Această latură a societăţii basarabene din perioada ţaristă a fost pusă în lumină doar în cadrul recensământului general al populaţiei din 1897, când s-a constatat că ştiutorii de carte reprezentau 15,6% din numărul total al populaţiei provinciei[1], în timp ce proporţia respectivă în întregul Imperiu Rus era de 21,1%, iar în guberniile europene ale Rusiei, luate în ansamblu, era puţin mai ridicată - 22,9%. Din acest punct de vedere Basarabia se situa pe poziţia a 45-a printre cele 50 de gubernii din partea europeană a Rusiei autocrate[2]. Recensământul a arătat că procentul locuitorilor din satele basarabene care ştiau să citească şi să scrie era şi mai mic - 12,5% (18,2% din numărul populaţiei rurale masculine şi 6,5% din cel al populaţiei feminine)[3]. O situaţie relativ mai bună, precum era de aşteptat, exista în mediul urban al Basarabiei, numărul ştiutorilor de carte alcătuind, la 1897, 32,8% (42,8% din totalul populaţiei urbane masculine şi 22,3% din cel al populaţiei feminine)[4], dar această valoare s-a dovedit a fi inferioară celei înregistrate în tot imperiul (45,3%)[5]. Concludente în acest sens sunt şi următoarele date: 73,4% din cei 8.478 de recruţi din toate opt judeţe ale Basarabiei (7.778 de creştini, 691 de evrei şi 9 persoane de alte confesiuni), chemaţi sub arme în 1904, erau analfabeţi[6].

Despre starea deplorabilă a învăţământului din Basarabia se vorbea la nivel oficial. Luând cuvântul în cadrul adunării din 3 decembrie 1871 a Zemstvei din Basarabia, guvernatorul Basarabiei a declarat în privinţa instruirii publice din provincie: „După datele de care dispunem, se constată că învăţământul se află la un grad de dezvoltare extrem de inferior. Peste tot se resimte o mare lipsă de cadre didactice, iar şcolile există mai mult pe hârtie, decât în realitate. Sunt localităţi în care, conform situaţiilor, învaţă până la 60 de elevi, iar în urma controalelor se dezvăluie că acolo nici n-au auzit vreo dată despre existenţa şcolii"[7]. În acest an, în toată Basarabia funcţionau doar două şcoli de învăţământ mediu[8]. Deşi procentul mediu al ştiutorilor de carte din oraşe întrecea de două ori acelaşi indiciu pentru Basarabia în ansamblu, acesta, totuşi, era redus din cauza organizării slabe a învăţământului public, procesul instructiv decurgând, în mod obligatoriu, doar în limba rusă, ceea ce crea minorităţilor naţionale din imperiu dificultăţi în calea obţinerii deprinderilor de citire şi scriere.

Sondajului demografic din 1897 a scos la iveală un nivel scăzut al ştiinţei de carte, mai cu seamă, în rândul moldovenilor, situaţie lamentabilă pe care o demonstrează valorile procentuale privind ştiinţa de carte a etniilor conlocuitoare din Basarabia, calculate de Gr. Şcirovski şi expuse în Tabelul 1.

Tabelul 1. Ştiinţa de carte a etniilor din Basarabia conform recensământului din 1897 (în %)

Sursa: Первая всеобщая перепись населения Российской империи, 1897г. III. Бессарабская губерния. Издание Центрального Статистического Комитета Министерства Внутренних Дел, 1905, p. XX.

Cei mai instruiţi dintre naţionalităţile Basarabiei erau germanii (63,5% din numărul lor total), urmaţi de polonezi, evrei, ruşi. O slabă ştiinţă de carte domina în mediul feminin al etniilor, cu excepţia reprezentantelor sexului feminin al germanilor şi polonezelor, ponderea acestor ştiutoare de carte nefiind cu mult mai mică decât cea a sexului masculin al etniilor respective. Printre cele zece naţionalităţi enumerate în tabel, românii instruiţi din Basarabia ocupau penultimul loc, atât prin proporţia ştiutorilor de carte de sex masculin, cât şi de sex feminin.
Situaţia din mediul urban al Basarabiei este prezentată în Tabelul 2.

Tabelul 2. Ştiinţa de carte a etniilor din oraşele Basarabiei conform recensământului din 1897
Sursa: Первая всеобщая перепись населения Российской империи, 1897г. III. Бессарабская губерния. Издание Центрального Статистического Комитета Министерства Внутренних Дел, 1905, p. 97.

Aşa cum rezultă din Tabelul 2, în oraşele basarabene, un nivel de cultură mai înalt îl aveau germanii, grecii, polonezii, armenii, ruşii, evreii, bulgarii, mai redus – ucrainenii, moldovenii, iar cel mai de jos / ţiganii.

Sursa: Первая всеобщая перепись населения Российской империи, 1897г. III. Бессарабская губерния. Издание Центрального Статистического Комитета Министерства Внутренних Дел, 1905, p. 99.

Tabelul 3. Ştiinţa de carte a etniilor din mediul rural al Basarabiei conform recensământului din 1897

Sursa: Первая всеобщая перепись населения Российской империи, 1897г. III. Бессарабская губерния. Издание Центрального Статистического Комитета Министерства Внутренних Дел, 1905, p. 99.

Constatăm o situaţie aproape similară şi în mediul rural al Basarabiei: cea mai mare proporţie a ştiutorilor de carte o aveau grecii, apoi germanii, armenii, polonezii, evreii, ruşii, bulgarii, iar cele mai mici / ucrainenii, moldovenii, pe ultimul loc situându-se ţiganii.
Concomitent, mai reliefăm şi faptul că ponderea ştiutorilor de carte printre românii din oraşele Basarabiei era aproape de trei ori mai mare decât cea a ştiutorilor de carte de etnie română din mediul rural al provinciei. Şi mai trist este aspectul referitor la ştiinţa de carte pe care o aveau românii într-o altă limbă. Bineînţeles, cu excepţia ştiinţei de carte în ruseşte, ei o mai puteau avea doar în limba română. Din acest punct de vedere, indicii recensământului ne demonstrează că doar 0,2% (2 224 de persoane) din numărul total al românilor basarabeni erau ştiutorii de carte în propria limbă. Aceştia din urmă constituiau o proporţie de 3,9% în raport cu numărul total al românilor care posedau ştiinţă de carte (57 093 de oameni): 3,4 % din numărul total al românilor ştiutori de carte din oraşe şi 3,9% din numărul total al românilor ştiutori de carte din localităţile rurale.

Indicii recensământului cu privire la ştiutorii de carte în ruseşte sau într-o altă limbă reliefează obiectivul pe care şi l-au trasat organizatorii acestui sondaj demografic: de a sublinia rolul instruirii în limba rusă. Într-un manual şcolar, tipărit în 1902, se accentua: „În opera de rusificare a Basarabiei mult ajută predarea în şcoală în limba rusă şi oficierea serviciilor divine în biserici şi mănăstiri în limba slavă bisericească, introdusă în locul celei moldoveneşti în 1871"[9].
Deci, rezultatele recensământului au accentuat o realitate tristă: nivelul ştiinţei de carte al populaţiei româneşti basarabene din ambele medii de trai lăsa mult de dorit. Cauza acestei situaţii deplorabile este explicată chiar de ştiinţa demografică rusă: „În condiţiile unui nivel redus al învăţământului public în Rusia ţaristă, cel mai mult rămâneau în urmă – în ceea ce priveşte gradul de dezvoltare a instruirii publice – naţionalităţile neruse. Ţarismul suprima şcoala naţională pentru a ţine masele în întuneric"[10]. Prin urmare, în societatea autocrată rusă, în care nu se ţinea cont de interesele naţionale ale etniilor încorporate cu forţa în imperiu, intelectualitatea naţională nu putea să prospere.

În istoriografia sovietică moldovenească există viziuni diametral opuse referitor la problema formării intelectualităţii româneşti basarabene. A. Babii a încercat să demonstreze, fără a aduce argumente plauzibile, că pe parcursul administrării ţariste a Basarabiei, în contextul imaginarului proces de formare a „naţiei burgheze moldoveneşti", s-a constituit „intelectualitatea moldovenească" ca o pătură socială deosebită[11]. În viziunea lui A. Babii, constituirea acestei intelectualităţi s-a produs ca urmare a efectuării studiilor de către moldoveni în instituţiile de învăţământ mediu din Basarabia, pe care le enumeră, dar fără să specifice că procesul de instruire în ele decurgea în limba rusă. Drept dovadă a prezentat o listă cu numele de familie a 672 de moldoveni, care s-au înscris, în anii 1862-1917, la instituţii de învăţământ superior din Rusia, fără a preciza dacă toţi au absolvit sau nu facultăţile sau că au studiat în ruseşte. Aceste 672 de persoane reprezentau 0,07% din numărul total al moldovenilor (920 919) înregistraţi la recensământul din 1897. De subliniat că în listă nu figurează persoanele care şi-au făcut studiile peste hotarele Rusiei, cu excepţia a trei persoane, care s-au transferat ulterior la instituţii de învăţământ superior din Rusia, creându-se, astfel, impresia că împrejurări propice pentru formarea „intelectualităţii moldoveneşti" existau doar în Imperiul Rus. Pe de altă parte, într-un studiu apărut mai târziu, A. Zavtur a susţinut că în perioada dominaţiei ţariste, „pătura intelectualităţii era neînsemnată sub raport numeric, iar intelectualitatea alcătuită din persoane de naţionalitate moldovenească lipsea aproape cu desăvârşire"[12]. Dar şi cea existentă vorbea aproape numai în limba rusă. La 1884, un contemporan afirma: „În ceea ce priveşte intelectualitatea Basarabiei sau această pătură culturală, apoi ea se rusifică în toată Basarabia cu o rapiditate uluitoare. Chiar şi în familiile de naţionalitate moldovenească din tagma superioară rar se aude limba română, doar atunci când se întreţine o conversaţie cu servitoarea. Aceeaşi situaţie există şi în rândul grecilor şi al armenilor, care la fel fac parte din această tagmă. Generaţia tânără vorbeşte şi gândeşte în limba rusă"[13].

Şi un alt contemporan a opinat în acest sens: „Fără îndoială, intelectualitatea moldovenească locală reprezintă o parodie a intelectualităţii. Slab instruită, fără dorinţă de a călători peste hotare, lacomă după profit, vanitoasă şi leneşă, ea s-a înstrăinat de masa populaţiei din care abia ieri a ieşit şi se ruşinează de provenienţa sa"[14]. Analfabetismul în masă persista şi la începutul secolului al XX-lea. În anii 1910-1912, oficialitatea superioară de la Chişinău a difuzat informaţia că la 1 000 de locuitori ai Basarabiei revin 156 de persoane instruite (220 de reprezentanţi ai sexului masculin şi 88 ai sexului feminin), cota ştiutorilor de carte constituind 20% din totalul populaţiei provinciei, cu excepţia copiilor în vârstă de până la 9 ani[ ]. Astfel, Basarabia continua să ocupe în această privinţă locul cinci de la sfârşit printre guberniile din partea europeană a Rusiei, întrecând guberniile Pskov (146 de persoane instruite la 1 000 de locuitori), Penza (147), Podolia (155) şi Astrahan (155)[ ]. N. Moghileanski scria referitor la dominarea analfabetismului: „Nu vom vorbi despre cauzele unui asemenea nivel scăzut al ştiinţei de carte în Basarabia. Totuşi, este necesar să remarcăm că Zemstva Basarabiei consideră drept una dintre cauze realizarea instruirii nu în limbile materne moldovenească sau ucraineană (în Bucovina), ci într-o limbă străină – rusa. De asemenea, în cadrul adunărilor de zemstvă s-a atras atenţia şi asupra caracterului impropriu al manualelor, neadaptate pentru populaţia moldovenească şi, în genere, pentru Basarabia"[17].

Aşadar, la sfârşitul secolului al XIX-lea, după nivelul de instruire, românii basarabeni din ambele medii de trai se plasau pe penultimul loc în raport cu etniile conlocuitoare. Respectiv, şi intelectualitatea românească din Basarabia era într-un număr neînsemnat. Restul populaţiei româneşti din Basarabia (93,8%) era analfabetă, ca urmare a unui lung proces de deznaţionalizare, instrumentat de puterea imperială de la Sankt Petersburg.
Luând cunoştinţă de aceste sumbre date statistice referitoare la românii basarabeni, constatăm cu îndurerare că în perioada ţaristă, limba română nu a avut posibilitate să evolueze în Basarabia, în timp ce ştiinţa de carte în mediul românesc era extrem de slabă.
------------------------------------------------------------------------------------------------------
[1] Первая всеобщая перепись населения Российской империи, 1897г. III. Бессарабская губерния. Издание Центрального Статистического Комитета Министерства Внутренних Дел, 1905, p. 1.
[2] А.Г. Рашин, Население России за 100 лет, Москва, 1956, р. 309.
[3] Первая всеобщая перепись населения, p. 13. În anii '80 ai secolului al XIX-lea, proporţia locuitorilor din satele basarabene care ştiau să citească şi să scrie, conform datelor publicate de A.G. Raşin (А.Г. Рашин, Население России, p. 291), era mult mai redusă, fiind egală cu 3,3%, cifră ce clasa Basarabia pe ultimul loc printre 21 de gubernii menţionate în sursa citată. Însă nu avem toată certitudinea în cifra respectivă, căci nu ştim în ce mod a fost ea calculată, în timp ce există date statistice imprecise referitor la aceşti ani.
[4] Первая всеобщая перепись населения, p. 1, 13.
[5] А.Г. Рашин, Население России, p. 297.
[6] Обзор Бессарабской губернии за 1904 год, Кишинев, 1906, р. 17.
[7] Бессарабские областные ведомости, nr. 97 din 8 decembrie 1871, p. 471.
[8] Бессарабские областные ведомости, nr. 40 din 22 mai 1871, p. 195.
[9] С. Потоцкий, Историко-географический очерк Бессарабской губернии, Ялта, 1902, р. 115.
[10] А.Г. Рашин, Население России, p. 307.
[11] А.И. Бабий, Формирование молдавской интеллигенции во второй половине XIX – начале XX в., Кишинев, 1971.
[12] А.А. Завтур, Социальная структура Молдавии. Становление социально-политического единства, Кишинев, 1977, р. 50.
[13] Р. Орбинский, Очерк производительных сил в Бессарабской губернии, С.-Петербург, 1884, p. 17.
[14] С. Давидович, Города в Бессарабии и Новороссийском крае вообще, în „Живописная Россия", С.-Петербург, 1898, том V, часть II, р. 161.
[15] Обзор Бессарабской губернии за 1910 год, Кишинев, 1911, р. 51; Обзор Бессарабской губернии за 1912 год, Кишинев, 1913, р. 68.
[16] Н.К. Могилянский, Материалы для географии и статистики Бессарабии, Кишинев, 1913, р. 78.
[17] Ibidem.