Revista Art-emis
Ultimatumul sovietic din iunie 1940 PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. hab. Nicolae Enciu, Chişinău   
Miercuri, 10 Iulie 2013 22:42

Prof. univ. dr. hab. Nicolae Enciu, Chişinău, art-emis„Il est probable que dans cette hypothѐse – la guerre – la Roumanie aurait beacoup souffert. Elle aurait été piétiné et pressurée par les troupes étrangѐres. Mais son avenir aurait été mieux préservé. Et surtout, elle se devait de prouver – ce qui était vital, et cela rongera désormais la conscience de toutes les générations de Roumains – que la Grande Roumanie était une réalité, non une création fortunée de Versailles. Qu’elle était soudée pour le meilleur et pour le pire. Il y a dans la vie d’une nation des revers de fortune dont on peut discuter; il y a des coups du destin qu’il faut savoir affronter sans discuter, sous peine de ne plus avoir le front de croire dans son destin. Ce coup du destin, les chefs irresponsables de la Roumanie de 1940 l’ont manqué”. (Titus Barbulesco, Si le 26 Juin 1940 la Roumanie avait rejeté l’ultimatum soviétique, Artes Gráficas Benzal, Madrid, 1969)

În seara zilei de 26 iunie 1940, la orele 22, şeful diplomaţiei sovietice Veaceslav M. Molotov i-a înmânat, la Kremlin, ministrului român la Moscova, Gheorghe Davidescu, textul unei note ultimative în care Uniunea Sovietică cerea ca România să „înapoieze cu orice preţ” Basarabia şi să-i „transmită” partea de nord a Bucovinei, răspunsul fiind aşteptat în cursul zilei de 27 iunie. Preşedintele Consiliului Comisarilor Poporului şi ministrul de externe, Molotov, a ţinut să precizeze verbal că, dacă răspunsul afirmativ nu va veni la timp, „atacul va fi lansat în seara următoare”. Aşa cum nota ultimativă sovietică conţinea afirmaţii în flagrantă contradicţie nu numai cu dreptul istoric, ci şi cu normele şi principiile juridice internaţionale unanim acceptate, Gh. Davidescu a declarat că, fără a prejudicia cu nimic decizia Bucureştilor, ţine de datoria sa să declare, că „argumentele inserate în notă sunt cu totul lipsite de temei”. A expus, apoi, „drepturile istorice, etnice şi politice”, care au format „temelia Unirii Basarabiei cu România”, şi a subliniat că Decizia din 27 martie/9 aprilie 1918 „a fost un act al majorităţii populaţiei basarabene, a cărei voinţă s-a exprimat în Hotărârea Sfatului Ţării”. Diplomatul a mai contestat faptul că România „ar fi profitat de slăbiciunea militară” a Rusiei sovietice în 1918 şi a combătut teza după care Basarabia ar fi fost unită cu Ucraina, expunând împrejurările în care Poarta Otomană cedase această parte a Principatului Moldovei, deşi „se obligase a apăra graniţa pe Nistru a Moldovei”.

Analize recente ale istoricilor efectuate în baza tuturor documentelor de arhivă accesibile, arată că încercările disperate ale lui Gheorghe Davidescu de a-l convinge, în acea seară, pe V.M. Molotov asupra drepturilor istorice, etnice, politice ale României asupra Basarabiei şi a faptului că Bucovina n-a fost niciodată sub stăpânirea rusească erau din start sortite eşecului. În consecinţă, partea de nord a Bucovinei a fost cerută de sovietici ca despăgubire „pentru dominaţia română în Basarabia timp de 22 de ani”. Mai mult, graniţa trasată pe o hartă la scara de 1/800.000 cu un creion roşu bont, a cărei urmă acoperea un teritoriu lat de 7 mile, era confuză, făcând imposibil să se stabilească, de care parte cădeau anumite localităţi.

În aşa mod, dacă este adevărat că anul 1918 a semnificat intrarea în modernitate a Basarabiei , la fel de adevărat rămâne şi faptul că notele ultimative sovietice din iunie 1940 au marcat căderea în barbarie a acesteia. Consecinţele imediate - dar şi de durată - ale anexării Basarabiei de către Uniunea Sovietică au fost cel mai bine formulate şi explicate de către marele istoric Nicolae Iorga care, cu excepţionala putere de prevedere ce l-a caracterizat, la doar câteva zile de la raptul teritorial săvârşit de colosul geografic de la Răsărit, în articolul „Ce se duce cu noi din Basarabia”, menţiona următoarele: „Se poate ca la ieşirea din Basarabia să plece cu noi unele greşeli în administraţie, pe care le plătim aşa de scump, dar care vor fi întrecute, fără îndoială, de regimul social şi mai ales naţional care se aşează acuma, dar împreună cu noi pleacă de acolo şi însuşiri a căror lipsă, pregătind alte vremuri, se vor resimţi îndată. Aşa cum eram în acea ţară, care făcea parte, după orice judecată dreaptă, din casa noastră, noi reprezentam Apusul. Un fel de a gândi şi de a lucra care nu are a face cu ce vine în loc. Apusul altei libertăţi decât a celei de azi, o libertate care, în ciuda jandarmilor şi a unor teorii mai noi, se simţea în toate. De acuma înainte asupra întregii vieţi, şi asupra celei casnice, până în intimitatea ei, se lasă perdeaua de fier. Ca în Galiţia, despre care de zece luni nu se mai aude nimic.

Pleacă împreună cu noi, o religie de două ori milenară, pe care o împărtăşean şi o respectam. Vor tăcea clopotele între Prut şi Nistru. Vor tăcea cu toate până la... Până la cea de-a doua înviere, care va veni! Pleacă iubirea pentru limba a două-trei milioane de oameni care vor putea să întrebuinţeze doar în cele mai mici ale lor un dialect moldovenesc dispreţuit. Şi pleacă forme de viaţă potrivite cu tot trecutul acelui pământ care se cufundă în apele cenuşii ale tulburelui internaţionalism marxist” .

Din nefericire, previziunile lui N.Iorga aveau să se adeverească întocmai deja în primul an de ocupaţie sovietică. Anexată la 28 iunie 1940 conform Pactului de neagresiune von Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, Basarabia a fost supusă, în primul rând, unei dramatice amputări de teritoriu şi de populaţie. La 11 iulie 1940, bunăoară, ziarul moscovit „Pravda” promitea că „suprafaţa R.S.S. Moldoveneşti va fi de peste 50.000 km2” , deci cu mult mai mare chiar faţă de suprafaţa Basarabiei interbelice. Contrar acelor promisiuni, sesiunea a VII-a a Sovietului Suprem al U.R.S.S. a procedat la dezmembrarea teritoriului Basarabiei, adoptând la 2 august 1940 Legea cu privire la includerea judeţelor Hotin, Cetatea Albă şi Ismail în componenţa Ucrainei sovietice . Procesul în cauză a continuat până la 4 noiembrie 1940, când a fost adoptat Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al U.R.S.S. Cu privire la stabilirea graniţei dintre R.S.S. Ucraineană şi RSS Moldovenească. Ca urmare, în componenţa Moldovei sovietice a rămas o suprafaţă de numai 33.700 km2 faţă de 44.422 km2 pe care a avut-o în perioada dintre cele două războaie mondiale, sau 80-85 % din teritoriul Basarabiei interbelice.

Ruperea unităţii administrative a Basarabiei a făcut ca frontierele acesteia să nu mai coincidă cu cele etnice. Procedând în atare mod, Moscova şi-a facilitat, deja în primul an de ocupaţie a Basarabiei, obiectivul rusificării şi comunizării acesteia, aruncând, totodată, în spiritul politicii comune oricărui imperiu - divide et impera - mărul discordiei dintre românii basarabeni şi ucraineni. Dezmembrarea teritoriului Basarabiei a condus implicit la importante modificări în numărul populaţiei acesteia. În perioada dintre cele două războaie mondiale, populaţia Basarabiei sporise de la 2.642.000 de locuitori în 1918 la 3.191.016 către finele anului 1939. În perioada anilor 1930-1939, populaţia Basarabiei sporise cu 326.614 locuitori sau cu 11,4 %, astfel încât ponderea populaţiei Basarabiei în totalul populaţiei României ajunsese la 16,0 % către finele anilor ’30 .

În numărul deja menţionat al ziarului „Pravda”, din 11 iulie 1940, se relata că populaţia viitoarei RSS Moldoveneşti va fi cu mult superioară celei din Basarabia propriu-zisă, constituind aproximativ 3.700.000 de locuitori. Contrar acelor promisiuni, în procesul trasării graniţei moldo-ucrainene, nou-creata R.S.S.M. a rămas cu doar 2.329.432 de locuitori, proiectul ucrainean de „repartizare” a populaţiei Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a R.A.S.S. Moldoveneşti între R.S.S. Ucraineană şi R.S.S. Moldovenească probând clare intenţii anexioniste.

Precum lesne se poate observa, oficialităţile sovietice au operat exclusiv cu datele recensământului populaţiei din 29 decembrie 1930, din care motiv, pentru o evaluare mai exactă a Tabel1-Enciuconsecinţelor demografice ale anexării Basarabiei şi Nordului Bucovinei de către Uniunea Sovietică este necesară precizarea situaţiei din 1940, înainte de ocuparea teritoriilor în cauză. Din nefericire, recensământul general al populaţiei României preconizat pentru luna decembrie 1939 sau ianuarie 1940 s-a realizat abia în prima jumătate a anului 1941, în situaţia în care Basarabia şi Nordul Bucovinei se aflau sub ocupaţie sovietică. Precum pe bună dreptate menţiona prof. Octav Onicescu, preşedintele recensământului general al populaţiei României din 1941, „dacă administraţia românească îşi făcea în decembrie 1939, sau în ianuarie 1940, datoria şi executa cu organele admirabil pregătite, ale Institutului Central de Statistică, recensământul la care era obligată, dureroasa dezbatere privind fruntariile ţării ne-ar fi găsit mult mai pregătiţi. Datele proaspete, corespunzând exact situaţiilor, ar fi avut poate mai mare greutate. Şi chiar de n-ar fi fost aşa, am fi păstrat un inventar precis al oamenilor şi bunurilor ce ni s-au luat” .

În lipsa unui inventar precis al oamenilor şi bunurilor din prima jumătate a anului 1940, sporeşte importanţa studiilor lui Sabin Manuilă , Anton Golopenţia şi D.C.Georgescu . Din studiile dr. D. C. Georgescu, în special, rezultă că la 31 decembrie 1939, populaţia totală a României era de 20.045.488 locuitori. Considerând că la 1 ianuarie 1920, România a avut o populaţie de 15.502.840 de locuitori, rezultă o creştere de 4.542.648 de locuitori între 1920 şi 1939, respectiv un spor de 29,3 % în decursul a două decenii interbelice . La rândul său, dr. S.Manuilă a stabilit că, între recensământul din 29 decembrie 1930 şi 31 decembrie 1939, populaţia Basarabiei a sporit cu 326.614 locuitori sau 11,4 %, ajungând la 3.191.016 locuitori.

Tabel2-EnciuO încercare de evaluare exactă a consecinţelor demografice ale anexării Basarabiei, Bucovinei de Nord şi Regiunii Herţa a fost efectuată de Institutul Central de Statistică din Bucureşti, în cadrul inventarierii populaţiei şi bunurilor din teritoriile eliberate de sub ocupaţia sovietică, în perioada august-septembrie 1941. Urmare a inventarierii respective, Institutul Central de Statistică din Bucureşti a realizat două serii de date: primele, obţinute prin calcul la data de 1 ianuarie 1940, pe baza excedentului natural al populaţiei şi o a doua serie de date, rezultate în urma inventarierii populaţiei şi bunurilor din august-septembrie 1941. Datele obţinute au fost următoarele .

Precum menţiona dr. S.Manuilă, directorul Institutului Central de Statistică, faţă de cifrele din ianuarie 1940, datele din 1941 au avantajul de a corespunde stărilor reale de fapt, constatate şi înregistrate cu prilejul inventarierii din vara acelui an.

Se constată, în aşa mod, că în lunile august-septembrie 1941, în Basarabia, Bucovina de Nord şi Regiunea Herţa s-au numărat cu 546.462 de locuitori mai puţini comparativ cu cifra probabilă calculată pentru 1 ianuarie 1940. În opinia dr. S.Manuilă, cifra respectivă – de 546.462 de locuitori – reprezintă pierderile suportate de teritoriile în cauză: „prin ocupaţia sovietică, prin deportarea populaţiei evreieşti, prin refugierea românilor, odată cu ocuparea provinciilor şi prin expatrierea populaţiei de origine etnică germană” .

Din totalul celor 546.462 de locuitori, pierderile directe de populaţie cauzate Basarabiei în consecinţa anexării acesteia de către Uniunea Sovietică au fost de 446.063 locuitori. O reducere atât de drastică a numărului populaţiei Basarabiei în intervalul unui singur an de ocupaţie sovietică, inclusiv reducerea la jumătate a populaţiei oraşelor basarabene, a fost determinată de o serie de factori particulari, inclusiv:Tabel3-Enciu

- refugierea populaţiei româneşti - funcţionari, preoţi, învăţători, liber profesionişti, comercianţi etc. - în consecinţa cedării Basarabiei (circa 120.000 de persoane);

- deportarea populaţiei în timpul ocupaţiei sovietice;

- mobilizarea tineretului în armata sovietică şi retragerea unui număr important din populaţia civilă, în special evrei, cu ocazia retragerii trupelor sovietice;

- repatrierea germanilor din Sudul Basarabiei, numărul cărora s-a estimat la circa 110.000 de persoane;

- dispariţia unui număr important de locuitori.

Revenind ulterior la aceeaşi problemă a pierderilor de populaţie din primul an de ocupaţie sovietică, directorul general al Institutului Central de Statistică, dr. S.Manuilă, va propune Preşedinţiei Consiliului de Miniştri un proiect mult mai amplu „în vederea unei eventuale folosiri în tratative diplomatice asupra frontierei răsăritene” a României, şi anume: completarea constatărilor făcute prin inventarierea Basarabiei din iulie-august 1941, prin inventarierea Transnistriei din ianuarie 1942 şi recensământul populaţiei României din 29 decembrie 1930, cu alte lucrări cum ar fi:

- comparaţia între recensămintele din 1897, 1930 şi inventarierea din 1941 în cazul Basarabiei, pe sate, comune, plăşi şi judeţe;

- cercetări speciale, presupunând culegerea de declaraţii, documente, fotografii în satele care au suferit pierderi mai mari de populaţie, prin deportări, ucideri în masă, foamete, colectivizare etc..

Datele respective urmau a fi culese după un formular special, elaborat de Institutul Central de Statistică din Bucureşti. Cu toate că au fost depuse eforturi considerabile în această direcţie, „o inventariere exactă a tuturor averilor din Basarabia şi Bucovina, precum şi din Transilvania” nu s-a mai efectuat în anii războiului mondial, reuşindu-se doar „date de o valoare şi exactitate relativă” (dr. S.Manuilă), rămase la departamentele care administrau diferitele sectoare ale activităţii publice din respectivele provincii, astfel încât directorul Institutului Central de Statistică solicita, la un moment dat, că, „în cazul când se vor face centralizări de astfel de date, rezultatele să fie comunicate şi Institutului Central de Statistică” .

- Va urma -

footer