Revista Art-emis
Artizanul reorganizării Armatei Române (2) PDF Imprimare Email
Comandor (r) Prof. univ. dr. Jipa Rotaru, Membru A.O.Ş.R.   
Duminică, 21 Noiembrie 2010 11:16
Jipa RotaruGeneralul Ion Antonescu - Artizanul reorganizării Armatei Române
în vederea participării la războiul de reîntregire naţională

Reorganizarea armatei era concepută ca un proces evolutiv, desfăşurat de jos în sus, de la cele mai mici eşaloane până la structurile de conducere supremă. În vederea reducerii aparatului de comandă şi a birocraţiei în noua armată „motorizată şi de mici efective", Conducătorul Statului şi Marele Stat Major au elaborat în septembrie-octombrie 1940: Directivele generale pentru îndrumarea şi coordonarea activităţii departamentelor; Directive generale pentru îndrumarea şi coordonarea activităţii Ministerului Apărării Naţionale; Principii generale pentru reorganizarea şi pregătirea armatei de război; Directive pentru noua orientare doctrinară a armatei etc.[1] S-au înfiinţat totodată un Departament al coordonării şi Statul Major Economic (locotenent colonel N.Dragomir)[2]. Decretul Lege nr.34888 din 16 octombrie, desfiinţa vechile ministere ale Aerului, Marinei şi Înzestrării şi le transforma în subsecretariate de stat ale Ministerului Apărării Naţionale, condus de generalul Ion Antonescu, până la 27 ianuarie 1941, când la conducerea acestuia a fost numit generalul de corp de armată Iosif Iacobici. Secretariatul general al Ministerului Apărării Naţionale se transforma în organul de „stat major" pentru probleme militare al Conducătorului Statului.[3] Programul militar al generalului Ion Antonescu lua în considerare un important sprijin financiar, logistic şi de pregătire de luptă din partea Germaniei. Aplicarea programului de refacere şi înnoire a puterii militare a României conceput chiar din septembrie, s-a inaugurat în octombrie-noiembrie 1940, înaintea altor acţiuni de asanare a structurilor economice şi juridice ale societăţii, în pofida agitaţiilor întreţinute de legionari în planul politicii interne.

Cuvântul de ordine dat de general era „o armată mică dar puternică", cu „perfectă încadrare şi dotare, disciplină şi instrucţie". În această idee, se trece în baza ordinului nr.208 din 8 octombrie 1940, adresat Marelui Stat Major de către Preşedintele Consiliului de Miniştri la „reorganizarea armatei pe baze impuse de realităţi etnice, financiare, politice şi doctrinare". Se specificau principiile pe baza cărora să se procedeze la restructurarea organizatorică a marilor unităţi şi unităţilor operative printre care: reducerea numărului de unităţi din compunerea comandamentelor şi marilor unităţi pentru ca acestea să devină uşoare şi suficient de mobile, desfiinţarea diviziilor de cavalerie şi înlocuirea lor cu brigăzi de cavalerie care deşi cu efective mai mici, să aibă cel puţin aceeaşi putere de foc pe care o aveau diviziile; reorganizarea serviciilor la unităţi şi mari unităţi, modernizarea acestora prin introducerea mijloacelor mecanizate; creşterea ponderii aviaţiei de bombardament în defavoarea artileriei terestre care era mai puţin mobilă şi mai mult expusă loviturilor inamicului. S-a mai dispus reducerea efectivelor şi măsuri pe linia educării patriotice şi ostăşeşti a armatei. Principial, procesul de reorganizare a armatei trebuia să înceapă de jos în sus, adică de la grupă, tun sau avion şi până la armată şi în mare aşa s-a şi procedat. Cu privire la cel de-al doilea deziderat al apărării ţării, cel referitor la alianţele militare, încă din primele zile ale guvernării, generalul Antonescu a contactat Legaţia germană de la Bucureşti. Astfel, în convorbirea avută la 4 septembrie cu Fabricius, generalul declara că „menţine cererea în ce priveşte trimiterea misiunii militare" şi doreşte o „mai strânsă colaborare cu Germania", aşa cum se solicitase de către Carol al II-lea încă din iulie 1940. Câteva zile mai târziu, Antonescu a cerut colonelului Alfred Gerstemberg, ataşatul militar ai Reichului la Bucureşti, să fie trimise în România unităţi militare blindate şi ale flotei aeriene, Germania să livreze armatei române materiale de război, în special tancuri şi tunuri antiaeriene şi a insistat pentru începerea tratativelor referitoare la colaborarea dintre forţele militare germane şi române.

Conducătorul Statului considera că odată cu sosirea trupelor germane în România, Germania îşi asuma un angajament ferm şi public de a garanta noile frontiere ale statului român împotriva oricărei alte puteri. Pe baza hotărârii adoptate de Hitler la 20 septembrie, primele unităţi ale Misiunii Militare Germane au intrat în România în dimineaţa zilei de 10 octombrie. În toamna anului 1940, misiunea militară germană pentru armata de uscat cuprindea 701 ofiţeri, 16.860 trupă, 3.679 autovehicule şi 163 care de luptă, pentru ca în februarie 1941, efectivele acestei misiuni să ajungă la 367.744 de oameni[4]. Cele mai importante unităţi s-au stabilit în zonele cheie: Bucureşti, Târgovişte, Valea Prahovei. În luna martie 1941, după semnarea Protocolului de colaborare militară bulgaro-german, cele mai multe unităţi germane de pe teritoriul României au trecut în Bulgaria de unde în aprilie acelaşi an au atacat şi ocupat Grecia şi Iugoslavia. La 14 octombrie 1940, pe baza unei înţelegeri stabilite între ministrul Italiei la Bucureşti, Pellegrino Ghigi şi generalul Antonescu, a sosit în România şi un grup de ofiţeri aviatori italieni. Ulterior, cu ocazia convorbirilor purtate de Ion Antonescu la Roma cu Benito Mussolini, s-a căzut de acord pentru trimiterea în România şi a unor subunităţi de vânători alpini şi de marinari italieni, prezenţa acestora având însă un caracter mai mult simbolic datorită numărului lor redus. Era evidentă tendinţa generalului Ion Antonescu de aderare la Axa Roma-Berlin-Tokio. În acest scop el întreprinde în luna noiembrie o serie de vizite în Italia, având convorbiri cu Mussolini şi apoi în Germania unde are primele întrevederi cu Führerul Adolf Hitler şi semnează, la 23 noiembrie, aderarea României la Pactul Tripartit. Întors la Bucureşti, el declara: „...Pot să vă asigur astăzi că mă întorc cu încrederea Führerului şi a poporului german, România merge la biruinţă; România va avea drepturile ei". Se gândea, fără îndoială, la drepturile asupra teritoriilor româneşti ocupate în mod samavolnic în vara anului 1940. După cum se poate sesiza, amplul şi complexul proces de reorganizare şi modernizare a armatei a fost conceput pe baza analizei pertinente a realităţilor şi posibilităţilor statului român din acea perioadă. Se poate remarca dimensiunea acestui proces, aria sa de cuprindere precum şi planificarea lui în timp şi spaţiu, astfel încât obiectivele propuse să poată avea un sprijin real şi să poată fi obţinute.
Dezideratele Conducătorului Statului privind reconstrucţia din temelii a armatei fiind pe deplin realizată, în vara anului următor (1941), în scopul refacerii graniţelor ţării, generalul Ion Antonescu a angajat ţara în război alături de Germania, împotriva Uniunii Sovietice.


1 Arhivele Militare Române (în continuare A.M.R.), fond 333, dosar nr.106, f.112, 125.
2 Monitorul Oficial nr.210 din 10 septembrie 1940, p.5306.
3 Istoria Militară, Op.cit., p.376.
4 Armata Română..., Op.cit., p.56. footer