Revista Art-emis
Ultimatumul sovietic din iunie 1940 (6) PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. hab. Nicolae Enciu, Chişinău   
Duminică, 22 Septembrie 2013 17:39

Prof. univ. dr. hab. Nicolae Enciu. art-emisIII - 10 iulie 1940

Recentele răpiri teritoriale de la România

- Pantelimon Halipa -

„Pe când în apusul Europei se desfăşoară războiul dintre Germania şi diverse state, şi atenţia lumei este atrasă de cuceririle acesteia pentru motive diplomatice din vreme formulate şi îndelung discutate, iar celelalte popoare europene caută ca focul războiului să nu se întindă mai departe, în răsăritul Europei au loc acţiuni de cuceriri teritoriale, săvârşite de actuala cârmuire a republicilor ruse, cu desăvârşire inexplicabile, asupra unor popoare vecine mici şi neapărate, uluind lumea. Exemplificând cu un caz ce are loc uneori în mijlocul popoarelor puţin civilizate, spunem, că, pe când locuitorii erau preocupaţi de incendiul ce mistuia o parte din sat, vecinii altui sat au intrat şi au prădat copiii slabi şi bătrânii neapăraţi ai caselor celor preocupaţi de incendiu. Acţiunea aceasta a statului sovietic de astăzi va fi desigur judecată sub toate gravele ei aspecte, fiind atât de bizară şi condamnabilă, încât nu i se poate formula nici ăn chip forţat vreo justificare logică sau de drept, ci cade de-a dreptul sub speţa furturilor pe care istoria le-a ănregistrat şi altă dată, condamnându-le cu toată asprimea cuvenită. Sub asemenea aspect vinovat se prezintă cucerirea de către ruşi a Careliei, infiltrarea şi apoi cucerirea statelor baltice: Estonia, Letonia şi Lituania, partajul dobândit din teritoriul polonez şi tot atât de nejustificata năvălire şi răpire pentru a doua oară a Basarabiei, cu adăugirea nordului Bucovinei, de la România în iunie 1940.

Vinovăţia acestor acte strigătoare rezultă clar şi lesne din următoarele consideraţiuni logice:
Ce a determinat republica sovietică de azi să facă asemenea cuceriri?
- Consideraţiuni istorice sau etnografice? - dar acestea precum nu au justificat nici în trecut acelasi fel de cuceriri ale Rusiei ţariste, e clar că nu pot îndreptăţi îndeosebi actele prezente de mai sus ale Rusiei sovietice.
- Consideraţiuni geografice sau geologice? - nici atât. Acestea impun popoarelor ruseşti şi ocârmuitorilor acestora grija organizării imensului lor teritoriu, pururea prisositor, şi în nici un caz nu le dă drept pentru noi cuceriri, îndeosebi în dauna unor popoare mici şi paşnice vecine.
- Consideraţiuni economice, legate de ceea ce astăzi se numeşte „spaţiu vital”, sau de nevoi ale dezvoltării lor interne? - încă mai puţin, pentru aceleaşi elementare motive.

Şi atunci nu rămâne în faţa judecăţii lumii întregi, decât vechile motive de expansiune politică a popoarelor ruseşti actuale, tot aşa de nejustificate şi de condamnabile astăzi, precum au fost şi pentru politica ţaristă de ieri. Imensitatea teritorială şi posibilităţile de expansiune economică lăuntrică ce posedă republicile sovietice, apoi trebuinţele multiple de organizat ceea ce ele posedă, nu le dau nici un fel de drept a săvârşi noi cuceriri teritoriale în paguba atâtor popoare, decât sprijinindu-se pe acte samavolnice şi de răpiri nedrepte şi de condamnat.

Lumea, ce se întreabă, care ar fi deci motivele ce ar putea determina Republica Sovietică să întreprindă asemenea cuceriri, nu găseşte decât două motive principale: acel al setei de cucerire teritorială, condamnată de plano în tot lungul istoriei omenirii, şi motivul nou şi specific cârmuitorilor Rusiei de astăzi, bizar şi tot atât de condamnabil al răspândirii bolşevismului. Căci e bizar şi condamnabil a căuta să impui altora lucruri încă neexperimentate deplin şi cu rezultate nedovedite a fi necesare întregii omeniri, pornite din lăuntrul ţării tale şi în nici un caz asemenea dorinţe nu pot justifica cuceririle teritoriale în dauna altor popoare. Deoarece, pentru ca principiile comunismului rusesc să poată influenţa pe alte popoare, elementar ele trebuie dovedite a fi bune şi de real folos mai întâi la tine acasă. Apoi, pentru răspândirea ideilor şi lucrurilor superioare, nu e nevoie de propagande subversive şi mai ales de impunere prin cuceriri teritoriale; lucrurile şi ideile bune se răspândesc imitativ de la sine. Să se dovedească mai întâi că ideile bolşevismului au dat roade bune în Rusia şi atunci foarte lesne acestea vor fi adoptate şi de alte popoare, fără o propagandă silită şi scump plătită de ruşi. Dar întreaga lume ştie că, deşi au trecut 22 de ani de la revoluţia rusă din 1918, graniţele noului stat rusesc de astîzi sunt cu sălbăticie închise călătorilor celorlalte popoare, iar stările de lucruri, ce totuşi pot fi cunoscute streinilor, se ştie bine, sunt departe de Raiul promis de bolşevism. Desigur, revoluţia rusă din 1918 a găsit destule întârzieri în evoluţia statului rus de sub ţarism, dar Europa şi popoarele celorlalte continente ştiu bine, că stările de pretinsă îndreptare în statele ruse de astăzi sunt însutit mai rele decât cele din trecut.

Este inexact că toate libertăţile sociale lipseau sub ţarism.

Jugul poliţienesc de azi e pentru popoarele ruseşti mult mai greu ca să se compare cu măsurile în mare parte justificate din vremea ţaristă. În preziua revoluţiei din 1918, învăţământul de toate categoriile era liber şi sprijinit de Stat; o literatură superioară înflorea; viaţa socială ce începuse a prospera a fost conruptă tocmai de curentele bolşevice, până la distrugerea de azi; sub raport economic acel ştiut contrast dintre latifundiari şi stratul de adevărată paria al poporului rus, nu a fost tămăduit de revoluţie, ea numai a dărâmat partea întâia a problemeri, fără a rezolva pe cea de a doua,- ceea ce se trâmbiţează astăzi sub acest raport, se ştie, e iluzoriu şi nu poate amăgi pe nici un alt popor.

În Rusia sovietică de astăzi, toate sunt în decadenţă. Libertăţile sunt oprimate sălbatec, culminează prin opresiunea celei religioase; regimul administrativ este inchizitorial; toate aspectele culturale în cumplită reducere; situaţia materială a republicilor sovietice înspăimântător de precară; iar de asupra tuturor acestor stări de lucruri nenorocite, spectrul paradoxal al unei conduceri exercitată de o bandă de parveniţi, străini de neamul şi sufletul rusesc, ţinând într-o robie acest popor lipsit de pătura inteligentă şi de energii, cum de mult nu s-a mai pomenit în istoria popoarelor.

Cine urmăreşte cât de puţin - şi Europa este de mult în această convingere -, expunerile propagandei scrise şi celei radio-difuzate de la Moscova, vreme de 22 de ani, plictisitoare şi zadarnice, precum pentru străinătate aşa şi pentru lăuntrul popoarelor sovietice, şi cunoaşte stările de lucruri din vechiul stat ţarist şi întrevede ceea ce trebuie renaşterii şi dezvoltării acestui popor, nu poate să nu conchidă că rezultatul muncii pusă nu creator, ci atât de păgubitor, în contextul nevoilor şi dorinţelor urmărite de comunismul rusesc, se oglindeşte admirabil în cuvintele broşurii cu imputări făcute de Lenin menşevicilor în mai 1914: « Un pas înainte şi doi înapoi ». Iată care este rezultatul real al reformelor aduse în Rusia de comunismul bolşevic dirijat de la Moscova până acum, adevăr pe care Europa, repetăm, îl cunoaşte foarte bine şi de care se vor convinge în curând şi conducătorii actuali ai republicilor sovietice.

Aşa stând lucrurile, acest de al doilea motiv de expansiune rusă în estul Europei e tot atât de slab şi nedrept pentru a justifica noile cuceriri teritoriale ale ruşilor. Mai mult încă, din felul de propagandă ce se foloseşte, porneşte atâta dezgust şi ură împotriva bolşevismului şi a cârmuirei actuale ruseşti, cât nimeni dintre străini n-ar fi putut determina împotriva ideilor comuniste. Şi acest dezgust creşte îndeosebi prin recentele cuceriri nejustificate teritoriale ce s-au făcut, punând Rusia într-o lumină istorică lugubră pe care lumea o detestă şi nu o va uita niciodată.

Procesul acestor cuceriri va fi desigur desfăşurat şi juridiceşte şi istoriceşte între toţi factorii competenţi ai popoarelor lumii, şi atât săvârşitorii cât şi sprijinitorii din afară ai acestor acţiuni îşi vor lua osânda cuvenită. Oricum, şi până atunci, pe noi ne priveşte egal recenta răpire săvârşită în paguba pământului românesc şi arătăm că partea de ţară românească numită de ruşi Basarabia împreună cu Nordul Bucovinei, aparţin istoriceşte, geograficeşte şi îndeosebi etniceşte indiscutabil şi de veacuri României. Micul val de ucraineni, veniţi în această provincie în vremea stăpânirii ruseşti dintre 1812-1918, a fost întotdeauna infim, precum o mărturisesc însăşi statisticile şi expunerile etnografice ruse de ieri şi de astăzi. Mai mult înca, elementul românesc este recunoscut de însuşi statul rusesc actual că revărsându-se chiar peste Nistru, pentru care s-a şi înfiinţat Republica Moldovenească dintre Nistru şi Bug; iar această aşezare românească, se ştie, este acolo mult mai veche decât venirea în jos spre Marea Neagră a ucrainenilor, aşezaţi mai târziu, ca şi Germanii, Grecii şi celelate elemente străine etnice locale de astăzi. La fel s-a întâmplat cu Rutenii veniţi foarte târziu în Nordul Bucovinei. Încât, în virtutea principiului etnic de care se prevalează astăzi conducătorii de la Moscova, nu numai că nu e drept a se lua aceste două provincii, dar, dimpotrivă, cu dreptate trebuia să se adaoge României şi republica numită Moldovenească de dincolo de Nistru. Sau cel mult pe temeiul nou al schimbului de populaţie, Rutenii din Nordul Bucovinei trebuiau mutaţi în teritoriul acestei republici, iar moldovenii de la Bug, mutaţi în Nordul Bucovinei ce s-a luat, rămânând graniţa naturală şi paşnică între România şi Ucraina, apa Nistrului.

Numai cu astfel de procedare, dreaptă şi logică, rezolvarea graniţei etnice dintre România şi U.R.S.S. de azi, se putea numi „pe cale paşnică”.

Procedarea forţată, însă, folosită de Moscova acum prin luarea Basarabiei şi a Nordului Bucovinei, este act de dureroasă răpire, condamnată de toată lumea şi ea sapă o prăpastie, desigur inulilă şi regretabilă între români şi ucraineni, lucru cu desăvârşire în contrazicere cu „principiile de armonie dintre popoare” propagată chiar de comunism.

Avem speranţa însă, că această cotropire săvârşită acum în dauna României, indiferent din ce calcul sau sugestii de moment, nu va rămâne de lungă durată. Prăpastia ce se deschide între România şi Ucraina astăzi cu acţiunea de la Moscova, se va nivela curând, prin restabilirea teritorială dreaptă cuvenită României, dictată atât de armonia viitoare ce trebuie să fie pururea între aceste două popoare vecine, cum şi de echilibrul politic internaţional, necesar în acea lature a Europei de la gurile Dunării şi Marea Neagră.”[[1]]

10 iulie 1940


[1] Arhivele Naţionale, Bucureşti, Fond Pantelimon Halippa, 630/1940, fila 1-6.

footer