Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Adina Berciu-Dr?ghicescu & Conf. univ. dr. G.D. Iscru   
Miercuri, 31 Iulie 2013 15:58

Drapel RomâniaTricolorul - Simbol al unit??ii, integrit??ii ?i suveranit??ii na?ionale

„Drapelul este România, acest p?mânt binecuvântat al patriei, udat cu sângele str?bunilor no?tri ?i îmbog??it cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiec?ruia, casa în care s-au n?scut p?rin?ii ?i unde se vor na?te copiii no?tri. Steagul este înc? simbolul devotamentului, credin?ei, ordinii ?i al disciplinei ce reprezint? oastea. Steagul este totodat? trecutul, prezentul ?i viitorul ??rii, întreaga istorie a României!” (Al. I. Cuza, 1/13 septembrie 1863)

În istoria civiliza?iei umane simbolurile au ocupat un loc deosebit, cu atât mai mult cele na?ional-statale. Drapelul, ca simbol, constituie, al?turi de stem?, sigiliu ?i imn, un însemn na?ional de importan?? deosebit?, al identit??ii unei na?iuni. Un loc aparte în cultura european? i-a revenit simbolismului cromatic ?i aplicativ, care eviden?iaz? deosebirile de natur? etnic?, statal? ?i regional?, profesional?, confesional?, militar? ?i altele. Simbolismul cromatic, fiind universal, nu poate fi absolutizat, culorile specifice unui popor fiind mai ales tradi?ionale, dar aflându-se ?i la alte popoare. Trebuie remarcat ?i faptul c? aceea?i culoare poate avea interpret?ri diferite în cadrul simbolisticii diferitelor zone geograficoistorice.

La diferite popoare a avut loc o acumulare lent? ?i continu? a fondului simbolistic etnocultural. Afirma?ia este valabil? ?i în cazul poporului român. Tricolorul românesc - ro?u, galben ?i albastru -a ap?rut ?i s-a afirmat ca steag na?ional în primele decenii ale secolului al XlX-lea, având o origine popular?, româneasc?, iar culorile sale sunt rezultatul unei op?iuni ce vine din vremuri îndep?rtate. Prin arborarea tricolorului, românii ?i-au exprimat sim??mintele profunde ?i dorin?a arz?toare de unire ?i progres. Atribut ?i simbol na?ional, drapelul tricolor a fost, este ?i va fi onorat permanent. În prezenta lucrare, consacrat? steagului na?ional, autorii au încercat o sintez? cât mai cuprinz?toare a istoriei tricolorului - atât cât este cunoscut? pân? în prezent - precum ?i o prezentare succint? a diferitelor drapele folosite de români de-a lungul istoriei. Demersul nostru nu ?i-a propus o tratare exhaustiv? a problemei; am inten?ionat s? realiz?m un material cât mai cuprinz?tor referitor la problematica vexilologic? romaneasc? având în vedere faptul c? o lucrare complet? în acest domeniu nu exist? în istoriografia româneasc? de specialitate, cu excep?ia unor monografii incomplete, foarte vechi ?i a unor studii ?i articole. Ne-am asumat întregul risc încumetându-ne s? punem bazele unei astfel de lucr?ri, complex? ?i complicat? prin îns??i sfera ei de investiga?ie, dar deosebit de necesar? în etapa istoric? în care se afl? România. Steagul pentru un stat este simbolul fiin?ei istorice ?i politice, al afirm?rii na?ionale.

Consider?m lucrarea de fa?? o c?l?uz? pentru ceea ce mai trebuie de f?cut în domeniul vexilologiei române?ti în general ?i în acela al tricolorului în special. În aceast? ordine de idei am prezentat ?i probleme care înc? sunt controversate sau nu sunt clarificate îndeajuns. Lucrarea se adreseaz? în primul rând românilor din România dar ?i din afara grani?elor actuale ale statului român, în egal? m?sur? speciali?tilor ?i tuturor iubitorilor de istorie; în al doilea rând se adreseaz? cu bun? credin?? str?in?t??ii, speciali?ti dar ?i iubitori de adev?r istoric, pentru o mai bun? cunoa?tere. Ilustra?ia, relativ cuprinz?toare, a fost realizat? cu sprijinul domnului Victor Stroe ?i cuprinde, în special, piese din colec?iile Muzeului Militar Na?ional. Mul?umim conducerii Muzeului Militar Na?ional ?i a Muzeului Na?ional de Istorie a României, tuturor colegilor care ne-au sprijinit în aceast? ac?iune

Steagurile la români

De-a lungul timpului, toate popoarele au folosit ca mijloc de individualizare ?i comunicare diverse simboluri, devenite apoi însemne na?ionale.

Steagul constituie, al?turi de stem?, sigiliu ?i imn, un însemn na?ional prin care este reprezentat? individualitatea ?i suveranitatea unei na?iuni. El este cel mai statornic simbol al istoriei unui popor. Steagul este simbolul care concretizeaz? realizarea unei idei sau a unor înalte aspira?ii pe care un stat sau un popor le-a urm?rit în decursul vremurilor. Pentru un stat, steagul este simbolul fiin?ei sale istorice ?i politice, al situa?iei pe care ?i-a dobândit-o în mijlocul celorlalte state ?i al prestigiului de care se bucur?, fiind simbolul m?ririi na?ionale. Pentru o armat?, steagul este simbolul victoriei, simbolul c?tre care se îndreapt? aspira?iile tuturor acelora care lupt? sub faldurile lui. Acest simbol, care vorbe?te într-o limb? t?cut?, dar în?eleas?, ne pune în fa?? trecutul ?i ne face s? vedem viitorul, fiind „icoana patriei” ?i o „relicv? sfânt? ?i în?l??toare a credin?ei patriotice”.[1] Astfel, din toate aceste motive, în toate timpurile ?i la toate popoarele, drapelul s-a bucurat de o deosebit? venera?ie. Pe steag se depunea jur?mântul de credin??; ?i ast?zi la fel. Purt?torii lui, din antichitate ?i pân? ast?zi, sunt oameni ale?i ?i datori s?-l apere cu pre?ul vie?ii lor.

În b?t?lii, drapelul constituie elementul central, indicând fie direc?ia de înaintare, fie concentrarea trupelor, fie retragerea. Capturarea steagului inamic este un indiciu al victoriei, dup? cum pierderea lui înseamn? dezonoare ?i înfrângere, care se r?sfrâng asupra tuturor acelora care lupt? sub culorile lui. Un regiment care ?i-a pierdut drapelul trebuia s? mearg? dezonorat f?r? steag pân? când î?i redobândea onoarea printr-o bravur? excep?ional? în fa?a tuturor regimentelor. Steagurile capturate de o armat? în r?zboi sunt socotite semne ale victoriei; la fel stau m?rturie ?i steagurile înfipte pe cetatea sau ora?ul cucerit. Dimpotriv?, predarea unui steag înseamn? supunere sau respect fa?? de cineva mai puternic.

Drapelul de baz? al unit??ii consemneaz? regulamentele armatei ?i reaminte?te datoria sfânt? a fiec?ruia de a servi cu credin?? patria, de a ap?ra cu b?rb??ie, pricepere ?i abnega?ie hotarele ??rii, independen?a ?i suveranitatea ei. Importan?a ?i rostul steagului într-o b?t?lie au fost remarcate înc? din Evul Mediu (sec. al XVI-lea) în lucrarea: înv???turile lui Neagoe Basarab c?tre fiul s?u Teodosie. „Astfel, mintea se afl? în trupul omului asemenea steagului când st? în mijlocul luptei, iar în lupt? toat? oastea prive?te la steag. ?i pân? st? steagul în lupt?, acea lupt? nu se cheam? biruit?, chiar dac? are n?val? grea (spre sine) iar ei to?i privesc c?tre steag ?i to?i se strâng în jurul lui. Iar dac? steagul cade, toat? oastea se risipe?te ?i nu se ?tie unul cu altul cum ?i încotro merg.

La fel este ?i domnul: pân? st? mintea lui într-însul întreag?, to?i o?tenii lui se strâng împrejurul s?u, ca ?i ostile în jurul steagului”[2].

De-a lungul timpului, forma, dimensiunile, culoarea s-au mai modificat, dar simbolul drapelului ?i rolul s?u au r?mas acelea?i. Steagul este o crea?ie a popoarelor antice. Originea lui se datoreaz? necesit??ii de a se distinge la o anumit? distan?? corpul c?ruia apar?inea o parte din armat? ?i de a oferi lupt?torilor un prilej u?or de a se aduna. Asirienii ?i per?ii s-au folosit de acest însemn. La fel ?i evreii care aveau bandiere speciale printre diferitele lor triburi. La egipteni ?i la greci s-au adoptat însemnele cu embleme.La romani, întâlnim cuvântul steag sub numele de vexillum* (drapel) pentru infanterie ?i signum (stindard) pentru trupele de cavalerie. Orice deta?ament al unei legiuni sau al unei trupe auxiliare, creat cu un anume scop, formând astfel o comand? aparte, trebuia s? aib? un vexillum al s?u, propriu. Acest vexillum consta dintr-o bucat? de pânz? p?trat?, colorat? diferit ?i cu franjuri pe margini, care se fixa pe un lemn pus de-a curmezi?ul în vârful unei suli?e sau al unei pr?jini. Vexillum-u\ purta ca legend? numele corpului de armat? din care se alc?tuise deta?amentul precum ?i numele împ?ratului. Apoi, fiecare legiune avea ca simbol figura unui anumit animal, pe care o purta la steagurile sale.

Cele mai multe dintre aceste simboluri sunt semne zodiacale, adic? sunt stelele care au prezidat na?terea legiunilor ?i care se bucurau de o adora?ie divin?. Aceasta ne-o spune categoric Ovidiu, care, în descrierea pe care o face asupra anului lui Romulus, se joac? cu dubla semnifica?ie a cuvântului signum: semn zodiacal ?i steag. El afirm? c? pe timpul s?u legiunile purtau la steaguri ?i semnele zodiacului. Cum îns? aceste însemne erau adorate de c?tre romani, în?elegem u?or de ce legiunile celebrau ziua na?terii acvilei legionare ?i a steagurilor.

Astfel, legiunea I Minerva, creat? de Domitian, avea ca simbol un berbec; legiunile a IV-a ?i a V-a Macedónica, a IV-a Victrix, a Vil-a Claudia, a VIII-a Augusta, a IX-a Fretentis, a X-a Gemina aveau ca simbol taurul, deoarece acesta era semnul zodiacal al lunii în care domnise Venus Genetrix, zei?a protectoare a casei Iulia. Apoi, legiunile a Il-a Augusta, a XVI-a Gemina, a XVII-a Primigenia, create de Augustus, purtau ca simbol capricornul, semnul zodiacal sub care se n?scuse împ?ratul. Mai târziu, legiunile a Vl-a Flavia, a XVIII-a ?i a XVI-a Gemina au avut drept simbol leul. Cohortele pretoriene au scorpionul, care corespunde lui Marte, zeul r?zboiului ?i str?bunul poporului roman. Prin urmare, aceste simboluri dateaz? dintr-o vreme când latinii vedeau înc? pe zeii lor identifica?i cu anumite animale. Apoi, trebuie amintit c? pân? la Septimius Severus, simbolul animalic era dispus pe coada steagului, sub phalere, apoi în secolul al III-lea a început s? fie a?ezat în vârful steagului, cum se poate vedea pe mormântul descoperit la Viminnacium. * Vexillum, i (lat.) = stindard, drapel. De aici termenul de vexilologie consacrat ?tiin?ei care are drept obiect de studiu steagurile.

Descoperirile arheologice ne-au adus informa?ii pre?ioase asupra locului în care se p?strau steagurile armatei romane. în fiecare castru exista un spa?iu destinat a?ez?rii steagurilor, acvilei sfinte a legiunii, statuii în picioare a împ?ratului, precum ?i altarele zeilor militari. Acest spa?iu nu avea un nume propriu, ci se considera ca f?când parte din pretorium. Tacitus îl desemneaz? prin cuvintele signa et donus signorum; inscrip?iile, prin signa et imagines; scriitorii moderni, prin templum sau sacellum. Cauza lipsei unei denumiri poate fi explicat? prin faptul c? lag?rul, strict vorbind, nu avea un templu, ci numai un loc in praetoria destinat a p?stra obiectele sacre. Geto-dacii aveau ?i ei steag, în jurul c?ruia adunau armata în caz de r?zboi. Se constat? ?i la ei folosirea drapelelor (vexillum) ?i a stindardelor (signum), ceea ce probeaz? diviziunea armatei în corpuri. Drapelul geto-dac consta dintr-o bucat? de pânz? p?trat?, colorat? diferit, având franjuri pe margini, fixat? în vârful unei buc??i de lemn sau suli?e, întocmai ca vexillum-ul roman ?i având brodat ca emblem? un ?arpe. Stindardul era un balaur cu cap de lup (draco) ?i cu gura deschis?, fixat cu gâtul de o pr?jin?, corpul fiind din bronz sau din argint, iar capul din metal mai u?or, îmbr?cat în stof?; stindardul dac f?cea s? se aud? un ?uierat mai ales când era vânt ?i p?trundea prin gura capului de lup.

In Evul Mediu, uzul steagurilor s-a generalizat la toate popoarele. De?i nu avem nici o m?rturie care s? ne arate c? românii au folosit în epoca etnogenezei ?i dup? aceea vreun însemn, totu?i logica istoric? ne îndeamn? s? credem c? acesta a existat. Documentele care s-au p?strat amintesc abia pentru secolul al XlV-lea ?i urm?toarele c? ostile domnitorilor români au luptat sub steaguri împotriva du?manilor. Din fericire s-au p?strat, pe lâng? documentele scrise, ?i câteva steaguri originale care ne permit s? încerc?m s? ar?t?m ce denumire aveau aceste însemne la noi, din ce erau confec?ionate ?i cum se înf??i?au. O lucrare complet? din domeniul vexilologiei române?ti nu exist?, cu excep?ia unor monografii incomplete ?i a unor studii ?i articole ce abordeaz? limitat problema. În evul mediu românesc, str?b?tut de nenum?rate r?zboaie, prezen?a steagului de lupt? pe câmpurile de b?t?lie este atestat? de izvoarele istorice, dar nu cu o cromatic? tricolor?.

Steagul militar era alc?tuit dintr-o flamur? fixat? în partea superioar? de o bar? orizontal? care era prins? de o hamp? vertical?. Acest tip s-a numit la început vexillum apoi gonfalon ?i mai târziu prapor sau prapur (steag bisericesc).[4] Gonfalon se mai nume?te acel steag care are flamura lung? ?i îngust?, decupat? la cap?tul liber în trei fâ?ii. In câmpul acestui tip de steag se afla reprezentat? stema posesorului. C?tre anul 1300, în Europa Occidental?, gonfalonul a fost înlocuit cu baniera, care era alc?tuit? dintr-o flamur? p?trat? sau de form? dreptunghiular?, purtat? de o?teni la lance (sec. XIV-XVI). în acela?i timp s-au folosit ?i steaguri având flamura prins? vertical de hamp?.

In Evul Mediu, în ??rile Române, termenul de steag desemna trei lucruri :

a) însemn militar, steag sau prapur (vexillum) sub care se adunau osta?ii unei unit??i ?i purta pe el semnele distinctive ale unit??ii sau categoriei de o?teni c?reia îi apar?inea;

b) unitate militar? a ??rii Române?ti ?i a Moldovei, format? dintr-un num?r variabil de o?teni; în sec. XIV-XVI avea efective mai mari, iar în sec. XVII a devenit o subunitate a c?pit?niei ?i era alc?tuit? din 50-100 de oameni;

c) steag de domnie sau steagul ??rii. în perioada domina?iei otomane, steagul de domnie era primit de la Poart?. Uneori, acest însemn se numea ?i steag împ?r?tesc. Steagurile se supun unei anumite ierarhii, a c?rei treapt? superioar? revine Drapelului de Stat, care constituie însemnul oficial al unui stat ?i principalul atribut al suveranit??ii. Steagul, în sensul larg al no?iunii, include toate categoriile militare, sportive, ale diverselor organiza?ii social-politice etc. Pentru flota maritim? se folosesc termenii de: pavilion ?i fanion, iar pentru cavalerie se uziteaz? termenul de stindard. Familia regal? avea pavilioane. În istoriografia curent? se întrebuin?eaz? denumirile: steag, drapel, stindard, prapur, fanion.[5]

Steagurile pot fi alc?tuite din urm?toarele elemente: flamur? (pânz?), hamp? (lance), vârf (pajur?), sus?in?torul vârfului, br??ara hampei, talpa hampei, panglici, franjuri, „cosi?e” (capete de panglic?), ciucuri (canafuri), ?nur cu ciucuri.[6] Izvoarele men?ioneaz? pentru ??rile Române existen?a steagurilor domne?ti sau ale ??rii. In câmpul steagurilor se aflau însemnele statale: acvila cruciat?, capul de bour cu o stea între coarne, precum ?i o gam? întreag? de sfin?i militari, purt?tori de arme, diferite scene cu subiect religios ?i o serie de inscrip?ii biblice. De remarcat c? pictura ?i broderia celor din ?ara Româneasc? "sunt identice cu cele din Moldova din punct de vedere al coloritului ?i al iconografiei”.[7]

Polemica legat? de caracterul „bisericesc” sau „militar” al steagurilor române?ti cu figuri de sfin?i a fost clarificat? de istoricul C. Rezachevici, care sus?ine c? „steagurile militare cu reprezent?ri religioase, p?strate în biserici sau m?n?stiri (precum cea a lui ?tefan cel Mare de la Zografu, sau cea a lui C. Brâncoveanu de la Hurezi), au putut fi socotite eronat „biserice?ti” numai dup? scurgerea unei perioade de timp, când unit??ile militare c?rora le-au apar?inut disp?ruser? de mult, semnifica?ia lor ini?ial? se uitase, fiind în schimb scoase la procesiuni, poate din pricina frumoaselor reprezent?ri religioase brodate pe ele”.[8] Ne raliem acestui punct de vedere ?i, în consecin??, prezent?m în rândurile ce urmeaz? toate stindardele men?ionate în lucr?rile cercetate de noi, precum ?i pe cele mai importante aflate în colec?ia Muzeului Militar Na?ional.

În istoriografia noastr? se afirm? c? steagurile domne?ti au existat înc? de la primii voievozi ai ??rilor Române[9]. Astfel Bogdan I al Moldovei avea un stindard ce se prezenta astfel: "bourul cu o stea în frunte, între roata soarelui ?i secera lunii nou?”. [10] Printre cele mai vechi informa?ii referitoare la existen?a stindardelor la români se afl? relatarea cronicarului bulgar Paisie din Hilandar, privind b?t?lia de la Rovine din 17 mai 1395. Vorbind despre craiul sârb Marco Cralevici, care a fost silit de turci s? participe la campanie, relata c? acesta, când „a v?zut icoanele cre?tine?ti înaintea armatei valahice, lacrim? ?i nu voi nicidecum s? se lupte cu cre?tinii”. Icoanele cre?tine?ti semnificau steagurile ??rii Române?ti.[11]

Cel mai vechi steag din ?ara Româneasc?, cunoscut pân? în prezent este acela din vremea voievodului Vlad Vintil? de la Slatina. Acesta este din m?tase ro?ie ?i are brodat pe el motivul iconografic din pecetea domneasc?. O alt? men?iune documentar? referitoare la steagurile militare dateaz? din 1432, când este pomenit un steag boieresc de la Tutova.[12] In secolul al XV-lea men?iunile despre steaguri se înmul?esc. Astfel, oastea lui Bogdan al II-lea (1443-1451) s-a luptat cu polonezii, având „multe steaguri ?i buciume”[13].

- Va urma -
Grafica - Ion M?ld?rescu

-------------------------------------------------------

[1]Tiberiu St?nciulescu, Culmi drapelului, Bucure?ti, 1938, p.20.
[2] Apud C.Rezachevici, Steagurile militare ale ??rii Române?ti ?i Moldovei tn veacul al XVII-lea, în "Revista de Istorie", t.29, 1976, nr.8, p.1199.
[3] Enciclopedia României, I, Bucure?ti, 1938, p. 73-74.
[4]Vladimir Mischevca, Ion Negrei, Alexandru Nichitici, Simbolurile ??rii Moldovei (Din istoria vexilologiei ?i sigilografiei heraldice moldovene?ti din sec. XIV-XIX), Chi?in?u, 1994, p.31; Jean N. M?nescu, Stema Moldovei, în "Magazin Istoric", Bucure?ti, 1972, nr. 5, p.38-39.
[5] Pentru toate aceste aspecte vezi lucrarea Institu?ii feudale din ??rile Române. Dic?ionar, Bucure?ti, Edit. Acad.. 1988, p. 454-455.* Vladimir Mischevca, Ion Negrei, Alexandru Nichitici, op. cit., p. 30-31.
[6] Ibidem.
[7] St. Metzulescu, Reprezent?ri ?i inscrip?ii religioase aflate pe steagurile din trecutul ??rilor Române?ti, 1500-1856, în "Glasul Bisericii", Bucure?ti, an XXI, 1962, nr. 9-10, p.917.
[8] C.Rezachevici, op.cit., p. 1211-1212.
[9] St. Pascu, Voievodatul Transilvaniei, voi. IV, Bucure?ti, 1989, p. 274.
[10] N. Iorga, Istoria lui ?tefan cel Mare, Chi?in?u, la?i, 1990, p. 9; Vladimir Mischevca, Ion Negrei, Alexandru Nichitici, op. cit., p. 35.
[11] Ibidem.
[12] Letopise?ul ??rii Moldovei. Cronici, Chi?in?u, 1990, p. 38.
[13] Ibidem.
footer