Revista Art-emis
Retrospectivă după 24 de ani (4) PDF Imprimare Email
General Br. (r) Aurel I. Rogojan   
Miercuri, 08 Ianuarie 2014 20:43

General Br. (r) Aurel Rogojan, art-emisServiciile de informaţii străine au trecut la operaţiuni preponderent executive şi de provocare a structurilor politice de putere Obiectivele urmărite de serviciile de informaţii străine, în perspectiva evenimentelor planificate, vizau: penetrarea şi controlul din inte­rior al structurilor politico-administrative centrale, al celor militare de apărare, securitate şi informaţii; subminarea economică şi politică; războiul politico-diplomatic; operaţiunile psihologice şi de propagandă activă pentru determinarea revoltei populaţiei; distrugerea coeziunii structurilor supreme ale puterii; influenţarea moralului populaţiei; crearea unei opoziţii reprezentative şi controlul acesteia; studiul şi eva­luarea grupurilor informale existente la nivelurile conducerii politice şi de stat (centrale şi locale); radicalizarea prozelitismului religios opus ortodoxismului şi celorlalte culte tradiţionale, a naţionalismului mi­no­rităţilor; readucerea în actualitate a revizionismului; atentatele la va­lorile de identitate naţională; punerea în poziţie activă a agenţilor aflaţi „în conservare”; studiul şi „încadrarea” în măsuri de control şi determinare a personalităţilor avute în vedere ca soluţii la alternanţa puterii.

Din controlul deplasărilor şi comunicărilor diplomaţilor străini, acre­ditaţi la Bucureşti sau în capitale ale unor state vecine, dar aflaţi în zonele evenimentelor planificate, a rezultat indubitabil că serviciile speciale ale principalelor puteri occidentale, in­clu­siv structuri din categoria aşa-nu­mi­telor prelungiri executive clandestine ale spionajului, aveau în des­fă­şurare şi operaţiuni de altă natură decât culegerea secretă de informaţii. Erau active toate statele care aveau interese politico-economice şi de altă natură în legătură cu România şi ale căror servicii de spionaj erau tra­di­ţional bine reprezentate aici. Din motivele istorice ştiute, Ungaria şi-a asumat partea mai ascuţită a vârfului de lance... Dar Ungaria a fost sus­ţi­nută de marile puteri. Aflându-ne la frontiera de nord a zonei Balcanilor, fief tradiţional al câtorva servicii, acestea s-au implicat şi ele consistent. Gorbaciov, neînţelegând schimbarea ca pe o abandonare a doctrinei socia­liste şi a sferei de influenţă a Mosco­vei, a dat KGB-ului directive în sensul determi­nării şi preluării evoluţiilor din Ro­mâ­nia sub control total. Toate „cârtiţele” K.G.B.-ului dezactivate anterior ori aflate în conservare s-au afirmat în miezul evenimentelor, coope­rând foarte bine cu agenţi ai inamicilor U.R.S.S. din N.A.T.O.. Decembrie 1989 a demonstrat cu prisosinţă acest lucru.

Metodele utilizate erau cele dintotdeauna. Îndeletnicirea fiind veche de când lumea, registrul acţiunilor era cel clasic. Noutatea a constat în utilizarea avantajelor oferite de mij­loa­cele de transmitere instantanee a informaţiilor despre evenimentele speciale, care nu mai aveau frontiere. A reţinut atenţia faptul că, din telegramele primite de la reprezentanţele noastre diplomatice, rezulta că au fost depuse foarte multe cereri de acreditare pentru ziarişti, despre care se ştia că erau cu totul altceva. Toţi aceştia au dorit să vină să se do­cumenteze numai în oraşe din Transilvania şi Banat: Sibiu, Braşov, Cluj, Arad, Timişoara. Niciunul nu s-a dus în Moldova ori în sudul ţării. Congresul al XIV-lea al P.C.R. a fost pretextul sub care s-au solicitat cele mai multe acreditări. Era greu să nu se acorde acreditările solicitate în acest scop, chiar dacă se ştia că soli­citanţii vor urmări, în principal, alte scopuri. După Congres, unii nu au mai plecat. De asemenea, a reţinut atenţia accentuarea caracterului făţiş, lipsit de orice rezervă ori subtilitate, al provocărilor la care s-au dedat şi membri ai unor ambasade străine. Ministrul de Externe l-a convocat pe ambasadorul S.U.A. pentru a-i învede­ra ignorarea unor prevederi esenţiale ale Codului Diplomatic (Convenţia cu privire la relaţiile diplomatice, încheiată la Viena, 18 aprilie 1981). Ambasadorul, iritat, a încercat să protesteze. Calm, ministrul de Ex­ter­ne român l-a întrebat:
- „Domnule am­basador, dacă ambasadorul ro­mân la Washington ar ridica tonul la secretarul de stat, ce s-ar în­tâm­pla?”. Răspuns:
- „Riscă să primească un im­puls în posterior şi să se rostogo­lească pe scările Departa­men­tului de Stat” (n.n. - în traducerea apro­ximativă a limbajului diplomatic).

În altă ordine de priorităţi, serviciile de spionaj au practicat cercetarea radio-electronică şi au captat tot ce a ieşit în eter. Este o regulă. A existat şi tentativa de conectare, printr-un tunel din pivniţa unei ambasade, la cablul comunicaţiilor telefonice guvernamentale. Co­mu­ni­caţiile radio guvernamentale erau integral cap­tate şi dirijate pentru stocare, decodare şi interpre­tare la un Centru de Spionaj Electronic Global. O extrem de vocală prezenţă feminină în media românească din anii din urmă - în epoca trecută, fostă anga­jată a unei ambasade - avea în fişa postului atri­buţii în legătură cu comunicaţiile efectuate prin intermediul staţiilor radio de pe autoturismele membri­lor Comitetului Politic Executiv, ale miniştrilor şi demni­tarilor din instituţiile de apărare, securitate şi ordine publică. În fiecare zi de marţi, se transmitea în exterior schema de relaţii a grupării de sâmbătă - duminică a categoriilor menţionate: cine la Snagov, cine la Comana sau Predeal ş.a.m.d.

Trebuie observate practicile, amintite anterior, de a se trimite agenţi/curieri recrutori pentru amor­sarea dezordinilor stradale, ca fundal necesar provocărilor şi diversiunilor majore. S-au documentat acţiuni de cre­a­re a suportului logistic, folosit ulterior pentru simularea actelor teroriste. Rezidenţa unui serviciu străin, nu cel la care ne-ar duce gândul, închiriase prin agenţi de sprijin autohtoni circa 30 de apartamente ori garso­niere în zone-cheie, de regulă în clădiri cu mai multe intrări şi cu acces între scări pe terasele ultimului etaj. Iniţial, scopul era doar bănuit. A posteriori, a rezultat că din acele incinte s-au ţinut sub observaţie sedii ale unor instituţii, s-au simulat atacuri tero­riste ori s-a deschis foc real şi letal. Un alt serviciu de spionaj a cerut şi primit din partea agenţilor de sprijin autohtoni schiţele a vreo 300 de ascunzători naturale, pretabile pentru realizarea legăturilor clandestine (căsuţe poştale impersonale). Aproa­pe imposibil de supravegheat şi controlat concomitent. Agenţi ai unor servicii străine îşi aveau locurile de muncă chiar în se­diul Comitetului Central al P.C.R. ori în clădirile anexă. Ceauşescu îi ştia şi manifesta o toleranţă justificată prin aparenţele „bunelor relaţii” oficiale şi prin faptul că erau, mai mult sau mai puţin, supravegheaţi.

În 1989, când România s-a aflat sub agresiune informativă străină, opoziţia împotriva lui Ceauşescu a început să se manifeste făţiş şi în „cadru organizat”, chiar în şedinţele organizaţiilor de partid. Departamentul Securităţii Statului nu a fost impli­cat în niciun fel în organizarea Congresului al XIV‑lea al P.C.R., fiindcă pregătirea Congresului era atributul organelor de partid competente: Comitetul Central, Comi­tetul Politic Executiv, Secretariatul C.C. cu secţiile pe domenii şi, în mod special, al colectivului organizatoric condus personal de secretarul general al partidului. Totuşi, la modul figurat, a făcut ceva şi D.S.S.. În conferinţele unor organizaţii locale ale Partidului Comunist Român din unsprezece judeţe şi municipiul Bucureşti au fost exprimate peste 30 de îm­po­triviri la realegerea lui Nicolae Ceauşescu ca secretar general, la Congresului al XIV-lea al P.C.R. din 23-25 noiembrie 1989. Responsabilii politici judeţeni respectivi, în acord cu membri ai conducerii centrale a partidului, convin să nu-l informeze pe Nicolae Ceauşescu.

Generalul Iulian Vlad, ministru secretar de stat la Ministerul de Interne şi şef al Departamentului Securi­tăţii Statului, îşi asumă de­cizia spargerii blocadei infor­ma­ţi­o­nale, determinându-l pe Emil Bobu şi, prin el, pe Elena Ceauşescu să-i pre­zinte situaţia reală secretarului general şi Preşedinte al Republicii. În preajma Congresului, presa oficială a partidelor comuniste şi muncitoreşti din statele membre ale Trata­tu­lui de la Varşovia, dar şi cea de la Belgrad, în mod aparte, critică fără menajamente politica dusă de Nicolae Ceauşescu.

Televiziunea din Ungaria dedica emisiuni speciale pentru congenerii din România, care sunt re­cep­ţi­o­nate şi induc orientări net po­triv­nice liniei politice oficiale a Bu­cu­reştiului. La Oradea şi în celelalte reşedinţe ale judeţelor învecinate cu Ungaria şi Iugoslavia se organi­zează, ad-hoc, grupe operative de monitorizare a propa­gan­dei pe care Budapesta şi Belgradul o realizau, vizând obiective politice în Ro­mâ­nia. Aproape că nu mai exista ţară din Europa a cărei presă să nu atace sistematic regimul politic de la Bucureşti. Toate aceste lucruri au fost raportate sistematic, în frusta lor realitate. Nici nu se putea altfel, fiindcă Depar­tamentul Securităţii Statului, în pofida presiunilor politice din ultimii 10 ani, care-i vizau deprofe­sio­na­li­zarea, dispunea de un corp al ofiţerilor de informaţii cu un înalt grad de instruire (absolvenţi de facultăţi în cele mai diverse specialităţi, absolvenţi ai unor cursuri de limbi, culturi şi civilizaţii străine, un procent însemnat de specializări postuniversitare). De altfel, nivelul pregătirii a fost una dintre premisele importante ale profunzimii şi nuanţării abordării mi­siunilor.

Într-un asemenea context, informarea preşedintelui României asupra tendinţelor politice internaţionale şi a influenţelor acestora în plan intern devenise o între­prin­dere tot mai laborioasă şi stresantă, nu din cauza vreunei rezerve de a i se prezenta ştirile negative, extrem de incomode, ci din cauza avalanşei acestora, care impunea două şi chiar mai multe ediţii pe zi ale informării operative. În unele zile, şeful D.S.S. rezerva până la patru ore (în două reprize, la începutul şi încheierea zilei) pregătirii informaţiilor şi verificării lor suplimentare. În noiembrie 1989, nemulţumirile popu­lare atinseseră un prag exploziv. Generalul Iulian Vlad i-a cerut lui Ceauşescu, în mai multe rânduri, să-l pri­mească, pentru a-i prezenta personal radiografia compo­nentelor sociale ale securităţii interne: croni­ci­zarea pe­nu­riei alimentare, a lipsei medicamen­telor, combustibililor pentru încălzire, mai ales în spitale şi şcoli, pără­ginirea satelor, eşecul sis­te­ma­tizărilor rurale, criza energetică perpetuă, recep­­ţionarea în masă a posturilor de televiziune din ţările vecine, vehemenţa presiunilor externe, misiunile itinerante de racolare ale organizaţiilor civice de front din ţările vecine, convergenţa revendicărilor revizioniste din partea tuturor vecinilor, semnalele tot mai proaste privind gesturile şi atitudinile Moscovei faţă de România, convin­gerea mediilor politico-diplomatice că ordinea internaţională este în pragul unei reaşezări funda­men­tale, care nu va ocoli România.

Pregătit, de fiecare dată, pentru o expunere de 7-8 minute, raportul ge­neralului Vlad a fost întotdeauna prelungit de Ceauşescu, spre agitaţia şi curio­zitatea Elenei Ceauşescu, la circa 40 de minute. Pe timpul audienţei, primul ministru a fost, în mai multe rânduri, interpelat de Nicolae Ceauşescu, pri­mind dispoziţii după dispoziţii şi înve­derându-i-se: „Voi veghea personal asupra rezolvării întocmai a pro­ble­melor”. Mai menţionez că a existat un raport special pe care generalul Vlad l-a înaintat lui Ceauşescu înaintea întâl­nirii propriu-zise de la Malta, când la nivelul consilie­rilor şi miniştrilor celor doi şefi ai supraputerilor mondiale lucrurile esenţiale fuseseră convenite, în cel puţin 2-3 etape. Este interesantă o remarcă a gene­ralului Vlad, pe care a făcut-o în calitate de martor în „Procesul celor 24‑1-2” (al Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R.), citez: „Aceasta a fost soarta noastră, până la Malta am lucrat să desluşim Yalta”. Asta ne-a ajutat, în schimb, foarte mult să anticipăm şi să nu fim chiar surprinşi de Malta.

În timpul uneia dintre numeroasele şedinţe de judecată, domnul general Vlad a recurs la următoarea butadă: „Procesul lui Nicolae Ceauşescu a fost judecat la Bucureşti, în noaptea de 7 spre 8 iulie 1989, sentinţa s-a dat la Moscova în 4 decembrie, iar executarea sentinţei a avut loc la Tîrgovişte în 25 decembrie!".

În noaptea respectiva, preţ de câteva ore bune, între Gorbaciov şi Ceauşescu, asistaţi de Raisa Gorbaciova şi Elena Ceausescu a avut loc convorbire în care, în termenii cei mai duri, cu acuzaţii dintre cele mai grave, cele două părţi şi-au tranşat poziţile. După acel moment, propaganda, incitările şi provocările la destabilizare politică au început să vina de foarte aproape, din „ţările frăţeşti”. Cotidiene, posturi de radio şi televiziune ale unor partidelor comuniste din statele membre ale Organizaţiei Trataului de la Varşovia, au declanşat o campanie mediatică de război informaţional. Campanie care nu-l doar viza doar pe Nicolae Ceauşescu , ci şi revendicări teritoriale.

- Va urma -

footer