Revista Art-emis
Din nou despre asasinarea generalului Vasile Milea PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Corvin Lupu   
Marţi, 24 Decembrie 2013 18:47

Prof. univ. dr. Corvin Lupu, art-emisMoartea lui Vasile Milea a fost „nodul gordian” al clarificării modului de derulare a loviturii de stat din decembrie 1989. În seara de 15 decembrie 2013, postul de televiziune „România” a transmis o emisiune dedicată evenimentelor din decembrie 1989, cu aplecare specială pe dosarele „revoluției”, în condițiile în care invitat era și general-locotenent (r) Dan Voinea, fostul șef al Parchetelor Militare, cel care a coordonat foarte mulți ani urmărirea penală în cadrul unora dintre aceste dosare. De asemenea, a coordonat activitatea tuturor celorlalți procurori militari, cărora le-a verificat celeritatea cu care au făcut cercetările și cărora le-a aprobat sau le-a respins rezoluțiile. Deci, domnul Dan Voinea este omul cheie responsabil atât pentru aflarea adevărului juridic al evenimentelor, cât și pentru pedepsirea vinovaților legat de crimele și de pagubele materiale provocate în decembrie 1989. În 24 de ani, aceste două deziderate foarte mari ale societății românești nu s-au împlinit. Domnul Dan Voinea recunoștea că Justiția a făcut puțini pași pe linia elucidării evenimentelor și că mult mai multe realizări au istoricii. Subsemnatul, în calitate de autor de studii și articole pe această temă și de autor al cărții România în decembrie 1989. De la revolta populară la lovitura de stat, Editura TechnoMedia, Sibiu, 2010, doresc să-i menționez aici cu contribuții nu numai pe istorici, dar și pe jurnaliști și pe unii actori ai evenimentelor, din postura lor de memorialiști. În același timp, nu pot să nu fiu de-a dreptul intrigat de seninătatea cu care fostul foarte înalt magistrat militar Dan Voinea, argumentează cauzele eșecului domniei sale, atât în împrejurarea amintită, din 15 decembrie 2013, cât și în multe alte împrejurări, articole-interviu, emisiuni TV, declarații publice.

Minciunile promovate din postura de procuror în „procesul” Ceauşeştilor vor rămâne ca fiind una dintre paginile cele mai negre din istoria României și, în orice caz, cea mai urâtă pagină din istoria dreptului românesc.

Domnul Dan Voinea a fost unul din procurorii care în 22 decembrie 1989 au încălcat ordinul procurorului general Nicolae Popoviciu de a nu părăsi sediul Procuraturii Generale și de a nu se implica în evenimente. Aceasta era poziția pe care, în toată Lumea, trebuie să o adopte slujitorii Justiției. Ei nu trebuie să se implice în viața politică, în acțiuni de stradă, în manifestații publice etc. Ordinul dat de Procurorul General al României era unul perfect legal și justificat. Doar interpretări subiective îl pot pune la îndoială. Patru procurori au încălcat ordinul lui Nicolae Popovici: Dan Voinea, Ioan Dan, Mircea Levanovici și Aurel Comșa. Ei s-au deplasat la sediul C.C. al P.C.R., unde erau concentrați cei mai importanți dintre uzurpatorii puterii lui Nicolae Ceaușescu, din porniri, interese, idealuri, convingeri și aspirații diverse, toate convergând spre un țel comun: parvenitismul social. Pentru această încălcare a regulamentului și a ordinelor primite, toți patru au fost recompensați de grupul de conspiratori și de puciști care au preluat conducerea României, primii doi devenind, pe rând, procurori militari șefi ai țării. Despre toate acestea, am scris în cartea menționată mai sus. Domnul Dan Voinea își exercitase „calitățile” de procuror în cadrul „procesului” familiei Ceaușescu, din 25 decembrie 1989. Era un argument absolut suficient ca el să nu mai lucreze toată viața în calitate de procuror. A fi procuror era și atunci și este și astăzi cu totul altceva decât a făcut domnul Dan Voinea. Minciunile promovate cu acel prilej din postura de procuror vor rămâne ca fiind una dintre paginile cele mai negre din istoria României și, în orice caz, cea mai urâtă pagină din istoria dreptului românesc. Faptul că, așa cum a recunoscut domnul Dan Voinea și eu am arătat în cartea mea[1], asasinii lui Ceaușescu au vrut să-l ucidă și pe dumnealui, pentru a mai scăpa de un martor al crimelor, nu-i poate asigura calitatea de personaj „curat”.

„Noi nu am vrut să plecăm din sediul C.C.!”

Domnul Dan Voinea a fost promovat repede și a fost făcut general de către Ion Iliescu, pe care l-a menajat ani de zile, de așa natură încât să nu fie implicat cu nimic în ceea ce s-a întâmplat în România după arestarea mascată în „fugă” a lui Nicolae Ceaușescu. Nimic, în nici un dosar... Ori, din cifrele oficiale comunicate de noua putere, greu de verificat, în jur de o mie de morți au fost înregistrați în timpul în care întreaga putere se afla în mâinile asasinilor Ceaușeștilor. Pentru cine mai are îndoieli privitor la arestarea deghizată în „fugă” a conducătorilor țării, cum am formulat eu, recomand a se vedea în Arhiva Senatului României declarația pilotului prezidențial, Vasile Maluțan, dată în preziua asasinării sale, în 25 mai 1995, în care a spus că soții Ceaușescu erau scoși din sediul C.C. al P.C.R., pentru a fi suiți în elicopter, de subțiori, fiecare de câte 2 ofițeri ai Direcției a V-a a Securității și că ei au încercat să se împotrivească scoaterii din sediul puterii, înfigând, din când în când, călcâiele în plafonul acoperișului clădirii, pe care se afla elicopterul chemat de puciști și opunându-se în acest fel. De altfel, în cadrul filmului „procesului” de la Târgoviște, transmis în repetate rânduri de mai multe posturi TV, la un moment dat, Nicolae Ceaușescu spune: „noi nu am vrut să plecăm din sediul C.C.!” Mai departe, după asasinat, s-a putut spune orice și s-a construit labirintul de minciuni prin care cea mai mare parte a poporului român s-a rătăcit și orbecăie de 24 de ani. Aceste realități sunt efectiv foarte limpezi, doar că ele au fost acoperite de corul agresiv și foarte zgomotos al propagatorilor teoriei „emanaților revoluției”.

Domnul Ilie Botoș mi-a transmis mulțumiri

După venirea Convenției Democratice la putere, președintele Emil Constantinescu a sperat că va da lovitura de grație lui Ion Iliescu, cu mâna domnului Dan Voinea. Acesta a mimat bine rolul de investigator care, în mod fericit, a ajuns la concluzia unor vinovății ale unora dintre puciștii care colaboraseră cu conspiratorii grupului Iliescu-Brucan-Militaru-Măgureanu. În anul 1997, domnul Dan Voinea l-a trimis la Sibiu pe domnul procuror militar Ilie Botoș, cerându-i să culeagă probatoriul pentru arestarea lt. col. Aurel Dragomir, cel poreclit „călăul Sibiului”. Atunci, consultat fiind și eu și constatând că este aruncat în față un om tânăr și valoros, care era pe cale să-și „rupă gâtul”, i-am explicat că din arestare în arestare, se va tot urca la nivelele superioare ale puterii, până ce se va ajunge cu cercetările la Moscova și la Washington! I-am spus părerea mea că, atâta timp cât există atâtea puteri implicate în eveniment, atâtea înalte personaje politice și militare murdare de sânge, personal, nu cred că demersul, altfel lăudabil, va putea fi dus la capăt. Domnul Botoș a înțeles, după o discuție mai lungă. După anul 2001, când a fost numit Procuror General al României de către președintele Ion Iliescu, domnul Ilie Botoș mi-a transmis mulțumiri pentru faptul că l-am sfătuit să nu facă dumnealui pașii pe care trebuia să-i facă șeful Parchetelor Militare, cel care-l „băgase la înaintare”. În august 1997, Emil Constantinescu a promis solemn că va da poporului român adevărul despre decembrie 1989. Ulterior, domnul Dan Voinea a mai primit o stea mare de general, dar tot nu a rezolvat nimic. După ce a fost bine urechiat de stăpânii săi de afară, pe care toți conducătorii post-ceaușiști ai României și i-au asumat fără rezerve, fără demnitate și fără nici un fel de realizări, președintele Emil Constantinescu a renunțat și el la acțiunea pentru adevărul din decembrie 1989.

Ulterior, după anul 2000, domnul Dan Voinea va fi din nou recompensat cu a treia și ultima dintre stelele de pe umărul său, pentru faptul că nu s-a aflat nimic pe linia Justiției, după cum s-a văzut doar istorici, jurnaliști și memorialiști având contribuții la aflarea adevărului. Acesta este clarificat în toate liniile sale principale, doar că opinia publică, supusă unei manipulări colosale, de durată, așteaptă adevărul din gura guvernaților, ceea ce nu s-a întâmplat și nu se întâmplă. În evenimente au fost implicate și serviciile secrete occidentale, cele care astăzi ne sunt aliate, mai precis „ierarhic superioare”. Totuși, „emanații” continuă cu îndârjire și, după părerea mea, cu tupeu, să deverse muntele de minciuni pe care le-au susținut în ultimele două decenii și jumătate. În emisiunea la care ne referim, din 15 decembrie 2013, de la „România TV”, Dan Voinea dădea vina pe tot felul de factori și de persoane, mai ales pe Procurorul General Codruța Kövessi. Bine, bine, de acord, dar anterior anului 2006, până când a preluat această doamnă comanda Parchetului General, dumnealui ce a făcut?

Dan Voinea a afirmat cu tărie că generalul Vasile Milea a fost asasinat!

În timpul emisiunii, moderatoarea a ridicat din nou problema dosarului morții generalului Vasile Milea, cel care a fost rănit prin împușcare, în 22 decembrie 1989, la ora 8.32-8.34 și asasinat prin strangulare cu un șnur la Spitalul „Elias”, în jurul orelor 14.30. De data aceasta, nota bene (!), Dan Voinea a afirmat cu tărie că generalul Vasile Milea a fost asasinat! El nu a lăsat nici un fel de dubiu privitor la asasinat și nici asupra orei asasinatului, oră menționată de mine mai sus, precizând în mod corect că el a fost împușcat în timp ce vorbea la telefon cu soția sa. De asemenea, în mod corect, Dan Voinea a precizat că generalul avea asupra sa pistolul personal și „nu avea de ce să aibă nevoie de pistolul căpitanului transmisionist Mircea Tufan pentru a se sinucide”. De asemenea, Dan Voinea a menționat și aspecte din Raportul de expertiză medico-legală, întocmit de Prof. Univ. Dr. Dan Șchiopu, din care rezultă că nu a fost un caz de sinucidere. Și moartea profesorului Dan Șchiopu s-a petrecut în condiții care mie, ca cercetător, îmi apar ca fiind suspecte. În cartea și în articolele mele dedicate asasinării lui Vasile Milea am arătat care au fost resorturile pentru care asasinii au mințit și au prezentat ora momentului împușcării cu un decalaj de o oră. Pe scurt, în ora care a urmat rănirii ministrului Milea, conducerea Securității și puciștii din Armată au ordonat retragerea forțelor din dispozitivul circular de apărare a sediului puterii și au oprit reprimarea revoltei populare de către trupele M.Ap.N. din stradă, care îi erau loiale ministrului Milea și au întors în cazărmi alte unități militare din provincie, care fuseseră îndreptate spre București de către răposatul general. Toate ordinele de retragere, practic de capitulare, au fost date în numele lui Vasile Milea. Cât timp acesta trăia, nici un alt general nu avea autoritatea și prestigiul de a da asemenea ordine și de a fi și ascultat, în acele momente foarte grele. Comandanții din armată știau de prezența unor agenți și forțe acoperite străine care acționau în România și erau sub imperativele pe care le presupunea indicativul de stare de necesitate, respectiv „Radu cel Frumos”. Abia după peste o oră, după ce au stopat toate acțiunile de reprimare ordonate de Nicolae Ceaușescu și de Vasile Milea, puciștii și conspiratorii au anunțat „moartea” lui Vasile Milea și au ticluit Comunicatul către țară, care avea menirea să trezească suspiciunea că Ceaușescu ar fi pus să fie omorât, ceea ce este stupid, în condițiile în care astăzi se știe cu maximă claritate cât de fermă a fost represiunea ordonată și parțial înfăptuită de Vasile Milea. Toate declarațiile unora dintre martorii implicați în evenimente, potrivit cărora Vasile Milea ar fi fost deprimat, că ar fi plâns, că ar fi fost acuzat dimineața de Ceaușescu de trădare și amenințat cu pedepse grave, sunt simple minciuni ticluite de autorii loviturii de stat. Ei au avut toate pârghiile pentru a încerca să ascundă adevărul despre aceste evenimente. Dar adevărul este încăpățânat. Când pare a fi îngropat cât mai adânc sub o basculă de pământ, el iese la suprafață sub formă de floare.

Consider că domnul Dan Voinea are o contribuție importantă la confirmarea unor adevăruri din spatele asasinării generalului Vasile Milea. Aceste realități spuse în 15 decembrie 2013 de dl. Dan Voinea, eu le-am afirmat în mod repetat, de mulți ani și le-am scris argumentat în cartea mea, menționată mai sus, dar când adevărurile vin din gura fostului șef al Parchetelor Militare, care a avut pe mâna lui toate dosarele, credibilitatea dezvăluirii în fața opiniei publice este mai mare decât a unui cercetător de istorie. De asemenea, despre asasinarea lui Vasile Milea am scris și într-un serial de șapte articole în cuprinsul revistei „Art-Emis”. Îl felicit pe domnul Dan Voinea pentru toate adevărurile pe care le spune poporului român. Pentru cercetarea acestor adevăruri a fost plătit zeci de ani, iar de pe urma acelei activități nefinalizate încasează astăzi una dintre cele mai mari pensii din România. În același timp, pe lângă satisfacția pe care am trăit-o ca om care am cercetat aceste evenimente, doresc să menționez și abaterile domnului Dan Voinea de la adevăr, ceea ce mă grăbesc să fac în rândurile de mai jos.

Este cert că i s-au spus mai multe neadevăruri Comandantului Suprem. Generalul Vasile Milea a fost asasinat de complicii autorilor loviturii de stat și nu de Nicolae Ceaușescu

Deci, dacă a simțit nevoia să recunoască faptul că Vasile Milea a fost asasinat, domnul Dan Voinea încearcă acum o altă diversiune, prin care să mai amâne niște ani aflarea adevărului-adevărat, anume că generalul Vasile Milea a fost asasinat de complicii autorilor loviturii de stat și nu de Nicolae Ceaușescu,cum, cu abilitatea-i recunoscută, după părerea mea, șmecherește, a încercat dl. Dan Voinea să ne convingă. După represiunea din 21 decembrie și din noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, în condițiile în care efective puternice ale Armatei erau în mișcare pentru a reprima definitiv revolta populară, după modelul de la baricada de la Hotel Intercontinental-Sala Dales, unde s-a executat foc în plan orizontal, Ceaușescu nu avea decât motive de a fi mulțumit. Eu am arătat că, după evenimente, s-au falsificat stenogramele teleconferințelor și procesele verbale ale ședințelor, insistându-se pe nemulțumirile lui Nicolae Ceaușescu. După represiunea fermă din perioada zilelor de 21-22 decembrie, era evident că urma o nouă represiune dură, ceea ce aștepta Nicolae Ceaușescu. Conspiratorii și puciștii din jurul puterii au încercat să-l convingă pe Ceaușescu că Milea ar fi trădător și este cert că i s-au spus mai multe neadevăruri comandantului suprem. Conspiratorii și puciștii acționau foarte subtil, încercând să influențeze evenimentele ca și când deciziile ar fi fost ale lui Ceaușescu, disimulând insubordonarea și promovarea proiectului loviturii de stat prezentată drept „revoluție”. Totuși, când s-a redactat Comunicatul prin care s-a anunțat moartea lui Milea, care trăia rănit și întins pe o canapea din biroul unui membru al grupului de asasini, Nicolae Ceaușescu s-a referit la trădarea lui Milea „prin lașitatea de a se sinucide”. Deci, nu era vorbă de trădarea prin pactizare cu inamicul extern sau intern. Este evident că Nicolae Ceaușescu era total manipulat și, după cum am arătat în lucrările mele, doar parțial liber. Toți l-au mințit, în primul rând reprezentanții Securității și ai Armatei aflați în sediul C.C. al P.C.R.. Nici unul nu i-a spus adevărul, respectiv că Milea nu este mort, ci doar rănit. Loialitate, nu glumă! L-au mințit și cei din administrația președintelui-comandant suprem, cum ar fi Silviu Curticeanu, cel care, la ora 11.00, a spus celor două asistente medicale de la cabinetul medical din sediul CC să plece, după ce acestea i-au aplicat niște pansamente de tifon în rană. Același Silviu Curticeanu, în jurul orei 14.00, când a trimis salvarea cu Vasile Milea către spital, pentru a evita să fie văzut de demonstranții care intrau în sediul CC și care știau de la televiziune și radio că Milea este mort, i-a tras un cearceaf peste cap, ca și când ar fi fost mort, când el trăia și inima nu era lovită de glonț.

Conspiratorii s-au strecurat prin spatele revoltei și ni s-au arătat la televiziunea „liberă”

Instituția Securității nu se poate deroba de răspundere în cazul morții lui Vasile Milea, cel puțin în privința faptului că garda sa de corp, căpitanul de securitate Ioan Vătămănescu, l-a părăsit și l-a lăsat pe mâna asasinilor săi. Oricum, cel care a tras a făcut-o foarte prost. Arma aparținea căpitanului Mircea Tufan din Grupa operativă de Transmisiuni, formațiune care s-a constituit pe lângă Comandamentul Militar din sediul C.C. al P.C.R.. El este și cel care a mințit în mod repetat că Milea i-ar fi cerut lui arma, afirmație cu care a sfidat și ultima picătură de inteligență a cercetătorilor și anchetatorilor. Este cert un lucru: generalul Vasile Milea, când a văzut că Trupele de Securitate, Miliția, Direcția a V-a de Pază și Protecție și Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă, toate aceste forțe aparținând Ministerului de Interne, au trădat și s-au retras, nu a intuit pericolul de moarte în care se afla, nu și-a luat măsuri sporite și speciale de pază personală, deși avea posibilități foarte mari în acest sens, în jurul sediului puterii aflându-se unități militare care-i erau loiale în totalitate. Acest lucru l-a costat viața, a permis derularea loviturii de stat și ascunderea ei în spatele revoltei populare care s-a putut manifesta plenar. Conspiratorii s-au strecurat prin spatele revoltei și ni s-au arătat la televiziunea „liberă”, de fapt controlată integral, cu maximă autoritate, ca și când ar fi produsele acelei revolte populare. În numele poporului, conspiratorii deveniți conducători ai țării, vor lua măsurile care ne-au adus în poziția în care ne găsim astăzi, adică la periferia Europei.

O altă afirmație a domnului Dan Voinea care trebuie corectată este cea potrivit căreia Milea ar fi murit din lipsă de îngrijiri medicale și că el a fost trimis la spital la ora 10.30. Nu lipsa îngrijirilor medicale, adevărată, de altfel, l-a ucis pe ministru, ci șnurul care l-a sugrumat. Privitor la ora transportării sale la spital, am făcut precizările necesare.

Dosarele Parchetelor Militare erau sigilate cu sigiliile tuturor celor care au participat la crimă și totuși au dispărut!

Cu asemenea trădători în jurul președintelui-comandant suprem, o țară nu are nici o șansă... Această situație explică în mare parte modul în care a evoluat România după 1989, până la stadiul actual de colonie aflată în faza de acaparare a ultimelor ei bogății naturale, de către corporații străine. Din dosarele Parchetelor Militare au dispărut o serie de înscrisuri. De exemplu, din Dosarul nr. 1, cel privindu-i pe Nicolae Ceaușescu și pe Elena Ceaușescu, aflat într-un seif sigilat dintr-o anticameră a ministrului Apărării, au dispărut aproape toate filele, dar și ceasurile, bijuteriile Elenei Ceaușescu și celelalte obiecte de inventar care au fost depuse acolo de autorii asasinatului de la Târgoviște. Ele erau sigilate cu sigiliile tuturor celor care au participat la crimă și totuși au dispărut! Frumos! Ce puteam aștepta de la acești oameni care au preluat puterea în România? Ce altceva decât să o îngenunchieze, să o jefuiască și s-o vândă, bucată de bucată, la vapor, la tren, sau la tir??

Au urmat alte numeroase crime... La moartea lui Sergiu Nicolaescu, Ion Iliescu a răsuflat ușurat.

După ce s-a făcut crima cu Milea, au urmat alte numeroase crime care aveau menirea să le acopere pe primele. Fiecare crimă a generat altele, în cascadă, ani de zile după evenimente. Lista lor este impresionantă. Ea constă din „sinucideri”, „accidente de elicopter”, doborâri de avioane, accidente provocate, „intoxicări cu pesticide agricole”, defenestrări, spânzurări în penitenciare, „anevrisme de aortă”, „infarcturi”, lovituri „involuntare” la cap etc.

Minciuna din decembrie 1989 este apărată și astăzi cu îndârjire. Când conspiratorul Sergiu Nicolaescu, căzut la pat, a ajuns să trebuiască să fie internat în spital, a fost păzit personal de Ion Iliescu, care l-a vegheat la căpătâi, să nu cumva să vorbească ceva, pe patul de moarte. Oricum, Sergiu Nicolaescu recunoscuse deja implicarea unor importante forțe sovietice în evenimente și le menționase și pe cele franceze. La moartea lui Sergiu Nicolaescu, Ion Iliescu a răsuflat ușurat. Mai murise un deținător al secretelor conspiratorilor din decembrie. După ce soția generalului Victor Athanasie Stănculescu a murit prin cădere de la etaj, într-un mod foarte suspect, șeful puciștilor din Armată a fost condamnat la 15 ani de închisoare și pus la adăpost. Deja părea că începuse să încalce regulile jocului. Vorbise despre implicarea serviciilor străine în evenimente și, pe măsură ce timpul se scurge și vine inevitabilul sfârșit, există pericolul pentru autorii loviturii de stat ca el să spună și alte secrete. În același timp, din deducții logice, rezultă că și generalul se simte mai în siguranță în penitenciar decât în libertate, după moartea soției sale.

O parte a poporului voteazăasemănător jocului la loterie

Evenimentele din decembrie 1989 sunt cele mai importante evenimente din istoria României, după ce s-a pierdut Al Doilea Război Mondial și țara a fost ocupată de sovietici. Din această cauză, până când nu vor spune și conducătorii politici adevărul despre aceste evenimente, așa cum o facem unii dintre noi, dintre cercetători, ei nu pot să aștepte încredere și apreciere de la poporul român în nici un domeniu. Este adevărat că o parte a poporului român iese la vot, în procent de aproximativ 40%, dar votează mai mult negativ, sau, în foarte multe situații, asemănător jocului la loterie: sunt șanse minime să se îmbunătățească sistemul, dar hai să jucăm (să votăm)! În ceea ce mă privește, cu totală voită lipsă de modestie, afirm că mi-am făcut datoria de cetățean, de cercetător și de profesor universitar, în ceea ce privește nevoia opiniei publice și a specialiștilor de a cunoaște evenimentele din decembrie 1989.

Sunt informat că scrierile mele sunt adeseori citite scrâșnindu-se din dinți, dar mi-am asumat această ură a vinovaților din evenimente, încă din primele luni de după schimbarea Ceaușeștilor. Chiar dacă mai trebuie să tac privitor la anumite aspecte, cărora nu le-a venit rândul pentru a fi publicate, nu am mințit niciodată!

----------------------------------------------------

[1] Corvin Lupu, România 1989. De la revolta populară la lovitura de stat, Editura Techno Media

footer