Revista Art-emis
Retrospectiv? dup? 24 de ani (3) PDF Imprimare Email
General Br. (r) Aurel I. Rogojan   
Luni, 30 Decembrie 2013 10:09
General Br. Aurel Rogojan, art-emisKGB ?i serviciile statelor membre ale Organiza?iei Tratatului de la Var?ovia ac?ionau din 1968 pentru înl?turarea de la putere a lui Ceau?escu pe orice cale. În 1985, când am primit unele atribu?ii în „gestiunea administrativ?" a rela?iilor externe ale Departamentului Securit??ii Statului, nu am g?sit niciun dosar de rela?ii active cu serviciile speciale ale U.R.S.S., Republicii Democrate Germane, Ungariei, Poloniei, Mongoliei, Cubei, Albaniei... Cu serviciile Bulgariei exista un fel de „gentlemen's agreement” privind ni?te rute de tranzit ale re?elelor interna?ionale ale terorismului, traficului de arme, droguri ?i persoane - grefate pe re?elele transportatorilor interna?ionali. Bulgaria avea probleme serioase cu turcii, iar ei erau atunci c?r?u?ii Europei. Ne-au creat ?i nou? destule probleme, dar ne-au oferit ?i satisfac?ia intercept?rii ?i control?rii unor sisteme de leg?tur? impersonal?. Serviciile Cehoslovaciei semnalau, sporadic, întâlniri suspecte cu persoane din Occident ale unor turi?ti cu pa?apoarte române?ti. Cel mai adesea, datele transmise nu întruneau minimum de cerin?e necesare proces?rii. Unii posesori de „pa?apoarte române?ti” nu erau, îns?, români, dar asemenea situa?ii, de folosire a „steagurilor str?ine”, erau, uneori, regula în spionaj ?i contraspionaj. Formal, înc? erau func?ionale rela?iile de cooperare cu Serviciul Securit??ii de Stat al Republicii Federative Iugoslavia. În practic?, îns?, realit??ile începuser? s? capete o alt? turnur?.
 
Existau rela?ii excelente cu Ministerul Securit??ii Statului al R.P. Chineze. Aceste rela?ii erau consecin?a fireasc? a raporturilor bilaterale puternice ?i constante pe care România le-a avut cu China, atât în plan politic, cât ?i economic, acestea constituindu-se, la un anumit moment, într-un garant al independen?ei ?i suveranit??ii României în fa?a presiunilor ?i amenin??rilor hegemonismului sovietic. Cu Ministerul Securit??ii de Stat al Republicii Populare Democrate Coreene existau, de asemenea, rela?ii protocolare bune, concretizate mai ales în schimburi anuale de delega?ii pentru efectuarea concediilor de odihn?. În zona ??rilor din a?a-zisa lume a treia, în special din rândul statelor nealiniate din Africa ?i Orientul Arab, s-au concretizat cooper?ri în ceea ce prive?te preg?tirea general? de informa?ii ?i contrainforma?ii, precum ?i asisten?? tehnic?; de asemenea, cu Securitatea Organiza?iei pentru Eliberarea Palestinei, al c?rui ?ef a fost primit în România la cel mai înalt nivel politic ?i de stat. Au existat rela?ii de cooperare ?i în spa?iul serviciilor din familia Organiza?iei Tratatului Atlanticului de Nord, iar cu structuri speciale vest-germane, italiene, israeliene, din Turcia - ca s? numesc doar câteva - au existat conlucr?ri în construc?ia sistemului na?ional antiterorist al României ?i de securitate în domeniul avia?iei civile, care ?i-au dovedit eficien?a ?i competitivitatea în efortul antiterorist interna?ional.
 
Premerg?tor, dar mai cu seam? dup? invadarea Cehoslovaciei, România a fost în situa?ia de a constata c? serviciile de informa?ii ale statelor din Organiza?ia Tratatului de la Var?ovia au tratat-o ca stat poten?ial inamic, împotriva c?ruia fuseser? preg?tite opera?iuni speciale de r?zboi politic ?i planificat? o agresiune militar?. Cu astfel de alia?i era foarte greu s? p?strezi chiar ?i aparen?ele. Evenimente ulterioare aveau s? se concretizeze în grave cazuri de spionaj, subversiune ?i subminare politic? a României din partea serviciilor speciale ale unor „??ri vecine ?i prietene”. Era ?i de a?teptat. În întreaga noastr? istorie, numai vecinii ne-au mutat haturile, ori ne-au furat caii buni ?i fetele frumoase. Ocupan?ii au venit ?i au plecat. Vecinii r?mân…
 
Dup? ce în anii anteriori D.S.S.-ul a demantelat alte câteva opera?iuni ale K.G.B.-ului, dar nu numai, avându-i ca protagoni?ti ?i pe unii dintre vocalii reprezentan?i ai actualei „societ??i civile”, cade re?eaua lui Vladimir Volodin, care era preocupat de preluarea puterii de c?tre preferatul lui Gorbaciov, dup? înl?turarea de la putere, pe orice cale, a lui Nicolae Ceau?escu. Am subliniat „pe orice cale”, deoarece anterior a existat ?i varianta atentatului politic terorist, la care a subscris ?i o ?ar? vecin?, în schimbul unei criminale monstruozit??i geopolitice cu denomina?ia „Republica Socialist? Transilv?nean?”.
 
O opera?iune ultrasecret?, codificat? „Barajul", avea ca scop blocarea proiectului sovieto-ungar amintit. Opera?iunea îi viza, preventiv, ?i pe unii dintre cei mai activi comploti?ti ai momentului, considera?i ca alternativ? dup? atentatul împotriva lui Ceau?escu. Documentele opera?iunii au fost redactate exclusiv olograf, centrul de greutate al dispozitivului de control ?i dezamorsare revenind Unit??ii Speciale 0110 - pentru coloana a V-a a KGB-ului, Direc?iei de Contrainforma?ii Militare - pentru generalii ?i marii comandan?i care trebuiau s? sus?in? militar comploti?tii ?i Unit??ii Speciale de Lupt? Antiterorist? - pentru solu?ia de ultim? instan?? a neutraliz?rii ?i lichid?rii atentatorilor, dac? ar fi trecut la ac?iune. Aceasta a f?cut necesar ca un echipaj de lupt? antiterorist? s? fie inclus în dispozitivul de protec?ie fizic? apropiat? a Pre?edintelui României, realizat de c?tre Direc?ia de Securitate ?i Gard?.
 
Re?eaua lui Volodin avea un nucleu în redac?ia organului de pres? al Frontului Unit??ii ?i Democra?iei Socialiste, „România Liber?". Acest nucleu a racolat câteva zeci de persoane ?i a editat, prin mijloace nu tocmai improvizate, primul num?r al unui ziar de front clandestin, în cea mai fidel? replic? a glasnostului ?i perestroik?i. A fost una dintre condi?iile de credibilitate ale mi?c?rii pro glasnost-perestroika din România, puse de Volodin, pentru c? „tovar??ul Gorbaciov, când va avea pe birou ziarul, o s? v? acorde necondi?ionat protec?ia sa". Cum pe Volodin nu l-a interesat cazierul unuia dintre membrii importan?i ai re?elei, acesta avea s? clacheze într-un lamentabil proces de specul? cu autoturisme, iar ceilal?i componen?i au f?cut obiectul unor m?suri, mai mult sau mai pu?in dure, de influen?are ob?teasc? ori administrativ?, cu scopul de a-i determina s? renun?e s? militeze pentru importul reformelor lui Gorbaciov în România.
 
Mi-a? permite s? remarc c? România ca stat, formal membru al Tratatului de la Var?ovia, nu s-a aflat în „r?zboi" cu vreun stat membru al NATO. Mai mult, dup? jocul operativ ini?iat de generalul de Gaulle cu Hru?ciov ?i Brejnev, pentru a scoate comandamentul NATO din Fran?a, având ca actori, pe de o parte D.S.T.-ul ?i „re?eaua Caraman", iar pe de cealalt? parte serviciile de spionaj ale României ?i Rusiei Sovietice, România nu a fost implicat? în alte afaceri de spionaj politico-militar împotriva statelor din N.A.T.O.. Ca s? fiu explicit, spionajul român dup? 1968 nu a mai fost aliatul cuiva împotriva statelor membre ale N.A.T.O.. În ceea ce prive?te spionajul economic, este unanim acceptat c? nu este etic s? ascunzi cuceririle geniului uman, pentru a nu beneficia de ele întreaga umanitate...
În contraspionaj exist? dintotdeauna un principiu, pe care to?i îl aplic? ?i îl respect?. Fiecare stat are un patrimoniu de secrete (legi, proceduri, cifruri de stat, chei de cod) pentru a c?ror ap?rare instituie „”bariere" (criptare electronic?, interdic?ii de acces etc. etc.). Cine for?eaz? - inamic, aliat sau prieten - are parte ?i în prezent, de acelea?i „”bariere" ?i de acela?i tratament.
 
Obedien?a extern? a complotului disiden?ilor împotriva lui Nicolae Ceau?escu
 
Evenimentele din decembrie 1989 au avut ca suport ini?ial dezordinile ?i violen?ele stradale. Apoi, au ap?rut “deta?amente” ale tinerilor care, bine organiza?i ?i disciplina?i, au chemat popula?ia s? li se al?ture, scandând “F?r? violen??!”. Asta ?i în replic? la excesele unor agita?i pu?i pe distrugeri ?i provoc?ri. Desigur, în ceea ce prive?te participan?ii la evenimente, au existat ?i excep?ii notabile, dar numai cu titlu de excep?ie. Con?tiin?ele revolu?ionare aveau s? apar? în cel de-al doilea ?i al treilea val al evenimentelor, pentru ca ulterior s? se retrag?... În fapt îns?, s-au confirmat înv???mintele evenimentelor istorice similare în care ceea ce un important protagonist al evenimentelor avea s? numeasc? „”pegra social? obsedat? de c???rarea în fotoliile puterii" constituie suportul oric?rei insurgen?e, numai c? „”pegra avid? de o nou? dictatur?, a str?zii, nu trebuie s? se ca?ere în acele fotolii". F?r? comentarii. Acest crez l-a c?l?uzit pe respectivul protagonist atât ante, cât ?i post factum comploturilor în i?ele c?rora s-a aflat ori s-a implicat. Nu sunt pu?ini cei care ?tiu ?i partea de adev?r pe care cel în cauz? nu ?i-o mai aminte?te.
Se men?ioneaz? în diverse referiri, mai mult sau mai pu?in de luat în seam?, despre conspira?iile ?i conspiratorii împotriva lui Nicolae Ceau?escu.
 
În istoria regimurilor politice de sorginte comunist? asumat?, luptele interne fratricide pentru putere au fost regula, iar nu excep?ia.
 
Nu toate persoanele despre care s-a acreditat ideea c? au fost disiden?i întruneau condi?ia esen?ial? necesar? pentru acest statut. În sensul c? nu au exprimat o alt? direc?ie în interiorul ideologiei Partidului Comunist, a?a cum au f?cut-o Tro?ki, Buharin, Zinoviev ?i to?i cei care au avut o voce distinct? de cea a lui Lenin sau a lui Stalin. Nu s-au ridicat nici la nivelul temerit??ii lui Milovan Djilas împotriva lui Tito (în Iugoslavia), a lui Otakar Sik împotriva lui Novotny, înaintea lui Dubcek (la Praga) ?i al?ii asemenea, care au creat ?i au întemeiat curente de gândire nuan?ate fa?? de ideologia marxist-leninist? dominant?. Filosofia politic? ?i ac?iunea de opozi?ie cu logo-ul “Ridic?-te tu, s? m? a?ez eu” nu genereaz? disiden?i, ci oportuni?ti. Ion Iliescu era men?ionat public ca posibil succesor al lui Nicolae Ceau?escu într-o edi?ie special? „Who is Who”” pentru România - editat?, în 1989, în R.F. Germania, de Juliusz Stroyanowski - în care la pozi?ia „519, Ion Iliescu” se men?iona “[...] în septembrie 1987, într-un articol de o pagin?, publicat în s?pt?mânalul Uniunii Scriitorilor din România - „România Literar?” - a cerut o mai mare libertate a informa?iei ?i schimb?ri în rela?iile sociale ?i politice în scopul învingerii iner?iei ?i alien?rii. Se zvone?te c? Iliescu ar fi alesul lui Gorbaciov la succesiunea P.C.R.”.
 
Cu mai mul?i ani în urm?, îns?, când era prim secretar al Comitetului Jude?ean Ia?i al P.C.R., Ion Iliescu a înconjurat de câteva ori Copoul, purtând o lung? convorbire cu academicianul Cristofor Simionescu. Acesta, entuziasmat, s-a confesat laudativ c? a avut marele privilegiu de a avea o convorbire remarcabil? cu primul secretar, în care el îl intuie?te pe viitorul pre?edinte al României. Comentariul a ajuns la urechile Elenei Ceau?escu...
 
Ori de câte ori se punea pe undeva problema unei alternative la Ceau?escu, existau ?i „suspec?ii de serviciu”. Ion Iliescu a fost cel mai longeviv ?i norocos dintre ei. Cazul lui Mircea Dinescu era unul aparte. Tot timpul a existat supozi?ia, cu nimic r?sturnat? pân? în prezent, c? „disiden?a” sa era partea vizibil? - ?i de ac?iune - a cuplului reprezentat de socrii s?i, Ludmila Loghinovskaia ?i Albert Kovács, ale c?ror antecedente ?i rela?ii erau de mare interes. Structural, M.D. era un risc permanent pentru activitatea secret? a oric?rui serviciu. Pentru ac?iuni f??i? diversioniste ?i provoc?ri era, îns?, operatorul aproape ideal. Lipsesc ni?te elemente privind sus?inerea de c?tre primul secretar al CC al UTC, Pantelimon G?v?nescu, a trimiterii sale la documentare în Anglia, ca s? pot intui dac? a acceptat anumite lucruri din proprie dorin?? sau, la fel ca al?ii, a fost trimis la undi?a pescarului. Dup? revenirea în ?ar?, la Bucure?ti, a fost, ini?ial, „”protejatul” ata?atului militar adjunct, aceea?i persoan? care s-a ocupat de prezen?a sa în Anglia, ?i a venit la post în România odat? cu încheierea stagiului s?u de documentare.
 
Preluarea sa ulterioar? sub „protec?ie” de c?tre ambasadorul Olandei ne poate sugera, azi, aplicarea principiului diviziunii muncii între serviciile statelor membre ale NATO, deoarece Olandei îi revenea activitatea contrainformativ? în spa?iul României. Atunci nu ?tiam. Acum, acest fapt este de natur? s? ne determine s? credem c?-l verificau, dar fiindc? în acela?i timp îl expuneau, îl f?ceau inutilizabil pentru altceva decât agita?ie ?i provocare. Ceea ce i se potrivea, dar se ?i dorea.
 
La Uniunea Scriitorilor era un nucleu de „front”, foarte activ în unele momente, al KBG-ului. Surprinz?tor, nucleul era alc?tuit din tineri scriitori, dar ?i responsabili de cinematografe, cronicari de film ?.a., pretin?i critici ai lui Ceu?escu, pentru c? nu-i l?sa s? scrie despre transform?rile ?i noile realit??i din Uniunea Sovietic?. Unii s-au legat cu lan?uri de grilajul por?ii Uniunii Scriitorilor ?i au chemat la fa?a locului coresponden?ii presei sovietice, acredita?i la Bucure?ti. Azi, unii din acel nucleu se afl? în prospere rela?ii cu „fo?ti” ai serviciilor sovietice… Îl aduc pe fratele Kondiakov la Palatul Victoria, fac privatiz?ri de succes, se angajeaz? ca mercenari - „anali?ti” ?i „consultan?i”- prin partide, staff-uri electorale ?i pe lâng? lideri politici…
 
Nota bene: În lumea informa?iilor secrete se mi?cau, ca pe?tele prin ap?, ?i mul?i mercenari, escroci, refula?i, nebuni geniali sau revolu?ionari permanen?i, to?i anima?i de un voluntariat declarat în slujba celor mai înalte idealuri. Doar discern?mântul celui care le accept? - ori refuz? – serviciile face diferen?a. Cum erau recompensa?i unii dintre ace?ti „activi?ti de front” ai KGB-ului? Primeau periodic (cam la dou? s?pt?mâni) co?ul cu produsele alimentare mult râvnite în acele vremuri de numeroase „lipsuri ?i greut??i” (caviar, votc?, mezeluri, carne, batog, ulei, fructe exotice, cafea, dulciuri etc.), livrat în fa?a por?ii dintr-o ma?in? cu nr. T.C. (Taxi Creditar) a Ambasadei URSS. Chiar ?i numai acest fapt în sine exprima pân? unde au întins ru?ii coarda…
 
De departe, filosoful ?i esteticianul Andrei Ple?u era cel mai solid în concepte. Inteligen?a sa, receptiv? la persuasiunile „ofi?erului de caz”, l-a determinat la un gest de „spovedanie a unui învins”, nu în sensul în care a f?cut-o Panait Istrati, dar cu cert efect de „captatio benevolentiae”. A fost invitat s? conferen?ieze în fa?a ofi?erilor din Securitate, la Casa de Cultur? a Ministerului de Interne, despre curente ?i tendin?e în art?. A avut o bun? audien?? ?i s-a bucurat de aprecieri sincere. I s-a rezervat „un exil“ confortabil la Tescani. Ce f?cuse periculos? Îl înso?ea pe Mircea Dinescu la diversele întâlniri prilejuite de evenimentele organizate de ambasadele occidentale la Bucure?ti, deoarece poetul, de?i beneficiase de o burs? post-academic? în Marea Britanie, nu deprinsese limba ?i avea nevoie de un interpret cu ?taif.
 
„?la cu Trabantul”, cum îl ?tia Elena Ceau?escu pe domnul Virgil M?gureanu - c? de la ea i s-a tras -, a fost „deta?at“ la Muzeul Jude?ean din Foc?ani ca s? nu-l mai întâlneasc? pe Ion Iliescu, dar mai ales pe generalul Militaru.
 
Deoarece fusese „în sistem”, exact acolo de unde - dup? cum spune legenda - „se iese numai cu picioarele înainte”, domnului Virgil M?gureanu nu i s-a dat importan??… A fost ini?ial omis. Îns? cineva l-a pârât „Cabinetului 2“ ?i Elena Ceau?escu a întrebat: „Da’ ?la cu Trabantul care-i?“. „Îl c?ut?m, nu-i avem identitatea complet?” - a fost r?spunsul. Par?ial exact, fiindc? un ofi?er - din exces de zel, dar ?i din comoditate - i-a schimbat na?ionalitatea, iar ?eful Departamentului Securit??ii Statului i-a trimis pe ofi?erii superficiali la arhiva actelor de stare civil?, pentru a-i reconstitui arborele genealogic. Individual, fiecare dintre cei men?iona?i, „se aflau în ni?te c?r?i”. ?i… atât. Dup? prinderea în flagrant a re?elei complotiste coordonate de Vladimir Volodin ?i difuzarea „scrisorii celor ?ase”, erau anticipate ?i alte evenimente. Ceau?escu a considerat c?, preventiv, Iliescu-M?gureanu-Militaru ?i Dinescu-Ple?u trebuie împiedica?i s? se întâlneasc?, pentru a nu se organiza. Dislocarea din Capital? a domnilor Ple?u ?i M?gureanu, ca ?i a altora afla?i în situa?ii relativ asem?n?toare, a fost o decizie politico-administrativ?, dispus? pe linie de partid, ca ?i în cazul a câtorva dintre „autorii” scrisorii celor ?ase.
 
Schimbarea de sistem din România a fost nu întâmpl?tor violent?, rezultat al unor evalu?ri bazate pe informa?ii incomplete, al unor prejudec??i ideologice ?i al matricei mult prea birocratice utilizat? de planificatorii evenimentelor. Toate acestea, în pofida faptului c? serviciile de informa?ii activ implicate aveau la dispozi?ie rezultatele unor cercet?ri ?tiin?ifice asupra psihologiei poporului ?i specificit??ii componentelor societ??ii române?ti. Mul?i ani la rând, studiile doctorale ale unor str?ini în centrele universitare din România, îndeosebi din Cluj, aveau ca teme de cercetare cunoa?terea ?i în?elegerea pân? în cele mai fine detalii a specificului na?ional ?i al comunit??ilor etno-geografice.
 
Cu prilejul particip?rii lui Horia Sima la ?edin?a de la Paris a „Consiliului Secret”, conducerea legionar? a fost pus? în tem? c? României i se rezervase solu?ia violent? a schimb?rii regimului ?i c?, dintre to?i pilonii de rezisten?? ai acestuia, numai Securitatea urma s? se afle pe direc?ia loviturilor principale. Comandantul Horia Sima, alias profesorul Georgescu Lugojanu, a f?cut ca acest avertisment s? ajung? în ?ar?. Ira?ionalitatea dus? pân? la absurd a campaniilor lansate, în diferitele momente de r?scruce a evolu?iilor politico-sociale, pentru condamnarea - chiar la moarte prin lin?aj public - a membrilor securit??ii statului (institu?iilor similare) avea suficiente precedente în istorie ?i nu trebuia s? surprind?. Doar ordinele date de generalul Vlad au prevenit ca represaliile ?i crimele c?rora le-au c?zut victime un num?r de ofi?eri s? nu capete propor?ii mult mai mari. Nu putem s? nu fim oripila?i de groaznicul m?cel de la Aeroportul Interna?ional Otopeni (Anexa 4), în care au pierit zecile de tineri osta?i ?i ofi?eri ai Centrului de Preg?tire Transmisiuni din Câmpina al Comandamentului Trupelor de Securitate, de omicidul premeditat asupra echipajelor Unit??ii Speciale de Lupt? Antiterorist? (U.S.L.A.), comandate de ?eful Statului Major Antiterorist, colonelul (post-mortem) Gheorghe Trosca, ordonat cu sânge rece de generalul Militaru, dovedit tr?d?tor de ?ar?, r?spl?tit în acele zile tulburi cu demnitatea de ministru al Ap?r?rii na?ionale ?i care s-a voit, pe deasupra, ?i criminal…(Anexa 1)
 
Dac? ne amintim - ?i nu avem cum s? uit?m - s-au mai încercat: uciderea în mas? a efectivelor Direc?iei de Securitate ?i Gard? (al c?rei sediu, lipit de Biblioteca Central? Universitar?, a fost distrus cu tiruri de artilerie), Unit??ii Speciale de Lupt? Antiterorist? (ale c?rei efective urmau s? fie „trecute în revist?” pe stadionul Ghencea, special amenajat pentru o ambuscad? împotriva „terori?tilor”), personalului mai multor securit??i jude?ene (cazul cel mai elocvent fiind cel de la Sibiu, dar pericole mari au existat ?i la Br?ila, ori în alte jude?e).
 
Un recurs la istorie este necesar. Dac? vom compara condi?iile existente în Fran?a, la 1789, cu cele din Anglia, vom constata c? ele erau asem?n?toare. Masa de manevr? necesar? profesioni?tilor revolu?iilor exista ?i pe str?zile Londrei, nu numai la Paris. Excep?ia a constituit-o atitudinea serviciilor secrete ?i a poli?iei, care în Anglia s-au situat ferm pe pozi?ia ap?r?rii Coroanei, pe când în Fran?a, nu. ?i condi?iile existente, dup? 200 de ani, în ??rile Europei Centrale ?i de Est se vedeau, de undeva, de mai departe, ca fiind asem?n?toare, dac? nu chiar identice. Serviciile speciale care au evaluat atât contextul european din 1789 (retrospectiv), cât ?i cel din 1989 au concluzionat îns? eronat c? Securitatea ?i for?ele de ordine public? ale Ministerului de Interne din România vor proceda precum serviciile ?i poli?ia Angliei, nepermi?ând dislocarea dictaturii de tip sultanic a lui Nicolae Ceau?escu. Pe aceast? eroare - dac? a fost o eroare - descalificant? pentru nivelul de cunoa?tere de c?tre acele servicii a op?iunilor Securit??ii, aveau îns? s? se fundamenteze planuri grave ?i extrem de periculoase, care puteau împinge România într-un r?zboi civil distrug?tor al statalit??ii na?ionale ?i integrit??ii sale teritoriale. Iat? ce declara, în 1991, Silviu Brucan, unul dintre membrii cei mai activi ai primei puteri provizorii instituit? în decembrie 1989, citez: „[...] din cauza situa?iei politice [...] în ?ara asta armata era singurul factor de stabilitate, cu toate c? armata a tras la Timi?oara ?i la Bucure?ti, ?i prin alte p?r?i. [...] Nu puteam s? spunem c? unii generali i-au fost loiali lui Ceau?escu, al?ii disiden?i, c? armata a tras la Timi?oara, a tras la Sibiu, a tras la Cluj, a tras ?i la Bucure?ti în 21 decembrie - ?sta-i adev?rul istoric. Ar fi fost iresponsabil s? deschizi o asemenea discu?ie într-o perioad? când asta (n.n. - armata) era singurul lucru pe care ne sprijineam". Aceast? ultim? afirma?ie clarific?, f?r? echivoc, cât anume din evenimentele din decembrie a fost revolu?ie ?i cât lovitur? de stat. Dar ?i de ce trebuia s? se produc? lovitura de stat. Pentru a se acoperi crimele cu alte crime ?i a nu se r?spunde pentru s?vâr?irea lor!
 
Nicolae Ceau?escu, nemul?umit în leg?tur? cu cei trei mini?tri - Milea, Postelnicu ?i Vlad - care nu-i executaser? ordinele, a convocat o teleconferin??, în cadrul c?reia a ordonat personal modul de ac?iune: „Soma?ie, foc de avertisment, foc la picioare ?i, dac? mai mi?c? cineva, s? nu se mai ridice!”. To?i cei care au fost în audi?ie direct? au primit ordinul de la Comandantul Suprem ?i aveau, strict formal, obliga?ia s?-l execute. Legea vremii nu îng?duia militarilor s? refuze executarea ordinului ilegal. Deschiderea focului cu arme letale asupra mul?imilor neînarmate, ori asupra insurgen?ilor înarma?i - dar în împrejur?ri de risc pentru via?a ter?ilor, mai cu seam? a femeilor, b?trânilor ?i copiilor - nu era, îns?, permis? de nicio lege a r?zboiului. La terminalele teleconferin?ei de la comitetele jude?ene ale PCR din Timi?oara, Cluj, Sibiu, Bra?ov, ca din toate celelalte re?edin?e jude?ene, erau to?i cei care puteau pune în executare ordinul, chiar ?i f?r? ca generalul Milea s?-l mai reitereze. Nu este mai pu?in adev?rat c?, în armat?, exista o serie de proceduri privind darea ?i primirea ordinelor, dar faptul c? ordinul a fost dat personal de c?tre Comandantul Suprem putea anula ori schimba regulile. Nu mai exista un precedent. Depindea de discern?mântul comandan?ilor. Dar, în pofida interven?iei lui Ceau?escu, care a dat ordinul personal, generalul Milea l-a reluat, potrivit regulilor militare.
În evenimentele din Bucure?ti, în represiunea armat? violent? din noaptea de 21/22 decembrie 1989, generalul Milea a fost secondat de colaboratori ?i subordona?i marca?i de exces de zel ?i fanatism, unii având ?i „tem? dat?”.
 
În noaptea de 21/22 decembrie 1989, când generalul Milea a revenit în sediul Comitetului Central, era într-o stare de puternic? deprimare. L-a v?zut pe generalul Vlad, spre care s-a îndreptat ?i a început s? plâng?, spunându-i: „Nu eu am dat ordinul… Nu sunt un criminal…”. Generalul Vlad l-a îmbr??i?at, spre a-l îmb?rb?ta, iar generalul Milea, printre lacrimi, a continuat: „Te rog s?-i spui so?iei mele, fetelor mele, spune-le c? n-am fost un criminal, c? nu eu sunt cel care… Nu eu sunt vinovat…“. Generalul Vlad l-a condus apoi spre un hol de a?teptare în care se aflau ni?te fotolii, unde s-au a?ezat. Generalul Milea nu-?i putea reveni. Generalul Vlad i-a spus c? siua?ia s-a agravat extrem de mult ?i trebuie g?sit? o solu?ie pentru a se pune cap?t v?rs?rilor de sânge. „”Eu am în Comitetul Central toate for?ele necesare pentru controlul situa?iei aici, în interior… Se pune problema dac? ai dumneavoastr?, care sunt afar?, vor ac?iona în aceea?i direc?ie…” Reac?ia generalului Milea a fost cea a unui om profund dezn?d?jnuit: „Nu ?tiu… nu mai pot… nu mai sunt în stare de nimic…”.
 
Generalul Milea nu poate fi „decupat”, a?a cum ini?ial s-a încercat, din contextul represiunii armate, dar nici nu poate fi considerat omul unor ini?iative care s?-i fi apar?inut. Era un militar pe cât de prompt în execu?ie, pe atât de rezervat în decizii. El s-a comportat ca un executant, nu ca un general, ministru al Ap?r?rii, pus de evenimente în fa?a unei decizii care s? scrie o pagin? a istoriei. Desigur, nuan?e pot exista… Am cunoscut - ?i am avut ?ansa s? le supravie?uiesc, la propriu - confrunt?rile cu toate categoriile elementelor opera?ionale „humint" ale conspira?iei externe, finalizat? cu lovitura de stat militar? „par?ial reu?it?" (citat din Virgil M?gureanu) din decembrie 1989.
 
Cu câteva luni înaintea evenimentelor, emisari ai „complotului intern", chiar generalul Militaru personal, au f?cut tentative de tatonare a conducerii Ministerului de Interne/Departamentului Securit??ii Statului, dar, cunoscându-li-se apartenen?a la servicii speciale str?ine, au fost evita?i. Unui general, fost în conducerea Ministerului de Interne - care a solicitat, în acela?i scop, o audien?? „de nivel" la conducerea D.S.S. -, i-a fost trimis ca interlocutor translatorul de limb? rus? cu care efectuase în anii '60 misiuni la Moscova! Nu a fost deloc întâmpl?tor c?, în seara zilei de 31 decembrie 1989, respectivul general a constituit „pa?aportul” cu care noua putere provizorie ?i-a trimis reprezentan?ii s? preia conducerea Departamentului Securit??ii Statului, formal desfiin?at ?i cu conducerea - mai pu?in secretarul de stat ?tefan Alexie - arestat?. Ca un am?nunt, generalul Nicolae Doicaru, c?ci despre el este vorba, a intrat atunci în cabinetul generalului Vlad ?i a întrebat: „Unde m? aflu eu, aici?”. I s-a r?spuns: „În fostul dumneavoastr? birou…”. „Nu, nu, eu nu am avut biroul aici!“. F?r? a replica, am luat din bibliotec? tratatul „Diploma?ia”, autor Mircea Mali?a, ?i i l-am înmânat deschis la pagina de gard?, unde se semnase, în anul de apari?ie, 1975… A luat volumul ?i, f?r? s? mai spun? ceva, s-a îndreptat spre sala mare de consiliu, unde urma s? ne predea noii puteri provizorii, reprezentat? de Gelu Voican Voiculescu ?i Virgil M?gureanu, garda?i de maiorul de justi?ie Mugurel Florescu, nedesp?r?it în acele zile de un pistol mitralier? „Kala?nikov”.
 
În leg?tur? cu implicarea generalului Doicaru în evenimentele acelor zile tulburi se re?ine, ca fapt pozitiv, avertizarea Centrului de Informa?ii Externe asupra iminentei solicit?ri de c?tre conducerea Guvernului Provizoriu a listelelor cu datele de identificare ?i spa?iile de ac?iune ale ofi?erilor stabili?i definitiv în str?in?tate, sub diverse acoperiri ?i biografii, pentru misiuni de spionaj. Generalul nu a putut, îns?, bloca solicitarea respectiv?, men?ionând c? presiunile sunt foarte mari, dar a sugerat s? se elaboreze o situa?ie „prelucrat?”, care s? protejeze identitatea ofi?erilor. Dup? acea recomandare, lista nu ar mai fi fost solicitat?. Ulterior, peste ani, un director al unui serviciu l-a acuzat pe un alt director, c? a trecut oceanul cu o astfel de list?… Întrebarea este, cu care dintre ele?! Una sau mai multe anchete parlamentare au reluat subiectul, f?r? a se da vreun comunicat. Între timp, un spion uitat în misiune ?i-a chemat ofi?erul de leg?tur? la Vama Aeroportului Interna?ional Otopeni, s? preia containerul cu recolta anilor de cercetare, disimulat în bagajele de c?l?torie… S-ar putea s? nu fi fost singurul. Pentru acei oameni, care au trecut proba de foc a riscului vie?ii în serviciul ??rii, patria nu le era acolo unde o duceau foarte bine, ci România, pe care o doreau la fel de prosper?, precum ??rile lor de adop?iune. Am f?cut aceasta parantez? pentru a face cunoscut? filosofia profesiei ?i deontologia spionilor români din acele vremuri, unii fii ai altor neamuri, dar cu r?d?cini adânci în România.
 
Un alt am?nunt – ?i acesta important: Virgil M?gureanu f?cuse ?i el, printre al?ii, o recunoa?tere la Cabinetul generalului Vlad, în timp ce acesta se afla la Ministerul Ap?r?rii Na?ionale, unde urma s? fie arestat.
 
Sfâr?itul verii anului 1989 avea s? mai aduc? noi probleme, generate de return?rile masive ale emigran?ilor români ilegali din Iugoslavia. Coloane ce p?reau a nu se mai sfâr?i erau conduse, în ordine, de autorit??ile iugoslave ?i predate gr?nicerilor români. Ceau?escu dispune primirea „returna?ilor" în caz?rmi militare, unde s? fie interoga?i de organele de cercetare gr?nicere?ti (în terminologia consacrat? de manualele O.T.A.N.: supu?i procedurii de debriefing), dup? care li s-a permis s? mearg? la domiciliile declarate. Num?rul lor mare f?cea imposibil? trimiterea în justi?ie pentru trecerea frauduloas? a frontierei. Este greu s? se poat? spune câ?i dintre ei s-au angrenat în ac?iunile din decembrie 1989, pe baza instruirii ce li se f?cuse. Timpul ?i timpurile au fost potrivnice... Aceea?i concluzie ?i pentru cohortele venite din Ungaria, alc?tuite exclusiv din b?rba?i valizi care, f?r? îndoial?, au avut un rol major în evenimentele de la sfâr?itul anului 1989. Acest rol l-a confirmat, în deplin? cuno?tin?? de cauz?, Silviu Brucan, pe care, din nou, îl citez: „Problema este c? eu cred c? la Timi?oara a fost ?i este mân? ungureasc?. ?i nu numai ungureasc?. Cred c? ?i anumite cercuri din Germania [...] ?i a?a mai departe au ac?ionat acolo [...]".
 
Concomitent, pe direc?ia Ungariei au avut loc câteva „evad?ri" de-a dreptul spectaculoase:
- Nadia Com?neci, un cioban cu o turm? de câteva sute de oi, un or?dean cu un autoturism care ?i-a adaptat ro?ile la ?inele de cale ferat?; al?ii se gândeau s? încerce cu parapante (ori cu alte aparate de zbor artizanale). To?i ace?tia au fost a?tepta?i dincolo de frontiera român? de numero?i reporteri ai ziarelor, posturilor de radio ?i televiziune.
- Un grup de 11 persoane din Cluj, aflate ca turi?ti în Bulgaria, solicit? azil politic Ambasadei Ungariei la Sofia, de unde sunt extrase pe calea aerului, cu destina?ia Budapesta. Cazul a fost nu numai intens mediatizat, dar ?i supus aten?iei organismelor interna?ionale, chipurile ca un exemplu al persecu?iei minorit??ilor etnice în România. Nu în ultimul rând ca importan??, trebuie men?ionat ?i faptul c? mai mul?i ofi?eri ?i subofi?eri de gr?niceri au fost aresta?i de Procuratura Militar?, pentru complicitate la trecerea frauduloas? a frontierei. Pe mul?i i-a demascat opulen?a stilului de via??, urmare a câ?tigurilor realizate din favorizarea persoanelor la trecerea clandestin? a grani?ei. Fa?? de aceast? situa?ie ?i a „for??rilor" spectaculoase de frontier? men?ionate, Ceau?escu a dispus trecerea Trupelor de Gr?niceri în subordinea Ministerului de Interne. Ministrul Ap?r?rii Na?ionale prime?te greu decizia Comandantului Suprem, deoarece ea era expresia percep?iei „Tovar??ului" asupra degrad?rii corpului gr?niceresc ?i a necesit??ii de a fi reinstaurat? disciplina sub autoritatea ministrului de Interne, nimeni altul decât temutul Tudor Postelnicu.[1]
------------------------------------------------------
footer