Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Lt. col.(r) Dr. Petre Opri?   
Sâmbătă, 08 Martie 2014 06:29

Tehnic? de lupt? 1951Drumul de la Moscova (1951) la Var?ovia (1955)

În contextul desf??ur?rii R?zboiului Rece în Europa, România a fost stat membru al Organiza?iei Tratatului de la Var?ovia - împreun? cu URSS, Republica Democrat? German?, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Albania ?i Bulgaria - în primul rând pentru faptul c? autorit??ile de la Moscova au considerat c?, în felul acela, puteau fi promovate cu succes interesele de superputere ale Uniunii Sovietice. Autorit??ile comuniste de la Bucure?ti nu s-au opus deloc particip?rii la formarea blocului politico-militar sovietic la începutul anului 1951, la ordinul ?i sub îndrumarea lui Iosif Stalin [1] , chiar dac? erau înc?lcate atât prevederile articolului 3 din Tratatul de Pace de la Paris, cât ?i cele privind clauzele militare, navale ?i aeriene ale documentului semnat la 10 februarie 1947 în capitala Fran?ei de reprezentan?ii României. De exemplu, dup? repunerea în func?iune, la sfâr?itul anilor ’40, a uzinelor de armament dezafectate la sfâr?itul celei de-a doua conflagra?ii mondiale, autorit??ile de la Bucure?ti au utilizat în continuare aparate germane de vân?toare „Messerschmitt 109 G-6” ?i de bombardament „Heinkel-111” ?i au aprobat producerea unor piese de schimb pentru armamentul ?i tehnica de lupt? de concep?ie german? din înzestrarea Armatei Române, în scopul prelungirii duratei de utilizare a acestora.[2] Apoi, în conformitate cu planul Marelui Stat Major sovietic, autorit??ile române au fost de acord în ianuarie 1951 s? primeasc? 62 de avioane Tu-2, cu care s? echipeze o divizie de bombardiere (iulie 1952).

Astfel, s-au înc?lcat în mod evident prevederile articolului 11 al Tratatului de Pace de la Paris, care stabilea faptul c? „România nu va poseda sau dobândi avioane concepute esen?ial ca bombardiere cu dispozitive interioare pentru a purta bombe”, precum ?i al doilea paragraf al articolului 16, în care se preciza: „Materialul de r?zboi de provenien?? sau concep?ie german?, în excedent fa?? de cel necesar for?elor armate îng?duite prin Tratatul de fa??, va fi pus la dispozi?ia celor Trei Guverne (sovietic, britanic ?i american – n.n.). România nu va dobândi sau fabrica nici un fel de material de r?zboi de provenien?? sau concep?ie german? ?i nu va folosi sau instrui nici un tehnician, inclusiv personalul de avia?ie militar ?i civil, care este sau a fost cet??ean german (subl.n.)”[3] .

Ca urmare a ordinului emis de Iosif Stalin la 9 ianuarie 1951, în cadrul consf?tuirii de la Moscova a reprezentan?ilor ??rilor de democra?ie popular?, în România au fost dep??ite nivelurile maxime prev?zute la 10 februarie 1947 pentru efectivele armatei române ?i a început dezvoltarea accelerat? a industriei române?ti de ap?rare. Astfel, au fost importate utilaje, tehnologie ?i licen?e sovietice, în scopul dot?rii unit??ilor Armatei Române cu armament, tehnic? de lupt? ?i muni?ii moderne. Înc?lcarea prevederilor Tratatului de Pace de la Paris de c?tre statul român s-a realizat sub directa îndrumare ?i supraveghere a autorit??ilor sovietice, iar ac?iunile respective au determinat epuizarea rapid? a resurselor materiale ?i financiare de care dispunea România. Pân? în luna martie 1954, în industria româneasc? de ap?rare s-au investit 952.434.000 lei (echivalent cu aproximativ 75,6 tone de aur fin) ?i au fost înregistrate pierderi de 196.706.533 lei (circa 20% din suma investit?).[4] În anul 1954 urma s? se aloce o sum? echivalent? cu 14,2 tone de aur fin, f?r? a exista o garan?ie în privin?a atingerii într-un viitor previzibil a parametrilor de produc?ie stabili?i, în vederea onor?rii comenzilor suplimentare f?cute de Ministerul For?elor Armate la începutul anului 1951.[5]

În paralel cu procesul de dezvoltare accelerat? a industriei na?ionale de ap?rare au avut loc importuri masive de tehnic? de lupt?. De exemplu, la 26 mai 1951, un tren care transporta din Uniunea Sovietic? ?ase avioane de vân?toare IAK-23 ?i un aparat de ?coal? IAK-17 UTI a ajuns în gara Ianca (jud. Br?ila). Toate aparatele se aflau în containere, în stare demontat? ?i erau primele avioane cu reac?ie din dotarea Diviziei 3 Av.R. (viitoarea Divizie 97 Avia?ie Vân?toare cu Reac?ie), comandat? de la înfiin?area sa de locotenent-colonelul Vasile Cosma (31 martie 1951) ?i echipat? ini?ial cu numeroase aparate de ?coal? Po-2 ?i IAK-11. Dup? transportul containerelor la aerodromul de la Ianca, avioanele au fost montate ?i încercate în zbor de speciali?tii sovietici, apoi s-a efecutat trecerea pilo?ilor români pe IAK-ul 23 - sub coordonarea maiorului Vasile Trifan (?ef de stat major al marii unit??i), c?pitanului Laurian Medvedovici (loc?iitor politic), maiorului Emil ?urca? (loc?iitor tehnic) ?i c?pitanului Remus Bunea (ajutor al ?efului de stat major pentru preg?tirea de lupt?).

În perioada mai-septembrie 1951, Divizia 3 Av.R. a mai primit în containere 56 de IAK-uri 23 în scopul echip?rii Regimentelor 11, 12 ?i 14 - comandate de locotenen?ii-majori Ioan Deac, ?tefan Gheorghiu ?i Aurel R?ican, numi?i în func?ii la 31 martie 1951. Concomitent, marea unitate sovietic? de pe aerodromul de la Ianca a furnizat mai multe avioane IAK-23 regimentelor respective - care aveau bazele la Târg?or (lâng? Ploie?ti) ?i Pipera (lâng? Bucure?ti, R. 12 ?i 14) ?i, la sfâr?itul lunii iunie 1951, au fost dislocate la Ianca, unde se afla comandamentul diviziei ?i un batalion de deservire aerodromuri.

În anul 1952 au fost aduse primele MiG-uri 15 pentru Divizia 66 Av.V.R. - Regimentul 208 Av.V.R. de la Otopeni ?i Regimentul 158 Av.V.R. de la Craiova primind cele 62 de aparate livrate din URSS. La sfâr?itul aceluia?i an au ajuns în România ?i primele S-102 (varianta cehoslovac? a MiG-ului 15), iar în perioada 1953-1954 s-a continuat importul acestora, în paralel cu primirea în anul 1953 a MiG-ului 15 UTI ?i a CS-ului 102 - variantele de dubl? comand? ale MiG-ului 15 ?i S-ului 102. Urmând întocmai ordinul din 9 ianuarie 1951 al lui Iosif Stalin, autorit??ile române au trimis delega?ii speciale în Polonia, Ungaria ?i Cehoslovacia, în august 1952, în scopul încheierii unor conven?ii militare referitoare la importul masiv de armament, muni?ii ?i tehnic? de lupt? din ??rile respective, în perioada 1952-1953. De exemplu, Dumitru Coliu a semnat la Var?ovia un document referitor la achizi?ionarea a cel pu?in 30.000 de carabine SKS (model 1945, cal. 7,62 mm, fabricate sub licen?? sovietic? în Polonia) ?i a unei cantit??i de muni?ii de artilerie pentru obuzierele sovietice M-30 (md. 1938, cal. 122 mm) ?i tunurile antiaeriene din dotarea Armatei Române. În acela?i timp, Dumitru Coliu a exprimat interesul pentru cump?rarea a 500 de autocamioane „STAR”.[6]Polonezii au r?spuns c? autovehiculele respective puteau fi livrate de-abia în anul urm?tor ?i tratativele urmau s? se desf??oare separat de cele care au permis încheierea la 23 august 1952 a conven?iei militare dintre cele dou? state.[7] De remarcat este ?i faptul c? armata polonez? de?inea echipamente de lupt? provenite în primul rând din URSS ?i nivelul lor de tehnicitate nu era diferit de ofertele prezentate delega?iei conduse de Dumitru Coliu. De exemplu, începând din 1945, zeci de avioane bimotoare sovietice Pe-2 FT au intrat în dotarea a trei regimente poloneze de bombardament în picaj, iar opt bombardiere medii Tu-2 S au ajuns în 1949 la Regimentul 7 Bombardament Independent - de?i fabricarea lor în U.R.S.S. încetase în anul precedent. Autorit??ile de la Var?ovia cuno?teau deja faptul c? toate aceste aparate erau uzate moral, dar le-au p?strat în serviciu pân? în 1954, când a început înlocuirea lor cu avioane bireactoare sovietice Il-28, de bombardament.

O alt? delega?ie, în frunte cu generalul Gheorghe ?tef?nescu (de la Ministerul Afacerilor Interne) a ajuns în august 1952 la Budapesta ?i a încheiat o conven?ie privind importul de armament, muni?ii ?i produse speciale, inclusiv sta?ii radio, tunuri antiaeriene SZ-60 (cal. 57 mm, md. 1950), 60.000 de carabine SKS ?i 400.000 de lovituri de artilerie (din 616.000 solicitate) pentru tunul divizionar sovietic D-44 (cal. 85 mm, md. 1944) ?i tancul T 34-85. Jum?tate din cantitatea de muni?ie se livra în 1953, iar restul în anul urm?tor, în acela?i timp cu tunurile A.A. S-60 (produse sub licen?? sovietic? în Ungaria, sub denumirea SZ-60 ?i ghidate de la distan?? prin sistemul de control al focului PUAZO-6).[8]

În Cehoslovacia a fost trimis? o delega?ie condus? de Dumitru Petrescu. Dup? ce s-a întors în ?ar?, ministrul de Finan?e ?i-a declarat dezam?girea fa?? de modul în care a fost primit la Praga, cehoslovacii nefiind preg?ti?i pentru sc?derea substan?ial? a pre?urilor la produsele dorite de români, pân? la nivelul celor existente la produsele similare fabricate în U.R.S.S.. Discu?iile s-au concretizat prin semnarea unui simplu protocol, care a permis continuarea tratativelor pentru importarea de armament, tehnic? de lupt?, muni?ii ?i utilaje industriale fabricate în Cehoslovacia. Cu acela?i prilej, Dumitru Petrescu a solicitat 2.000 de mitraliere SG-43 sau SGMT „Goriunov” (cal. 7,62 mm) ?i autorit??ile de la Praga au oferit 5.000 de buc??i pentru anul 1952, dorind în acela?i timp s? ?tie dac? alte state cump?rau arma respectiv?; în caz contrar, fabricarea sa urma s? înceteze în anul 1953. Totodat?, cehoslovacii au fost de acord cu livrarea de tancuri T 34-85 ?i avioane de vân?toare S-102, în perioada noiembrie 1952 - decembrie 1953, probabil pentru c? factura final? se achita cu m?rfuri ?i, par?ial, cu o anumit? cantitate de aur sau valut?, iar românii se gr?beau s? îndeplineasc? ordinul lui Iosif Stalin din ianuarie 1951. Dumitru Petrescu ?i-a rezervat îns? dreptul de a continua s? negocieze deoarece autorit??ile de la Praga aveau stabilit un pre? de dou? ori mai mare pentru un tanc fabricat în Cehoslovacia, comparativ cu cel fixat de Moscova pentru un tanc identic, realizat în Uniunea Sovietic?.[9] 

Contractele de cump?rare a armamentului, tehnicii de lupt? ?i muni?iilor din Polonia ?i Ungaria s-au încheiat în octombrie 1952 la Var?ovia, respectiv Budapesta. Autorit??ile române au dorit ca livr?rile s? înceap? chiar în luna urm?toare ?i aveau stabilite în plan 80-90 milioane de ruble pentru achitarea importurilor speciale provenite din Polonia ?i aproximativ 50 milioane de ruble pentru cele din Ungaria.[10]

Problema principal? care exista în rela?ia României cu autorit??ile de la Praga nu era îns? rezolvat? din cauza insisten?ei acestora de a se accepta pre?urile lor. La ?edin?a din 3 octombrie 1952 a Biroului Politic al C.C. al P.M.R., Miron Constantinescu a men?ionat faptul c? România urma s? primeasc? din Cehoslovacia, în perioada urm?toare, centrale electrice (de exemplu, ?ase grupuri energetice pentru termocentrala de la Doice?ti, jud. Dâmbovi?a[11] ), produse laminate ?i cocs în valoare total? de 140 milioane de ruble ?i nu era de acord cu propunerile celor de la Praga privind produsele speciale deoarece, „dac? lu?m pre?ul sovietic, care l-am practicat cu ceilal?i, costul importului este de 200-250 milioane ruble. Dac? lu?m pre?uri cehe pe care le propun ei, asta reprezint? cel pu?in 350 milioane ruble. [...] În ceea ce prive?te plata, trebuie s? pl?tim în special cu m?rfuri. Cu feroaliaje nu putem, din materii prime (dorite de autorit??ile de la Praga . n.n.) putem da mangan ?i o s? putem chiar da concentrate de mangan ?i o parte din aur. [...] Anul viitor avem 900 milioane contractate în U.R.S.S., 500 în Cehoslovacia ?i celelalte în R.D.G., Ungaria, Polonia, ajungem la [un import de produse normale ?i speciale în valoare de - s.n.] 1 milion 600 mii ruble”.[12]

Pre?edintele Comitetului de Stat al Planific?rii a insistat ?i pentru înjum?t??irea notei de plat? a produselor speciale care urmau s? fie trimise în anul 1953 din Cehoslovacia în România, în sensul achit?rii acestora în doi ani (1953 ?i 1954). Ideea respectiv? ne dezv?luie limitele financiare atinse de autorit??ile de la Bucure?ti ?i efortul foarte mare la care era supus? economia na?ional? din cauza ideii exprimate de Iosif Stalin la 9 ianuarie 1951, la Moscova, de a se investi masiv în înarmarea statelor europene din sfera de influen?? sovietic?. Constituirea la Moscova, în ianuarie 1951, a unei structuri militare a ??rilor de democra?ie popular? - intitulat? „Comitet de coordonare” ?i aflat? sub conducerea permanent? a mare?alului Aleksandr M. Vasilevski, ministrul sovietic al Ap?r?rii - poate fi considerat? un pas major efectuat de Iosif Stalin pentru uniformizarea armatelor statelor comuniste din Europa. Ac?iunea respectiv? a înlesnit înfiin?area Organiza?iei Tratatului de la Var?ovia (14 mai 1955), iar protocoalele militare sovieto-române încheiate în primele luni ale anului 1955, precum ?i schimb?rile survenite la vârful armatei române cu trei s?pt?mâni înainte de semnarea Tratatului de la Var?ovia se înscriu, în opinia noastr?, într-un plan general conceput la Kremlin pentru crearea unei structuri politico-militare suprana?ionale, utile în primul rând Uniunii Sovietice.

- Va urma -
Grafica - Ion M?ld?rescu

[1] Alexandru O?ca, Vasile Popa, Stalin a decis: lag?rul socialist se înarmeaz?, în „Document. Buletinul Arhivelor Militare Române”, an I, nr. 2-3/1998, p. 74-76.
[2] Prin ordinul circular nr. 18540 din 9 martie 1945, Subsecretariatul de Stat al Aerului a stabilit ca lucr?rile pentru fabricarea celulelor de avioane de vân?toare germane „Messerschmitt 109 G-6” (la care se utilizau piese ?i subansamble provenite din capturi de r?zboi) s? se desf??oare la Caransebe?.
[3] România în anticamera Conferin?ei de la Paris. Documente, Arhivele Na?ionale ale României, coord. Marin Radu Mocanu, Bucure?ti, 1996, p. 416-417.
[4] Arhivele Na?ionale Istorice Centrale, fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 165/1954, f. 38; 41.
[5] Cf. Petre Opri?, Industria româneasc? de ap?rare. Documente (1950-1989), Editura Universit??ii Petrol-Gaze din Ploie?ti, 2007, p. 11-14.
[6] În acea perioad? se fabricau în Polonia autocamioane „STAR C60” ?i „STAR W14”, care aveau o capacitate de transport de 3 tone, respectiv 3,5 tone. Vehicule similare erau produse în URSS (ZIS-150, cu o sarcin? util? de 4 tone), Republica Democrat? German? („IFA H3A”, de 3,5 tone), Cehoslovacia („Praga RN” ?i „Praga S5T”, de 3 tone, respectiv 5 tone) ?i Ungaria („Csepel D-350”, de 3 tone).
[7] Stenogramele ?edin?elor Biroului Politic ?i ale Secretariatului Comitetului Central al P.M.R. – 1952, vol. IV (partea a II-a), Arhivele Na?ionale ale României, Bucure?ti, 2007, p. 321-322.
[8] Ibidem, p. 322-323.
[9] Ibidem, p. 323.
[10] Ibidem, p. 387; 398.
[11] Camelia Moraru, Constantin Moraru, Stenogramele ?edin?elor Biroului Politic ?i ale Secretariatului Comitetului Central al P.M.R. – 1953, vol. V, Institutul Na?ional pentru Studiul Totalitarismului, Bucure?ti, 2012, p. 94.
[12] Stenogramele ?edin?elor Biroului Politic ?i ale Secretariatului Comitetului Central al P.M.R. – 1952, op. cit., p. 398-399.
footer