Revista Art-emis
Cine a fost agresorul? (2) PDF Imprimare Email
Cristian Negrea   
Duminică, 21 Iulie 2013 16:14

Pact Molotov - Ribbentrop, 1939Ce căutau sovieticii la Brest în 1941?

Ori, dacă asta nu e premeditarea unei agresiuni, nu știu care ar putea fi. Sau da, ultimatumul din 26 iunie 1940, precum și comportamentul armatei sovietice împotriva trupelor române care se retrăgeau pașnic și aveau ordin să nu răspundă la provocări.[1]  În fine, pactul s-a încheiat, pentru a feri URSS de război, spun chiar și astăzi unii. Dar ce a făcut U.R.S.S.-ul lui Stalin după încheierea acestui pact? Pactul s-a încheiat la 23 august 1939, o săptămână mai târziu, Germania invada Polonia și îi zdrobea armata. Când totul se încheiase, armata poloneză nu mai exista, guvernul polonez și tezaurul ei se evacuase deja prin România. Dar Uniunea Sovietică ataca și ea estul Poloniei, fără a întâmpina prea mare rezistență, din moment ce trupele poloneze erau concentrate și distruse la vest de germani. Sovieticii au ocupat jumătate din Polonia, așa cum era stipulat în pactul susmenționat. Sunt postate pe internet suficiente imagini în care militari și generali ruși își dau mâna cu cei sovietici pe linia de demarcație de dinainte stabilită, ba chiar pun și de o defilare comună la Brest, aflat pe linia de demarcație. De curând rușii au realizat un film de război în care este scoasă în evidență combativitatea și eroismul trupelor sovietice ce apărau fortăreața Brest contra invadatorilor germani în 1941. Foarte bine, bravo lor, dar în acest film și în alte materiale nu ni se spune ce căutau sovieticii la Brest, pe atunci pe teritoriul polonez! Sau poate se înțelege din contextul istoric, doreau să-i elibereze pe muncitori și țăranii polonezi de exploatatori, astfel se poate deduce și explicația masacrului de la Katyn, pe care rușii, în fața multiplelor dovezi și insistențe, l-au recunoscut abia după căderea comunismului, prin 1992. Dar ce s-a întâmplat în Basarabia și Bucovina de nord nu au recunoscut niciodată, nu ne mai mirăm de ce arhivele lor trebuie să rămână ascunse pe veci.

Sovieticii și naziștii își dau mâna la Brest peste cadavrul Poloniei sfârtecate

Mai departe, ce face pașnica Uniune Sovietică? Ocupă Țările Baltice, pornește un război contra Finlandei cărei îi ia Karelia[2] ]și nouă ne ia Basarabia și nordul Bucovinei.O întrebare rămâne și va rămâne fără răspuns din partea istoricilor sovietici. Una dintre cele mai multe. Dacă prin acest pact Ribbentrop-Molotov doar încercai să câștigi timp pentru a te apăra împotriva Germaniei agresive, doar asta spun ei că era rolul pactului, de ce ocupi jumătate din Polonia alături de germani ajungând să ai graniță comună cu ei? De ce Stalin nu a lăsat o fășie de teren sub forma unei Polonii independente, care să-i asigure o bucată de teren neutră în cazul unei agresiuni? E simplu, dacă Germania ar fi încercat să treacă la atac împotriva U.R.S.S., ar fi trebuit să traverseze această fâșie și surprinderea nu s-ar fi putut realiza. Mai departe, de ce Stalin nu a trecut la fortificarea noii frontiere, de ce nu a construit aici tranșee, șanțuri antitanc, cazemate inexpugnabile? Mai mult, de ce a desființat și a golit de armament vechea linie fortificată de dinainte de 1939, pe vechea frontieră, așa numita linie Stalin?

U.R.S.S. avea mai multe tancuri decât toate țările lumii luate la un loc.

Alte întrebări fără răspuns: De ce U.R.S.S. avea gata de luptă pe frontieră peste 10.000 (zece mii) de tancuri din totalul de 20.000, în timp ce agresorul german începuse lupta în iunie 1941 cu 3.500 (trei mii cinci sute) de tancuri? U.R.S.S. avea mai multe tancuri decât toate țările lumii luate la un loc. De ce U.R.S.S. avea mobilizați în iunie 1941 peste 5,3 milioane soldați, spre comparație, Imperiul Țarist mobilizase în întreg prim război mondial 4,7 milioane? Desigur, pentru a se apăra, vor zice mulți. Dar atunci, de ce se găseau toți concentrați pe graniță, în loc să fie eșalonați în adâncime, pe poziții defensive? Există niște diferențe esențiale între un dispozitiv defensiv și unul ofensiv. Când vrei să te aperi împotriva unei agresiuni, îți dispui forțele eșalonate în adâncime, în poziții defensive, fortificate cu linii de tranșee, cu cazemate și șanțuri antitanc. Le dispui astfel pe direcția de atac a inamicului, în așa fel ca șocul atacului să fie absorbit de defensiva eșalonată, forța inițială să se consume în lupte împotriva pozițiilor întărite, iar apoi tu, cu o rezervă ținută în spate, să poți lovi acolo unde apare punctul slab, unde inamicul tău în avans, consumat de luptele împotriva pozițiilor întărite, descoperă un punct slab. Acolo trebuie lovit și acolo trebuie concentrate rezerva și toate forțele disponibile, acolo e locul de ruptură și de decizie, acolo trebuie dezlănțuit contraatacul. În schimb, dacă vrei să ataci, trebuie să-ți masezi trupele pe frontieră, cât mai aproape, să fie gata să năvălească la primul semn dincolo de graniță și să copleșească din primul moment apărarea prin forța izbiturii și superioritatea numerică decisivă. Dacă vrei să te aperi, îți dispui aviația la adăpost, la câteva sute de kilmetri de graniță, în așa fel încât să poată ataca trupele inamice în avans, aeroporturile rămânând suficient de departe pentru a nu putea fi bombardate de aviația inamică. Dacă vrei să ataci, aviația ta trebuie să fie cât mai aproape de graniță, pentru a avea un drum cât mai scurt pentru a susține trupele proprii în avans și a bombarda dispozitivele inamice din adâncime.

O masă imensă de trupe, erau concentrate pe frontiera sovieto-germană și sovieto-română!

Erau dispuse forțele sovietice într-un astfel de dispozitiv, aveau săpate tranșee și poziții defensive, erau ele eșalonate în adâncime? Nici poveste, erau toate concentrate pe frontiera sovieto-germană și sovieto-română! O masă imensă de trupe, tancuri, vehicule, gata să pornească la atac, nicidecum să se apere. Unde era concentrată aviația sovietică, la mare distanță de frontieră pentru a acționa în sigurană într-un război defensiv? Nici poveste, aerodromurile sovietice erau dispuse între 10 și 100 de kilometri de graniță și erau înțesate de avioane. Asta a fost cauza înfrângerii suferite de U.R.S.S. în 1941, toate trupele masate pe granițe gata de atac, la fel ca și cele germane. Era care pe care, cine ataca primul avea primul avantaj. Germanii au atacat primii la 22 iunie 1941, iar atacul lor i-a prins pe sovietici în dispozitiv de atac, nu de apărare. Rezultatul a fost devastator, din primele zile aviația sovietică a fost distrusă de cea germană la sol, aerodromurile sovietice ticsite de avioane se aflau la doi pași de graniță. O singură bombă bine plasată era suficient să distrugă prin incendii zeci de avioane rămase la sol.

Să fac o scurtă comparație, ca să nu ziceți că vorbesc prostii. Există multe cazuri asemănătoare în istoria militară, am să dau doar un exemplu. La începutul verii anului 1967, Egiptul, Siria și Iordania pregăteau un război contra Israelului. Dar acesta îi ia prin surprindere și atacă aeroporturile în zorii zilei de 4 iunie 1967. Atacul a fost bine gândit și executat, sincronizarea a fost perfectă. Aerodromurile egiptene, cum ar fi cel dn Alexandria a fost atacat dinspre mare la ora 7.30, oră la care ofițerii egipteni se îndreptau spre serviciul lor. În câteva ore aviația israeliană a distrus trei sferturi din cea egipteană, jumătate din cea siriană și întreaga aviație iordaniană. Trupele terestre ale celor trei țări au pornit la atac, dar lipsite de acoperirea aeriană au fost definitiv înfrânte în mai puțin de o săptămână. Este ceea ce s-a numit

Războiul de șase zile.

Revnind la 22 iunie 1941, aviația germană a distrus-o pe cea sovietică la sol (doar aeroporturile erau al o aruncătură de băț) tancurile germane au rupt apărarea inexistentă sovietică și au înconjurat marile concentrări de trupe sovietice de la granițe, luând sute de mii de prizonieri. Apărarea era inexistentă și a putut fi străpunsă cu ușurință deoarece trupele sovietice erau concentrate pe granițe gata de atac. Era un joc care pe care, ambii adversari erau concentrați față în față gata de atac, dar câștigător era cel care lovea primul. Întâmplarea a făcut ca aceștia să fie germanii, iar sovieticii nu erau pe poziții defensive ci dimpotrivă, în caz contrar alta ar fi fost istoria lumii. Dar rușii nu recunosc, istoricii ruși se strădiuiesc să demonstreze ceva împotriva elementarului bun simț, sovieticii doar se apărau, ei nu aveau intenții agresive. Dar ce apărarea e aia fără tranșee și poziții defensive, ce apărare e aia în care îți înghesui toate trupele pe frontieră? Suvorov/Rezun este foarte meticulos în demonstrația sa, el ia totul la puricat, fiecare divizie, fiecare decizie, fiecare comunicat oficial sovietic. Mai mult, ia pe rând memoriile generalilor și mareșalilor sovietici care au scris despre al doilea război mondial, memorii trecute prin cenzura sovietică! Și câte lucruri nu ni se dezvăluie tocmai din aceste memorii, deși cenzurate! Suvorov/Rezun acoperă întregul front sovieto-german în analizele sale, dar asta este o altă problemă. Eu mă voi ocupa doar de partea ce ne interesează, frontul nostru, corelând scrierile lui Suvorov cu datele din istoriografia și memorialistica noastră.

De ce România era esențială pentru Stalin?

Să nu uităm că în perioada interbelică România era un important producător european de petrol. Rezervele sale petroliere din zona Ploieștiului, precum și capacitatea de extracție și prelucrare o făcea principalul jucător european pe piața petrolului. Ori, din acest motiv, privirile tuturor erau ațintite asupra rezervelor românești de petrol în perspectiva unui război. Să nu uităm importanța petrolului românesc și în primul război mondial, atunci când în toamna lui 1916, în cursul retragerii spre Moldova, românii au incendiat rafinăriile și depozitele de petrol și au înfundat puțurile de extracție, numai ca să nu cadă în mâna germanilor. Mai târziu, în anii 1943 – 1944, când prin ocuparea Italiei Ploieștiul a ajuns în raza bombardierelor anglo-americane, aceștia au cheltuit enorme resurse și au suferit grele pierderi doar pentru a distruge petrolul românesc pentru a lipsi Germania de o resursă vitală. Astfel, nu trebuie să ne mire faptul că înainte de declanșarea celui de-al doilea război mondial, ochii tuturor viitorilor beligeranți erau ațintiți spre România și Ploiești.

„Petrolul este sângele războiului”.

Iată ce spune Suvorov/Rezun în cartea sa Spărgătorul de gheață: Hitler şi Stalin au înţeles perfect expresia „petrolul este sângele razboiului”. Generalul-colonel A. Jodl martu­riseste ca, într-o discuţie cu Guderian, Hitler a declarat: „Vreţi să atacaţi fără petrol-bine, să vedem ce-o să iasă din asta?” Stalin s-a preocupat serios de problemele viito­rului război mondial încă din 1927. Pentru Stalin petrolul era o problema centrala de strategie. Iată declaratia lui din 3 decembrie 1927: „Nu se poate purta un război fără petrol, iar în viitorul război cel ce va avea superioritate în problema petrolului, acela va avea sanse de victorie”. Având în vedere aceste doua puncte de vedere, sa încercam sa gasim cine este vinovat de izbucnirea războ­iului sovieto-german. În iunie 1940, când Uniunea Sovie­tică nu era ameninţată de nimeni, zeci de nave de război sovietice au apărut în Delta Dunării. Această acţiune n-avea nici un rost defensiv, dar constituia o ameninţare pentru oleoductele româneşti neprotejate şi, prin urmare, o ameninţare fatală pentru întreaga Germanie, în iulie 1940, Hitler are consultări intense cu generalii săi şi ajunge la concluzia, deloc încurajatoare, că nu e atât de simplu să apere România: căile de aprovizionare sunt lungi şi traversează munţii. Dacă se trimit multe trupe în apărarea României, vestul Poloniei şi estul Germaniei cu Berlinul rămân descoperite în faţa sovieticilor. Iar dacă sunt concentrate multe trupe în România şi aceasta este apărata cu orice pret, tot n-ar folosi la nimic: teritoriul poate fi menţinut, dar conductele tot vor lua foc în urma bombardamentelor.

Cine este vinovat de începerea războiului? Cine pe cine a ameninţat?

În iulie 1940, Hitler enunţa pentru prima data ideea că Uniunea Sovietică poate fi foarte periculoasă, îndeosebi dacă trupele germane părăsesc continentul şi trec în insulele britanice şi în Africa. La 12 noiembrie 1940, într-o discuţie cu Molotov, Hitler îi vorbeste acestuia despre necesitatea de a menţine în România multe trupe germane, facând aluzie evidentî la ameninţarea sovietică asupra petrolului românesc. Molotov a ignorat aluzia. Iată de ce, după plecarea lui Molotov, judecând lucrurile încă o data, Hitler da în decembrie directiva de desfăşu­rare a planului „Barbarossa”. În iunie 1940, când armata germană lupta în Franţa, din ordinul lui Stalin şi fără nici un fel de consultare cu aliaţii germani, Jukov a rupt o bucată din România-Basarabia şi a adus navele fluviale în Delta Dunării. Dacă Hitler va face încă un pas spre apus, în Marea Britanie, cine garantează ca Jukov, din ordinul aceluiaşi Stalin, nu va mai face încă un pas în România, un pas de o sută de kilometri, fatal pentru Germania?

Hitler a cerut şefului diplomatiei sovietice să îndepar­teze ameninţarea asupra inimii petroliere a Germaniei. Stalin şi Molotov n-au facut acest lucru. Cine este vinovat de începerea războiului? Cine pe cine a ameninţat? Cine pe cine a provocat la acţiuni în replică? Studiind în amănunt problema, marele istoric britanic L. Hart a stabilit că planul german din iulie 1940 a fost foarte simplu: pentru a apăra România de agresiunea sovietică trebuia ca atacul german să se dea în altă parte, distrăgând atenţia Armatei Roşii de la câmpurile petroliere. În cursul analizei variantelor s-a stabilit că atacul de diversiune va avea succes numai dacă va fi puternic şi surprinzător. Numărul trupelor participante la atac a sporit permanent, astfel încât, până la urmă, s-a recunoscut că, practic, trebuiau să participe toate trupele terestre şi o mare parte din aviaţie.

Lovitura lui Hitler a fost puternică, dar nu fatală

Calculul lui Hitler a fost justificat: o lovitura într-un alt loc, ar fi obligat trupele sovietice să se replieze pe tot frontul. Flotila de război a Dunării ar fi ramas separată de trupe, fără posibilitatea să se retragă. A trebuit ca mare parte dintre nave sa fie aruncate în aer şi scufun­date, iar uriaşa cantitate de muniţii destinată deplasării flotilei în susul Dunării a fost pur şi simplu aruncată.

Lovitura lui Hitler a fost puternică, dar nu fatală. Machiavelli arăta că o lovitură puternică, dar nu mortală, înseamna moartea celui care loveşte. Stalin şi-a revenit cu greutate după lovitura prin surprindere. A înfiin­ţat noi armate şi flotile în locul celor pierdute în primele zile de război. A tăiat totuşi aorta petrolieră a Germaniei. Este drept, cu câtiva ani mai târziu faţă de cum intenţio­nase.

Da, dar Suvorov a luat-o puțin înainte, iar pentru asta va trebui să revenim. Spuneam că el demonstrează faptul că U.R.S.S. pregătea o ofensivă devastatoare spre vest, dar Hitler i-a luat-o înainte. Trebuie puțin detaliat acest aspect.



footer