Revista Art-emis
„România şi frontul secret” PDF Imprimare Email
General Br. (r) Prof. univ. dr. Cristian Troncota   
Joi, 13 Februarie 2014 21:53
Cristian Troncotă - România şi frontul secretRomânia şi frontul secret 1859-1945 - O istorie a serviciilor secrete de la Cuza până la instaurarea comunismului în România.
 
Partea I: Cercetaşii. De la Cuza la Primul Război Mondial;
Partea a II-a: Fataliştii. Perioada neutralităţii (1920-1939);
Partea a II-a: Ofiţerii. S.S.I. pe frontul celui de-Al Doilea Război Mondial (1939-1945).
„Istoria nu este o însuşire seacă de date, ci un izvor de îndrumări, o carte de învăţătură pentru prezent, un mijloc de ridicare a conştiinţei naţionale… Datoria istoricului este de a lămuri pe ascultători asupra problemelor zilnice, asupra întrebărilor ce se prezintă înaintea fiecăruia, pentru că istoria este viaţa omenească, problemele de odinioară sunt problemele de acum, în altă formă, cu alţi oameni…”.(Nicolae Iorga)

Argument[1]

Pentru recuperarea tradiţiei, în activitatea de informaţii şi siguranţă naţională, esenţial nu este doar efortul de cercetare şi reconstituire cât mai corectă a adevărului istoric. Mai este nevoie ca şi analiza să fie corectă, iar oamenii cărora li se adresează un asemenea demers analitic să aibă pregătirea necesară şi să dovedească solicitudine şi bună credinţă. Pe de altă parte ar mai trebui precizat că reconstituirea istorică nu se poate realiza doar prin acribie şi spirit ştiinţific, mai ales pentru evenimentele de pe frontul secret foarte apropiate de anii pe care-i trăim. Ideal ar fi să cunoaştem istoria, sau cel puţin să o putem analiza până la ziua pe care o trăim, folosind aceleaşi metode de cercetare şi fără să schimbăm parametrii de evaluare. Dar acest lucru este extrem de greu, dacă nu chiar imposibil, de realizat. Arhivistica îşi are legile ei, iar „înaltele raţiuni de stat” în domeniul păstrării secretelor guvernării nu permit istoricilor accesul necesar la toate fondurile de documente. Cu ajutorul surselor deschise, reconstituirea istorică poate ajunge la zi, dar mult văduvită în ceea ce priveşte explicarea resorturilor intime ale diverselor evenimente. Documentele întocmite de cancelariile ministeriale ori departamentale sunt şi de regulă rămân pentru mai mult timp secrete. Or, tocmai astfel de documente sunt pentru istoriografie şi cele mai credibile în dezvăluirea cauzelor care au determinat luarea unei decizii importante. Sursele deschise nu ne pot oferi acest lucru, ci doar păreri, comentarii, puncte de vedere şi acestea suspectate sau serios contaminate uneori de obscure interese politice, economice, militare etc. La fel şi cărţile „albe” sau „negre” despre o asemenea tematică, ceea ce nu înseamnă că nu pot fi folosite ca izvoare istorice, dar numai în condiţiile unei preluări critice. Şi toate acestea pentru că influenţa, propaganda, contrapropaganda şi dezinformarea fac parte din complicatul angrenaj de metode ale activităţii serviciilor secrete.

Chiar şi în situaţia cercetării unor epoci mai îndepărtate, pentru care accesul la documentele de primă mână este permis istoriografiei, există totuşi o serie de alte dificultăţi ce cu greu pot fi depăşite, cum ar fi: gama foarte variată şi volumul mare de documente, numeroasele depozite naţionale şi străine de arhivă în care se păstrează, instrumentele arhivistice de lucru (cataloagele de evidenţă) care nu întotdeauna şi oriunde sunt adecvate cercetării moderne. La toate acestea mai trebuie adăugată şi multitudinea de izvoare memorialistice, bogăţia de lucrări şi studii de specialitate ce cu greu mai pot fi cuprinse.

Pentru limpezirea unor tenebre ale frontului secret, cu reală relevanţă pentru prezent şi perspectivă, poate fi suficientă şi o reconstituire parţială a unei teme istorice, dar în condiţiile în care este făcută cu bună credinţă şi obiectivitate. Alexandr Soljeniţîn spunea cu atâta înţelepciune: „Este suficient să guşti o picătură pentru a simţi gustul oceanului”. Picătura pe care o dă istoria serviciilor secrete şi a artei informaţiilor la români poate fi necesară ca punct de meditaţie pentru cei interesaţi. Şi în acest caz, percepţia poate fi corectă, iar cele ce nu convin unora, prin duritatea şi tragismul dezvăluirilor - dar ancorate strict pe o solidă documentare - pot deveni cu timpul o bază de reflecţie.

De la cristalizarea primelor structuri instituţionalizate şi până în prezent, în funcţie şi de etapele istorice parcurse de societatea românească, s-au succedat mai multe generaţii de ofiţeri de informaţii, fiecare cu experienţa, realizările şi limitele ei în arta informaţiilor, adică în inteligenţa şi imaginaţia creatoare dovedite în conceperea structurilor, în îmbinarea metodelor, mijloacelor şi procedeelor pentru obţinerea şi valorificarea informaţiilor necesare sistemului naţional de apărare şi securitate. Prezenta lucrare acoperă doar perioada 1920-1944. Este una dintre cele mai interesante perioade din istoria serviciilor secrete româneşti. Ea ne dezvăluie problematica de ansamblu a securităţii naţionale şi rolul pe care instituţiile de intelligence s-au străduit să-l joace în interesul apărării şi promovăii valorilor şi intereselor româneşti.

Prin cercetarea materialului bibliografic (documente edite şi inedite, lucrări memorialistice, studii şi sinteze de specialitate) - în măsura în care am avut accesibilitate - am avut în atenţie: evoluţia structurilor şi principalele lor atribuţii; cadrul legislativ şi tehnico-metodologic; mentalităţile şi sistemul de pregătire; factorii de risc ori sursele de insecuritate ce au dominat situaţia operativă; mijloacele, metodele şi tehnicile specifice activităţii de informaţii; circuitul fluxurilor informaţionale de la surse la beneficiari şi practicile informării operative curente; modul în care au fost valorificate informaţiile. Acest din urmă aspect creează şi cele mai mari probleme cercetării, întrucât nu întotdeauna documentele declasificate ne ajută să evaluăm reacţiile factorilor de comandă, sub aspect politic, diplomatic, social-economic, militar etc., mai ales în faţa unor evenimente istorice importante. În funcţie de reacţiile beneficiarilor ne-a interesat, atât cât a fost posibil, să fixăm rolul şi locul serviciilor de informaţii în ansamblul structurilor instituţionale ale statului. Atunci când am beneficiat de o documentaţie certă, am încercat şi o analiză comparată între serviciile româneşti şi instituţiile similare din alte state, în urma cărora se pot desprinde concluzii interesante. Toată această problematică, legată de serviciile secrete de informaţii şi siguranţă naţională, nu poate fi ruptă de contextul istoric, fapt pentru care s-a impus o raportare a situaţiei din România la principalele evenimente pe plan internaţional, mai ales asupra celor din ţările vecine cu care România se află în relaţii de alianţă sau într-o conjunctură politico-militară de adversitate.

Fiecare generaţie de ofiţeri de informaţii a avut în frunte personalităţi care şi-au pus puternic amprenta asupra artei informaţiilor, din reuşitele şi nereuşitele lor în context istoric s-a conturat şi esenţa sau atributul generaţiei respective. Se poate vorbi astfel despre o tradiţie a artei informaţiilor în România?

Rândurile ce urmează încearcă să dea un posibil răspuns acestei întrebări. Ceea ce ar trebui cunoscut din capul locului, pentru că istoria serviciilor secrete şi a artei informaţiilor îl dezvăluie şi îl face de necontestat, este că mimetismul, care în sens pozitiv e specific domeniului, dar cultivat în paralel cu vedetismul, cu infatuarea, cu aerele de falsă superioritate, cu aroganţa atotştiutorilor, cu orgoliile nemăsurate, uneori cu dorinţa primitivă de răzbunare sau de a se plăti poliţe, cu invidia şi tutela măruntă, deopotrivă cu naţionalismul exclusivist şi excentric, creează împreună sau separat viruşii unei boli ce poate duce instituţia şi sistemul la dezastru. În schimb, onestitatea, echilibrul, cumpătarea, modestia, dorinţa manifestă de adevăr, tăria de caracter, curajul asumării responsabilităţii şi nu în ultimul rând păstrarea cu sfinţenie a secretului profesional pot constitui piatra de temelie a unui edificiu ce se construieşte în prezent şi pentru viitorul unui sistem democratic.

Un serviciu de informaţii cu atribuţii în domeniul apărării securităţii naţional-statale îşi câştigă cu greutate şi în focul confruntărilor reale de-a lungul mai multor generaţii de ofiţeri profesionişti, un bun prestigiu, adică încrederea oamenilor pe care îi apără, loialitatea altor structuri naţionale ori străine cu care cooperează curent şi în momente de tensiune în relaţiile internaţionale sau pe probleme de interes intern şi/sau global. Fără încrederea şi susţinerea din partea acestora, gestionarea crizelor, indiferent de dimensiunea lor sau a factorilor de risc care le generează, rămâne doar o amăgitoare iluzie. La fel de neproductivă, uneori chiar profund nocivă, se poate dovedi şi ruptura totală de tradiţie. A o lua mereu de la capăt, bâjbâind pe un teren gol sau căutând să se copieze în exclusivitate modele străine fără să se ţină seama de specificul naţional ori să se conserve în forme travestite aceste modele - deşi istoria a demonstrat că nu sunt corespunzătoare -, înseamnă a face un joc periculos şi total contrar intereselor de apărare şi securitate naţional-statală. Or, la ora actuală, nimeni nu-şi poate permite să rateze şansa de a se aşeza pe un teren solid şi de a-şi exploata propria tradiţie. Transformările nu se pot produce brusc, ci în timp, totul e să existe o strategie pe termen scurt, mediu şi lung realizabilă şi îndeplinită cu răbdare, responsabilitate şi tenacitate, în etape rezonabile şi pas cu pas.

Prezenta lucrare se adresează în special tinerilor universitari, indiferent de forma de pregătire (licenţă, masterat, doctorat) ce studiază tematici legate de istoria instituţiilor de securitate, şi deopotrivă publicului larg iubitor de istorie. Cititorul va găsi în paginile lucrării „România şi frontul secret” şi câteva mesaje ce vizează persoanele predilecte domeniului artei informaţiilor, cu precădere tinerii din rândul cărora se vor forma noile generaţii de profesionişti. Sub acest aspect se conturează speranţa îndreptăţită că viitorii ofiţeri de informaţii vor înţelege mai bine, în urma demersului istoric, ceea ce este esenţial pentru ei, şi anume datoria de a lua de la fiecare generaţie trecută tot ce a fost mai bun pentru a forma o nouă generaţie pe care să o ridice deasupra celorlalte. Dar să fie convinşi că dacă se vor încumeta să-şi asume conştienţi povara acestor grele misiuni, nu vor scăpa de judecata necruţătoare a istoriei. Mesaje importante vor găsi şi cei asupra cărora se răsfrânge actul de protecţie şi securitate, indiferent de profesie, orientare politică, situaţie socială, stare materială ori grad de cultură, pentru că fără sprijunul lor material şi informativ activitatea în domeniu este practic de neconceput.

Adresându-se unui astfel de auditoriu, demersul analitic a fost despovărat de aparatul critic, iar la notele de subsol s-a apelat mai rar, doar pentru situaţiile în care explicaţiile erau de absolută utilitate în înţelegerea unor noţiuni sau evenimente istorice. De asemenea, notele bibliografice, care însoţesc fiecare subdiviziune, au avut în vedere fondurile arhivistice, izvoarele edite şi inedite, instrumentele de lucru folosite, lucrările şi studiile parcurse, la care s-a adăugat contribuţia istoriografică a autorului. Prin urmare, bibliografia nu este altceva decât lista completă a surselor citate ori la care se face referire în text.

Cele trei părţi ale lucrării constituie sinteze parţiale - contopite într-o sinteză generală -, produse ale unor cercetări speciale realizate de-a lungul mai multor ani de studiu, ce formulează, pe lângă certitudini, puncte de vedere pe care noi cercetări şi progresul firesc al istoriografiei le poate confirma, completa, nuanţa sau chiar corecta. Desigur că, pentru a putea să-ţi chiverniseşti tradiţia aşa cum trebuie, eşti obligat ca mai întâi de toate să o cunoşti, dacă nu în mod exhaustiv, cel puţin în părţile esenţiale. Fără o astfel de cunoaştere nu se poate evita repetarea greşelilor, care, în domeniul informaţiilor, nouă românilor, ne-a adus de-a lungul timpului mari prejudicii. Iată şi cel mai serios avertisment al prezentului demers istoric.

Iniţiativa, perseverenţa şi eforturile în elaborare a prezentei ediţii a lucrării menţionate le datorez studenţilor şi cursanţilor mei, indiferent de forma de pregătire universitară (licenţă, masterat, doctorat). Cu toţii s-au dovedit avizi de cunoaştere şi dornici de instruire într-un domeniu care nu este la îndemâna oricui. Dar mai ales pentru că au dovedit interes, răbdare şi multă înţelegere în audierea prelegerilor pe parcursul cărora am avut ocazia să-mi expun ideile şi interpretările. M-am simţit astfel obligat să le actualizez pernament. De aici şi necesitatea unei noi ediţii. Lor le dedic această lucrare şi îi asigur că le rămân îndatorat.

„România şi frontul secret” oferă cititorului un text revizuit şi mult îmbunătăţit al celor trei segmente de cercetare ştiinţifică, care au cunoscut pentru prima dată lumina tiparului în 1999 sub titlul „Istoria serviciilor secrete de la Cuza la Ceauşescu”. [...] De asemenea, cercetarea a fost completată cu evoluţia structurilor de informaţii şi securitate ale regimului comunist din România, perioada 1965-1989. Aşa a apărut lucrarea „Duplicitarii”, publicată în primă ediţie la Editura Elion, în 2004. Am reuşit să finalizez astfel un proiect elaborat cu mai bine de zece ani în urmă referitor la „Istoria serviciilor secrete româneşti”, de la fondarea primelor structuri în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza şi până la prăbuşirea regimului comunist în România, în 1989.

Având în vedere că pe lângă toate aceste lucrări, Editura Elion a publicat şi republicat sub forma unor ediţii îmbunătăţite şi revizuite cele două lucrări monografice despre Mihail Moruzov şi Eugen Cristescu, se poate spune cu îndreptăţire că autorul se poate mândri cu faptul că a reuşit să publice pe parcursul a patru ani, la aceeaşi editură, cele mai reprezentative lucrări dedicate istoriei serviciilor de informaţii româneşti. Acest lucru nu s-ar fi putut întâmpla fără concursul neprecupeţit al distinsei doame Virginia Carianopol, directorul editor, căreia îi mulţumesc, încă o dată şi pe această cale pentru stăruinţele şi competenţele domniei sale.

------------------------------------------
[1] Cuvântul autorului - Cristian Troncotă, „România şi frontul secret”, Bucureşti, Editura Elion, 2007
footer