Revista Art-emis
T?bli?ele cerate de la Ro?ia Montan? PDF Imprimare Email
Melania Papadache   
Joi, 05 Decembrie 2013 21:19
T?bli?ele cerate de la Ro?ia Montan?Muntele Cetate din Ro?ia Montan?.
Lucr?ri miniere daco-romane f?cute cu foc sau ap?, distruse prin exploatare, începând cu anul 1970.
File de istorie dacic? ignorate

Ro?ia Montan? este o comoar? de aur nu doar pentru spa?iul românesc, dar ?i pentru istoria Europei. Atât de pu?in mediatizate, t?bli?ele cerate g?site întâmplator în galeriile minelor reprezint? o pagin? de istorie care r?stoarn? teoriile ilogice ale celor care sus?in c? dacii nu exploatau aurul, c? nu ?tiau s?-l prelucreze, deci nici un tezaur scos la lumina de-a lungul timpului, nici m?car faimoasele bra??ri de aur, nu pot fi dacice. Teoria originii latine a romanilor st?, ?i ea, cu greu în picioare, pentru cine cerceteaz? t?bli?ele de la Ro?ia. Ele demonstreaz?, de pild?, c? minerii peregrini iliro-dalmatini, din marele neam al tracilor, ca ?i „autohtonii”, adic? dacii, se în?elegeau foarte bine cu romanii, în limba latina vulgar?. În tabli?e se stipuleaz? clar c?, de?i aproape nimeni „quia se litteras scire negavit” (nu ?tia a scrie literele), p?r?ile se întelegeau verbal asupra obiectului contractului. ?i asta, în anul 131 (dup? cum este datat în scris cel mai vechi triptic), ceea ce na?te o întrebare legitim?: când anume inv??ase neamul trac limba latina vulgar?? Cât despre vechimea exploat?rii în subteran, dat?rile cu C14 au adus dovezi indubitabile c? dacii extrageau aurul cu 300 de ani înainte de a fi - par?ial - cuceri?i de romani ?i c? ace?tia nu au f?cut altceva decât s? intre în galeriile s?pate de daci. Ro?ia Montan?, dup? explor?ri care dureaz? din 1999, este înc? o surs? inepuizabil? de istorie adev?rat?, nefalsificat?, care sup?r? pe mul?i academicieni. ?i înc? rezerv? surprize, cum a fost cea de la Neagra, unde, într-o neînsemnata vâlcea ?i intr-un mic pârâia?, s-a descoperit aurul cel mai fin, poate din toata lumea cunoscut?, aur de 24 carate. Istoria tripticelor (c?r?i cu trei foi de lemn cerat, legate între ele) de la Ro?ia Montan? a fost povestit? în detalii, în cartea „Romanica”, de G. Popa-Lisseanu, editat? în 1926, la tipografia Ion C. V?c?rescu. La Ro?ia s-au g?sit 50 de piese (tabli?e), dintre care jum?tate au fost distruse integral sau par?ial, din nepricepere, ignoran??, sau rea-credin??, p?strându-se întregi sau p?r?i doar 25.
Cele mai multe au fost scoase din ?ara ?i se afla la Budapesta, Viena, Berlin.
 Prin con?inutul ?i destina?ia lor, tripticele reprezint? contracte între „proprietari” de mine romani ?i „arenda?i”- b?ie?i pricepu?i -, un edict de dizolvare a unui colegiu funerar (cel mai important document despre colegiile funerare din antichitate), o list? de bucate pentru un osp?? al unui colegiu de meseria?i, contracte de vânzare-cump?rare de sclavi ?i asocieri în vederea exploat?rii unor „g?uri de min?”. Am pus în ghilimele „proprietari”, pentru c? în tabli?e, formularea este deosebit de interesant?. D?m un exemplu: „Ulpius Valerius, ne?tiutor de carte, închiriaz? o groap? de aur, despre care zice c? e a sa, lui Socra?io Socra?iones, de asemenea ne?tiutor de carte”. Este cel pu?in ciudat c? Ulpius nu este trecut ca proprietar categoric, ci doar ca unul care pretinde ca aurofodina era a sa! Atunci care era proprietarul adev?rat? Nu cumva un localnic dac?

În anul 1873, cele 25 de t?bli?e au fost publicate integral, cu comentarii ?i ilustra?ie grafic?, de catre eruditul german Theodor Mommsen. Ceea ce sus?in to?i cei care le-au studiat este faptul c? tripticele sunt documente extrem de rare ?i de o foarte mare importan??, ele constituind o dovad? despre r?spândirea limbii latine vulgare în secolul al II-lea d.Hr., despre scrierea în aceasta limb?, pân? la descoperirea tabli?elor de la Ro?ia Montan?, cu totul necunoscut? în lume. Iar faptul ca aceste triptice au fost descoperite accidental, existând posibilitatea s? existe multe altele, ascunse în galeriile dacice, ar trebui s? constituie un argument fundamental pentru oprirea proiectelor de exploatare care ar distruge orice vestigiu de o asemenea importan?? cultural?. Scrisul pe tabli?e cerate este socotit o inven?ie greceasc?. Aristofan pomenea c? atenienii î?i scriau contractele pe cear?, la fel ca în tabli?ele cerate de la Ro?ia Montan?.

Tripticele au fost semnalate prima oara in anul 1835, la München, ca fiind g?site în minele de aur de la Ro?ia. Ele au fost descoperite accidental, prin surparea unor galerii, în minele numite Larnic, unde, pe lâng? t?bli?e, s-a g?sit ?i un stil, pe care oamenii din zona îl numesc condeiu ?i pe care ast?zi îl folosesc ca instrument pentru a încondeia ouale de Pa?ti; în minele din Letea, unde lânga triptice a fost g?sit ?i cadavrul unui b?rbat cu barb? lung?, cu vârsta apreciat? la 40 de ani; într-o min? din Carnicul Mare, într-o odaie subteran?, care era mobilat? cu o mas? ?i mai multe scaune, având ?i o vatr? (11 triptice); lâng? Ro?ia Abrudului, în mina numit? Sf.
Ecaterina, la o adâncime de 277 metri, unde au fost g?site cele mai multe, împreuna cu obiecte casnice.
Povestea t?bli?elor descoperite în minele Letea s-a p?strat în detaliu. În anul 1788, un b?ie? c?ruia nu i s-a p?strat numele a g?sit trei triptice într-una din minele de aur restaurate de c?tre Societatea Sf. Iosif, al c?rei conduc?tor (magister) era Paul Lauren?iu Kovacs din Abrud. Unul din triptice a ajuns la Kovacs, iar despre celelalte doua nu se mai ?tie nimic. Kovacs a d?ruit tripticul cumnatului s?u, ?tefan Lazar, superintendentul Unitarienilor din Cluj, scriindu-i c? s-a g?sit împreuna cu o mul?ime de alte obiecte casnice. ?tefan Laz?r, cunoscand valoarea tripticului, l-a d?ruit la rândul s?u Colegiului Unitarienilor din Cluj, unde s-a p?strat ca o curiozitate pân? la 1811, când ?tefan Laz?r a murit. Fiul sau, Samuel, colec?ionar de antichit??i, l-a cerut înapoi ?i i-a fost returnat, apoi fiul lui l-a vândut, în anul 1834, librarului anticar Samuel Neme?. Se pare c? la acest anticar au ajuns ?i unele t?bli?e în limba greac?, pe care a încercat s? le falsifice. Una dintre acestea a ajuns la Muzeul Na?ional din Pesta, care a achizi?ionat exemplarul cu pre?ul de 1.000 florini.

Falsificarea grosolan?
G. Popa-Lisseanu scrie în „Romanica” despre încercarea grosolan? de falsificare a unor t?bli?e: „Pe alocuri, ceara fusese topit? atât cât s? se ?tearg? literele ini?iale ?i, pe lânga unele vorbe barbare, f?r? de nici un înteles, scrise cu litere pseudo-scitice ?i cursive neo-grece?ti, r?u formate, au ap?rut numele mai multor „eroi” din migra?iunea huno-ungaric?”, a?a-zi?i sclavi adu?i de romani pentru a munci în mine. Timotheiu Cipariu, membru al Comisiei pentru Conservarea Monumentelor Vechi ale Transilvaniei, a avut dou? exemplare de astfel de t?bli?e falsificate, unul în original, altul în copie, amândou? comunicate de un profesor de la Craiova. Din cauza acestor falsuri care au circulat în mediile europene de profil, doi paleografi francezi, Natalis de Wailly ?i Letronne au publicat - pe bun? dreptate -, în „Journal des Savants”, ni?te diserta?ii total nefavorabile despre t?bli?ele cerate, pronun?ându-se în contra autenticit??ii lor. Partea bun? este c? cei doi au devenit curio?i cu privire la modelele ce au stat la baza falsurilor studiate de ei. Mai ales dup? ce, în 1875, t?bli?e asem?n?toare au mai fost descoperite într-un cuf?r din casa bancherului Cecilius Jucundus din Pompei, toate fiind chitan?e scrise cu acela?i fel de litere, cursive, în latina vulgar?. Acestea sunt anterioare t?bli?elor de la Ro?ia Montan? cu aproape un secol, dar împreuna constituie singura dovad? a vechimii scrierii cursive în latina vulgar?. Cele de la Ro?ia Montan? sunt îns? mult mai valoroase, pentru ca ele nu sunt simple chitan?e, ci documente care ofer? indicii nepre?uite despre rela?iile sociale dintre oamenii de rând, care constituiau o clas? aparte fa?? de conduc?torii vorbitori de limb? latina cult?.

Ciud??enii lingvistice

Textul documentului incrustat în astfel de table cerate se scria de doua ori, iar num?rul sigiliilor martorilor (cu excep?ia unui singur contract) era, obligatoriu, de ?apte. Scopul dublei transcrieri era s? se poat? ?ti cuprinsul textului, f?r? a se desface sigiliile, iar scopul contractului era, dup? cum stipula cel ce le scria, s? se fixeze ?i în scris obliga?iunea verbal?. Fiecare triptic este scris de aceea?i mân?, de la cap la coad?, inclusiv semn?turile celor ?apte martori obligatorii, deoarece este specificat în contract c? nici cei care sus?ineau c? sunt proprietari, nici b?ie?ii arenda?i, nici martorii „quia se litteras scire negavit” (nu ?tiau s? scrie literele). O „ciud??enie” a limbii latine vulgare utilizate în contracte o constituie folosirea „oltenismelor”, pe care lingvi?tii le consider? tipic române?ti. De exemplu, la un contract de vânzare al unei femei, un martor se subscrie cu formula segnai, în loc de signavi, adic? perfectul simplu românesc sau „oltenismul” semnai. În alte p?r?i, g?sim iara?i o forma „autohtona”, „sie?i”, scris? „sies” sau „sues”. Aici trebuie s? amintim de toporul gasit pe Valea Mozacului, care poart? inscrip?ia in limba latin? vulgar? „SVI MI PIE” (al meu, patriarhul)! Datarea acestui topor esteTabli?e cerate uimitoare: 1500-1375 î.Hr. ?i atunci, cine pe cine a „latinizat”? Printre monumentele epigrafice de la Ro?ia Montan? se afl? ?i o stel? închinat? zeului Ianus, cel cu dou? capete, considerat patriarhul latinilor. Acesta este încadrat de cuvintele „IM” ?i „PIO”, „patriarhul imortales”, nemuritor. Acest zeu misterios cu dou? capete a fost adorat din timpuri str?vechi la Tartaria, sub numele de Su, sau Saue, fiind o divinitate al carei simbol era soarele.
El apare ?i pe monedele dacice, sub denumirea de Ianus. Isidor, în lucrarea sa „Origini”, ne spune ca „limba prisca (vulgara), adica limba b?tran?, a fost aceea pe care au folosit-o locuitorii cei mai vechi ai Italiei, în timpul lui Ianus”. Iar limba latina cult?, folosit? de p?tura conduc?toare, îl sup?ra pe Catilina: „Ispravi?i cu atâtea grecisme în limb?, c? nu ne mai putem în?elege cu poporul!”. Iat? de ce t?bli?ele cerate descoperite pân? în prezent, ?i poate multe altele r?mase prin galeriile din Ro?ia Montan? sunt dovezi nepre?uite c? latina vulgar? se vorbea cursiv de c?tre neamul trac, probabil cu diferen?e mici de pronun?ie, dup? cum demonstreaz? „greselile gramaticale” din texte.

Protagoni?tii contractelor

Dintre semnatarii contractelor, vreo sut? de nume sunt de origine roman?, aceia care pretindeau ca „g?urile de mina” pe care le închiriau erau ale lor. Cei mai mul?i dintre „arenda?i” erau b?ie?i din tribul dalmat al Pirustilor, a?ezat în Ro?ia Montan? în „vicus Pirustarum”. Dintr-un contract afl?m c? o sclav?, Passima, a fost cump?rata de „Dasius Verzonis”, care „piru?ta e”. În Mun?ii Apuseni tr?ia un alt trib, al piru?tilor daci. Se poate presupune c? cele dou? „neamuri” se aflau în bune rela?ii. Al?i b?ie?i, vreo cinsprezece, au nume grece?ti ?i nu este exclus ca ?i ace?tia s? se fi avut bine cu dacii, a?a cum s-au avut întotdeauna. Vreo patruzeci de nume pomenite de t?bli?e sunt „barbare”, originare Daciei , dar ?i altor neamuri de traci, iliri indeosebi. Este important s? afl?m cine erau arenda?ii ?i cei care scriau contractele pentru romanii ne?tiutori de carte, pentru a întelege de ce documentele n-au fost ?inute la centrul tuturor minelor st?pânite de romani, la Zlatna, acolo unde se ?ineau socotelile referitoare la toate exploat?rile aurifere!

Afaceri dubioase

Istoricii sus?in c? minele „romane” erau exploatate direct de c?tre împ?rat, prin „procuratori aurari”. Tabli?ele ne spun c? majoritatea procuratorilor erau doar ni?te liber?i, dar de condi?ie mai bun?. În afar? de ace?tia, existau o mul?ime de „particulari” romani, tot liber?i, care pretindeau c? st?pânesc „gropi de aur”. Întregul personal al minelor era format din liber?i, în func?iile superioare, din sclavi în cele inferioare ?i din b?ie?i pricepu?i, coloniza?i în ?inutul aurifer, în num?r relativ mic. Contractele scrise pe t?bli?e par cel pu?in dubioase, pentru c? cei care le încheiau erau în afara organiz?rii exploat?rilor de c?tre procuratorii romani, iar cei care le scriau cursiv în latina vulgar? nu erau func?ionari romani, pentru c? ace?tia foloseau latina oficial?, cult?.
?i de ce au fost „îngropate” t?bli?ele în galeriile miniere greu accesibile? S-a spus c? din cauza atacurilor triburilor germanice ale marcomanilor, aliate cu triburile sarmate, fra?ii dacilor, ?i ale dacilor liberi. Cu atât mai mult acestea ar fi trebuit s? fie puse la ad?post la centru, pentru c? erau ni?te acte pe care proprietarii n-ar fi vrut s? le piarda! Se poate presupune fie c? erau „furti?aguri”, f?cute pe la spatele comenduirii romane, nefiind vorba de minele mari, ci doar de „gropi” aurifere, fie c? „scribii” erau în bune rela?ii cu dacii ?i nu au vrut ca romanii s? fug? cu astfel de acte de proprietate.

Monumente unice
 
Din cele 25 de t?bli?e cerate, nou? dintre documente au fost redactate la Alburnus Maior, dou? în caz?rmile Legiunii a XIII-a Gemina de la Apulum, iar restul în localit??ile neidentificate pe teren deocamdat?: vicus Deusara, Immenosum Maius, Anssium, Resculum, Baridustarum, toate, in afara de Immenosum, purtând denumiri autohtone. Începând cu 1999, la Ro?ia Montan? cerceteaz? o echip? de arheologi ?i speciali?ti francezi de la „Centre National de la Recherche Scientifique”, de la „Unite Toulousaine d'Archeologie et d' Histoire” (UTAH) ?i de la Universitatea „Le Mirail”, plus geologi de la Universitatea Tehnic? „Babe?-Bolyai” din Cluj ?i de la Universitatea Tehnica din München. La UTAH exista un departament de arheologie minier?, foarte avansat ca metode de cercetare. La început, misiunea ?tiintific? a fost sponsorizat? de statul francez, apoi 40% din cheltuieli au fost preluate de S. C. Ro?ia Montan? Gold Corporation. Rezultatele cercet?rilor laborioase au fost publicate în volumele „Alburnus Maior” I si II. Conform acestor speciali?ti, Alburnus Maior era o „structura de sine statatoare, cu un statut juridic incert, deocamdat?, în cadrul municipalit??ii romane, iar toponimele amintite ori reprezint? cartiere, ori a?ez?ri pe criterii etnice, de tip vicus ?i castella”. Aceste a?ez?ri, locuite de liber?i romani ?i de mineri peregrini iliro-dalma?i, au fost p?r?site simultan, undeva în secolul al III-lea. „Stilul monumentelor epigrafice este unic, specific pentru Ro?ia Montan?: banda superioar? decorat? la col?uri cu dou? spirale ?i un fronton triunghiular la mijloc”. Este vorba de simboluri str?vechi, folosite de popula?ia autohton? din cele mai vechi timpuri, pe ceramic?, ?i înc? p?strate ca motiv decorativ pe costumele populare. Un opai? catalogat ca „ceramic? roman? atipic?” este decorat central cu un frumos simbol solar, la fel de vechi pe aceste meleaguri ca ?i spirala ?i triunghiul.

Dacii, ini?iatorii exploat?rii în subteran

Cit?m în continuare din concluziile francezilor, pentru ca sun? altfel când o spun ei: „În opinia noastr?, este foarte posibil ca Ro?ia Montan? s? fi cunoscut o activitate minier? chiar din epoca bronzului. Filoanele bogate au fost cu siguran?? exploatate ini?ial la suprafa??, apoi în subteran. În campania din 2000, a fost descoperit? o sus?inere minier? din lemn în situ în re?eaua de galerii ?arina, datat? cu C14 la mijlocul secolului I î.Hr. sfâr?itul sec. I d.Hr. Nimic nu ne împiedic? s? credem c? exploatarea minier? a fost ini?iat? de daci. Campania din 2002 a furnizat noi dat?ri dacice”. În capitolul „Re?elele miniere antice” din volumul I „Alburnus Maior” se propune în repetate rânduri deschiderea unor galerii foarte vechi, zidite nu se ?tie de c?tre cine, pe care cercet?torii francezi le b?nuiau „?i mai interesante” decât cele cercetate. „Sectorul Habad este renumit c? g?zduie?te lucr?ri foarte vechi.
Mai multe intr?ri apar relativ u?or de redeschis manual sau cu excavatorul. Dac? sectorul este amenin?at de extinderea exploat?rii de suprafa??, s-ar impune demararea acestor investiga?ii”. Aveau ?i de ce s? recomande acest lucru. „Pe ?antierul Carnic I datarea dacic? ob?inut? cu C14 are o cronologie între 265 ?i 90 î.Hr”. De fapt, dup? diferitele faze de s?pare observate în plan ?i topografia lucr?rilor acestei re?ele, nu este posibil s? se disting? importante schimb?ri in tehnica minier?. Singura noutate pe care o aduce romanizarea se pare c? rezid? în introducerea opai?ului, pentru care sunt s?pate ni?e în pere?i. Înainte se foloseau be?e de lemn pentru iluminat. Toate acestea ne duc la ideea ca activitatea minier? dacic? era bine dezvoltat? în subteran la Ro?ia Montan?, atât la ?arina, cât ?i la Carnic, în cursul celor trei secole care preced cucerirea roman?. Apoi, dup? cucerirea ?i relansarea activit??ii miniere, s-au reluat lucr?rile deja s?pate în epoca preroman? ?i vor fi fost date în utilizarea probabil? a acelora?i familii de mineri indigeni. Ace?ti ultimi p?str?tori ai unui me?tesug ancestral vor continua s?-?i deschida ?antierele lor, în aceea?i manier? de abataj, atât de caracteristic?, cu propor?ii regulate, calibrate ?i foarte geometrice, probabil o tehnic? minier? dacica”. Recomandam aceste volume si „academicienilor” care sus?in c? dacii nu extrageau aurul din subteran si nu îl prelucrau! Sursa[1]
----------------------------------------------------------- 
footer