Revista Art-emis
Ex-Regele Mihai a fost ?i este dispre?uit PDF Imprimare Email
Vladimir Ro?ulescu   
Miercuri, 07 Mai 2014 21:28

Tradarea lui Mihai I, art-emisMihai a trecut de 90 de ani ?i este ultimul supravie?uitor dintre ?efii de stat din timpul celui de-Al Doilea R?zboi Mondial.  A fost ?i este dispre?uit.


Mare?alul Ion Antonescu, victima fostului rege tr?d?tor Mihai I

Probabil c? cea mai mare dintre taine este „Telegrama de la Stockholm”, prin care Moscova anun?a în diminea?a lui 23 august 1944 c? e gata s? încheie un armisti?iu cu Mare?alul Antonescu. Cu toate acestea, Antonescu a fost arestat, iar sovieticii au intrat pe teritoriul României, f?r? nici un acord scris. Ca urmare a evenimentelor de la Viena, din 30 august 1940, precum ?i a muta?iilor de ordin geopolitic ?i geostrategic, în România s-a produs, la 4 septembrie 1940, o grav? criz? de stat soldat?, la 6 septembrie 1940, cu abdicarea Regelui Carol al II-lea, care l-a chemat pe generalul Ion Antonescu pentru a-l informa c? renun?? la tron în favoarea fiului s?u Mihai, acordând depline puteri în stat prim-ministrului care î?i asuma ?i titlul de “Conduc?tor al Statului". Antonescu vedea Casa Regal? drept o solu?ie politic? dup? r?zboi.

Na?iunea, întotdeauna înaintea Regelui

Generalul Ion Antonescu a crezut în rolul mesianic al Conduc?torului într-un stat, fiind convins c? „Statul a avut în toate unghiurile p?mântului ?i va avea în toate timpurile valoarea aceluia care, trec?tor, conduce”.

Schimbând formula de jur?mânt a Regelui Mihai I: „Jur credin?? na?iunii române. Jur s? p?zesc cu sfin?enie legile statului. Jur s? p?zesc ?i s? ap?r fiin?a statului ?i integritatea teritorial? a României. A?a s?-mi ajute Dumnezeu”, generalul Ion Antonescu dorea s? sublinieze c? pe viitor na?iunea va trece întotdeauna înaintea Regelui.

În discursul ?inut, la 7 septembrie 1940, în ?edin?a Consiliului de Mini?tri, generalul Ion Antonescu a ?inut s? precizeze c? „nimeni nu va trece prin fa?a Palatului decât ca s? se închine în fa?a unui simbol”, iar Regele va r?mâne numai un simbol ?i nu are dreptul s? se amestece în conducerea Statului, indiferent de capacitatea acestuia. Generalul Ion Antonescu dorea s? p?streze Casa Regal? a României în afara treburilor politice ale statului, în acele clipe de grea cump?n?, cu speran?a c? va putea fi o solu?ie politic? în vremurile de dup? r?zboi. Vremuri pe care nimeni nu le putea b?nui, în acele clipe, cum vor ar?ta. Jurnalul de r?zboi al Mare?alului Ion Antonescu relev? numeroase întâlniri (mic-dejun sau prânz) între Conduc?torul Statului român ?i so?ia sa, pe de-o parte, precum ?i Regele Mihai I ?i Regina-Mam? Elena pe parcursul r?zboiului, în afara vizitelor pe front ?i la ac?iunile protocolare impuse de ra?iunile de stat. Pân? la intrarea Regelui Mihai I în opozi?ie discret? fa?? de Antonescu, rela?iile au fost extrem de protocolare ?i amiabile. La 22 iunie 1941, Regele Mihai I a adresat o telegram? de felicitare generalului Ion Antonescu prilejuit? de trecerea Prutului ?i intrarea în r?zboiul împotriva Uniunii Sovietice. O telegram? de felicitare a fost trimis? Conduc?torului Statului român ?i cu ocazia trecerii Nistrului în iulie 1941. Trecerea Nistrului a urm?rit, printre altele, ?i s? împiedice reînvierea Ucrainei Mari.

Regele Mihai I nu s-a împotrivit trecerii Nistrului

Necesit??ile operative generate de rezisten?a Armatei Ro?ii, exigen?ele r?zboiului de coali?ie ?i schimbarea direc?iei de înaintare a Grupului de Armate - „Sud” reprezint? câteva dintre motivele care au impus luarea uneia dintre cele mai contestate decizii din istoria modern? a românilor. Marea dezbatere asupra trecerii Nistrului ?i-a inutilit??ii r?zboiului împotriva Uniunii Sovietice a fost „discret” alimentat? de serviciul de spionaj ?i propagand? britanic, cu efecte asupra interesului na?ional major. Protec?ia celor doi lideri, respectiv Iuliu Maniu ?i Dinu Br?tianu, împotriva germanilor ?i a aplic?rii regulilor r?zboiului, s-a f?cut din înalte ra?iuni de stat care au impus o astfel de conduit? Mare?alului Ion Antonescu.

Trecerea Prutului, la 22 iunie 1941, a reprezentat o chestiune de demnitate na?ional?, r?nit? de evenimentele din 26-28 iunie 1940, iar trecerea Nistrului a avut drept obiectiv, dincolo de chestiunea r?zboiului de coali?ie, a solu?ion?rii „problemei ruse” sau a necesit??ilor militare imediate, eliminarea unei uria?e primejdii geopolitice: Ucraina Mare, dornic? de reînviere cu sprijinul celui de al III-lea Reich. Regele Mihai I nu s-a împotrivit trecerii Nistrului ?i nici nu avea cum s? influen?eze evolu?ia evenimentelor politico-militare din acele clipe. Era un tân?r pu?in dotat ?i lipsit de decizie. Se preocupa de autoturisme, motociclete ?i avioane, p?rând a fi r?mas la vârsta pubert??ii. Regina Mam? l-a orientat pe Rege împotriva nem?ilor.

O sintez? informativ? a Serviciului Special de Informa?ii (S.S.I.) din ianuarie 1944 sublinia faptul c? primele raporturi comune, evidente, ale Regelui Mihai I cu opozi?ia antiantonescian? dateaz? din 24 ianuarie 1942, când sub înrâurirea Reginei - anglofil? prin educa?ie ?i rela?iile de familie -, spiritul Regelui a fost, treptat, format împotriva a?a-numitei domina?ii germane. Conducerea celor dou? grup?ri de opozi?ie (P.N.?. ?i P.N.L.) a decis s? încerce atragerea Casei Regale în conspira?ia împotriva Conduc?torului Statului cu ocazia serb?rii Ordinului Ferdinand din 24 ianuarie 1942. Ion Mihalache, dr. Nicolae Lupu ?i dr. Constantin Angelescu, în calitate de emisari ai opozi?iei, se vor întoarce entuziasma?i de la Palatul Regal, deoarece Regele Mihai I ?i Regina Mam? Elena erau definitiv câ?tiga?i pentru teza opozi?iei. Regele era - formal - capul o?tirii ?i comploti?tii n?zuiau c? Armata va fi atras?, astfel, de partea opozi?iei antiantonesciene aflat? în rela?ii secrete cu Alia?ii Occidentali. Regele se gândea la un puci contra lui Antonescu înc? din 1943.

Lipsa de personalitate a lui Mihai I

Regele Mihai I a fost convins, astfel, c? numai o în?elegere cu Alia?ii Occidentali ar putea s? pun? stavil? unei expansiuni sovietice ?i c? numai o asemenea politic? poate men?ine statul român ?i monarhia. În cursul unei convorbiri cu un agent secret britanic („dl. House”), jurnalist la Allied News Papers ?i aflat în drum spre Turcia, desf??urat? la Palatul Regal din Bucure?ti, la 26 noiembrie 1943, Regele Mihai I a cânt?rit posibilit??ile de reu?it? ale unui puci. El nu a în?eles c? armata nu va asculta de un rege marionet?. Perspectiva ca monarhia ?i regimul partidelor democratice s? aib? soarta regimului mussolinian, în condi?iile tergivers?rii încheierii armisti?iului ?i ale form?rii unui guvern comunist în Moldova ocupat? de Armata Ro?ie, a generat ample discu?ii în Consiliul de Coroan? din 3 mai 1944. Participan?ii la acest Consiliu de Coroan? aveau s? conchid? c? nu numai Alia?ii, dar îns??i opinia public? român? va putea sus?ine cu drept cuvânt c? opozi?ia democratic?, prin inactivitatea ei, s-a dovedit neputincioas?, astfel încât poporul român va fi înclinat în mod natural s?-?i îndrepte privirea c?tre noi forme de organizare politic? ?i social?.

Dintr-o asemenea perspectiv? se poate în?elege graba cu care Regele Mihai I ?i opozi?ia condus? de Iuliu Maniu s-au angrenat în ac?iunea de r?sturnare a regimului antonescian. Regele Mihai I a aprobat, la 15 iunie 1944, planul de înl?turare prin for??, iar arestarea Mare?alului figura în planul de ac?iune numai ca o solu?ie de ultim? instan??, deoarece Conduc?torul Statului trebuia determinat s? realizeze scoaterea României din r?zboi. Cei din opozi?ie au fost r?spl?ti?i de comuni?ti dup? cum meritau ni?te tr?d?tori. Regele nu putea împiedica crimele împotriva evreilor, dar nici nu a protestat. Regele Mihai I nu a avut nici o implicare în elaborarea ?i punerea în aplicare a legisla?iei antievreie?ti, precum ?i a cortegiului de suferin?e ce a urmat pentru popula?ia evreiasc?, dar nici nu s-au înregistrat proteste oficiale ale acestuia în favoarea evreilor ?i a atenu?rii suferin?elor acestei popula?ii. Casa Regal? a României s-a ?inut departe de deciziile politico-militare din statul roman, de?i cuno?tea bine realit??ile. Este înc? o dovad? a lipsei de personalitate a lui Mihai I ?i înc? un motiv de dispre? al Mare?alului.

Pamfil ?eicaru, care nu l-a simpatizat deloc pe Rege, dar ?i Ronald D. Bachman, în cartea sa „Romania: A Contry Study”, afirm? c? actul de la 23 august a gr?bit înaintarea sovieticilor spre centrul Europei în detrimentul anglo-americanilor. Drept urmare, Regele nu a mai fost invitat niciodat? s? participe la ceremoniile de 9 mai din vreo ?ar? vestic?, iar dup? detronare a fost marginalizat complet de casele regale sau democratice din apus, ajungând s? tr?iasc? din cre?terea g?inilor.

„Nu are Uniunea Sovietic? atâ?ia pomi câte cozi de topor are România!” (Andrei Vî?inski, gândindu-se, probabil ?i la tr?d?torul din fruntea ??rii)Complotistii (1) din august 1944, art-emis

Progresele realizate de trupele anglo-americane în B?t?lia Fran?ei, în august 1944, creau posibilitatea ca blindatele aliate s? ating?, pân? la venirea iernii, frontiera Germaniei, timp în care trupele sovietice se vor fi oprit în fa?a Var?oviei ?i pe frontul românesc. Intradev?r, ru?ii s-au oprit pe Vistula pân? în prim?vara lui 1945, asistând criminal la distrugerea Var?oviei de c?tre Werhmaht, pe perioadaunei revolte armate a popula?iei poloneze, majoritar evreiasc?. Deasemeni, men?inerea frontului român de la N?moloasa ?i pe linia Carpa?ilor Orientali, ar fi înlesnit invadarea Germaniei de c?tre alia?ii vestici ?i le-ar fi înlesnit ocuparea Berlinului înaintea sovieticilor. În aceast? situa?ie rolul lui Stalin ar fi fost redus drastic, iar soarta Europei de r?s?rit ar fi fost alta. Tr?darea regelui Mihai al României, de a deschide calea trupelor sovietice spre apus a adus prejudicii catastrofale pentru multe popoare r?s?ritene, în afar? de distrugerea materal? social? ?i spiritual? a României viitoare. Acest personaj distructiv ?i lipsit de demnitate, s-a aliat cu slugile guvernului sovietic împotriva propriului guvern, a propriei armate ?i a poporului român. In cârd??ie cu spionii sovietici ?i cu doi generali (Opera?iunea „Poarta Ia?ilor”, generalii Aurel Aldea ?i Emil Racovi?? - n.r.), în noaptea dintre 22 ?i 23 august 1944 a deschis o bre?? de 40 de kilometri în frontul român din Moldova. Prin acea bre?? armatele sovietice au putut invada România, iar tr?d?torul regal a putut decreta întoarcerea armelor, f?r? a avea minimul sim? de r?spundere de a face acest lucru sub acoperirea unui tratat de armisti?iu, tratat care s-a semnat la Moscova abia la 12 septembrie 1944 în mod ru?inos ?i slugarnic. Incon?tien?a ?i tr?darea ??rii, de la 23 august 1944, a înlesnit sovieticilor s? fac? prizonieri, f?r? lupt?, în jur de 170.000 de osta?i români ?i s?-I deporteze în Siberia. În rest, ?ara a fost tratat? de sovietici cu brutalitatea specific? de înving?tor. De altfel, la acea fatidic? dat?, Moscova acceptase condi?iile de armisti?iu ale lui Antonescu, condi?ii care ap?rau onoarea Armatei Române, fereau ?ara de a deveni teatru de r?zboi ?i prevedea o zon? de demarca?ie între cele dou? armate.

Mister istoric defavorabil adev?rului ?i personalit??ii Mare?alului

Având posibilitatea s? ocupe mai repede ?i mai mult din teritoriul Germaniei, putea fi pus sub semnul întreb?rii acordul sovieto-britanic de împ?r?ire a sferelor de influen??, din 12 iunie 1944, premerg?tor celui din octombrie 1944 de la Moscova, ?i care urma s? expire în curând, iar ?ansa de a fi reînnoit sc?dea considerabil. In timp ce Alia?ii Occidentali începuser? „cursa pentru Berlin”, sovieticii care se preg?teau pentru asaltul final spre linia fortificat? Foc?ani-N?moloasa-Br?ila, f?r? a fi convin?i c? o vor str?punge, aveau nevoie de o decizie politic? major? care trebuia s? înso?easc? viitoarele ac?iuni militare de pe frontul românesc, astfel încât dezavantajul care se prefigura ca urmare a succeselor aliate din Vest s? fie transformat în avantaj pentru sovietici. Aceste evenimente politice ?i militare, precum ?i interesele de ordin strategic ?i politic au determinat, probabil, guvernul de la Moscova s? accepte în totalitate cererile Mare?alului Ion Antonescu vizând un armisti?iu politico-militar pe frontul din Moldova. Controversele privind acest accept al Moscovei sunt alimentate de misterul care d?inuie asupra recep?ion?rii „telegramei de la Stockholm”. În leg?tur? cu Telegrama de acceptare a armisti?iului, propus de Mare?al, de c?tre Stalin, telegram? trimis? de la Stockholm (prin serviciile tovar??ei Kolontai, ambasadoarea sovietic? în Suedia) exist? un mister istoric defavorabil adev?rului ?i personalit??ii Mare?alului. Mai mult ca sigur c? telegrama de la Moscova (via Stockholm) a fost recep?ionat? în diminea?a zilei de 23 august 1944. O dovad? c? aceasta a sosit este oferit? de con?inutul stenogramei ?edin?ei Consiliului de Mini?tri, din 15-16 septembrie 1944, în care se insereaz? pozi?ia lui Iuliu Maniu privitoare la armisti?iul românesc. Acela a spus:

Comploti?ti principali manevra?i dinafar?

Am v?zut eu, dl. Buze?ti are textul, ?i v? pute?i închipui în ce situa?ie ajungem noi, guvernul acesta, regimul acesta ?i, în special, noi care am lucrat efectiv la preg?tirea acestui armisti?iu, când ni se va pune în fa??, mâine-poimâine, faptul c? lui Antonescu i s-a promis de c?tre dl. Molotov o zon? neutr? pe care noi nu o avem. Pentru care motiv nu intereseaz?, v? pute?i închipui în ce situa?ie r?mânem noi. Deci, trebuie s? constat?m, numaidecât, c? noi între condi?iile pe care le avem prin armisti?iu, era ?i punctul precis stabilit, c? tot ce s-a discutat va fi respectat în armisti?iul pe care noi îl vom încheia. Domnul ministru Buze?ti cite?te textul telegramei con?inând acest punct de vedere, privitor la recunoa?terea zonei libere”.

Originalul telegramei de la Stockholm nu a putut fi descoperit în arhivele române?ti, deoarece cei care au interceptat telegrama, respectiv membri ai opozi?iei politice fa?? de Marte?al, au sustras-o ?i apoi, cu precizie, au distrus-o. Telegrama nu a fost depistat? nici în arhivele sovietice, iar t?cerea istoriografiei sovietice, mai apoi ruse, fa?? de acest moment delicat din evolu?ia unei mari puteri c?tre statutul de superputere amplific? misterul din jurul acestui delicat moment istoric. Prin aceast? fapt?, 23 august: „cea mai mare eroare politico-militar? din istoria contemporan? României”. Regele ?i anturajul s?u nu au avrut s? lase lui Antonescu aureola meritat? de adev?rat conduc?tor politico-militar al României. Membrii conjura?iei erau ferm convin?i c? meritul schimb?rii trebuia s? le revin? lor, s-au precipitat ?i astfel au pierdut cartea pe care Mare?alul o juca. Sovieticii au profitat de aceast? situa?ie, generat? de ambi?ii ?i orgolii nem?surate, pentru a ocupa România ?i a nu-?i respecta, mai apoi, angajamentele luate. Opozi?ia a manifestat o grab? suspect? în a-l determina pe Regele Mihai I la actul demiterii ?i arest?rii Mare?alului Ion Antonescu, iar ac?iunea lor din ziua de 23 august 1944 a fost o lovitur? de stat, care a c?p?tat aspectul unui act legal datorit? prevederilor Decretului-lege nr. 3.071 din 7 septembrie 1940.

Regele Mihai I oferit un avantaj inimaginabil liderilor de la Moscova ?i înaint?rii Armatei Ro?ii spre Sud-Estul ?i Centrul Europei

Conjura?ia politicienilor de la Bucure?ti, defetismul unor înal?i comandan?i militari de pe front, tr?darea, incapacitatea de comand? ?i ini?iativ? în lupt? a unor conduc?tori militari, frica de r?spundere, erorile de ordin strategic ale aliatului german ?i nu în ultimul rând inamicul aveau s? contribuie la pierderea B?t?liei Moldovei (19-23 august 1944) ?i, implicit, a „B?t?liei pentru Armisti?iu”.  Decizia luat? la 23 august 1944 reprezint?, dup? opinia mea, cea mai mare eroare politico-militar?, din istoria României, cu consecin?ele de-acum binecunoscute. In urma actului de la 23 August 1944, România a oferit un avantaj inimaginabil, în marele joc al geopoliticii mondiale, pentru liderii de la Moscova, ?i va deveni ?ara care a favorizat, în mod substan?ial, înaintarea Armatei Ro?ii spre Sud-Estul ?i Centrul Europei, creându-se, astfel, condi?iile pentru instaurarea „regimurilor de democra?ie popular?”. Regele Mihai I a jucat un rol important în evolu?ia evenimentelor spre acest final nefericit pentru propriul s?u popor ?i nu numai. Tactica opozi?iei politice interne, respectiv a lui Iuliu Maniu, a generat imposibilul în ceea ce prive?te g?sirea unei solu?ii unanim acceptate în condi?iile în care destinul nostru istoric ne împinsese în vârtejul disensiunilor dintre Marile Puteri.

Prin actul mâr?av de la 23 august 1944, Casa Regal? a vrut s? se salveze

„Discretele” jocuri ale serviciilor secrete aliate ?i propaganda de r?zboi a Na?iunilor Unite au bulversat opinia public? româneasc? ?i factorii de decizie în stat, Complotistii (2) Mihai-I-Lucretiu-Patrascanu-Maniu-Porter-Etc., art-emisîmpiedicând, astfel, ob?inerea unui consens politic, în drumul care trebuia urmat, precum ?i alegerea unei solu?ii de salvare na?ional? demne ?i corecte.  Ambi?iile Mare?alului Ion Antonescu de a realiza un „23 August”, în manier? proprie, derivau dintr-o anumit? concep?ie privind onoarea ?i demnitatea unui militar, a unui conduc?tor de stat ?i a unui popor, precum ?i a unei în?elegeri privind geopolitica locurilor. Curgerea timpului a demonstrat c? modul în care r?mâi în con?tiin?a colectiv? a umanit??ii, pozitiv sau negativ, î?i influen?eaz? rela?iile ?i prieteniile viitoare. Prin actul mâr?av de la 23 august 1944, casa regal? a vrut s? se salveze, iar gra?ierea lui Antonescu era iluzorie.

Predarea Mare?alului Ion Antonescu ?i a echipei sale sovieticilor, prin intermediul comuni?tilor români, a fost determinat? de faptul c? reprezentan?ii PCR începeau s? domine raporturile de „amici?ie” cu Casa Regal? stabilite cu ocazia realiz?rii tr?d?torului „23 august”. O fermitate mai mare în aceste raporturi, în acele clipe istorice, precum ?i mai mult? hot?râre în deciziile monarhului, ar fi generat alte atitudini. Ostilitatea camarilei regale fa?? de Ion Antonescu avea s?-?i spun? cuvântul atunci. În perspectiva a ceea ce a urmat, este greu de acceptat faptul c? sovieticii nu ar fi încercat s?-l captureze cu orice pre? pe Mare?alul Ion Antonescu. Regele nu a semnat decretul de gra?iere a lui Antonescu din motive de r?zbunare ?i de caracter tic?lo?it. Pe de alt? parte, o posibil? gra?iere a Mare?alului Ion Antonescu era iluzorie într-un context atât de delicat ?i în care Casa Regal? dorea s? se salveze, totu?i, ?i s?-?i salveze perspectiva existen?ial?. Dup? scurt timp, regele tr?d?tor a început s? în?eleag? mâr??via faptei sale. Probabil c? a primit ?i semnalele dezaprobatoare din Occident. A încercat unele manevre de ie?ire din ru?ine. Greva regal? (1945) ?i micile gesturi de opozi?ie fa?? de ocupantul sovietic ?i aliatul s?u, comuni?tii români, nu aveau cum s? influen?eze sau s? stopeze procesul de sovietizare al României. Istoria va re?ine aceast? rezisten?? regal?, precum ?i, totodat?, infamia de la 23 august 1944.

Dup? 23 august 1944 Regele era slug? la sovietici. Nu mai asculta nimeni un tr?d?tor

În contextul în care nu fusese semnat? nici o conven?ie de armisti?iu între noul guvern român ?i cel de la Moscova, respectiv Na?iunile Unite, trupele sovietice au trecut la dezarmarea ?i luarea în prizonierat a unit??ilor române?ti. Mul?i militari români - circa 150.000 de solda?i, 6.000 de subofi?eri ?i 6.000 de ofi?eri - au fost dezarma?i de c?tre sovietici ?i interna?i în lag?re de prizonieri. Pentru ace?tia regele nu a f?cut nici un demers. Era slug? la sovietici ?i nu avea voie s? deschid? gura, sau, dac? a f?cut-o, nu ascultat nimeni de tr?d?tor. În perioada de dup? 23 august 1944, procesul de destr?mare a autorit??ii statului ?i de anarhizare a maselor populare s-a dezvoltat în mod liber în condi?iile în care sovieticii ?i-au impus condi?iile, pe fondul sl?biciunilor ?i în?elegerilor cu Alia?ii Occidentali, iar partidele istorice, dup? cum remarcau ofi?erii S.S.I.-ului, nu au dovedit spirit de adaptare la noua situa?ie, dovedind, totu?i, o total? inactivitate ?i lips? de dinamism. Casa Regal? a r?mas un simbol al speran?ei, al vremurilor trecute ce nu aveau s? mai revin? niciodat?. Abdicarea nu putea fi evitat? ?i nici m?car negociat?. Posibilit??ile Casei Regale de a mai însemna ceva pe e?ichierul politic al României, la sfâr?itul anului 1947, în contextul specific al raporturilor Est-Vest, erau aproape nule. Maniera în care a fost tratat în Vest, dup? terminarea r?zboiului ?i dup? abdicare,  relev? faptul c? importan?a sa politic? nu a fost pe m?sura speran?elor camarilei regale ?i ale exilului românilor, în contextul specific R?zboiului Rece.

Din p?cate, la 9 mai 2010, la Moscova, Regele Mihai I, (înso?it de Radu Duda, în uniforma Armatei Române) prin declara?iile f?cute mass-media, s-a situat, voluntar sau involuntar, de partea celor care au tratat cu duritate România pentru faptul c? a participat la atacul din 22 iunie 1941 asupra U.R.S.S., dar mai ales pentru faptul c? a „f?cut r?zboi împotriva lor”.

Not?: Faptul c? ?arul Putin l-a decorat în 2005, la Moscova, cu medalia „60 de ani de la Victorie” (a lor, nu a românilor) a fost o confirmare a tr?d?rii ?i a serviciilor aduse Uniunii Sovietice de c?tre regele de atunci al României - Mihai I -, într-un moment în care soarta celui de-Al Doilea R?zboi Mondial nu era pe deplin decis?, dar ?i a lipsei de demnitate a ultimului suveran în via??, contemporan cu acele evenimente. (Ion M?ld?rescu)

Grafica - Ion M?ld?rescu

footer