Revista Art-emis
Decembrie 1989, la Bucureşti (6) PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Corvin Lupu   
Duminică, 24 Februarie 2013 23:28
Prof. univ. dr. Corvin Lupu, art-emis
Reprimarea revoltei populare din decembrie 1989, la Bucureşti şi asasinarea generalului Vasile Milea (6)

Generalul Marin Pancea a declarat că el crede că Milea a fost omorât de unii capi ai Securităţii, ceea ce nu se confirmă, decât în sensul că aghiotantul său, căpitanul de securitate de la Direcţia a V-a, Ioan Vătămănescu, nu l-a apărat şi nu a stat, conform regulamentului, permanent în preajma sa.[1] Dacă Securitatea l-ar fi ucis pe Milea, din iniţiativa ei, această crimă i-ar fi fost sigur pusă în cârcă în perioada marii incriminări a Securităţii pentru represiunea făcută de Armată. Securitatea şi Ministerul de Interne a fost acuzată în mod mincinos de tot felul de crime imaginare. Dacă ar fi existat o crimă a Securităţii împotriva lui Milea, ar fi fost un temei extraordinar de acuzaţii şi condamnări ale capilor Securităţii. Cert este că Milea fiind în viaţă şi activ, aducând forţe noi şi odihnite din provincie, având în teatrul de operaţii şi pe cei aproape 800 de cadre şi elevi-ofiţeri de la Academia Militară, militari disciplinaţi, instruiţi şi devotaţi, era de aşteptat o continuare a reprimării violente a demonstraţiilor de stradă. Revoltaţii din stradă nu aveau nici o şansă. Armata era puternică şi comandanţii de unităţi devotaţi lui Milea. Doar unii şefi din minister, din Marele Stat Major şi dion Direcţia de Informaţii a Armatei, făceau parte din grupul de pucişti. Cât timp trăia Milea, comandanţii unităţilor militare din stradă nu puteau fi manipulaţi. În seara de 21 şi în noaptea de 21 spre 22 decembrie fusese doar uvertura. Urma finalizarea represiunii.

Moartea generalului Milea a paralizat represiunea, a făcut posibilă ascensiunea pentru câteva ore astrale a lui Victor Athanasie Stănculescu la comanda Armatei şi derularea proiectelor de înscăunare a noii puteri politice, în formula stabilită de puterile străine intervenţioniste în România. Milea ajunsese o frână în calea schimbării conducerii României şi a tuturor proiectelor occidentale şi sovietice privitoare la această ţară şi a regiunii est-europene din care face parte. Eventuala şi posibila reuşită a represiunii, obliga coaliţia internaţională anticeauşistă să aplice un alt plan în România. Apoi, Milea a fost sigur că funcţiona o conspiraţie anticeauşistă. După eventuala reprimare a revoltei populare, puciştii, indiferent de armă, nu s-ar mai fi putut simţi în siguranţă. Este probabil că mulţi dintre ei ar fi putut ajunge în faţa plutonului de execuţie, pentru înaltă trădare. Astfel, Milea a ajuns un pericol pentru conspiratori şi el însuşi în mare pericol şi este cert că nu şi-a dat bine seama de acest fapt şi nu şi-a luat nici un fel de măsuri speciale de pază, lăsându-se înconjurat de cei care l-au împuşcat.

Din numeroase declaraţii, rezultă că Vasile Milea a fost foarte activ în ziua de 21 decembrie şi în noaptea de 21 spre 22 decembrie. Era ferm, nu şi-a pierdut nici o clipă echilibrul, cu toate că era destul de nemulţumit de evoluţia evenimentelor, de Trupele de Securitate şi alte forţe ale Ministerului de Interne, care mimau implicarea în reprimarea revoltei populare şi de Ceauşescu, care îi cerea lui o implicare excesivă în apărarea ordinii publice. Generalii Nuţă şi Mihalea fiind la Timişoara, Miliţia era comandată de generalul Romeo Câmpeanu, care era, de fapt, ofiţer de Securitate, loial generalului Iulian Vlad. Miliţia nu se implica decât formal în represiune, mulţumindu-se să-i cerceteze pe cei reţinuţi în stradă, majoritatea de către Armată, dar şi de către unii ofiţeri de Miliţie. După moartea lui Milea, puciştii care doreau să dea alt sens morţii sale şi să făurească o imagine idilică, ireală, privitoare la rolul Armatei în evenimente, au afirmat şi exagerat faptul că Milea ar fi formulat rezerve faţă de ordinul de tragere dat de Elena şi Nicolae Ceauşescu. Din câte se pare şi se poate concluziona ca urmare a modului în care a acţionat el, până în clipa în care a fost rănit, el nu a dat nici o clipă semne că nu ar fi dispus să acţioneze în conformitate cu prerogativele pe care le avea. Milea nu a emanat slăbiciune, frică, lipsă de fermitate sau depresie. Nici un gest anterior momentului rănirii sale nu l-a recomandat ca pe un posibil sinucigaş. Martori puţin credibili, care-l abandonaseră pe Ceauşescu, sau chiar îl trădaseră, brusc, au declarat că Milea ar fi fost deprimat şi îngrozit de ideea de a trage în oameni, că s-ar fi considerat pe sine „un om terminat" etc. Acestea sunt neadevăruri. Dar până atunci, cum de nu avusese slăbiciuni şi ordonase reprimare în forţă, foc în plan orizontal şi dăduse ordine clare de represiune în continuare? Unii martori din sediul C.C. al P.C.R., implicaţi în evenimente au încercat şi o vreme au reuşit să ne inducă în eroare, prezentând în mod fals starea sufletească a lui Milea. În perspectivă istorică, acreditându-se ideea că Milea nu a vrut să execute ordinele lui Ceauşescu, conspiratorii şi puciştii îi lăsau lui Vasile Milea răspunderea trădării de către Armată a comandantului suprem, a legilor de atunci şi de pactizare cu intervenţioniştii străini, în primul rând cu sovieticii, ceea ce, conform legislaţiei, înseamnă înaltă trădare de ţară. Ei ar fi rămas curaţi pe secole înainte, iar Milea supus oprobiului public, precum toţi trădătorii de neam şi de ţară.

Vasile Milea ştia că un grup de complotişti pro-sovietici vor să-l înlăture pe Ceauşescu şi să ia puterea. El a purtat, în această direcţie, cel puţin două discuţii importante şi cu generalul Iulian Vlad, dar cei doi nu aveau mare încredere unul în celălalt. Lui Ceauşescu i s-a spus că Milea s-a sinucis şi, probabil, multe alte lucruri, pe care va fi greu să le aflăm în totalitate. Prima reacţie a lui Ceauşescu a fost de mare frică, acesta fiind un semn al încrederii lui în Milea şi al faptului că şeful statului nu se îndoia nici de loialitatea lui Milea şi nici de faptul că ministrul Apărării putea salva regimul. În aceste condiţii, afirmaţiile potrivit cărora Ceauşescu intenţiona să-l schimbe pe Milea trebuie şi ele privite cu multă rezervă, chiar dacă fostul dictator a pus o mare presiune pe comandanţii structurilor militarizate, de toate armele, în scopul de a-i motiva să reprime revolta populară. După prima reacţie a lui Ceauşescu, s-ar fi putut constata că el a fost convins că Milea a trădat prin laşitatea de a se sinucide, într-un moment atât de greu pentru ţară şi primul comunicat a fost redactat în acest sens. Nu ştim tot ce i-au spus puciştii lui Ceauşescu, după împuşcarea ministrului. Puteau să-l convingă de orice. Ceauşescu era într-o situaţie atât de grea şi sub o presiune care făcea posibilă orice manipulare. El se simţea şi foarte rău. Nu-şi urmase tratamentele în condiţiile necesare şi în dimineaţa de 22 decembrie, a cerut să fie dus acasă. Nu a mai apucat, întrucât evenimentele s-au precipitat şi este foarte probabil că libertatea de mişcare a lui Ceauşescu era limitată. Este cert că a simţit nevoia să bea coniac, probabil ca stimulent pentru inimă, fapt pe care îl practica, din când în când. A băut coniac „Courvoisier". Cu toate că este cert că se simţea rău, este posibil ca să fi cerut să fie dus acasă pentru a ieşi din mijlocul trădătorilor săi, pe care i-a simţit, dovadă fiind şi spusele Elenei Ceauşescu la telefon, lui Nicu Ceauşescu, care se afla la Sibiu, la ora 11.00, când ea a folosit expresia „trădare de jos până sus". Este sigur că Ceauşescu a fost mult manipulat de către cei care-l înconjurau, mulţi dintre ei aşteptând momentul înlăturării sale, pentru a trece în tabăra celor care erau pregătiţi să preia conducerea ţării. După cca. o oră de la primul comunicat privitor la moartea lui Milea, s-a produs o schimbare de imagine a conspiratorilor asupra situaţiei şi a fost dat un al doilea comunicat, în care Milea nu a mai fost prezentat ca trădător. Este probabil că şi jocul comunicatelor era în cea mai mare parte sub controlul puciştilor. Transmisionistul grupei operative din C.C. al P.C.R. era maiorul Marius Tufan, om devotat generalului Stănculescu şi viceamiralului Dinu.

Rănirea lui Milea şi ieşirea lui de la comanda Armatei, nu a schimbat însă şi comandantul suprem, astfel că ordinele acestuia ar fi trebuit să ajungă la trupe şi să fie executate, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Ralierea generalului Stănculescu la complotul străin, care a declanşat revolta populară şi a orientat evenimentele înspre o lovitură de stat, a condus la trădarea de către acest conducător al Armatei a legislaţiei în vigoare, a conducătorilor ţării, încă recunoscuţi de întreaga lume şi a jurământului depus. Rănirea lui Milea, anunţată drept moarte prin sinucidere, a făcut posibilă trecerea întregii Armate de partea conspiraţiei şi preluarea controlului ei de către Victor Stănculescu, cel mai important dintre pucişti. Faţă de comunicatele şi declaraţiile ulterioare, care au afirmat că Milea s-a sinucis, au avut o altă poziţie Ion Iliescu, generalul Militaru şi generalului Guşă, care au declarat public, în 22 decembrie, faptul că ministrul Milea a fost omorât. Pentru primii doi, afirmaţia apare ca surprinzătoare, fiind, probabil, rodul faptului că puciştii şi conspiratorii încă nu se înţeleseseră asupra liniei care trebuia adoptată, privitor la moartea lui Milea. Moartea lui Milea şi excluderea de la conducerea Armatei a urmaşului său de drept, generalul Ştefan Guşă, a permis preluarea conducerii Armatei de către Victor Athanasie Stănculescu, care a dispus întoarcerea tuturor unităţilor militare în cazărmi şi oprirea reprimării revoltei populare. Astfel, s-a deschis drumul către lovitura de stat. Aici trebuie căutată cauza morţii lui Milea. Chiar şi faptul că cei care-l înconjurau pe Ceauşescu nu i-au spus acestuia că Milea trăia, este o probă a faptului că îşi trădau conducătorul şi contribuiau cu toţii la reuşita acţiunii de înlăturare a lui Nicolae Ceauşescu, prin acţiune sau prin neimplicare.
- Va urma -
------------------------------------------------
[1] Din atitudinea generalului Marin Pancea, s-a degajat poziţia vădit anti-Securitate, justificată dacă avem în vedere că el s-a aflat sub permanentă urmărire informativă a Securităţii, datorită informaţiilor şi suspiciunilor legate de calitatea sa de agent al serviciilor sovietice de spionaj, inclusiv după ce au existat probe privind o trădare a sa, comisă într-un hotel din Belgrad, în favoarea Uniunii Sovietice. La procesul C.P.Ex., Emil Bobu, preocupat să nu fie condamnat la moarte, cum se anticipa la începutul anului 1990, sau la o detenţie lungă, aflat sub o mare presiune exercitată de magistraţii militari, preocupaţi să cosmetizeze imaginea deteriorată a Armatei, a declarat că Ceauşescu ar fi ordonat asasinarea lui Milea, ceea ce nu au susţinut nici măcar autorii loviturii de stat. footer