Revista Art-emis
„Români şi evrei în secolul XX” (1) PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Petre Turlea, Membru A.O.Ş.R.   
Sâmbătă, 01 Martie 2014 15:54
Prof. univ. dr. Petre Ţurlea - Români şi evrei în secolul XX -1Introducere - Prima parte.
 
Raporturile dintre români şi evrei, în secolul al XX-lea, au fost foarte complexe. Volumul de faţă nu-şi propune să fie o monografie, să le trateze în ansamblu şi amănunţit. Nu-şi propune nici să fie o istorie a evreilor din România. Şi, de asemenea, nu îşi propune să dea răspuns la toate întrebările. Bineînţeles, nu are nici pre­tenţia că va oferi ultimul cuvânt, adevărul deplin, de necontestat, asupra temei respective, dar subiectivismul deformator al prezentării istorice se va încerca a fi redus la minimum. Tema tratată a stârnit, încă de la începutul secolului al XX-lea, un larg interes, pe marginea ei apărând foarte multe articole, stu­dii, volume. Cele mai multe, însă, sunt criticabile, fie pentru că folosesc selectiv sursele, în funcţie de tezele preconcepute a că­ror justeţe încearcă să o demonstreze; fie pentru că ajung la con­cluzii pe care o cercetare istorică serioasă le infirmă. Se constată, de asemenea, abuzul adoptării ca sursă de bază a celui mai subiectiv dintre izvoarele istorice, memoriile, multe fiind amintiri scrise la 50-60 de ani de la evenimentele narate.
 
Foarte bogata bibliografie dă impresia greşită a epuizării subiectului. În realitate multe surse arhivistice sunt, în continuare, nevalorificate, deşi accesul la ele este, în cele mai multe cazuri, permis. Aşadar, tratarea raporturilor dintre români şi evrei în se­colul al XX-lea într-o nouă carte este oportună din două motive: datorită necesarei încercări de a se înlătura sau măcar limita subiectivis­mul exagerat al unei mari părţi din lucrările pe această temă publi­cate până acum; şi, datorită la fel de necesarei aduceri la lumină a cât mai multor documente inedite de arhivă. Majoritar, bibliografia temei cuprinde opere ale unor autori evrei. Dintre ei, foarte puţini sunt istorici, aşadar cunoscători ai felului cum trebuie prezentat ştiinţific un subiect istoric; şi, cei mai mulţi, cu expuneri partizane excesive. De menţionat faptul că privirea critică trebuie îndreptată şi spre documentele istorice de epocă, mai ales cele de emanaţie privată. Şi în multe dintre aces­tea se întâlneşte fenomenul prezentării truncheate a faptelor, pen­tru a fi pe placul autorităţilor momentului. Un singur exemplu: Preşedintele Oficiului judeţean Cernăuţi al Evreilor, pendinte de Centrala Evreilor din România, dr. Plitter Otto, înainta Centralei un raport de activitate pe perioada 15 martie-15 septembrie 1942, incluzând şi o prezentare mai largă a situaţiei evreilor din Cer­năuţi. „În ziua în care năvăleşte armata bolşevică în Cernăuţi, 28 iunie 1940 - se scria în raport -, este data când se termină buna viaţă tradiţională şi iudaică a populaţiei evreieşti. Este începu­tul unei campanii de prigonire în contra a tot ce simte evreieşte. [...] Această campanie îşi găseşte apoteoza în ziua în care autori­tăţile bolşevice încep cu deportarea a mii şi mii de evrei. [...] Evreii din Cernăuţi, un element prin excelenţă burghez, sunt în ochii conducătorilor bolşevici un element ce nu se încadrează în concepţia lor de viaţă, în sistemul lor de stat şi în concepţia lor comunistă; deci, un element potrivnic sistemului şi vrednic de a fi ştirbit.” A urmat naţionalizarea proprietăţilor rurale şi urba­ne, a industriei şi comerţului - ceea ce i-a lovit puternic pe evrei. „A doua zi după venirea bolşevismului, populaţia evreiască din Cernăuţi este deposedată de tot ceea ce a agonisit”. Primul lot de evrei deportaţi în Rusia - la 13 iulie 1940, cu 3.000 persoane; apoi, se ajunge la 10.000. „Iată situaţia când trupele glorioase ale Armatei Române reocupă, pe 5 iulie 1941, oraşul nostru [...]. Nu exista familie evreiască să nu fi suferit sub teroarea bolşevi­că.”. Dar, dr. Plitter Otto nu menţionează şi deportările evreilor făcute de administraţia românească în 1941 şi 1942. La adresa acestor autorităţi are numai cuvinte de laudă.[1] Este evident că raportul respectiv trunchează realitatea.
 
Autori români ai unor lucrări privind relaţiile dintre români şi evrei în secolul al XX-lea sunt doar câţiva. Şi aici înregistrându-se opere ale unor nespecialişti, cu acelaşi efect negativ; accentul pe memorialistică, eludarea unor surse (uneori evident intenţionată), concluzii forţate. Fenomenul reţinerii istoricilor români în abor­darea temei este înregistrat şi de către autorul unor volume de re­ferinţă ale istoriografiei evreieşti, Carol Iancu. „După Al Doilea Război Mondial - scrie acesta în prefaţa uneia dintre cărţile sale - cu excepţia lui Constantin C. Giurescu, istoriografia românească nu s-a referit şi la evrei; iar după 1989, istoricilor români le e teamă să discute problema, acum excepţia reprezentand-o aceia care au burse Sörös”.[2] Carol Iancu nu spune, însă, de ce există această reţinere. Raportul numeric dintre autorii evrei şi cei români, net de­favorabil celor din urmă, se datorează suspiciunii de antisemitism aruncată facil asupra oricărui român care cercetează tema respecti­va. Şi atunci, cei mai mulţi o ocolesc.
 
Acuza de antisemitism a fost aruncată uşor asupra multor per­sonalităţi din varii domenii ale civilizaţiei româneşti. Uneori era îndreptăţită, dar este de neadmis faptul că se încearcă şi ştergerea operei ştiinţifice a celor în cauză. Apare ca evidentă dorinţa de a se crea imaginea unui curent major, chiar dominant, antisemit în România. Cazul cel mai cunoscut al încercării anulării valorii ştiinţifice a operei unui savant cu vederi antisemite este acela al doctorului Nicolae Paulescu, inventatorul insulinei, căruia i se blochează o recunoaş­tere internaţională. Tendinţa de exagerare a antisemitismului din România este încununată într-o operă pseudoştiinţifică, având concluzii comandate, operă a unei Comisii Internaţionale pentru Stu­dierea Holocaustului din România, intitulată Raport final - deci, fără drept la replică. Aici, printre marii antisemiţi din România, încriminat pe două pagini, este şi Nicolae Iorga.[3]
 
Fenomenul suspiciunii la adresa istoricilor români care cercetează problema raporturilor dintre români şi evrei ajunge până la blocarea accesului la unele surse documentare. L-am întâlnit şi în cazul documentării pentru volumul de faţă. Am solicitat, la Arhiva C.N.S.A.S., xeroxarea a 400 file din documentele perioadei celui de Al Doilea Război Mondial; după patru luni de aşteptare, am întrebat ce se întâmplă de nu primesc xeroxurile respective, şi o doamnă mi-a răspuns cu o voce răstită: „Ştim noi că studiaţi problema Holocaus­tului!” După şase luni am renunţat să mai aştept. Documentele res­pective, evident, ar fi îmbogăţit cartea de faţă. Interesant este faptul că, pe multe din dosarele conţinând documentele solicitate se găseşte menţiunea: „Materiale trimise la Muzeul Holocaustului, Washington.” Aşadar, ceea ce se admisese pentru cercetătorii evrei, nu s-a admis pentru un cercetător român. Mai mult, constatându-se că, în urma refuzului xeroxării, am început să transcriu de mână documentele, s-au invocat greutăţi tehnice pentru a nu-mi mai fi aduse dosarele. Este evident că Arhiva C.N.S.A.S. s-a transformat într-o instituţie care a reintrodus cenzura în România, ca în perioada co­munistă. Din fericire, cenzura nu se practică şi la Arhivele Naţio­nale Istorice Centrale, care acoperă în mare parte şi documentaţia existentă la A.C.N.S.A.S.. De aceea, am a mulţumi arhiviştilor de la A.N.l.C. ca şi celor de la A.M.A.E.; şi am a-mi exprima revolta faţă de metodele primitive de cenzură practicate de către unii funcţionari mărunţi şi necivilizaţi ai A.C.N.S.A.S.
 
Notă: Text este extras din primul volum al trilogiei profesorului universitar doctor Petre Ţurlea, apărut recent la Bucureşti, Editura Semne, 2014, sub titlul „Români şi evrei în secolul XX”. Lucrarea este bazată pe docu­mente inedite de arhivă, pe analiza presei româneşti şi evreieşti, seria celor trei volume fiind compusă din:
- Volumul I. Români şi evrei 1900-1938;
- Volumul II. „Români şi evrei 1938-1944”;
- Volumul III. „Români şi evrei 1944-2000”.
Volumele II şi III vor apărea până la sfârşitul anului 2015. (ART-EMIS)
 
- Va urma -


[1] AcnsAs, D 011379, f.295-304.
[2] Carol Iancu, Evreii din România (1866-1919). De la excludere la emancipare, Edit. Hasefer, Bucureşti, 1996, p.3.
[3] Comisia Internaţională pentru Studierea Holocaustului din România, Raport final, Edit. Polirom, Bucureşti, 2004, p.28-29.
footer