Revista Art-emis
România, s(t)at fără câini (1) PDF Imprimare Email
Cristian Negrea   
Luni, 16 Septembrie 2013 13:17

Arcul de Triumf din Bucureşti, art-emisDin timpuri străvechi, această expresie populară românească definește o comunitate fără apărare, fără protecție, lăsată de izbeliște. Un sat fără câini este un sat în care oricine poate intra și face ce vrea, nu este nimeni care să-l apere. Dar nu despre un sat aflat în această situație doresc să vorbesc, ci despre un stat, un stat numit România. Deoarece cu asta poate fi comparată România, cu un sat fără câini, practic un stat fără câini. Este o vorbă în democrațiile occidentale conform căreia presa este câinele de pază al democrației. Orice derapaj al puterii sau al politicului este sancționat de presă, opinia publică reacționează, iar alegătorii știu ce au de făcut, cum să-și exprime voința la urne. Dar nu în cazul nostru, unde presa, atât cea scrisă, cât și cea televizată, este aservită politic sau către grupuri de interese. Dar nu numai atât, chiar și opinia publică, și votantul, sunt apatici, neinformați sau manipulați grosolan, iar rezultatele se văd. Nu numai că statul este fără câini, dar și acești câini slabi care mai există nu sunt băgați în seamă. Este ca și cum intrusul intră în sat, îl latră anemic doi-trei câini scheletici, dar nici aceia nu sunt băgați în seamă de factorii responsabili, astfel că intrusul face ce vrea ca și în propria ogradă. Nu mă voi referi azi la hoții și jefuitorii care au pus România pe butuci, ei sunt la conducere în continuare, iar dacă îl mai caută pe vreunul cineva să dea socoteală, urlă ca din gură de șarpe că e făcătură politică, iar cei de o seamă cu el îi țin iso.nul, spre adormirea veșnică a conștiinței românului.

Azi mă voi referi cu exemple la propaganda deșănțată maghiară spre distrugerea României, propagandă continuă care urmărește pas cu pas împlinirea viselor bolnave ale extremiștilor maghiari, propagandă virulentă şi agresivă, desfășurată la vedere în România, fără ca cineva din autoritatea statului să se deranjeze cu ceva. Iredentiștii maghiari practică o politică a lucrurilor mărunte, a pașilor mici, care trec în mare parte neobservați. Odată îndepliniți aceștia, fac alții, încet, cu răbdare, românii adormiți nu observă nimic până când ungurii nu fac un pas mai mare sau mai brusc. Apare o reacție anemică românească, ungurii dau înapoi puțin, cu o diplomaţie încotoşmănată în haina vicleniei, își mai nuanțează pozițiile, apoi continuă pas cu pas, cărămidă cu cărămidă, edificiul distrugerii României ca stat național și unitar. Ca să vedem unde am fost și unde am ajuns, comparați cererile ungurilor de acum douăzeci de ani cu cele de astăzi, asta în statul cel mai tolerant și ospitalier cu minoritățile din toată Uniunea Europeană, poate chiar din lume. Sunt lucruri mărunte, dar destinate să inducă deja ideea centrală a propagandei maghiare, scopul lor final. Veți vedea că vorbesc de niște lucruri pe care nici nu le-ați observat, sau ați trecut pe lângă ele fără să realizați. Un exemplu minor, iată ce se vinde într-un magazin din Transilvania. Un mic vas pe care scrie Erdely (denumirea maghiară a Ardealului) prins cu o panglică în culorile drapelului maghiar. Pe unii nu-i deranjează, dar credeți că eu aș putea să vând oriunde în Ungaria același vas legat în culorile românești, dar pe care ar scrie de exemplu Solnoc? Sau Balaton? Sau Macău (în ungurește Mako)?

E un lucru mărunt, desigur, veți zice, dar hai să mergem mai departe, să vedem ce părere aveți de următoarele: vă puteți închipui existența într-un oraș oarecare din Polonia a unei străzi numite Adolf Hitler? Sau a unei alei Iosif Vissarionovici Stalin? Mă refer în perioada post comunistă, nu în anii șaizeci. Nu, nu cred că vă puteți imagina. Dar în aproape toate orașele mai răsărite din secuime există o stradă Lajos Kossuth, nu? Un om responsabil de moartea a 40 000 de români ardeleni între 1848-1849.

Să ne amintim, la întâmplare, câteva fapte eroice ale soldaților lui Kossuth în Transilvania? Împotriva civililor fără apărare, desigur, deoarece atunci când au fost față în față cu moții înarmați, așa cum au putut ai lui Avram Iancu în citadela de granit a Munților Apuseni, maghiarii au cam luat-o pe coajă. Câteva localități din Ardeal la întâmplare, nu vreau să o lungesc prea mult. Mihalț, 15 martie 1848, zi care va deveni ziua națională a Ungariei, 22 de români nevinovați împușcați sau spânzurați de armatele kossuthiste și tribunalele de sânge maghiare, eveniment rămas în istoria noastră ca și Măcelul de la Mihalț. De fiecare dată când ungurii sărbătoresc, noi ar trebui să comemorăm acești martiri. NU o facem. Hodac, județul Mureș (de unde era Mihăilă Cofariu, cel bătut crunt la 22 martie 1990 la Târgu Mureș), 14 februarie 1849, 47 de români împușcați de armata kossuthistă condusă de generalul Iosif Bem și poetul națiunii maghiare Petofi Sandor. Cei uciși: Lupu Todoran, Popu Sandru, Lupu Vasile, Lupu Ioan, Nicolici Tudoran, Iacob Buru, Iacob Vasile, Iacob Dumitru, Popu Crăciun, Trandafir Mitru, Trandafir Costan, Nichita Mutu, Tomșea Teodor, Lupu Mihăilă etc (am numele tuturor, pentru cei interesați). Mai departe, Dej, 10 mai 1848, zeci de români uciși în bătăi în arestul Tribunalului, printre care Benteanu Isaia, Vasile Popoviciu, Veseleanu Simion și alții (am 22 de nume). Oprișeni, azi înglobat în orașul Turda, mai 1849, tăiați bucăți și aruncați la câini Bobuș Alexandru, Faur Ioan, Faur Dumitru, Crișan Ștefan și Crișan Ioan. Iar lista este lungă, foarte lungă. Iar capul acestor criminali, Lajos Kossuth, are nume de străzi în România! Mă întreb, pe când bulevardul Mikloș Horthy în centrul Bucureștiului?

În același timp, ne amintim că statuia lui Avram Iancu din Târgu-Mureș este vandalizată periodic. Subliminal, ni se induce ideea conform căreia acest personaj, Kossuth Lajos, nu ar fi putut să facă ceva rău românilor, din moment ce străzi în România îi poartă numele, nu? Încă o dată, pe când un bulevard Miklos Horthy în România?

Mai departe: vă puteți imagina o statuie a lui Adolf Eichmann în centrul Tel Avivului? Sau a lui Josef Mengele? Nu, e de neimaginat. Dar în cazul României se poate! Wass Albert (1908-1998), dintr-o familie nobiliară din Transilvania, fugit în Ungaria în 1944, condamnat în contumacie, în 1946 la moarte, pentru crime de război, ulterior plecat  în S.U.A., se sinucide în 1998, la vârsta de 90 de ani. E ceva simptomatic, cam mulți călăi unguri s-au sinucis, ca și baronul Urmanczy, autorul moral al masacrului de la Beliș din 1919, peste patruzeci de români uciși și arși pe rug. Wass Albert e vinovat de executarea a patru oameni (2 români și 2 evreice) în localitatea Țaga, în septembrie 1940, de către locotenentul Pakuks, precum și de instigarea la măcelul de la Mureșenii de Câmpie, comis de soldații unguri conduși de locotenentul Gergely Csordas, 11 civili români uciși. Pe scurt, iată faptele: Groful Wass Albert și tatăl său Andrei aveau o ură neîmpăcată față de români și datorită faptului că o parte din moșiile lor fuseseră expropriate în urma reformei agrare din 1923. Când s-a cedat nordul Ardealului la 30 august 1940, aceștia au văzut ocazia favorabilă dezlănțuirii instinctelor bestiale. Și asta au făcut, în 22 septembrie 1940, la început în satul Sucutard, lângă Țaga, județul Cluj. Crimele comise au fost făcute la îndemnul celor doi grofi, autori morali, iar executanți au fost militarii unguri conduși de locotenentul Pakuks, comandantul militar al comunei ocupate. Au fost bătuți, schingiuți, puși să-și sape groapa și apoi împușcați la marginea lacului Țaga următorii: Mihaly Estera, evreică, 19 ani; Mihaly Victima, Andrei-Bujor şi călăul, Wass Albert, art-emisRozalia, evreică, 17 ani; Moldovan Iosif, român, 41 ani; Câț Ioan, român, 27 ani. Un al cincilea, Sever Ibuzan, român, 18 ani, a fost bătut bestial cu paturile armelor până i-au fost sfărâmate coastele și zdrobiți plămânii, decedând în aceeași zi. Dar vă las să citiți mai jos scanate depozițiile martorilor Ibuzan Rozalia (sora lui Sever Ibuzan), Iuliana Moldovan (fiica lui Moldovan Iosif) și Ioan Brehar, care se va căsători peste ani cu fiica orfană a lui Câț Ioan.

Nu a fost destul. În ziua următoare, Wass Albert a trimis 12 soldați unguri sub comanda locotenentului Csordas Gergely, din regimentul 19 honvezi din Niregyhaza, Ungaria, pentru a ucide familia preotului Andrei Bujor din satul Mureșenii de Câmpie, comuna Palatca, județul Cluj. Cu acesta avea o socoteală mai veche, o neînțelegere asupra unui teren de vânătoare de pe urma căreia s-a ales și cu un proces penal pentru lovire. Astfel, în noaptea de 23 spre 24 septembrie, în casa parohială din Mureșenii de Câmpie, au fost uciși următorii:

- Andrei Bujor, preot greco-catolic, 52 de ani, tată a 3 copii
- Lucreția Bujor, soție, 48 de ani, născută Mureșan
- Lucreția Bujor, 24 ani, studentă la Cluj, la Drept
- Maria Bujor, 22 ani, studentă în anul IV la Filologie, Cluj
- Victor Bujor, 18 ani, elev la liceul Alexandru Papiu-Ilarian din Târgu Mureș, clasa a XII-a, venit acasă chiar în acea zi
- Natalia Petrea, învățătoare, 24 ani, gravidă în luna a șaptea!
- Ana Miron, mama învățătoarei, 54 ani
- Rodica Petrea, fiica învățătoarei, 3 ani!
- Sarolta Juhos, unguroaică, prietenă a familiei Bujor, 18 ani
- Ioan Gurzău, cantor la biserică, 29 ani
- Valeria Gurzău, soția cantorului, 20 ani, gravidă în luna a opta!

Toți au fost uciși de aceste bestii în uniforma armatei maghiare. Ne întrebăm ce fel de indivizi sunt aceia care ucid cu sânge rece două femei gravide și un copil de trei ani? Același aluat ca și cei de la Trăznea, județul Sălaj, care au ucis 156 de români la 9 septembrie, au lăsat o grenadă în mâna unui copil de doi ani, care s-a jucat cu ea până a scos cuiul percutor, fiind pulverizat de explozie. Acestea sunt faptele de vitejie ale armatei ungare!

Ei bine, cu toate astea, cu toate crimele comise, Wass Albert are în România statui, iar  locul în care este îngropată cenușa sa (castelul Brâncovenești din județul Mureș) este împodobit cu flori și cocarde cu tricolorul maghiar, ca și pentru un erou național. Statuile sunt sub numele de Secuiul Rătăcitor, dar toată lumea știe despre cine e vorba.

Gyorgy Frunda, fost deputat U.D.M.R., europarlamentar român, consilier personal al Prim-Ministrului României, care a declarat că nu reprezintă România în parlamentul european, a înaintat în 2002 o cerere procurorului general al României pentru anularea sentinței de condamnare a lui Wass Albert, el cerând ca până la soluționarea cererii statuile să rămână pe soclu. Cererea sa a fost respinsă, iar statuile au rămas în continuare la locurile lor, în Odorheiul Secuiesc, Lunca și Reghin. Da, popor român, criminalii și călăii tăi sunt cinstiți şi onoraţi chiar pe pământul tău, stropit de sângele martirilor tăi!

Să nu credeți că nu există legislație împotriva promovării criminalilor de război condamnați. Iată, Ordonanța de Urgență nr 31 din 28 martie 2002 spune clar în articolul 12: „Se interzice ridicarea sau menţinerea în locuri publice, cu excepţia muzeelor, a unor statui, grupuri statuare, plăci comemorative referitoare la persoanele vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.” Să nu credeți că legea nu funcționează, ea funcționează, dar numai când e vorba de români. Pe baza acestei legi s-a decis dărâmarea statuii mareșalului Ion Antonescu clădită în curtea bisericii ctitorită de el şi Monumentul diviziei de secui cu însemnul Ungarieidemolarea bustului aceluiaşi mareşal al României din cimitirul de la Leţcani. Dar când e vorba de statuile lui Wass Albert, aceleași autorități se fac că plouă, o dovadă a impotenței statului român în fața propagandei maghiare care face ce vrea în țara noastră. Așteptăm și un bust al lui Horthy, eventual în București, în Ungaria sunt deja trei, la fel câte are Wass Albert în România. Dar asta nu e totul. Cărțile scrise de Wass Albert, în care românii sunt făcuți viermi și animale țigănești, sunt editate de editura Mentor, care aparține în proporție de 45% unui lider maghiar marcant, fost președinte al U.D.M.R., Marko Bela. Iar cărțile lui Wass Albert se pot găsi în librăriile din Transilvania, iată un exemplu:

Nu am auzit ca editura Mentor să aibă ceva de suferit, deși aceeași ordonanță 31/2002 este foarte clară în Articolul 9: (1) Pot fi dizolvate prin hotărâre judecătorească persoanele juridice care desfăşoară una sau mai multe dintre următoarele activităţi:

Nu numai cărți iredentiste se pot găsi de vânzare prin Transilvania, fără niciun fel de restricții. Mergeți la tarabele din Cheile Bicazului și veți avea ocazia să cumpărați fel de fel de obiecte cu aceeași tematică, cea a Ardealului care aparține Ungariei, cu harta Ungariei mari, cu cea a României din 1912, fără Basarabia, Bucovina, Transilvania și Cadrilater, la toate făcându-se aluzii clare. Aceste obiecte sunt de la hărți, tricouri, cărți, jachete la medalioane, vase și farfurii. Dar nu numai la tarabe, ci chiar și în magazine. Iar dacă nu aveți timp să treceți pe la magazin, se poate și online. Iată ce puteți cumpăra de pe un site înregistrat în România. Puteți profita de ofertă, cu 19 lei în loc de 24:

Dacă asta nu vi se pare în neregulă, să vedem ce se întâmplă mai departe. Văzând că românii sunt nepăsători, ungurii merg mai departe. Nu s-a întâmplat nimic cu statuile lui Wass Albert, se poate merge mai departe. Ce-ar fi un adevărat monument? Zis și făcut. Înainte de asta, vă rog să vă gândiți cum ar arăta un monument închinat SS-ului ridicat în statul Israel? Fiindcă asta s-a ridicat în România. Locul nu este ales întâmplător, comuna cuprinde trei sate, unul dintre ele (Lelei) fiind locul de naștere al lui Bela Kuhn. Altul al lui Virgil Măgureanu, fost director S.R.I., care are o casă aici (Giurtelecul Hododului). Ei bine, e vorba de satul Hodod, comuna Hodod, din județul Sălaj, unde în 2010 se ridică un monument. Dedicat cui? Nimănui altcuiva decât Diviziei de Secui care a însângerat Transilvania în anii 1918-1919! (Foto)

Criminali și ucigași față de populația civilă, dar în momentul în care au trebuit să facă față armatei române, această divizie de secui nu s-a remarcat prin capacități combative, la fel ca și urmașii lor din armata maghiară în al doilea război mondial. Mari viteji cu civilii, cu gravidele și copiii români, dar slabi luptătorii cu bărbații români, care i-au bătut fără cruțare de fiecare dată când au ajuns față în față.
- Va urma -
Grafica - Ion Măldărescu
footer