Revista Art-emis
12-13 iunie 1941 - Primele deportări staliniste PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. hab. Nicolae Enciu, Chişinău   
Miercuri, 12 Iunie 2013 21:17
Prof. univ. dr. hab. Nicolae Enciu, Chişinău
12-13 iunie 1941 - primul val al deportărilor staliniste din R.S.S. Moldovenească

„Într-un stat comunist, plugarul român ar fi lipsit de toate bunurile şi de toate bucuriile sale şi el nu ar mai fi un om liber şi neatârnător, ci ar fi un simplu şi neînsemnat şurub într-o maşinărie mare" (Nicolae Enciu)

Acum 72 de ani, în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, la nici un an de la anexarea Basarabiei la imperiul sovietic, în proaspăt creata „Republică Sovietică Socialistă Moldovenească" s-a produs prima deportare masivă de populaţie, - o operaţiune militară minuţios elaborată de organele NKVD-ului sovietic conduse de Lavrenti Beria, în urma căreia peste 22 mii de bărbaţi, femei şi copii sub 16 ani au fost „deportaţi cu domiciliu forţat" în diverse regiuni ale URSS, în special în RSS Kazahă, RSS autonomă Komi, ţinutul Krasnoiarsk şi regiunile Novosibirsk şi Omsk. Pregătirile începuseră cu mult înainte de operaţiunea de ridicare propriu-zisă, prin întocmirea listelor „membrilor organizaţiilor contrarevoluţionare şi a altor elemente antisovietice", precum şi a „membrilor familiilor celor reprimaţi şi ai membrilor formaţiunilor contrarevoluţionare aflaţi în ilegalitate" din regiunile de vest ale RSS Ucrainene, RSS Belaruse, din RSS Moldovenească şi din regiunile Cernăuţi şi Ismail recent atribuite Ucrainei sovietice.

Deşi ca pretext al deportării din 12-13 iunie 1941 s-a invocat „intensificarea activităţii antisovietice, cu sprijinul activ al serviciilor de informaţii româneşti, a organizaţiilor şi partidelor contrarevoluţionare din RSSM", teroarea fizică şi morală a populaţiei a constituit elementul intrinsec şi definitoriu al concepţiei staliniste şi practicii bolşevice de reorganizare „pe cale socialistă" a Basarabiei. „Aceşti duşmani, - afirma, bunăoară, P. Borodin, secretarul Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) din RSS Moldovenească în primul an de ocupaţie sovietică, - pătrunzând în colhozuri (inexistente în acea perioadă.- N.E.), îşi vor continua activitatea de subminare a orânduirii colhoznice, pe care noi o vom crea. Trebuie să ducem o luptă necruţătoare şi să stârpim din rădăcină toate canaliile rămase de la români. Dar trebuie să spunem că unor tovarăşi nu li se ridică mâna ca, în chip bolşevic, să-i alunge de acolo. Iată o sarcină importantă care stă în faţa noastră". Un alt emisar al Kremlinului în Basarabia cerea ca „în niciun caz să nu fie subapreciată rezistenţa de clasă a elementelor chiabureşti şi a acoliţilor chiaburilor", dat fiind că aceştia „sabotau prăşitul" şi intenţionau să desfăşoare „o activitate intensă pe parcursul campaniei de recoltare şi colectare".

Aşadar, orânduirea colhoznică abia urma a fi impusă ţăranilor basarabeni, iar sarcina „stârpirii chiaburilor şi a altor elemente ostile" fusese deja trasată, în situaţia în care nu exista nici un document oficial care să fi permis catalogarea gospodăriilor ţărăneşti ca fiind chiabure. Mai mult ca atât, concomitent cu noţiunea indefinită de „chiabur" a fost lansată şi o alta, aceea de „acoluţi ai chiaburilor" (rus. «подкулачник»), permiţând încadrarea oricărei persoane suspecte ori indezirabile în categoria adversarilor prezumtivi ai noului regim.

Obiectivul „stârpirii chiaburilor şi altor elemente ostile" puterii sovietice se conţinea inclusiv în textul primei Constituţii din 8 februarie 1941 a Moldovei sovietice. Preluând principiile de bază ale Constituţiei staliniste din 1936, R.S.S.M. era proclamată „stat socialist al muncitorilor şi ţăranilor", a cărui bază politică o constituiau Sovietele de deputaţi ai oamenilor muncii, iar cea economică – sistemul socialist de gospodărire şi proprietatea socialistă asupra uneltelor şi mijloacelor de producţie.

Este adevărat că art. 9 al Constituţiei stipula că, „în paralel cu sistemul economic socialist, în R.S.S.M. sunt admise şi gospodării individuale ale ţăranilor, meseriaşilor şi micilor producători de mărfuri şi servicii, mici întreprinderi industriale şi comerciale particulare". Toate acele categorii erau însă tolerate doar „în limitele prevăzute de lege", - o formulare extrem de vagă, aplicată de noile autorităţi într-o manieră discreţionară.

În paralel şi concomitent cu transformările politice, social-economice şi culturale radicale, deja în primul an de ocupaţie sovietică s-a procedat la crearea unor structuri speciale, urmărind să asigure controlul total şi permanent al Kremlinului asupra activităţii organelor de conducere din Basarabia. Una din structurile de bază care aveau să asigure eficienţa acestui control cvasitotal asupra noii achiziţii teritoriale a fost Institutul Împuterniciţilor (rus. «Уполномоченные») ai Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) al Uniunii Sovietice pentru RSS Moldovenească, în fruntea căruia, printr-o decizie din 7 mai 1941 a CC al PC (b) al U.R.S.S., a fost numit S.A. Goglidze.

Deja către finele lunii mai 1941, Goglidze a expediat lui I.V. Stalin un raport, care avea să pecetluiască destinul tragic al unui număr de oameni nevinovaţi din Basarabia recent anexată. În opinia lui Sergo Goglidze, urmare a sprijinului direct al serviciilor de informaţii româneşti, o seamă de partide burgheze din Basarabia, „foştii oameni" (rus. «бывшие люди», un alt termen care defineşte cu exactitate viziunea comunistă asupra lumii.- N.E.), moşierii, ofiţerii armatei albe, marii proprietari de case, negustorii şi tot felul de elemente antisovietice desfăşurau în R.S.S.M. „o intensă activitate contrarevoluţionară", solicitând, în consecinţă, permisiunea Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) al Uniunii Sovietice de a efectua „deportarea în alte regiuni ale Uniunii Sovietice a 5.000 de persoane, împreună cu membrii familiilor lor", inclusiv 980 de persoane din activul partidelor politice burgheze româneşti, 137 de moşieri, 140 de poliţişti şi jandarmi, 285 de ofiţeri ai armatelor albe, 83 de ofiţeri ai armatei ţariste, 64 de ofiţeri ai armatei române, 1948 de mari comercianţi, 411 mari proprietari de case şi 652 de primari.
Cererea lui Goglidze de expulzare din RSSM a „elementelor ostile" puterii sovietice a ajuns la Moscova în momentul în care materialele necesare justificării acelei fărădelegi erau deja întocmite, iar mecanismul organelor N.K.V.D. şi K.G.B. centrale şi locale era pregătit pentru declanşarea operaţiunii militare. În consecinţă, în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 a fost efectuată o operaţiune specială sub egida N.K.V.D.-ului, în urma căreia în întreaga Basarabie şi în nordul Bucovinei au fost arestate 5.479 de persoane, „membri ai organizaţiilor contrarevoluţionare şi alte elemente antisovietice", 24.360 de persoane fiind deportate. Din cele 6 judeţe basarabene, rămase în componenţa RSS Moldoveneşti, au fost arestate în acea noapte 4.507 persoane şi deportate 13.885 de persoane.

Este de remarcat că deportarea din noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 s-a efectuat în temeiul „Regulamentului cu privire la modul de aplicare a deportării faţă de unele categorii de criminali", aprobat de Lavrenti Beria la 29 mai 1941. Luând în considerare faptul că cele 13.885 de persoane deportate din RSS Moldovenească (exceptând capii familiilor) erau copii sub 16 ani, femei şi bătrâni - iată, aşadar, „criminalii" şi „elementele ostile" identificate de regimul bolşevic în primul an de ocupaţie şi deportate fără vreo anchetă sau judecată prealabilă. Una din victimele deportării din anul 1941, Eufrosinia Chersnovschi, avea să descrie mai târziu în următorii termeni tragedia miilor de persoane ridicate, în doar câteva ore, din locurile natale: „Ţin minte o gloată de soldaţi, strigăte, ţipete, îmbulzeală şi vagonul ticsit cu oameni pierduţi şi chinuiţi... culcaţi cu toţii claie peste grămadă, agăţându-se fiecare de catrafusele sale, femei, bărbaţi, copii în vagonul de vite..., în minte mi se perindă şiruri de oameni dintre cei mai diferiţi...- mici funcţionari, prăvăliaşi, prostituate, învăţători, pe care-i unea un singur lucru: nimeni nu-şi dădea seama ce se întâmplă, plângeau cu toţii de frică şi disperare... La 15 iunie, după un control amănunţit, iarăşi ne-au numărat şi... pe neaşteptate trenul s-a urnit din loc. Nu eram deprinşi cu vagoanele de marfă, am căzut jos care încotro. De prin toate vagoanele răzbăteau plânsete şi tânguiri: femeile boceau ca la mort. Nu era de mirare: îşi luau rămas-bun de la pământul natal, de la Basarabia... Aceşti nenorociţi, care nu înţelegeau pentru ce păcat îi lovise o pedeapsă atât de straşnică, erau smulşi din mediul lor obişnuit, pierzând tot ce-au adunat cu atâta greu ani şi ani la rând...".

În atare mod, Stalin, cu ipocrizia-i caracteristică, declara omul drept „valoare supremă a noii orânduiri", în timp ce în realitate, pe altarul „construcţiei societăţii comuniste" sacrifica fără milă nu numai zeci, sute de mii şi milioane de persoane adulte, ci şi tot atâtea suflete de copii nevinovaţi.

Într-o recentă Rezoluţie a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din 25 ianuarie 2006 privind Necesitatea unei condamnări internaţionale a crimelor regimurilor comuniste totalitare, se menţionează, între altele, că „marele public este foarte puţin conştient de crimele comise de regimurile comuniste din Europa Centrală şi de Est şi care mai există în multe ţări ale lumii", că acestea „au fost marcate, fără excepţie, de violări masive ale drepturilor omului. Aceste violări, care variază în funcţie de cultură, ţară şi perioadă istorică, includeau asasinate şi executări, fie individuale sau colective, decese în lagărele de concentrare, moarte prin foamete, deportări, tortură, muncă forţată şi alte forme de teroare psihică şi colectivă, persecutări pe motive etnice sau religioase, atingeri la libertatea de conştiinţă, gândire şi exprimare şi la libertatea presei şi lipsa pluralismului politic".

Până a deveni, aşadar, membru cu drepturi depline al Marii familii europene, Republica Moldova urmează, întâi de toate, să se debaraseze hotărât şi definitiv de sechelele trecutului său comunist, să restituie în întregime proprietăţile confiscate de la populaţie şi să afirme, la nivel oficial, adevărul cunoscut şi recunoscut de întreaga comunitate ştiinţifică internaţională, potrivit căruia „comunismul conţine orizontul genocidului", pretutindeni şi de la început (André Glucksmann).

Notă: Nicolae Enciu este doctor habilitat în istorie, cercetător ştiinţific coordonator la Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Chişinău footer