Revista Art-emis
„Disinformation” 2013 - Diseminarea de informaţii false (2) PDF Imprimare Email
Dr. Larry Watts   
Luni, 14 Octombrie 2013 09:16
Dr. Larry Watts - Romanian InterkitAcest text a fost scris în data de 25 iulie 2013, înainte de interviul pe care Ion Mihai Pacepa i l-a acordat jurnalistului Andrei Bădin.

Operaţiunile anti-evreieşti.
 
In toata opera sa Pacepa face un portret al complicităţii strânse si entuziaste a României în operaţiunile de spionaj anti-americane, anti-Israel si anti-evreieşti sponsorizate de către sovietici. Lucrarea sa nu admite nicio sugestie privind vreun autentic conflict de interese sau vreo fricţiune serioasă intre Bucureşti si Moscova. El continuă aceeaşi linie in Dezinformarea (co-autor Ronald J. Rychlak), astfel infuzând lucrarea cu dezinformare mai degrabă decât să explice fenomenul. Portretul lui Pacepa despre cooperarea României cu Serviciile de stat Secrete ale URSS şi ale Pactului de la Varşovia în momentele critice din 1963, 1972 şi 1978 nu se potriveşte deloc cu documentele interne ale altor state membre ale blocului sovietic. Acolo unde el imaginează întărirea colaborării şi subordonării, ceilalţi vorbesc doar de tensiuni mai mari, relaţii complet rupte şi chiar de operaţiuni reciproc ostile. În 1987 dezinformarea lui Pacepa prezentată în cartea sa „Orizonturi roşii” a avut influenţă în primul rând datorită faptului că aspectele sale cele mai importante nu ar fi putut fi verificate, iar linia generală a sa era inerent plauzibilă - două caracteristici ale oricărei dezinformări efective. Şi totuşi, ce s-ar fi putut afirma fără prea mare teamă de verificare sau contrazicere  în 1987, înainte de colapsul comunismului şi deschiderea arhivelor Pactului de la Varşovia este azi uşor de demontat.
Să comparăm, de exemplu, starea relaţiilor României în cadrul Pactului de la Varşovia descrisă de alte state membre cu „revelaţiile “ lui Pacepa de presupusă cooperare româno- sovietică în cadrul operaţiunii Orizont lansată împotriva Statelor Unite în februarie 1972. Cinci luni mai devreme Brejnev a informat pe ceilalţi membri al Pactului că România duce „o lupta împotriva noastră” şi reprezintă „fundamentala obstrucţie faţă de linia noastră”. Conform spuselor lui Janos Kadar, regimul Ceauşescu a „abandonat întotdeauna” linia lor comună şi a urmat „o direcţie împotriva Uniunii Sovietice şi a Pactului de la Varşovia”. Ceilalţi lideri au căzut de acord asupra necesităţii recrutării de agenţi din România „care în viitor ne vor susţine” pentru „a exercita influenţă în dezvoltările interne ale ţării” deoarece politicile României erau „antisovietice” şi erau direcţionate „împotriva Pactului de la Varşovia” (Înregistrare a Întâlnirii dintre Leonid Brejnev şi liderii de partid est europeni din Crimeea, 02/08/71, Proiect de istorie paralelă asupra cooperării în securitate (PHP). Fostul şef KGB al contraspionajului extern, Generalul Oleg Kalugin, a confirmat defectarea finală a deja aproape complet superficialei cooperări a Serviciilor de Informaţii dintre România şi U.R.S.S. în 1971, observând că „Securitatea de stat a României şi-a terminat cu totul legăturile cu KGB”, precizând că în acest timp toate celelalte servicii ale Pactului au devenit mai direct subordonate autorităţii KGB.
 
Şeful KGB Yuri Andropov a intervenit direct să dea dispoziţii Bulgariei în decembrie 1971 să rupă complet cu ceea ce el considera a fi „nechibzuitele strânse relaţii“ cu Serviciile de Informaţii româneşti.[1]  Alegaţiile lui Pacepa - repetate în cartea sa Orizonturi roşii din 1987 ca şi în Dezinformarea - conform cărora România a participat într-o campanie masivă antiamericană, anti-Israel şi antievreiască a Uniunii Sovietice la începutul anului 1972, erau destinate audienţei americane. Documentele conducerii Pactului de la Varşovia şi ale KGB care le respingeau nu erau destinate pentru consumul Statelor Unite. Afirmaţia lui Pacepa conform căreia Moscova se face vinovată de crearea unei imagini de „actor independent” al României în 1972 omite să explice cum de România a câştigat acest statut aproape cu o decadă mai devreme. Corul de laude al Vestului faţă de sfidarea Moscovei de către România a fost prezent pentru aproape o decadă înainte ca Pacepa să-şi imagineze operaţiunea Orizont.[2] 
 
Faima independenţei României a atins proporţii globale datorită refuzului de a asista clienţii URSS sau a ruperii relaţiilor cu Israelul în iunie 1967 şi a sfidării sale faţă de invazia Cehoslovaciei de către trupele conduse de sovietici în 1968. Pacepa este atât de înverşunat cu acuzaţiile sale asupra complicităţii româno-sovietice încât ar putea fi chiar ridicol dacă acestea nu ar fi avut un impact negativ asupra relaţiilor româno-americane încă de la începutul anilor 1980. Ca şi în cazul operaţiunilor anti-Vatican, susţinerea lui Pacepa pentru un important rol al României în operaţiunile antiamericane şi antievreieşti în Orientul Mijlociu de către KGB a fost subliniată într-un articol câţiva ani mai devreme. În articolul său din 2006 ca şi în „Dezinformarea”, Pacepa insistă că, în 1972, KGB-ul a lansat Operaţiunea SIG (guvernele sioniste) care a rămas în responsabilitatea securităţii de stat a României fiind implicate şi Libia, Iran, Liban si Siria (articolul include Iranul, cartea, nu). Astfel, el pretinde că „toate miile de doctori, ingineri, tehnicieni, profesori şi chiar instructori de dans” trimişi din România în acele ţări, aparent ca să participe la acţiuni de „tip joint venture de a construi spitale, case si drumuri”, erau de fapt în misiunea „de a prezenta Statele Unite  ca pe un arogant şi nepăsător reprezentant al fiefului evreiesc” în scopul subordonării „întregii lumi islamice”.[3] 
 
Intenţia lui Pacepa aici nu e nici subtilă, nici ancorată în vreo realitate. El stigmatizează virtual orice român implicat  în activităţi economice sau de asistenţă umanitară în Orientul Mijlociu din 1972 până în 1989 (cel puţin) ca pe un furnizor turbat de anti-americanisme şi un instigator de ură şi violenţă împotriva evreilor şi a Israelului. Relaţiile şi activităţile româneşti în Orientul Mijlociu, insista Pacepa, ar putea fi interpretate  - de către Washington şi Tel Aviv, de aliaţii amândurora şi de către ţările islamice unde România era prezentă drept „acţiuni inamice” pentru care România ar fi trebuit să fie pedepsită. În mod persistent Pacepa schimbă datele operaţiunilor ostile spre 1972 - annus mirabilis pentru Cooperarea Serviciilor de Informaţii sovieto-române împotriva Statelor Unite, Israelului şi evreilor. În 2006, de exemplu, el a pretins că România a urmat ordinele K.G.B. „la mijlocul anilor 1970” de a recruta membri ai grupurilor etnice islamice pentru a semăna dezinformări „turbate, demente” antiamericane si antievreeşti şi a suporta organizaţii teroriste din zonă. În Dezinformarea, totuşi, Pacepa îşi consolidează acuzaţiile astfel încât Operaţiunea SIG, imaginara Operaţiune Orizont şi pretinsa recrutare de etnici „islamici” pentru dezinformare şi acţiuni teroriste au fost lansate în 1972.[4]
 
 
În 2006 el a susţinut din nou că înaintea defectării sale în iulie 1978, „Serviciul meu de Informatii Externe a expediat un număr de cca. 500 astfel de agenţi sub acoperire în ţările islamice”. În Dezinformarea el adaugă că România a continuat să trimită astfel de agenţi până în momentul colapsării blocului sovietic în 1989, subliniind că „cei mai mulţi erau ingineri, doctori, profesori şi instructori de artă” Pacepa reuşeşte o consolidare similară a pretinsei „inundări” a lumii islamice cu antievreieştile Protocoale ale bătrânilor Sionului şi cu alte documente fabricate de K.G.B. pretinzând o conspiraţie sionistă a Statelor Unite pentru a converti „lumea islamică într-o colonie evreiască”. În articolul său, Pacepa datează această operaţiune spre mijlocul anilor 1970, în timp ce în Dezinformarea el o mută spre 1972, adăugând totodată că în perioada „ultimilor săi ani în România - ceea ce înseamnă, sfârşitul anilor 1970 -  Serviciul său a diseminat mii de copii prin sfera sa de influenţă islamica la ordinul K.G.B.”[5]
 
Documente sovietice interne, care nu au fost destinate accesului americanilor, îl contrazic în totalitate pe Pacepa. În 1972 autorităţile sovietice au cerut amplasarea de mai multe unităţi KGB de-a lungul frontierei dintre URSS si România, în primul rând deoarece „activitatea antisovietică a organizaţiilor sioniste pe teritoriul României s-a intensificat”. De fapt era vorba de o problemă cronică
În 1978 liderul Moldovei sovietice a discutat cu şeful K.G.B. -ului, Andropov, ca 40 de unităţi suplimentare ale K.G.B. să combată subversiunile României, inclusiv „activitatea subversivă intensă a persoanelor de naţionalitate evreiască” montate de „formaţii de nuanţă sionista şi clericală pe teritoriul românesc”. Şi în 1987 autorităţile K.G.B. au deplâns faptul că „centre propagandistice şi religioase” din România (menţionate în documentele interne ale K.G.B. cu numele de cod „Obiectiv 24”) continuă să susţină „manifestaţii pro-sioniste ostile de inspiratie naţionalistă”. Chiar şi în noiembrie 1989 K.G.B. deplângea activitatea subversivă „antisovietică” a „serviciilor speciale ale ţărilor adversare, în principal SUA, RFG, Israel, şi organele speciale ale Obiectiv 24 referitoare la poziţiile exagerate în mod artificial asupra pretenţiilor basarabene si evreieşti.”[6]  În locul unei cooperări „intense” româno-sovietice împotriva SUA, Israelului şi evreimii în general, pentru care Pacepa insistă cu încăpăţanare, Romania a sprijinit în mod activ grupuri antisovietice ostile Blocului Comunist şi întregii comunităţi socialiste, din Occident şi din toată lumea. Chiar şi rapoartele interne ale altor ţări membre ale Pactului (de la Varşovia) arată acelaşi lucru. De exemplu, Germania de Est  a contrazis direct afirmaţia lui Pacepa din 1972 privind reînnoirea angajamentului României de cooperare cu Blocul împotriva Occidentului, arătând că de fapt „neprincipiala” politica externă şi de securitate a României „contravine abordării agreate de ţările socialiste privind principalele probleme internaţionale” si deteriorează „unitatea şi coeziunea sistemului socialist mondial”.[7]
 
Uniunea Sovietică s-a aflat într-adevar în spatele campaniei de răspândire a literaturii anti-Israel şi antievreieşti şi în exacerbarea antisemitismului în Orientul Mijlociu. Dar România nu a sprijinit Moscova în această direcţie. Prin propagarea acestor minciuni regizate de sovietici, scopul lui Pacepa a fost de a distrage atenţia de la adevăraţii iniţiatori ai acestei campanii antisemite.  Mai important încă, Kremlinul a considerat necesar să ascundă faptul că în acea perioadă şi chiar în cea premergătoare, a anilor ’60, România a încurajat şi sprijinit când a fost posibil stânga antisovietică din toată lumea  - în Orientul Mijlociu, în Asia, în America Latină, în Europa occidentală şi chiar în ţările Blocului sovietic.[8]
 
România a negociat cu Santiago Carillo în numele lui Juan Carlos pentru a facilita tranziţia la o monarhie constituţională în Spania, care să încorporeze un Partid Comunist Spaniol legal, care să nu fie aservit Moscovei. (C. Power, Juan Carlosof Spain: Self-Made Monarch (1996). România a mediat, de asemene, între junta militară şi comuniştii portughezi, după cum a arătat CIA, „de a stopa o deplasare radicală spre stânga care ar fi putut aduce Portugalia sub o considerabilă influenţă sovietică.”[9] Doar cu câteva zile mai înainte ca Pacepa să ceară azil în occident, autorităţile sovietice au descris sprijinul pe care  România îl oferă Eurocomunismului antisovietic într-un raport intitulat „Informaţii privind Intensificarea în România a unei campanii de propagandă care dăunează intereselor U.R.S.S..”[10]
 
 
Moscova şi parteneriii săi, atât din interiorul cât şi din afara blocului sovietic, erau conştienţi de comportamentul României, chiar dacă Pacepa pare să fi uitat acest lucru. Fidel Castro se plângea liderului bulgar că România a sabotat „unitatea”  comunismului latino-american, prin „spălarea creierelor” liderilor acestor ţări şi „a instigat conflicte” care „au subminat încrederea în Uniunea Sovietică.” La un an de la plecarea lui Pacepa, Brejnev a atacat frontal Romania pentru refuzul de a sprijini grupuri „revoluţionare” pro-sovietice în Nicaragua şi Asia de Sud-Est.[11]
 
Pacepa a indicat ca principale ţinte ale pretinsei campanii antiamericane şi antisemite dusă de România – Siria, Libia, Liban, Iran. În cel puţin trei dintre aceste ţări România a  luptat din răsputeri să convingă regimurile lor de dreptul Israelului de a exista şi de pericolul unor relaţii strânse cu Uniunea Sovietica.  Nu e deloc misterios de ce Pacepa s-a decis să scoată Iranul de pe aceasta listă, de la publicarea acestor afirmatii în 2006 şi publicarea în 2013 a Dezinformării (Disinformation). Între timp au apărut documente sovietice care au arătat cum, la un an de la dezertarea lui Pacepa, autorităţile sovietice au raportat că „după căderea regimului Şahului în Iran, conducerea României a trimis rapid o delegaţie musulmană [la Teheran] ca să-l prevină pe [Aiatolahul] Khomeni să nu invite specialisti din U.R.S.S. în Iran”.
Românii, - se plângea Moscova -, au abordat în acelaşi sens şi Afganistanul, susţinând o politica „cu caracter deschis antisovietic.”[12] Chiar în ziua dezertării lui Pacepa (27 iulie 1978), Moscova a condamnat cu amărăciune România pentru că a încercat „să convingă” alte ţări socialiste „să combată împreună, prin acţiuni conjugate, activităţile şi măsurile URSS în legatură cu Pactul de la Varşovia [şi] în multe alte aspecte privind rezolvarea unor probleme de importanţă internaţională”. La un an după ce Pacepa a ajuns în Statele Unite, Kremlinul încă mai deplângea eforturile „insistente” ale conducătorului României „de a atrage de partea sa, în acţiuni antisovietice, conducerile din Bulgaria, Polonia şi RDG”.[13] Potrivit unor comunicări interne ale Kremlinului care erau menite să nu iasă niciodată la iveală, România „a sprijinit, s-a aliniat la şi a aplicat” politica externă a .S.U.A. Americanii, potrivit aceloraşi discuţii sovietice interne, „foloseau” România „cu scopul de a submina din interior unitatea ţărilor „prietene” şi de a „slăbi” unitatea politico-militară a statelor socialiste”.
 
Fabulaţiile lui Pacepa privind o virulentă participare a României în operaţii antiamericane si antievreieşti este pur si simplu o fantezie care poate fi susţinută doar prin repetare şi evitare cu bună ştiinţă a faptelor.
 
- Va urma -
Sursa: [14]; Ziaristi Online
 
English version of this article
Mr. Pacepa’s Disinformation II: Anti-Jewish Operations
07/25/2013
 
Throughout his ouvre Pacepa paints a portrait of intimate and enthusiastic Romanian complicity in Soviet-sponsored anti-American, anti-Israeli and anti-Jewish espionage operations. His work admits no hint of genuine clash of interest or serious friction between Bucharest and Moscow. He continues this same line in Disinformation (co-authored with Ronald J. Rychlak), thus infusing the work with disinformation rather than merely explaining the phenomenon.
Pacepa’s portrait of Romanian cooperation with the state security services of the USSR and the Warsaw Pact at critical points in 1963, 1972 and 1978 does not accord at all with the internal documents of other Soviet bloc members. Where he imagines strengthened collaboration and subordination, they speak only of greater strain, relations entirely broken off, and even of mutually hostile operations. In 1987 the disinformation Pacepa presented in his Red Horizons was influential primarily because its most important aspects could not be verified and its general line was inherently plausible – two characteristics of any effective disinformation. However, what could be asserted without too much fear of verification or contradiction in 1987, before the collapse of Communism and the opening of Warsaw Pact archives, is now easily disproven.
Compare, for instance, the state of Romanian relations within the Warsaw Pact as described by its other members with Pacepa’s ‘revelations’ of alleged Soviet-Romanian cooperation in Operation Horizon launched against the United States in February 1972. Five months earlier Brezhnev informed the other Pact members that Romania led „the fight against us” and was “the fundamental obstruction to our line.” According to János Kádár, the Ceauşescu regime „always abandoned” their common line and pursued one „directed against the Soviet Union Union and the Warsaw Pact.” The other leaders agreed on the necessity of recruiting agents within Romania „who in the future will support us” in order “to exert influence on developments inside the country” because Romanian policies were „anti-Soviet” and aimed „against the Warsaw Pact” (Record of the Meeting Between Leonid Brezhnev and East European Party Leaders in the Crimea, 02/08/71, Parallel History Project on Cooperative Security (PHP), www.php.isn.ethz.ch)
Former KGB foreign counterintelligence chief, General Oleg Kalugin, confirmed the final breakdown of the already entirely superficial Romanian-Soviet intelligence cooperation in 1971, observing that „Romanian State Security terminated its ties with the KGB” altogether, precisely as all other Pact services became more directly subordinate to KGB authority. KGB chief Yuri Andropov even intervened directly with the Bulgarians in December 1971, ordering them to sever completely what he regarded as their “incautious close relations” with Romanian intelligence. (Kalugin in Harvard International Review, v. 24, no. 3 (Fall 2002); J. Baev and K. Grozev in A Handbook of the Communist Security Apparatus in Eastern Europe 1945-1989 (2005): 49, 85)
Pacepa’s allegations – repeated in his 1987 Red Horizons and in Disinformation – that Romania participated in a massive anti-American, anti-Israel and anti-Jewish campaign on behalf of the Soviet Union at the start of 1972, were designed for American audiences. The Warsaw Pact leadership and KGB documents that rebut them were not produced for U.S. consumption.
As to Moscow’s allegedly ‘stage-managed’ advertisement of Romania as an independent actor, Pacepa is only about a decade too late. The ship of Western praise for Romanian defiance of Moscow had been sailing for almost a decade before Pacepa’s imagined Operation Horizon. The fame of Romanian independence reached global proportions with its refusal to assist Soviet clients or break off relations with Israel in June 1967 and its defiance against the Soviet-led invasion of Czechoslovakia in 1968. (See e.g., „Rumanians Widen Independent Line: Seek ‘Spiritual’ Tie to West,” New York Times, 19/12/64; „Rumania Opposes Soviet on Control of Armies,” The New York Times, 18/05/66)
Pacepa is so wildly off base with his accusations of Romanian-Soviet complicity that it would be laughable were it not for the very real negative impact they have had on the American-Romanian relationship since the beginning of the 1980s.
As in the case of anti-Vatican operations, Pacepa’s claim for an important Romanian role in the KGB’s anti-American and anti-Jewish operations in the Middle East was outlined in an article several years prior. In both his 2006 article and in Disinformation Pacepa insists that, in 1972, the KGB launched Operation SIG („Zionist Governments”) that fell within the responsibility of Romanian state security since it involved Libya, Iran, Lebanon, and Syria (the article includes Iran, the book does not).
Thus, he alleges, „all” of the “thousands of doctors, engineers, technicians, professors, and even dance instructors” that were sent from Romania to those countries ostensibly to participate in „joint ventures to build hospitals, houses and roads” were actually on the mission of “portraying the United States as an arrogant and haughty Jewish fiefdom” aiming to subordinate “the entire Islamic world.” (I. Pacepa, „Russian Footprints” National Review (NRO), 24/08/06; Disinformation: 38. 94, 261-2, 277-8)
Pacepa’s intent here is neither subtle nor anchored in any reality. He stigmatizes virtually every Romanian involved in economic ventures or humanitarian assistance in the Middle East from 1972 through 1989 (at least) as a purveyor of rabid anti-Americanism and an instigator of anti-Jewish and anti-Israeli hatreds and violence. Romanian relations with and activity in the Middle East, Pacepa insists, should be interpreted – by Washington and Tel Aviv, by the allies of both, and by the Islamic countries where Romanians were present – as „enemy action” for which Romania should be punished.
Pacepa persistently shifts his dating of hostile operations to 1972 – his annus mirabilis for Soviet-Romania intelligence cooperation against the United States, Israel and Jewry. In 2006, for example, he had claimed that Romania followed KGB orders “in the mid 1970s” to recruit members of Islamic ethnic groups to sow “rabid, demented” anti-American and anti-Jewish disinformation and to support terrorist operations in the area. In Disinformation, however, Pacepa consolidates his accusations so that Operation SIG, his imagined Operation Horizon, and the alleged recruitment of “Islamic” ethnics for disinformation and terrorist operations were all launched in 1972. (NRO, 24/08/06; Disinformation: 262)
In 2006 he also claimed that before he defected in July 1978, „my DIE had dispatched around 500 such undercover agents to Islamic countries.” In Disinformation he embellishes upon that by claiming that Romania „continued to send such agents until the Soviet bloc collapsed, in 1989,” and by stressing that „most of them were engineers, medical doctors, teachers, and art instructors.”
Pacepa performs a similar consolidation of Romania’s alleged „showering” of the Islamic world with the anti-Jewish Protocols of the Elders of Zion and with other KGB-fabricated documents alleging a U.S.-Zionist conspiracy to convert „the Islamic world into a Jewish colony.” In his article Pacepa dated this operation to „the mid-1970s” while in Disinformation he moves it up to 1972 as well, adding as an aside that during his “later years in Romania” – that is, the end of the 1970s – his service “disseminated thousands of copies throughout its Islamic sphere of influence” on the order of the KGB. (NRO, 24/08/06; Disinformation: 262)
Again, internal Soviet documents not designed for American consumption contradict Pacepa entirely. In 1972 Soviet authorities requested more KGB units along the USSR’s frontier with Romania in part because „the anti-Soviet activity of Zionist organizations on Romanian territory has intensified.” Apparently, this was a chronic problem. In 1978 the Soviet Moldavian leader pleaded with KGB chief Andropov for forty more KGB units to combat Romanian subversion, including the “intense subversive activity among persons of Jewish nationality” undertaken by “formations of a Zionist and clerical nuance on Romanian territory.” And in 1987 KGB authorities complained that „the propagandistic and religious centers” of Romania (which internal KGB documents now codenamed „Objective 24”) continued their subversive „inspiration of nationalist manifestations and hostile pro-Zionism.” As late as November 1989 the KGB was bewailing the „anti-Soviet” subversive activity of “the special services of the adversary, principally the USA, FRG, Israel, and the special organs of Objective 24,” regarding „artificially exaggerated positions on the Bessarabian and Jewish questions.” (Documents 3, 14, 26, 27 in WP #65, CWIHP, wilsoncenter.org)
Instead of the ‘intense’ Romanian-Soviet cooperation against the US, Israel and Jewry, upon which Pacepa doggedly insists, Romania was actively supporting anti-Soviet groups and tendencies within the Bloc, within the larger socialist community, in the West, and globally. And the internal reports of the other Pact members, including Romania, reflect this. For example, the East Germans directly contradicted Pacepa’s claim of renewed Romanian commitment to Bloc-wide cooperation against the West in 1972, reporting instead that Romania’s „unprincipled” foreign and security policies „harmed the agreed approach of the socialist countries on the main international issues” and damaged the „unity and cohesion of the socialist world system.” (Analysis of Romanian-Chinese Relations by the East German Embassy in Bucharest, 18/12/72, PHP)
The Soviet Union was indeed behind a campaign of spreading anti-Israeli and anti-Jewish literature and in exacerbating anti-Semitism throughout the Middle East. But Romania did not assist Moscow in carrying it out. In propagating these falsehoods Pacepa’s originally Soviet-directed aim was to distract attention from the real purveyors of that anti-Semitic campaign. More importantly still, the Kremlin sought to obscure the fact that at that time and ever since the early 1960s Romania encouraged and supported the anti-Soviet Left wherever in the world it possibly could – in the Middle East, in Asia, in Latin America, in Western Europe, and even within the Soviet bloc itself. (Document 3 in CWIHP WP #65)
Romania interceded with Santiago Carillo on behalf of Juan Carlos to facilitate a transition to constitutional monarchy in Spain incorporating a legalized Spanish Communist Party that was not subservient to Moscow. (C. Power, Juan Carlos of Spain: Self-Made Monarch (1996): 88-90) Romania also mediated between the military junta and Portuguese communists in order, as the CIA pointed out, „to head off a radical swing to the left that could bring Portugal under considerable Soviet influence.” (National Intelligence Bulletin, 03/11/75, foia.cia.gov) And several days before Pacepa sought asylum in the West, Soviet authorities described Romania’s support of anti-Soviet Eurocommunism in a report entitled “Information Regarding the Intensification in Romania of a Propaganda Campaign that Harms the Interests of the USSR.” (Document 15 in WP #65, CWIHP)
Moscow and its partners within and outside the Soviet bloc were well aware of Romanian behavior, even if Pacepa appears to be oblivious to it. Fidel Castro complained to the Bulgarian leader that Romania was sabotaging the „unity” of Latin American communism, „brainwashing” their leaders, and „instigating conflicts” with and „rousing distrust toward the Soviet Union.” Within a year of Pacepa’s departure Brezhnev frontally attacked the Romanians for refusing to support pro-Soviet „revolutionary” groups in Nicaragua and Southeast Asia. (Minutes of the meeting between Todor Zhivkov and Fidel Castro in Sofia, 11 March 1976, CWIHP; Document 5 in WP #65, CWIHP)
Pacepa lists as the main targets of Romania’s alleged anti-American and anti-Semitic campaign – Syria, Lybia, Lebanon, Iran. In at least three of these countries Romania struggled mightily to persuade their regimes of Israel’s right to exist – and, of the danger of close relations with the Soviet Union. It is hardly mysterious why Pacepa decided to drop Iran from this list between the publication of his 2006 allegations and the 2013 publication of Disinformation. In the interim Soviet documents had surfaced revealing how, within a year of Pacepa’s defection, Soviet authorities reported that “after the fall of the Shah’s regime in Iran, the Romanian leadership quickly sent a Moslem delegation [to Teheran] to warn [Ayatollah] Khomeni not to invite specialists of the USSR into Iran.” The Romanians, Moscow complained, approached Afghanistan in the same sense, advocating policies of an „overtly anti-Soviet character.” (Document 4 in WP #65, CWIHP)
On the very day of Pacepa’s defection (27 July 1978), Moscow bitterly condemned Romania for seeking to “convince” the other socialist states “to combat together, through joint action, the actions and measures of the USSR within the Warsaw Pact [and] on many other issues regarding the resolution of a series of problems of international importance.” A year after Pacepa arrived in the United States the Kremlin was still decrying the „insistent” efforts of the Romanian leadership „to draw to its side, in anti-Soviet actions, the leaderships of Bulgaria, Poland, and the GDR.” (Documents 2 and 4 in e-Dossier #29, CWIHP)
According to internal Kremlin communications that were never meant to see the light of day, Romania was “supporting, aligning with and exploiting” U.S. foreign policies. And the Americans, according to internal Soviet discussions, were „using” Romania “in order to undermine the unity of the fraternal countries from inside, for the ‘loosening’ of the political-military union of the socialist states.”
Pacepa’s confabulation of Romanian participation in virulent anti-Americanism and anti-Jewish operations is simply that, a fantasy that can be maintained only through repetition and studious avoidance of the facts.

Sursa: Ziaristi Online

[1] [1] vezi Kalugin în Harvard International Review, v.24, no. 3 (Fall 2002); J.Baev si K. Grozev in A Handbook of the Communist Security Apparatus in Eastern Europe 1945-1989 (2005): 49, 85)
[2] 2 vezi de ex. ”Romanian Widen Independent Line: Seek ‘Spiritual’ Tie to West,” New York Times, 19/12/64; “Rumania Opposes Soviet on Control of Armies,” The New York Times, 18/05/66).
[3] 3 I. Pacepa, “Russian Footprints” National Review (NRO), 24/08/06; Disinformation: 38. 94, 261-2, 277-8).
[4] 4 vezi NRO, 24/08/06; Disinformation: 262.
[5] 5 NRO, 24/08/06; Disinformation: 262.
[6] 6 Documentele 3, 14, 26, 27 din WP #65, CWIHP, wilsoncenter.org
[7] 7 Analiza relaţiilor Româno-Chineze de către ambasada RDG din Bucuresti, 18/12/72, PHP.
[9] 9 National Intelligence Bulletin, 03/11/75, foia.cia.gov.
[11] 11 Minuta  întâlnirii dintre Tudor Jivkov şi Fidel Castro, la Sofia, 11 March 1976, CWIHP; Document 5 din WP #65, CWIHP.
footer