Revista Art-emis
România și Cominternul (2) PDF Imprimare Email
Col (r) Mircea Vâlcu.Mehedinti   
Miercuri, 26 Februarie 2014 18:24
Mircea Valcu Mehedinti, art-emisÎn numărul 12/1966 al revistei „East Europe”, editată la New York de „Free Europe (Europa Liberă) a apărut articolul „România și Cominternul”[1] semnat de Șandor Koroși în care se fac unele precizări privind împrejurările care au dus la includerea în programul Partidului Comunist Român a principiului autodeterminării până la separarea de stat a naționalităților conlocuitoare. (Continuare)
 
Buharin
 
Abia pe la mijlocul lunii noiembrie am ajuns să discutăm cazul nostru. Buharin a explicat pe larg că partidul comunist trebuie să sprijine autodeterminarea din motive tactice și pentru a câștiga de partea sa diferitele naționalități. El a arătat că în Iunie 1917, cu mult înainte de preluarea puterii de către bolșevici, partidul anunțase déjà acest principiu, ceea ce a avut drept rezultat că unele orașe ca Kronstadt și Odesa s-au proclamat republici independente. Acest curent de separare a sporit confuzia guvernului Kerenski și a contribuit la victoria revoluției din Octombrie. Dar, această scindare a statului rus, a spus Buharin, a fost numai o stare de tranziție, iar dictatura bolșevică a proletariatului i-a pus capăt. Proletariatul majorității națiunilor din Rusia a înțeles declarația lui Lenin că interesele socialismului mondial erau deasupra intereselor naționale. În timp ce s-au făcut concesii minorităților naționale, untatea statului a fost restabilită pe o bază nouă în virtutea lozincei „Muncitori din toate țările uniți-vă!”. Buharin susținea că această tactică descrisă de Lenin ca „scindare și reunire” trebuia folosită și în România.
Atât eu cât și Dobrogeanu-Gherea cunoșteam toate acestea și după explicațiile date de Buharin, Cristescu de asemenea a sesizat semnificația problemei. Totuși, el a persistat în temerile sale, că insistențele asupra dreptului de autodeterminare ar putea îngreuna propaganda în rândurile maselor din România și duce la interzicerea partidului. Buharin, Clara Zetkin și alți membri din Comitetul Cominternului au insistat asupra autodeterminării, apreciind că, în nici o parte a lumii, proletariatul cu conștiință de clasă nu devenit naționalist. În cele din urmă, Cristescu a admis ca principiul autodeterminării să fie inclus în programul partidului și mi s-au dat instrucțiuni să alcătuiesc textul unei rezoluții care să exprime acordul reciproc. În ultima ședință, la sfârșitul lunii noiembrie sau puțin mai târziu, Buharin a aprobat textul, iar rezoluția a fost acceptată de toți membrii Comitetului. În rezoluție se spunea că „România Mare” nu era un stat național unificat, ci un stat multinațional și că minoritățile ar avea dreptul la autodeterminare, inclusiv la cel de separare de cadrul existent al statului. (Este exact aceeași cerință și propagandă, făcute de UDMR și acceptate, deocamdată, tacit de președintele României și prim-ministrul său, care a devenit, întocmai ca Boc, papagalul președintelui. În fapte, bineînțeles, că una spune dar alta face. Înainte ca partidul său să apuce puterea, a declarat că este împotriva împărțirii României în regiuni economice și administrative autonome, dar acum susține fragmentarea României. - n.n.). Se mai afirma că Partidul Comunist din România va face toate eforturile pentru respectarea deplină a acestor drepturi. Mai târziu, rezoluția a fost aprobată de cel de al treilea Congres al Partidului Comunist Român, ținut la Viena în 1924. Ea a rămas în vigoare până în 1938-1939 când, după spusele lui Ceaușescu, „s-a luat o poziție fermă pentru apărarea unității naționale, a independenței și suveranității patriei” (De unde rezultă că Ceaușescu, cu toate greșelile sale, era mai naționalist decât președinții și guvernele care s-au perindat la conducerea României, din 1990 până/și în prezent. - n.n.).
 
Relatările lui Gheorghe Cristescu în legătură cu articolul „România și Cominternul”[2]
 
„Într-adevăr, am fost la Moscova în 1923. Eu am mers pentru a discuta problema autodeterminării în Comisia amintită de Crișan în articolul său (East Europe decembrie 1960). Comisia a fost o acțiune aparte. Am mers la Moscova pentru că era o conferință internațională unde s-a dezbătut în plenum problema autodeterminării. Delegația română era constituită nu numai din trei, cum spune Crișan, ci din mai mulți: Gh. Cristescu, președinte, S. Crișan, Sașa Dobrogeanu-Gherea, Marcel Pauker, la care se adăugau cei ce se aflau fugiți În U.R.S.S.: Alecu Constantinescu, Ghiță Moșcu, Heinrich Sternberg. Ecaterina Arbore făcea oficiul de curieră pentru materialele delegației noastre și ale Cominternului. Mai mult de două luni am stat fără să știu ceva precis despre conferință. Era un obicei al lor de a ne ține timp mult acolo, delegații făcându-și fel și fel de probleme, punându-și întrebări unii cu îngrijorare. Așa am stat, în 1920, aproape șase luni. Am vrut să discut cu Lenin, dar nu se mai putea vorbi cu el, era foarte bolnav. Am discutat cu Stalin, care era ministru al naționalităților, felul în care au rezolvat ei problema minorităților. Explicația lui a fost destul de generală și cu lozinci.
În cadrul Conferinței internaționale au fost discuții aprinse. Buharin, în raportul său a cerut ca partidele muncitorești, socialiste și comuniste să lupte pentru autodeterminare până la desprindere, luptând cu arma în mână. M-am ridicat împotriva acestui punct de vedere, arătând că dacă putem înarma masele vom lupta pentru problema principală a mișcării comuniste, cea socială, pentru revoluție și nu pentru a trece minoritățile la alt stat. Delegații din țările cu minorități m-au susținut. Ideea luptei pentru desprindere cu arma în mână nu era privită ca justă de numeroși delegați. De fapt, Conferința s-a împărțit în două tabere. Eu am insistat, arătând că sunt de accord cu principiul autodeterminării, că l-am susținut și în 1919 și în 1920 în parlamentul României, că e un principiu bun dar, care se aplică în anumite condiții. Am cerut ca să fie lăsat partidul nostru să hotărască el când și cum să aplice acest principiu. Cât privește problema despărțirii și a luptei cu arma pentru despărțire, înseamnă de a condamna propriul partid la pieire, fiind acuzați în țară de trădare. Am fost categoric împotrivă și le-am spus că părăsesc ședința. A rămas să se ia în discuție de către o comisie și să se redacteze rezoluția. În rezoluție a căzut specificarea „despărțirea cu arma în mână”[3]
Separat au avut loc discuții cu delegația română. Din Comisia Cominternului făceau parte: Buharin, Clara Zetkin și E.Varga. Buharin ne-a cerut să punem în rezoluțiile documentelor pe care le vom elabora, problema despărțirii Basarabiei. Am obiectat, arătând că aceasta va duce la scoaterea partidului în afara legilor. (La sfîrșitul anului 1920, eu îi spusesem lui Lenin: De ce revendicați Basarabia? Dacă țarismul a făcut un rapt, voi vreți să-l continuați? Lenin mi-a spus că este o chestiune grea și delicată și trebuie să se întâlnească cu delegați români și sovietici pentru a stabili bazele concret-istorice ale rămânerii la voi. Ne-a îndrumat spre Cicerin).
După multe discuții cu Comisia Cominternului, Buharin ne-a explicat că lozinca autodeterminării prin despărțire este de natură tactică și că revoluția va menține unitatea, cum s-a întâmplat în Rusia Sovietică. Le-am spus că sunt de acord ca și înainte cu lozinca autodeterminării, dar nu dezmembrarea, mai ales că nu am mandat de la tovarășii din țară și să fim lăsați noi să apreciem momentul și felul în care să rezolvăm chestiunea naționalităților, pe baza realităților. Rezoluția care ne-a venit de la Comintern, după ce ne-am întors în țară, cuprindea, pe lângă ideea autodeterminării și pe aceea a despărțirii. Nu s-a ținut seama de punctul nostru de vedere. Nu e prima dată când de la Comintern ne-au venit rezoluții care modificau realitatea.
 
Autodizolvarea Internaționalei Comuniste
 
Buletin informativ No.2/1967. Dizolvarea Internaționalei Comuniste și sarcinile Partidului Comunist din România[4]
 
Notă: Hotărârea a fost publicată de C.C. al P.C.R. în anul 1943, sub o copertă falsă de reclamă cinematografică, împreună cu Hotărârea Prezidiului Cominternului și interviul acordat de I.V.Stalin Agenției Reuter, cu privire la aceeași problemă. Ultimele două documente sunt publicate în Anexă.
 
Hotărârea Comitetului Central
 
Hotărârea Prezidiului Comitetului Executiv al Internaționalei Comuniste de a dizolva Internaționala Comunistă a fost o lovitură grea dată hitleriștilor și slugilor lor trădătoare de la cârma țării. Dizolvarea Internaționalei Comuniste a spulberat definitiv minciuna hitleriștilor și slugilor lor, cu campania lor josnică despre „războiul sfânt împotriva comunismului” și demască pentru totdeauna caracterul adevărat al războiului de jaf și cotropire al bandiților hitleriști ascuns sub masca pactului „anticomintern”. Dizolvarea Internaționalei Comuniste demască definitiv și minciuna despre „amestecul guvernului sovietic în treburile interne ale țării”.[5] Ea pune capăt calomniilor dușmanilor partidului nostru, că noi am activa după ordinile primite din afară și nu în interesul poporului român. Dizolvarea Internaționalei Comuniste ușurează munca partidului în momentul decisiv, când călăul Antonescu vrea să sacrifice ultimele forțe ale țării pentru războiul pierdut al lui Hitler. [x]
Dacă Mareșalul Ion Antonescu ar fi dorit să sacrifice ultimele forțe ale țării, România nu ar mai fi avut „carne de tun” pentru războiul dus în Apus. Continuarea războiului în Apus, dincolo de granițele României, a fost într-adevăr un sacrificiu enorm pentru țara noastră (fără rost, din care România nu a avut decât de pierdut, atât în efective cât și material, plus bogățiile date benevol sau luate cu japca de URSS, pentru plata despăgubirilor de război, dictate de ruși și aprobate de „Aliați”. („Pagubele” de război, înscrise în documentele de Armistițiu, au fost plătite de trei ori mai mult de cât prevedeau aceste documente, plus hrănirea a câteva sute de mii de ruși care au stat în România ocupată, vreo câțiva ani buni. Noi, populația României, aveam totul raționalizat - cu cartele pentru produsele alimentare, pentru haine, pentru lemne de foc, pentru produsele petroliere necesare iluminatului casnic etc. -, dar activiștii de partid aveau magazinele lor cu de toate și cam de patru ori mai ieftine față de piață. Și, bineînțeles, rușii așișderea ca activiștii. Și ei aveau magazinele lor, aprovizionate, gratuit, de instituțiile românești - n.n.).
Tov. Stalin a spus: „Socot dizolvarea Internaționalei Comuniste cât se poate de oportună tocmai în momentul actual, când fiara fascistă își încordează ultimele ei forțe și când este necesar să se organizeze asaltul comun al țărilor iubitoare de libertate pentru a doborî definitiv această fiară și a elibera popoarele de sub jugul fascist”. În legătură cu dizolvarea Internaționalei Comuniste, Comitetul Central subliniază că partidul nostru crescut și educat în spiritul internaționalismului proletar, este singurul partid din țară, care în atitudinea și activitatea sa, s-a condus și se conduce numai după interesele generale ale poporului român. La începutul războiului criminal al lui Hitler și Antonescu, Comitetul Central a declarat, în circulara sa din 8 iulie 1941: „C.C. a pus ca sarcină principală lupta pentru realizarea Frontului Unic Național al poporului român împotriva fascismului german și al clicei sale de trădători de țară.”
În platforma din 6 septembrie 1941 C.C. a declarat categoric: „În interesul Frontului Unic Național pentru zdrobirea fascismului cotropitor, pentru cucerirea drepturilor și libertăților democratice, a independenței poporului român, comuniștii renunță la orice lozincă care ar putea să-l despartă de celelalte partide și grupări patriotice pentru desrobirea națională a poporului român.” Cu dizolvarea Internaționalei Comuniste a dispărut și ultima greutate în calea unirei. Până în prezent Partidul Comunist, partidul muncitorilor este singurul dintre partidele românești, care a dus și continuă să ducă lupta pentru eliberarea țării de sub jugul hitlerist. În cursul războiului blestemat al lui Hitler și Antonescu, C.C. al partidului nostru, s-a adresat în repetate rânduri organelor conducătoare ale partidelor democratice cu propuneri de colaborare, însă fruntașii partidelor politice au refuzat până azi propunerile partidului nostru „de a uni toate forțele naționale ale țării în Frontul Unic Național al poporului român împotriva cotropitorilor nemți și a slugilor lor trădătoare de la cârma țării.” (Bineînțeles că acest Front trebuia condus de P.C.R. - un partid de buzunar - n.n.). Dacă ei nu-și vor schimba atitudinea pasivă nici acum, în ultimul moment, ei vor răspunde la fel cu trădătorii de la cârma țării pentru catastrofa națională a României, care se apropie odată cu sdrobirea completă și inevitabilă a hoardelor lui Hitler și cu prăbușirea Germaniei hitleriste. În această luptă măreață de eliberare națională au fost arestați sute de membri ai partidului nostru, cei mai buni fii ai poporului nostru[a] (ai PCR, nu ai poporului român - n.n.) care zac în închisori și în lagăre de concentrare. C.C. constată că munca sa organizatorică și a întregului partid a rămas mult în urmă în ce privește realizarea sarcinilor just stabilite față de condițiile obiective favorabile. Cauzele acestei rămâneri în urmă sunt următoarele:
1. Comitetul Central și organizațiile de partid încă nu și-au reclădit munca lor de partid pe baze noi de războiu, în spiritul celor zece datorii ale fiecărui comunist, fixate în rezoluția C.C. din ianuarie 1942. Munca centrală a partidului pentru subminarea mașinei de războiu a lui Hitler și Antonescu este sectorul de muncă rămas și azi cel mai mult în urmă (munca patriotică între soldați și ofițeri, sabotajul și lupta de partizani. (O așa-numită luptă de partizani au dus-o evreii la Odesa, prin aruncarea în aer a Comandamentului român, unde au fost uciși peste o sută de militari români și un general - n.n.).
2. Lipsa controlului executării hotărârilor.
3. Repartizarea nejustă a cadrelor.
4. Lipsa de apropiere a organelor conducătoare de munca de jos operativă, concretă a organizațiilor de bază.
5. Lipsa autocriticei bolșevice în timpul muncei pentru descoperirea slăbiciunilor și a greșelilor și îndreptarea lor imediată în muncă.
Dizolvarea Internaționalei Comuniste coincide cu ajunul ofensivei generale a armatelor victorioase ale Angliei, Americii și Uniunii Sovietice. Suntem în preajma declanșării frontului al doilea în Europa. După debarcarea armatelor anglo-americane, țara noastră va deveni teatrul războiului distrugător. Cotropitorii hitleriști mobilizează ultimele rezerve ale Germaniei și ale complicelor ei din Europa. După nimicirea armatei române și ruinarea totală a țării, România va împărtăși soarta Germaniei fasciste învinse și va suporta toate consecințele înfrângerii dacă nu rupe nici acum cârdășia cu Hitler și dacă nu va încheia pace separată cu Uniunea Sovietică, Anglia și America.
Prin dizolvarea Internaționalei Comuniste partidul nostru a fost eliberat de obligațiile sale decurgând din regulamentele și deciziile Internaționalei. (Din care foarte multe au fost greșite, deoarece nu țineau seama de specificul și realitățile românești - n.n.).
Comitetul Central al P.C.R. propune tuturor partidelor și organizațiilor patriotice formarea unui comitet național de luptă pentru eliberarea țării, fără deosebire de partid și religie, în Frontul Unic Patriotic Antihitlerist al poporului pe baza următoarei platforme:
- Salvarea armatei prin oprirea trimiterii de noi trupe și reîntoarcerea trupelor de pe frontul de răsărit /De reținut: Antonescu, sub motiv de refacere, a retras în țară o mare parte a diviziilor de pe front, tocmai în scop de a avea o apărare mai puternică a României și nici nu a trimis alte efective pe front, prevăzând pierderea războiului de către Germania – n.n./. Constituirea în grupe de partizani.
- Oprirea imediată a livrării de petrol, cereale, alimente și material de războiu pentru Germania și Războiul lui Hitler. Subminarea mașinii de războiu nemțești prin sabotarea și distrugerea producției și a transporturilor de războiu.
- Ieșirea imediată din războiul lui Hitler. Ruperea alianțelor cu blocul fascist.
- Răsturnarea guvernului și regimului hitlerist al trădătorului Antonescu. Constituirea unui guvern cu adevărat național din reprezentanții tuturor partidelor și organizațiilor patriotice.
- Redobândirea libertății (de a fi arestat și condamnat la ani grei de închisoare de către P.C.R. - n.n.), onoarei și independenței țării (dată pe tavă rușilor de către trădătorul asasin, regele Mihai - n.n.). Aderarea României libere și independente la blocul antifascist al națiunilor unite.
- Eliberarea imediată a victimelor teroarei hitleriste din închisori și lagăre de concentrare. Arestarea și pedepsirea vinovaților trădători de țară în frunte cu Antonescu (dar alături de regele Mihai, care nu s-a opus la declarării războiului contra U.R.S.S., cu toate că era Comandantul Suprem al Armatei, deci șef direct al lui Antonescu, care era numai Comandant al Armatei. În afară de aceasta, fiind rege, era singurul care avea dreptul legal de a decreta pacea sau războiul. - n.n.), a asasinilor și jefuitorilor evreilor, moldovenilor (?), ucrainenilor și rușilor.
7. Reabilitarea libertății de asociere, presă și de organizare, a tuturor libertăților și drepturilor cetățenești și democratice. (Care au fost complet suprimate după venirea la putere a P.C.R. - n.n.). Dizolvarea imediată a organizațiilor hitleriste, arestarea și pedepsirea șefilor lor.
8. Oprirea imediată a asupririi evreilor și a celorlalte naționalități. Drepturi egale pentru minorități naționale cu ale poporului român.
9. Apărarea Ardealului de sud și a Banatului (De cine să fie apărate, că doar aparțineau României?! - n.n.). Răsturnarea dictatului de la Viena și eliberarea poporului din Ardealul de nord de sub jugul hitlerist al lui Horty. (De ce nu și a Basarabiei, Bucovinei și Ținutului Herței? - n.n.).
10. Asigurarea existenței poporului muncitor de la orașe și sate cu muncă și hrană. Ajutorarea suficientă a invalizilor, orfanilor și văduvelor de războiu, de către stat și comună. (Când P.C.R. s-a instalat la putere nu s-au mai plătit pensii invalizilor de război care au luptat în Răsărit, nici orfanilor și nici văduvelor acestora, ca și când trupa și ofițerii aceia ar fi fost vinovați pentru războiul împotriva U.R.S.S.-ului! Ei nu au făcut altceva decât că au executat ordinele. Doar se știe că neexecutarea de ordin în timp de război este pasibilă cu judecarea de către Curtea Marțială și o posibilă, pedeapsă cu împușcarea. Aceasta pe de o parte, iar pe de alta, Antonescu și subordonații săi direcți au fost condamnați la moarte pentru că au trecut cu Armata dincolo de Nistru, fiind socotiți agresori. Oare, care este cauza că trupele române care au trecut, după armistițiu, spre Apus n-au mai fost socotite agresoare? Doar cele două situații erau similare! - n.n.). În acest războiu pe viață și pe moarte să urmăm porunca marelui Lenin: „Dacă războiul a devenit inevitabil, să dăm totul pentru război, iar cea mai mică delăsare și lipsă de energie trebuie pedepsită după legea stării de război”.
În același timp C.C. al P.C.R. aprobă complect aderarea tovarășei Ana Pauker, reprezentanta partidului nostru, la hotărârea de mai sus a Prezidiului Internaționalei Comuniste. C.C. al P.C.R. făgăduiește în mod solemn că va urma cu devotament și fără șovăire apelul Prezidiului Internaționalei Comuniste „de  a-și concentra forțele pentru sprijinirea prin toate mijloacele și pentru participarea activă la războiul eliberator al popoarelor și al statelor coaliției antihitleriste, pentru cea mai grabnică înfrângere a dușmanului de moarte al muncitorilor (nu al muncitorilor, ci al comuniștilor, care, în majoritate, erau evrei - n.n.) - a fascismului german și al aliaților și vasalilor săi”.  
Pe baza centralismului democratic, după dizolvarea Internaționalei Comuniste, Comitetul Central al partidului nostru devine forul suprem al partidului până la ținerea conferinței sau Congresului partidului.
-------------------------------------------
[1]Secția Propagandă și Agitație - Dosar 41/1967
[2] Vezi „East Europe”, numărul din iunie 1966, paginile 13-21.
[3] Ibidem
[4] Documentele de arhivă indică închisoarea Văcărești).
[5]Secția Propagandă și Agitație - Dosar 41/1967 (Documentul original: Arhiva Institutului de Studii istorice și social-politice de pe lângă C.C. al P.C.R., fond memorii)
[6]Până acum nu s-a găsit un document oficial al Cominternului în care să existe o asemenea formulare.
[7]Secția Propagandă și Agitație - Dosar 41/1967
[8] Mircea Vâlcu-Mehedinţi: După 23 august 1944 s-a putut constata „pe viu” dacă amestecul rușilor întoatetreburile interne ale României a fost sau nu minciună - n.n.).
footer