Revista Art-emis
Decembrie 1989, la Bucureşti (5) PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Corvin Lupu   
Duminică, 17 Februarie 2013 22:57
Prof. univ. dr. Corvin Lupu, art-emis
Reprimarea revoltei populare din decembrie 1989, la Bucureşti şi asasinarea generalului Vasile Milea (5)

În 22 decembrie 1989, la sediul C.C. al P.C.R., la ora 9.40, deci după aproximativ o oră de la împuşcarea lui Milea, colonelul Gheorghe Pârcălăbescu a intrat la Ceauşescu şi l-a informat că Milea a murit, deşi acesta trăia chiar în biroul lui, iar el ştia bine că ministrul trăia. Pârcălăbescu i-a spus comandantului suprem că ministrul s-a sinucis. Ceauşescu a intrat în panică, semn că el conta pe Milea, orice supărare a sa faţă de ministru fiind nesemnificativă. Ceauşescu a formulat comunicatul despre moartea lui Milea pe loc, dar conţinutul său a fost modificat, încât să nu rezulte că Milea a fost trădător prin laşitatea de a se sinucide, cum a dictat comandantul suprem, ci că a fost trădător prin asociere cu duşmanii externi ai ţării. Declaraţiile şefului de cabinet al lui Ceauşescu, Constantin Manea confirmă că Ceauşescu l-ar fi declarat pe Milea trădător „prin laşitate", ceea ce are o cu totul altă conotaţie decât cea de trădător prin asociere cu duşmanii externi sau interni ai conducătorului şi ai ţării. La orele 9.50, s-a transmis la Radio şi TV Decretul prezidenţial cu privire la instituirea stării de necesitate pe întreg teritoriul României, în care, la articolul 1, se menţiona: „Se instituie starea de necesitate pe întreg teritoriul ţării. Toate unităţile Armatei, Ministerului de Interne şi formaţiunile Gărzilor Patriotice sunt puse în stare de alarmă".

În continuare s-a transmis comunicatul în forma sa denaturată, care anunţa moartea lui Milea, care trăia, rănit la piept, dar cu inima nestrăpunsă: „Ministrul forţelor ar¬mate a acţionat ca trădător împotriva inde¬pendenţei şi suveranităţii României şi, dându-şi seama că este descoperit, s-a sinucis. Facem apel către toţi cei care-şi iubesc ţara şi poporul să acţioneze cu cea mai mare fermitate împotriva oricărui trădător. Toate zvonurile şi minciunile au fost dirijate în strânsă legătură cu trădătorii de ţară şi cu cercurile imperialiste de trădătorul Milea, care a organizat aceste provocări, a spus min¬ciuni şi a informat fals în legătură cu situaţia din ţară. Apelăm la clasa muncitoare, ţărănime şi intelectualitate, la întregul popor, de a acţiona cu înaltă răspundere pentru a întări ordinea şi liniştea. Proble¬mele noastre să le rezolvăm în strânsă unitate, fără nici un amestec din afară. Să facem totul pentru a apăra suveranitatea, independenţa şi integritatea României socialiste". Ulterior, atât la radio, cât şi la televi¬ziune, comunicarea Decretului este reluată de câteva ori, cu modificarea că, după menţiunea „în legătură cu situaţia din ţară", se face o adăugire: „Nespunând nimic despre crimele şi distrugerile din Timişoara". Este semnificativ faptul că cei care au înlocuit textul dat de Ceauşescu au folosit expresia „ministrul forţelor armate...", când, aceasta nu se mai folosea de mulţi ani, denumirea oficială fiind de „ministru al Apărării Naţionale", ceea ce ne face să credem că noua formă a comunicatului, care modifica textul dictat de Ceauşescu, aparţine unor vechi activişti ai sistemului, care nu mai lucrau de mult la vârf şi care au folosit expresiile cu care fuseseră obişnuiţi cu mulţi ani înainte. Acest comunicat fals, dat despre generalul Milea, a avut un impact colosal asupra Armatei şi a opiniei publice, convinsă că Ceauşescu l-a omorât pe ministrul care vroia să-i apere pe demonstranţi de represiune. Începea marea manipulare a poporului român printr-o lungă serie de minciuni colosale, care nu s-au încheiat până în zilele noastre şi care au marcat profund regimul politic post-comunist şi l-au compromis grav. De la conducătorii emanaţi în 22 decembrie 1989, toate guvernările ulterioare au preluat şi dreptul la dezinformarea poporului, la luarea deciziilor majore pentru ţară fără referendum şi chiar fără consultarea Parlamentului. Toate abuzurile şi fraudele naţionale au fost posibile, fiind argumentate în numele poporului român, cel pe care Silviu Brucan l-a numit „stupid people".

Colonelul Gheorghe Pârcălăbescu a fost un pucist important, implicat direct cel puţin în diversiunea creată în jurul împuşcării lui Milea, petrecută în biroul său şi în distribuirea de arme civililor din Bucureşti şi din alte oraşe ale ţării. Această distribuire de arme a făcut şi ea posibilă confuzia generală a majorităţii societăţii româneşti pe tema „cine a tras în noi după 22?" El este cel care a început imediat, în timp ce Milea era rănit, să inventarieze corpurile delicte, situaţie necesară în cazurile anchetelor care urmează unor decese, deşi Milea trăia. El este cel care putea şi trebuia să ia toate măsurile pentru transportarea lui Milea din biroul său la un spital. El este cel care l-a „buzunărit" pe Milea, luându-i din veston carneţelele cu însemnări extrem de importante pentru elucidarea evenimentelor. El este cel care l-a minţit pe Ceauşescu spunându-i că Milea este mort. Toate acestea, ca şi alte fapte, dintre care menţionăm mărturiile mincinoase şi măsurile care au condus la înarmarea unor civili cu arme din magaziile Gărzilor Patriotice, urmate de focuri necontrolate şi de moartea unor cetăţeni, sunt nu numai imorale, dar încalcă şi legea şi sunt premise suficiente pentru auto-sesizarea organelor de cercetare penală. Pârcălăbescu nu a fost acuzat şi cercetat pentru împrejurările morţii generalului Milea, faptă care nu se prescrie. Această moarte a fost acceptată cu uşurinţă interesată ca fiind sinucidere şi nu s-a mai cercetat posibilitatea de a fi omor. După reuşita loviturii de stat şi urcarea F.S.N. la putere, colonelul Pârcălăbescu, protejatul generalului Stănculescu, a fost avansat general şi numit ataşat militar în Marea Britanie.

Varianta oficială l-a prezentat pe Vasile Milea ca acţionând „în favoarea poporului", împotriva represiunii, exact în perioada de timp dintre ora în care a fost grav rănit şi ora la care i s-a raportat lui Ceauşescu moartea lui Milea. Punerea pe seama lui Milea a acestor ordine de a nu se reprima revolta populară au avut menirea să ascundă lovitura de stat care se dădea de către Armată, pe fondul neimplicării şi chiar complicităţii unor comandanţi ai Securităţii, care au permis intrarea demonstranţilor în Radio-Televiziune şi în sediul C.C., care nu l-au apărat pe Milea şi care nu l-au informat pe Ceauşescu corect, legat de faptul că Milea trăia şi că, acolo, în sediul C.C., se pregătea înlăturarea lui şi aducerea trădătorilor aflaţi în slujba forţelor străine. Teza oficială despre împuşcarea lui Milea cuprinde, pe lângă multe alte neadevăruri câteva modificări orare. Milea i-a transmis ordine generalului Gheorghe Voinea în jur de ora 7.00, nu la 8.00. Acest fapt era consemnat în carnetul generalului Voinea. Milea a fost la Ceauşescu la ora 8.00 şi nu la 9.00. Împuşcarea lui Milea a avut loc la orele 8.32-8.35 şi nu la 9.30. Stănculescu a vorbit prima oară cu Ceauşescu la ora 9.50 şi nu la 10.45. Toţi cei care au participat la conspiraţie, inclusiv ofiţerii din grupa operativă, încearcă să relateze evenimentele cu maximă întârziere posibilă, încercând să acrediteze ideea că ordinele de a nu se reprima, de a se întoarce unităţile aflate în deplasare către centrul capitalei, de retragere în cazărmi i-ar fi aparţinut lui Milea, în acest fel ascunzându-se trădarea comandantului suprem şi a ministrului Apărării de către pucişti. În acea perioadă de o oră, între aprox. 8.30 şi 9.30, s-au dat ordine de contramandare a măsurilor luate de Ceauşescu şi de Milea, iar conspiratorii au dorit să le pună pe seama lui Milea.

Aceştia au manifestat o grijă deosebită pentru a ascunde partea de încălcare a ordinelor şi regulamentelor militare din timpul evenimentelor din decembrie 1989, cu scopul vădit de a ascunde încălcarea legilor în vigoare şi trădarea prin asociere cu armata sovietică acoperită invadatoare. Ei se temeau să nu dea socoteală pentru faptele lor, mai târziu. Privitor la întoarcerea din drum a unităţilor care se deplasau în scopul realizării represiunii, se invocă tot felul de motive pentru care ele s-au retras, dar nu şi ordinul dat de Stănculescu de îndată ce a primit dreptul de a folosi indicativul ministrului Apărării, respectiv „Rondoul". Este necesar a se cerceta şi dacă acest indicativ a fost folosit în intervalul la care ne referim, 8.30-9.30, lucru care este posibil şi probabil. Această teză a faptului că Milea ar fi ordonat ca Armata să nu reprime şi unităţile chemate să se reîntoarcă în cazărmi, susţinută de cei care au preluat puterea politică şi militară a României, este contrazisă nu numai de logica faptelor, dar şi de caietele comandanţilor, cum ar fi cel al invocatului de către noi general Gheorghe Voinea, în care sunt notate orele la care Milea a dat ordinele de represiune, de aducere de noi forţe în centrul Bucureştilor etc. Toate ordinele date de Milea au fost în sensul reprimării revoltei populare. Voinea a pus documentul său la dispoziţia anchetatorilor evenimentelor, lăsând istoriei probe importante. Prin aceasta, el i-a supărat tare pe pucişti. Moartea sa, în biroul său, rămâne încă un mister al evenimentelor de după 22 decembrie 1989. După rănirea lui Milea, complotiştii au transmis alte ordine, în numele său, încălcând ordinele comandantului suprem şi săvârşind astfel acte de trădare. Nu există dicţionare militare care să dea altă interpretare decât cea de trădare pentru acest gen de încălcare a ordinelor. Ele s-au săvârşit în cooperare cu intervenţia acoperită sovietică din România, alături de care, în aceeaşi direcţie, acţionau agenţi ai multor state, ceea ce agravează, din punct de vedere juridic, faptele puciştilor, care se nu se prescriu. Aceste afirmaţii ale noastre sunt făcute în afara oricărui cadru politic. Armata nu ar avea voie, conform doctrinei militare, să se raporteze la aspiraţii, proiecte sau decizii politice. Armata se subordonează doar pe linie de comandă, legislaţiei în vigoare. Simpatiile sau antipatiile faţă de regimul politic aflat la putere, sau faţă de comandantul suprem al armatei, nu au relevanţă într-o cercetare apolitică. Lăsându-se antrenaţi în jocuri politice şi pradă oportunismului şi intereselor străine, comandanţii Armatei şi toţi cei care i-au susţinut, s-au compromis în faţa istoriei şi, dacă România ar fi un stat de drept, ei ar trebui să dea socoteală în faţa legii.[1]

Teza oficială despre „sinuciderea" lui Milea nu răspunde unei întrebări: cum de nimeni nu i-a spus lui Ceauşescu că Milea trăia şi zăcea pe o canapea, în aşteptarea unor medici care întârziau să vină, cu orele, şi a unei salvări care a fost adusă abia la ora 14.00, când exista pericolul ca demonstranţii să ajungă la etajul 6 şi să-l găsească pe rănit acolo. Cel puţin Pârcălăbescu, Curticeanu, Manea, Stănculescu, dar şi alţii, l-au anunţat cu toţii pe Ceauşescu că Milea este mort, dar el trăia. În clădire se aflau sute de ofiţeri de securitate şi unii comandanţi ai lor. Nici unul nu l-a informat pe Ceauşescu despre faptul că ministrul trăia, deşi sarcinile lor erau de natură informativă. În arhivele secrete sunt suficiente probe din care rezultă că ofiţerii Direcţiei a V-a informau asupra tuturor faptelor mărunte ca importanţă care se petreceau în sediul puterii, darămite dacă era vorba de rănirea prin încercare de sinucidere, sau de împuşcare de către o altă persoană a ministrului Apărării, membru al C.P. Ex. Acest lucru nu este întâmplător. Existau persoane care îi doreau moartea, pentru a putea stopa represiunea, care complica realizarea loviturii de stat şi aducerea noului conducător aşteptat de uzurpatori, conspiratorul Ion Iliescu.
- Va urma -
-------------------------------------------------------------------------------------
[1] La ora când scriem aceste rânduri, în Armată, Jandarmerie, Poliţie şi alte forţe există numeroase nemulţumiri faţă de regimul politic aflat la putere. De asemenea, există forţe politice şi numeroşi cetăţeni care doresc înlăturarea regimului actual. Acest lucru nu îndreptăţeşte pe nimeni să încalce legile ţării. Ele sunt un dat, în continuă mişcare, dar care trebuie respectate şi de către cei care nu le agreează. footer