Revista Art-emis
Gheorghiu-Dej şi „comunismul naţional” (1947-1948)1947 1948 PDF Imprimare Email
Acad. Florin Constantiniu (+)   
Luni, 18 Martie 2013 14:56
Acad. Florin Constantiniu, art-emisAmintit în lucrări şi dezbateri, denunţul lui Emil Bodnăraş vizând abateri şi greşeli politice ale lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi înmânat generalului I.Z. Susaikov, locţiitorul preşedintelui Comisiei Aliate de Control din România, rămâne, practic, necunoscut specialiştilor şi marelui public din pricina barierii limbii: redactat, poate, de Bodnăraş direct în ruseşte, el a fost trimis de generalul Susaikov, la 10 iunie 1947, lui M.A. Suslov, secretar al C.C. al P.C.(b), în limba rusă şi editat ca atare în culegerea de documente Vostocinaia Evropa v dokumentah rossiiskih arhivov, 1944-1953 [1]

În lungul şi amănunţitul text acuzator al lui Emil Bodnăraş figurează şi următoarea învinuire: „La 7 mai (1947 - n. n.), la prânzul de la Holman (Adrian Holman, ministrul Marii Britanii la Bucureşti - n. n.), acesta din urmă, stând de vorbă cu Dej, l-a lăudat pentru că este un «comunist naţional» şi nu „internaţional". Astfel, Holman, fără niciun pic de jenă şi cu impertinenţă, l-a împins pe Dej pe calea opunerii intereselor României intereselor U.R.S.S.. Dej nu a făcut nicio obiecţie împotriva demersului lui Holman şi, astfel, a reieşit că Dej este de acord, tacit, cu Holman. Declaraţia lui Holman despre «comunismul naţional» al lui Dej a produs o mare impresie asupra celui din urmă; el a comparat-o cu observaţia făcută de tovarăşul Stalin lui Dej, la primirea de la Moscova, referitoare la faptul că Partidul Comunist trebuie să fie „de clasă şi nu de rasă". Dej consideră că cineva dintre reprezentanţii sovietici de aici (în text: „locali" - n. n.), în scopul de a-l provoca şi de a-l compromite pe Dej, i-a informat pe englezi despre observaţia tovarăşului Stalin. Este de presupus că, într-adevăr, englezii au ştiut despre aceasta şi declaraţia lui Holman nu este întâmplătoare deoarece atât Gheorghiu-Dej, cât şi alţii au relatat despre observaţia tovarăşului Stalin unui mare număr de persoane, şi despre aceasta a ştiut şi Maurer, care, la beţie, se distinge printr-o mare pălăvrăgeală. Gheorghiu-Dej a întocmit o notă despre discuţia cu Holman, dar, nu se ştie de ce, nu a dorit să meargă la tovarăşii Kavtaradze şi Susaikov, ci numai le-a transmis-o, cu rugămintea de a cunoaşte părerea lor în această problemă şi, în special, despre sursa informaţiei lui Holman"[2]

Pentru a înţelege referirile la observaţia lui Stalin că PCR trebuie să fie un partid „de clasă şi nu de rasă", este de amintit că, în cursul primirii lui Gheorghiu-Dej şi a Anei Pauker de către Stalin (2 februarie 1947), apoi numai a lui Gheorghiu-Dej (10 februarie 1947), liderul sovietic a făcut o astfel de „recomandare". El fusese informat despre nemulţumirile lui Gheorghiu-Dej, comunicate lui A.I. Vîşinski (23 ianuarie 1947), privind dificultăţile create în conducerea de partid de Ana Pauker şi Vasile Luca, care se opuneau, de regulă, secretarului general al CC al PCR; Dej spusese că cei doi străini - o evreică şi un ungur - ar afecta imaginea partidului (liderul român dorea ca Ana Pauker să devină reprezentanta României în conducerea Federaţiei Internaţionale a Femeilor, cu sediul la Paris, pentru a o înlătura, astfel, din conducere).

În prezenţa Anei Pauker, Stalin nu a discutat despre această intenţie a lui Dej, dar, în convorbirea cu cel din urmă (din 10 februarie), Stalin l-a criticat pe secretarul general al C.C. al P.C.R. pentru că nu îi vorbise „pe de-a întregul şi foarte sincer despre devierea naţionalistă din interiorul partidului" (avea, desigur, în vedere cazul Pătrăşcanu) şi i-a reproşat faptul că „a pus problema în faţa tovarăşului Vîşinski a necesităţii de a o trimite pe Pauker la Paris. Aceasta - a spus Stalin - este o poziţie greşită şi dăunătoare". „România - a mai spus liderul sovietic - este un stat multinaţional. În ea sunt mulţi evrei, unguri şi slavi. Comuniştii români vor să-şi construiască partidul lor numai din români? Ei trebuie să ţină minte că, dacă partidul lor va fi de clasă, social, atunci el se va dezvolta, iar dacă va fi de rasă, atunci va pieri deoarece rasismul duce la fascism".[3]

Aşa cum se poate lesne constata, la acea dată, Stalin era hotărât să menţină pe Ana Pauker şi Vasile Luca în conducerea P.C.R. (poziţia lui avea să se schimbe în 1952 şi să ducă la eliminarea lor!) întrucât considera că servesc eficace interesele sovietice în România. Condamnarea discriminării etnice acoperea, în realitate, preocuparea liderului sovietic de a avea în ţările din sfera de hegemonie a U.R.S.S., instrumente fidele şi eficiente recrutate din rândurile minoritarilor etnici.

„Elogiul" lui Adrian Holman la adresa lui Gheorghiu-Dej nu se referea însă la aspectul etnic al conducerii de partid din România. Diplomatul britanic dorea să sublinieze că, în percepţia Londrei, Dej era un comunist preocupat, în primul rând, de interesele ţării sale („comunist naţional") şi numai după aceea de interesele U.R.S.S. („comuniştii internaţionali", în fapt „internaţionalişti", care dădeau prioritate intereselor Moscovei).

Înţelegerea corectă a spuselor lui Holman - în sens politic, nu etnic - apare în discuţia dintre Ana Pauker şi V.I. Lesakov, un activist al Secţiei de politică externă a Partidului Comunist (bolşevic), aflat la Bucureşti în perioada 7-20 august 1947 pentru a lămuri situaţia din conducerea PCR, adusă în atenţia lui Stalin de discuţiile din februarie 1947 cu Dej şi de denunţul lui Emil Bodnăraş împotriva secretarului general al C.C. al P.C.R..

În raportul lui V.I. Lesakov, din 26 august 1947, acesta relatează şi discuţia sa cu Ana Pauker, din 19 august 1947: „În problema trimiterii lui Auschnitt şi Malaxa în SUA, ea a spus că, iniţiativa lui Maurer, aprobată de Dej, a pornit de la faptul că ei, «comuniştii naţionali», trebuie să se preocupe de economia ţării, iar «grupul de la Moscova» (Ana Pauker şi Vasile Luca - n. n.) se gândesc mai mult la Uniunea Sovietică".[4]

Declaraţia Anei Pauker trebuie înţeleasă în contextul luptei pentru putere de la vârful P.C.R.. Grupul „moscovit" - Ana Pauker şi Vasile Luca se aflaseră în U.R.S.S. din 1941 şi, respectiv, 1940 - privea cu mari rezerve pe Gheorghiu-Dej, devenit secretar-general al C.C. al P.C.R.. După Conferinţa naţională a PCR, din octombrie 1945, Vasile Luca a propus chiar ca Dej să rămână doar formal secretarul general al partidului, iar conducătorul de fapt să fie Ana Pauker, care avea o experienţă politică mult mai bogată decât titularul funcţiei. Ana Pauker a evitat o poziţie răspicată şi a acţionat, până în 1952, ca „tampon" între Dej şi Vasile Luca, deşi Dej o considera, în acea perioadă şi, mai ales, în 1947, ca principalul său rival.

În convorbirea cu V.I. Lesakov, Ana Pauker a dorit să discrediteze grupul Dej (ai cărui reprezentanţi de marcă erau, la acea dată, după cum reiese din documentele sovietice, Ion Gheorghe Maurer, Gh. Gaston Marin şi Simion Ţaigher/Zeigher), prezentându-l ca „naţional/naţionalist", o acuzaţie de gravitate deosebită, într-o perioadă când Stalin se desprindea progresiv de teza „căii proprii spre socialism", poziţie care ţinea seama de particularităţile naţionale în edificarea socialismului, şi se îndrepta spre impunerea modelului sovietic în toate ţările din sfera de hegemonie a U.R.S.S..

Se cuvine amintit că, într-un raport al Legaţiei S.U.A. din Bucureşti, din 24 august 1948, aşadar, la un an după discuţia Ana Pauker-V.I. Lesakov, raport în care se discuta situaţia politică din România, în urma rezoluţiei Cominformului privind Partidul Comunist din Iugoslavia, se pot citi următoarele: „Repercusiunile imediate (ale publicării rezoluţiei Cominformului - n. n.) au fost plasarea dl. Gheorghiu-Dej într-un anumit con de umbră din moment ce acesta avea în rândurile populaţiei reputaţia, care poate să fie sau nu justificată, de a fi mai naţionalist decât colegii săi şi de a fi fost, nu odată, în dezacord cu ramura internaţională a Partidului, condusă de Ana Pauker, Vasile Luca, Iosif Chişinevschi şi Emil Bodnăraş, asupra gradului de absorbţie a României în sistemul sovietic. Statutul lui Gheorghiu-Dej nu este în întregime clar şi, cu toate că şi-a păstrat poziţiile de secretar-general al Partidului Muncitoresc şi vice-preşedinte al Consiliului de Miniştri, se crede că activităţile sale sunt circumscrise cu grijă şi că el nu este un factor în întregime liber. Apare încă în public şi articole ce-i sunt atribuite apar din când în când în publicaţii comuniste dar se consideră, pe scară largă, că influenţa sa este neglijabilă".[5]

Din documentele cunoscute astăzi se constată, aşadar, că termenii de „comunism naţional/comunişti naţionali" apar din 1947 şi că ei sunt folosiţi întâia oară (din documentele cunoscute până acum) de Ana Pauker pentru a-i discredita pe Gheorghiu-Dej şi pe colaboratorii săi cei mai apropiaţi. Este, de asemenea, de semnalat, că imaginea lui Gheorghiu-Dej de „comunist naţional" era împărtăşită de diplomaţii englezi şi americani, în 1947-1948, cei din urmă considerându-l, în 1948, într-o poziţie dificilă în raport cu rivalii săi. Politician abil, înzestrat cu un mare tact politic, Gheorghiu-Dej avea să iasă din această situaţie şi să-şi vadă adversarii îndepărtaţi ca urmare a nemulţumirii lui Stalin faţă de Ana Pauker şi Vasile Luca, în prima jumătate a anului 1952.

Sursa: Revista Clipa[6]
--------------------------------------------------------------
[1] sub redacţia Galinei P. Muraşko, vol. I, 1944-1948, Moscova-Novosibirsk, Ed. Sibirskii Hronograf, 1997, p. 637-641; comentariul lui I.Z. Susaikov, p. 636-637.
[2] Vostocinaia Evropa..., vol. I, p. 640-641.
[3] Ibidem, p. 582.
[4] Ibidem, p. 700.
[5] Florin Constantiniu, Adrian Pop, Schisma roşie. România şi declanşarea conflictului sovieto-iugoslav, 1948-1950, Bucureşti, Compania, 2007, p. 151.
[6] Cu acordul directorului revistei, Dinu Săraru. http://www.revistaclipa.com/

footer