Revista Art-emis
Români iluştri - Dimitrie Cantemir PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu   
Vineri, 24 Decembrie 2010 21:25
Buzatu GheorgheDin Calendarul marilor evenimente ale trecutului neamului reţinem, pentru sfîrşitul acestui an, împlinirea a 3 secole de la accederea pe Tronul Moldovei a lui Dimitrie Cantemir. Jubileul a fost marcat, între altele, de sărbătorirea strălucitului cărturar chiar la sediul Uniunii Europene de la Bruxelles şi, nu mai puţin, de apariţia unor volume de referinţă precum, în prima ordine, cel datorat istoricului Ştefan Lemny, Cantemireştii. Aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea (traducere din limba franceză, Iaşi, Editura Polirom, 2010), lansat la 29 noiembrie la Iaşi şi, tot atunci şi tot acolo, operele fundamentale ale celui omagiat în ediţie anastatică (Principele Dimitrie Cantemir, Opera Omnia, vols. I-VIII, Iaşi, Tipo Moldova, 2010) după modelul celei îngrijite de Academia Română la intersecţia secolelor XIX-XX. Dimitrie Cantemir (n. 26 octombrie 1673, Silişteni, azi comuna Dimitrie Cantemir, jud. Vaslui - m. 21 august 1723, în Rusia). Fiu al lui Constantin Cantemir, domn al Moldovei (1685-1693). Studii la Iaşi cu învăţatul grec Ieremia Cacavelas, apoi la Academia Grecească a Patriarhiei Ortodoxe din Constantinopol; poliglot, pe lîngă limbile clasice, latina şi greaca, cunoştea turca, italiana, araba, persana, slava veche şi rusa. La 23 noiembrie 1710 ajunge, cu ajutorul turcilor, domn al Moldovei (1710-1711). În scurta-i domnie a luat o serie de măsuri menite să ducă la ridicarea poziţiei internaţionale a Moldovei şi la întărirea puterii domniei.

La 13 aprilie 1711, la Luţk, în Volinia, a încheiat Tratatul de alianţă cu Rusia, în care se prevedea eliberarea ţării de sub jugul turcesc, alipirea la Moldova a ţinuturilor smulse ei de Imperiul otoman, regim absolutist în Moldova, tronul rămînînd ereditar în familia Cantemir. Victoria turcilor la Stănileşti (1711) împotriva oastei ruseşti l-a silit să se refugieze în Rusia, unde a ajuns unul din sfetnicii ţarului Petru cel Mare. De largă formaţie enciclopedică, filosof, istoric, geograf, muzicolog, D. C. a fost, prin opera sa, unul din marii învăţaţi europeni ai vremii. În 1714, Academia din Berlin (Societas Regia Berlinensis) l-a ales membru al ei. La îndemnul acestei Academii, D. C. a scris în 1716 importanta sa lucrare Descriptio antiqui et hodierni status Moldaviae, izvor pentru cunoaşterea societăţii şi statului moldovenesc, în special pentru epoca în care a trăit autorul, sfîrşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea. Scrierea care a făcut din D. C. istoric de faimă europeană a fost, în special, Historia incrementorum atque decrementorum aulae othomanicae, redactată paralel cu Descrierea Moldovei şi terminată în 1716. Tradusă în engleză în două volume (Londra, 1734 şi 1735), în franceză (Paris, 1743) şi germană (Hamburg, 1745), lucrarea a fost socotită ca cea mai importantă istorie a Imperiului otoman pînă la lucrările lui Hammer şi Zinkeisen. Între 1717 şi 1723, D. C. a redactat lucrarea rămasă neterminată Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor, în care susţine originea latină a românilor, unitatea lor de origine şi de stat, pînă la despărţirea lor în state feudale, precum şi continuitatea românilor pe pămîntul fostei Dacii. Preţios dar închinat poporului său, Hronicul lui Cantemir era menit să facă cunoscută străinătăţii istoria românilor şi să atragă atenţia opiniei publice europene asupra situaţiei politice în care ei se aflau. O serie de alte lucrări istorice ale lui D. C. tratează probleme mai restrînse de istorie a Moldovei şi Ţării Româneşti, ca şi de filosofie a istoriei. Filosofia lui D. C. este teologică, mistică. În unele din scrierile lui se simte influenţa filosofului flamand Jean Baptiste Van Helmont.

Rîndurile de mai sus, datorate acad. prof. Ştefan Ştefănescu, îngăduie cititorului o inspirată şi precisă "introducere" în viaţa şi opera lui Dimitrie Cantemir. Cum asupra acestei probleme vom reveni, în acest context vom releva că în prezent cititorul dispune de ample informaţii în materialele găzduite în faimoasa enciclopedie on-line Wikipedia, precum şi în alte lucrări de specialitate din ultima vreme. Un caz mai rar întîlnit în domeniul ştiinţei şi culturii universale, Dimitrie Cantemir s-a înscris demult în rîndul personalităţilor ilustre în privinţa cărora, nicicînd şi niciunde, vreunul dintre superlativele folosite nu ar putea fi apreciat drept abuziv ori nefericit. Mai ales că fostul principe al Moldovei a beneficiat, după cum s-a remarcat deja, încă din timpul scurtei şi zbuciumatei sale existenţe, graţie activităţii sale intense şi operei sale uluitoare, în parte editată antum, de atenţia şi preţuirea unora dintre spiritele redutabile ale Veacului Luminilor, pentru ca, pe măsura valorificării postume a lucrărilor sale, aprecierile şi exegezele să se extindă continuu ca arie şi intensitate. Nefiind posibil să detaliem, vom reţine că, pentru înşişi succesorii ilustrînd aceeaşi specie (N. Iorga, B. P. Hasdeu, G. Călinescu sau Mircea Eliade), Dimitrie Cantemir a fost abordat şi judecat hotărît şi consecvent prin prisma savantului situat pe pisc. Pentru a exemplifica, vom menţiona că, de vreme ce - pentru G. Călinescu - Dimitrie Cantemir se confunda cu "un Lorenzo Medici al nostru", pentru inegalabilul N. Iorga el "a devenit ..., prin singurele lui silinţi, eroice, un deţinător al ştiinţei Răsăritului musulman în toate direcţiile ... A fost în vremea lui unicul exemplar al unui erudit stăpîn pe cuprinsul întreg a trei civilizaţii pe care le-a dat omenirea şi astfel s-a impus tuturor mediilor culturale în care a ajuns să se manifeste".

În viziunea lui Răzvan Codrescu, "Dimitrie Cantemir reprezintă primul nostru certificat de europenitate, în sensul modern al cuvîntului", el inaugurînd indiscutabil "marea serie a personalităţilor enciclopedice româneşti, ilustrată îndeosebi de B. P. Hasdeu, N. Iorga şi M. Eliade". În sfîrşit, nu mai puţin inspirat şi nuanţat s-a dovedit regretatul Dan Horia Mazilu, exeget al scrierilor cantemiriene, care observa: "Opera lui Cantemir, foarte întinsă şi diversă, confirmă enciclopedismul, dar şi atribuţiile geniale ale minţii sale (...). Opera lui ... se impune ca un moment cardinal în cultura română, primul moment de importanţă majoră, cînd spiritul românesc a radiat asupra altor culturi. Geniu pozitiv, Cantemir a fost un întemeietor în varii domenii de manifestare a spiritului, în teologie, istorie şi geografie, etnografie, imagologie, sociologie, filozofie, retorică, pedagogie şi, nu în ultimul rînd, în literatura de ficţiune alegorică şi satirică". De asemenea, reputatul istoric francez Emmanuel Le Roy Ladurie, prefaţînd Cantemireştii colegului Ştefan Lemny, stabilit actualmente la Paris, a relevat traiectoria "cu totul deosebită" a fostului domn moldovean, depăşit însă de savantul care s-a impus din perspectiva posterităţii. Rămînînd la capitolul investigaţiilor şi exegeţilor operei cantemiriene, se impune a reţine că bibliografia existentă include numeroase sinteze, monografii, biografii şi bibliografii, studii şi colecţii de documente, semnate în principal de N. Iorga, G. Călinescu, G. Vîlsan, Dan Bădărău, Virgil Cîndea, Ilie Minea, P. P. Panaitescu, Sextil Puşcariu, N. Cartojan, Mihai Berza, Giorge Pascu, Răzvan Codrescu, Emil Petrovici, M. M. Alexandrescu-Dersca, N. Manolescu, Dan Sluşanschi, Paul Miron, Dan Zamfirescu, G. Cioranesco, E. Lozovan, Mihai Maxim, M. Guboglu, Al. Rosetti, I. C. Chiţimia, Dan Horia Mazilu, D. Ciurea, Şerban Cioculescu, Al. Piru, I. Rotaru, Ştefan Ciobanu, Paul Cernovodeanu, N. Stoicescu, Ştefan Ştefănescu, Dragoş Protopopescu, Vasile Harea, N. Dabija, Alexandru Zub, Ştefan S. Gorovei, Constantin Barbu, Mihail Diaconescu, Ştefan Lemny şi, desigur, dintre istoricii străini, începînd chiar în secolul al XVIII-lea cu marele Edward Gibbon, O. Wright, Franz Babinger, H. Trevor-Roper, Anthony Bryer, H. Kemal Karpat, Namik S. Turan, V. N. Ermuratskyi, A. I. Babyi şi, bineînţeles, Emmanuel Le Roy Ladurie.

După cum este lesne de presupus, operele cantemiriene, bucurîndu-se de o justificată şi deosebită preţuire, au beneficiat de atenţia editorilor. Graţie acestora, unele lucrări, cu precădere Descrierea Moldovei, au apărut în varii ediţii, în limba română sau în limbi de circulaţie internaţională (engleză, germană, franceză, rusă etc.), adeseori în tiraje importante. În două ocazii, de fiecare dată prin Dimitrie Cantemireforturile Academiei Române, s-au avansat proiecte, concretizate din fericire în realizarea unor serii de opere complete. Mai aproape de noi, cu începere din 1973, regretatul acad. prof. Virgil Cîndea a iniţiat, sub egida Editurii Academiei, tipărirea Operelor complete ale lui Dimitrie Cantemir în nouă volume (mai multe tomuri), serie nefinalizată, dar din care au apărut vol. IV/1 (1973), I (1974), IX/1 (1983). Pentru început, mai precis între anii 1872 şi 1901, s-au imprimat - prin grija Al. Papiu Ilarian, Iosif Hodosiu, G. Sion, Al. Odobescu sau Grigore G. Tocilescu delegaţi ai Societăţii Academice Române, ulterior ai Academiei Române - Operele Principelui Dimitrie Cantemir, în opt volume. Seria respectivă a Operelor beneficiază astăzi, prin bunăvoinţa Editurii Tipo Moldova (director: Aurel Ştefanachi), de avantajele includerii în Colecţia Opera Omnia, sub semnătura lui Dimitrie Cantemir. Fiind vorba de o ediţie anastatică, se înţelege că ea se adresează cu predilecţie specialiştilor şi colecţionarilor. Nu este posibil să încheiem, fără a sublinia semnificaţia deosebită a Tratatului lui Dimitrie Cantemir cu Petru cel Mare de la Luţk din 13/24 aprilie 1711, care - în perspectiva eşecului trupelor ţarului la Stănileşti în faţa oştilor turceşti (8-12 iulie 1711) - a marcat sfîrşitul carierei politice a domnului Moldovei, el fiind silit în consecinţă să se retragă în Rusia. Dar nu se poate omite că Tratatul, al cărui text a fost redactat integral de domn, a stabilit cu precizie, după litera şi în spiritul străvechilor "legi ale ţării", integritatea teritoriului Moldovei şi potrivit fruntariilor sale în toate direcţiile. Sub acest aspect, articolul 11 prevedea fără rezerve că: "Pămînturile Principatului Moldovei, după vechea hotărnicie moldovenească, asupra cărora domnul va avea drept de stăpînire, sînt cele cuprinse între rîul Nistru, Cameniţa, Bender, cu tot ţinutul Bugeacului, Dunărea, graniţele Ţării Munteneşti şi ale Transilvaniei şi marginile Poloniei, după delimitările făcute cu acele ţări". Este lipsit de îndoială că - tocmai avînd în seamă evoluţiile de-a lungul ultimelor 300 de ani, pe parcursul cărora imperialismele rus ori sovietic au pus permanent în discuţie, au ignorat ori au violat cu brutalitate, în virtutea Tratatului ruso-turc de la 16/28 mai 1812 ori a Protocolului secret al Pactului de neagresiune Hitler-Stalin din 23 august 1939, graniţa româno-rusă pe Nistru - articolul 11 al Tratatului de la Luţk prezintă o relevanţă cu adevărat istorică.

În semn de recunoaştere universală a personalităţii de excepţie a lui Dimitrie Cantemir, la 30 noiembrie 2010, cu prilejul împlinirii a 300 de ani de la instalarea sa pe tron, chiar în inima bătrînului continent, la sediul din Bruxelles al Parlamentului European, s-a desfăşurat un simpozion internaţional.
Ilustrul cărturar a fost omagiat de unii europarlamentari, precum şi de numeroşi istorici din Beligia, Franţa, Grecia, Rusia, Serbia şi, desigur, România, iar profesorii M. Diaconescu, Constantin Barbu şi Paul Tudor au lansat integrala manuscriselor facsimilate aparţinînd lui Dimitrie şi Antioh Cantemir în 20 de volume. Prezent la manifestare, scriitorul basarabean Nicolae Dabija, Membru de Onoare al Academiei Române, a consemnat pentru "Cotidianul" că "Opera lui Dimitrie Cantemir, savantul şi domnitorul, face o sinteză între cultura Orientului şi a Occidentului. A fost înalt apreciat de cel mai mare critic al literaturii ruse, V. Belinski, care zicea despre D. Cantemir că era «foarte iscusit în filozofie şi matematică şi avea cunoştinţe mari în arhitectură». Istoricul rus N. Bantîş-Kamenski îl considera pe Dimitrie Cantemir «cel mai învăţat bărbat în Rusia timpurilor lui Petru I». Voltaire scrie: "Prinţul Cantemir ... întrunea talentul vechilor greci, ştiinţa literelor cu cea a armelor... Dimitrie Cantemir e asumat azi de mai multe ţări: România, Republica Moldova, Turcia, Rusia (ultimele două - ţări de adopţie), dar şi de către Transnistria, care şi-l revendică şi ea (...) şi în scrierile literare el e un modern, se distanţează de contemporanii săi, care mai scriau Letopiseţe ale ţării Moldovei sau greoaiele Stihuri la stemă (...) Timp de 300 de ani, noi, românii despărţiţi de graniţe, ne-am întîlnit deasupra paginilor scrise de prinţul Cantemir şi ne-am recunoscut. Nu ca fiind rude, ci fiind aceiaşi. I-am putea spune Cantemir - unificatorul de Limbă Românească şi de Conştiinţă Românească". footer