Revista Art-emis
Garda de Fier în Basarabia. Documente (4) PDF Imprimare Email
Benedict Ciubotaru, Chişinău   
Miercuri, 17 Iulie 2013 21:30

Garda de fier-Alexandru Moraru & B. CiubotaruDupă cum a declarat în repetate rînduri fondatorul ei, Legiunea nu este un partid, ci o mişcare de înnoire a poporului român, de „înviere” cum se exprima C. Codreanu. Nu vom reproduce aici evenimentele biografiei Căpitanului Mişcării Legionare şi nici etapele evoluţiei legionarismului ca forţă politică. Important este să constatăm că în decurs de 10 ani Mişcarea a crescut de la 5 membri şi simpatizanţi la multe sute de mii şi, conform unor studii, la peste 1 milion 100 mii din cei circa 3,8 milioane de alegători cîţi erau la un moment dat în România Mare. Deşi Mişcarea se declarase a nu fi un partid, ea participa la alegeri prin propriile partide pe care le înregistra consecutiv cu ocazia diferitelor campanii electorale: Garda de Fier şi partidul „Totul pentru Ţară”. Nici un partid în întreaga istorie a României moderne nu a înregistrat performanţe asemănătoare.

Asemenea performanţe se datorează originalităţii extraordinare a acestei Mişcări. La un studiu atent şi imparţial al acestei Mişcări se constată că ea nu se înscrie în nici un fel de clasificări proprii oricăror partide şi formaţiuni social-politice: stânga-dreapta-centru, moderat-extremist, conservator-progresist, democrat-autoritar-totalitar, etc.

Fondatorul acestei Mişcări, C. Z. Codreanu, a construit-o pe principii absolut inedite pentru orice formaţiune politică. Dacă toate partidele pornesc de la un program de prefaceri economice, sociale, politice, Căpitanul a pornit de la om, nu de la program: „Noi nu am avut nici un program. Şi acest fapt va naşte desigur un mare semn de întrebare. [...] Dar nu ne-am legat împreuna cei ce cugetam la fel, ci acei ce simţeam la fel. Nu cei ce aveam acelaşi fel de a gîndi, ci acei ce aveam aceeaşi construcţie sufletească. [...] Dacă nu aveam, aşadar, nici bani, nici programe, aveam în schimb pe Dumnezeu în suflete şi el ne insuflă puterea nebiruită a credinţei. Legiunea nu este numai un sistem logic, o înlănţuire de argumente, ci o „trăire”. După cum cineva nu este creştin dacă „cunoaşteşi „înţelege” Evanghelia, ci numai dacă se conformează normelor de viaţă afirmate de ea, dacă o „trăieşte”[1]   

În aceste puţine cuvinte rezidă aproape întrega originalitate a Mişcării. Ea se bazează pe cei care simt la fel, adică pe cei care împărtăşesc aceleaşi valori morale. În al doilea rând, legionarii pornesc nu de la program, ci de la trăirea unor valori, a unor idealuri. Da, după cum vom vedea, Mişcarea este şi un sistem logic, şi o înlănţuire de argumente cum nici un alt partid nu le-a avut. Dar ea se bazează înainte de toate pe trăire, pe autenticitate, pe sinceritate, căci orice trăire porneşte de la sinceritate. Chiar numai aceste trăsături sunt suficiente pentru a se deosebi de orice componentă a sistemului politic al statului român modern sau al oricărui alt stat modern.

Dar ea mai avea încă o calitate absolută: ea nu era finanţată de nici un oligarh, nici local, nici străin. Au existat o mulţime de insinuări în presa aservită oligarhiei, precum că Legiunea ar fi fost finanţată de Germania hitleristă. Nu există nici un document în acest sens, nici o „înlănţuire de argumente”, ci numai insinuări. Dimpotrivă, există o înlănţuire de argumente-fapte care exclud această ipoteză, dar, din lipsă de spaţiu în acest volum argumentele sunt expuse în volumul doi al documentelor.

Trăsătura cea mai scandaloasă pentru sistemul politic era axarea Mişcării pe Ortodoxie ca valoare supremă a poporului român, ceea ce era în absolută incompatibilitate cu sistemul politic al statului român modern, cu statul însuşi, cu menirea lui preprogramată de artizanii lui. Raportarea doctrinei Mişcării la Ortodoxie şi, totodată, ca urmare firească, abordarea problemelor existenţiale ale poporului român poziţiona Mişcarea în coordonate improprii pentru o formaţiune social-politică, dar deplin adecvate unei mişcări de eliberare naţională şi de refacere moral-spirituală. Eliberarea ţinea, fireşte, de desfiinţarea sistemului politic al statului român modern şi înlocuirea acestuia cu un sistem politic românesc, al poporului român şi pentru poporul român, cuprinzînd, bineînţeles, şi toate persoanele de alt neam care acceptă să conlocuiască cu românii după legile morale ale băştinaşilor.

Astfel, Mişcarea Legionară se poziţiona între coordonatele următoare. Biserică-Neam-Stat. Fără o considerare a Mişcării în asemenea coordonate conceptuale nu este posibilă categorisirea ei. Orice formaţiune social-politică de tip democrat (sau totalitar, căci, în esenţă, între democraţie şi totalitarism nu este deosebire de esenţă, ci numai de metode) se defineşte exhaustiv în coordonatele conceptuale de „populaţie/electorat-partide controlate oligarhic-Stat”. Mişcarea nu înţelegea reducerea fenomenului identitar şi moral de neam la un concept statistic de populaţie, la o entitate care se manifestă strict biologic şi social-economic, fără valori identitare, fără conştientizarea rostului său de a fi, fără raportarea la memoria istorică, la morală, cultură, spiritualitate.

Unul dintre conceptele fundamentale ale legionarismului este cel de neam pe care C. Codreanu l-a definit în termeni civilizaţionişti anticipând astfel cu câteva decenii teoria civilizaţiilor. Astfel, Căpitanul vedea neamul în felul următor: „Când zicem Neamul Românesc, înţelegem toţi Românii vii şi morţi, cari au trăit de la începutul istoriei pe acest pămînt şi cari vor mai trăi şi în viitor.”[2]  
 
Şi în continuare: „„Neamul are:
Un patrimoniu fizic, biologic: carnea şi sîngele[3]  .
Un patrimoniu material: pămîntul ţării şi bogăţiile.
Un patrimoniu spiritual care cuprinde:
Concepţia lui despre Dumnezeu, lume şi viaţă. Această concepţie formează un domeniu, o proprietate spirituală.
Onoarea lui ce străluceşte în măsura în care neamul s-a putut conforma, în existenţa sa istorică, normelor izvorîte din concepţia lui despre Dumnezeu, lume şi viaţă.
Cultura lui: rodul vieţii lui, născut din propriile sforţări în domeniul gîndirii şi artei.

[…] Toate aceste trei patrimonii îşi au importanţa lor. Pe toate un neam trebue să şi le apere. Dar cea mai mare însemnătate o are patrimoniul său spiritual, pentru că numai el poartă pecetea eternităţii, numai el străbate peste toate veacurile.”[4]  

Impresionează conceptele în care C. Codreanu defineşte neamul. Este semnificativ că el exclude, în definiţia neamului, tehnologicul, economicul, socialul şi politicul din însuşirile fundamentale, elementare, primare ale neamului, Codreanu le trece, implicit, în însuşiri derivate, secundare, care îşi capătă sensul doar fiind raportate la demografie, teritoriu naţional şi, capital !, la spiritualitatea identitară, dătătoare de rost şi exprimătoare, în cazul Ortodoxiei, a Adevărului. Altfel zis, aceste însuşiri derivate de la cele primare nu pot în principiu să le contrazică, să se opună acelora, ci, cel mult, să le exprime în conceptele şi instituţiile specifice lor.

Populaţia se reduce numai la generaţiile pentru moment în viaţă, pe cînd neamul cuprinde toate generaţiile - şi cele care au fost, şi cele care urmează să fie. Generaţiile pe moment în viaţă nu sînt privite ca un tot în sine, ci ca un fragment dintr-un tot. De aceea acţiunile faţă de acest fragment, deciziile faţă de acest fragment trebuie să ia în considerare întregul, nu numai fragmentul. Iar întregul este caracterizat, înainte de toate, prin însuşirile sale identitare care este Credinţa, morala, cultura. Astfel, neamul este un concept calitativ, iar populaţia este unul cantitativ. Populaţia se măsoară în parametri statistici, iar poporul, neamul nu se măsoară deloc, ci se înţelege sau nu, se acceptă sau nu, se simte sau nu.

Spre deosebire de doctrina legionară, statul democratic sau cel totalitar percepe exclusiv populaţia, dar nu este în stare să perceapă poporul, neamul. De aceea statul operează cu parametri numerici care exprimă parametrii biosociali ai populaţiei, ca la o fermă de animale. Şi atitudinea statului democratic sau totalitar faţă de populaţia subordonată este ca faţă de un şeptel care trebuie muls sau sacrificat pentru mezeluri spre folosul proprietarilor fermei.

De aceea tratarea poporului ca o populaţie conduce inevitabil la genocid (totalitarismul), fie şi unul latent (democraţia), poate chiar involuntar, dar sigur. De aceea, în mod logic şi firesc, Mişcarea a elaborat şi o atitudine pe potrivă faţă de democraţie: „1. Democraţia sfarmă unitatea neamului românesc, împărţindu-l în partide, învrăjbindu-l şi expunîndu-l dezbinat în faţa blocului unit al puterii iudaice, într-un greu moment al istoriei sale. Numai acest argument este atât de grav pentru existenţa noastră, încît ar fi suficient ca această democraţie să fie schimbată cu orice ne-ar putea garanta unitatea, deci Viaţa. Căci dezunirea noastră înseamnă moartea.”[5] 

Este limpede că pentru gîndirea legionară democraţia excludea supravieţuirea şi, prin urmare, dăinuirea poporului român. Mai exact, democraţia punea poporul român în imposibilitatea de a se mobiliza în vederea respingerii ameninţărilor de moarte la care era expus, cel puţin, în acea vreme. Adică, în viziunea legionarismului, democraţia şi poporul român sunt incompatibile ontologic, democraţia înseamnă moartea poporului, iar existenţa poporului înseamnă excluderea democraţiei (şi a totalitarismului ca cealaltă faţă a aceleiaşi monede).

Această viziune este concretizată în următorul raţionament: „2. Democraţia transformă milioanele de străini în cetăţeni români. Făcîndu-i egali cu Românii. Dîndu-le aceleaşi drepturi în Stat. Egalitate ? Pe ce bază ? Noi suntem aici de mii de ani. Cu plugul şi cu arma. Cu munca şi cu sîngele nostru. De unde egalitate cu cei de abia de 100, de 10 sau de 5 ani, aici ? Privind trecutul: Noi am creat statul acesta. Privind viitorul: Noi, Românii, avem răspunderea istorică întreagă a existenţei României Mari. Ei n-au nici una. Ce răspundere pot avea străinii în faţa istoriei pentru dispariţia Statului Român?”[6]  

Deci, statul cu adevărat românesc, al românilor, nu unul superpus, impus de către străini, era conceput ca un instrument de rezolvare a problemelor poporului, nu ale populaţiei. Orice decizie a statului urma să ţină seama nu numai de problemele pornite de rezolvat de către generaţiile trecute, dar şi de problemele generaţiilor viitoare ca pe acestea să le uşureze, să le reducă la minim. Sarcina centrală a statului românesc, deci a unui stat nedemocratic şi netotalitar, este de a chezăşui existenţa neamului românesc ca atare, ca neam, adică ca purtător de cultură, spiritualitate, de capacitate demografică. Iar democraţia, identic cu totalitarismul, împiedică existenţa însăşi a neamului, a poporului, a oricărui popor.

O asemenea viziune asupra poporului şi, ca urmare, asupra sistemului politic, este în totală contradicţie cu concepţia pe care s-a zidit statul român modern – să fie unealtă docilă şi eficientă a oligarhiei străine. De aceea sistemul politic a încercat de la începutul existenţei Mişcării Legionare să o marginalizeze, iar apoi să o integreze în sine, adică să o corupă (după cum a procedat reuşit cu LANC-ul şi cu descendentul acestuia - Partidul Naţional-Creştin). Eşuînd în toate acestea, statul democrat român a exterminat fizic Mişcarea Legionară, recurgînd la asasinarea Căpitanului şi a întregii conduceri pe ţară a Mişcării, asasinând fără judecată aproape 300 de conducători legionari şi izolând în închisori şi lagăre de concentrare circa 18 mii de activişti legionari. Deţinuţii legionari au fost moşteniţi de regimul comunist care i-a exterminat aproape pe toţi, excepţiile fiind cu totul rare.

- Va urma -

Notă: Prezentul text este un fragment din prefaţa lucrării „Garda de Fier în Basarabia. Documente”. Autori: Alexandru Moraru şi Benedict Ciubotaru, vol.I, Chişinău, Editura Iulian, 2013, 384p.


  [1] Corneliu Zelea Codreanu. Doctrina Mişcării Legionare. Prezentare concisă. Restituiri istorice. Ed. Lucman, Bucureşti, 2003, pag. 25.

[2] Ibidem, pag. 164.
[3] Astăzi noi am numi aceleaşi concepte capacitate demografică şi genofond.
[4] Corneliu Zelea Codreanu. Doctrina Mişcării Legionare. Prezentare concisă. Restituiri istorice. Ed. Lucman, Bucureşti, 2003, pag. 164-165.
[5] Corneliu Zelea Codreanu. Doctrina Mişcării Legionare. Prezentare concisă. Restituiri istorice. Ed. Lucman, Bucureşti, 2003, pag. 151
[6] Ibidem, pag. 152.
footer