Revista Art-emis
Experienţe din trecut PDF Imprimare Email
Constantin Schifrinet   
Luni, 14 Octombrie 2013 09:08

Prof. univ. dr. Constantin Schifirneţ, art-emisLupta împotriva alcoolismului

Se ştie destul de puţin despre iniţiative şi acţiuni ale unor personalităţi româneşti pentru lupta împotriva alcoolismului, viciu prezent mai ales în satele româneşti de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Ne referim, în primul rând, la A.D. Xenopol şi la Spiru Haret. Istoricul ieşean s-a implicat activ în orice acţiune de combatere a alcoolismului. În  14 martie 1897 el este ales preşedinte al Ligii antialcoolice, calitate în care lansează un apel către membrii Ligii şi redactează statutele acesteia. În Introducere, la Carte contra beţiei (culegere întocmită de Gh. Thiron şi Christu Negoescu, Bucureşti, 1900,  p. 4), Xenopol scrie: „Fugiţi oameni buni, de beţie, ca de ciumă! […] Mai bine decât un păhăruţ de rachiu dimineaţa, cercaţi să beţi un pahar de lapte cald cu o bucată de pâine să vedeţi ce bine are să vă întărească…”. El recomandă „câte un pahar de vin, rod lăsat de Dumnezeu pentru desfătarea noastră, dar rachiul respingeţi-l din toate puterile, căci el este otravă,  el este moarte !”. Cartea cuprinde două articole semnate de Ion Găvănescu şi A.C.Cuza, secretar general al Ligii Române, în contra alcoolismului. Restul articolelor semnalează efectele negative ale beţiei, sunt ironizate conduite bahice, se fac prezentări despre alcool ca duşman al omului. Să amintim alte două lucrări apărute în perioada de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea: A.C.Cuza, „Lupta în contra alcoolismului în România”, 1897 şi Miron Cristea, „Cuventare contra beţiei”, 1902. Spiru Haret, ministru al Instrucţiunii publice în trei guverne, a sprijinit propaganda antialcoolică desfăşurată de revista „Albina”, fondată de el în 1897, dar şi campania contra alcoolismului dusă de Liga antialcoolică de la Iaşi. Din poziţia de demnitar, el a solicitat, prin trei documente, corpului didactic din sate, unde alcoolismul luase proporţii alarmante, să intervină pentru stoparea acestuia. Întâi, el a transmis Circulara din august  1898 către revizorii şcolari ca să îndemne pe învăţători a ţinea conferinţe contra alcoolismului, în care spune limpede: „Pentru combaterea viciului beţiei, ale cărui consecinţe funeste sunt îndeobşte cunoscute, ministerul, între alte măsuri ce a luat, crede nimerit să vă atragă atenţiunea şi dumneavoastră ca să îndemnaţi pe învăţători să facă sătenilor conferinţe în contra alcoolismului, la ocaziuni favorabile. Ei vor spune starea degradatoare în care ajung cei care abuzează de alcool, povăţuind pe săteni ca să se ferească de acest viciu. Vor putea consulta asupra materiei, până se va face un manual în limba română, pe următorii autori care au scris asupra consecinţelor alcoolismului.

1. Jules Steag „Les dangers de l’Alcoolisme” (Lectures scolaires, Maximes, Sujets de redaction, problemes). Paris. Fernand Nathan. 1896.
2. Dr. Galtier Boissiere. „Livret d’Antialcoolisme”. Paris. Armand Colin. 1896 şi „L’enseignement de l’Antialcoolisme. 1897.
4. Eugene Picard. „Dangers de l’abus des boissons alcooliques”. Manuel d’instruction populaire a l’usage des instituteurs. Paris.
5. J. Denis. „Manuel de temperance”. Geneve.
6. Dr. Laborde. „La lutte contre l’alcoolisme”. Manuel a l’usage des enfants des ecoles et des leurs educateurs, Paris, 1896.

Am transcris aceste titluri pentru a observa cunoaşterea de către demnitarul român a literaturii despre o temă dintr-un  domeniu îndepărtat de specialitatea lui - matematica. Apoi, Haret redactează Înştiinţare din 1898 către autorii de cărţi ca să pună bucăţi cu învăţături antialcoolice prin care anunţă că  Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice invită pe autori de cărţi de lectură pentru şcoalele primare ca, în lucrările lor viitoare şi în ediţii noi ce vor scoate din cărţile lor, să caute a introduce istorioare morale şi învă­ţături privitoare la beţie şi urmările ei. Pentru combaterea cu succes a acestui viciu, ministrul solicită ca înainte de a introduce în cărţile lor istorioarele şi învăţăturile morale privitoare la beţie, autorii să consulte pe inspectorii învăţământului primar. În concordanţa cu ideea lui ca în sate învăţătorul să colaboreze cu preotul, Haret face o  Intervenire către mitropoliţi şi episcopi ca preoţii să ţie predici antialcoolice pentru a-i ruga pe ierarhii B.O.R. să dea ordine preoţilor ca să ţină predici contra alcoolismului, şi, totodată, să îndemne pe credincioşi „să se abţină de la  acest viciu atât de degradator.”

În Raport la Rege  asupra activităţii Ministerului de Instrucţie, 1903, Haret redactează  un capitol distinct,  Lupta antialcoolică, în care menţionează acţiunile sale, remarcând  că „învăţătorii au urmat îndată îndemnul nostru. S-a  început o serie întreagă de conferinţe, la care sătenii asistau cu interes, în număr destul de mare.” Recunoaşte că această primă încercare nu a reuşit îndestul. Cauza este că lucrul nu avea o bună organizaţiune; conferinţele nu erau făcute după un plan; cercurile culturale, nefiind încă organizate pe atunci, învăţătorii lucrau izolaţi, nu se sprijineau unii pe alţii şi nu se simţeau îndestul sprijiniţi nici de la centru. Dar mai  presus de toate acestea, silinţele învă­ţătorilor au fost paralizate prin vrăjmăşia cârciumarilor, căreia venea  în ajutor neîncrederea primarilor săteşti faţă de iniţiativa învăţătorilor. În adevăr, trebuie să se ştie că pe atunci învă­ţătorul era încă a priori considerat ca un răzvrătitor, şi orice mişcare, făcea el se interpreta în rău. De aceea mulţi învăţători s-au văzut atunci acuzaţi de agitaţiuni subversive şi expuşi la tot felul de neajunsuri. Când cu tulburările ţărăneşti din 1898 în judeţele Teleorman, Olt, Romanaţi şi Dolj, vreo  câţiva învăţători au fost denunţaţi ca provocatori ai dezordinelor şi urmăriţi. Justiţia i-a scos din cauză deoarece, afară de doi, ceilalţi nu aveau nicio vină; dar s-a  văzut pe urmă că denun­ţarea fusese făcută de cârciumari, pe care conferinţele învăţă­torilor îi tulburau în comerţul lor cel otrăvitor.” În discursul rostit în şedinţa Senatului de la  25 ianuarie 1908 ca răspuns la interpelarea lui Titu Maiorescu de­spre activitatea extraşcolară el enumără, printre forme activităţii extraşcolare, „campania antialcoolică, începută încă din 1897, şi în care învăţătorii au lucrat cu atâta energie.” Haret era convins că numai constituirea unei puternice so­cietăţi a corpului didactic primar va putea avea o influenţă hotărâtoare asupra succesului final în lupta antialcoolică. În acelaşi Raport către Rege, aminteşte de iniţierea de către Casa Şcoalelor a publicării de broşuri şi a realizării unor tablouri antialcoolice, toate fiind distribuite la bibliotecile şcoalelor rurale şi la învăţători. Haret remarca şi o altă cale de luptă a învăţătorilor împotriva alcoolismului, anume înfiinţarea şi organizarea cercurilor culturale a contribuit mult la aceasta. În plus, teatrele săteşti reprezentau mici piese care au acelaşi obiect. În lucrarea sa Chestia ţărănească Haret propune scumpirea alcoolului şi micşorarea numărului de cârciumi ca măsuri ce vor fi împiedica întinderea beţiei, „care în unele părţi au adus populaţia în cel din urmă grad de decădere.” Semnificativ rămâne faptul că guvernul, al cărui membru era Spiru Haret, a trecut prin Parlament, în 1908, „Lege pentru monopolul vânzării băuturilor spirtoase în comunele rurale şi măsuri contra beţiei”, publicată în „Monitorul Oficial” din 7 martie 1908. Legea va suferi modificări în 1909, 1910, 1914.

footer