Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Corvin Lupu   
Joi, 30 Mai 2013 10:00
Operatiunea Autonomous
„Nu m? consider infailibil ?i nu vreau s? monopolizez politica ??rii mele." (Ion Antonescu)

A devenit un fapt cunoscut ?i pentru care sunt dovezi incontestabile[1] c? imaginea public? a lui Ion Antonescu este o chestiune aflat? sub controlul unora dintre înving?torii în Al Doilea R?zboi Mondial, în primul rând a comunit??ii evreie?ti interna?ionale, cea care continu? s? controleze corectitudinea politic? a numeroaselor popoare din zona de influen?? a S.U.A. Printre altele, regimul politic antonescian a fost apreciat ca unul fascist, iar Ion Antonescu prezentat ca un autocrat absolut. Cu aceste aprecieri nu suntem de acord. Nu voi exemplifica afirma?iile de mai sus în aceste pu?ine rânduri, dar doresc s? reamintesc pe scurt modul tolerant în care s-a implicat conduc?torul statului în acceptarea colabor?rii opozi?iei din România cu inamicii cu care ?ara se afla în r?zboi: colaborarea cu spionii britanici para?uta?i în cadrul Opera?iunii „Autonomous" ?i negocierile purtate cu Marea Britanie ?i S.U.A. de c?tre prin?ul Barbu ?tirbey ?i Constantin Vi?oianu, la Cairo.

Englezii doreau s?-l înl?ture pe mare?alul Ion Antonescu de la conducerea României, dar Maniu ?i cu al?i lideri ??r?ni?ti apreciau c? guvernul Antonescu era o solu?ie mai bun? decât ocuparea României de c?tre Germania, sau decât un atac ungaro-bulgar sprijinit de Germania, care s-ar fi putut produce ca urmare a înl?tur?rii mare?alului. Garan?iile lui Churchill ?i leg?turile cu Special Operations Executive (S.O.E.)[2] l-au încurajat pe Maniu s?-i cear? lui Ion Antonescu permisiunea de ac?iune nestingherit? pentru crearea unei alternative politice, necesar? în momentul înfrângerii Axei ?i a prelu?rii controlului britanic asupra Europei.[3] A existat ?i o variant? a plec?rii lui Iuliu Maniu la Londra, pentru a conduce de acolo ac?iunile diplomatice ale opozi?iei din România pe lâng? Marea Britanie ?i S.U.A. Liderul na?ional-??r?nist nu a acceptat s? plece la Londra.[4] În aceste condi?ii, Sec?ia pentru România a S.O.E., care î?i avea sediul în capitala Egiptului, a hot?rât trimiterea în România, pe calea aerului, a unei misiuni de informa?ii, sabotaj ?i diversiune care s?-l sprijine pe Maniu.

Dup? declara?iile lui Corneliu Coposu, Iuliu Maniu a început opera?iunea de atragere a Palatului la ac?iunea de scoatere a României din r?zboiul împotriva Alia?ilor, la r?s?rit de fluviul Nistru, înc? din ziua de 24 ianuarie 1942. Ac?iunea urm?rea de fapt ?i r?sturnarea regimului antonescian. Astfel, ea avea un dublu scop. Pe de o parte, Maniu ac?iona cu acordul tacit, dar ?i declarat, al mare?alului, iar pe de alt? parte, preg?tea r?sturnarea lui de la putere, în momentul în care s-ar fi g?sit o alternativ? mai bun?. Antonescu cuno?tea aceste proiecte, atât de la serviciile secrete române?ti, cât ?i de la germani, care îl preveniser?. Totu?i, el nu a dorit s? curme ini?iativele care promovau alternative politice pentru România, ceea ce este meritoriu. Istoria a demonstrat c? speran?ele mari pe care opozi?ia din România ?i le-a pus în sprijinul S.U.A. ?i al Marii Britanii, al Occidentului în general, au fost de?arte. Occidentalii nu au f?cut decât s? recomande românilor s? negocieze cu sovieticii, iar apoi, prin Acordul de procentaj (octombrie 1944), au acordat 90% din influen?a asupra României Uniunii Sovietice. În anii urm?tori, cele 90 de procente au devenit 100%. Permi?ând opozi?iei ini?iativele stabilirii de contacte ?i negocieri cu Alia?ii, Antonescu a f?cut vizibil? pentru istorie realitatea afirmat? mai sus.

Misiunea în România a grupului de para?uti?ti britanici condus? de locotenent-colonel Chastelain a fost pl?nuit? pentru ziua de 21 noiembrie 1943, dar s-a amânat din cauza timpului nefavorabil, care a obligat avionul s? se reîntoarc? la baz?. S-a încercat gr?birea ajungerii misiunii în România, pentru a-l încuraja pe Iuliu Maniu s? ac?ioneze cât mai repede. De la el se a?teptau servicii apreciate de anglo-americani ca fiind „enorme", cum ar fi distrugeri mari ale câmpurilor petrolifere, blocarea Dun?rii la Por?ile de Fier etc.[5] Toate acestea urmau a fi coordonate de agen?ii britanici. Grupul „Autonomous" a fost para?utat la 22 decembrie 1943. De?i membrii s?i cuno?teau foarte bine România, au fost aresta?i imediat, f?r? s? apuce m?car s? ias? din zona de lansare. Autorit??ile române i-au luat ?i i-au protejat ?i i-au ascuns fa?? de germani, care i-ar fi trimis la Berlin. Ei au fost instala?i într-un apartament din cl?direa Inspectoratului General al Jandarmeriei. S-au bucurat de un tratament special, în condi?ii de lejeritate, timp de opt luni de zile. Autorit??ile române au purtat numeroase discu?ii cu ei. Interlocutorii lor au fost generalii Piki Vasiliu, subsecretar de stat la Interne, generalul Constantin Tobescu, unul din comandan?ii Jandarmeriei ?i Eugen Cristescu, directorul Serviciului Special de Informa?ii. Pentru a evita posibilitatea unui conflict diplomatic cu Germania, din cauza protej?rii membrilor grupului britanic, care s? se poat? bucura de regimul prizonierilor de r?zboi obi?nui?i, declara?iile lor au cuprins ?i o „legendare" a misiunii lor în România.

Cu aprobarea lui Ion Antonescu, autorit??ile române au l?sat grupul s? ia leg?tura cu anturajul lui Maniu. Mare?alul inten?iona ?i el s? îi contacteze pe Alia?i pentru discu?ii ?i dorea s? o fac? prin Chastelain. Nu o putea face prin mijloace guvernamentale, c?ci germanii erau infiltra?i peste tot, astfel Antonescu a acceptat ca liderul grupului „Autonomous" s? foloseasc? mijloacele de transmisiuni ale lui Maniu. Chastelain ?i agentul Ivor Porter au declarat c? îl suspectau pe Eugen Cristescu c? ar fi agentul germanilor ?i c? le-ar fi furat cristalele de stabilizare a frecven?ei radioemi??torului, pentru a le sabota leg?turile radio cu S.O.E. Este posibil ca aceast? pozi?ie a ofi?erilor britanici s? fi fost doar subterfugiul care le-a permis s? cear? ?i s? ob?in? de la Ion Antonescu întâlnirea direct? cu Iuliu Maniu, care a avut loc în data de 2 aprilie 1944. Este probabil c? aceast? declara?ie a agen?ilor britanici, privitoare la colaborarea ?efului S.S.I. cu germanii, s? fi cânt?rit ?i ea în cadrul procesului de dup? r?zboi al lui Eugen Cristescu, acuzat ?i de a fi slujit interesele Germaniei.

Mai ad?ug?m ?i faptul c? opozi?ia politic? din România între?inea leg?turi cu Alia?ii occidentali prin intermediul Ambasadei României din Ankara, fapt cunoscut ?i de serviciile secrete române ?i, implict, de Antonescu. Conduc?torul statului a avut numeroase inform?ri din partea S.S.I. care îi permiteau s? monitorizeze opiniile opozi?iei politice, mai ales ale lui Iuliu Maniu ?i ale anturajului s?u, privitoare la situa?ia României ?i la problematica unei eventuale ie?iri din r?zboi.[6]

În anul 1943, mare?alul Antonescu fusese de acord cu numirea lui Alexandru Cretzianu ca ambasador la Ankara, de?i era un apropiat al lui Iuliu Maniu. Dup? numirea ca ambasador la Ankara a lui Alexandru Cretzianu, multe mesaje care ajungeau la Alia?i, via Turcia, erau transmise de Victor R?dulescu-Pogoneanu, director adjunct al Cifrului.[7]

Antonescu era convins c? singura ?ans? a României era s? lupte al?turi de Germania. În anii 1940 ?i 1941, când s-a schimbat orientarea politic? a ??rii, societatea româneasc? a fost de acord, în cea mai mare parte, ca România s? lupte pentru reîntregirea sa ?i împotriva bol?evismului. Acestor obiective li s-a subordonat întreaga politic? a lui Antonescu. Orice variant? de parteneriat cu Uniunea Sovietic? era exclus?, iar Marea Britanie ?i S.U.A. îndemnau pe români s? se în?eleag? cu ru?ii. Un asemenea compromis nu era acceptabil pentru o personalitate cu demnitatea lui Antonescu, mereu preocupat ?i de a promova demnitatea ?i în politica na?ional?. Cu toate acestea, Antonescu a acceptat tacit ca opozi?ia, în frunte cu Maniu, s? ac?ioneze într-o direc?ie contrar? viziunii sale politice.

La 2 noiembrie 1943, Iuliu Maniu a solicitat S.O.E. de la Istanbul, prin filiera Lega?iei României din Ankara, acordul britanic pentru trimiterea unui emisar cu împuterniciri pentru negocierea cu Alia?ii a condi?iilor ie?irii României din r?zboi. Guvernul britanic a propus, prin ambasada sa, s? se r?spund? lui Iuliu Maniu c? emisarul s?u va fi primit, dar numai pentru a discuta detalii opera?ionale privind înl?turarea regimului din România ?i înlocuirea sa cu un guvern preg?tit s? ofere capitularea necondi?ionat? principalilor trei Alia?i. Britanicii au spus c? guvernul sovietic a aprobat propunerea pentru acest r?spuns, în acela?i timp ar?tând c? a?teapt? ca reprezentan?ii sovietici s? participe la negocieri cu emisarul lui Iuliu Maniu. În vederea acestui demers diplomatic a fost desemnat prin?ul Barbu ?tirbey, om politic experimentat ?i care era agreat de cercurile britanice din România. Era înso?it de fiica sa, care era cet??ean britanic, c?s?torit? cu un englez. Ulterior, urma s? fie secondat ?i de Constantin Vi?oianu.

Înaintea plec?rii, prin?ul a fost primit de Conduc?torul statului, care i-a declarat: „...nu m? opun plec?rii dumneavoastr?. Apreciez totu?i c? singura manier? de a servi ?ara este aceea pe care o preconizez eu. Dar nu m? consider infailibil ?i nu vreau s? monopolizez politica ??rii mele".[8] Pe parcursul misiunii sale la Cairo, Barbu ?tirbey a fost considerat atât emisarul opozi?iei române, cât ?i al guvernului antonescian.
----------------------------------------------------------------------
[1] Este suficient de reamintit c?, în anul 1997, fostul procuror general al României, Sorin Moisescu, a promovat recurs în anulare fa?? de unele dintre sentin?ele pronun?ate de „Tribunalului Poporului" în anul 1946, prin care au fost condamna?i Ion Antonescu ?i mul?i dintre colaboratorii s?i. Condamn?rile au fost pronun?ate cu confiscarea total? a averii. Demersul procurorului general avea ca scop crearea cadrului juridic necesar restituirii acelor averi c?tre urma?ii celor condamna?i, urma?i care au suferit cumplit în timpul regimului judeo-bol?evic. Demersul lui Sorin Moisescu s-a aflat de îndat? la Washington ?i doi congresmeni americani, Alfonse D ?Amato ?i Christopher Smith, co-pre?edin?i ai Consiliului pentru Securitate ?i Cooperare în Europa a Congresului SUA (18 iulie 1995) , ambii de etnie evreiasc?, au trimis o scrisoare pre?edintelui Emil Constantinescu, care a fost f?cut? public?, în septembrie 1997. Pe un ton care aminte?te de epoca Inchizi?iei, i se cere pre?edintelui României s? stopeze demersul de îndat?, ar?tând c? „Ion Antonescu" s-a aflat pe partea gre?it? a istoriei". Deci, într-un regim autointitulat „democratic", în care func?ioneaz? separa?ia puterilor în stat, doi membrii ai Congresului S.U.A. când au avut o problem? în Justi?ie s-au adresat pre?edintelui ??rii. Interven?ia pre?edintelui a stopat imediat recursul în anulare, iar Sorin Moisescu a fost destituit din func?ie, de?i fusese un apropiat al lui Emil Constantinescu. Ulterior, a fost numit pre?edinte al Î.C.C.J. Inten?ia fostului procuror general al României nu a r?mas f?r? urm?ri. De?in?torii filmelor ?i dosarelor compromi??toare au scos de la naftalin? un film f?cut în 22 decembrie 1989 în sediul C.C. al P.C.R., care îl prezint? pe Sorin Moisescu p?r?sind o înc?pere ?i având în bra?e o pung? de nylon plin? cu bani, desigur, sustra?i din sediul fostului Partid Comunist. Filmul a fost oferit postului de televiziune OTV. Sorin Moisescu a ie?it din via?a public?, a c?zut la pat ?i pu?in dup? aceea a încetat din via??.
[2] S.O.E. era un compartiment al serviciilor de informa?ii britanice, înfiin?at din ini?iativa lui Churchill, în anul 1940. Cadrele sale proveneau din MI-6, fiind conduse de colonelul genist Laurence Grand. În interiorul sistemului britanic de informa?ii, serviciul era numit „Ministerul de R?zboi Neonorabil" ("Ministry of Ungentlemanly Warfare"), deoarece desf??ura activit??i ilegale, uneori criminale, care puteau compromite rela?iile diplomatice cu diferite state, sau înc?lcau neutralitatea unor state. Churchill i-a trasat ca sarcin? S.O.E. „s? dea foc Europei". Vezi detalii în Marian Ureche, Aurel Rogojan, Servicii secrete str?ine. Retrospectiv? ?i actualitate. Interferen?e în spa?iul românesc, Vol. I, Editura Paco, Bucure?ti, p. 82 sq.
[3] Arhivele Na?ionale ale României, colec?ia Microfilme Ungaria, rola 50, c. 376-377.
[4] Marian Ureche, Aurel Rogojan, op. cit., p. 156-157.
[5] A.N.R., Colec?ia Microfilme S.U.A., rola nr. 662, c. nr. 740.00119 E.W.1939/2057, din 8 ianuarie 1944.
[6] Vezi spre exemplu A.N.R., Colec?ia de documente privind mi?carea muncitoreasc?, dosarul nr. 46/1944, f. 71, 79-80, 81-83, 91-92.
[7] Corvin Lupu, Eforturi politico-diplomatice române?ti de ie?ire din Al Doilea R?zboi Mondial în lumina arhivei diplomatice a S.U.A., Sibiu, Editura „Alma Mater", 2003, p. 10.
[8] Gheorghe Barbul, Memorialul Antonescu, Editura Paco, Ia?i, 1992, p. 139. footer