Revista Art-emis
Regele care şi-a scos ţara la tarabă (2) PDF Imprimare Email
Dan Merişor   
Joi, 10 Octombrie 2013 18:00
Mihai I dă mâna cu inamicul Prima „mişcare” a noii puteri, în frunte cu regele, a fost predarea Mareşalului gărzilor comuniste organizate de agentul sovietic Emil Bodnăraş. Ţinut sub arest, Mareşalul este aruncat în braţele bolşevicilor la 31 august 1944. V-a fi dus în U.R.S.S. şi declarat prizonier de război. Ce ironie! Armata Roşie capturase un mareşal, şef de stat, dar nu prin luptă ci datorită trădării de către regele ţării inamice… Nici renumiţii „vânători de nazişti” nu-şi imaginau asemenea „plocon”. Practic regele Mihai, prin actul dela 23 august, şi-a donat propriul guvern inamicului. Halal patriotism, majestate!
 
Mareşalul Antonescu şi unii membrii guvernului au fost „returnaţi” României pentru a fi judecaţi de un „Tribunal al Poporului” comunizat şi special constituit. Va fi condamnat la moarte şi executat la 1 iunie 1946. Nicio diferenţă între decapitările capetelor încoronate din evul mediu şi procedura folosită în cazul Mareşalului Antonescu. Doar arma folosită, în loc de ghilotină sau topor, gloanţele. Merita Antonescu o asemenea soartă? Dezonorase România sau încercase să-i redea demnitatea pierdută sub alt rege comerciant de ţară? Dacă Mareşalul a fost „judecat” în acest mod, faptele regelui cum ar trebui catalogate? Patriotice, salvatoare, onorante ? După cum au decurs evenimentele, greu de crezut… Aşadar regele şi acoliţii săi capitulaseră necondiţionat în faţa inamicului, fără semnarea unui armistiţiu. Inteligentă şi oportună acţiune pentru România?! Urma şi etapa încheierii şi parafării actelor. Pentru aceasta s-a înfiinţat o comisie. Din partea română au participat: Lucreţiu  Pătrăşcanu, gen. adj. Dumitru Dămăceanu, Barbu Ştirbei şi  Ghiţă Pop (semnatari) iar din partea aliaţilor, mareşalul Rodion  Malinovski (semnatar). Nu voi prezenta documentele convenţiei, încheiată la 12 septembrie 1944, fiind deja cunoscute. Î esenţă, Convenţia a transformat România, într-un stat sub ocupaţie, autorizând legal şi la nivel internaţional, jaful sovietic la scara întregii ţări. A fost un dictat pe seama României, nu un act ce ar fi trebuit sa reglementeze raporturile militare dintre  părţile angrenate într-un conflict deschis.
 
Pentru că trădătorii sunt priviţi cu dezgust oriunde, folosiţi şi apoi aruncaţi cu scârbă, semnificativ rămâne modul în care ştia Moscova să facă diferenţa între Mareşalul Antonescu şi noile „autorităţi” instalate de regele Mihai după 23 august. Când Pătrăşcanu a întrebat de ce condiţiile de armistiţiu impuse de catre U.R.S.S. României sunt mai grele decât cele oferite lui Antonescu, Comisarul Molotov i-a răspuns: „Antonescu reprezenta România, voi nu mai reprezentaţi pe nimeni”. Spune mult despre onoare această replică! Nu „majestate”?
 
Aruncarea ţării în robia sovietică nu l-a deranjat prea mult pe rege. Şi azi el consideră că a procedat corect, „în interesul naţiei”, cât despre remuşcări, n-are rost să aducem vorba. În ţară pornise teroarea roşie. Iată câteva declaraţii făcute în şedinţele Consiliului de Miniştri din 15/16.09.1944 despre ce se întâmpla prin ţară: 
 
Maniu: „Domnilor, ţin de la început să constat că textul acestui armistiţiu nu corespunde cu acele conversaţiuni şi cu acele încheieri pe care emisarii noştri din Cairo au convenit cu reprezentanţii aliaţi […] constat ca aliaţii nu şi-au respectat întelegerea de la Cairo. La Cairo s-au facut înţelegeri precise. Baza acestor condiţiuni era fixată în 6 puncte care conţineau anumite asigurări foarte preţioase pentru România şi noi când am făcut armistiţiul şi când am trimis comisia la Moscova, am fost de credinţă că aceste stipulaţiuni vor fi respectate.[…]”.
 
Patrascanu: „La sfârşit am să fac câteva concluziuni. În textul armisţitiului, în discuţia cu cei trei ambasadori, Comandamentul aliat este reprezentat prin Uniunea Sovietică, o dată pentru totdeauna. În toate discuţiile noastre Comandamentul sovietic este singurul care reprezintă Anglia şi America. Toate legăturile militare ale României trec pe planul discuţiilor şi înţelegerilor cu Uniunea Sovietică.”
 
Eftimiu: „Nu rezultă că ar putea să se facă modificarea instalaţiunilor de transport, de comunicaţie care există acum în ţară. Totuşi ruşii au executat lărgirea liniei de la Iaşi până la Ploieşti, de la Cernăuţi la Focşani , aşa încât prin această lărgire se paralizează complet orice posibilitate de trafic în jumătatea de vest a Moldovei. […]”.
 
Buzeşti: „Paralizam toată viaţa economică din Moldova, vine iarna, o să fie o regiune înfometată. […]”.
 
Maniu: „Am văzut eu , dl. Buzeşti are textul, şi va puteţi închipui în ce situaţie ajungem noi, guvernul acesta, regimul acesta şi în special noi cei care am lucrat efectiv la pregătirea acestui armistiţiu, când ni se va pune în faţă mâine-poimâine, faptul că lui Ion Antonescu i s-a promis de către dl. Molotov o zonă neutra pe care noi nu o avem. […] Ieri, dl.ministru al agriculturii mi-a declarat ca nu-şi ia răspunderea pentru situaţia în agricultură dacă în anul viitor vom avea recoltă slabă, fiindcă luându-i mijloacele de cominicaţie, boii, caii, trăsurile, tractoarele, dumnealui a raportat oficial că nu răspunde pentru situaţia din agricultură. […] .trebuie să accentuez gestul Majestăţii Sale Regelui, care a luat în această chestiune partea leului, fiindcă în cuvântul său în hotarirea aceasta, a pus la dispoziţia acestei acţiuni întregul său aparat militar şi civil […] ”

Dinu Bratianu: „Cred că este inutil să discutăm această chestiune. Pierdem vremea.
Au făcut ce au putut. Au fost condiţii ineluctabile, se simţeau stăpâni în ţara românească , fiindcă armata ocupase ţara.”
 
Maniu: „În acest armistiţiu se vorbeşte de germani, de unguri, de evrei şi de multe şi multe lucruri. Dar nu se vorbeşte de un lucru esenţial pentru noi, ce se întimplă în Basarabia, cu românii noştri de acolo. Domnii comunişti au venit la mine la un moment dat să-mi propună să facem un fel de legătură patriotică, şi atunci nu s-a făcut din cauza mea, recunosc. Pentru ce? Pentru că eu insistam la dumnealor ca între ţintele acestui bloc patriotic să fie pusă şi chestiunea Basarabiei şi Bucovinei, şi am insistat pe acest lucru, şi am spus că nu este posibil ca noi să inugurăm o acţiune de stat care nu ar avea între ţintele sale câstigarea Basarabiei şi Bucovinei. Dumnealor nu au vrut acest lucru şi din cauza aceasta nu s-a facut. […] Nu ne putem face vinovaţi că ne dezinteresăm de fraţii de un sânge cu noi, pe care vitregia soartei, la un moment dat, i-a despărţit de noi. Ce se întâmplă? În acest corp al armistiţiului nu se vorbeşte nimic de Basarabia si Bucovina, decât in sensul că ramân în posesia Rusiei. […] Acum, în ceea ce priveşte Basarabia şi Bucovina, suntem o ţară învinsă, ni s-au impus anumite condiţiuni de armistiţiu şi nu avem ce face şi ne supunem, fiindcă suntem într-o situaţie silită. Alta este însă chestiunea românilor din Basarabia. Dacă vor începe a urmări, a închide şi aresta pe românii de acolo care au votat in 1918 unirea Basarabiei cu noi, atunci noi, cu ce conştiinţă primim acest lucru? […] Trebuie însă să se ştie că sufletul nostru sângerează şi în al doilea rând că avem conştiinţa vie că trebuie să ne îngrijim de fraţii noştri care sunt în afară şi să vedem ce intenţiuni au ruşii cu fraţii noştri din Basarabia şi Bucovina, fiindcă am fost colegi de parlament cu Halipa, cu Pelivan, şi nu ne vine bine să vedem că sunt aruncaţi în închisori sau loviţi pentru ceea ce au facut acum 25 ani. […] Rog însă comisia care va discuta cu comisia militară sovietică să pună în discuţiune aceasta chestiune şi pe cât posibil să ia garanţii pentru ei. Domnii aceştia mi se adresează mie. Acum fug, se ascund prin diferite sate, vin şi-mi cer scut, sfat, unde să se ascundă, unde să se aşeze, ca să nu fie spânzuraţi. Şi eu trebuie să dau răspuns şi voi da, voi găsi o posibilitate. Cred că este cazul ca să trezesc interesul dv. asupra acestei nenorociri şi să facem tot posibilul ca ei sa fie ocoliţi.” Stenogramele Consiliului de Miniştri din 15-16 septembrie 1944 ne dezvăluiesc adevărata dramă trăită atunci de poporul român. Bineînţeles că „majestatea sa” nu-şi asumă nici o responsabilitate pentru consecinţele actului de la 23 august 1044. El a ieşit pe uşa cabinetului şi gata! De rest s-au ocupat ruşii prin slugile lor comuniste din ţară. Ba chiar şi conducerile partidelor istorice…
 
L.Pătrăşcanu: „Art.16 (din Convenţia de artmistiţiu - n.a.).Tipărirea, importul şi răspândirea în România, a publicaţiilor periodice şi neperiodice, prezentarea spectacolelor de teatru şi a filmelor, funcţionarea staţiunilor de TFF, Poşta, Telegraf şi Telefon, vor fi executate în acord cu Inaltul Comandament Aliat (Sovietic)”.
 
Vişoianu: „Toate propunerile noastre nu au fost luate în considerare. Am intervenit ca să arăt că semnificaţia acestui articol, este în contradicţie cu declaraţia domnului Molotov şi cu condiţiunile armistiţiului, aşa cum le cunoaştem de la Cairo, şi că constituie o imixiune în administraţia ţării. Am stăruit mult, dar fără nici un rezultat. […] Eu păstrez părerea mea că este o imixtiune şi destul de importantantă şi îmi pare foarte rău ca n-am putut fi ascultat.”
 
Sănătescu: „Practic, aplicarea acestui articol cum s-ar putea face?”.
 
Vişoianu: „Prima noastra propunere trebuie să fie acesta: administraţia noastră ascultă sugestiile guvernului. Se poate întâmpla însă ca Comandamentul Sovietic să vrea să dea o amploare şi să aplice efectiv această măsura şi atunci să fie, alături de organele noastre, prezente şi organele sovietice.”
 
Niculescu-Buzeşti: „La anexa la care se face referire în textul art.16, chestiunea este şi mai gravă. […] pentru că nu se poate să fim complet privaţi de orice posibilitate de a comunica cu străinătatea; căci dacă nouă nu ni se permite şi nu se permite nici legaţiilor noastre, aşa cum prevedea anexa la art.16, legăturile decât cum va fi stabilit de comandamentul aliat (sovietic), nu ni se vor permite legăturile nici cu statele neutre…”
 
Maniu: „Punctul acesta are o importanţă extraordinară şi mai ales pe noi, partidele politice, ne pune într-o situaţie aproape intolerabilă. Noi am primit să facem parte din guvernul acesta, pe baza manifestului, făcut atât de frumos, din partea M. S. Regelui, în care se spunea că se introduce în Ţara Românească un regim de libertate şi constitutionalism, […] Urmează de aici că noi nu suntem stăpâni asupra mişcării noastre intelectuale şi asupra cuvântului de opinie publică, care s-ar putea produce la un moment dat. De aici urmează ca orişice ziar, care apare în România, poate fi cenzurat. Tot aici urmează că orice comunicare făcuta prin radio poate fi cenzurată. Noi suntem în fata opiniei publice într-o situatie intolerabilă. Noi nu putem să luam parte la mişcarea intelectuală şi artisticş a universului. În plus: se fac confiscări de aparate de radio unor oameni, care nu sunt bogaţi. Întreaga lume este săracă şi ea n-are un alt control al ştirilor, decât aparatul de radio. Acesta s-a luat. […] Evident, delegaţii noştri la Moscova n-au avut ce face; au trebuit să accepte acest armistiţiu, care ne-a fost impus.”.
 
Visoianu: „Va fi înfiinţată o Comisie de Control Aliată…”
 
Sănătescu: Din text reiese că aceasta Comisie aliată de Control este sub ordinele Comandamentului rus.”
 
Christu: Aceasta comisie este sub ordinele Comandamentului rus.”
 
Sănătescu: „Eu credeam că este vorba aici de o comisie a celor trei guverne aliate.”
 
Niculescu-Buzeşti: „În comisie sunt reprezentanţi ai Comandamentelor, nu ai guvernelor. Or, se consideră ca în România, Comandamentul Sovietic este comandament aliat.”
 
I. C. Bratianu: „Comisia este mai mult o acoperire a mareşaluilui Malinovski şi a Comandamentului.”
 
Niculescu-Buzesti: „Pentru diferitele acorduri speciale pentru aplicarea armistiţiului, care vor fi încheiate pe baza lui. Comisiunea acestui Comandament Sovietic aplică aceste acorduri.
 
Dămăceanu: „Le controlează.”
 
Niculescu-Buzeşti: „Cu cine negociem noi aceste acorduri ?”
 
Dămăceanu : „Cu Malinovski.”
 
Sănătescu: „O chestiune despre care vrem sa vă întrebăm şi pe dumneavoastră: ce i-a determinat pe aliaţi ca acest armistiţiu să nu fie semnat de reprezentanţii celor trei mari puteri, ci să dea delegaţie mareşalului Malinovski, care este un comandant militar?”.
 
L. Pătrăşcanu: „Impresia mea este că au vrut să sublinieze cine are cuvântul hotarâtor în chestiunile româneşti.” [...] În afară de interpretarea textului armistiţiului, socotesc de datoria mea să împărtăşesc guvernului unele impresiuni şi unele constatări , făcute în timpul şederii noastre la Moscova. […] Am socotit semnarea armistiţiului ca un succes, după două săptămâni de aşteptări zadarnice la Moscova […) astăzi cred că iscălirea armistiţiului aşa cum este, constituie un succes pentru noi şi pewntru România. [...]Am sosit in România la 15 zile după ocuparea Bucureştilor, într-un moment când fuseseră semnalate anumite incidente petrecute cu Armata Roşie […] Ce s-a întâmplat în România? De pe o zi pe alta, o armată care se pregătea să intre victorioasă în Romania (ruşii - n.a.) […] trupe care aveau în ochi imaginea vie a ruinelor pe care le-a lasat armata româna, au sosit în ţară. Ce sentimente doriţi dv. să aiba această armată? Nu putea să aibă alte sentimente şi alte porniri decât acelea pe care le-a avut - şi cred în limitată masură - pentru că s-a văzut bine din tot ce am putut avea ca material diplomatic, că detaşamente izolate, grupuri răzleţe, au prădat şi au făcut anumite excese, dar sub nici un motiv unităţi compacte n-au făcut asemenea lucruri.”
 
Maniu: „Eram decis ca sa fac toate gesturile prevenitoare , ca să arat Armatei Sovietice ca suntem cu toată încrederea faţă de ea şi că o privim ca pe o aliată, ca o tovarăşe de luptă. Ce s-a întimplat însă? S-a întâmplat mai mult decât ceea ce spunea domnul Pătrăşcanu. Conducătorii oficiali ai Armatei Sovietice au declarat oficial şi în conversaţiile particulare pe care le-am avut că ei vin în România ca într-o ţara duşmană ca o armata de ocupaţie. […] Ştiţi cum au pus mâna pe toate vasele noastre şi au făcut unele acte pâna acolo, încât un amiral a trebuit să se împuşte. S-a sinucis pentru că au fost făcute acte umilitoare, nu acte făcute numai de un duşman, ci acte umilitoare, care dezonorează. Când sate de-ale noastre sunt aprinse, când se prăpădesc averi de miliarde, când Comandamentul Militar Rus nu primeşte pe membrii guvernului şi evacueaza sate întregi, - ce vrei dumneata să facem noi?”
 
C. I. C. Bratianu: „Când am intrat în contact cu domnul Pătrăşcanu, aveam oarecari judecăţi contra partidului comunist, în afara de concepţiile noastre. Însă domnul Pătrăscanu mi-a spus atunci: « Domnule Bratianu, noi înainte de toate suntem români. Să lucrăm într-un scop comun fiindcă în această ordine de idei nu reprezentăm altceva decât reprezentanţii dv. ». Am spus domnului Pătrăşcanu: « Cred că dv. puteţi avea pentru apropierea cu Rusia, mai multă influenţă la Moscova decât putem avea noi şi puteţi arăta opera noastră, pe care vrem s-o ducem înainte şi care va deveni opera comună a tuturor partidelor politice. ». Vă spun aceasta fiindcă mă miră cum domnul Pătrăşcanu, pe care l-am cunoscut şi l-am apreciat, cum a putut aduce împotriva noastră chestiunile pe care le-a adus? Cum a putut reproşa domnului Maniu şi mie că n-am făcut armistitiul? Cum ne-a putut reproşa ca n-am facut propagandă pentru împacarea cu Rusia?”

Vişoianu: „În concluzie, la sfârşitul acestei comunicări, trebuie să vă spun că succesele delegaţiei dv. la Moscova au fost absolut neînsemnate.
Şi vă spun cu tristeţe acest lucru.”.
Trebuie făcute câteva precizări. Condiţiile armistiţiului, negociate la Cairo, fuseseră stabilite sub guvernarea Mareşalului. Din acest motiv, reprezentanţii partidelor istorice fac dese trimiteri la cele 6 puncte stabilite acolo. Armistiţiul semnat în septembrie la Moscova, nu mai conţinea nici unul dintre ele, esenţiale pentru ţară, datorită actului de „bravură” de la 23 august 1944 al regelui Mihai!  Lucreţiu Pătrăşcanu era reprezentantul P.C.R. şi conducătorul delegaţiei care a negociat armistiţiului. Delegaţia a plecat în 28 august 1944 la Moscova. În timpul discuţiilor, Pătrăşcanu îi comunica lui Vîşinski: „Trebuie să vă previn că între delegaţii români sosiţi, se face simţită opinia conform căreia guvernul sovietic intenţionează să formuleze condiţii mai grele în raport cu cele înaintate Mareşalului Antonescu.”
În tot acest timp, Regele Mihai se odihnea la Sinaia. Era surmenat după efortul depus la 23 august…
- Va urma -
Sursa: istoria incomoda[1] 

footer