Revista Art-emis
Calvarul limbii române în Basarabia sub dominaţia ţaristă (2) PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Dinu Poştarencu, Chişinău   
Vineri, 29 Martie 2013 02:25
Prof. univ. dr. Dinu Poştarencu, art-emisSub regimul generalului I.M. Harting

La începutul lunii mai 1813, Scarlat Sturza s-a îmbolnăvit grav. Prin certificatul din 17 mai 1813, medicul A. Erlenvein a adeverit următoarele: „Din momentul intrării lui în exerciţiul funcţiunii, guvernatorul civil al Basarabiei a fost împovărat necontenit cu diferite activităţi şi, ca urmare a istovirii sistemului nervos, a suportat un atac de apoplexie, provocându-i o paralizie, din care cauză nu poate mişca mâna dreapta"[1]. La 18 mai, general-maiorului I.M. Harting[2], sosit de la Hotin, i-a fost remis, în calitatea sa de şef militar al Basarabiei, următorul aviz dictat de suferindul Sturza: „Starea sănătăţii mele, dar, mai cu seamă, imposibilitatea de a mişca mâna dreaptă, paralizată, mă împiedică, de la un timp încoace, să exercit funcţia de guvernator civil al Basarabiei, încredinţată mie de împărat, şi să semnez acte. În acelaşi timp, e cu neputinţă de presupus dacă mă voi însănătoşi în curând şi dacă voi fi în puteri să fac faţă obligaţiilor puse în sarcina mea. Situaţia în care mă aflu, expusă deja Excelenţei Voastre şi confirmată prin certificatul eliberat de inspectorul Serviciului Sanitar din Basarabia, doctorul Erlenvein, poate să oprească mersul treburilor ce ţin de competenţa guvernatorului civil. Făcându-mi datoria sfântă de supus al Maiestăţii Sale Imperiale şi fiind angajat să evit şi să previn pe toate căile orice prejudiciu adus beneficiului statului, administrării publice, în cadrul provinciei încredinţată mie de împărat, sunt pus în situaţia extremă să adresez Excelenţei Voastre, ca şef militar local, umila rugăminte de a binevoi, în virtutea aceleaşi datorii de adevărat fiu al patriei, să luaţi în primire exercitarea funcţiei de guvernator civil, conform instrucţiunilor şi dispoziţiilor particulare, până la însănătoşirea mea sau până la o soluţionare imperială specială"[3].

A doua zi, Harting i-a raportat împăratului despre modificarea survenită în conducerea de vârf a Basarabiei[4] şi, drept urmare, în primele zile ale lunii august 1813, la Chişinău, a parvenit decretul imperial din 17 iunie 1813, expediat din localitatea sileziană Pietersweld, prin care s-a dat următoarea dispoziţie: „Pentru ca această regiune câştigată recent, care necesită organizare şi o mai bună protecţie, să beneficieze de o administrare potrivită cu împrejurările de acolo, găsesc de cuviinţă ca, până la numirea unui guvernator în regiunea Basarabia, funcţia respectivă să fie exercitată de către general-maiorul Harting, cumulând funcţiile de guvernator militar şi civil"[5]. Desemnat cu statut de interimar în postul de guvernator civil, general-maiorul Harting s-a aflat la cârma Basarabiei timp de trei ani. Pe parcursul guvernării sale, el şi-a permis, în unele situaţii, să neglijeze legile locale, lăsate locuitorilor în virtutea Regulamentului privind constituirea administraţiei provizorii în Basarabia din 23 iulie 1812, dispunând să fie aplicate cele ruseşti, ignora statutul oficial al limbii române, acordat prin acelaşi regulament. Concomitent, el a urmărit scopul de a introduce tipul rusesc de administrare, în pofida faptului că Alexandru I, prin decretul din 31 mai 1813, a ordonat: „În forma actuală de administrare a Basarabiei să nu intervină nici o schimbare până la emiterea unui decret"[6].

La 21 mai 1813, proaspătul guvernator civil l-a pus în fruntea Direcţiei a III-a a Departamentului al II-a pe Lugovski, funcţionar rus[7]. Sporirea personalului Cancelariei Guvernatorului Civil al Basarabiei. Devenind guvernator civil, Harting a majorat numărul funcţionarilor ruşi din cadrul Cancelariei Guvernatorului Civil al Basarabiei. La 1 august 1813, el a înştiinţat Departamentul al II-lea despre următoarea sa decizie: „Având în vedere sporirea în ultimul timp a activităţii Cancelariei Guvernatorului Civil al Basarabiei, din cauza sosirii şi expedierii unui număr mare de hârtii oficiale doar în limba rusă, comparativ cu perioada de odinioară, când pe lângă guvernatorul civil funcţiona o cancelarie deosebită de limba moldovenească, şi fiind numărul actual de funcţionari insuficient pentru a face faţă volumului mare de lucru, am considerat necesar să angajez suplimentar în cancelarie doi funcţionari, pe Vitoşevski şi Pripaltov, care să fie retribuiţi anual fiecare cu suma de 500 de lei"[8]. În plus, i-a mai angajat pe Belklimov şi Puha[9].

La 12 august 1813, în statele Cancelariei a fost încadrat în calitate de traducător comisul Ianachi Scordeli, care poseda limbile greacă, română şi turcă[10]. În iunie 1816, tot personalul Cancelariei Guvernatorului Civil al Basarabiei era constituit doar din funcţionari alogeni[11]. Statul de funcţii din cadrul Cancelariei, prezentat rezidentului plenipotenţiar, A.N. Bahmetev, de către Harting, imediat după intrarea în exerciţiul funcţiunii a celui dintâi, nu conţine nici o menţiune referitoare la existenţa Cancelariei Moldoveneşti a Guvernatorului Civil al Basarabiei. Prin urmare, pe parcurs, Harting a lichidat această subdiviziune a Cancelariei Guvernatorului Civil. Printre angajaţii Cancelariei, la 1816, se numărau şi trei traducători: Litke (de franceză şi germană), P. Repe (traducător peste schemă) şi Belklimov (de limba română)[12]. Admonestarea ispravnicului Panait Catargi. Deoarece în cadrul administraţiei de la Chişinău, condusă de Harting, activau mulţi funcţionari ruşi, iar angajaţi ai isprăvniciilor erau doar funcţionari români, cu unele excepţii (bunăoară, ispravnicul Satovski), s-au iscat disensiuni în ceea ce priveşte limba în care erau scrise actele oficiale. Un asemenea caz s-a produs în prima fază a guvernării lui Harting. La 24 octombrie 1813, acest general de obârşie olandeză, adept al şovinismului rus, l-a admonestat pe ispravnicul ţinutului Greceni, Panait Catargi, din următorul motiv: „Departamentul I m-a informat că Dumneavoastră aţi înapoiat Departamentului patru decrete trimise spre executare din cauza că nu cunoaşteţi limba rusă şu nu aveţi nici traducător, nici pisar rus. Deşi pentru această desconsiderare a dispoziţiilor date de conducere trebuie să fiţi supus, conform legii, unei amenzi, eu, însă, dorind iniţial să vă avertizez în privinţa acestei fapte, vă aplic o mustrare aspră şi vă poruncesc să depuneţi toată străduinţa pentru a respecta ordinele autorităţilor. Să exercitaţi permanent funcţia, în caz contrar, după cele întâmplate, veţi fi neapărat supus amenzii. Totodată, vă atrag atenţia că, la fel ca şi ceilalţi ispravnici, trebuie să aveţi traducător sau pisar rus"[13].

I.M. Harting obiectând Departamentului al II-lea. La 17 iunie 1813, generalul Harting a cerut explicaţii Departamentului al II-lea în legătură cu următorul caz, pe care l-a interpretat de pe poziţii şovine: „În privinţa ordinului dat de mine privind repararea podurilor de peste lacurile Catlabug şi Chitai, ispravnicul ţinutului Bender, Satovski, mă informează că Departamentul al II-lea i-a transmis acest ordin adjunctului său, ispravnicului moldovean, serdarul Vasilache, care, fără să-i comunice conţinutul ordinului, l-a executat de unul singur". Indignat din motivul că a fost neglijat funcţionarul rus, care, cu aere de stăpânitor, l-a coborât pe demnitarul moldovean, sub aspect ierarhic, pe o treaptă mai inferioară decât a sa, Harting a cerut departamentului să-i raporteze imediat „din ce cauză porunca cu privire la reparaţia podurilor i-a fost dată doar serdarului Vasilache, din moment ce el este adjunctul lui Satovski. Ei trebuie să se informeze reciproc pentru a rezolva în comun problemele, ambii fiind în egală măsură responsabili de ordinea din ţinut"[14].

Aducându-i la cunoştinţă lui Harting, la 9 noiembrie 1813, că, în conformitate cu obiceiul local, după expirarea unui an, sunt permutaţi funcţionarii isprăvniciilor, consilierul Departamentului al II-lea, Matei Crupenschi, i-a propus pe următorii boieri să preia, la 15 noiembrie, funcţia de ispravnic: în ţinutul Soroca - Panait Catargi, în locul lui Iordache Donici, şi Manolache Vârnav, în locul lui Dimitrache Donici; în ţinutul Hotin - serdarul Vasilache, în locul lui Manolache Vârnav; în ţinutul Iaşi - Ştefan Râşcanu, în locul lui Ioniţă Iamandi; în ţinutul Hotărniceni - Ioniţă Iamandi, în locul lui Constantin Rusu; în ţinutul Greceni - Ioan Cantacuzino, în locul lui Panait Catargi; în ţinutul Bender - Constantin Bodescu, în locul serdarului Vasilache[15]. Harting aprobă această listă la 11 noiembrie 1813[16]. Remarcăm că obiceiul local nu a fost aplicat şi în privinţa lui Satovski, căruia la fel îi expirase anul de aflare în postul de ispravnic al ţinutului Bender. Mai mult decât atât, postul de vechil din ţinutul Bender îl deţinea, din ianuarie 1813, V.I. Satovski, fratele ispravnicului[17].

Întrucât C. Bodescu nu a acceptat postul ce i s-a propus, la 2 decembrie 1813, în locul lui a fost trimis să exercite temporar funcţia de ispravnic al ţinutului Bender clucerul Apostolache Burda[18], care a ocupat acest post până în luna iulie 1814. În raportul din 7 iulie 1814 al Departamentului al II-lea, semnat de consilierul acestui departament, spătarul Iordache Bucşănescu, şi prezentat lui Harting, se menţionează referitor la înlocuirea lui A. Burda: „Deoarece expiră termenul obişnuit de exercitare a funcţiei de ispravnic al ţinutului Bender de către clucerul Apostolache Burda, în locul lui să fie numit sulgerul Iordache Sala"[19]. Harting a încuviinţat propunerea. În realitate, deşi fusese instalat temporar, „termenul obişnuit" de un an nu expirase pentru clucerul A. Burda. Pe de altă parte, Departamentul al II-lea nici de această dată nu a ţinut cont de expirarea „termenului obişnuit" de exercitare a funcţiei de ispravnic al ţinutului Bender de către Satovski. Evident, intenţionat. Şi, bănuim, din ordinul lui Harting, care ştia prea bine că în cazul lui Satovski nu se respectă legea locală. Chiar în proiectul de organizare a administraţiei civile a Basarabiei, întocmit în februarie 1814 din ordinul lui Harting, este specificat în această privinţă: „ispravnicii sunt schimbaţi anual după obiceiul moldovenesc"[20].

Ca şi în cazul cu serdarul Vasilache, între Satovski şi sulgerul Sala s-au iscat neînţelegeri. Prin adresa din 25 mai 1815, Departamentul al II-lea l-a înştiinţat pe Harting despre următoarele: „În cadrul acestui guvern a fost audiat raportul din 3 mai al ispravnicului ţinutului Bender, Satovski, în care se spune: tovarăşul său, sulgerul Iordache Sala, i-a declarat în mod serios că el, după rang, este mai mare decât Satovski. Necunoscând la ce clasă (a ierarhiei ruse - n.a.) poate fi atribuit sulgerul în raport cu ofiţerul rus, Satovski cere o asemenea informaţie de la guvern"[21]. Având în vedere conotaţia politică a conflictului apărut între aceşti doi ispravnici, departamentul a decis: circumstanţele în cauză să fie prezentate spre examinare lui Harting. Acesta a înclinat balanţa în favoarea lui Satovski: „Întrucât ispravnicul ţinutului Bender are rang rusesc, fiind de clasa a X-a (corespundea gradului militar de ştab-căpitan - n.a.) atunci el trebuie să deţină superioritatea în raport cu ispravnicul moldovean"[22]. A. Satovski ocupa postul de ispravnic al ţinutului Bender şi la 31 iulie 1816[23]. Acuzaţie împotriva lui Matei Crupenschi. La 29 noiembrie 1813, Harting a dispus Departamentului I să ia jurământul de exercitare a funcţiei de la spătarul Iordache Bucşănescu, pe care l-a numit în locul banului Iordache Millo în calitate de serdar al ţinutului Orhei. În legătură cu această dispoziţie, funcţionarii ruşi din cadrul Departamentului I, consilierul Leibin şi expeditorul Levcenko, i-au raportat lui Harting, la 16 decembrie, că M. Crupenschi i-a luat lui Bucşănescu jurământul la el acasă, fără să anunţe departamentul. Cazul este lipsit de importanţă, menţionau raportorii, însă Crupenschi face abuz de putere, ceea ce „influenţează asupra funcţionarilor moldoveni de a se supune mai puţin altor şefi"[24]. Harting, evident, i-a cerut lui Crupenschi să-i dea imediat explicaţii în privinţa acestei întâmplări. Constatăm, deci, prezenţa unei atitudini ostile între funcţionarii moldoveni şi cei ruşi.

Implicarea mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni în administrarea civilă a Basarabiei. Cunoscând îndeaproape particularităţile şi necesităţile Basarabiei şi „având grijă de interesele Rusiei"[25], după cum s-a exprimat cercetătorul Dimitrie Şceglov[26], mitropolitul Bănulescu-Bodoni a socotit de datoria sa să prezinte oficialităţilor ruse consideraţiile sale referitoare la modificările optative în organizarea administrativă a Basarabiei. La 31 octombrie 1813, el i-a comunicat oberprocurorului Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, A.N. Goliţân, că nu poate privi „cu indiferenţă totul ce se întâmplă" în provincie, din care motiv „este foarte necesar de a ameliora administrarea civilă de aici; mai cu seamă, este trebuincios un guvernator, care să posede toată informaţia cu privire la problemele administrării civile, deoarece de calitatea administrării civile depinde, ţinând seama de aflarea la frontieră, şi sporirea populaţiei în această provincie, şi scăderea acesteia, prin urmare, şi folosul sau prejudiciul pentru stat"[27]. Deci, „pentru binele acestei regiuni şi ca interesul de stat şi devotamentul faţă de Imperiul Rus al popoarelor învecinate să nu suporte pagube", mitropolitul a propus să fie desemnat, fără întârziere, un guvernator civil capabil, adresându-i lui Goliţân rugămintea să intervină în această privinţă. Totodată, Bănulescu-Bodoni l-a recomandat pe general-maiorul Ilie Catargi[28] pentru a fi numit în postul de guvernator civil al Basarabiei, caracterizându-l astfel: „Nu o singură dată am fost martor ocular al devotamentului său adevărat faţă de Rusia şi interesele statale; am remarcat la el, având un comportament cinstit, capacitatea de a conduce această regiune din toate punctele de vedere; pe lângă aceasta, el cunoaşte limba locuitorilor de aici, întrucât face parte din boierii moldoveni de prim rang, fiind demult în supuşenia şi serviciul Rusiei"[29]. După cum l-a mai informat mitropolitul pe Goliţân, la acea dată I. Catargi exercita funcţia de comisar de frontieră, iar doi fii ai săi, ofiţeri, şi ginerele, în grad de general, erau înrolaţi în armata rusă. Însă guvernul imperial nu a ţinut cont de propunerea mitropolitului, menţinându-l în funcţie pe I.M. Harting.

D. Şceglov a opinat următoarele referitor la guvernarea acestuia: „Noul guvernator s-a apucat cu o energie extraordinară să diriguiască regiunea şi să elimine abuzurile ce s-au înrădăcinat în cadrul ei; dar activitatea lui energică nu a adus provinciei nici un folos, deoarece această activitate nu era pusă în concordanţă cu obiceiurile şi firea locuitorilor. Versat insuficient în domeniul obiceiurilor şi legilor locale, generalul Harting nega completamente existenţa lor şi în activitatea sa administrativă a început să aplice legile ruseşti contrar privilegiului confirmat de împărat"[30]. După cum susţine Leon Casso, instalarea lui Harting în scaunul de guvernator civil n-a fost întâmplătoare, şi anume din considerentul că „numirea unui om, care sta mai departe de boierii moldoveni decât Sturza, a fost determinată nu numai de dorinţa guvernului de a avea un reprezentant mai energic la Chişinău, dar şi de tendinţa vădită de a apropia administraţia Basarabiei de sistemul întregului stat"[31]. Totuşi, într-un anumit sens, instalarea lui Harting a fost întâmplătoare, ea producându-se ca urmare a propunerii pe care i-a făcut-o acestuia Scarlat Sturza, la 18 mai 1813, de a-i prelua funcţia din cauza îmbolnăvirii sale. Împăratul Alexandru I, ale cărui preocupări majore, în acest timp, erau orientate asupra acţiunilor militare împotriva oastei napoleoniene ce se retrăgea, nu a făcut altceva decât a acceptat recomandarea lui Sturza, însă cu o oarecare rezervă, acordându-i lui Harting statut de interimar, pe care acesta l-a deţinut până la demiterea sa.

Intervenţia unui grup de boieri pe lângă Consiliul de Stat al Rusiei. La 29 ianuarie 1814, 22 de boieri au semnat o petiţie adresată Consiliului de Stat al Rusiei, în care au atras atenţia acestui înalt for de pe Neva asupra agravării situaţiei sociale în Basarabia din cauza cârmuirii ei de către unele persoane cu interese mercantile. Au trecut 16 luni, declarau petiţionarii, de când această regiune (numită gubernie în petiţie), „afierosită întru sloboda răpirii iubitorilor de rău câştig ocârmuitori să tânguieşte supt giugul urmărilor celor răi şi ai priincoasii împuternicirii a unora din slujbaşii ocârmuirii Basarabiei. Cea mai mare parte din boierii di aice, dipărtaţi cu totul de toati împărtăşirile acestii ocârmuiri, sânt siliţi a rămâne" numai ca privitori ai orânduielii şi împilărilor care se „pricinuiesc la toati treptili". Nenorocirile care cresc din zi în zi se datorează „acelor optusprezăce luni cari încă nu erau trecuti după trahtaturile săvărşiti la Bucureşti, iar pi di altă parte din întâmplările celor mai mari trebuinţi[32] cari opresc înalta stăpâniri di a ridica o osăbită luari aminti şi pentru închipuire alcătuirii acestii părţi şi în sfârşit din lipsa di la împărătescul scaun Împărăteştii Sali Măriri cari urmează după aceste mari întâmplări. Drept aceia boierii de aici, încredinţaţi fiind pentru făcătoare de bini şi milostivitoare îngrijire a Împărăteştii Sali Măriri către pământul acesta, cu atât mai mult era dator ca să păzească răbdări, pentru că să ştia să nu aducă cu jalobile lor vreo pricină de ce mai mică împotriva cugetării a norodului acestuia cătră buna cunoştinţă a îngrijării cei iubitoare de omeniri a Monarhului, cari a binevoit a împreuna pământul acesta întru sfânta ocârmuire a schiptrului său. Aşa dar fiind boieri să hrăne cu nădejde, cari şi acum urmează, că alta mai priincioasă vremi şi întâmplări vor aduce înlesniri spre a să îndrepta aşezare unei părinteşti oblăduiri în gubernia aceasta şi că încăpere rălelor urmări se va dizrădăcina şi întâmplătoarele nenorociri se vor îndrepta. Aceste cugetări vor fi ţinut întru tăceri di boierii di aici, dacă încăpere urmărilor cari ave la început o înfăţoşari numai di răutăţi particularnică n-ar fi agiuns după aceasta a să face şi păgubitoari şi pricinuitoari de stricăciuni împărăteştilor folosuri. [...] Împărăteasca Sa Măriri, bini voind a arăta din început o dovadă a părinteştii sali purtări de grijă pentru fericirea lăcuitorilor a pământului adăogit cătră stăpânirea sa, li-au dăruit păzire pronomiilor[33] celor vechi şi au orânduit spre paza lor pi patriotul nostru" Sturza. Această regiune, alcătuită în temeiul regulamentului semnat de Ciceagov, a fost dată către „voinţa celui iubitor de rău câştig, a unuia anumi Crupenschi" şi, pe parcurs, prevederile regulamentului au fost acoperite, căci toate „ramurile ocârmuirii erau îngreunate în fiinţa persoanii aceştia şi, mai ales, sumile de bani în toată vreme aceasta era în rânduiala casii Sali şi a întrebuinţărilor Sali. Iară întrare veniturilor şi cheltuielili ci să face, în sfârşit celi mai multi fără documenturi, cari documenturi şi cnigă[34] cuprinzătoari a sumelor s-au făcut după câteva luni la o osăbită cănţălarie moldovenească ce era lângă gubernatorul Sturza.

Rânduire în boieri acelor cari erau mai înainti de deschidere guberniii spânzura[35] numai di voinţa acestuia şi locurile ispravnicilor di la ţinuturi să împarţă numai prin alegeri a numitului Crupenschi". În sfârşit, a fost instituit Guvernul Regional al Basarabiei şi „asuprita această parti a locului" s-a bucurat, „însă iară încăpere ce cumplită a numitului Crupenschi". Îndată după deschiderea acestei instituţii, i s-a dat lui Crupenschi „oblăduire deparamentului al 2-lea şi acest om micşurat în patria sa ca di mai dinainte, întru cari altă nu era nimică decât un tălmaci pi lângă prezădenţi, a luat stăpânire sa finansul Basarabiei". Câştigând „slăbiciune ocărmuitorului", Matei Crupenschi „nu întâmpina nici o împiedcari cătră împlinire iubirei sali de răli câştiguri"[36]. El era „cunoscut întru ispitire slujbelor, slujind de când au venit oştile pe lângă prezădenţi şi după aceasta pe lângă gubernatorul Basarabiei"[37]. După ce Sturza, din pricina bolii sale, a „luat ostafcă[ ]", mai declarau petiţionarii, s-a dat dispoziţie să se „facă arătări pentru persoanile ci s-au împărtăşit la ostinelile slujbii şi numai pi d-lui Crupenschi l-au prestavlisit[38]" şi pe alţi câţiva „dintru ai săi pi cari însuşi au vrut să-i adaugă în arătare ci s-au făcut într-ascunsu şi au rămas uitaţi persoane ci au slujit în celi mari locuri a Basarabiei".

Semnatarii petiţiei l-au învinuit pe Matei Crupenschi că aducea pricinile[39] la el acasă şi, schimbându-le „după voinţa sa, le încurcă din zi în zi şi le aduce întru opriri". O asemenea închipuire de ocârmuire, adică de împărţire a slujbelor către „oameni necredincioşi" şi învrednicirea răsplătirilor către persoane care „n-au avut meriton, au pricinuit cătră lăcuitorii Prinţipatului Moldavii o nepriincioasă cugetari şi mulţi dintru dânşii şi din rudeniile noastre ce erau gata să să muti în locul gubernii, aducând împreună în destulă averi, au schimbat hotărârile lor şi au rămas în patria lor. Însuşi locuitorii ci se află lângă Prut arată cugetile lor spre a fugi la Moldavia ca să scapi di asprime ocărmuitorilor pământeşti, precum şi şi sati întregi au fugit pentru cari oblăduire de aici ari ştiinţă întru acest chip, dar, în loc să îndemni cu plăcută năzuire norodului megiaşit, pentru cari este cuprindere şi enstrucţioani ci s-au dat cătră gubernatorul şi poruncă ca să să silească spre înmulţime lăcuinţii gubernii, ocârmuirea aceasta au îndemnat să să întoarcă la Moldavie oamenii cari cu cugetări ca să să aşeze în Basarabia"[41]. Chiar dacă au arătat numai o parte din „rălile urmări" care s-au făcut în această provincie, petiţionarii au cutezat să ceară atât pentru păzirea „folosului haznelii" imperiale „de răpire îndelungată, cât şi spre mântuire norodului de pătimiri", să fie îndepărtat M. Crupenschi din sfera administrativă a Basarabiei, unde i s-au acordat împuterniciri graţie slăbiciunilor cârmuitorilor. Totodată, ei au rugat să fie numit în postul de guvernator un „om ispitit cătră dreptati şi dipărtat de interes", calităţi pe care, potrivit asigurărilor ce le dădeau, le întrunea „sfetnicul boier de aici", general-maiorul Ilie Catargi, „patriotul nostru, cari, prin multile slujbili sali au câştigat iscusinţa ocârmuirii a pricinilor pământeşti"[42].

Petiţia a fost semnată de următorii boieri: banul Dimitrie Râşcanu, paharnicul Ioan Rusul, paharnicul Nicolae Catargiu, stolnicul Matei Donici, Iordache Donici, Ioniţă Rusu, comisul Ştefan Râşcanu, medelnicerul Constantin Rusu, stolnicul Matei Râşcanu, clucerul Dimitrachi Donici, medelnicerul Lupu Ruset, Constantin Rusu, Iordache Râşcanu, Iancu Donici, Vasile Iamandi, stolnicul Manolache Vârnav, Ilie Rusu, Dinu Rusu, Iordache Rusu, N. Donici şi Panait Catargiu.
Aşadar, prin această petiţie, semnatarii ei au urmărit scopul de a-l înlătura de la cârma Basarabiei atât pe Matei Crupenschi, pe care l-au prezentat drept un element extrem de corupt, cât şi pe Harting, deşi nu l-au nominalizat, propunând ca în calitate de guvernator să fie desemnat Ilie Catargi, recomandat la această funcţie, anterior, şi de mitropolitul Bănulescu-Bodoni.
Două organe noi de poliţie. În iulie 1814, Harting a informat Departamentul al II-lea că organele poliţieneşti din târgurile Bălţi şi Otaci sunt instituite în baza regulamentului rusesc cu privire la poliţie şi acestor două organe noi le-a poruncit să se conducă de legile ruseşti[43].

Necesitatea de traducători.

Harting, în calitatea sa de preşedinte al Adunării Generale a Departamentelor ale Guvernului Regional al Basarabiei, dar şi cei trei consilieri ruşi din cadrul Guvernului Regional aveau necesitatea de a cunoaşte conţinutul unor acte scrise în limba română, pe care le examina Adunarea Generală. De aceea, la 20 iulie 1814, Harting a anunţat Adunarea Generală: „Pentru a pune capăt dificultăţilor pe care le întâmpină Adunarea Generală în cazul traducerii diferitor documente din limba moldovenească în cea rusă, eu am ordonat Departamentului al II-lea ca funcţionarul de clasa a X-a Ianov, numit de mine în acest Departament în calitate de traducător de limba moldovenească, să se ocupe, suplimentar, şi în Adunarea Generală de traducerea hârtiilor"[44]. Ispravnici ruşi. Pe parcursul guvernării sale, Harting a tins să instaleze ruşi în isprăvnicii.

Prin raportul din 12 ianuarie 1814, Departamentul al II-lea i-a comunicat lui Harting că a executat ordinul de a-l transfera pe A. Satovski din postul de ispravnic al ţinutului Bender în cel de ispravnic al ţinutului Tomarova, în locul sulgerului Iordache Tudor, iar în calitate de ispravnic al ţinutului Bender l-a numit pe locotenent-colonelul în retragere Makarov[45]. Curând, însă, la 23 ianuarie, Harting l-a înştiinţat pe Satovski că îl lasă în postul de ispravnic al ţinutului Bender, iar pe Makarov l-a numit ispravnic al ţinutului Tomarova[46]. Pe data de 27 februarie 1814, principele A.B. Kurakin, care îşi avea sediul în oraşul Tulcin, i-a expediat lui Hartihg următoarea dispoziţie: „Comitetul de Curăţare din Basarabia[47], căruia i-am poruncit să inspecteze cordoanele instituite la hotarul Basarabiei cu posesiunile turceşti, mi-a raportat că vigilenţa a fost remarcată numai la ispravnicii desemnaţi din rândul funcţionarilor ruşi. Moldovenii, însă, având rude în posesiunile turceşti, urmăresc doar interese personale, fiind indiferenţi cu totul faţă de exercitarea dispoziţiilor date de şefi de a contracara pătrunderea molimei în Basarabia. De aceea, rog Excelenţa Voastră ca în posturile de ispravnic ale ţinuturilor care se învecinează cu posesiunile turceşti să fie numiţi dintre funcţionarii de încredere ruşi, iar moldovenii în nici un caz să nu mai ocupe aceste funcţii în ţinuturile de frontieră. Despre această dispoziţie a mea i-am adus la cunoştinţă Majestăţii Sale Imperiale"[48]. Iar Harting, la rândul său, a transmis-o spre executare, la 8 martie, Departamentului al II-lea[49].

„În virtutea dispoziţiei principelui Aleksei Borisovici Kurakin, cunoscută deja departamentului", se menţionează în ordinul din 9 martie 1814 dat de Harting Departamentului al II-lea, au fost operate două remanieri în cadrul isprăvniciilor: consilierul titular Ţivinski, funcţionar în Cancelaria Guvernatorului Civil al Basarabiei, a fost numit în calitate de ispravnic al ţinutului Iaşi[50], în locul slugerului Ciuhureanu, iar secretarul gubernial Andrei Nepeipivo, care, aflat la Chişinău, nu deţinea nici un post, - în calitate de ispravnic al ţinutului Codru, în locul serdarului Pavel Măcărescu[51]. Printr-un alt ordin, emis tot la 9 martie 1814, Harting l-a înlocuit pe ispravnicul ţinutului Greceni, Ioan Cantacuzino, cu funcţionarul rus Ivan Marcenko, motivând astfel: „Funcţia de ispravnic al ţinutului Greceni implică multe obligaţii foarte dificile ce ţin de transportarea proviziilor ale statului, livrarea lemnelor sau a stufului în Ismail şi satisfacerea altor cerinţe, înaintate de către unităţile militare, obligaţii care cu mult mai bine le poate executa un funcţionar rus, cu experienţă"[52].

La 5 aprilie 1814, Kurakin i-a comunicat suplimentar lui Harting în privinţa dispoziţiei sale de a numi ruşi în fruntea isprăvniciilor: „În ţinuturile de frontieră în care, potrivit dispoziţiei mele, D-voastră aţi numit funcţionari ruşi ca ispravnici, nu trebuie să fie îndepărtaţi boierii moldoveni şi moşierii locali de la participarea la administrarea civilă internă în cadrul ţinuturilor, conform obiceiurilor moldoveneşti, după cum este prevăzut în dispoziţiile amiralului Ciceagov cu privire la constituirea regiunii Basarabia, confirmate de împărat"[53]. Acordându-li-se atribuţia de ispravnic, funcţionarii ruşi au solicitat să dispună de pisari ruşi. La 8 martie 1814, ispravnicul ţinutului Tomarova, Makarov, care îşi avea sediul în târgul Reni, i-a comunicat lui Harting că nu reuşeşte să facă faţă tuturor sarcinilor, în situaţia când isprăvnicia, purtând o corespondenţă intensă, avea în state un sameş, care executa lucrările de secretariat în limba română. Din această cauză, sublinia el, este stringentă nevoie de un pisar rus[54]. Dând curs solicitării lui Makarov, Harting imediat a dispus Departamentului al II-lea să stabilească salariu pentru un pisar rus în acest ţinut[55].
Rugămintea de a-i pune la dispoziţie un pisar rus i-a adresat-o lui Harting, la 7 mai 1814, şi ispravnicul ţinutului Greceni, Marcenko, a cărui reşedinţă se afla în satul Frumoasa[56].

Desemnându-l, în iunie 1814, pe Aleksei Somov, fost poliţmaistru al oraşului Ismail (noiembrie 1812- iunie 1814), în funcţia de ispravnic al ţinutului Hotin (care, după tradiţie, se numea pârcălab), Harting i-a insuflat următoarele: „Dumneavoastră, în calitate de ofiţer rus, trebuie să fiţi primul ispravnic, iar tovarăşul Dumneavoastră, serdarul Vasilache, - cel de-al doilea ispravnic"[57]. La 17 iulie 1814, A. Somov i-a relatat de la Briceni lui Harting că, intrând în exerciţiul funcţiunii de pârcălab al ţinutului Hotin, a găsit multe activităţi ale Pârcălăbiei într-o mare delăsare, fără nici o ordine proprie cancelariei, iar un şir de ordine ale departamentelor neexecutate, întrucât acestea erau scrise în limba rusă, în timp ce „Pârcălăbia nu are oameni pricepuţi de a redacta în ruseşte"[58].

Unii funcţionari moldoveni din cadrul isprăvniciilor dădeau dovadă de nesupunere faţă de ispravnicii ruşi. La 1 iulie 1814, ispravnicul ţinutului Codru, Nepeipivo, i-a raportat din târgul Leova lui Harting în privinţa sameşului[59] Ioan Tăutu că nu-i dă ascultare pe linie de serviciu, că a plecat la Chişinău fără să-l pună la curent şi, revenind de acolo, fără să i se prezinte, adună de la oameni informaţii şi îi îndeamnă să înainteze reclamaţii împreună cu călăraşii. Imediat după numirea sa ca ispravnic, mai semnala Nepeipivo în raportul său, sameşul Tăutu l-a tratat cu ură. Deşi poruncise ca Tăutu să fie luat sub pază, Departamentul al II-lea l-a scutit de această pedeapsă[60]. Peste scurtă vreme, Ioan Tăutu a fost demis din funcţie. Prin ordinul din 31 august 1814, Harting l-a desemnat în postul de ispravnic al ţinutului Soroca pe funcţionarul de clasa a VI-a Andrei N. Pizani, în locul căpitanului Minozzi[61], care obţinuse gradul militar fiind angajat în serviciul Rusiei.

În raportul din 10 septembrie 1814, trimis Departamentului al II-lea, Somov a consemnat că, activând în cadrul comisiei create în vederea cercetării cazurilor de trecere clandestină a vitelor peste hotar, el a depus eforturi mari pentru a institui ordinea în desfăşurarea tuturor activităţilor. Dezordinea, după părerea lui, era cauzată „de lipsa unui secretar şi al pisarilor ruşi", constatând ca fiind insuficientă prezenţa doar a doi copişti de limba română pe lângă sameşul moldovean şi a unui traducător, care redacta actele în ruseşte. Această situaţie, menţiona el, l-a determinat să dispună angajarea unui traducător şi a unui conţopist sau şef de birou care să menţină ordinea în cancelarie şi să întocmească actele în limba rusă, precum şi a patru copişti (doi de limba rusă şi doi de română). Departamentul a transmis spre examinare acest raport lui Harting[62].

În următorul raport expediat lui Harting, Somov i-a comunicat: „Deşi am găsit în fiece ocol al ţinutului câte doi ocolaşi moldoveni, dintre care unii cu totul sunt analfabeţi, aceasta fiind cauza neglijenţei şi neexecutării prompte a dispoziţiilor, eu am fost nevoit, cu scopul de a îndeplini mai rapid ordinele date de Excelenţa Voastră şi decretele emise de către departamente, să numesc câte un rus, dintre ofiţerii în retragere, ca locţiitori, pe lângă fiecare ocolaş moldovean, mai cu seamă în ocoalele situate lângă Prut şi hotarul pe uscat, cu atât mai mult că odinioară, în temeiul legilor moldoveneşti, ocolaşii erau foarte puţin instruiţi în privinţa slujbei, pe când acum lor li se cere să activeze în virtutea legilor ruseşti, şi anume: să întocmească diferite tabele, inventare, anchete, precum şi alte informaţii pe care să le prezinte fără întârziere. Ca să nu se producă uneori întreruperi în activităţi, îndrăznesc să cer voie să permiteţi ocolaşilor să ia în interes de serviciu, în limitele ocolului său, câte doi cai de la locuitori pentru a se deplasa de la un sat la altul". Harting şi-a dat acordul ca ocolaşii să ia cai de la săteni[63].

Prin adresa din 22 decembrie 1814, expediată din târgul Căuşeni, unde se afla sediul Isprăvniciei ţinutului Bender, ispravnicul Satovski i-a solicitat lui Harting să desemneze un pisar rus, cu un salariu de 750 lei anual, propunându-l în această funcţie pe funcţionarul Kostenko[64]. Harting a rezolvat în mod favorabil cererea lui Satovski[65]. Deoarece o parte din corespondenţa oficială se purta în limba rusă, însăşi ispravnicii români, impuşi de această situaţie, solicitau să fie numiţi pisari ruşi în cadrul isprăvniciilor. Astfel, la 21 februarie 1815, ispravnicul ţinutului Hotărniceni, serdarul Pavel Măcărescu, desemnat în acest post la 28 ianuarie 1815[66], i-a scris lui Harting, din târgul Gura Galbenei, unde se afla sediul isprăvniciei: „Este necesar un pisar rus, din cauza că acum, în ţinutul Hotărniceni, sunt stabiliţi colonişti din ducatul Varşoviei, în privinţa cărora isprăvnicia raportează în limba rusă Excelenţei Voastre, precum şi altor instituţii şi persoane. Tot în ruseşte comunică şi cu militarii încartiruiţi în satele ţinutului"[67]. Deoarece lucrările de scriere în limba rusă din cadrul isprăvniciei le executa, de la 15 noiembrie 1814, funcţionarul de clasa a XIV-a Burenkov, Pavel Măcărescu l-a rugat pe Harting să-l confirme pe acesta în postul de pisar[68].

La 30 martie 1815, Departamentul al II-lea, apoi şi Harting au aprobat raportul ispravnicului ţinutului Codru, Nepeipivo, de a-l numi în calitate de sameş pe funcţionarul rus Tromsin, în locul lui Ciombul, demisionat pe motiv de boală[69]. Şi ispravnicul ţinutului Greceni, Marcenko, voind la fel să dispună de pisar rus, i-a cerut lui Harting, la 23 aprilie 1815, să fie introdus în schemă salariu pentru această funcţie[70]. Prin raportul din 31 mai 1815, expediat din târgul Făleşti, ispravnicii ţinutului Iaşi, Ioan Dicescu şi Ţivinski, i-au relatat lui Harting: „Dispoziţiile conducerii guberniale trimise isprăvniciei, precum şi adresele parvenite din partea organelor de poliţie ale regiunii Basarabia sunt redactate, în general, în limba rusă, cu excepţia unor porunci scrise în moldoveneşte, date foarte rar de către Direcţia Judiciară a Departamentului I. Dar isprăvnicia nu dispune de cancelarie rusă pentru a executa aceste dispoziţii, din care motiv ea este impusă de situaţie să înainteze Excelenţei Voastre spre examinare chestiunea privind desemnarea în cadrul ei a unui pisar şi a doi funcţionari de cancelarie pentru a redacta actele în limba rusă"[71]. Harting aprobă această solicitare a ispravnicilor ţinutului Iaşi.
---------------------------------------------------------------------------------
[1] ANRM, F. 5, inv. 2, d. 1, f. 5.
[2] Despre I.M. Harting vezi în capitolul Note biografice.
[3] Ibidem, f. 2.
[4] ANRM, F. 2, inv. 1, d. 80, f. 815v-816.
[5] ANRM, F. 5, inv. 2, d. 1, f. 23; ANRM, F. 22, inv. 1, d. 788, f. 3; ANRM, F. 205, inv. 1, d. 4, f. 2; Труды Бессарабской Губернской Ученой Архивной Комиссии, Кишинев, 1902, том II, p. 35.
[6] Полное собрание законов Российской империи, С.-Петербург, 1830, том XXXII, nr. 25393, р. 574-575.
[7] ANRM, F. 5, inv. 3, d. 1, f. 2-4; ANRM, F. 2, inv. 1, d. 80, f. 847.
[8] ANRM, F. 5, inv. 1, d. 1, f. 310v-311.
[9] Ibidem, f. 314.
[10] Ibidem, f. 430.
[11] ANRM, F. 17, inv. 1, d. 15, f. 19-20.
[12] Ibidem.
[13] ANRM, F. 5, inv. 3, d. 3, f. 319.
[14] ANRM, F. 2, inv. 1, d. 80, f. 1090v-1091.
[15] ANRM, F. 2, inv. 2, d. 4, f. 25-26.
[16] Ibidem, f. 27.
[17] ANRM, F. 2, inv. 2, d. 12.
[18] ANRM, F. 2, inv. 2, d. 4, f. 31.
[[19]] Ibidem, f. 129.
[20] Записки Бессарабского Областного Статистического Комитета, том III, p. 121.
[21] ANRM, F. 2, inv. 2, d. 4, f. 241.
[22] Ibidem, f. 242.
[23] ANRM, F. 4, inv. 1, d. 44, f. 55v.
[24] ANRM, F. 2, inv. 2, d. 4, f. 35.
[25] Д. Щеглов, Участие митрополита Гавриила в гражданском устройстве Бессарабии, în „Кишиневские епархиальные ведомости", 1902, nr. 17, р. 365.
[26] Despre D. Şceglov vezi în capitolul Note biografice.
[27] Д. Щеглов, op. cit., p. 365.
[28] Despre Ilie Catargi vezi în capitolul Note biografice.
[29] Д. Щеглов, op. cit., p. 366.
[30] Ibidem, p. 366-367.
[31] Л.А. Кассо, Россия на Дунае и образование Бессарабской области, Москва, 1913, р. 206.
[32] Cauzate de campania lui Napoleon.
[33] Pronomie – privilegiu.
[34] Книга – carte, registru.
[35] Depindea.
[36] Buletinul Societăţii Istorico-Literare din Chişinău „B.P. Hăjdeu", Chişinău, 1922-1923, vol. I, p. 252-254.
[37] Ibidem, p. 254-255.
[38] Ostafcă (de la cuvântul rusesc отставка) – demisie.
[39] Prestavlisit (rusism) – a prezenta; a propune.
[40] Pricină – act în care este consemnată hotărârea luată într-un proces.
[41] Buletinul Societăţii Istorico-Literare din Chişinău „B.P. Hăjdeu", p. 255-256.
[42] Ibidem, p. 256.
[43] ANRM, F. 2, inv. 2, d. 4, f. 117.
[44] ANRM, F. 5, inv. 2, d. 69.
[45] ANRM, F. 2, inv. 2, d. 4, f. 57.
[46] Ibidem, f. 61.
[47] În ruseşte: Бессарабский Очистительный Комитет.
[48] ANRM, F. 2, inv. 2, d. 4, f. 85.
[49] Ibidem, f. 86.
[50] La 21 martie 1814, Ţivinski i-a raportat lui Harting că el a sosit în târgul Făleşti pe data de 20 martie şi a intrat în exerciţiul funcţiunii (ANRM, F. 2, inv. 2, d. 4, f. 100).
[51] ANRM, F. 2, inv. 2, d. 4, f. 87.
[52] Ibidem, f. 84.
[53] Ibidem, f. 231.
[54] Ibidem, f. 91.
[55] Ibidem, f. 92.
[56] Ibidem, f. 111.
[57] Ibidem, f. 114.
[58] Ibidem, f. 134.
[59] Sameş - funcţionar administrativ, care îndeplinea funcţia de contabil, casier strângător de biruri pe ţinut.
[60] ANRM, F. 2, inv. 2, d. 4, f. 122-123.
[61] Ibidem, f. 148.
[62] Ibidem, f. 163-164.
[63] Ibidem, f. 159-160.
[64] Ibidem, f. 198.
[65] Ibidem, f. 202.
[66] Ibidem, f. 211.
[67] Ibidem, f. 225.
[68] Ibidem.
[69] Ibidem, f. 228-229.
[70]Ibidem, f. 234.
[71] Ibidem, f. 258. footer