Revista Art-emis
Masacrul de la Katyn - 1940 PDF Imprimare Email
Ion Maldarescu   
Duminică, 14 Noiembrie 2010 15:23

Katyn 1940Katyń din raionul Smolensk. Katyń, pe ruseşte Катынь (Katîn), este un sat situat la 20 de km vest de oraşul Smolensk din Rusia. Ca urmare a prevederilor Pactului Molotov-Ribbentrop şi a anexelor lui secrete, în septembrie 1939, după invadarea şi ocuparea Poloniei de către Germania şi Uniunea Sovietică, aproximativ 250.000 de militari polonezi au fost luaţi prizonieri de război şi internaţi în lagăre, printre acestea găsindu-se şi cele de la Ostaşkov, Kozielsk şi Starobielsk. La 5 martie 1940, membrii Biroului politic: Stalin, Viaceslav Molotov, Lazar Kaganovici, Mihail Kalinin, Kliment Voroşilov, Beria, şi Nikita Hruşciov au semnat un ordin de executare a activiştilor „naţionalişti, elemente sociale străine", din lagărele de prizonieri şi din închisorile vestice ale Ucrainei şi ale Belarus.

Între 3 aprilie şi 9 mai 1940, cca 25.700 de prizonieri de război şi alţi arestaţi au fost asasinaţi: 15.570 din cele trei lagăre menţionate (mai mult 8000 fiind ofiţeri), iar aproximativ 7.000 de prizonieri din regiunile vestice ale Ucrainei şi Belarusului. „Printre cei ucişi la Katyń s-au numărat: un amiral, doi generali, 24 colonei, 79 locotent-colonei, 258 maiori, 654 căpitani, 17 căpitani de marină, 200 de piloţi de aviaţie, 3.420 subofiţeri, câţiva preoţi militari, trei moşieri, un prinţ, 43 de oficialităţi, 85 de cetăţeni privaţi şi 131 de refugiaţi (20 de profesori universitari, 300 de doctori, sute de avocaţi, ingineri şi profesori, peste 100 de scriitori şi ziarişti). NKVD-ul a eliminat aproape o jumătate din corpul ofiţerilor polonezi. 395 de prizonieri au fost duşi în lagărele Iuhnov şi Griazoveţ, aceştia fiind singurii supravieţuitori ai masacrului." (Afirmaţia aparţine cercetătorului rus Victor Zaslavsky). Prizonierii din Kozielsk au fost ucişi şi îngropaţi în pădurea Katyń din raionul Smolensk. Cei din Starobielsk au fost executaţi în închisoarea interioară a NKVD-ului din Harkov şi au fost îngropaţi lângă Piatihatki, iar ofiţerii de poliţie de la Ostaşkov au fost ucişi în închisoarea interioară a NKVD-ului din Kalinin şi au fost îngropaţi în Miednoje. Execuţiile erau efectuate metodic, cu pistoale Walther de fabricaţie germană, aduse special de la Moscova. Victima era legată cu mâinile la spate, introdusă într-o celulă izolată fonic cu pâslă şi împuşcată în ceafă. Lângă Smolensk, prizonierii au fost duşi la groapa comună şi au fost împuşcaţi în gât. Soarta prizonierilor dispăruţi a rămas un mister până în aprilie 1943, când Wehrmachtul a descoperit groapa comună a peste 4.000 de ofiţeri polonezi în pădurea de pe Dealul Caprei de lângă Katyń (...) toţii având răni provocate prin împuşcare în spatele gâtului..."

Atât investigaţiile germane cât şi cele independente, ale Crucii Roşii Internaţionale, făcute la groapa comună de la Katyń au constatat că masacrul a avut loc la inceputul anului 1940, când zona se afla sub control sovietic. Pentru aliaţii occidentali, masacrul de la Katyń ameninţa alianţa cu Uniunea Sovietică. Primul ministru britanic Winston Churchill şi preşedintele Statelor Unite ale Americii Franklin D. Roosevelt erau puşi în dificultate, situându-se între angajamentele faţă de aliatul polonez şi pretenţiile - deseori aflate la limita şantajului politic - ale lui Stalin. În opinia lui Churchil, crima de la Katyń a fost „fără vreo importanţă politică practică", iar pentru Roosevelt masacrul era doar „propagandă germană". (apud V. Zaslavsky). Atitudinea duplicitară a aliaţilor reiese şi din faptul că în timpul unei conversaţii particulare, Winston Churchill a admis că este aproape sigur că atrocităţile au fost comise de sovietici, pentru ca numai după câteva zile, pe 24 aprilie, să-i asigure pe ruşi: „În mod sigur ne vom opune cu vigoare oricărei investigaţii a Crucii Roşii Internaţionale sau a oricărei alte organizaţii din orice teritoriu aflat sub autoritatea germanilor. O asemenea investigaţie ar fi o înşelătorie, iar concluziile ei ar fi atinse de terorism".Katyn 1940

Un alt exemplu, la fel de evident: în 1944, Roosevelt l-a desemnat pe căpitanul de armată George Earle, emisarul său special în Balcani, să adune informaţii despre Katyń. Earle a ajuns de asemenea la concluzia că sovieticii au fost făptuitorii. Când Earle a cerut oficial permisiunea publicării concluziei, preşedintele Statelor Unite i-a ordonat în scris să uite toată afacerea. Earle a demisionat. (Wikipedia). Rezultatul unei asemenea atitudini a avut drept consecinţă uciderea sau „dispariţia" altor nevinovaţi: în noiembrie 1945, şapte ofiţeri ai Wehrmachtului: K. H. Strueffling, H. Remlinger,Gorbaciov - Eltîn E. Böhm, E. Sommerfeld, H. Jannike, E. Skotki şi E. Geherer au fost judecaţi de un tribunal al aliaţilor învingători - americani, englezi, francezi şi sovietici - au fost condamnaţi la moarte şi au fost executaţi prin spânzurare, pentru rolul pe care l-ar fi jucat în masacrul de la Katyń. Alţi trei germani, judecaţi pentru acelaşi capete de acuzare: E. P. Vogel, F. Wiese, A. Diere, au primit condamnări la 20 de ani de muncă grea, au fost predaţi sovieticilor şi niciodata nu s-a mai auzit despre ei. În octombrie 1990 Mihail Gorbaciov a cerut scuze poporului polonez şi a recunoscut oficial că NKVD-ul a fost executantul ordinului ucigaş, a confirmat existenţa altor două gropi comune asemănătoare celei de la Katyń: Mednoie şi Piatihatki, dar nu a permis şi publicarea ordinului de execuţie. Abia în 1992, Boris Elţîn a scos din arhive şi a predat preşedintelui Poloniei, documente ultrasecrete din pachetul sigilat nr. 1. Printre acestea se afla şi propunerea lui Lavrenti Beria din martie 1940 pentru împuşcarea a 25.700 de polonezi din lagărele Kozelsk, Ostaşkov şi Starobielsk, precum şi din alte lagăre din vestul Ucrainei şi al Belarus; toate aveau semnătura de aprobare a lui Stalin.

footer