Revista Art-emis
Cine a fost agresorul? (5) PDF Imprimare Email
Cristian Negrea   
Luni, 28 Octombrie 2013 10:08

Urmările bombardamentului sovietic de la Constanţa - 1941Unii comandanți sovietici au urmat ordinele inițiale și au acționat conform acestora. Iar aceste ordine nu erau de apărare, ci de atac. Să vedem cum s-a manifestat asta pe frontul nostru.

Bombardarea și atacul Constanței

 

Ce faci când ești atacat prin surprindere, ești în poziție de atac și ești nevoit brusc să te aperi? Cum poți dacă nu evita dezastrul, măcar să-l ameliorezi, ca să poți continua lupta? Cel mai logic ar fi să te repliezi cât mai rapid, să te retragi să să salvezi ce mai poate fi salvat, oameni, materiale, muniții, vehicule, tancuri, camioane, combustibil și subzistență. Trebuie să te retragi rapid, cu tot ce mai poți salva, să te retragi mai repede decât poate înainta adversarul și să stabilești o poziție defensivă în care să încerci să dai o nouă luptă. De regulă trebuie să alegi o poziție întărită natural, un curs de apă, munți, păduri, orice obstacol mai greu accesibil, unde să edifici o apărare cât mai solidă, alături de rezervele din spatele frontului care nu au avut de suportat atacul prin surprindere. În același timp trebuie să duci lupte de întârziere cu inamicul invadator, ajutat de aviația rămasă teafără, în special cea din spatele frontului, rămasă intactă și organizată. Dar în armata sovietică nu s-a întâmplat așa ceva, ba mai mult, cei care au reușit să salveze unități și divizii, chiar grupuri de divizii, au fost învinuiți de lașitate și împușcați ca și țapi ispășitori. Este cazul multor generali. Dar ce ar fi trebuit să facă aceștia? Să-și lase oamenii masacrați și să piardă întreaga forță de luptă? Să urmeze ordinele inițiale de atac? Se prea poate, în mintea unora poate exista speranța că un atac general ar fi întors situația chiar pe frontieră. E imposibil, dar asta e singura explicație.

 

Pe frontul românesc, aviația a intrat prima în luptă în 22 iunie 1941. Aviația română și germană și-a îndeplinit obiectivele, a bombardat aerodromurile inamice, a atacat și distrus concentrările de trupe și tancuri, a cucerit supremația aeriană. În zona frontului de pe Prut aviația inamică era clar în defensivă, aviatorii români și germani cuceriseră inițiativa. Atunci, nu ar fi fost logic și normal ca aviația rusă din spatele frontului, de la Odesa și Sevastopol, să încerce să-i ajute pe cei de pe linia frontului? Așa ar fi fost logic, dar iată că aviația rusă din spatele frontului se pare că urmează planul inițial sovietic de atac împotriva României. Astfel, ei nu încearcă să degajeze frontul de presiunea aviației germano-române, fapt care ar fi îngreunat enorm preconizata ofensivă terestră română și germană pe acest front, ci își atacă obiectivele inițiale, respectiv ținte din Dobrogea. Acestea ar fi avut importanță tactică doar în cazul în care sovieticii ar fi declanșat primii ofensiva, așa cum au planificat. Dar în noua situație strategică apărută în urma atacului german de la 22 iunie 1941, era o mișcare fără sens! Germanii și românii nu planificau vreun atac împotriva rușilor din Dobrogea, nu aveau cum! Flota română nu putea duce operațiuni ofensive contra U.R.S.S., nu avea cum să atace Sevastopolul sau Odesa, când flota sovietică era de câteva ori mai mare și mai bine înarmată.

Singura explicație tactică ar fi încercarea de a distruge portul Constanța, o cale de aprovizionare maritimă de prim rang. Atunci de ce nu își concentrează toate mijloacele asupra lovirii portului, ca să fie siguri de reușită? De ce au bombardat orașul, disipând  forța impactului și implicit șansele de reușită? Ce valoare tactică avea bombardarea orașului în chiar primele zile de război, aceste bombardamente nu au avut nici măcar valoare psihologică, erau primele zile de conflict, populația nu putea fi convinsă să-și schimbe părerea despre justețea războiului nostru din prima zi? Și astfel obiectivul principal, cel logic, nu a putut fi îndeplinit, deși în primele zile Constanța nu era apărată de aviație, ci doar de artileria antiaeriană.

 

Desfășurarea ostilităților

 

În noaptea de 21 spre 22 iunie 1941 s-a declanșat războiul, trupele germane și române au pornit atacul. Pe frontul nostru, ostilitățile au fost începute de aviație la ora 3.00 în ziua de 22 iunie 1941, aviația româno-germană câștigând rapid supremația aeriană. Totuși, avioanele sovietice fac zboruri de recunoaștere și încep bombardarea Constanței. Recunoașterile se fac în 22 iunie, iar bombardamentele puternice încep în 23 iunie, ora 5.50. Să vedem, în 22 iunie, conform surselor sovietice postbelice (autori G.I. Vaneev, în 1978 și 1979), se spune că în noaptea de 22/23 iunie două avioane din regimentul sovietic 40 aviație au lansat bombe la Sulina și alte patru au zburat deasupra portului și orașului Constanța, au căzut opt bombe la punctul Vii, câteva în fața portului. E vorba de recunoașteri. Alarma aeriană s-a dat în 23 iunie la ora 5.50, când a început un bombardament mai puternic. Avem mărturiile din jurnalele lui N. Koslinski și R. Stănescu, ambii ofițeri aspiranți pe navele românești, primul pe Mărăști, ultimul pe distrugătorul Regele Ferdinand, care descriu bombardamentele și efectele lor asupra portului și a navelor pe care sunt ei îmbarcați. Koslinski reușește să numere 22 de bombardiere care au atacat în valuri portul, de la mare altitudine, astfel că antiaeriana nu era eficientă, cu excepția tunurilor Bofors de 76 mm de pe distrugătoare care bat la 6.000-7.000 m. Totuși, a fost bombardat și orașul, probabil de alte escadrile, efectele lor fiind vizibile.[1] 

 

Aviația română de la punctul Mamaia Sat fusese detașată pe frontul Prutului, astfel că sovieticii puteau bombarda nestingheriți, artileria aa nu îi putea ajunge la plafonul la care zburau, peste 4200 metri. Bombardamentele se repetă la 12.40, la 16.30 și seara. Navele românești ies în larg. Efectul bombardamentelor sovietice este destul de redus față de așteptările atacatorilor, doar nava Murgescu este avariată, câteva dane din port incendiate. După rapoartele noastre, în prima zi 12 bombardiere sovietice au fost doborâte de artileria aa și aviația română care își făcuse apariția, din totalul de 98 participante (conform surselor sovietice). Întrebarea de bază rămâne: își avea rostul o asemenea desfășurare de forțe contra Constanței, cu rezultate îndoielnice, în loc ca aceste o sută de bombardiere să fie folosite în punctele nevralgice ale frontului, contra concentrărilor româno-germane de pe Prut? Dar este greu, ca și comandant sovietic, să iei decizia corectă în astfel de momente, mai ales că superiorii nu-ți răspund, inamicul atacă, iar Stalin tace. Orice inițiativă, chiar dacă este logică în economia războiului, te poate duce direct în fața plutonului de execuție, așa cum s-a întâmplat cu nenumărați ofițeri și generali. Așa că aceștia au urmat planul inițial, unii dintre ei, și au pornit la atacarea Constanței. Iar disiparea forțelor aeriene sovietice din eșalonul secund, care puteau fi folosite mult mai eficient pe direcția efortului principal, s-a tradus prin pierderi mari și facilitarea loviturii ofensive româno-germane începute în forță în 3 iulie 1941 peste Prut. Deoarece atacurile aeriene sovietice vor continua și în zilele următoare, iar pierderile lor vor crește pe măsură. Și nu numai atât, flota sovietică va ataca și ea Constanța, dând ocazia marinei române să câștige una dintre cele mai mari victorii navale din istoria sa. Dar să nu anticipăm, ci să urmăm cursul evenimentelor.

 

Apărarea antiaeriană în acțiune

 

În zorii zilei de 24 iunie navele românești ies din portul Constanța în larg, pentru a se proteja mai bine de atacurile aeriene sovietice. Primul atac a avut loc în jurul orei 7 dimineața, dar a rezultat într-un dezastru pentru sovietici. Asta deoarece în urma evenimentelor din ziua precedentă, comandamentul român a mutat avioane de vânătoare în Dobrogea, acestea surprinzând bombardierele sovietice neînsoțite de aviația de vânătoare. Siguri pe ei, sovieticii zburau la 5.000-6.000 de metri, dincolo de raza de acțiune a artileriei antiaeriene, când un val de avioane de vânătoare românești și germane i-au atacat și dispersat, unele aparate sovietice, ca să scape, au coborât în raza de acțiune a artileriei AA de pe coastă sau de pe navele românești. În jurul orei 7.05 artileria AA de 102 mm de pe nava Murgescu doboară un bombardier sovietic care se rupe în aer și cade în mare. Apoi al doilea. Nicolae Koslinski vorbește în jurnalul său despre doborârea unui avion inamic de către distrugătorul Mărăști și capturarea telegrafistului și mitraliorului rus, salvat din mare de la înec de echipajul românesc, un student de 21 de ani pe nume Alexandr Vasilievici Krasna, care a zburat din Crimeea timp de două ore până deasupra Constanței.  Acesta fusese chemat sub arme în urmă cu doi ani. Încă o dovadă că Stalin pregătea ceva, de ce să fi chemat sub arme studenții încă din 1939! Teoria lui Suvorov/Rezun din cartea Ziua M se verifică în totalitate!

 

De ce? Suvorov/Rezun o demonstrează cu lux de amănunte în cartea sus menționată, e simplu și logic. Dacă încorporezi întreaga populație aptă de război în 1939, inclusiv studenții, și o pregătești, instruiești etc, ori pleci la război în maxim doi ani, respectiv în 1941, ori le dai drumul, deoarece altfel țara dă faliment! Nu mai are cine să muncească pe ogoare, în uzine și fabrici, totul se duce de râpă! Acești militari scoși din producție consumă resurse și nu produc nimic, așa că ori pleci la război, ori îi trimiți înapoi! Și nu are logică ca Stalin să-i fi recrutat pe toți în armată în 1939, când a făcut pactul Molotov-Ribbentrop cu Hitler doar ca să le dea drumul după doi ani. E absurd, adevărul este că se pregătea de război, avea sub arme milioane de oameni. Să revenim. Din 24 de avioane rusești, au fost doborâte 15! La întoarcerea lor, locotenentul Horia Agarici va surprinde o formație de nouă bombardiere rusești, le va ataca și va doborî trei. A fost începutul legendei lui Agarici. De atunci a început să se cânte prin restaurantele din București refrenulAgarici, Agarici/ A ieșit să vâneze bolșevici. După 23 august 1944, grupurile de ruși opreau pe românii în uniformă de aviație întrebându-i: Nie Agarici? Și totuși, Horia Agarici nu a doborât decât șase avioane inamice în întreg războiul, față de Bâzu Cantacuzino cu 55 sau Alexandru Șerbănescu cu 48 sau alții ca Dobran, Greceanu, Milu, Dicezare. Dar de la această faptă eroică i se trage legenda, a fost un aviator curajos și un as al aviației române. Un alt atac are loc în aceeași zi la orele serii, în jur de 20.45, doar asupra orașului. La fel, a doua zi au loc cinci atacuri asupra Constanței, dar cu avioane puține și izolate, care aruncă câteva bombe de la mare altitudine și o șterg rapid pentru a nu putea fi atacate de aviația de vânătoare. Deci atacuri ineficiente din punct de vedere militar. Distrugătorul Regele Ferdinand, aflat în port unde încărca muniție, a doborât cu artileria aa un bombardier sovietic. În trei zile, nava Murgescu a doborât cinci avioane. În total vorbim de circa cincizeci de avioane sovietice doborâte din aproximativ 100 care au participat la atacuri, cea mai mare parte de aviația de vânătoare, dar și de bateriile de pe țărm sau de pe nave. Deci pierderi de 50%!

 

Bătălia navală din fața Constanței

 

Ca și în alte privințe, flota sovietică de Marea Neagră era net superioară celei navale românești, fiind cea mai puternică din bazinul Mării Negre. Câteva date comparative:

Flota sovietică

- 1 navă de luptă cuirasat Parijskaia Kommuna, construită în 1916, dar modernizată, 23000 tone, viteză 22 noduri, armament 12 piese de 305mm în turele triple, 12/120mm, 6/75mm, 12/40mm antiaeriene;

- 2 crucișătoare grele moderne, Voroșilov și Molotov, 1939, 8000 tone, 35 noduri, 9/180mm (turele triple), 10/102mm, 10/37mm A.A., 6 tuburi lanstorpile;

- 2 crucișătoare datând din 1915-1916, modernizate, Krasnîi Kavkaz, 8.000 tone, 29 noduri, 4/180 mm, 4/102mm și 4/37 mm aa, 12 tuburi lanstorpilă, 1 catapultă și Krasnîi Krîm, deplasament 6934 tone, 29 noduri, 15/130mm, 6/102mm, 8/75mm, 10/37mm aa, 12 tuburi lanstorpile, 1 catapultă

2 crucișătoare vechi (1915-1916) Cervona Ukraina, 6800 tone, 30 noduri, 15/130, 4/75 aa, 6 tuburi lanstorpila (2xIII) și Komintern (fost Pamiat Merkuria, cu care Rusia bombardase Constanța în 1916), fabricat 1904, 25 noduri, 10/130, 3/75, 2/47 aa, folosit ca navă școală

- 3 conducătoare de flotilă moderne (lidere), construite între 1936-1939, Tașkent, Harkov, Moskva, datele sunt mai jos, deoarece două din ele sunt implicate în bătălia ce o voi relata

10 distrugătoare moderne (1939-1940) din care tipul B (Bespociadnîi, Bezuprecinîi, Boikii, Bîstrîi, Bodrîi, Bditelnîi), deplasament 2000 tone, 36-37 noduri, 4/130, 2/75, 4/37 a.a., 6 tuburi lanstorpile (2xIII) și tipulș S (Soobrazitelnîi, Smîșlenîi, Sposobnîi, Soverșenîi) cu aceleași caracteristici

- 5 distrugătoare vechi (1916) Dzerjinski, Șaumian, Nezamojnik, Frunze, Jelezneakov, 1300 tone, 28 Nd, 4/102, 1/37, 2 mitraliere aa, 6 tuburi lanstorpile (2xIII)

Toate liderele și distrugătoarele puteau lua la bord 60 de mine.

- 2 torpiloare moderne (1932-1935) Șștorm și Șkval, 700 tone, 29 Nd, 2/100mm, 2/37mm aa, 3 tuburi lanstorpile de 450mm, 40 mine

- 4 canoniere vechi (1916), Krasnaia Armenia, Krasnîi Adjaristan, Krasnaia Abhazia, Krasnaia Gruzia (1920-1924) 1120 tone, 9 Nd, 3/130, 2/75 aa, 2 mitraliere, 248 mine

- 47 submarine construite în 1935, cuprinzând tipurile:

Clasa Șc (Șciuka, 16 unități), 660/880 t, 13/9 Nd, 6 tuburi lanstorpilă, 2 tunuri de 45mm

Clasa M (Maliutka, 14 unități), 160/220 t, 12/8 Nd, 2 tuburi lanstorpilă, 1/45 mm

Clasa L (6 unități), 896/1318 tone, viteză 14/8 Nd, 1/102mm, 1/37mm aa, 8 mine

Clasa S (5 unități), 780/? t, 20/8 Nd, 6 tuburi, 1/76

Clasa D (2 unități), 920/?, 15 Nd, 8 tuburi, 1/102mm

Clasa A, tip mediu (4 unități), mai veci, tip Holland, din 1921-1923, 330/435 t

84 vedete torpiloare de două tipuri, mici cu lansare prin pupa (11 tone, 42 Nd) și mai mari, de tip englezesc Vosper

15 nave de patrulare și siguranță tip T de 400-500 tone, 18 Nd, 2/102mm, 1/47mm (dragoare de larg)

- Aviația navală cu 623 aparate de bombardament, vânătoare, patrulare.

După cum se vede, o flotă impresionantă, cu multe nave noi, moderne sau modernizate, care contrazic încă o dată teza favorită rusească conform căreia nu erau pregătiți de război. Să vedem ce le puteam opune noi, cică agresorii.

 

Flota navală română

 

- Escadrila distrugătoare, 4 distrugătoare, 2 fabricate în 1930 (Regina Maria și Regele Ferdinand) și 2 fabricate în 1917-1918, Mărășești și Mărăști. Datele lor tehnice mai jos, la momentul bătăliei.

Grupul submarine și vedete torpiloare: nava școală Constanța, 1931, 1350 t, 14 Nd, 2/76 AA (montate în iulie 1941), 2/20mm aa, 2 mitraliere duble de 13,2 mm aa.

- Submarinul Delfinul (1931, 1936), 690/900 t, 14/9 Nd, 6 tuburi lanstorpilă de 533 mm, 1 tun 102 mm naval și aa

- 3 vedete torpiloare (Viforul, Vijelia, Viscolul) tip Vosper, 28 t, 43 Nd, 2 tuburi lanstorpile de 533 mm, 2 mitraliereqvadruple de 8 mm, grenade antisubmarin

Secșia torpiloare, 3 torpiloare (Năluca, Zmeul, Sborul) 1913-1914, 266 t, 24 Nd,1/66 mm naval, 1/37mm aa, 1/20mm aa, 2 tuburi lanstorpile de 420mm (fără torpile până în 1942)

- Secția canoniere, 3 canoniere, Lt comandor Stihi Eugen (1916, 450 t), Cpt Dumitrescu Constantin (1916, 390 t), Slt Ghiculescu Ion (1917, 350 t), 12 Nd, 2/100 mm naval (una din piese va fi înlocuită cu un tun de 37mm aa), 1/20mm aa, grenade a.s., echipament de dragaj

- Secția nave puitoare de mine, Amiral Murgescu, 1941, 812 t, 16 Nd, 2/102 mm navale și aa, 2/37mm aa, 2 mitraliere duble de 13,2 mm aa, capacitate de încărcare 200 mine, grenade as, va mai primi 2/37 aa. Puitorul de mine Aurora (1909, 1937), 237 t, 20 Nd, 2 mitraliere binate, 40 de mine.

- Crucișătorul auxiliar Regele Carol I, vas de pasageri rechiziționat, 2369 t, 16-18 Nd, 2/20 mm aa, 200 mine. Crucișătorul auxiliar Dacia, vas de pasageri rechiziționat, 4105 t, 18 Nd, 200 mine, 2/20 mm aa, 3/105 mm navale și aa (din 1942). Cargoul urostor, rechiziționat și ținut în rezervă.

Orice comparație e de prisos, superioritatea sovietică în acest domeniu e zdrobitoare. Și ei spun că nu erau pregătiți de război, iar noi da.

La 26 iunie 1941 are loc bătălia navală din largul portului Constanța, una din cele mai importante victorii navale românești. Noaptea părea să fie una liniștită, totuși în oraș mai există câteva lumini necamuflate, probabil ale agenților bolșevici care doreau să semnaleze astfel aviației sovietice poziția orașului. La 3.55 sună alarma aeriană, se părea că este un avion singuratic care face explozie deasupra orașului la ora 4.08, lovit de artileria antiaeriană. Navele de pe mare au ridicat ancora și au început patrulările zilnice.

Distrugătorul Mărăști a pornit în patrulare spre Tuzla unde trebuia să încrucișeze cu Sborul. Era urmat de distrugătorul Regina Maria, de la bordul căreia, la ora 3.58, s-a văzut la orizont la babord pupa suprastructurile a două nave. Abia se lumina de ziuă, și s-a crezut inițial că ar fi vorba de distrugătoarele de la Midia, dar cele două nave au mărit viteza și au deschis focul cu maximă inclinație a tunurilor spre port, încadrând crucișătorul auxiliar Carol, care reușește totuși să acosteze. Pe Mărăști se ordonă armarea bateriei de 120 mm. Iată cum descrie Nicolae Koslinski, aflat pe Mărăști, primii fiori ai luptei:

„În lumina alburie a zorilor din cele două siluete negre de la orizont izbucnesc scurte flăcări și fac fum destul. Aveau amândouă câte două coșuri, mergeau cu viteză și trăgeau repede. Nu e Ferdinand?… Nu, e Tașkent!… (Tașkent era prototipul distrugătoarelor mari sovietice, pe care marinarii români îl văzuseră la Istambul în 1939 cu prilejul funeraliilor lui Ataturk). Dar cum oare au intrat prin baraj? Eram la centrul navei, lângă comandantul artileriei aa, căpitanul Paul Bălănescu. Și am urmărit cu ochii mari timp de 4-5 minute priveliștea unică în viață a unui angajament naval.”

Mărăști avea 4 tunuri binate de 120 mm Armstrong dar nu putea depăși teoretic 22 noduri, deoarece avea cămașa unei turbine fisurate și acolo se sudase o placă. Regina Maria, mai nou, mai mare, putea atinge 35 de noduri și era mai puternic înarmat, cu 5 tunuri de 120 mm Bofors. Mărăști și Maria trec în linie și deschid focul.

 

Disproporția de forțe

 

Regina Maria (ca și Regele Ferdinand), construite în 1930, deplasament 1850 tone, armament 5 tunuri de 120mm, 1 tun 76mm naval și aa, 2 tunuri 37mm aa, 2 mitraliere duble 13,2 mm aa, 6 tuburi lanstorpilă de 533mm (binate), 2 aruncătoare și planuri înclinate pentru grenade antisubmarin. Mărăști (ca și Mărășești), fabricate în 1917-1918, deplasament 1410 tone, armament 4 tunuri de 120mm, 2 tunuri 37mm aa, 2 mitraliere duble 13,2mm aa, 4 tuburi lanstorpile de 450mm, 2 aruncătoare și planuri înclinate pentru grenade antisubmarin.

Distrugătorul Regele Ferdinand în 1941

De partea cealaltă avem distrugătoarele sovietice construite între 1936-1939, conducătoare de flotilă moderne (lidere) Harkov și Moskva (în flota sovietică a Mării Negre mai exista și Tașkent de același tip), deplasament 2895 tone, viteză 35 de noduri, armament 5 tunuri de 130mm, 4 de 37mm, 8 mitraliere aa și 9 tuburi lanstorpilă. Ca o paranteză, a tradiției marinei militare. Pe cele două nave românești, în această bătălie, se aflau la bordul lor patru viitori comandanți ai marinei militare române. Pe Regia Maria, comandant secund era locotenent-comandorul Eugen Săvulescu (comandant al marinei între 1947-1948). Ofițerul cu transmisiunile era locotenentul Grigore Marteș (1963-1973), șeful tunului 1 era elevul caporal Gheorghe Sandu (1961-1963). Pe Mărăști, servant în centrala de tragere era sergentul rezervist Nicolae Mihai (1954-1958).

 

Mărăști și Maria deschid focul spre navele sovietice, dar acestea continuă să bombardeze portul, nu reușesc să distingă navele românești pe profilul înalt și întunecat al coastei, soarele se pregătea să răsară din spatele lor. Director de tir pe Mărăști era un ofițer cu experiență, căpitanul Ion Tocineanu, care avea să fie și profesor de trageri la Școala Navală. Pe Regina Maria, director de tir era un ofițer mai tânăr, bine apreciat, căpitanul Ion Mihalcea. Tirul se reglează clasic, ca și în cazul bătăliei de la Iutlanda din 1916, sau al bătăliei din Strâmtoarea Danemarcei din 24 mai 1941, când a fost scufundat crucișătorul britanic Hood. Mărăști, după câteva corecții făcute de Tocineanu în distanță și în bătaie reușește să încadreze escadra inamică la a treia salvă. Avantajul navelor românești rămâne faptul că nu puteau fi zărite de către sovietici din cauza profilului coastei, așa că aceștia trag în continuare asupra portului Contanța. La ora 4.15 unul dintre distrugătoarele sovietice pune pupa spre coastă retrăgându-se în grabă, văzându-se încadrat de tirurile navelor românești. Trebuie menționat că o  odată încadrată, avea mari șanse să fie lovită de următoarele salve, fiind necesare doar câteva mici corecții de tir. Lansează ceață artificială pentru a deruta tirul românesc. Abia la 4.22 a început să tragă bateria grea germană Tirpitz de coastă calibrul 280 mm. Mărăști și Maria mai trag pe deasupra ceții, pe vârful catargelor inamice, dar încetează focul în momentul în care acestea depășesc 16000 metri (Mărăști, ora 4.19) respectiv 18000 de metri (Regina Maria, ora 4.22). Mai trage doar bateria Tirpitz de pe coastă în salve de câte trei.

 

Nicolae Koslinski, de pe puntea lui Mărăști: „Tocmai le aținteam cu privirea când o flacără foarte mare se ivește deodată sub prima coloană de fum. Când se stinge nu se mai zărește decât coloana cealaltă. A fost ceva pe cât de neașteptat pe atât de uimitor. Mai multe strigăte de URAA… Desigur, nava inamică lovise o mină și se destrămase ca un simplu avion. Maestrul Ciobanu, care privea în acea clipă prin telemetrul mare, mi-a spus mai târziu că (după explozie) … nava se scufundase repede cu prova ieșind din apă.

Conform istoriografiei sovietice, respectiv G:I. Ivanev, Flota Mării Negre în Marele Război pentru Apărarea Patriei, Moscova, 1978, două grupări de nave sovietice au plecat în seara zilei de 25 iunie 1941 Sevastopolul cu misiunea de a bombarda portul Constanța. Prima grupare se afla sub ordinele căpitanului de rangul 2 M.F. Romanov și cuprindea marile distrugătoare (lidere) Moskva (comandant A.B. Tyhov) și Harkov (cdt P.A. Melnikov).

 

A doua grupare de sprijin (cdt contraamiral A.T. Novikov) a plecat două ore și jumătate în urma primeia și cuprindea crucișătorul greu Voroșilov (cdt cpt rang 1F.S. Markov) și distrugătoarele Soobra-Zitelnîi (cpt lt S.S. Volkov) și Smîșlenîi (cpt rang 3 V.P. Veppers). Cea de a doua grupare se apropie dinspre nord. Aici, în zona de nord, către capul Midia, patrula gruparea de distrugătoare românești compusă din distrugătoarele Mărășești și Regele Ferdinand, la bordul ultimei nave aflându-se comandantul escadrilei, comandorul August Roman). La ora 4.00, când se dă alarma privind prezența grupării de nave sovietice la sud-est de Constanța, și încep tirurile de artilerie, comandorul Roman apreciază că poate fi vorba de un dublu atac, iar dacă ar părăsi poziția ca să se îndrepte spre locul luptei în sprijinul distrugătoarelor românești de la sud, Mărăști și Regina Maria, ar lăsa descoperită intrarea de la nordul barajelor de mine. Apreciere corectă a comandorului Roman, care ordonă deplasarea tocmai spre această breșă pentru a preîntâmpina posibila apariției unei a doua grupări sovietice de nave. Prudența și intuiția comandorului sunt răsplătite când, la răsăritul soarelui, sunt observate catargele și suprastructurile navelor din gruparea sovietică de sprijin. Mărășești și Regele Ferdinand se pregătesc să le întâmpine, pe fundalul tirurilor violente de la sud, unde lupta fusese deja angajată, dar navele inamice sunt încă prea departe. Prin legătura telefonică, ca șef al centralei de tragere de pe Regele Ferdinand, Raymond Stănescu auzea comunicațiile artileriei care angajase lupta de la sud. Aude la un moment dat în cască strigătul: Lovit! L-a lovit! Iese rapid afară, pe teugă, și observă explozia de lumină de la orizont, o jerbă puternică și înaltă pe un fond ca de foc. Raymond Stănescu notează că i s-a părut o explozie caracteristică de mină. În urma scufundării distrugătorului Moskva, gruparea de sprijin s-a retras, astfel că distrugătoarele românești Mărășești și Regele Ferdinand nu au intrat în luptă.

 

Prima grupare sovietică, cea de atac, respectiv liderele Moskva și Harkov, apropiindu-se de Constanța, în jurul orei 3.42, de teama minelor, și-au lăsat la apă aparatele paravan. După câteva minute draga din dreapta lui Harkov, care mergea în cap, a explodat o mină (probabil o mină de protecțiespring boje). Pe când își ridicau paravanele navigând cu viteză redusă, navele au fost zărite de români. A urmat ceea ce am expus mai sus, soldat cu scufundarea liderului Moskva. Începând cu ora 4.00, cele două nave sovietice au executat timp de zece minute 350 de lovituri de 130 mm la distanțe de până la 24000 de metri asupra coastei. Distrugerile au fost sub așteptările sovieticilor, doar gara Palas fiind mai serios lovită și un tren petrolier incendiat. Această cadență de peste trei salve pe minut dovedește antrenamentul intens al tunarilor, semn că ei erau bine pregătiți de războiul care nu i-a prea luat prin surprindere, așa cum încearcă rușii să ne convingă. Mărăști a tras 19 lovituri, iar Regina Maria 23, ea trebuind să întrerupă focul pentru o scurtă perioadă în care i s-a interpus nava Murgescu pe direcția de tragere. Totuși, au reușit încadrarea distrugătorului Moskva, silindu-l să dea pupa și în graba retragerii acesta să lovească mina fatală. Este probabil ca una din loviturile de pe navele românești să fi provocat un incendiu la bord, o ipoteză fiind ca explozia navei să se fi datorat extinderii incendiului la una din magaziile de muniții. Dar cea mai plauzibilă explicație este cea a lovirii unei mine din baraj în timpul retragerii. Au fost în total 69 de supraviețuitori, 26 salvați de vedetele Vijelia și Viscolul plecate în urmărire și 41 de hidroavioanele tip S-52 decolate de la Mamaia Sat. A fost salvat și căpitanul aviator Ciobanov, doborât în cursul dimineții, și încă doi aviatori. Deoarece trebuie amintit și menționat, atacul naval sovietic era foarte bine pus la punct, pe lângă cele două grupări navale, una de atac și a doua de sprijin, acesta trebuia să fie corelat cu un bombardament masiv aerian asupra Constanței. Întâmplarea a făcut ca o singură grupare aeriană din cele trei prevăzute să ajungă deasupra Constanței. Și această grupare formată din 7 aparate a ajuns cu o oră întârziere, bombardamentul aerian începând la ora 5.00, o oră mai târziu decât fusese prevăzut. Și aceasta va pierde cel puțin trei aparate, primul explodând chiar deasupra orașului.

Grafica - Ion Măldărescu


footer