Revista Art-emis
Cine sunt hunii-ungro-maghiarii? PDF Imprimare Email
Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu   
Duminică, 16 Martie 2014 19:46
Hunii„Continuitatea românilor în vatra lor str?mo?easc? - Dacia - nu a fost contestat? pân? la sfâr?itul secolului al XVIII-lea”. (Franz Joseph Sulzer - Geschichte des transalpinischen Daciens)
 
Sensul unei rase, na?ii ori semin?ii în istorie nu const? în cuceririle ?i acapar?rile samavolnice teritoriale, provinciale, în migra?iile barbare distrug?toare, în iredentismul grotesc, în falsificarea istoriei ?i a culturii, în maghiarizarea for?at? a popula?iei ocupate, în interzicerea vorbirii limbii române în teritoriul sfâ?iat ?i controlat de invadatori, în ?erbia aproape milenar? cu care a înjugat pororul român din Ardeal, în „aranjarea” diferitelor tratate interna?ionale, în ob?inerea garan?iei marilor bancheri interna?ionali sau a lobbismul anumitor congresmeni întru ?ovinism pentru liderii diferitelor organisme ale societ??ii deschise, ci în misiunea spiritual? ?i jertfelnic? pe care o aduc lui Dumnezeu, na?iei lor ?i indirect celorlalte na?iuni. Na?iunea noastr? dacoromân? este cea care a înrâurit dublu destinul rasei migratoare a huno-ungurilor: i-a a?ezat într-o vatr? ca temelie a vie?ii ?i le-a dat un sens spiritual încre?tinându-i la ortodoxie. Drept recuno?tiin?? s-au învr?jbit într-o acut? tendin?? de hegemonie, de jafuri repetate, de profan?ri ale sfintelor loca?uri, de masacre înmiite asupra popula?iei civile, care au culminat cu diabolicul holocaust cunoscut în istorie sub denumirea de teroarea hortist? ...
 
Cine sunt ei?
 
Noi dacoromânii îi ?tim destul de bine fiindc? i-am sim?it pe pielea noastr?, pe truda ?i sângele nostru, de-a lungul veagurilor ?i chiar în prezent, dar la fel de bine i-au cunoscut ?i-i cunosc ?i marile personalit??i culturale ale lumii. S? le d?m deci, cuvântul-m?rturie: Nestor în Cronica sa de la Kiev din secolul al XI-lea, a întocmit povestea neamurilor, spunând c?: ungurii trecuser? pe lâng? Kiev, peste muntele Ugorskis, peste Nipru, îndreptându-se spre Carpa?ii nordici de deasupra Tisei, purtând lupte cu cei ce tr?iau acolo, cu vlahii ?i slovenii. Înl?turând pe valahi s-au a?ezat împreun? cu slovenii pe care i-au supus peste acea ?ar?, care ulterior a devenit Ungaria.[1] Fiindc? am ajuns la unguri s? z?bovim pu?in asupra pseudo teoriei lui Roesler. În anul 1886, între 1-2 Octombrie s-a ?inut la Viena al VII-lea Congres al orientali?tilor. De la Universitatea Budapesta a participat profesorul Paul Hunfalvy, care s-a str?duit s? impun? bazaconiile-teoriei Roesler, ?i anume c?: leag?nul na?ionalit??ii române este în Balcani ?i c? abia c?tre sfâr?itul Evului Mediu aceast? na?ionalitate începe s? se stabileasc? la sud de Dun?re. Cu infatuarea sa, Hunfalvy ?i-a încercat cacialmaua-?tiin?ific? în fa?a marilor savan?i ai lumii ?tiin?ifice. Ghinionul lui dincolo de abera?iile sus?inute a fost titanul savan?ilor, boierul, folcloristul, filologul ?i istoricul Bogdan Petriceicu Ha?deu, cunosc?tor a peste 23 de limbi. Înainte de a sc?pa în Dun?re Hunfalvy, Ha?deu intervine: Cer permisiunea de a-l întrerupe pe d. Hunfalvy, pentru a-i pune o întrebare care ar putea s?-l intereseze în chiar calitatea sa de ungur. În francez? calul castrat se nume?te Longre, de unde hongrer ac?iunea de a scopi un cal. În Evul Mediu ?i chiar înainte de secolul al IV-lea, dup? m?rturia lui Ammian Marcellin, aceast? art? era practicat? pe malul stâng al Dun?rii de Jos. Dac? cineva ar încerca s? conteste existen?a în Evul Mediu al ungurilor în Ungaria actual?, i s-ar putea foarte bine opune cuvântul francez hongre valon honc. Or, în toate dialectele germane, calul jug?nit se nume?te Wallach, adic? „român”. S-ar putea explica acest termen, dac? românii n-ar fi tr?it în Evul Mediu pe acela?i mal stâng al Dun?rii de Jos cu ungurii?
- Dl. Hunfalvy: Eu nu cunosc vechimea acestui cuvânt în german?.
- Dl. Ha?deu: Este foarte posibil ca s? nu se g?seasc? în vechile texte al Germaniei str?vechi ?i totu?i el trebuie s? fie relativ foarte vechi în vorbirea poporului c?ci, pe de o parte, el s-a r?spândit pân? în limbile scandinave: în suedez? wallach „hongre”, pe de alt? parte el a p?truns în lituan?: volukas „hongre”; în fine el se g?se?te în toate dialectele slave din nord: în boem?, în polon?, în sorab?, în rus? etc., peste tot considerat de secole ca un vechi termen popular cu totul indigen, nic?ieri ca un neologism sau ca un cuvânt de împrumut.
Alfred Ludwig, delegatul praghez face urm?toarea observa?ie: Eu voi prezenta de asemeni în trecere o obiec?ie la teoria d-lui Hunfalvy. Dac? Românii ar fi venit de dincolo de Dun?re, natural c? vechile lor capitale s-ar g?si în sud, mai aproape de acest fluviu, în timp ce din contra, noi le vedem toate la nord, aproape de Carpa?i, ?i decât mult mai târziu, Românii î?i apropie re?edin?ele lor de Dun?re.
- Dl. Hunfalvy: Acele capitale nu erau fondate de Români, ci de Slavi, a?a cum numele lor o atest?.
- Ha?deu intervine: Îmi permit o nou? întrebare: În care dialect slav a g?sit dl. Hunfalvy cuvintele Câmpu-Lung ?i Arge? nume ale vechilor capitale române?ti?
B?trânul lingvist ungur se clatin? în derut?: Eu nu ?tiu dac? aceste nume sunt vechi. În Aul? se a?eaz? al?turi de ungur, ridicolul situa?iei. Ha?deu r?mâne în picioare. Hunfalvy se împletice?te b?lm?jind: Aici discu?ia este închis?, „gra?ie” memoriului prea lung... evitând nepl?cerea de a obosi chipurile aten?ia Congresului ?i c? transmite manuscrisul d-lui profesor Roth, pre?edintele sec?iunii ariene, pentru a fi publicat în întregime în Buletin.
Urmarea imprevizibilului s-a produs: S. Papageorgios, delegatul atenian cu teza despre Cu?ovlahi se retrage.
 
Ha?deu, înainte de a-?i prezenta lucrarea
 
„Domnilor, România poate fi mândr? de a fi de dou? ori obiectul discu?iilor în rândul Congresului orientali?tilor. Mai întâi dl. Hunfalvy propusese s? demonstreze în fa?a dumneavoastr? c? leag?nul na?ionalit??ii române este în Balcani ?i c? abia spre sfâr?itul Evului Mediu aceast? na?ionalitate începe s? se stabileasc? la sud de Dun?re. Eu regret c? dl. Hunfalvy nu ne-a citit decât introducerea unei lungi monografii destinate s? figureze în extenso în Buletinul Congresului. Asisten?a gust? din plin, chiar cere supliment la fina ironie savant?. Regret înc? cu atât mai intens de a nu putea împ?rt??i teoria venerabilului meu amic, teorie deja sus?inut? alt? dat? de Sulzer ?i Roesler, asupra raporturilor de filia?ie între ramura daco-roman? ?i ramura macedo-român? a gintei traco-latine. Comunicarea savantului nostru încânt? asisten?a atestând str?vechimea Daco-românilor în Vatra lor multimilenar?.[2] Savantul nostru Ha?deu aflat în coresponden?? cu Hunfalvy îi trimisese cu mult înaintea Congresului cursurile sale predate de el la Universitatea Bucure?ti în cadrul Facult??ii de Litere ?i Filosofie: Principie de filologia comparativa ario-europea, cuprinzând grupurile indo-perso-tracic, greco-italo-celtic ?i leto-slavo-germanic, ca aplica?iuni la istoria limbii române, Zina Filma, Go?ii ?i gepizii în Dacia. Studiu istoric lingvistic ?i Glossariu tomul I, cu vorbele din limba român? ?i str?ine. Autori: A.T. Laurian ?i I.C. Massim.
 
Mihail Eminescu preia argumentele lui Ha?deu, le îmbog??e?te cu cele ale lui Iulius Jungetu ?i Edward Gibbon ?i supune pseudo-teoria lui Roesler la un examen destul de argumentat ?i destul de critic.[3] Mirajul aurului ?i-a bog??iilor dace, i-a n?pustit pe Hunii în frunte cu fiorosul Attila peste noi, Dacoromânii. Neputând s?-?i împlineasc? visul prin faptul c? Tezaurul dacic fusese capturat de Traian ?i romanii lui, Hunii s-au înc?ierat între ei dup? care s-au îndreptat spre Roma, acolo unde se afla Comoara Dacilor: cinci milioane livre de aur, zece milioane livre de argint, în afar? de cupe ?i lucruri scumpe, dep??ind orice pre?uire, apoi turme ?i arme ?i peste cinci sute de mii de b?rba?i, cât se poate de potrivi?i pentru lupta cu armele lor, a?a cum a afirmat Criton, care a luat parte la r?zboi.[4] Trebuie desigur s? venim cu o precizare referitor la num?rul prizonierilor. Cifra prezentat? de Criton sau de al?i adep?i ai teoriei Golirii complete a Daciei ocupate în anul 271, d.Hr. este fals?, este o veritabil? g?selni?? pentru iarmaroc. Ea a fost îmbr??i?at? doar pentru a se justifica Vatra str?bun? r?mas? goal? în fosta provincie ocupat? ?i a se impune teoria a?ez?rii migratorilor Huni în Vatra noastr? p?r?sit?, atunci. Dovad? este pseudo-teoria sus?inut? de Sulzer ?i Roesler. Alt ra?ionament este c? armata roman? oricât de puternic? ar fi fost, trebuia s? fie cel pu?in de dou? ori numeric peste prizonieri daci, c?ci altfel n-ar fi avut nici o ?ans? s?-i supuie, s?-i dezarmeze, mai ales c? se cunoa?te vitejia dacilor ?i curajul lor nemuritor de a înfrunta bucuro?i moartea. Dar s? revenim tot la râvnitorii de comori hunii-unguri. Dup? ce s-au înc?ierat ?i pr?dat reciproc în Dacia neocupat? au p?r?sit-o cu un gust amar. Iat? ce ne relateaz? despre ei Sfântul Ambrozie: Hunii s-au aruncat asupra Alanilor, Alanii asupra Go?ilor, Go?ii asupra Taifalilor ?i Sarma?ilor ?i a?a mai departe.[5]
 
O descriere realist? a Hunilor f?cut? de ilustrul Ammian Marcellian
 
„Neamul Hunilor, pu?in cunoscut în vechile monumente istorice, locuie?te dincolo de mla?tinile Macotrice, în preajma Oceanului Înghe?at, ?i întrece orice m?sur? a s?lb?ticiei. La ei chiar în primele zile de la na?tere, copiilor li se br?zdeaz? adânc obrajii cu fierul pentru ca nimicindu-se din timp r?d?cina p?rului, s? se acopere cu cicatrici ?i zbârcituri. Încât îmb?trânesc f?r? barb? ?i f?r? pic de frumuse?e, întocmai ca eunucii, cu m?dulare butuc?noase ?i vânjoase, cu cefe groase ?i cu înf??i?are monstruoas? care te însp?imânt? ?i te face s? crezi c? sunt animale cu dou? picioare sau momâi cioplite în chip grosolan, a?ezate la marginea p?durilor. Pe lâng? nepl?cuta lor înf??i?are omeneasc?, mai sunt ?i grozav de înapoia?i, a?a încât nu simt nevoia focului sau a mânc?rii g?tite, ei se hr?nesc cu r?d?cini de ierburi s?lbatice ?i cu carne de animale de tot soiul, pe jum?tate crude, pe care o înc?lzesc pu?in, a?ezând-o între picioarele lor ?i pe spinarea cailor. Nu s?l??luiesc niciodat? în case ?i se feresc de ele ca de ni?te morminte oprite folosin?ei ob?te?ti. Nu-i cu putin?? s? g?se?ti la ei nici m?car o colib? ?uguiat? de trestie, ci în r?t?cirile lor prin mun?i ?i p?duri se obi?nuiesc din leag?n s? îndure frigul, foamea ?i setea... (la noi n-au dovedit acest lucru. n.a.) La dân?ii nimeni nu ar? ?i nici nu pune vreodat? mâna pe plug, c?ci to?i umbl? de colo pân? colo f?r? s?la?uri statornice, f?r? c?min ?i f?r? lege, f?r? un trai regulat, totdeauna ca ni?te fugari, împreun? cu c?ru?ele în care locuiesc. Asemenea animalelor necuvânt?toare, nu-?i dau seama în nici un chip de cinste ?i necinste, aprin?i numai de o nem?rginit? l?comie pentru aur... Atilla s-a intitulat rege al Hunilor ?i era extrem de crud. Ucidea prin r?stignire. Avea mai multe so?ii... Dup? moartea lui (452 d.Hr.) ucis în noapte nun?ii probabil de tân?ra ?i ultima so?ie Ildice, de origine germanic?, banda de terori?ti-f?r? patrie- s-a destr?mat ?i a disp?rut.”[6] Doamne, ?i câte mai sunt de spus! Trebuie s? m?rturisim tot adev?rul, chiar cu riscul de a-i ajuta ?i pe ei.
Grafica - Ion M?ld?rescu
------------------------------------------------------------------
[1] (Fontes, II, p.74-75 / Pr. D. B?la?a, File noi în istoria Daco-Românilor, în rev. Altarul Banatului, 1991, p.10-12,45)
[2] B.P.Ha?deu, Sur les elements turcs dans la langue roumaine. Notice lue au VII-e Congres des Orientalistes, a Vienne, le 2 octombre, 1886, Bucarest, 1886, p. 5-6, 19-20, 21, 50,
[3] (Opere vol X, Ed. Academiei, Bucure?ti, 1989, p.701)
[4](Fontes, I, 507, 614-615; Fontes, II, p.292-293)
[5] (Manole Neagoe, Attila, Ginghis-han ?i Tamerlan, Ed. Meridiane, Bucure?ti, 1971, p.18).
[6]  (Fontes, II, p.129-131, 281. /Fontes Historiae Daco-Romanae, Ed. Academiei R.S.R., II, 1970, III, 1975, IV, 1982)
footer