Revista Art-emis
23 august 1944, între lauri şi dezamăgiri PDF Imprimare Email
Ion Anton Datcu   
Miercuri, 14 August 2013 06:36

23 august 1944, art-emis69 de ani de la actul care a avut loc în interiorul Salonului Galben al Palatului Regal din Bucureşti. Evenimentul de la 23 August 1944 a fost considerat de unii drept o lovitură de stat, în timp ce alţii l-au catalogat ca o măsură imperativ salvatoare pentru România. În funcţie de cine a urmat la putere în România, întoarcerea armelor împotriva Germaniei a fost descrisă în mod diferit, corect sau amplificat, acţiunea fiind plasată între patru termeni: trădare, justificare, necesitate, apreciere.

La 22 august 1944, ofensiva sovietică trecea Prutul, lasând în urmă un munte de cadavre pe un aliniament de 600 km. Forţa de atac era formată din 900.000 de soldaţi, care dispuneau de 16.000 de guri de foc de mare calibru, inclusiv de 1.400 de tancuri şi 1.760 de avioane. O parte dintre aceste arme de temut a fost trimisă ca ajutor sovieticilor chiar de către S.U.A., fapt regretat mai târziu de americani. Frontul 2 ucrainean, sub comanda generalului Rodion Malinovski, a atacat pe o lăţime de peste 330 km. Din componenţa acestui front a făcut parte şi celebra divizie „Tudor Vladimirescu”, înfiinţată la initiaţiva lui Stalin, în octombrie 1943, şi formată din prizonieri români de o moralitate controversată, dispuşi să-şi omoare fraţii de neam. Frontul 3 ucrainean, comandat de generalul Fiodor Tolbuhin, a înaintat pe o deschidere de peste 250 km, ajungând în ziua de 23 august, la periferia localităţilor Târgu-Neamt, Roman, Bârlad şi Huşi.

Frontul german, Ucraina de Sud sub conducerea generalului Hans Friessner, încerca să bareze înaintarea Armatei Roşii; dispunea de 643.000 de combatanţi bine înarmati şi sprijiniţi de trei divizii de tancuri. Armata Română, formată din mai multe divizii, lupta în acel moment alături de germani pentru oprirea înaintarii puhoiului sovietic. Toate speranţele se îndreptau spre o rezistenţă în trecătorile din Carpaţii Răsăriteni şi în zona fortificată Focşani-Nămoloasa-Brăila-Constanta şi Mangalia, unde se prognoza că pentru câteva luni vor fi oprite armatele sovietice. Fabricarea bombei atomice de către savanţii germani era spre faza finală, arma infernală urmând să schimbe balanţa războiului. Potrivit cercetărilor istoricului Rainer Karlsch făcute în arhivele militare sovietice şi occidentale, în ultimele luni ale celui de-Al Doilea Razboi Mondial savanţii germani testau în laborator bomba nucleară, iar dacă războiul s-ar mai fi prelungit cu mai putin de jumătate de an Hitler putea să lanseze arma atomică asupra Londrei şi Moscovei. Cazematele şi fortificaţiile din beton armat construite pe malul Siretului şi de-a lungul plajelor litoralului pentru a bara înaintarea armatei sovietice au fost până la urma realizate degeaba. Pe acel aliniament nu s-a mai dat nici o luptă, datorită acţiunilor intreprinse la Bucureşti de Regele Mihai.

In zilele de 21 si 22 august, mareşalul Ion Antonescu a fost prezent în zona de operaţii pentru a evalua situaţia de pe front. La întoarcere s-a oprit la Slănic Moldova, unde era Comandamentul german, iar generalul Hans Friessner i-a spus ca generalii români au început să dea ordine ciudate. Tot în acele zile, Hitler i-a spus mareşalului sa ocolească Palatul Regal de la Bucureşti. Acelaşi lucru l-a facut şi Eugen Cristescu, şeful Serviciului Secret Român, care a afirmat că generalul Constantin Sănătescu are un „comportament neobişnuit”.

În dimineaţa zilei de 23 august 1944 a avut loc la Snagov şedinta Guvernului, tema fiind analizarea situaţiei critice de pe frontul care se apropia de Bucureşti. După ce s-a hotărât ca armata să se retraga pe linia fortificată, mareşalul Antonescu a plecat la Palatul Regal, fiind invitat de urgenţă de Regele Mihai să participe la şedinta Consiliului de Coroană. Coloneii Gheorghe Magherescu şi Radu Davidescu l-au sfătuit pe mareşal să plece cu o escortă întărită, dar Ion Antonescu a ales ca maşina sa blindată să fie însoţită de numai două maşini cu agenţi de pază. Ajuns la Palat în jurul orei 16,00, a fost arestat împreuna cu Mihai Antonescu (vicepremier şi ministru al Afacerilor Străine). Au urmat: generalul Constantin (Piky) Vasiliu (subsecretar de stat în Ministerul de Interne), generalul Constantin Pantazi (ministru de Război) şi colonelul Elefterescu (prefectul Poliţiei Capitalei). Înainte de a fi arestat, mareşalul a avertizat: „O capitulare neconditionata în fata ruşilor este ca un salt din avion fără paraşută”. Din echipa celor care au decis întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste făceau parte mulţi generali şi ofiţeri. Regele Mihai, după ce a înregistrat pe o placă de patefon celebrul mesaj istoric care a fost difuzat la radio la orele 22,00, a plecat la Dobriţa (jud. Gorj) chiar cu maşina blindată cu care venise la Palat mareşalul Antonescu, în mica localitate din Valea Sadului fiind aşteptat de generalul Nicolae Macici, pentru a-i da ultimele informaţii din zona.

Istoricii au estimat ulterior că prin acţiunea de la 23 august 1944 războiul a fost scurtat cu şase luni. Pentru acest motiv, Stalin i-a oferit Regelui Mihai valoroasa medalie Ordinul „Victoria”, încrustată cu 115 diamante, iar preşedintele american Harry Truman l-a decorat cu „Legiunea de Merit” în grad de Comandant Şef. Ulterior, Regele Mihai a fost somat să plece din ţară într-un exil ruşinos, fiind obligat să renunţe la tron şi titluri, în numele sau şi al urmaşilor.

Generalul Constantin Sănătescu, desemnat şeful noului Guvern după 23 august, a fost pus de sovietici să demisioneze o sută de zile mai târziu, murind în condiţii neclare. La 7 decembrie 1944, conducerea Executivului a fost preluată de generalul Nicolae Rădescu, însă nu pentru mult timp, sovieticii înlăturându-l din funcţie după 88 de zile; generalul Rădescu s-a refugiat la New-York, unde a murit în anonimat. În ceea ce priveşte soarta altor persoane implicate în evenimentele de atunci: generalul Aurel Aldea a fost arestat la 27 mai 1946, decedând în chinuri groaznice în închisoarea de la Aiud; mareşalul Palatului, Ioan Mocsony Stârcea, a executat 10 ani de temniţă politică; colonelul Emilian Ionescu, secretarul Regelui, cel care a însotit trenul regal de la Sinaia la Lausanne, a fost arestat în 1949 - a fost încarcerat la închisorea Jilava, apoi în lagărul de la Ocnele Mari, fiind supus unui regim crunt de bătăi, foamete şi frig. După un proces regizat şi desfăşurat sub presiunea străzii, Ion Antonescu, Mihai Antonescu, generalii Constantin Piky Vasiliu şi Gheorghe Alexianu (profesor universitar, fost guvernator al Transnistriei) au fost consideraţi criminali de război şi executaţi, la 1 iunie 1946, în incinta închisorii Jilava.

Un element important şi trist, peste care se trece uşor cu vederea, este acela că, după ce a fost difuzată la radio istorica proclamaţie a Regelui Mihai prin care se anunţa că s-a încheiat armistiţiul cu U.R.S.S., Armata Roşie a luat în continuare prizonieri - cca. 170.000 de ostasi români. Derutaţi şi aflaţi într-o confuzie totală, aceştia au depus armele crezând că sovieticii respecta noua alianţă. Mulţi dintre ei au fost duşi în U.R.S.S., în lagăre de muncă forţată. În fapt, abia la 12 septembrie 1944 s-a semnat armistiţiul cu U.R.S.S., în termeni impuşi aproape în întregime de Uniunea Sovietică - iar în cele trei săptămâni, efective importante ale armatei române au fost luate în prizoneriat de Armata Roşie, fără luptă. Practic, timp de 20 de zile (23 august-12 septembrie 1944), Romania a avut doi inamici antagonici: Germania şi U.R.S.S.! Un mare paradox.

Privit în ansamblul său, pe fondul stării de spirit din acea vreme, actul de la 23 august 1944 nu i-a impresionat prea mult pe sovietici, care, oricum, nu îşi făceau probleme că nu vor cuceri România. Din delegaţia României prezentă la Moscova pentru semnarea Tratatului de Armistiţiu a făcut parte şi Lucretiu Pătrăşcanu. În timpul dezbaterilor, liderul comunist român a întrebat, contrariat, de ce condiţiile impuse de sovietici sunt mult mai dure decât cele negociate anterior cu Ion Antonescu. Comisarul rus al Afacerilor Externe, Viaceslav Molotov, a răspuns sec: „Antonescu reprezenta poporul roman, voi nu reprezentaţi pe nimeni!” De altfel, chiar şi Ana Pauker, posesoare a gradului de colonel de informaţii în Armata Roşie, deşi îi reprezentase la Moscova pe comuniştii români, ştia extrem de puţin despre evenimentele din ţara, dar urma cu stricteţe viziunea lui Stalin. Iar când a sosit la Bucureşti, pentru a organiza noul minuscul partid comunist, dezorientată, Ana Pauker l-a întrebat pe Lucreţiu Pătrăşcanu: „Ce s-a întâmplat cu Foriş? Ce v-aţi apucat să faceţi la 23 august?” (după cum a declarat Tatiana Brătescu, fiica cea mare a cuplului Ana şi Marcel Pauker în interviul realizat de Lavinia Betea în „Jurnalul Naţional”).

Au existat şi comandanţi romani care nu au aderat la mişcarea de întoarcere a armelor împotriva Germaniei, considerând o datorie de onoare să respecte aliatul. Printre ei a fost contraamiralul Horia Macellariu, care imediat după 23 august a luat măsuri urgente pentru a permite retragerea trupelor germane din Constanţa. Deşi a fost somat de sovietici să predea întreaga flotă română, contraamiralul Macellariu a încercat, la miezul noptii, să deplaseze vasele româneşti spre Bosfor, dar vasele de război sovietice l-au înconjurat imediat. Arestat, după îndelungi procese, contraamiralul oltean a executat 16 ani de temniţă grea în închisorile din Aiud şi Râmnicu-Sărat.

În manualele de istorie, actul de la 23 August 1944 a fost consemnat sub mai multe denumiri: „Insurecţie armată”, „Ziua eliberării României de sub jugul fascist”, „Ziua eliberării României de către Armata Roşie”, „Revoluţie de eliberare naţională şi socială, antifascistă şi antiimperialistă”, evident condusă de clasa muncitoare reprezentată de Partidul Comunist (care în realitate avea în jur de 750 de aderenţi). De fapt, istoria a demonstrat că 23 August 1944 a însemnat începutul altei tranziţii, românii trebuind să o ia din nou de la capăt, pentru a nu ştiu câta oară în istorie.

Sursa: ZigZag Român-Canadian[1]  
Grafica - Ion Măldărescu

[1]  http://zigzag-online.ro/index.php?page=vezi_articol&idArticol=1052&titlu=23%20August%201944,%20intre%20intre%20lauri%20si%20dezamagiri&cauta=Datcu

footer