Revista Art-emis
Învingătorii scriu istoria. Cu sânge PDF Imprimare Email
Gabriel Tudor   
Miercuri, 10 Aprilie 2013 08:39
Nürnberg,1945 art-emisComandant al Wehrmachtului şi unul dintre cei mai temuti lideri militari germani in timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, feldmareşalul Keitel spunea, în timpul procesului de la Nürnberg, adresându-se judecătorilor aliaţi că „dacă soarta razboiului ar fi fost alta, voi ar fi trebuit să vă aflaţi în boxa acuzatilor". Cuvintele celui care ulterior va fi condamnat la moarte şi executat pentru crime de război conţin un mare adevăr, în sensul că, de-a lungul conflictului, armatele aliate s-au făcut responsabile de multe atrocităţi, nefiind însă, niciodată, judecate sau condamnate pentru acestea. Care au fost cele mai strigătoare la cer dintre aceste crime de război trecute cu vederea, să rememoram împreună, în rândurile ce urmează.

Francezii

Asemenea fapte reprobabile sunt cunoscute de istorici dar prea puţin discutate, motivându-se necesitatea de a nu „redeschide răni ale trecutului". La război, ca la război, spun cei ce încearcă să găsească circumstanţe atenuante comportamentului inuman de care au dat dovada, în unele situaţii, militarii aliaţi. Şi totuşi, istoria nu poate trece peste crime comise împotriva civililor sau a prizonierilor de război, prin încălcarea oricăror convenţii şi legi umane nescrise. Iar asemenea episoade nu au lipsit, pe parcursul războiului. Unele dintre ele au fost motivate de răzbunare, ca execuţiile sumare ale prizonierilor de război germani, duse la îndeplinire de luptătorii din Rezistenţa franceză, dupa septembrie 1944. Nu doar membrii Maquis-urilor s-au comportat astfel, ci şi soldaţii din armata regulată fraceză - de pilda trupele marocane, cunoscute sub denumirea de Goumiers, au comis mii de violuri în Italia, după batalia de la Monte Cassino, căzându-le victime femeile dar şi copiii italieni!

Sovieticii

Sovieticii au comis atrocităţi infioratoare, despre care, în lagărul comunist nu s-a spus sau scris niciodată nimic, până în 1989, dar care au fost prezentate pe larg în lumea occidentală. Totuşi trebuie să reamintim că Uniunea Sovietică nu a semnat Convenţia de la Geneva (1929) privind tratamentul prizonierilor de război, motiv pentru istoricii ruşi încearcă să gasească circumstanţe atenuante deciziilor luate atunci de Stalin, cu privire la lichidarea a mii de prizonieri de război, germani şi polonezi.[1] O asemenea „ascundere după deget" nu va şterge însă responsabilitatea pentru masacre precum cele petrecute in zona Danzig, Pomerania şi Silezia, în timpul bataliei pentru Budapesta sau a celei pentru Berlin.

Cel mai faimos masacru rămâne cel de la Katyn.[2] În timpul acestei acţiuni, aproximativ 22.500[3] de cetăţeni polonezi au fost executaţi în trei locuri diferite în primăvara anului 1940. Majoritatea celor ucişi erau ofiţeri capturaţi ca prizonieri de război în timpul războiului polonez de apărare din 1939, dar printre cei executaţi se aflau şi numeroşi civili.

Din documentele cercetate, indeosebi în perioadele guvernărilor Gorbaciov şi Eltîn, reiese că politia politica N.K.V.D. a selecţionat cu premeditare pentru execuţie, ofiţeri şi oameni cu pregătire, ingineri, profesori, avocaţi, înalţi funcţionari, latifundiari, aristocraţi, preoţi. N.K.V.D.-ul a aplicat o epurare pe criterii de „clase sociale".[4] Ordinul de execuţie, a fost emis de N.K.V.D. la 5 martie 1940 şi a fost semnat şi de Nikita Hrusciov, potrivit unei mărturii documentate din partea şefului N.K.V.D.-ului, Lavrenti Beria.

Britanicii şi americanii

Istoricul german Jorg Friedrich susţine că Winston Churchill ar fi trebuit judecat post-mortem pentru decizia bombardării Germaniei, între lunile ianuarie şi mai 1945. Iar omologul său britanic, Donald Boxham, încuviintează că bombardamentul asupra Dresdei, din 13-14 februarie 1945, a fost o crimă de război, soldată cu zeci de mii victime nevinovate. De asemenea, s-au facut speculaţii şi în ceea ce priveşte torturarea prizonierilor germani în aşa-numita „Cuşca din Londra", o închisoare militară unde aceştia au fost internaţi şi torturaţi, în timpul şi după Al Doilea Război Mondial. Militarii americani nu au fost nici ei uşă de biserică, fiind responsabili de numeroase crime de război. De pilda, „masacrul de la Canicatti", produs în timpul invaziei Aliate în Sicilia, în iulie 1943.

Desi orăşelul sicilian se predase deja în faţa armatei americane iar trupele germane părăsisera localitatea, locotenent-colonelul McCaffrey a ordonat ca mai multe zeci de civili să fie închişi într-o fabrică de săpun dezafectată şi mitraliaţi de soldaţii din Poliţia Militară. Incidentul a fost trecut sub tăcere, de teama unor represalii din partea populaţiei civile, dar s-a efectuat o ancheta internă în urma căreia însă McCaffrey a fost scos basma curată. Despre masacrul de la Canicatti s-a aflat abia in 1974, când el a fost făcut public de Joseph Salemi, fiul unui soldat ce fusese martor ocular la aceasta crimă. De asemenea, în satul belgian Malmedy 25 soldaţi germani din trupele S.S. au fost executaţi, deşi se predaseră fără luptă. Incidentul a fost dezvăluit de către un soldat american, care a refuzat să facă parte din plutonul de execuţie, dar, la fel, a fost muşamalizat de autoritatile militare americane.

Potrivit legilor internaţionale, asigurarea hranei pentru populaţia civilă din teritoriile germane ocupate, după încheierea războiului, intra în sarcina armatei americane. Însa istoricul american Richard Dominic Wiggers susţine că acest proces a fost desfăşurat în mod deliberat contrar uzanţelor, ducând la infometarea şi moartea prin inaniţie a mii de civili. În cadrul procesului de la Nürnberg, amiralul german Karl Donitz a fost condamnat şi a executat 10 ani de închisoare, din cauza ca ar fi emis ordine privind „războiul submarin total". Dar există dovezi că atât Royal Navy cât şi Marina Statelor Unite ar fi avut ordine similare, fără însă ca liderii care au luat aceste decizii să fie pedepsiţi. În Pacific, tratamentul aplicat soldaţilor japonezi care se predaseră a fost la fel de crud şi sute de prizonieri au fost executaţi, fără judecată. Istoricul american John W. Dower notează că „în ultimii ani ai războiului contra Japoniei refuzul soldaţilor niponi de a se preda s-a îmbinat în mod oribil cu refuzul americanilor de a lua prizonieri".

Dower explică însă că a existat un cerc vicios: soldaţilor japonezi li s-a inoculat în minte că, dacă s-ar fi predat, ar fi fost torturaţi sau ucişi, şi de aceea luptau cu atâta îndârjire, preferând să moară cu arma în mână decât să capituleze. Pe de altă parte, existau zvonuri potrivit cărora, în multe cazuri, prizonierii japonezi ascundeau arme albe sub uniformă şi ucideau cu ele personalul medical american, aşa încât, pentru a înlătura orice risc, soldaţii americani preferau să ucidă în loc sa ia prizonieri. De departe însă, cel mai grav act comis în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial rămâne bombardamentul atomic asupra oraşelor Hiroshima şi Nagasaki. În 1963, deşi a evitat să se pronunţe asupra legalităţii lansarii bombelor, Tribunalul Districtual din Tokyo a concluzionat că „atacurile au provocat suferinţe severe şi nediscriminatorii asupra civililor, violând cele mai elementare principii care guvernează desfăşurarea unui război".

Chinezii

Forţele nationaliste chineze care au luptat contra ocupanţilor japonezi nu s-au dat nici ele în lături de la comiterea de crime de război. În 1937, lângă Shanghai, omul de afaceri elveţian Tom Simmen a surprins în imagini masacrele comise împotriva prizonierilor de război japonezi şi a civililor chinezi acuzaţi de colaboraţionism. În 1996, pozele au fost date publicităţii de fiul lui Simmen, în ele aparând detalii şocante, cu soldaţi decapitaţi sau împuscaţi la zid. În mai 1943, pătrunzând în provincia Hubei, naţionaliştii au ordonat locuitorilor oraşelor să le părăsească imediat; toţi cei ce au refuzat au fost executaţi.[5]

Grafica - Ion Măldărescu
-------------------------------------------------------------
[1] n.r. - şi români
[2] Ibidem, cel de la Bălţi a fost mult mai mare, 50.000 de prizonieri militari români, germani, unguri, cehi, slovaci... au fost împuşcaţi de trupele N.K.V.D. şi aruncaţi în mlaştinile oraşului
[3] cf. cercetatorului rus Victor Zaslavsky.
[4] Ibidem.
[5] http://www.revistamagazin.ro/content/view/7219/8/ footer