Revista Art-emis
Georges Clemenceau ?i sistemul tratatelor de pace din 1919-1920 PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu   
Luni, 13 Mai 2013 19:52
Georges Clemenceau. Maretia si amaraciunea unei victorii - Gh.-Buzatu
Georges Clemenceau - M?re?ia ?i am?r?ciunile unei victorii

De-acum, dup? ce am p??it într-un nou veac ?i mileniu, nu credem s? mai persiste îndoieli... ?i anume c? secolul al XX-lea a fost, înainte de orice, unul al dezastrelor. Care n-a g?zduit „numai" dou? conflicte globale, succedate - dac? nu cumva, acompaniate?! - de un III-lea, supranumit R?zboi Rece, de?i nu mai pu?in cald ?i devastator, dar oribilul veac decedat a fost populat de crime ?i mercenari, bântuit de lovituri de stat ?i holocausturi de toate culorile, de r?sturn?ri spectaculoase politice, militare, economice sau de recorduri ?tiin?ifice neb?nuite, de distrugerea Gemenilor ?i de na?terea/dispari?ia unor sisteme social-politice (comunist, fascist sau nazist) pl?nuite pentru cel pu?in ... un mileniu, context în care ?i capitalismul ori na?ionalismele de orice fel trosnesc din încheieturi, pe undeva, în p?r?ile esen?iale, iar micile ?i marile Centrale de informa?ii ?i contrainforma?ii î?i fac de cap, organizând ?i dezorganizând Lumea pe cont propriu ?i dup? scenarii penibile, f?r? finalitate de?i pentru sume imense. O asemenea aglomera?ie de evenimente ?i fenomene, de o extraordinar? diversitate ?i intensitate, practic imposibil de detectat în evurile precedente, a propulsat secolul al XX-lea în topul celor mai controversate, mai detestabile ?i mai lungi din istorie, cele o sut? de ani de evolu?ii/involu?ii dovedindu-se, pur ?i simplu, „insuficiente" chiar ?i pentru vreo 400 sau 500 de ani! Mai cu seam? c? acesta a fost veacul în care s-au confruntat, direct ori indirect, Lenin, Stalin, Hitler, Mussolini, Dzerjinski, Himmler, Béla Kun, Beria, Horthy, Quisling, Idi Amin ?i Pol Pot iar consecin?ele au fost de regul? catastrofale pentru destinul umanit??ii. Ceea ce nu înseamn? c? n-au existat ?i excep?ii. Între acestea - net?g?duit - Georges Clemenceau (1841-1929).

Celebrul politician francez, supranumit Tigrul, despre care cititorul poate afla informa?ii în materialele anexate culese de noi de pe Internet[1], s-a num?rat - în rând cu premierul britanic David Lloyd George (1863-1945) ?i pre?edintele americanWoodrow Wilson (1856-1924), de?i nu în mod egal – între Arhitec?ii P?cii de la Paris din 1919-1920. Un sistem care a str?lucit primordial prin Tratatele de Paceimpuse de Puterile Înving?toare în R?zboiul Mondial din 1914-1918 (Fran?a, Marea Britanie, SUA, Italia ?i Japonia, c?rora li s-a ad?ugat ?i România) Învin?ilor, fostelor Puteri Centrale, mai precis: Germaniei (Versailles, 28 iunie 1919), Austriei (Saint-Germain-en-Laye, 10 septembrie 1919), Bulgariei (Neuilly-sur-Seine, 27 noiembrie 1919), Ungariei (Trianon, 4 iunie 1920) ?i Turciei (Sčvres, 10 august 1920, renegociat - Lausanne, 24 iulie 1923)[2]. A nu se neglija, în context, dezbaterile Conferin?ei Navale de la Washington din 1921-1922, motiv pentru care sistemul în ansamblu a fost denumit Versailles-Washington. Rusia, victim? a Sovietelor Ro?ii fondate de Lenin ?i Tro?ki, nu a fost invitat? la Congresul P?cii din 1919-1920, iar unele probleme în consecin?? - mo?tenirea teritoriilor acaparate pân? la 1917 de fostul Imperiu ?arist (inclusiv Basarabia Româneasc?) - s-au propus spre reglementare prin acorduri speciale ?i separate, precum, în cazul provinciei dintre Prut ?i Nistru, prin Tratatul de la Paris din 28 octombrie 1920, semnat de plenipoten?iarii Marii Britanii, Fran?ei, Italiei, Japoniei ?i României, dar niciodat? ?i nicicum de c?tre cei ai Kremlinului. Problema s-a complicat în esen?? ?i în timp, cu atât mai mult cu cât ini?iatorii Tratatului - lipsi?i de prevedere/ori tocmai dimpotriv?? - au condi?ionat intrarea în vigoare a acordului deratificarea lui de c?tre to?i cei cinci semnatari, ceea ce nu s-a realizat niciodat?, în cazul Japoniei, raporturile sovieto-nipone având prec?dere în raport cu consacrarea interna?ional? deplin? a Unirii tuturor Românilor[3].

Convocarea, desf??urarea, finalizarea ?i opera Areopagului din 1919-1920, reamintind de reuniunile anterioare de la Viena, Paris sau Berlin, pe care separat ori dimpreun? le-a dep??it categoric în toate privin?ele, au re?inut intens aten?ia opiniei publice ?i a guvernelor statelor interesate, înving?toare sau învinse, dar nu numai, preocupând, se în?elege, pe istorici. Rezultatele se reflect? într-o bibliografie impresionant? (surse înc? nepublicate ?i mari colec?ii de documente valorificate, amintiri ?i memorii, pres?, sinteze, monografii ?i studii pe probleme ?i istoriografice etc.). În atare situa?ie, cu deplin temei se poate considera c? - dac? nu totul, aproape totul - din opera Conferin?ei a devenit în r?stimp cunoscut. În centrul preocup?rilor s-au aflat, odinioar?, ca ?i în prezent, liderii delega?iilor Marilor Puteri triumf?toare în noiembrie 1918, respectiv prim-mini?trii Fran?ei, Angliei, Japoniei, Italiei ?i pre?edintele SUA.

Georges Clemenceau - cu atât mai mult, el fiind gazda Conferin?ei! Iar Sistemul Tratatelor de Pace f?urit a fost, cum excelent deducem, dintr-un proverb adeseori reactualizat, pe m?sura r?zboiului din care a reie?it, adic? nu simplu ?i armonios, ci extrem de complicat ?i dificil, imposibil de pus în practic?, aflându-se, dup? numai 20 de ani, la originile înse?i ale conflagra?iei urm?toare din 1939-1945! Iar aceasta în ciuda tuturor precau?iilor, în ciuda faptului c?, pentru f?urirea P?cii, cuvântul de ordine a apar?inut Celor Mari - ?efilor delega?iilor ?i mini?trilor de externe ai Puterilor Antantei (Fran?a, Marea Britanie, SUA, Italia, Japonia)[4] - Consiliului celor 10 sau Consiliului celor 5 (numai mini?trii de externe), dar, mai cu seam? premierilor francez, britanic, italian ?i pre?edintelui american, a?adar Consiliului celor Patru Mari(Georges Clemenceau, David Lloyd George, Vittorio Orlando ?i W. Wilson), în vreme ce „Biroul" reunea ca pre?edinte pe Clemenceau, iar, ca vicepre?edin?i, pe Robert Lansing (în locul lui Wilson) ?i pe premierii prezen?i ai Angliei ?i Italiei sau pe împuternicitul Japoniei. Tocmai la nivelul acestor Consilii s-au adoptat deciziile fundamentale[5]. Mai to?i, Cei Mari ori Cei Mici, au avansat adeseori planuri ori preten?ii exagerate, multe nerealiste ori nes?buite, imposibile pentru statele învinse, iar, în consecin??, spiritul pacific, care trebuia s? fie prezent, a fost dominat, cel mai adesea cople?it, de diploma?ia confrunt?rilor. Cei „Mari" ori „Mici" au avut probleme între ei, separat, unii cu ceilal?i ori unul contra tuturor.

Incomparabilul N. Iorga a surprins extraordinar situa?ia: „În r?zboiul unei lumi întregi biruin?a nu putea fi câ?tigat? de unul singur. În r?spl?tirea dreptului urm?rit fiecare trebuia s? aib? un loc potrivit cu victoria sa, c?ci unii erau chema?i la jertfa pe care o ?tiau, sau o g?seau sigur?, ci potrivit ?i cu tot ceea ce aruncase în cump?n?, cu tot ce suferise ?i pierduse. Dar din atâtea p?r?i veneau cererile, uneori asupra aceluia?i obiect, a?a încât pacea [...] trebuia s? fie peste m?sur? de grea, oricât de mult ar fi trebuit s? hot?rasc? la urm?, ca arbitru, prin faptul c? aportul s?u hot?râse, cuget?torul, istoricul care era pre?edintele american Wilson. Prezen?a în fruntea guvernului francez a înd?r?tnicului breton Clemenceau, care [...] câ?tigase prin statornicia sa de fier victoria, nu era, prin anume laturi ale temperamentului s?u pornit, o garan?ie pentru o repede în?elegere chibzuit? între opozi?iile ce trebuiau s? se produc?, ?i Lloyd George, de o fire asem?n?toare, nu înf??i?a mai mult? senin?tate. Nu mai era un Aleksandru I al Rusiei, un Napoleon al III-lea, un Bismarck, ca la alte congrese europene, ca s? înf??i?eze pe acela peste a c?rui voin?? nu se poate trece. ?i, în sfâr?it, disp?ruse vechea Europ? a concertului, cu cele ?apte Mari Puteri, dincolo de care erau numai slabe glasuri de plângere, ci, în opera comun?, la care cei mici avuser? partea cea mai grea ?i uneori determinaser? prin interven?ia ?i st?ruin?a lor rezultatul, atâtea State erau neap?rat ?i ele chemate, iar interesele lor erau foarte adeseori potrivnice."[6]

În acela?i context, I. I. C. Br?tianu (foto dreapta)plecase la Paris „singur ?i sigur", dar a avut parte de „o foarte rea primire", inclusiv din partea românilor, dar, mai presus de orice, g?sise pe malurile Senei ... „haosul"[7]. Astfel c?, inevitabil, Br?tianu ?i Clemenceau au intrat în conflict, ei devenind la un moment „cei doi ?api care se b?teau în coarne"[8]. Avea s? fie nevoie, la un moment dat, în martie 1919, de interven?ia Reginei Maria, pe lâng? Cei „Mari" – Clemenceau[9] ?i Lloyd George[10] – pretinzând, fa?? de cel dintâi, c? „nu am venit s? vorbesc despre mine ci s? modific atitudinea fa?? de România"[11]. În centrul dezbaterilor, ?i al intrigilor, s-a aflat însu?i Clemenceau, care, pe temeiuri fondate ori din spirit de prevedere - preîntâmpinarea unei revan?e a celor învin?i în 1918 - a st?ruit pentru un tratament dur aplicat îndeosebi Germaniei, iar aceasta înc? din prima zi a Conferin?ei inaugurate la 18 ianuarie 1919[12] care reunea aproximativ zece mii de delega?i, exper?i, translatori ai statelor participante, beneficiind îns? de un tratament ?i condi?ii diferite:
- Puterile Înving?toare (Fran?a, Marea Britanie, SUA, Italia ?i Japonia);
- Statele beligerante (Belgia, Grecia, Portugalia, România sau China ?i dominioanele britanice - Canada, Australia, Noua Zeeland? ?i Uniunea Sud-African?);
- Statele în formare ?i Statele neutre, care, dimpreun? cu ??rile beligerante, s-au bucurat de „drepturi limitate", în raport cu cele „nelimitate", deci „globale", ale Celor Mari[13].
Nu este cazul s? intr?m în detalii, dar se impune s? re?inem unele dintre marile probleme care au preocupat Forumul P?cii:
- Societatea Na?iunilor;
- R?spunderile pentru r?zboi ?i sanc?iunile pretinse;
- Desp?gubirile de r?zboi (Repara?iile) ?i disputele/preten?iile teritoriale fiind cel mai mult dezb?tute/controversate[14], pentru a r?mâne, în majoritate, în suspensie ?i a se constitui în premise grave ale conflictului mondial din 1939-1945;
- Legisla?ia interna?ional? a muncii;
- Aspectele economice ?i financiare[15];
- Problema petrolului[16].
Clemenceau însu?i nu a avea s? fie pe deplin încântat de rezultatele Conferin?ei. La 25 septembrie 1919, atunci când a intervenit în Parlamentul francez în cadrul dezbaterilor pe marginea Tratatului de la Versailles, „Tigrul" a f?cut apel la „vigilen??" pentru respectarea clauzelor, precizând c? via?a îns??i reprezint? „o lupt? perpetu?, în timp de r?zboi, ca ?i în timp de pace ... O lupt? ce nu poate fi evitat? ... Eu nu pot spune pentru câ?i ani, poate c? ar trebui s? spun pentru câte secole, dar criza care a va continua... ?i va continua pentru mul?i ani". Dup? cum se ?tie, finalmente Camera Deputa?ilor a ratificat Tratatul cu 372 voturi contra 53, iar Senatul francez l-a adoptat în unanimitate. Pentru ca, la 18 ianuarie 1920, exact dup? un an de la deschiderea Forumului parizian al P?cii, Clemenceau, în preziua retragerii sale de la conducerea guvernului, în alocu?iunea de adio, ?i-a îng?duit o constatare ?i o profe?ie care a ?ocat opinia public? ?i, de fel mai prejos, pe istorici, ?i anume: „Biata Fran??! Prostiile au început deja!"

Georges Clemenceau ?i-a consacrat ultimii ani ai vie?ii scrisului, finalizându-?i între altele Memoriile despre R?zboi ?i Pace, ap?rute, la scurt timp dup? decesul s?u, în anul 1930, la început în limba francez? ?i apoi în diverse traduceri, inclusiv în române?te.

Interven?ia noastr? este prilejuit? de apari?ia, în edi?ie anastatic?, sub egida Tipo Moldova din Ia?i, a traducerii din 1930 de c?tre Editura „Cartea Româneasc?", care, departe de a fi excelent?, îng?duie cititorului de ast?zi s? se reîntâlneasc? cu M?re?ia ?i am?r?ciunea unei Victorii în viziunea celui care a fost, ?i a r?mas, unul dintre Marii Actori ai scenei istorice mondiale din 1918-1920 - Georges Clemenceau, care a exprimat, în memorabila-i Închinare, rostul dezv?luirilor sale: „Am avut ?i mai am înc? provizii de t?cere în serviciul Patriei mele. Îns?, pentru c? cu siguran?? modera?ia mea ar fi atribuit? unei sl?biciuni, nu pot s? tac.
Sursa: Ziaristi Online
________________________________________
[1] Vezi îndeosebi: Georges Clemenceau, www.encyclopedia.com; GC,en.wikipedia.org;
GC, www.britannica.com; GC, www.newworldencyclopedia.org; Paris Peace Conference, 1919 – Wikipedia, en.wikipedia.org.
[2] Cf. N. Iorga, Istoria Românilor, vol. X/1, edi?ia a II-a, îngrijit? de Georgeta Filitti ?i Gh. Buzatu, Bucure?ti, Editura Enciclopedic?, 2011, p. 285 ?i urm. (cartea a III-a, cap. I – Problema P?cii ?i a alian?elor); Gh. I. Br?tianu, L´Organisation de la Paix dans l´Histoire Universelle. Des origines ŕ 1945, Bucure?ti, Editura Enciclopedic?, 1997; Institutul Social Român, Politica extern? a României. 19 prelegeri publice organizate de ..., Bucure?ti, 1925; Mihai A. Antonescu, Organizarea P?cii ?i Societatea Na?iunilor, I-II, Bucure?ti, 1929-1932; Paul Mantoux, Les Délibérations du Conseil des Quatres, I-II, Paris, CNRS, 1955; John W. Wheeler-Bennett, Anthony Nichols, The Semblance of Peace. The Political Settlement after the Second World War, London, MacMillan, 1972, pp. 3-11; J. A. S. Grenville, The Major International Treaties. 1914-1973. A History and Guide with Texts, London, Methuen and Co. Ltd., 1976; John Lewis Gaddis, The Long Peace. Inquiries Into the History of the Cold War, New York – Oxford, Oxford University Press, 1987; V. F. Dobrinescu, România ?i Sistemul Tratatelor de Pace de la Paris (1919-1923), Ia?i, Institutul European, 1993; Gh. Buzatu, Valeriu Florin Dobrinescu, Horia Dumitrescu, coordonatori, România ?i Conferin?a de Pace de la Paris (1919-1920), Foc?ani, Editura Empro, 1999; Ioan Scurtu, coordonator, Istoria Românilor, VIII, România Întregit? (1918-1940), edi?ia I, Bucure?ti, Editura Enciclopedic?, 2003, pp. 3-30; Gh. Buzatu, Horia Dumitrescu, coordonatori, România Mare în ecua?ia p?cii ?i r?zboiului (1919-1947). Aspecte ?i controverse, Ia?i, Demiurg, 2009, pp. 90-167; Gh. Buzatu, Marusia Cîrstea, Europa în balan?a for?elor. 1919-1939, I, Bucure?ti, Editura Mica Valahie, 2007, pp. 19-32; Gh. Buzatu ?i colaboratori, România în ecua?ia r?zboiului ?i p?cii (1939-1947), I, Ia?i, Tipo Moldova, 2009; Jean-Baptiste Duroselle, Tout Empire périra – Théorie des relations internationales, edi?ia a III-a, Paris, A. Colin, 1992.
[3] Vezi Alexandre Boldur, La Bessarabie et les relations russo-roumaines (La question bessarabienne et le droit international), Paris, J. Gamber, Éditeur, 1927; idem, Basarabia ?i rela?iile româno-ruse (Chestiunea Basarabiei ?i dreptul interna?ional), traducere, Bucure?ti, Editura Albatros, 2000; Ioan Scurtu, coordonator,Istoria Românilor, VIII, pp. 26-29.
[4] Japonia a fost reprezentat?, la nivelul deciziilor, de marchizul Saionji Kinmochi(fost premier) ?i baronul Makino Nobuaki (fost ministru de externe).
[5] Conferin?a a beneficiat ?i de un Secretariat General.
[6] N. Iorga, Istoria Românilor, X/1, p. 285.
[7] Ibidem, p. 287-288.
[8] Ibidem, p. 292. Vezi ?i aprecierile istoricului despre „Omul" Clemenceau din 10 februarie 1919 (N. Iorga, Oameni cari au fost, 1-2, edi?ie Valeriu ?i Sanda Râpeanu, Bucure?ti, 2009, p. 586-587.
[9] Cf. Regina Maria a României, Capitole târzii din via?a mea: Memorii redescoperite,editate de Diana Mandache, Bucure?ti, Editura Allfa, 2009, p. 30-31.
[10] Ibidem, p. 37 ?i urm.
[11] Ibidem, p. 30.
[12] Pentru a se încheia, oficial, la 21 iunie 1920.
[13] Gh. Buzatu, Marusia Cîrstea, Europa în balan?a for?elor, I, p. 19-21.
[14] Cf. Emilian Bold, De la Versailles la Lausanne (1919-1932), Ia?i, Editura Junimea, 1976, passim.
[15] Vezi Mircea Djuvara, Principiile ?i spiritul ultimelor Tratate de Pace, în vol.Politica extern? a României – 19 prelegeri ..., pp. 1-34; S. D. Spector, Romania at the Paris Peace Conference. A Study of the Diplomacy of Ioan I. C. Br?tianu, New York, Bookman Press, 1962; Pierre Renouvin, Le Traité de Versailles, 1918-1919, Paris, Flammarion, 1969; V. F. Dobrinescu, România ?i Sistemul Tratatelor de Pace ..., p. 32-33; Valentin Ciorbea, Din istoria secolului XX (1918-1939), I, Constan?a, Editura Ex Ponto, 2006, p. 18; Gh. Nicolescu, coordonator, România în ecua?ia p?cii ?i dictatului,Pite?ti, Editura Paralela 45, 2000; Gh. Buzatu, Marusia Cîrstea, Europa în balan?a for?elor, p. 21; V. F. Dobrinescu, Doru Tompea, România la cele dou? Conferin?e de Pace de la Paris (1919-1920, 1946-1947). Un studiu comparativ, edi?ia a II-a anastatic?, Ia?i, Tipo Moldova, 2010, passim. În problema repara?iilor germane, prin Tratatul de la Versailles România nu a primit satisfac?ie (ibidem, p. 135).
[16] Cf. Gh. Buzatu, O istorie a petrolului românesc, edi?ia a II-a, rev?zut? ?i ad?ugit?, Ia?i, Demiurg, 2009, p. 135 ?i urm. footer