Revista Art-emis
Mituri din lumea serviciilor secrete PDF Imprimare Email
General Br. (r) Aurel I. Rogojan   
Duminică, 08 Decembrie 2013 22:27

Moruzov-CanarisO altă faţă a lui Mihail Moruzov

Despre Mihail Moruzov, şeful Serviciului Secret de Informaţii din perioada dictaturii carliste, se spun astăzi numai lucruri notabile, figura sa este aproape legendară, fiindu-ne nu numai dificile, ci şi riscante abordările prin care să despărţim realitatea de mit. Am cercetat şi, în unele privinţe, aprofundat activitatea sa ca director al Serviciului Secret de Informaţii, determinat fiind de cerinţa imperioasă a documentării afirmaţiei lui Virgil Măgureau, potrivit căreia „a creat Serviciul Român de Informaţii după modelele structurilor antebelice conduse de Mihail Moruzov şi Eugen Cristescu”. Am fost, de la bun început, confruntat cu surpriza de a constata că Virgil Măgureanu nu a ales în serviciul lui Moruzov modelul potrivit contextului intern şi internaţional de la începutul anilor '90. La drept vorbind, Moruzov nu a avut o concepţie despre ceea ce trebuia să fie un serviciu de informaţii şi nici nu cunoştea doctrinele, organizarea şi dezvoltarea instituţională a altor servicii similare, în primul rând a celor ai căror spioni şi terorişti, propagandişti şi diversionişti atentau la integritatea României Mari.

 

Într-o importantă măsură, reputaţia lui Moruzov s-a afirmat pe seama succeselor Serviciului Siguranţei Statului în prinderea autorilor numeroaselor atentate teroriste şi alte acte subversive săvârşite de agenţii serviciilor sovietice în Basarabia şi extremiştii unguri, în ţinuturile care s-au unit cu Regatul României. Regulamentul serviciului secret condus de Moruzov era unul extrem de succint şi nesupus vreunei autorităţi superioare. Liber oricăror interpretări în aplicare, exonerator de sancţiuni şi fără nici o minimă garanţie de respect faţă de drepturile şi libertăţile cetăţeanului. În schimb, Moruzov executa necondiţionat cerinţele lui Ernest Urdăreanu, considerate ca fiind din partea lui Carol al II-lea. Ca să facem parte dreaptă adevărului, lui Moruzov îi veneau „mănuşă” şi rugăminţile „Duducăi”, Elena Lupescu [Wolf]. Mai mult, „Duducăi” i-a facilitat şi utilizarea Serviciului Telefonic Central în scopul interceptării convorbirilor oamenilor politici şi de afaceri în interes propriu, acesta acţionând ca un serviciu secret personal.

 

Moruzov mai avea şi marele handicap al lipsei de instrucţie şi cultură, care să-i permită relaţionarea cu personalităţi sau cu informatori de mare anvergură, pe măsura rangului sau. Ori de câte ori trebuia să se întâlnească cu un om din lumea academică, punea un specialist să-l înveţe „pe de rost” un mic ghid al conversaţiei. Moruzov nu era nici un cunoscător al domeniului serviciilor de informaţii. Dacă trebuia să expună vreo problemă, ruga ori plătea ofiţeri de informaţii, cu care se retrăgea pe Valea Prahovei, să-i întocmească un rezumat, pe care îl memora şi expunea drept concluzie a sa. În acest fel, el apărea ca fiind bine informat, dar dacă interlocutorul îl forţa să iasa din cadru, rămânea aşa cum era în realitate, gol şi unilateral. Avea însă o şiretenie aparte şi nu ezita să aplice tertipurile trişorilor în deciziile esenţialmente pragmatice şi lipsite de scupule pe care le lua. Îşi făcuse obiceiul de a calcula şi anticipa schimbările miniştrilor, pentru a-i părăsi la timp pe cei care urmau să plece şi a-i curta pe cei ce aveau să urmeze, cărora le transfera favorurile, atenţiile şi serviciile făcute predecesorilor. Serviciul Secret de Informaţii era subordonat formal Şefului Statului Major. În 1934, când şef era generalul Ion Antonescu, iar acesta i-a cerut justificarea cheltuielilor, Moruzov a tras sforile şi a trecut cu serviciul în subordinea ministrului de război.

 

Lipsit de o educaţie pentru viaţa în societate, Moruzov fugea de relaţii şi se autoizola, înconjurându-se de câţiva meschini, care-i limitau drastic orizontul, ne lasă mărturia sa Eugen Cristescu. Când a simţit că Hitler va deveni stăpânul Europei, a căutat canale de legătură cu Canaris, pentru a i se pune la dispoziţie, fără ca prim-ministrul Armand Călinescu să aiba cunoştinţă. Iniţial, Canaris nu a acceptat decât o comunicare prin ofiţeri de legătură, din partea S.S.I. fiind desemnat locotenent-colonelul Ionescu Micandru. Ulterior, s-a ajuns la primirea lui Moruzov de către Canaris. Şeful Serviciului de Informaţii al Abwehrului i-a pus lui Moruzov condiţii grele, cerându-i angajamente ferme în ceea ce priveşte garantarea producţiei de ţiţei, a exportului acesteia în Germania, precum şi securitatea instalaţiilor şi a transporturilor petroliere. Moruzov s-a conformat necondiţionat cererilor lui Canaris, acceptând şi prezenţa în România a peste o sută de agenţi secreţi germani, cărora le-a eliberat legitimaţii de angajaţi ai S.S.I.. Agenţii au intrat în România fără ştiinţa Legaţiei României la Berlin, vizele fiindu-le acordate la frontieră, pe baza dispoziţiei lui Moruzov. Nici o autoritate competentă legal a statului român nu a avut cunoştinţă de acest aranjament. Agenţii germani au mai primit, ca ajutoare, cca. 200 de membri ai Grupului Etnic German, dotaţi şi ei cu legitimaţii de agenţi ai S.S.I.. Misiunea acestei grupări secrete consta în supravegherea respectării angajamentelor cerute de Canaris lui Moruzov. Acesta a pus la dispoziţia agenţilor germani o proprietate a sa, de la Buda, lângă Ploieşti, achiziţionată cu bani din fondurile secrete ale SSI, unde să se poată campa şi pregăti comandourile germane anti-sabotaj.

 

În ceea ce priveşte fondurile secrete aflate la dispoziţia lui Moruzov, acesta şi le procura „haiduceşte”, cerându-şi cota parte şi din ceea ce Malaxa şi Auschnitt „pierdeau”, iar Carol al II-lea şi Urdăreanu „câştigau” la masa verde a jocurilor de noroc, unde cei doi industriaşi lăsau mita cu servieta. „Maiestate, bugetul Serviciului Secret nu permite, aşa că binevoiţi…”, bătea apropouri Moruzov, iar regele îl înjura birjăreşte, dar nu-l refuza. Moruzov nu era deloc priceput în ale politicii, dar a acceptat să fie artizanul unor intrigi politice scandaloase, după ordinele regelui sau mofturile „Duducăi” - via Ernest Urdăreanu. Cu aceeaşi nonşalanţă, Moruzov a instituit o prigoană neîncetată împotriva opoziţiei lui Carol - partide sau personalităţi politice. Consecinţele jocurilor politice orchestrate în această regie colectivă şi ale practicilor de poliţie politică ale lui Moruzov au fost dezastruoase, ele inducând o permanentă divizare, învrăjbire şi instabilitate în viaţa politică.

După căderea lui Moruzov, S.S.I-ul a fost năprasnic lovit din toate părţile, anatemizat şi blocat în realizarea sarcinilor sale fireşti. Agenţii şi informatorii bănuiţi erau hăituiţi, autorităţile refuzau să mai acorde acoperiri.

 

Dincolo de legendă, discontinuitatea creată, şi ca urmare a greşelilor capitale comise de Moruzov, imposibil de depăşit pe termen scurt, a grevat asupra capacităţilor informative şi contrainformative de apărare a statului, în condiţiile prăbuşirii fruntariilor României Mari şi intrării ţării într-un război cu schimbare de fronturi.

Grafica - Ion Măldărescu

footer