Revista Art-emis
Considerații asupra legendei lui Roman și Vlahata PDF Imprimare Email
Ştefan Stareţu   
Joi, 27 Martie 2014 19:49
Roman şi VlahataElena, fiica lui Ștefan cel Mare, odată căsătorită la Moscova, trebuia să vină cu ceva care să ajute o Rusie în procesul de construcție a identității sale imperiale chiar în acea perioadă. Legenda lui Roman și Vlahata vine cu argumentele care arată că această căsătorie dintre fata lui Ștefan cel Mare și viitorul țar rus a făcut parte din procesul de geneză a ideii imperiale ruse și a regândirii imperiului ortodox în general. Roma Veche, Roma Noua, Serbia (dinastia sacră și Vidovdanul), Ungaria și triumful asupra tătarilor, care toate preocupau aristocrația rusă și imperiul de atunci, apar condensate în genealogia mitică a dinastiei Moldovene numită Gesta lui Roman și Vlahata[1 ], prezentă în cronica moldo-rusă, scrisă în slavona rusă pentru a arată nobilimii ruse și mirelui, ginerelui lui Ștefan, ce înseamnă căsătoria sa. Căsătoria cu Sofia Paleolog[2 ] era nimic față de această gesta, ce ne arată bazele genezei ideii imperiale ruse.
Ideea celei de-a treia Rome, a apărut din jocul frumos dintre prima şi a doua Romă din Gesta lui Roman şi Vlahata. Ea se regăseşte şi în cuvintele lui Petru Rareş către Fyodor Kuritsin, şi arată că în Moldova s-a gândit principiul celei de-a treia Roma, pe baza unei sârbo-românităţi latine, vlahe, legate de dinastia sfânta de succesiunea constantiniană nemanidă. Legenda prezintă începuturile moldovenilor în Roma papală dinainte de schismă, pune fondarea celei de a doua Rome pe seama schismei, și apoi ajunge la dinastia sfântă a nemanizilor sub patronajul căreia, prin Sf. Sava şi nepotul fratelui sau, Vladislav, s-a fondat Moldova, succesoare acestor trei Rome. De unde această succesiune se va transmite Moscovei, a treia Roma. Ne putem închipui nunta care s-a facut. Şi recitarea acestei geste acolo. Unificarea dinastiei rurikide, din care Ştefan cel Mare simtea că face parte, el numind Pocuţia, Rusia Sa[3 ], ocina şi dedina, aşa cum numea Kievul ţarul Moscovei, cu fondul sârbo-romanic legat de sfânta dinastie sârba, a dat coerenţă conceptului monarhic ştefanian, şi justifică folosirea titlului de țar sau împarat.
Țesătura de aur prin care moldovenii, romanovicii, sunt pregătiți a fi uciși de catolici, care sunt sursa întregii tragedii istorice a acestora (romanovicii fiind traducerea slavo-sârbă sau rusă a termenului român), arată o conștiință a istoriei puternică. Avem de-a face cu cea mai puternică tradiție etnogenetică din Balcani, legată de ideea succesiunii constantiniene a Nemanizilor, rezumată de Paisie Hilandar[4 ] prin afirmarea originii romane nemanizilor (integrând aici etnicitatea sârba), în sens de bizantină. Identitatea noastră naţională devine anticatolică, ortodox imperială, legată de Roma Sf. Petru, o identitate bizantină, continuată de Sfânta Dinastie Nemanidă, și ajunsă la Ștefan cel Mare și la fiica sa.
 
Românii, romanovicii ca etnie devin o miză în discursul imperial rus. A avea sânge românesc devine o justificare a imperialității. Fiul ce ar fi rezultat din căsătoria Olenei cu Vasile Ivanovici prin sîngele său avea dreptul la stăpînirea întregii lumi.
Din această legendă se vede conștiința românității la moldoveni (sârbo-valahi) într-o asemenea măsură încât universalismul imperiului e păstrat, iar conflicul cu ereticii catolici devine definitoriu în legitimarea unui alt imperiu (vezi titlul de țar la Ștefan) un imperiu sârb, constantinian, nemanid, imperiul lui ȘTefan Nemanja continuat de Moldova lui Ștefan cel Mare. Menţionarea Sf. Sava[5 ] în acest context lasă să se înțeleagă că Roman și Vlahata sunt rude cu el. E idee că iată, faptul ca Vladislav e rudă cu o rudă a lui Roman și Vlahata i-a salvat. Aici e confirmarea ascendenței nemanide a lui Ștefan cel Mare. Altfel n-are ce cauta aici Sf. Sava, de partea ortodoxa, a lui Roman si Vlahata, decat ca rudenie a stramsoilor lui Stefan cel Mare. Prin aceasta casatoria Olenei cu Vasile Ivanovici este prima alianta a unei familii sarbe cu cea rusa. Şi transferul pe filiera sarba a mostenirii celor doua Rome, si a celor doua scaune episcopale, prin dinastia sarba de origine constantiniana.
 
Textul legendei
 
„Prelegere pe scurt despre domnii Moldovei [...] De când s-a început Ţara Moldovei [...] în anul 6867 [...] Din cetatea Viniteai s-au inapoiat doi fraţi voievozi - Roman şi Vlahata, care find de Credinţă Creştină au fugit de prigoana ereticilor împotriva creştinilor şi au venit la locul numit Roma Veche. Şi-au zidit cetate, Roman, după numele său… Şi şi-au trait anii, ei şi neamul lor, până ce Papa Formos s-au despărţit de Ortodoxie a trecut la Latinie. Şi după despărţirea de legea lui Hristos, Latinii şi-au intemeiat cetatea nouă şi au numit-o Roma Nouă [...] Şi au chemat la dânşii, la Latinie, pe Romanovici. Dar Romanovici nu-au vrut, şi au început să facă război mare cu dânşii [...] şi nu s-au despărţit de credinţa lor în Hristos. Şi din vremea aceea a tot fost în război, până la domnia lui Vladislav craiul Ungariei. Iar Vladislav craiul era nepot de frate lui Sava arhiepiscopul Sârbilor, şi a fost botezat de dânsul, şi păstra credinţa lui Hristos în taină. Dar după limbă şi după orânduială crăiască era Latin. Şi în anii domniei lui Vladislav s-a ridicat război de către Tătari împotniva Ungurilor, de la cneazul Neimet din locurile sale în care rătăceau, de la râul Prut şi de la râul Moldova. Şi a trecut peste munţi înalţi şi de-a curmezişul Ţării Ardealului, şi au ajuns la râul Mureş şi s-au oprit acolo. Şi auzind craiul unguresc, Vladislav, despre năvălirea Tătarilor, a trimis în grabă la Roma, la Împărat şi la Papa ca să-i vină in ajutor. A trimis şi la Romanii Vechi, la Romanovici. Românii Noi şi Românii Vechi s-au adunat împreună şi au venit în Ungaria, în ajutorul craiului Vladislav. Românii Noi  au trimis o scrisoare, în taină, lui Vladislav al Ungariei, numită Ţesătura de Aur: « Românii Vechi au război cu noi pentru credinţă, n-au vrut să fie cu noi în Legea Romană cea nouă, şi trăiau în credinţa grecească, în Roma Veche. Iar acum ei toţi au venit cu noi la tine, în ajutor. Numai femeile şi copiii mici au rămas în Roma Veche. Iar noi suntem cu tine de-o lege. Cu prietenii tăi suntem împreună prieteni şi duşmanilor tăi suntem duşmani. Iar pe ei să-i trimiţi înaintea tuturor oamenilor împotriva Tătarilor, ca ei să fie ucişi. Dacă Dumnezeu îi va scăpa pe aceştia, tu să-i aşezi la tine, în tara ta, ca ei să nu se mai întoarcă la Roma Veche. Iar pe femeile şi pe copiii lor îi vom lua la noi în Legea Romană. » …Şi netrecand multă vreme, a fost o luptă mare a lui Vladistav craiul Unganiei, cu Tătarii, cu cneazul Neimet, la raul Tisa. Şi au pornit Românii Vechi înaintea tuturora, şi după ei mulţi oameni, Unguri şi Români de lege Latină. Şi i-au bătut pe Tătari mai întâi Românii Vechi şi după aceea Ungurii şi Românii. Şi au căzut puţini dintre Romanii Vechi. Iar craiul Vladislav al Unganiei s-a bucurat foarte mult de acest ajutor al lui Dumnezeu, iar Românilor Vechi le-a dat privilegiu şi i-a miluit foarte mult pentru vitejia lor. Şi le-a arătat Scrisoarea Românilor Noi ce scria despre ei şi despre femeile lor. Şi i-a chemat ca să-i slujească lui ca să nu se ducă la Roma Veche, să nu piară de pe urma Românilor Noi. Şi uitându-se in scrisoarea craiului, nu aveau incredere si au cerut de la crai să le dea voie să trimită sa cerceteze Roma Veche: Oare mai sunt femeile şi copiii lor sau nu? Şi s-au dus trimisii şi s-au intors curând şi le-au spus: Cetatea noastră, Roma Veche a fost dărâmată şi femeile şi copiii noştri au luat Românii Noi in legea Latină. Ei deci s-au închinat Craiului Vladistav, rugându-l să nu-i împingă la legea Latină şi să le dea voie să-şi ţie legea creştină grecească, şi sa le dea pământ pentru trai. Iar Vladislav i-a primit cu bunăvoie si le-au dat pământ in Maramures intre râurile Mures si Tisa, locul numit Cris. Si aici s-au asezat si s-au adunat Românii. Şi au trăit aici şi şi-au luat femei din Ungaria din Legea Latină la Legea Creştină până în ziua de astăzi. [...] Şi intre ei era un barbat intelept şi viteaz, anume Dragoş. Şi a pornit cu ceata lui de ostaşi la vânătoare de fiare…”[6]
 
De această tradiție nemanidă a fondării Moldovei de către Sf. Sava se leagă icoanele Sf. Sava şi Simeon din Roman, Voroneț, Humor, etc. Era o perioadă când statalitatea rusă asimila cnezatele mai mici, cucerindu-le (Novgorod, Tver, Pskov) sau facându-le vasale (Vladimir). Era necesar un construct ideologic puternic, iar ideea latină a romanovicilor prima. Înaintea experienței cu Sofia Paleolog, folosirea unei filiații constantiniene pe filieră sârbă însemna mult. Prezența căsătoriilor cu doamnele maghiare implică un sens misionar al politicii ungare în Transilvania, și legitima drepturile la o succesiune maghiară. Există legende consemnate de Misail Călugărul care afirmă că maramureșenii au fost duși în maramureș căci dorea să își facă lor crăiie(regat) în Moldova. Importanța succesiunii feminine pentru a justifica pretenții regale se vede la Mihnea cel Rău, care se considera corvin pe linia mamei sale buzoiene, iar boierii Hrisoscoleu preiau o stema cu corb tot pe o linie feminină provenind de la familia cea mai înrudită cu Mihneştii din Muntenia, familia din care se trag și Cândeștii și Antoneștii, dar prin femei (preluând însă onomastica specifică). Şi pretenția corvină la Mihnești înseamnă și pretenție asupra tronului regal maghiar.
Grafica - I.M.

[1] Ovidiu Pecican, Arpadieni, angevini, Romani, Cluj Napota, 2009, p. 127
[2] Stefan Gorovei, Inrudirile Mariei Asanina Paleologhina, in SMIM, Bucuresti, 2007, p. 123.
[3] ibidem, Titluri la Stefan cel Mare, in SMIM, Bucuresti, 2009, p. 160
[4] Paisie de la Hilandar, Istoria Slavo-Bulgara, Sofia, 1997, p. 45
[5] Ioan Bogdan, Cronicile Slavo-Romane, Ed. P.P. Panaitescu, 1957, p. 234
[6] „Cronicile slavo-române din secolele XV-XVI publicate de Ion Bogdan” de Petre P. Panaitescu
footer