Revista Art-emis
„Apocalipsa” după Stalin (2) PDF Imprimare Email
Prof. dr. Gică Manole   
Miercuri, 13 Noiembrie 2013 22:50

Prof. dr. Gică Manole, art-emisDupă ce Hitler a îngenuncheat Vestul, cu excepţia Angliei, într-un interval de timp neverosimil de scurt, planurile de atac asupra României şi Germaniei au trebuit regândite. Căci Stalin, dându-i mână liberă Germaniei în Vest, sconta pe un război de durată. Reţineţi expresia lui Stalin de dinaintea războiului după care capitaliştii luptându-se între ei „ca şi câinii” se vor uza reciproc, epuizându-şi, aşadar, forţele. Spre surprinderea tuturor, în primul rând a lui Stalin, democraţiile occidentale n-au reuşit să-i reziste lui Hitler decât câteva săptămâni, dovedind că, temporar, din punct de vedere militar, au fost într-adevăr „putrede”, după expresia favorită a tiranului de la Kremlin. De aici furia şi dispreţul lui Stalin la adresa Franţei şi Angliei, înfrângerea lor oferindu-i, după mărturia unui personaj din anturajul său, prilejul de a spune cuvinte grele la adresa acestor state. Stalin mizase pe o rezistenţă de durată a armatelor franco-britanice în războiul cu Germania, timp în care Uniunea Sovietică putea să-şi definitiveze toate pregătirile de ofensivă. Căci, în planurile ultrasecrete ale Kremlinului, Uniunea Sovietică trebuia să ia cu asalt Europa în 1942. Or, prăbuşirea militară a Vestului a schimbat radical datele problemei. Wehrmachtul, victorios în Vest, nu suferise mari pierderi până la armistiţiul de la Rethondes (22 iunie 1940), forţa sa ofensivă rămânând intactă, fapt dovedit de operaţiunile militare purtate în aprilie-mai 1941 împotriva Iugoslaviei şi Greciei. Cu Hitler stăpân în Vest, Stalin a intrat în criză de timp. Trebuia schimbată data când Armata Roşie va trece la „eliberarea” Europei.

Într-o primă fază, chiar a doua zi după ce Franţa capitulează şi încheie armistiţiu cu Germania nazistă, Uniunea Sovietică trece la „eliberarea” Basarabiei[1]  şi a Nordului Bucovinei, ocupându-le. Ajungând la gurile Dunării, Stalin ordonă concentrarea pe braţul Chilia a unei întregi flotile de război pentru a purta operaţiuni şi pe albia marelui fluviu, pe direcţia de atac Galaţi-Belgrad-Budapesta-Viena[2]. U.R.S.S. n-a „eliberat” în întregime România, în vara lui 1940, din cauza că Armata Sovietică încă (subl. ns.) nu era îndeajuns de pregătită să înfrunte deschis Armata Germană. Acum, în vara lui 1940, Stalin devansează data la care Uniunea Sovietică trebuia să înceapă „eliberarea” Europei: 6 iulie 1941. Desigur, intenţiile agresive ale U.R.S.S. n-au rămas necunoscute dictatorului german. Hitler ştia că, în ciuda pactului semnat la Moscova, U.R.S.S. urmărea să se poziţioneze din punct de vedere strategic cât mai bine posibil în vederea unui atac. A înţeles la fel de bine de ce Stalin, în iunie-iulie 1940, când a atacat România, nu s-a mulţumit cu Basarabia, cerându-i imperativ să-i cedeze, în faza iniţială, toată Bucovina, pentru ca, în faţa protestelor Führerului german, să se limiteze, temporar, la nordul acestei provincii româneşti. Atacând un stat vecin, paşnic şi neutru - vorbesc aici de România - Stalin nu era deloc mulţumit cu cât teritoriu se alesese de la aceasta. Obiectivul său fundamental, şi pentru care a anexat Basarabia, era cu totul altul: Valea Prahovei. Ca şi Hitler, Stalin ştia că, dacă ocupă zona petroliferă românească, Germania va fi pusă în situaţia de a nu mai putea continua războiul. Acesta-i motivul principal pentru care Uniunea Sovietică a ocupat Basarabia în iunie 1940, anume de a-şi stabili poziţii ofensive pe Prut, pentru ca, la momentul oportun, cei 60 de kilometri ce-o mai despărţea de câmpurile petrolifere româneşti să fie depăşiţi dintr-un singur salt. Din acest motiv a concentrat Stalin, în lunile imediat următoare ocupării provinciilor româneşti sus-menţionate, pe noua „frontieră” sovieto-română, mari forţe, inclusiv o armată de desant aerian, o puternică flotilă de război: ocuparea Văii Prahovei, şi, deci, desfiinţarea României ca stat. În consecinţă, după ce am cedat cu atâta vinovată uşurinţă şi fără nici a fi încercat măcar un simulacru de rezistenţă Basarabia şi Nordul Bucovinei, România se afla în pericol de a fi ocupată în întregime. Intenţiile agresive ale Kremlinului în privinţa României, şi după iunie 1940, s-au manifestat constant timp de un an de zile prin exercitarea unei presiuni extraordinare asupra statului român mutilat: sute/mii de incidente la frontiera comună, cu victime în rândul Armatei Române, toate provocate de sovietici, dar puse, culmea, pe seama noastră; sute de încălcări ale frontierei terestre, fluviale şi aeriene româneşti; declaraţii agresive la adresa statului român; întârzierea/blocarea activităţii comisiei bilaterale româno-sovietică ce avea drept scop delimitarea noii frontiere comune; refuzul de a repatria prizonierii români capturaţi în vara lui ’40 etc. Desigur, Germania a înţeles care este obiectivul real al U.R.S.S. privind România, şi că Sovietele se pregătesc, în cel mai mare secret, de un război ofensiv atât asupra României, cât şi Germaniei [3]. Din acest motiv, după ce, în urma unor puternice presiuni exercitate de Germania, România este nevoită să cedeze Ungariei, la 30 august 1940, la Viena, nord-vestul Transilvaniei, Hitler declară, chiar în aceeaşi zi, că frontierele României sunt inviolabile.

Garanţiile germano-italiene date României, imediat după dictatul de la Viena, au nemulţumit profund Kremlinul, care, în ciuda aşteptărilor sale, fusese exclus de la „reglementarea” aşa-zisului diferend teritorial româno-ungar. În continuarea garanţiilor acordate României, la cererea regelui Carol al II-lea, din 2 iulie 1940, cerere reînnoită de generalul Ion Antonescu la 7 septembrie 1940, Hitler va trimite în ţara noastră o Misiune militară germană pusă sub comanda generalului Erik Hansen, ce avea ca obiectiv principal protejarea/apărarea regiunii petroliere româneşti în faţa unui atac al Uniunii Sovietice, dând semnal clar Kremlinului că Germania nu-i va permite U.R.S.S. să mai facă un pas la vest de Prut[4] . Tensiunile dintre Germania şi U.R.S.S., aşadar, au crescut din cauză că Hitler pusese stavilă expansiunii Kremlinului în Sud-Estul Europei.

Percepând garanţiile date României ca pe un afront şi ca o „încălcare” (!) a prevederilor articolului trei din protocolul secret semnat la 23 august 1939 la Moscova, în sensul că Berlinul a ignorat „interesele” sovietice în ţara noastră, Stalin îl va trimite pe Molotov în capitala Germaniei (12-14 noiembrie 1940), ca să negocieze un nou pact bilateral. În întâlnirile pe care Molotov le-a avut cu Hitler şi Ribbentrop, pe 12 şi 13 noiembrie 1940, la Berlin, deşi oficialii germani s-au arătat impresionaţi de tonul serios, ponderat arătat de musafirul sovietic[5] , şi în ciuda comunicatului oficial, după care între cele două părţi a avut loc „o conversaţie liberă care a atins toate problemele”[6] , trimisul lui Stalin, în realitate, „s-a arătat exigent, indiscret şi plin de pretenţii”[7 ].

La prima întâlnire cu Hitler din 12 noiembrie 1940, Molotov a ridicat abrupt problema garanţiilor (30 august 1940 - n.n.) pe care Germania şi Italia le-au dat României, şi pe care guvernul sovietic le-a perceput a fi un gest inamical faţă de Uniunea Sovietică, solicitându-i Führerului ca ele să fie anulate. Hitler îi răspunse lui Molotov că garanţiile acordate României angajează Al Treilea Reich necondiţionat, chiar şi împotriva Uniunii Sovietice, dacă aceasta ar atenta la integritatea teritorială a României, şi că nici vorbă să se pună problema anulării lor. De altfel, îi declarase Hitler lui Molotov, cu prilejul negocierii şi semnării protocolului secret, Uniunea Sovietică îşi arătase interesul doar pentru Basarabia. Are U.R.S.S. şi alte interese în România? Apoi, îl întrebase Führerul german pe Molotov, ocuparea nordului Bucovinei de către sovietici depăşise prevederile articolului trei al protocolului secret, constituind o „noutate” în pretenţiile sovietice. După „problema” României şi a garanţiilor pe care Germania refuzase să le anuleze, sub presiune sovietică, Molotov îi declară lui Hitler că Uniunea Sovietică se simte ameninţată de Finlanda (!) şi că statul sovietic va lua măsuri în consecinţă[8 ]. Din acest motiv, Germania trebuie să-şi retragă trupele din Finlanda, iar în cazul unui conflict să nu-i acorde statului nordic niciun fel de ajutor/asistenţă. Ca şi în cazul României, şi de această dată Hitler îl pune la punct pe Molotov, observând că deşi Reichul nu are niciun interes politic în Finlanda, nu va permite ca U.R.S.S. să poarte un nou război împotriva „micului popor finlandez”[9 ], fapt ce i s-ar părea „inadmisibil”, şi că „ameninţare” finlandeză la adresa U.R.S.S. i se pare cu totul exclusă. A treia chestiune, pe care Molotov o ridicase la întâlnirile cu Hitler, privea Bulgaria. U.R.S.S., susţinea Molotov, ar vrea să trimită trupe în Bulgaria, după cum Germania trimisese în România, fapt pentru care este gata să-i ofere garanţii statului bulgar de felul celora pe care Reichul le oferise României. În caz că Germania este de acord, Molotov promisese că nu-l va alunga de pe tron pe regele Bulgariei, Boris! Apoi, Molotov îl tatonă pe Hitler în legătură cu ceea ce Rusia, fie sovietică sau nu, urmărea de la Petru cel Mare încoace: problema Strâmtorilor. În această chestiune, mesagerul lui Stalin solicită acceptul Germaniei ca Uniunea Sovietică să-şi amplaseze „câteva baze importante la Dardanele şi Bosfor”[10].

Era limpede pentru Hitler că Molotov dezvăluise, cu ocazia vizitei sale la Berlin, intenţiile agresive ale U.R.S.S. faţă de România, Finlanda, Bulgaria, cât şi dorinţa de a ocupa cele două Strâmtori, planurile de expansiune sovietice intrând violent în contradicţie cu cele ale celui De-al Treilea Reich. Cu prilejul întâlnirilor cu Hitler, Molotov mai solicitase Germaniei acceptul ca soarta României, unde, în opinia sa, U.R.S.S. are „mari interese”, să fie decisă nu doar de germani, ci şi de sovietici. Aceleaşi pretenţii le avea U.R.S.S. şi cu privire la Ungaria. În ambele cazuri, se ştie, cererile sovietice au fost refuzate de germani. La cele două întâlniri Molotov-Hitler, din 12 şi 13 noiembrie 1940, aşadar, primul a exprimat pe faţă nemulţumirea sovieticilor faţă de garanţiile acordate României de Germania şi Italia, garanţii care, în opinia Kremlinului, constituiau o încălcare a articolului trei din protocolul secret, după care cele două părţi trebuiau să-şi reglementeze interesele prin negocieri directe. În toamna anului 1940, alta era poziţia strategică a Germaniei, îndeosebi după ce ocupase Vestul. Dacă în august 1939 aceasta îşi declinase orice interes politic faţă de „acele regiuni” sau „teritorii” (Europa de Sud-Est - n.n.), în toamna anului 1940, şi după ce U.R.S.S. probase un apetit expansionist ce depăşise cadrul înţelegerilor de la Moscova (23/24 august 1939 şi 28 septembrie 1939) - cazul revendicării de către Kremlin a întregii Bucovine, Hitler nu mai voia să cedeze nimic Uniunii Sovietice. De altfel, aşa cum a şi declarat-o Molotov lui Hitler, U.R.S.S. a dat un înţeles antisovietic garanţiilor oferite statului român. Tocmai din acest motiv, Molotov solicită lui Hitler anularea garanţiilor date României de cel de-Al Treilea Reich. Garanţiile germane oferite României au reprezentat un motiv real de nemulţumire pentru U.R.S.S., iar refuzul lui Hitler de a le anula făcea imposibilă o viitoare agresiune a Sovietelor. Cu toate că Molotov i-a declarat, tot la Berlin, lui Hitler că U.R.S.S. n-are de gând să renunţe la Bucovina de Sud, adevăratul scop al acestei cereri, dacă dictatorul german ar fi acceptat anularea garanţiilor, nu era altul decât regiunea petrolieră românească. De aceea îi stăteau în gât lui Stalin garanţiile germane date României la Viena, imediat după odiosul dictat, din 30 august 1940: îl puneau în imposibilitatea de a mai ataca România.

Toate cererile lui Molotov, privind „sferele de interese” ale Uniunii Sovietice în Europa de Sud-Est, s-au izbit de refuzul Berlinului. Practic, Stalin l-a trimis pe Molotov la Berlin să negocieze cu Hitler un nou plan de împărţire a Europei, de la Marea Baltică la Marea Egee, în care, de astă dată, partea ce ar fi revenit Uniunii Sovietice ar fi fost mult mai consistentă. Demn de subliniat este şi următorul fapt: în vizita sa din 12-14 noiembrie 1940, la Berlin, Molotov primise împuterniciri din partea lui Stalin să negocieze şi să semneze aderarea U.R.S.S. la Pactul Tripartit, semnat la 27 septembrie 1940 de către Germania, Japonia şi Italia. Ca membră a Pactului Tripartit (doar pretenţiile sale exorbitante privind România, Bulgaria şi Strâmtorile au împiedicat ca acest lucru să devină realitate), U.R.S.S. dorea să participe la o nouă împărţire a lumii, fiecărei părţi revenindu-i o zonă precisă de „interese” sau influenţă. Când Hitler i-a sugerat lui Molotov că nimeni şi nimic nu poate împiedica U.R.S.S. să se extindă spre Sud - în India, dar şi spre Golful Persic - aceasta, deşi n-a respins oferta, a ezitat s-o accepte. Altele erau priorităţile strategice ale „paşnicei” Uniuni Sovietice la 1940, iar printre aceste priorităţi se afla în primul rând ţara noastră. Cerbicia, cu care Molotov, presat pe cale telegrafică de Stalin, a atacat garanţiile germano-italiene date României, dovedeşte că, la 1940, toamna, Stalin luase în cel mai mare secret hotărârea de a „elibera” Europa de sub stăpânirea „canibalului” Hitler. Deşi nu avea certitudini, Hitler bănuia că la prima ocazie favorabilă U.R.S.S. va ataca pe la spate Germania şi România, deoarece se simţea frustrată de câştigurile teritoriale puţine dobândite în anii 1939-1940! „Patria păcii” şi „prieteniei” între popoare voia mai mult! Greşeala lui Stalin a constat în faptul că „prietenul” i-o va lua înainte, el fiind convins că, până în vara lui 1941, va avea timpul necesar să atace nimicitor atât Al Treilea Reich, cât şi cel mai important aliat strategic al acestuia: România. După vizita lui Molotov la Berlin, ocazie cu care Hitler interzice Uniunii Sovietice să-şi mai desfăşoare apetitul expansionist pe seama popoarelor vecine acesteia, începea o perioadă scurtă, de 10 luni, numită „Veghea armelor”[11 ], veghe provocată de „opoziţia tot mai flagrantă dintre scopurile Reichului şi interesele U.R.S.S. în Balcani şi la Strâmtori”[12].

Aşadar, Hitler, în 1940, nu a permis Uniunii Sovietice să distrugă România, nici să-şi extindă stăpânirea peste Bulgaria şi cele două Strâmtori. Între timp, Führerul german fusese informat cu privire la masacrele efectuate de sovietici în teritoriile anexate în 1939-1940, din statele baltice până în Basarabia, pentru ca să permită ca România şi Bulgaria să devină, după expresia sa, un „pustiu bolşevizat”[13]. Desigur, afirmaţiile lui Hitler nu erau decât propagandă. Altele, după cum se ştie, erau motivele adevărate, reale ce l-au determinat să refuze o nouă împărţire a Sud-Estului Europei cu „tătucul popoarelor”, Stalin. De asemenea, nu ne îndoim că Hitler fusese informat de existenţa unor planuri strategice sovietice privind un război al U.R.S.S. împotriva Germaniei şi a Europei aflată sub controlul său. Însă, informaţiile de care dispunea nu-i dezvăluiseră amploarea fără precedent a pregătirilor sovietice. Căci Stalin, începând cu noul an 1941, accelerează pregătirile ofensive, păstrând un secret absolut asupra datei atacului asupra Europei. În acest sens, fiecare unitate militară sovietică primise un plic ultrasecret cu instrucţiuni precise ca să fie deschis doar în Ziua M, ziua invaziei. Orice încălcare a ordinului ar fi atras, după cum prevedea articolul 58 din Constituţia U.R.S.S., articol prezentat pe larg şi de Alexandr Soljeniţîn în Arhipelagul Gulag, imediat şi irevocabil pedeapsa cu moartea prin împuşcare. Ca „duşman al poporului” sovietic, desigur. Din mărturiile depuse de numeroși ofiţeri sovietici, care au deschis plicul ultrasecret la 22 iunie 1941, reiese că instrucţiunile documentului se refereau doar la acţiunile ofensive ale Armatei Roşii, acţiuni care trebuiau purtate viguros pe teritoriul inamic (România, Germania etc.). Plicul nu conţinea niciun plan după cum trebuiau purtate operaţiunile defensive. Oricât ar părea de necrezut, însăşi Directiva 21 din 18 decembrie 1941, cu nume de cod „Barbarossa”, Hitler a ordonat-o ca răspuns la planurile agresive ale Kremlinului.

- Va urma -


[1] Însuşi Victor Suvorov nu ezită a condamna atacul banditesc asupra României, din iunie 1940: „În vara lui 1940, printr-o campanie „eliberatoare”, Stalin a rupt din România Basarabia şi Bucovina.” (Ibidem, p. 120).
[2] Ibidem, p. 121.
[3] Aşa, pe 27 iulie 1942, Hitler declara la una din celebrele sale conversaţii la masă: „Sovietele intenţionau să transforme Balcanii în cap de pod… pentru atacarea noastră şi a celorlalte ţări ale Europei… În vara anului 1941 ei intenţionau să zdrobească România, căci aceasta era singura ţară, în afară de Rusia, care ne livra petrol.” (Idem, Ziua M, p. 262; vezi şi Ernst Nolte, Războiul civil european. 1917 – 1945. Naţional-socialism şi bolşevism, cu prefaţa autorului la ediţia în limba română, Cuvânt înainte: Florin Constantiniu, traducere: Irina Cristea, Grupul Editorial Corint, Bucureşti, 2005, p. 257).
[4] Joachim von Ribbentrop, pe 9 octombrie 1940, îi declară ambasadorului sovietic la Berlin, A. A. Skvartev: „Am dat o garanţie României. România… are o însemnătate deosebită pentru Germania; România, în cadrul acestor garanţii, a rugat Germania să trimită o misiune militară… Garanţiile acordate României sunt altceva decât garanţiile lui Chamberlain. Noi privim cu seriozitate aceste garanţii. În această privinţă, suntem deosebit de interesaţi în apărarea regiunilor petrolifere ale României pentru ca nici Anglia, nici altcineva să nu întreprindă ceva acolo…” (în Florin Constantiniu, 1941. Hitler, Stalin şi România. România şi geneza operaţiunii „Barbarossa”, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2002, p. 142).
[5] Grigore Gafencu, Preliminarii la războiul din Răsărit, Editura Globus, Bucureşti, 1996, p. 107.
[6] Ibidem.
[7] Ibidem.
[8] Deşi în 1939 Uniunea Sovietică atacase Finlanda, de la care va anexa teritorii însemnate, planul lui Stalin cu privire la această ţară nordică urmărea anexarea totală şi transformarea sa într-o „republică democrat-populară”. Adică exact soarta Ţărilor Baltice.
[9] Ibidem, p. 108.
[10] Ibidem.
[11] Ibidem, p. 185.
[12] Ibidem, p. 195.
[13] Într-o convorbire purtată cu trimisul extraordinar bulgar Draganov la Berlin, la 3 decembrie 1940, Hitler i-a declarat acestuia: „… în Basarabia, în timp ce oamenii noştri (trimişii germani – n. ns.) mai erau încă acolo, moşieri şi alţi membri ai păturii conducătoare au fost măcelăriţi de propriii oameni, învăţaţi de evrei, iar aceeaşi soartă ameninţă şi Balcanii.” (în Ernst Nolte, op. cit., p. 260).
footer