Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Cristian Negrea   
Vineri, 10 Mai 2013 16:56
Mare?alul Carl Gustav Emil Mannerheim, art-emis Cel pu?in într-o privin??, pre?edintele a avut dreptate: ni s-a umplut ?ara de exper?i. Fel de fel de exper?i care vin pe la televiziuni s?-?i dea cu p?rerea, care mai de care, despre evenimente ?i fapte, cu o morg? dat? de greutatea argumentelor ?i cuno?tin?elor lor. Mai ales în preajma unor date cruciale, a împlinirii unor ani de la anumite evenimente importante pentru istoria noastr?, ecranele televiziunilor sunt invadate de ace?ti exper?i istorici, strategi sau militari. Nu ?tiu pe ce baz? se face selec?ia acestora, dar am constatat c? majoritatea cunosc evenimentele tangen?ial, dar î?i dau cu p?rerea ?i afirm? unele lucruri pe care le consider?, dup? p?rerea lor, axiome indiscutabile, dar acestea nu rezist? la o analiz? mai serioas?. Din p?cate, moderatorii nu sunt preg?ti?i pentru o asemenea analiz?, iar asta îi face pe respectivii exper?i s? devin? ?i mai p?trun?i de importan?a afirma?iilor lor. De exemplu, la fiecare 22 iunie o mare mas? de exper?i strig? în gura mare c? trebuia s? ne oprim pe linia Nistrului ?i o spun ca ?i o axiom? de net?g?duit, pe moment nu are cine s?-i combat?. Prin acest fapt, ei devin tot mai siguri de cele afirmate, ei mergând mai departe f?când o compara?ie între noi ?i Finlanda acelor ani. Am scris, în articolul „Ne puteam opri la Nistru?", argumentele pro ?i contra, încercând s? expun acele decizii prin prisma cauzelor opera?ionale, militare, tactice ?i strategice. Ast?zi m? voi opri asupra compara?iilor dintre România ?i Finlanda în acea perioad?, pentru a încerca s? detaliez cazul finlandez, prea pu?in cunoscut publicului nostru, pentru a-l l?sa pe el, publicul, s? decid? dac? exist? mai multe similitudini sau diferen?e între noi ?i Finlanda în al doilea r?zboi mondial. Dar pentru asta va trebui s? încep cu începutul.

Un alt aspect referitor la opiniile acestor exper?i, constat c? ace?tia nici nu cunosc cazul finlandez atunci când fac referire la acesta, vorbesc din p?reri proprii sau din auzite. De aceea, voi spune de la bun început c? în expunerea care urmeaz?, principala mea surs? o reprezint? cea mai adecvat? opinie, cea a celui care a condus ostilit??ile de partea finlandez? atunci, precum ?i în 1918, cea mai mare personalitate militar? a Finlandei, omul care a condus armata finlandez? în trei r?zboaie, în r?zboiul de independen??, cel de iarn? ?i cel de continuare, dup? cum este numit în istoriografia militar? finlandez?. Este vorba de mare?alul Carl Gustav Emil Mannerheim, iar sursa o reprezint? chiar memoriile sale.

Un destin militar de excep?ie

Baronul Carl Gustav Emil Mannerheim, singurul mare?al finlandez, s-a n?scut la 4 iunie 1867 ?i de la 15 ani este înscris într-o ?coal? militar?, exmatriculat pe motive disciplinare, face liceul, este admis la facultate ?i pleac? la ?coala de cavalerie Nicolae, la Sankt Petersburg, de unde promoveaz? în 1889. Pe atunci Finlanda era mare ducat în uniune cu Rusia, a?a c? el ?i-a urmat cariera militar? în cadrul armatei imperiale ruse, ini?ial la un regiment de dragoni în Polonia, apoi din 1891 în garda de cavaleri a Majest??ii sale Maria Feodorovna în Sankt Petersburg, apoi lupt? în r?zboiul ruso-japonez (1904-1905) fiind avansat colonel pentru bravur? în lupta de la Mukden. Conduce dou? expedi?ii de cercetare în China, apoi revine în Polonia ca ?i comandant al G?rzii de cavalerie, cu gradul de general-maior, ulterior ajunge în anturajul imperial. În 1914, în primul r?zboi mondial, conduce brigada de cavalerie în sudul Poloniei, mai târziu ajungând s? comande o unitate ruso-român? pe frontul din Carpa?i în 1916.

Sunt extrem de interesante opiniile lui despre aceast? parte a biografiei sale, mai ales pentru noi, românii. Desigur, în faza ini?ial?, Mannerheim sus?ine teza ofi?erilor superiori ru?i, conform c?reia armata român? slab? mai mult îi încurca prin faptul c? erau nevoi?i s? trimit? trupe de sprijin în România, pe când interesul lor era s? sus?in? propriul front, f?r? s? mai aib? nevoie de prelungirea lui excesiv? pe teritoriul României, care putea fi luat? din dou? p?r?i, ?i de c?tre armatele germano-bulgare conduse de mare?alul von Mackensen. El ajunge s? conduc?, e drept, pentru scurt? vreme, dou? brig?zi de cavalerie ruso-române, dou? divizii române de infanterie ?i o brigad? român? de infanterie (condus? de colonelul Sturza, cel ce va tr?da trecând la inamic) sub numele de „grupul Vrancea". De o sinceritate extrem? ne apare atunci acest citat din memoriile sale: „A ap?rut o situa?ie stânjenitoare când o divizie de cazaci din segmentul adiacent, în noaptea de 3 februarie 1917 ?i-a p?r?sit pozi?iile pe nea?teptate, pur ?i simplu pentru c? comandantul ei ?i-a pierdut încrederea în armata român?, dup? cum a declarat ulterior, ?i în felul acesta a permis inamicului s? p?trund? ?i s? ocupe o creast? predominant?, de unde ora?ul Foc?ani ?i câmpia înconjur?toare puteau fi ?inute sub foc." Într-adev?r, comandantul cazac ?i-o fi pierdut încrederea în armata român?, dar de ce nu a f?cut-o mai devreme, ci numai atunci când luptele sc?zuser? în intensitate datorit? iernii grele, rezumându-se la patrul?ri ?i atacuri demonstrative. Iar pentru aceast? cot?, în vara lui 1917, românii vor v?rsa mult sânge, în alte p?r?i chiar înlocuindu-i pe ru?ii care fugeau de pe front, dar nu pentru c? ?i-ar fi pierdut încrederea în armata român?, ci pentru c? ei fac revolu?ie, nu r?zboi.
Dar aceste aspecte nu avea de unde s? le ?tie Mannerhaim deoarece, decorat cu Ordinul Mihai Viteazu clasa a III-a, este mutat în alt sector de front, mai la nord, asta dup? ce asist? într-o permisie la Sankt Petersburg la declan?area revolu?iei din martie 1917. Este martor la luptele de acolo, apoi pe front, în Bucovina, remarc? sl?birea disciplinei din armata rus?, asta începând cu aprilie 1917. Lupt? împotriva ofensivei austro-ungare din Gali?ia, de la Tarnopol, ?i Bucovina dând înapoi, cedând Tarnopolul ?i Cern?u?ii, chiar în preziua cumplitelor lupte de la M?r??e?ti ?i Oituz, când trupele române au fost nevoite s? fac? fa?? unei cumplite ofensive al?turi de ru?ii care fugeau de pe front. Î?i rupe piciorul din întâmplare ?i pleac? în concediu de refacere la Odesa, ideea c? locul s?u nu mai era în cadrul armatei ruse, dup? o carier? de treizeci de ani, devenind tot mai pregnant?. Se hot?r??te s? plece acas?, unde ajunge dup? nenum?rate peripe?ii.

R?zboiul finlandez pentru independen?? (1918)

Ajuns la Helsinki, Mannerheim devine con?tient c? nu se punea problema dac? Finlanda va fi antrenat? în revolu?ie, ci mai degrab? când va fi antrenat?. Deoarece situa?ia în Finlanda era deosebit de grav?. Din cauza apropierii de Petrograd, nenum?ratele garnizoane ruse?ti se molipsiser? de morbul revolu?iei, mai ales dup? ce bol?evicii preluaser? puterea în Rusia. Partidul social-democrat cedase în fa?a elementelor radicale, se constituiser? g?rzile ro?ii, ?i la 13 noiembrie s-a declan?at o grev? general? în cursul c?reia g?rzile ro?ii s-au f?cut vinovate de jafuri ?i omoruri. Dezordinea a continuat, chiar dac? la 16 decembrie Finlanda î?i proclam? independen?a ?i Lenin o recunoa?te la 4 ianuarie 1918. Dar Lenin ignor? cererea Senatului de rechemare a trupelor ruse?ti sta?ionate în ?ar?, r?mânerea lor era de fapt o garan?ie c? Finlanda se va uni benevol cu Rusia sovietizat? cu sprijinul acestor garnizoane atunci când bol?evicii finlandezi vor cuceri puterea, iar garnizoanele ruse?ti le vor acorda tot sprijinul necesar, inclusiv militar. Aceea?i situa?ie ca ?i în Basarabia, Lenin a recunoscut autonomia, doar pentru ca Basarabia s? se declare parte a noului imperiu bol?evic de bun? voie, aceasta era re?eta. Iar dac? refuza, erau garnizoanele ruse?ti bol?evizate s? o ajute, dar în cazul Basarabiei a intervenit un alt factor decisiv numit armata român?.[1]

Linia frontului în februarie 1918

În cazul Finlandei, au ap?rut al?i factori pe care Lenin nu i-a luat în calcul. Unul dintre ace?tia avea ?i un nume, Mannerheim. La Helsinki, acesta este cooptat la conducerea Comitetului Militar în vederea apropierii unor evenimente grave: g?rzile ro?ii, sprijinite de garnizoanele ruse?ti ce num?rat circa 40000 de solda?i bol?eviza?i, vor încerca s? preia puterea prin for??, dup? modelul reu?it în Rusia. Mannerheim le propune conduc?torilor finlandezi s? plece de urgen?? în nord, pentru a nu fi captura?i de iminenta lovitur? bol?evic?. El o face ?i c?l?tore?te incognito, dup? aventuri ajunge la Vaasa de unde începe strângerea voluntarilor pentru lupta de independen?? a Finlandei. Într-adev?r, o parte din guvern este arestat? de bol?evici, al?ii reu?esc s? scape ?i s? i se al?ture lui Mannerheim.

S-a strâns o armat? de voluntari a c?ror instruc?ie se f?cea din mers, cu arme cump?rate din Germania, de la ru?ii care le vindeau pe b?utur? sau confiscate de la ei. Ofi?eri au devenit militarii din batalionul 27 vân?tori, circa 1800 de oameni, singura unitate preg?tit?, aflat? la instruire în Germania. Pentru început au dezarmat ?i capturat începând cu noaptea de 27 spre 28 ianuarie 1918 toate garnizoanele ruse?ti din nordul ??rii. În aceea?i zi g?rzile ro?ii arestau guvernul. În patru zile tot sudul Botniei Orientale era eliberat, 5.000 de ru?i lua?i prizonieri, 8.000 de pu?ti, 34 mitraliere ?i 37 tunuri capturate. Au continuat ac?iunile de gheril? ale trupelor lui Mannerheim, dup? care s-a trecut la r?zboi frontclasic, deschis, de la începutul lui februarie vorbind un front de lupt? care împ?r?ea Finlanda în dou?, sudul bol?evic ?i nordul lui Mannerheim. R?zboiul s-a încheiat în luna mai cu victoria trupelor conduse de Manerheim care au cur??at întreaga Finland?, unele opera?iuni desf??urându-se ?i pe teritoriul rusesc. Finlandezii au fost ajuta?i ?i de o brigad? de voluntari suedezi ?i de un corp german venit în ajutor. De aici deja putem identifica câteva diferen?e majore între felul în care ?i-a cucerit Finlanda independen?a ?i situa?ia Basarabiei, sau care ar fi fost soarta Basarabiei dac? nu interveneau trupele române.

În primul rând, cur??irea Basarabiei s-a f?cut cu pierderi mult mai reduse, lupte mai grele s-au dus la Tighina, Vâlcov ?i în zonele Bugeacului, precum ?i aproape de linia Nistrului. În fa?a unei trupe experimentate ?i disciplinate ca ?i armata român?, bol?evicii au preferat de cele mai multe ori s? dea dosul, fugind peste Nistru. De exemplu, nici nu s-au b?tut pentru Chi?in?u, au fugit atunci când au aflat c? armata român? trecuse Prutul. În schimb, doar în b?t?lia pentru ora?ul Tampere din aprilie 1918 bol?evicii au pierdut 2000 de combatan?i mor?i ?i 11.000 de prizonieri.

O alt? diferen??, de partea bol?evicilor au luptat foarte mul?i finlandezi, pe când în cazul Basarabiei, moldovenii de partea revolu?iei bol?evice erau într-un num?r relativ redus. Dar concluzia se impune de la sine, f?r? rezisten?a ?i lupta condus? de Manerheim, Finlanda ar fi fost doar o republic? unional? comunist? în cadrul Uniunii Sovietice, f?r? existen?? politic?, libertate civic? sau orice form? de libertate. Printr-un r?zboi sângeros, finlandezii ?i-au salvat ?ara de la dezastru. Aceea?i soart? îi era h?r?zit? ?i Basarabiei, dar ea a fost salvat? de armata român? tot în ianuarie 1918, atunci când bol?evicii vor inten?iona s? aresteze Sfatul ??rii.

Mergând mai departe, unii au sus?inut c? Stalin a fost mai sup?rat pe români decât pe finlandezi, deoarece românii au desfiin?at republica bol?evic? ungar?. Ei bine, finlandezii, dup? ob?inerea independen?ei ?i alungarea bol?evicilor, au trimis trupe în Estonia pentru a-i ajuta pe estonieni s? se debaraseze ?i ei de comuni?ti care ocupaser? jum?tate din ?ar? ?i amenin?au capitala. Cele dou? regimente de voluntari au contribuit la contraofensiv?, participând la cucerirea Narvei ?i eliberarea ??rii (24 februarie 1919). Pân? la urm?, ?i Finlanda a fost o pav?z? a Occidentului împotriva pericolului bol?evic, al?turi de Polonia ?i România.

Preliminariile r?zboiului de iarn? (1939 – 1940)

Una din tezele des vehiculate la noi este real?, cea a slabei dot?ri ?i înzestr?ri a for?elor armate în perioada interbelic?. Astfel, ni se creeaz? în subcon?tient imaginea conform c?reia finlandezii s-ar fi înarmat ?i preg?tit mult mai bine decât noi. Dar iat? c? Mannerheim combate aceast? idee. ?i el se plânge de faptul c? guvernele ?i parlamentul se opuneau acord?rii creditelor necesare pentru înzestrarea armatei, de?i înc? de la începutul anilor 30 se puteau întrevede semnele furtunii ce se preg?tea s? vin?. De?i se f?cuser? unele progrese în preg?tire ?i instruc?ie, se formase o nou? genera?ie de ofi?eri, despre dot?ri ?i armament iat? ce zice Mannerheim: „Armamentul ?i echipamentul l?sau de dorit. În mare parte, armata nu avea alt armament decât cel ce provenea din r?zboiul de independen??, care era uzat ?i demodat. Lipsea orice material modern. Subven?iile alocate de stat abia fuseser? de ajuns pentru între?inerea for?elor armate, neglijându-se în întregime armamentul ?i echipamentul." Asta în condi?iile în care înc? de la primul plan cincinal din anii 20 Uniunea Sovietic? trecuse la înarmare pe scar? larg?, Germania va face la fel abia dup? 1933, în timp ce statele occidentale vor neglija cu totul acest capitol, convinse c? ordinea de la Versailles va dura mult ?i bine. Abia Fran?a î?i va fortifica frontiera construind linia Maginot care se va dovedi total inutil? în mai 1940. Mannerheim descrie în memoriile sale ?i o întrevedere cu guvernatorul b?ncii na?ionale finlandeze, Risto Ryti, tot în scopul de a-i cere credite pentru armat?. Dup? ce l-a ascultat cu respectul cuvenit unui erou na?ional, Ryti, în timp ce-l conducea spre u??, a întrebat: „La ce bun s? acord?m aceste mari credite armatei, pentru c? nu va fi nici un r?zboi?"

Mannerheim a fost o scurt? perioad? regent, pân? la alegerea unui rege, apoi s-a retras din via?a public? pân? în 1931 când este numit ?ef al Consiliului Militar al Finlandei. Din aceast? postur? se va lupta cu guvernul, parlamentarii ?i politicienii pentru mai mul?i bani pentru armat?, eforturi deosebit de dificile deoarece nimeni nu vedea în acei ani posibilitatea unui r?zboi. Seam?n? cu situa?ia politic? de la noi în acea perioad?, nu-i a?a? Dar Mannerheim a ob?inut ceva, ni?te sume ceva mai mari decât ar fi vrut s? dea politicienii, dar mult mai mici decât cele solicitate. În acest punct ne putem întreba care ar fi fost situa?ia militar? a României dac? un astfel de Mannerheim am fi avut noi din 1931 într-o pozi?ie de o importan?? similar?? Închipui?i-v? dac? Ion Antonescu, de exemplu, ar fi fost într-un post echivalent din 1931? Dar s? ne aducem aminte, memoriul lui Antonescu trimis regelui Carol al II-lea în 1938 referitor la proasta înzestrarea a armatei a avut drept rezultat internarea acestuia sub paz?.

MannerheimPresiunile sovietice asupra Finlandei s-au intensificat începând cu 1938, imediat dup? anexarea Austriei de c?tre Germania, Anshlussul. La 14 aprilie, secretarul doi al lega?iei sovietice la Helsinki, Iar?ev, a cerut o întrevedere la ministrul finlandez de externe, Holsti. Acesta îi expune faptul c? i s-au acordat puteri pentru a discuta confiden?ial îmbun?t??irea rela?iilor dintre cele dou? ??ri, propunând ca în cazul unei debarc?ri germane în Finlanda cu scopul de a ataca pe aici teritoriul sovietic, Finlanda s? accepte ajutorul militar sovietic ?i s? ofere garan?ii pentru cazul în care va avea loc la Helsinki o lovitur? de stat pronazist?. A ad?ugat c? guvernul sovietic dorea s? respecte independen?a Finlandei ?i integritatea sa teritorial?. Cât? ipocrizie con?ineau vorbele acestea se va vedea mai târziu. Partea finlandez? ?i-a declarat neutralitatea ?i hot?rârea de a-?i ap?ra teritoriul ?i independen?a, iar la întrebarea în ce constau aceste garan?ii cerute de sovietici, Iar?ev nu a dat un r?spuns precis, totu?i, convorbirile s-au prelungit toat? prim?vara ?i vara. Negocierile au continuat în cursul toamnei, dar cererile sovietice deveneau tot mai clare ?i mai imperative. Ei cereau s? participe la înarmarea arhipeleagului Aland, teritoriu disputat între Finlanda ?i Suedia, apoi au cerut ca ei s? construiasc? o baz? aerian? ?i naval? în insula finlandez? Suursaari, garantând integritatea teritorial? a Finlandei, uitând c? prin aceasta chiar integritatea teritorial? a Finlandei avea de suferit. În septembrie 1938 Germania ob?inea regiunea sudet? de la Cehoslovacia, iar presiunile sovietice se vor intensifica.

La 5 martie 1939 Litvinov cere cesiunea prin arend? a patru insule din golful Finic pentru 30 de ani, dar r?spunsul finlandez a fost c? aceste insule fac parte din teritoriul finlandez a c?rui integritate a fost recunoscut? de c?tre U.R.S.S. prin tratatul de la Tartru când aceste insule au fost demilitarizate. Litvinov revine propunând ca ?i compensa?ie un teritoriu rusesc de la nord de lacul Ladoga, propunere respins? de partea finlandez?. Totu?i, Mannerheim a sus?inut ideea conform c?reia trebuia g?sit? o solu?ie pentru a da satisfac?ie U.R.S.S., inclusiv prin unele ced?ri, pentru a îmbun?t??i rela?iile Finlandei cu marele s?u vecin. A sus?inut asta ?i în convorbiri cu primul ministru ?i pre?edintele, insistând c? aceste insule nu aveau o utilitate pentru Finlanda ?i nici nu exista posibilitatea s? fie ap?rate, oricum ele fiind demilitarizate, iar pentru ru?i aveau o valoare real? deoarece închideau accesul spre golful Ladoga, dar interlocutorii s?i nu au acceptat. De aici vedem c? mitul creat în jurul lui Mannerheim, conform c?ruia acesta a fost un ap?r?tor intransigent al integrit??ii Finlandei, nu are suficient? acoperire în realitate. A fost un om pragmatic care a c?utat o cale de mijloc, chiar cu pre?ul unor ced?ri teritoriale minimale, pentru a evita r?zboiul.

La începutul anului 1939 Mannerheim reia discu?iile cu Suedia pentru o alian?? militar?, un proiect al s?u pe care a tot insistat de dou?zeci de ani, f?r? succes. Planul ini?ial al lui Mannerheim era o alian?? a Nordului, de?i Suedia profitase de greut??ile Finlandei din R?zboiul de independen?? ?i ocupase arhipeleagul Aland, teritoriu r?mas în disput?. Primul pas spre o alian?? a Nordului, care ar fi dat un semnal de unitate care i-ar fi f?cut poate pe sovietici ?i pe germani s? fie mai circumspec?i. Tocmai de aceea partea finlandez? propusese Suediei ca prim pas militarizarea în comun a arhipeleagului Aland. Dar tocmai Suedia, spre care se îndreptau speran?ele lui Mannerheim, care ar fi avut toate motivele ca Finlanda s? reziste URSS, deoarece în caz contrar ea ar fi fost urm?toarea ?int? a agresiunii sovietice. Arhipeleagul Aland, cheia Balticii, dezarmat atr?gea pe toat? lumea, inclusiv sovieticii se ar?taser? interesa?i de el. Dar Suedia î?i va retrage sprijinul de îndat? ce presiunile sovietice asupra Finlandei s-au intensificat. Sovieticii se vor l?muri cu acest prilej de substan?a colabor?rii nordice ?i vor în?elege realitatea: Finlanda era total izolat? diplomatic.

Se spune c? istoria se repet?. Amintindu-ne de atitudinea Suediei fa?? de Finlanda în dou? rânduri, atunci când a avut nevoie de ea, m? refer la cea a guvernului suedez, nu a voluntarilor din Suedia, atitudine care se va repeta mai târziu, având în minte asta nu m? pot ab?ine s? nu pun o întrebare celor care sus?in dotarea for?elor noastre aeriene cu avioane sudeze: la urm?torul conflict în care vom fi implica?i, poate împotriva unei puteri militare superioare, atunci când vom avea nevoie de noi avioane pentru a le înlocui pe cele pierdute, vom avea nevoie de piese de schimb, de mentena??, deoarece defec?iunile vor fi mai dese datorit? func?ion?rii suplimentare, deci în aceste cazuri, Suedia, ca produc?tor care nici nu este membru NATO, Suedia în cât timp crede?i c? ne va întoarce spatele la presiunile acelei puteri mai mari? L?sându-ne f?r? piese de schimb ?i avioane? Dac? i-a f?cut asta Finlandei, crede?i c? nu o va face ?i altora?

Dar U.R.S.S. devine tot mai ner?bd?toare. La 5 martie 1939 cere Finlandei s?-i arendeze pentru 30 de ani patru insule din golful Finic. R?spunsul finlandez a fost c? nu poate discuta cesiunea unor insule unei puteri str?ine, deoarece f?ceau parte din teritoriul a c?rui integritate a fost recunoscut? de URSS prin tratatul de la Tartru, când insulele au fost demilitarizate. O nou? propunere rus? oferea ca ?i compensa?ie un teritoriu la nord de lacul Ladoga, propunere din nou respins? de Finlanda. Da, URSS recunoscuse teritoriul finlandez prin tratatul de la Tartru din 1922, ?i totu?i nu a împiedicat-o s? o atace, tot pentru teritoriu. Asta este pentru cei care sus?in c? dac? URSS ar fi recunoscut Basarabia ca parte a României nu ar fi cerut-o în 1940. Complet fals, Stalin a spus c? tratatele nu valoreaz? nici cât hârtia pe care sunt scrise, ceea ce s-a v?zut atât în cazul Finlandei, cât ?i în alte cazuri.
- Va urma -
----------------------------------------
[1] vezi Cur??irea Basarabiei (II) B?t?lia footer