Revista Art-emis
August 1968 - Potenţiala invazie a U.R.S.S., Ungariei şi Bulgariei în România (4) PDF Imprimare Email
Dr. Larry Watts   
Joi, 19 Septembrie 2013 21:23

Larry Watts - Cei dintai vor fi cei din urmă...Intenţiile Pactului de la Varşovia vizavi de hotărârea României

Peste câţiva ani, deşi negând intenţia „serioasă” privind o eventuală invazie şi denaturând dezacordul sovietic cu Bucureştiul ca fiind limitat la „refuzul acestuia de a lua parte la acţiunea comună a Pactului împotriva Cehoslovaciei”, ambasadorul sovietic a confirmat că existau motive legitime de îngrijorare. Dobrinin, care avea să părăsească în sfârşit Washingtonul,  în anul 1986, pentru a conduce Departamentul internaţional care coordona şi superviza operaţiunile de dezinformare, a informat că trupele sovietice erau într-adevăr „angajate în manevre tactice demonstrative” de-a lungul frontierei cu România, care erau „atent monitorizate” de serviciile secrete occidentale, astfel încât „informaţiile cu privire la acestea au ajuns repede la preşedintele Johnson.”[67]

Cu siguranţă, aşteptările legate de o mişcare împotriva României erau larg răspândite în rândul forţelor sovietice şi ale statelor membre ale Tratatului de la Varşovia care au participat la invazia Cehoslovaciei. Pe 26 august, ministrul polonez al apărării, Generalul Wojciech Jaruzelski, a declarat auditoriului său de la Academia Statului Major General al Poloniei că România va avea de suferit pentru lipsa de obedienţă şi că „trebuie să se supună ordinelor sau să suporte consecinţele.”[68] Aproape patruzeci de ani mai târziu, pe când susţinea că nu a făcut parte din grupul de decizie şi strategie al Tratatului de la Varşovia, Wojciech Jaruzelski şi-a amintit că „la timpul respectiv şi, de asemenea, ulterior, s-au vehiculat unele informaţii potrivit cărora forţele noastre se puteau folosi de un „fir” pentru a invada România şi pentru a scăpa de Ceauşescu”, informaţii care „probabil” că „reprezentau intenţiile unor persoane.”[69] Recunoaşterea lui Jarujelski este şi mai interesantă având în vedere că el a respins în mod repetat propunerea României de a se uni pentru a contrabalansa dominaţia sovietică, a denaturat frecvent poziţiile (militare şi politice) ale României în faţa conducerii partidului şi guvernului polonez şi lucra, se pare, pentru spionajul militar sovietic.[70]

Un fost ofiţer G.R.U. aflat la vremea respectivă la comandă, considera că era „destul de evident” că armata sovietică „va invada România”.[71] Motivele pentru care s-au întors atât de rapid împotriva ei erau „foarte convingătoare”. Acestea conţineau denunţarea de către România a intervenţiei în Cehoslovacia ca fiind „un act de agresiune”, refuzul ei de a permite trupelor statelor Tratatului de la Varşovia să desfăşoare misiuni pe teritoriul său, declaraţia că, „în eventualitatea unui război în Europa, va decide în mod independent dacă va intra sau nu în război şi de partea cui” şi exercitarea dreptului de veto pentru crearea unei legături pe teritoriul său între U.R.S.S. şi Bulgaria pentru transferul trupelor.[72] Astfel, este uşor de înţeles de ce Administraţia Johnson a depus eforturi atât de mari „pentru a sublinia gravitatea acestei probleme”.

Potrivit arhivelor Departamentului de Stat, Rusk a declarat că Washingtonul „era foarte îngrijorat”, iar Dobrinin „nu ar trebui să interpreteze greşit atitudinea lor moderată”. Statele Unite doreau să specifice clar, „în cei mai duri termeni”, că se aşteptau ca Uniunea Sovietică „să nu mai ia în calcul pe viitor utilizarea forţei militare împotriva oricăror ţări din estul Europei.”[73] Dobrinin îşi aminteşte că Rusk şi-a exprimat îngrijorarea în termeni emoţionali: „În numele omenirii, vă cerem să nu invadaţi România, deoarece consecinţele vor fi imposibil de prevăzut” şi „vor fi dezastruoase pentru relaţiile sovieto-americane şi pentru întreaga lume.”[74]

A doua zi, într-un mesaj urgent, asistentul special al preşedintelui observa că „dacă avea să se întâmple ceva în România, acest lucru se putea întâmpla în prima săptămâna a lunii septembrie”, altfel spus, exact conform planificării furnizate Bucureştiului de către ofiţerul polonez din grupul de strategie al Tratatului de la Varşovia.[75] Mesajul era însoţită de o scrisoare a preşedintelui Johnson adresată şefului statului, Alexei Kosîgin, invocând posibilitatea unui al treilea Război Mondial în cazul în care Moscova invada România: „De două ori în decursul vieţii dumneavoastră şi al vieţii mele ne-am confruntat cu un război mondial, provocat de evenimente care s-au petrecut în estul Europei…. Aşa cum secretarul Rusk sublinia în discuţia cu ambasadorul Dobrinin, sper că guvernul dumneavoastră se va abţine, dacă se pune problema unei intervenţii militare în România sau în orice altă ţară din Europa de est”.[76]

În acelaşi timp, Rostow i-a comunicat preşedintelui Johnson că, deşi „există puţine informaţii adiţionale” asupra ameninţării militare sovietice la adresa României: Reţeaua meteorologică a forţelor aeriene sovietice a difuzat condiţiile meteorologice din România şi Iugoslavia, începând din 28 august, sugerând prin aceasta că se aşteaptă să fie efectuate zboruri în Balcani… În acelaşi timp, rapoartele meteorologice despre Cehoslovacia s-au diminuat considerabil.[77]

În 24 de ore, Dobrinin s-a întors cu răspunsul oficial al U.R.S.S., însă nu scris, ci verbal. Se declara oficial, pentru prima dată de la începutul crizei, în urmă cu 10 zile, că „temerile şi informaţiile privind intervenţia militară a U.R.S.S. împotriva României erau total nefondate.”[78] Dobrinin se referă la atacul indirect al Moscovei asupra credibilităţii României în declaraţia sa că „rapoartele despre viitoare deplasări de forţe sovietice în România sunt create special de anumite cercuri pentru a induce în eroare guvernul american şi ele nu corespund realităţii.”[79] Operaţiunile deschise de recunoaştere şi pregătirile pentru traversarea frontierei cu România s-au oprit într-o săptămână. Ulterior, Rusk le-a spus românilor că au avut „patru cărţi” de jucat împotriva Moscovei. Din păcate, primele două - „conştiinţa sovieticilor şi a aliaţilor din cadrul Tratatului de la Varşovia” şi „reacţia furioasă a opiniei publice mondiale” - se dovediseră deja inutile în cazul Cehoslovaciei.[80] Celelalte două cărţi, unitatea şi „atitudinea poporului român” şi „faptul că o invazie în România ar risca o rupere a relaţiilor dintre U.R.S.S. şi Occident” (la care Rusk a adăugat asigurarea sa „că o repetare a acţiunii sovieticilor în România ar provoca o reacţie mult mai puternică din partea Occidentului decât în cazul Cehoslovaciei”) au fost cele care au constituit, într-adevăr, atuurile României. [81]

După cum se menţiona în unul din rapoartele C.I.A. ulterioare invaziei, controlul sovietic asupra sateliţilor săi funcţiona numai dacă erau îndeplinite patru precondiţii:
- Partidul comunist trebuie să deţină monopolul puterii;
- Dorinţa sovieticilor de a interveni militar trebuie să fie credibilă;
- Legătura dintre partid şi popor trebuie să fie ruptă; [şi]
- Conducerea locală trebuie să fie capabilă de divizare.[82]
Primele două precondiţii - sau vulnerabilităţi din perspectiva regimului ţintă – existau cu siguranţă şi în cazul României. Ultimele două au reprezentat ţinta „măsurilor active” sovietice pe tot parcursul războiului rece.  Chinezii aveau o opinie similară în privinţa importanţei unităţii românilor. La observaţia lui Maurer că România era doar o ţară mică, Kang Sheng a ripostat: „India este o ţară mare, dar nu este unită; România este o ţară mică, dar este unită. În acest caz, care dintre ele este mai mare?”[83]
 
Editura Rao, Bucuresti, 2012 via Ziaristi Online
-------------------------------------------------------------------------------------------------------
[67] Dobrinin (1995), p. 178-183.
[68] Comentariul lui Jarujelski aş cum a fost citat în Immediate Warsaw, Telegram no. FOE 144, 19 noiembrie 1968, BNA, PRO, PREM 13/2638.
[69] Răspunsul dat de Generalul Iaruzelski lui David Dastych, Varşovia, 14 iunie 2007, la întrebarea pusă de autor. Amintirile lui Iaruzelski trebuie analizate cu grijă. Este interesant totuşi că el a re-afirmat dezinformarea sovietică privind o ofensivă din Occident (Germania) a justificat invazia şi că opoziţia României faţă de Moscova, chiar “în aspecte minore”, a fost ridicolă, înainte de a afirma că regimul lui Ceauşescu era “regim stalinist, dur şi caracterizat de cultul personalităţii”, fapt ne-adevărat în 1968, când Ceauşescu era încă pe linia deschisă de Gheorghiu Dej a liberalizării. Afirmaţia lui Iaruzelski că „Ungurii au unele motive să se opună lui Ceauşescu”, a fost in deplină conformitate cu dezinformarea că ostilitatea a fost dirijată împotriva liderului român şi nu a politicii independente şi anti-sovietice atât de populare.
[70] Vezi de ex.: Interviul colonelului Ryszard Kuklinski la CIA, “Jaruzelski’s Attitude, Behavior and Style,” (publicat parţial: HR70-14, 19 August 2008), p. 47, în “Preparing for Martial Law: Through the Eyes of Colonel Ryszard Kuklinski,” CIA; Marek Jan Chodakiewicz, “The Jaruzelski Case: The Ascent of Agent ‘Wolski’,” World Politics Review, 12 decembrie 2006, “The General’s Dark Past” Warsaw Voice, 15 iunie 2005.
[71] Viktor Suvorov, Inside the Soviet Army, New York, Berkeley Books, 1982, p. 7.
[72] Op. cit. p.8. Oportunitatea nu reprezenta o problemă deoarece, spre deosebire de Cehoslovacia care avea graniţă cu NATO (şi cu Austria, care era neutră), „România nu avea nici speranţa teoretică  de a primi ajutor din partea Occidentului.”
[73] Memorandum al discuţiei, 30 august 68, Document 165, FRUS, 1964-1968, Eastern Europe, volum XVII.
[74] Dobrynin (2001), p. 183.
[75] Nota a fost întocmită de Secretarul de Stat Rusk şi de Secretarul Apărării, Clark Clifford. O săptămână mai târziu, Preşedintele Johnson şi Dean Rusk au informat conducerea Congresului că se părea că „sovieticii ar putea intra în România”, după care  Johnson a transmis avertismente publice şi private şi „asigurarea verbală” a Ambasadorului Dobrinin că forţele sovietice nu vor intra în România (sau Berlin).  Secretarul Clifford a 0065plicat că în timp ce „nu exista „nici o dovadă despre vreo intervenţie imediată  în România”, Pactul îşi arătase capacitatea de a se deplasa rapid şi existau „şapte divizii în Ungaria, 12 în Bulgaria” şi „18 în URSS.” Preşedintele Johnson a adăugat apoi că administraţia rămânea îngrijorată „că poate vor dori să facă curăţenie în acelaşi timp în Iugoslavia, Românai şi Cehoslovacia.” Notes on President’s Meeting with House Leadership on Monday, septembrie 9, 1968, p. 1-2, 4, „Strategic Warning and the Role of Intelligence” (2010), CIA.
[76] Telegrama de la Asistentul special al Preşedintelui (Rostow) adresată Preşedintelui Johnson, în Texas, 31 august 1968, 1801Z, Document 91, FRUS, 1964-1968, Eastern Europe, Vol. XVII. Scrisoarea către Kosîgin, marcată „secret, sensibil, personal,” era aprobată de Departamentul de Stat şi cel al Apărării. Deşi nu se ştie dacă scrisoarea a fost vreodată trimisă, date fiind amintirile lui Dobrinin privind avertismentele formulate de SUA, mesajul pe care îl conţinea a ajuns în mod cert la destinatar.
[77] Cele mai recente aprecieri asupra situaţiei din Europa de Est (As Of 8:30 AM EDT), 31 august 1968, Walt Rostow către preşedinte, p. 2, punctele 7 şi 8, “Strategic Warning and the Role of Intelligence: Lessons Learned From The 1968 Soviet Invasion of Czechoslovakia” (2010), CIA.
[78] Telegrama de la Asistentul special al Preşedintelui (Rostow) adresată Preşedintelui Johnson, 1 septembrie 1968, 0344Z, Document 167 in op. cit. Telegrama a fost primită la ferma lui LBJ pe 31 august, ora 11:01 p.m. De asemenea, în răspuns se arăta că “nu se vor întreprinde astfel de acţiuni nici împotriva Berlinului”, dat fiind că SUA şi-au exprimat îngrijorarea în această privinţă.
[79] Dobrynin ((2001), p. 183.
[80] Memorandum al discuţiei, SecDel/MC/13, New York, 1 octombrie 1968, Document 170, FRUS, 1964-1968, Eastern Europe, Vol. XVII.
[81] Ibid. Rusk a mai adăugat şi un al cincilea atu, « puterea conducerii Partidului Comunist”. Fără îndoială un atu în 1968, avea să devină un joker 20 de ani mai târziu.
[82] Intelligence Memorandum: Czechoslovakia. The Problem of Soviet Control (Reference Title: ESAU XLIV), 16 ianuarie 1970, analiştii James Ogle, John Kerry King, Chief DD/I Special Research Staff, p. ii, CIA.
[83] Munteanu (2008), Doc. 8, p. 429, Minutele discuţiilor dintre delegaţia română la funeraliile lui Ho Chi Minh, condusă de Ion Gheorghe Maurer, şi delegaţia chineză, condusă de Ciu Enlai, 11 septembrie 1969, ANIC, fond CC al PCR – Departamentul politică externă, dos. 72/1969, p. 35 – 65, în Budura (2005), p. 963 – 982.
footer