Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Ion Maldarescu   
Miercuri, 28 August 2013 00:56

Regele Mihai,Mare?alul Ion Antonescu,Regele Victor Emanuel III, Benito Mussolini„Dorind s? devin? erou cu orice pre?, decis s? culeag? laurii personali pe seama suferin?elor de neînchipuit pricinuite poporului român, Regele a ob?inut efemere satisfac?ii din partea celor c?rora le-a închinat ?ara ?i Neamul. Când, la sfâr?itul anului 1947, comuni?tii pe care i-a adus la putere l-au debarcat din propria lor barc?, regele nu mai era decât un infirm moral, pentru care nici Stalin, nici Truman n-au ridicat un deget”. (Josif Constantin Dr?gan)

Actul de la 23 august 1944 a constituit ?i constituie înc? subiectul unor dezbateri ?i controverse, cele mai multe fiind subiective. A?a cum am mai afirmat - istoria nu se face cu „dac?” ?i „poate”, de aceea facem din nou „recurs la istorie”. Prezentul text este o adaptare comentat? a unui fragment din volumul „Antonescu Mare?alul României ?i r?sboaiele de reîntregire”, M?rturii ?i documente coordonate ?i îngrijite de Josif Constantin Dr?gan, Vene?ia, Editura Nagard,1986, vol.I-IV.

Chiar de la primele discu?ii cu Hitler, Mare?alul i se adresase: „Merg al?turi de for?ele Axei deoarece interesele vitale ale neamului românesc mi-o cer ?i atâta vreme cât interesele vor coincide, rezervându-mi dreptul ca atunci când nu vor mai coincide, s?-mi urmez propriul interes...” Dup? marele e?ec de la B?t?lia Stalingradului, Mare?alul Antonescu afirmase: „Germania a pierdut r?zboiul, trebuie s? ne îngrijim s? nu îl pierdem pe al nostru”. Con?tient de evolu?ia evenimentelor, a început s? caute solu?ii pentru o ie?ire demn? ?i neimputabil? din r?zboi, într-un moment, când - este necesar de precizat - soarta acestuia nu era înc? decis?. Bazându-se pe principiul consfin?it prin Constitu?ia ??rii: „Regele domne?te ?i nu guverneaz?”, ra?ionamentul dup? care s-a condus Mare?alul a fost acela de a-l ?ine pe Rege, departe de deciziile politice conjuncturale tocmai pentru a nu-i afecta imaginea.

Printre controversele amintite se afl? ?i întrebarea, dac? Mare?alul Ion Antonescu a fost chemat la palat în fatidica zi de 23 august 1944 sau a cerut s? mearg? în audien??? Dup? o documentare atent? ?i impar?ial?, se poate afirma cu certitudine c? Mare?alul NU a dorit s? ajung? la Rege în acele împrejur?ri. Explica?ia este simpl? ?i ?ine de conduita moral? a Mare?alului.

În ziua de 23 august 1944, f?cându-se o serie de presiuni asupra sa, Conduc?torul Statului a afirmat: „N-am ce c?uta la Rege. Regele nu trebuie s? fie amestecat în politic?. Toat? r?spunderea o am eu ?i, dac? lucrurile merg prost, el s? r?mân? neîntinat.” Armisti?iul având implica?ii atât de profunde, eventualitatea unor conflicte cu armata german? erau mai mult decât previzibile. În aceast? privin??, Mare?alul ini?iase ?i realizase, în mare secret, o serie de m?suri militare ?i administrative de ap?rare a ??rii, folosite ulterior de comploti?i, care ?i-au însu?it apartenen?a. Din nefericire, aversiunea regelui fa?? de mare?al - între?inut? permanent de regina-mam? Elena, care ura tot ce-i românesc - a învins ra?iunea ?i interesele Neamului Românesc. Ambiguitatea ?efilor partidelor politice ?i istorice a contribuit ?i ea la luarea deciziei, l?sând drum liber tr?d?rii de Neam ?i ?ar?.

În discu?ia avut? în ziua de 21 august 1944 - „ca de la soldat la soldat” - cu generalul german Hans Friessner, comandantul Grupului de armate Ucraina-Sud, [1]  acesta l-a avertizat pe Mare?al cu privire la zvonurile care circulau în ?ar?:
„- Noi st?m aici, împreun?, în aceea?i barc?, pe o mare furtunoas?. Cine debarc?, acela nu se pune în pericol numai pe el, numai na?iunea lui, ci întreaga na?iune european? (?i cât? dreptate avea! - n.r.).
Mare?alul i-a r?spuns:

- Rog pe Excelen?a Voastr? s?-mi permit? s? vorbesc, de asemenea, de la soldat la soldat ?i tot a?a de deschis, de la om la om. Este evident ?i de la sine în?eles c? r?zboiul actual decide soarta Europei ?i, în special, soarta poporului român. Nu numai eu ?i p?tura noastr? conduc?toare, ci ?i poporul român, în covâr?itoarea lui majoritate sunt bine-convin?i ?i-?i dau seama ce înseamn? superioritatea care cre?te amenin??tor, a statului ruso-bol?evic; aceasta cu atât mai mult cu cât poporul român ?i statul român, secole întregi au luptat în contra soartei vitrege a asupririi ruse?ti ?i a trebuit s? suporte ca Rusia, în n?zuin?ele ei spre sud-estul european s? smulg? necontenit buc??i din trupul românesc. [...] Germania a comis grele gre?eli politice. Astfel, în cursul acestui r?sboi, niciodat? Germania, prin reprezentan?ii ei, n-a declarat care sunt inten?iile germane fa?? de fiecare stat, dac? victoria final? este câ?tigat?. O astfel de declara?ie ar fi adus o l?murire pentru popoarele europene ?i ele s-ar fi unit în lupta comun? contra Rusiei sovietice. [...] Germania a preg?tit r?zboiul contra Rusiei deja înc? din 1930 ?i totu?i, comite - abia un an înaintea începerii acestuia - o mare gre?eal?, jefuind singur? bra?ul ei drept, prin sf?râmarea ?i ciopâr?irea frontierelor române în favoarea rusiei, Ungariei ?i Bulgariei... [...] Crede?i dumneavoastr?, Excelen??, c? simplul cet??ean român, soldatul ?i ofi?erul român, dintre care mul?i au în Transilvania predat? Ungariei, p?rin?i, fra?i, surori, rude ?i averi, ?i care au fost sistematic jefui?i, închi?i, batjocori?i ?i asasina?i de unguri - ?i aceasta cu toate interven?iile mele fa?? de conducerea german? ?i în special fa?? de domnul von Ribbentrop, care totu?i, prin Dictatul de la Viena se obligase s? garanteze un tratament omenesc popula?iei române din acea regiune - nu-?i pune întrebarea: pentru ce aliatul României în r?sboiul contra Rusiei permite Ungariei toate acestea? [...] Cum st? acum sufletul poporuluio român fa?? de acest tratament, când propaganda de partea alia?ilor îi umple urechile zilnic, c? România va fi iar??i instalat? în drepturile ei teritoriale, care i-au fost t?iate, pe nedrept, la Viena? [...][2]  Este singur caz în istorie când un popor intr? ca aliat într-un r?zboi, f?r? s? aib? un tratat de alian?? militar? ?i politic?. nu este aceasta o dovad? evident? a ?inutei etice ?i onorabilit??ii loiale cu care poporul român st? de partea Germaniei în acest r?sboi ?i c?l?tore?te în acela?i vas, f?r? s? ?tie încotro se îndreapt?? C?ci, pân? azi, cu toate încerc?rile mele, conducerea german? n-a declarat niciodat? deschis ce soart? a rezervat acestui popor român, aliat credincios ?i loial. [...] Eu nu sunt un supraom, nu am în spatele meu nici un partid politic, sunt singur ?i totu?i am ajuns s? conduc statul român timp de patru ani. [...] Eu sun singurul conduc?tor de stat din Europa care poate s? mearg? în mijlocul poporului lui f?r? gard? de corp, f?r? s? aib? team? c? i se va întâmpla ceva...”[3] 

Dup? o astfel de demonstra?ie, Germania, fiind în culp?, putea s? se a?tepte la orice. Generalul german nu a intuit substratul celor auzite, neb?nuind decât par?ial complexitatea situa?iei politice în care se afla Mare?alul. Loial, acesta prevenise astfel - în felul s?u - Germania despre inten?iile ie?irii din alian??, consecin?? a sentimentului de nedreptate suportat de poporul român. Dac? din punct de vedere militar situa?ia frontului din Moldova ?i Basarabia mai permitea oarecare speran?e de redresare, prin uneltirile obl?duite de Regele Mihai ?i camarila sa, situa?ia din ?ar? luase alt curs.

În noaptea de 21 spre 22 august 1944, la palat, comploti?tii se întâlniser? din nou, fixând data loviturii de palat la 24, apoi 26 august. Convocat La Pre?edin?ia Guvernului în jurul orei de 20.30, Clodius, Ministrul Reichului la Bucure?ti a luat cuno?tin?? de m?surile impuse de desf??urarea evenimentelor. Generalul Pantazi i-a repro?at lui Clodius c? „angajamentul conducerii germane de a p?stra frontul din Moldova nu fusese ?inut ?i comandamentul german retr?sese, în ajunul ofensivei sovietice, majoritatea diviziilor blindate de pe acel front. Deoarece situa?ia economic? ?i militar? a României nu-i permite s? reziste singur? ofensivei armatelor sovietice, guvernul român se vede silit ca, în cazul când nu va primi ajutorul prompt din partea Germaniei, s? ia în considerare încheierea unui armisti?iu cu alia?ii. Clodius era rugat s? transmit? urgent con?inutul convorbirii la Berlin”.[4]  În acest sens, un punct delicat fusese dep??it: acela al încuno?tiin??rii guvernului german. Din p?cate, Clodius a considerat avertismentul drept unul trec?tor, neacordându-i importan?a cuvenit?.

Însu?i Stalin afirmase: „Singurul om cu care se poate sta de vorb? în România este Mare?alul Antonescu!”

În aceea?i sear?, mare?alul a avut o întrevedere cu Gh. Br?tianu, reprezentantul lui Vintil? Br?tianu, care solicita ca armisti?iul s? fie încheiat de Mare?al. Acesta a solicitat s?-i fie remis? o „scrisoare de garan?ie” de la Iuliu Maniu ?i Dinu Br?tianu, promi?ând c? având aceast acord, va declan?a demersuri pentru scoaterea României din r?zboi: „V? rog, domnule Br?tianu s? m? în?elehge?i, este vorba de o r?spundere istoric? ?i atunci, lua?i-v? ?i dumneavoastr?, printr-un act scris, r?spunderea ?i nu prin discu?iuni care se pierd ?i mâine pot fi negate”. Nev?zând niciun inconvenient în ob?inerea unui astfel de document, Gh. Br?tianu a promis c? va aduce confirmarea scris? a celor trei ?efi de partide (I. Maniu, Gh. Br?tianu ?i Titel petrescu), Mare?alului, pân? la ora 15.00 a aceleia?i zile (23 august 1944 -n.n). Opozi?ia nu s-a ?inut de cuvânt, iar Maniu nu a mai fost de g?sit decât dup? comiterea abjectului act de arestare a mare?alului de c?tre Regele Mihai. La ministerul de Externe de la Stockholm, prin doamna Kolontay, ajunsese acceptarea sovietic? a propunerilor române?ti. Ru?ii acceptaser? propunerile Mare?alului, temându-se s? nu-i prind? iarna pe linia Foc?ani-N?moloasa-Gala?i. Niculescu-Buze?ti, ?eful cifrului, - care nu avea prea mare încredere în Iuliu Maniu, socotindu-l ?ov?itor ?i incapabil de ac?iune - (conform m?rturisirilor ulterioare ale lui Emil Bodn?ra?), a predat telegrama de la Friedrich Nanu, direct regelui. [5] S?tul de tutela Mare?alului, regele Mihai i-a declarat lui Gh. Br?tianu c? va face singur armisti?iul. „Dac? îl l?s?m pe Antonescu s? fac? singur armisti?iul, ne va ?ine iar sub papuc!”

Relevant este dialogul din diminea?a zilei de 23 august, pe care Mare?alul l-a avut cu medicul s?u personal, maiorul-medic Constantin Zili?teanu, din care reiese decizia conduc?torului statului de a încheia armisti?iul:
„- S? tr?i?i, domnule Mare?al, i s-a adresat medicul.
- Bun? diminea?a, doctore [...] ai venit s? vezi de s?n?tatea mea?
- Nu, domnule Mare?al, în aceste zile ?ara are privirile îndreptate spre Domnia Voastr?, de la care a?teapt? salvarea.
Dup? un moment de t?cere, privindu-l pe doctor, i s-a adresat cu un ton hot?rât:
- Ei, bine, doctore, s-o ?tii ?i dumneata: ast?zi fac Pace. Gata! S-a terminat r?zboiul!”
Doctorul a p?r?sit înc?perea, uluit de ceea ce auzise...

Dac? pentru comploti?tii de la Palatul Regal, în acea torid? zi de 23 august, minutele se scurgeau cu o încetineal? chinuitoare, a?teptându-l pe cel c?ruia i se preg?tise capcane, pentru acesta din urm? ele se rostogoleau cu repeziciune, actul tr?d?rii regale apropiindu-se inexorabil. Automobilul Mare?alului str?b?tea - pentru ultima oar? - drumul de la Snagov la Bucure?ti.

În urm? cu unsprezece luni, la 25 septembrie 1943, într-o duminic? la fel de în?bu?itoare, la Roma, un alt automobil se deplasa pe str?zi pustii, spre re?edin?a unui alt suveran, purtându-l pe Benito Mussolini. Marele Consiliu Fascist (M.C.F.) îl demisese pe Mussolini din func?ia de ?ef al partidului, acuzându-l c? „refuz? în mod obstinat s? în?eleag? situa?ia”, spre deosebire de Mare?alul Ion Antonescu, pe care ?efii opozi?iei (I.Maniu, Gh.Br?tianu ?i T.Petrescu) îl socoteau cel mai indicat pentru a încheia armisti?iul cu Alia?ii. Situa?ia la care se referea M.C.F. din Italia era oarecum similar? cu a României, marea deosebire fiind aceea c?, Mussolini nu prezenta nicio garan?ie pentru încheierea unui armisti?iu între Italia ?i alia?i.

Mussolini plecase de la vila Torlonia, contrar sfatului Rachelei, so?ia sa, care-i adresase aproape acelea?i cuvinte auzite, în diminea?a zilei, din gura Clarei Pettaci: „Nu te duce la rege, Benito, nu po?i avea încredere în el!”. În cele din urm?, Mare?alul Antonescu admisese s? mearg? la Palat, numai dup? ce fusese investit, de c?tre principalele partide (prin promisiunea lui Gh. Br?tianu), cu dreptul de a încheia armisti?iul, drept recunoa?tere a meritelor sale. Mussolini mersese la regele s?u dup? ce fusese demis de la ?efia Partidului Fascist italian, pe când Conduc?torul statului Român era de?in?torul puterii în România. Ducele nu mai reprezenta nimic, nu numai pentru ?ara sa, ci ?i pentru partidul c?ruia îi apar?inea.

Mussolini, când aflase de la secretarul regelui c? trebuie s? se prezinte, nu la Palatul Regal, ci la Villa Savoia, în ?inut? civil?, solicitase venirea la Roma a unor unit??i de „C?m??i Negre”.

Mare?alului Antonescu i s-a propus luarea de m?suri speciale de protec?ie, dar, dup? cum se cunoa?te, acesta le-a refuzat cu fermitate. În concep?ia sa, Palatul regal era supremul sanctuar al statului. S-ar fi înjosit, ar fi înjosit ?ara ?i concep?ia sa despr monarhie, dac? ar fi admis s?-i treac? prin minte, o singur? clip?, gândul c? la Palatul Regal s-ar pune la cale o mâr?evie. Ultimul s?u gest de comand? - care ar fi putut fi salvator - dovede?te o înalt? ?inut? moral?, prin care a ferit Coroana de atingerea presigiului ei. A refuzat cu pre?ul vie?ii s? admit? gândul de a ?tirbi grav ?i ireversibil drepturile sfintei ospitalit??i, ce nu poate fi t?g?duit nici celui mai umil bordel.

Spre deosebire de Mussolini, ale c?rui dispozi?ii nu mai erau realizabile, Mare?alul avea posibilitatea înf?ptuirii armisti?iului înc? la orele 15.30 ale zilei de 23 august 1944.

Regele Victor Emanuel îl chemase pe Mussolini când acesta devenise un simplu cet??ean particular, dar, regele, plin de considera?ie pentru Omul-Mussolini ?i pentru Duce, se gândise la toate formele de protocol ce trebuiau respectate: un general, un colonel, mai mul?i ofi?eri ?i cincizeci de carabinieri a?teptau în parcul vilei s? primeasc? un cet??ean al Italiei.

La Palatul Regal din Bucure?ti, fuseser? luate, de asemenea, m?suri de „primire” a Conduc?torului Statului. Însu?i Regele încredin?ase ordonan?ei sale secretul cifrului de la camera-seif, unde urma s? fie închis Mar?alul. De la general, la subofi?er, Coroana se rostogolise lamentabil. În numele regelui ?i din ordinul lui, dat unor grade inferioare - sub comanda maiorului Anton Dumitrescu, a fost arestat Mare?alul Antonescu.[6] Nu cunosc un alt caz când un înalt ofi?er s-a asociat cu ordonan?a la o crim? sau tâlh?rie. În spe??, suveranul s-a pr?bu?it de la în?l?imea tronului, la nivelul ordonan?ei.

Pe Mussolini, om distrus de soart? ?i de semenii lui, ma?ina îl ducea de-a lungul Villei Salaria, în c?ldura sufocant? ?i t?cerea ap?s?toare a acelei dup?amiezi de duminic?. Trecând prin poarta deschis? a Villei savoia, ?oferul a remarcat, cu uimire, c? Regele Victor Emanuel a?tepta pe sc?ri, asistat de un adjutant în uniform? de Mare?al al Italiei. Regele, un om în vârst?, de peste 70 de ani a coborât treptele, întâmpinându-l pe Mussolini, cu zece ani mai tân?r, cu mâna întins?. Regele nu-i datora tronul ?i nici recuno?tin??. Mai mult, Mussolini datora Regelui instaurarea regimului fascist, totu?i...

Regele s-a între?inut prietene?te cu Mussolini, l-a sf?tuit ?i l-a convins c? este spre binele ??rii ?i al lui s? se retrag?, iar Mussolini l-a în?eles ?i i-a urmat sfatul. Dup? întrevedere, regele l-a condus pe Mussolini pân? la ie?ire ?i, desp?r?indu-se, i-a strâns mâna, asigurându-l c? El, Victor Emanuel îi va garanta via?a.

Cu exact 330 de zile mai târziu, la orele 16 ?i 12 minute, automobilul Mare?alului, urmat de ma?ina de escort?, în care se aflau doar doi ofi?eri ?i trei subofi?eri, p?trundea în curtea Palatului regal din Bucure?ti. Dup? arestare, dup? supliciul ?i umilin?a îndurate în camera-seif lipsit? de aer, unde fusese aruncat împreun? cu Mihai Antonescu, Mare?alul a fost predat comuni?tilor ?i depus de c?tre Emil Bodn?ra? într-o cas? conspirativ? a comuni?tilor, din cartierul bucure?tean Vatra Luminoas?, unde au ajuns dup? orele 1 noaptea ?i au fost l?sa?i (sub paz? înarmat?) în grija unei femei de serviciu, eliberat? cu ?ase ore înainte de la închisoarea V?c?re?ti. Faptul în sine demostreaz? leg?tura direct? între Regele Mihai, serviciul de paz? al Palatului Regal ?i comuni?ti.

Este interesant? redarea scenei ?i a î?mprejur?rilor în care Ileana din Nadomir relateaz? cum a preparat prima mas? a Mare?alului, care nu mâncase din ziua precedent?: „C?mara pustie, buc?t?ria la fel. G?sii doar un s?cule? de m?lai, cât s? ajung? pentru o m?m?lig?, Deodat? auzii în strad? strig?tul unui zarzavagiue. Ie?ii în strad? ?i strigai.

- N-am nimic, cocoan?. Vândui tot.
An z?rit în co?ul zarzavagiului câ?iva dovleci ?i-am întrebat:
- Cum îi dai?
- Sunt pentru porci, cocoan?...
- Nu-i nimic. pentru ce avem noi nevoie, sunt buni.
Dup? prepararea hranei, femeia s-a adresat Mare?alului:
- La dejun o s? ave?i m?m?lig? cu dovlecei.”
Mare?alul nu era din cei ce obi?nuiesc s? se ghiftuiasc?. Nu o dat? împ?r?ise hrana cu soldatul sau cu muncitorul. A mâncat fiertura din dovleci cu m?m?lig? ?i nu s-a sim?it cu nimic degradat.

Dorin?a dest?pânit? de a evada de sub tutela Mare?alului, alimentat? de o hait? de profitori, dar ?i de mama sa, Elena, a împins pe incon?tientul rege s? tr?deze, s? încalce legea p?mântului ?i a ospe?iei. Permanent tutelat, cu studiile neterminate Mihai a împ?r?it gloria cu Mare?alul, suferin?a l?sând-o pe umerii celui din urm?. La 23 august 1944, Regele Mihai a comis un act de tr?dare multipl?, prin arestarea Mare?alului, prin citirea la radio a „Proclama?iei c?tre ?ar?” (scris? de Lucre?iu P?tr??canu), care a echivalat cu capitularea necondi?ionat? a României în fa?a U.R.S.S.. Regele a tr?dat interesele României, a tr?dat Armata Român?, a tr?dat pe Conduc?torului statului, comandantul - de facto - al Armatei Române, predându-le, în plin conflict militar, drept trofee ru?ilor.

Între 23 august ?i 12 septembrie 1944, România s-a aflat în stare de r?zboi, atât cu fostul aliat - Germania, cât ?i cu inamicul - Uniunea Sovietic?. În aceast? perioad?, peste 170.000 de militari români - lipsi?i, prin ordinul regelui, de dreptul de a se ap?ra - au fost lua?i prizonieri, ad?ugându-se astfel celorlal?i osta?i c?zu?i prizonieri pe Frontul de Est, dar ?i militarilor germani, care se predaser? Armatei Române. Cu to?ii au fost lua?i, du?i la munc? for?at? în minele din Donbas, în lag?rele din Siberia sau în Extremul Orient. Pu?ini s-au mai întors la familiile lor.

S-au auzit ?i se aud ?i ast?zi voci care întreab?: ce-a c?utat Armata Român? peste Nistru? Ni?te popând?i televiza?i afirmau c? România a dus pe Frontul de Est „un r?zboi de cotropire”. Ni?te idio?i erija?i în istorici, care judec? istoria cu „dac?” ?i „poate”, analizând evenimentele post-factum (cu ce drept?). Îi întreb la rândul meu: ce-a c?utat Armata Român? peste grani?a de vest a ??rii? Ce-a c?utat în Ungaria? Ce-a c?utat în Cehoslovacia? ?la n-a fost r?zboi de cotropire? În timp ce Mare?alului Ion Antonescu i se imput? c? a trecut Nistrul, ex regelui Mihai i se aduc elogii pentru c? a continuat r?zboiul pân? la hotarele Germaniei, pentru c? mai departe nu le-au dat voie sovieticii. Ei singuri trebuiau s? înving? Germania! România nu se putea opri atunci când vroia ea! Accepând situa?ia ini?ial?, era obligatorie ?i acceptarea condi?iilor conjuncturale, a neajunsurilor ivite pe parcurs. R?spunsul este simplu ?i dur: legile aspre ale r?zboiului ne-au mânat ?i peste Nistru, al?turi de Wehrmacht, ?i peste Tisa, împin?i din spate de „Glorioasa Armat? Sovietic?”. „A la guerre comme a la guerre!”

Dac? ar avea un dram de con?tiin?? (greu de crezut, chiar ?i la vârsta senectu?ii sale), fantoma asta care ne-a bântuit istoria ?i ne tracaseaz? prezentul ar face bine s? se retrag? la S?vâr?in sau - de ce nu - la vreo mân?stire, pentru a medita ?i a-?i isp??i p?catele repetatelor tr?d?ri ale intereselor române?ti.

Grafica - Ion M?ld?rescu


 [1] Declara?ia f?cut? de mare?alul Ion Antonescu generalului Hans Friessner, Comandantul Grupului de armate Ucraina Sud la 21 august 1944 - vezi „Antonescu Mare?alul României ?i r?sboaiele de reîntregire”, M?rturii ?i documente coordonate ?i îngrijite de Josif Constantin Dr?gan, Vene?ia, Editura Nagard,1986, vol.II, p.398
[2] Hans Friessner, VerrateneSchlachten/Platon Chirnoag?, Istoria politic? ?i militar? a r?sboiului României contra Rusiei sovietice, 22 iunie 1041-23 august 1944, Madrid, Editura Carpa?i, Traian Popescu, Calle Villanueva 43, pp.296-300
„Antonescu Mare?alul României ?i r?sboaiele de reîntregire”, vol.I, p.355-356
[3] „Antonescu Mare?alul României ?i r?sboaiele de reîntregire”, M?rturii ?i documente coordonate ?i îngrijite de Josif Constantin Dr?gan, Vene?ia, Editura Nagard,1986, vol.II, p.355-358
[4] Ibidem
[5] Nota autorului: luând în considera?ie ?i p?rerea istoricului Gheorghe Buzatu, exist? incertitudini asupra telegramei care, fie nu a existat, fie a fost distrus? de c?tre Regele Mihai
[6] Exista un protocol care preciza c? un mare?al al Armatei Române nu putea fi arestat oricum, dar arestarea fusese definitiv hot?rât?, de un rege infantil, chiar înaintea ?edin?ei Consiliului de Mini?tri de la Snagov.
footer