Revista Art-emis
Cine a fost agresorul? (4) PDF Imprimare Email
Cristian Negrea   
Joi, 17 Octombrie 2013 12:43

Barbarossa-1941Hitler i-a luat-o lui Stalin înainte cu câteva zile

Am văzut cum autonumita pașnica U.R.S.S. pregătea o ofensivă devastatoare împotriva întregii Europe în 1940. Pentru asta i-a dezlegat mâinile Stalin lui Hitler la 23 august 1939 prin pactul Ribbentrop-Molotov, asigurându-i liniște în est cât timp el se va ocupa de vestul Europei, de Franța și Marea Britanie. Dar în 1941 problema era rezolvată, și ambele mari puteri europene rămase stăteau față în față, ambele gata de atac. Atâta doar că Hitler a fost primul care a atacat, iar Armata Roșie a fost bătută, cel puțin primul eșalon strategic, cel dispus pe graniță.[1] Ce rol i se rezerva României în planurile lui Stalin şi în ce măsură i se acorda un loc important în planurile de expansiune întocmite de Kremlin? În episoadele precedente am vorbit despre importanța petrolului în mersul războiului, fapt care făcea din start România o zonă de interes major pentru ambii adversari. Stalin a abordat cu mare atenție frontiera României, s-a pregătit de atac și a concentrat importante forțe și mijloace, mai importante decât pe restul frontierei comune cu Germania, de la Marea Baltică la Marea Neagră. A acordat o atenție deosebită noii frontiere cu România (cea de după ocuparea Basarabiei și a Bucovinei de Nord) pentru a da aici o lovitură mortală Germaniei prin ocuparea terenurilor petroliere de pe valea Prahovei.  S-a pregătit intens pentru a năvăli peste Prut prin Poarta Focșanilor spre Ploiești, pentru a securiza noile cuceriri potențiale și a izola total fluxul de petrol către Germania. Pentru asta planifica securizarea Carpaților și ocuparea rapidă a Dobrogei, pentru a împiedica sosirea trupelor germane peste Carpați și pentru a tăia posibilitatea de export prin portul Constanța. Planul era perfect și îl vom analiza pe îndelete. Atâta doar că Hitler i-a luat-o lui Stalin înainte cu câteva zile, pe 22 iunie 1941. Vom vedea care au fost planurile lui Stalin, iar pentru a vedea seriozitatea lor și a pregătirilor pentru invazie, e suficient să analizăm ce s-a petrecut și cum au reacționat trupele sovietice imediat după 22 iunie 1941. Se va vedea că nu prea le ardea de apărare, ci doar de atac. Suvorov/Rezun a vorbit multe despre întreg frontul germano-sovietic, dar eu mă voi referi doar la partea noastră de graniță comună, din nordul Bucovnei până la Marea Neagră, și char în Marea Neagră.

Planurile sovietice de atac în Dobrogea

Bineînțeles că arhivele sovietice ne rămân inaccesibile și vor fi așa încă multă vreme, poate pentru totdeauna, cum au spus unii oficiali ruși. Astfel, nu avem planuri scrise, nu avem documente clare și nici nu vom avea prea curând. Dar pe baza deducției, din memoriile unora dintre participanți, din arhivele române, vom putea să ne facem o imagine destul de bună. În acest sens de un real folos ne sunt cercetările lui Suvorov/Rezun, cel care strânge astfel de date de mai bine de douăzeci de ani și care a subliniat importanța frontului românesc pentru Stalin. Să începem cu zona Dobrogei. Stalin pregătea un atac la scară mare împotriva întregii Europe, dar și împotriva României avea planurile sale diabolice. Dobrogea avea un loc de frunte în planurile Kremlinului. Dar să vedem ce spune Suvorov/Rezun:

„Comandantul trupelor Regiunii militare Odesa, generalul-colonel I.T. Cerevicenko, se afla între 9 şi 12 iunie în Crimeea, unde primea trupele corpului special 9 infan­terie. Ştim acest lucru de la Mareşalul Uniunii Sovietice M.V. Zaharov.[2]  Ne vom mai referi la acest corp de armata. Nu era unul obisnuit şi nu degeaba purta oficial denumirea de «spe­cial». Dar încercaţi să găsiţi barem un rând al generalului I.T. Cerevicenko privind acest eveniment. Din cine ştie ce motiv, generalul tace mâlc. Apropo, este vorba de acelaşi Cerevicenko care primeşte corpul de armată, dar nu ştie că pe teritoriul Regiunii lui este concentrată în secret o armată întreagă a general-locotenentului I.S. Konev şi a locţiitorului acestuia, general-locotenentul Max Reiter. I.S. Konev a devenit în timpul războiului Mareşal al Uniunii Sovietice. Am citit cartea lui în speranţa de a găsi explicaţia cum de a ajuns într-o regiune străina cu ale sale « Annuska » (divizii) şi de ce. Descoperim cu mirare că mare­şalul ignoră cu totul perioada iniţială a războiului. A preferat să scrie despre anul ’45, aşa se şi numeşte cartea sa: « Patruzeci si cinc i». Ajungem la memoriile generalului de armata P.I. Batov; corpul sau de armata a fost întâmpinat de generalul Cerevicenko în Crimeea. Dar, vai, Batov a lasat de o parte ceea ce era mai interesant! în acel moment, Batov era locţiitor al comandantului Regiunii militare Zacaucaz. Apare întrebarea: cum şi pentru ce a venit în Crimeea în fruntea unui corp de armată autonom? De ce corpul se numea special? De ce unităţile şi marile unităţi ale corpului au făcut exerciţii de desantare rapida a trupelor, de îmbarcare a tehnicii de luptă pe navele de razboi ale flotei Mării Negre şi de debarcare pe ţărmul inamicului în scopul cuceririi şi distrugerii instalaţiilor petroliere? De ce în corpul special al lui Batov s-a dus o propagandă neobişnuită, chiar şi după standardele Arma­tei Roşii, pentru «războiul eliberator pe teritoriul inamicu­lui »? De ce această propagandă a fost condusă de catre reprezentanţi ai Direcţiei generale de propagandă, sosiţi special de la Moscova? De ce la 13 iunie 1941 efectivul corpului special 9, până la ultimul soldat, a primit ghiduri de conversaţie ruso-române? După îndelungate căutari vom găsi răspunsuri la toate aceste întrebări în alte surse, dar nu şi în memoriile generalului Batov, care comanda acest neobişnuit corp de armată. Batov a trecut sub tacere toata această perioadă.”

De aici un lucru este clar, vorbim de un corp de desant maritim. Între 9 și 12 iunie în Crimeea sosea un corp special, corpul 9 sovietic, care făcea exerciții de îmbarcare a tehnicii de luptă pe navele flotei sovietice a Mării Negre și de debarcare pe țărmul inamicului în scopul cuceririi și distrugerii instalațiilor petroliere. Unde puteau ei debarca ca să distrugă instalații petroliere în Marea Neagră? Există trei posibilități, România, Bulgaria și Turcia. Ultimele două ies din calcul deoarece nu aveau porturi cu instalații petroliere, rămâne doar România cu portul Constanța, principala arteră de export de petrol a Plan de atac al URSS împotriva României - 1940României. Ca să nu mai rămână vreo urmă de îndoială, soldații acestui corp de desant au primit ghiduri de conversație ruso-române. În mod sigur cu un scop clar, care se poate deduce cu ușurință: urmau să debarce la Constanța, să ocupe portul și instalațiile petrolifere și să taie resursa vitală de petrol pentru Germania. Dar să vedem mai departe ce e cu acest corp 9 special.

Flotila de pe Dunăre avea două companii de trupe terestre, însă în documente nu sunt luate în calcul ca infanterie marină. Faptul nu e de natură să ne convingă de dorinţa de pace a sovieticilor. Ştim deja că înca înainte de invazia germană, cel putin două divizii de infanterie - 25 Ceapaev si 52 Perekop din corpul 14 infanterie - s-au pregatit în zona Delta Dunării pentru a acţiona ca infanterie marină.

„Flota Marii Negre a fost dotată şi mai bine. Oficial nu avea infanterie marină, însă la începutul lui iunie 1941 corpul 9 infanterie specială al general-locotenentului P.I. Batov a fost mutat în secret din Zacaucazia în Crimeea. Corpul era cu totul neobişnuit, dacă luăm în considerare efectivul, armamentul din dotare, felul pregătirii de luptă. La 18-19 iunie, Flota Mării Negre a desfăşurat grandioase lecţii practice cu tematica ofensivă. Cu această ocazie, una din diviziile corpului 9 infanterie speciala a fost îmbarcată pe nave de război şi apoi a avut loc debarcarea pe litoralul « inamicului ». Până atunci, în Armata Roşie nu se practicase niciodată debarcarea unei întregi divizii de pe vasele de război. Moscova acorda o deosebită impor­tanţă antrenamentelor în comun ale Flotei şi trupelor corpului 9 infanterie specială. Antrenamentele se desfăşurau sub directa obervaţie a unor comandanţi de rang înalt, sosiţi special de la Moscova. Unul dintre ei, vice-amiralul I.I. Azarov, mărturiseşte deschis: toţi participanţii la lecţii simţeau că acestea nu se fac fără un rost si ca, în curând, deprinderile câştigate vor fi folosite în război, fireşte, un război care să nu se desfăşoare pe teritoriul propriu. [3]  Dacă va începe războiul şi comandamentul sovietic va folosi corpul 9 infanterie specială în conformitate cu profilul său şi cu felul pregătirii, atunci unde va putea fi debarcat? Desigur, nu pe teritoriul sovietic. Atunci unde? Teoretic sunt trei posibilităţi: în România, în Bulgaria şi în Turcia. Dar oriunde ar debarca acest corp de armata, va trebui aprovizionat neîntârziat. În acest scop va trebui: ori să se debarce trupe suplimentare, ori va trebui ca trupele sovietice sa facă rapid joncţiunea cu acest corp de infanterie specială. Iar acest lucru va trebui sa aiba loc neaparat în România. Printr-o coincidenta stranie, în aceleaşi zile corpul 3 desant aerian desfăşura manevre grandioase în Crimeea. Acestea cuprindeau: îmbarcarea trupelor, a statului-major al corpului de armata, precum şi a statelor-majore ale brigăzilor. 

Istoricii sovietici n-au făcut niciodata legătura între aceste evenimente: antrenamentele corpului 14 infanterie pentru debarcarea de pe vasele Flotilei Dunării, ale corpu­lui 3 desant-aerian de pe avioane şi planoare, ale corpului 9 infanterie speciala de pe vasele de război ale Flotei Mării Negre, însă aceste evenimente sunt legate între ele prin loc, timp şi scop. Este vorba de pregătirea unei agresiuni de proporţii gigantice, care se afla în ultimul stadiu de pregătire.”

Deci, pe lângă Corpul 9 de desant maritim, în Crimeea se instruia și pregătea și Corpul 3 de desant aerian. Exercițiile complexe, în premieră în armata sovietică, erau de desantare a unei întregi divizii în spatele frontului inamic, iar acest corp ce cuprindea mai multe divizii, care ar fi trebuit desantate eșalonat, se afla în Crimeea. Care este scopul unui corp de desant aerian? Ce trebuie să facă acesta? E simplu, să se parașuteze în spatele frontului inamic, să creeze o zonă de siguranță în care vor putea ateriza planoarele cu armament, trupe și muniție, poate și avioane de aprovizionare, apoi creând această zonă să taie spatele inamicului, să-i anihileze liniile de aprovizionare și să-i amenințe spatele frontului. Astfel, inamicul este prins ca într-un clește, între trupele desantate și cele de pe front, posibilitățile acestuia fiind foarte reduse. Dar ca un desant aerian de asemenea proporții (vorbim de o divizie în prima fază) să aibă succes, trebuie îndeplinită o condiție esențială. Desantul trebuie urmat obligatoriu de un atac puternic pe front, și asta cât mai repede, sincronizarea este totul. Fără acesta, trupele aerodebarcate sunt condamnate. De ce? E simplu, dacă debarci o divizie în spatele frontului pe calea aerului, aceștia sunt ușor înarmați, nu au tancuri sau artilerie, nu au linie de front și nu au cum să reziste multă vreme unui asalt organizat și planificat. Ei pot să dezorganizeze spatele frontului, să taie liniile de aprovizionare, să distrugă comandamente sau unități dispersate, dar dacă nu sunt susținuți nu au șanse. Dacă cei atacați pot disloca trupe suficiente de pe front și să îi atace, sunt condamnați. Iar singurul mod în care nu poți să-i lași să scoată trupe de pe front este să ataci puternic frontul la foarte scurtă vreme. Exemplele ne sunt date chiar de bătăliile celui de-Al Doilea Război Mondial.

În noaptea de 5 spre 6 iunie 1944, divizii întregi de parașutiști sunt lansate în Normandia, în spatele Zidului Atlanticului. Toți au obiective clare și specifice, surprinderea era esențială. Își fac datoria cum pot mai bine, mare parte din obiective sunt ocupate. Dar dacă debarcarea nu avea loc în 6 iunie, în dimineața următoare, ei nu ar fi avut cum să mențină obiectivele cucerite. Dar debarcarea a avut loc, a fost un succes. Un alt caz, soldat cu eșec este Operațiunea „Market Garden”, în Olanda, în toamna lui 1944. Ultimul pod, deși cucerit de parașutiști, nu a putut fi menținut din cauza întârzierii trupelor de sprijin.

Dar ca să ne facem o idee despre ce ne aștepta să ne amintim evenimentele petrecute abia cu un an în urmă, la 28 iunie 1940, ocuparea Basarabiei de către armata sovietică în urma ultimatumului de la 26 iunie.[4]  Din acel articol vreau doar să reamintesc modul de desfășurare. Deși am cedat și am început evacuarea armatei, sovieticii au trecut granița în forță cu opt ore mai devreme, au depășit coloanele noastre în retragere, nu au respectat graficul de deplasare stabilit de comun acord. Au avut loc parașutări de trupe sovietice la Chișinău, Reni și în alte locuri, au surprins și dezarmat trupele noastre, au făcut ce au vrut fără să respecte nicio convenție sau înțelegere semnată. Practic, s-au comportat exact după planurile lor inițiale ce prevedeau o rezistență din partea noastră. Parașutiștii au fost lansați în spatele trupelor noastre, dar urmau să fie susținuți de avansul rapid al forțelor principale ce trecuseră deja Nistrul. Nu rămâneau izolați. A fost practic o repetiție a ceea ce ne aștepta în 1941, dar în altă parte, judecând după desfășurarea celor două corpuri sovietice în iunie 1941, corpul 9 desant maritim și corpul 3 desant aerian.

Ele fiind în Crimeea, ținta lor nu putea fi alta decât Dobrogea. Dacă s-ar fi pregătit un desant aerian în spatele Prutului, corpul 3 de desant aerian ar fi trebuit poziționat în Basarabia, pentru o distanță cât mai scurtă. Dar atunci ce rost mai avea corpul 9 de desant maritim care făcea exerciții pe navele flotei sovietice de Marea Neagră? Există o singură explicație. Desantul maritim trebuia să debarce la Constanța și pe țărmurile Dobrogei, dar înainte de asta, corpul 3 de desant aerian ar fi fost parașutat în interiorul Dobrogei, cu scopul de a tăia liniile de comunicații spre Constanța. Și cum se putea face asta cât mai simplu? Ocupând podurile peste Dunăre, cel de la Cernavodă fiind principala axă de legătură dintre Dobrogea și restul țării. Iată că primele două piese ale puzzle-ului se leagă. Dar nu sunt singurele, Stalin dorea să fie sigur că va rupe Dobrogea de România încă din primele zile ale războiului ce se pregătea să-l declanșeze. Și pentru asta avea nevoie de o asigurare suplimentară. Un plan genial, în caz că ceva va merge cum nu trebuie.

Să ne ocupăm de Dobrogea mai întâi, apoi vom reveni și la restul frontierei noastre. Mă voi axa în acest articol pe Constanța și litoral, plus operațiunile din Marea Neagră, urmând să vorbesc de flota fluvială și de Delta Dunării în articolul următor. Am văzut ce ni se pregătea, să vedem ce s-a întâmplat, apoi judecați voi dacă sovieticii se comportau de parcă era vorba de apărare sau nu.

Primele zile de război

La 22 iunie 1941 Germania declanșează operațiunea Barbarossa, atacul contra U.R.S.S. Tot atunci, Antonescu dă celebrul ordin „Români, Vă ordon. Treceți Prutul!” Dar românii nu au trecut Prutul la 22 iunie 1941, așa cum cred majoritatea, ci ceva mai târziu, la 3 iulie. Cel puțin nu l-au trecut în forță, cu toate armatele, așa cum ne închipuim noi. Singurii care au trecut Prutul cu întreaga capabilitate Frontul de Est - 1941militară a fost aviația română, care alături de cea germană, a atacat și bombardat aeroporturile sovietice distrugându-le avioanele la sol, concentrările de trupe și tancuri. Trupele terestre doar au făcut infiltrări dincolo de Prut, au testat tăria dispozitivelor sovietice și au edificat unele mici capete de pod, pentru a preîntâmpina distrugeri de poduri de către sovietici. Aceste poduri nu erau minate și pregătite de distrugere, cum ar fi trebuit să fie în caz că sovieticii ar fi fost pregătiți de apărare. Mai mult, aviația a distrus la sol o mulțime de avioane sovietice aglomerate imediat după graniță, la fel ca și tancuri, artilerie și armament, semn că trupele lor nu erau dispuse pentru apărare, ci pentru atac. De ce nu am trecut Prutul la 22 iunie 1941? E simplu, configurația frontului inițial făcea imposibil acest lucru. România era în Grupul de Armate Sud, iar linia frontului de la Marea Baltică la Marea Neagră avea o ieșitură concavă spre vest chiar în partea centrală. Deci Grupul de Armate Centru trebuia să atace primul și să avanseze, abia după ce ajungea la nivelul celui de sud acesta putea ataca. Dar în acest timp trebuia să fixeze inamicul, pentru a-l împiedica să transfere trupe spre centru. De aceea atacul nostru în forță a început abia la 3 iulie. Cu o excepție, stânga Armatei a 3-a, de la nord, a atacat din primele zile pentru a ocupa nordul Bucovinei, care făcea un intrând în frontul nostru. Ideea este că noi nu am atacat general pe linia Prutului decât din 3 iulie, în rest am dat scurte atacuri de fixare, incursiuni și edificarea unor capete de pod în ideea desfășurării ulterioare a operațiunilor.

Mai mult, nu am avut ce ataca pe Dunăre sau pe Marea Neagră, nu se înscria în concepția planului militar al Operațiunii „München”, eliberarea Basarabiei și a nordului Bucovinei. În acest sens, din moment ce noi nu aveam o concepție ofensivă la Marea Neagră, am făcut ceea ce face cineva care dorește să se apere: am plasat un baraj de mine în jurul portului Constanța și la gurile Dunării. Nu am trimis aviația să bombardeze Crimeea sau Odesa, nu am întreprins acțiuni ofensive în adâncime, aviația noastră a bombardat doar țintele militare din imediata vecinătate a frontului, în Basarabia.

În schimb, iată ce au făcut cei care declară sus și tare de zeci de ani că ei s-au pregătit numai de apărare și că au fost surprinși de atacul mișelesc al germanilor și românilor. Să ne punem puțin în mintea comandanților sovietici. Sunt atacați puternic din 22 iunie 1941 pe frontul central, cel cu dezvoltare spre vest. Armatele germane de tancuri, cu niște generali capabili în frunte (de exemplu Guderian, cel care a străpuns frontul francez în mai 1940) forțează înaintarea, rup frontul sovietic și provoacă încercuiri luând sute de mii de prizonieri, aviația este distrusă la sol, mii de tancuri sovietice ard îngrămădite lângă graniță. Stalin tace, nu zice nimic, este pur și simplu paralizat de atacul german, este și normal, planurile sale de zeci de ani s-au năruit într-o clipă. Se va adresa poporului abia la trei săptămâni după invazia germană! Surprinși și fără directive clare în acest caz, generalii sovietici desfac plicurile sigilate primite cu câteva zile în urmă. Da, sunt zeci de mărturii că au primit plicuri sigilate care trebuiau să le deschidă doar când primeau ordin, dacă o făceau mai devreme erau împușcați. Dar ce conțineau acele plicuri? Ne spun chiar unii dintre acești generali. Nimic despre defensivă! Nimic despre apărare! Dar aceștia tac și nu zic mai departe ce scria în ordinele sigilate care trebuiau să fie deschise doar la ordinul de sus! Nici nu ar putea să spună mai multe, cenzura sovietică nu le-ar fi permis asta, memoriile lor au apărut chiar în perioada sovietică. Păi, dacă nu era nimic despre apărare, ce putea să fie scris în acele ordine? Dacă nu era ceva important, de ce să le trimiți în plicuri sigilate către toate unitățile, cu consemn să fie deschise doar la ordin? Dar la atacul german, unii le-au deschis să vadă cum trebuie să acționeze, și aceștia spun că nu era nimic despre apărare! Atunci despre ce putea fi vorba? De numărat soldații, de strâns recolta, de curățat tunurile? Să fim serioși, erau ordine de atac, cu obiective clare și specifice! Și unii le-au transpus în practică, deoarece erau singurele ordine, altele nu erau, comandamentul sovietic era în degringoladă, Stalin tăcea și nu spunea nimic, astfel că nimeni nu îndrăznea să ia inițiativa. Deoarece risca să fie împușcat a doua zi după ce Stalin ar fi revenit, doar așa se petreceau lucrurile în Uniunea Sovietică. Câți comandanți nu au fost executați după iunie 1941 fiind făcuți responsabili de dezastru, deși ei urmau doar ordinele primite, ultimele ordine ce le-au parvenit?

Regimente și divizii sovietice au atacat haotic, necoordonat, unii comandanți urmând instrucțiunile din plicuri, alții nu le deschiseră, se apărau sau se retrăgeau. Confruntați cu puternicul atac german, cu efectivele decimate, cu aviația distrusă la sol, cu tancurile și vehiculele bombardate și în mare parte distruse, cu pozițiile străpunse și manevrate, aproape încercuite, au atacat haotic, cu efective reduse de pierderi și dezertări. Dar țintele atacului lor, așa cum erau ele precizat, nu mai erau valabile, nu mai erau acolo, trupele germane trecuseră frontiera în ofensivă. Astfel, atacurile slabe ale rușilor au sfârșit tragic pentru ei, mărind pierderile în morți și prizonieri.

- Va urma -

[1]  Cristian Negrea, articolul  Minciuna 22 iunie 1941.
[2] Suvorov/Rezun, Voprosîistorii, 1970, Nr.5, pag.44.
[3]  Suvorov/Rezun, Odesa încercuită, pp. 3-8.
[4]   Cristian Negrea,  Cedarea Basarabiei. Aveam alternative?
 
footer