Revista Art-emis
Mărturia unui conjurat - Constantin Dobre PDF Imprimare Email
„Ziariştii Online”   
Luni, 07 Ianuarie 2013 01:58

Actul de deces al lui Nicolae Ceauşescu

Măgureanu şi Iliescu au decis execuţia lui Ceauşescu în 1985.


Un fost conjurat atras de Virgil Măgureanu în conspiraţia anti-Ceauşescu ţesută în zona Academiei P.C.R. „Ştefan Gheorghiu" încă din 1981 îşi reia un tir de acuzaţii la adresa primul şef al S.R.I. adăugând o nouă informaţie la mai vechile învinuri, şi anume că „execuţia lui Ceauşescu a fost decisă de Măgureanu cu Iliescu încă din 1985". Virgil Magureanu, primul şef al Serviciului Român de Informaţii, susţine însă că a ajuns la procesul lui Ceauşescu de la Târgovişte doar ca martor, trimis de Iliescu, Voican şi Brucan. Nici cel care aruncă bomba nu este un oarecare: este un fost lider al minerilor grevişti de la 1977. Pentru confirmarea apartenenţei la conspiraţie prezintă o dedicaţie pe care i-a făcut-o profesorul Virgil Magureanu pe cartea sa, „Puterea Politica şi Sistemul Social", pe 23 decembrie 1985 (foto mai jos), zi în care Măgureanu i s-ar fi confesat că ei doi trebuie să-l elimine pe dictator. Peste exact patru ani, în 23 decembrie 1989, Ceauşescu avea să fie arestat urmând să fie executat la 48 de ore distanţă, după o mascaradă de proces derulată chiar în ziua Crăciunului (foto Actul de deces).

Materialul de faţă porneşte de la un comentariu apărut la articolul profesorului Corneliu Turianu, secretar al Colegiului C.N.S.A.S., publicat de Ziariştii Online[1],
care îi apartine lui Constantin Dobre, fost lider al minerilor în 1977. Despre acesta puteti afla mai multe din lucrarea lui Ioan Velica[2]. „Ceauşeştii N-AU fost condamnaţi la moarte „înainte de proces", ci cu mult timp în urmă, în toamna anului 1985, la câteva luni de la apariţia lui Gorbaciov în fruntea fostei U.R.S.S.. Am spus public acest lucru pentru prima oară în fostul cotidian „Gardianul" (iunie 2006) şi urmare a acelei mărturisiri publice Dan Voinea a afirmat într-un ziar local din Gorj că dorea să mă contacteze. Am avut doar doua convorbiri telefonice scurte cu Dan Voinea pentru aranjarea unei întâlniri, dar Voinea s-a eschivat să ne întâlnim cu toate că ştia că mă aflam în Ţara. Repet, deţin probe şi pot indica surse precise, confirmate public şi de către complotişti, privind condamnarea cuplului Ceauşescu la moarte înca din anul 1985. Nu se vrea aflarea Adevărului, părerea mea". Noi i-am spus că, dimpotrivă, asta ne interesează. Şi comentatorul nostru a venit cu o completare la mărturisirile din „Gardianul". Cotidianul „Gardianul", fost organ de presa aflat în proprietatea grupului de interese S.O.V., a fost ras de pe internet, ca şi ziarul „ZIUA", dar articolul, un dialog între ziaristul Dan Badea şi Constantin Dobre, a fost salvat. Poate fi citit pe forumul portalului „Piaţa Universităţii" [3], unde este dezvoltat de participanţii la discuţie.

În esenţă, Constantin Dobre, astăzi cetăţean al Marii Britanii, după ce a cerut şi a primit azil politic după 1990, face afirmaţii din categoria Virgil Măgureanu„dezvăluiri" care, în mod normal, din 2006 până acum, ar fi trebuit să suscite cât de cât atenţia organelor de anchetă. Este vorba, în principal, despre conspiratorii din Dosarul „Cloaca"[4], la care se racordaseră, începând cu 1981: Ion Iliescu, Nicolae Militaru, Radu Nicolae, Ion Ioniţă, Stefan Kostyal (mentorul lui Vîntu) şi alţi agenţi - conjuraţii de pe axa Focşani-Teşcani)[5] -, dar şi despre o acuzaţie de tentativă sau instigare la asasinat, avându-l ca ţintă pe generalul Emil Macri, fostul şef al Direcției Contrainformații Economice a Departamentului Securității Statului, decedat până la urmă în condiţii suspecte, la 17 aprilie 1991, în stare de arest. Generalul Macri, pe lânga funcţia sa oficială mai avea una, pe deplin conspirată, susţine Dobre, fostul lui informator voluntar şi spargator al Grupului „Cloaca": aceea de cadru special al UM 0110 „anti-KGB", fiind de altfel şi cel care l-a documentat pe Măgureanu ca titirez al grupului conspiratorilor anti-Ceauşescu. Dobre se pare că îl cunoscuse pe Macri în timpul grevei minerilor din 1977, când fostul lider grevist a reprezentat minerii în dialogul cu Ceauşescu şi Verdeţ, derulat în mijlocul miilor de ortaci (vedeţi foto). Cert este că, în 1985, Dobre era student la „Ştefan Gheorghiu", unde a fost preluat de Măgureanu, pe atunci asistent universitar, cu intenţia fostului ofiţer D.I.E. şi viitor şef al S.R.I. de a se folosi de experienţa rebelului de la Lupeni pentru eventuale mişcări de stradă, care sa ducă la răsturnarea lui Ceauşescu. Tot atunci i-a propus să conducă împreună viitoarele structuri de securitate ale României, după eliminarea lui Ceauşescu, susţine azi Constantin Dobre.

Lupeni 1977Personal, l-am cunoscut pe Constantin Dobre dupa scandalul generat de funestul Raport Tismaneanu in care fostul propagandist comunist - tot de la „Ştefan Gheorghiu" şi coautor al unei lucrări de îndoctrinare comunistă, tot împreună cu Virgil Măgureanu[6]- îl dădea mort pe liderului minerilor. Acesta s-a supărat şi, prin intermediul ziarului „Ziua", l-a obligat pe Tismăneanu să-şi modifice Raportul „Final". Tot atunci Dobre mi-a relatat istoria reprodusă de „Gardianul". L-am sunat pe Măgureanu - cred că mai am şi înregistrarea pe undeva - pentru a-l confrunta cu Dobre, dar profesorul de sociologie şi ştiinţe politice, supranumit „şarpele cu ochelari" (nu cu clopoţei, cum greşit apare în cartea sa de dialoguri cu Alex Mihai Stoenescu), a refuzat, afirmând că „Dobre este un turnător al Securităţii". Această afirmaţie mi-a confirmat însă declaraţia lui Dobre, că el este cel care a refuzat să tradeze România după ce a fost pus de Măgureanu în contact cu doi ruşi „kieveni" fiind apoi ridicat de Securitate din Cişmigiu, pentru explicaţii. Dobre susţine că în cursul anchetei i s-a spus răspicat: „Să nu indrăzneşti să devii port-drapelul opoziţiei rusnaco-jidăneşti din ţara asta, că ţăndări te facem!". Probabil aici „s-a spart" Dobre şi astfel a ajuns la Macri informaţia, care i-a transmis-o şefului D.S.S., Iulian Vlad, care i-a raportat-o preşedintelui ţării, Nicolae Ceau.escu. Acesta, în loc să-i bage la zdup pe conspiratori i-a trimis pe la băi de şezut în provincie, pentru a fi deserviţi de la Gospodăria de Partid Bacău, de exemplu, chiar de către viitorul păpuşar al P.S.D., Viorel Hrebenciuc, cu prepeliţe şi vinişor ca cerul gurii lor de un 23 august 1989, când, ce să vezi, la Teşcani (la distanţă de 100 km de Focşani), la o aniversare, au dat nas în nas cu Andrei Pleşu, Ion Iliescu şi Virgil Măgureanu.[7] E drept, Dobre susţine că Securitatea era deja infiltrată de agenţii K.G.B., intre care îi indica pe viitorul fost prim adjunct al lui Măgureanu la S.R.I., Mihai Stan. Acesta, afirmă Dobre, era chiar vecin cu cel pe care îl urmărea, agentul G.R.U. Nicolae Militaru. Cu cine a jucat, cu adevărat, Măgureanu, este imposibil de demonstrat. Sau, cum răspune singur în cartea amintită la întrebarea dacă a fost agent sovietic: „Ceea ce spun eu este că nu veti găsi o dovadă în acest sens". Poate a fost propriul lui agent, aşa cum lasă de înţeles în volumul de amintiri din tinereţe, sau chiar un agent al istoriei, cum vrea să ne convingă.

Astăzi, ziariştii care şi-au făcut bine temele dau de înteles că, totuşi, Măgureanu ar fi jucat dublu[8]; la Focşani, cel puţin. Posibil! În această meserie, în care cea mai bună minciună este adevărul, orice este posibil! Oricum, nu este deloc clar ce l-a facut pe experimentatul şi mai vârstnicul activist comunist, membrul C.C. al P.C.R. Ion Iliescu, să-şi rişte cariera şi viaţa, în plina dictatură, şi să se lase „racolat", conform propriilor mărturisiri, de care un biet asistent universitar de 40 de ani, protejat oficial la vremea aceea doar de „un evreu, care - ca şi alţii ca Virgil Măgureanu, Ion Iliescu, Nicolae Ceauşescuel -, după ce a făcut o întreagă carieră marxist-leninist-stalinistă, fiind părtaş la crimele împotriva unei naţiuni, devine promotorul umanităţii". Portretul tartorului „Ştefan Gheorghiu", Leonte Răutu, îi apartine lui Alex. Mihai Stonescu şi este întărit de Virgil Măgureanu în finalul cărţii „România postdecembristă. de la regimul comunist la regimul Iliescu", vol. I (rămas fără continuare din 2008 până acum).

Cum îl respect pe Virgil Măgureanu aşa cum trebuie respectat orice şef de serviciu secret care mai e şi prieten cu prieteni mai mari de-ai mei, am ales să îl împung pe aceste teme în direct, într-o emisiune de la Realitatea TV, în care am fost plasat de realizatoarea Andreea Creţulescu între fostul şef S.R.I., Virgil Măgureanu, şi fostul şef S.I.E., Ioan Talpeş (care au ales însă mai mult să se acuze reciproc ca au dat pe mana americanilor, sau ruşilor - n-am înţeles prea bine - listele cu ofiţerii români acoperiţi, aşa numitele „fantome" din spaţiul Occidental).

Dar să ne întoarcem la execuţie. În emisiunea cu pricina, care a avut ceva ecouri la vremea respectivă - deşi a fost scurtată în direct de la două ore la doar 50 minute -, l-am cam forţat pe Virgil Măgureanu să explice ce a căutat la execuţia lui Ceauşescu. Cum între timp emisiunea a fost înlocuită pe site-ul Realitatea cu o manea (deşi a fost păstrat linkul original), singurul transcript disponibil îl veţi putea citi doar aici:[9] Redau numai fragmentul legat de execuţia lui Ceauşescu:
„Virgil Magureanu: Şi numai atât. Din păcate căderea lui Nicolae Ceauşescu şi execuţia lui nu are legătura cu activitatea mea. Eu am fost prezent şi am spus-o de nu ştiu câte ori, v-aţi făcut probabil ca nu aţi auzit, că am fost prezent ca martor, fiind trimis acolo. Acolo am fost trimis, nu am fost dintre cei care am determinat în vreun fel executarea.
Victor Roncea: De cine aţi fost trimis?
Virgil Magureanu: De către cei care erau atunci în reprezentanţa puterii provizorii.
Victor Roncea: Dacă îi cereti domnului Ioan Talpeş să spună de către cine, spuneţi şi dumneavoastra de către cine?
V.Măgureanu, I.Talpes şi V.Roncea la Andreea CreţulescuVirgil Magureanu: Sigur ca da. Ion Iliescu mi-a spus ca va trebui să merg ca martor acolo, mi-a comunicat între altele, primul care mi-a comunicat a fost Voican Voiculescu, iar cel care mi-a spus imperativ că fac parte din grupul care se va deplasa la Focşani (sic) atunci, cu acea ocazie, a fost Silviu Brucan.
Victor Roncea: Eu nu mai am nimic de adăugat. Perfect.
Andreea Creţulescu: Aşa s-a scris primul an din Istoria României...
Victor Roncea: Pentru că şi Silviu Brucan era agent sovietic recunoscut. Şi am pus punct."

După noile acuzaţii şi dezvăluiri ale lui Constantin Dobre, pe care le redau integral mai jos, urmăriţi o foarte simpatică emisiune de-a lui Marius Tuca, din 1997, cu Ion Cristoiu si Virgil Magureanu, pe atunci proaspat demisionar de la sefia SRI si proaspat membru al Partidului Noua Românie (sau Noua Republică?) al lui Ovidiu Trăsnea, care, mai târziu, după ce s-a metamorfozat în diverse forme, a ajuns să fuzioneze, ca „Alianţa Naţională", cu Partidul Democrat al lui Traian Băsescu, cei doi monştri clasici ai politicii post-decembriste devenind, din nou, după zece anişori, colegi de Partid. Ocazie cu care Boc s-a mutat în apartamentul lui Măgureanu, de pe Calea Victoriei. Ce mi s-a părut simpatic în acea emisiune este că, după ce am fost amuzaţi timp de două decenii de faptul că Măgureanu îl inundă pe vecinul său Cristoiu[ ] din acest video din 1997, pus in circulaţie de Marius Tucă , aflăm că, de fapt, Cristoiu îl inunda pe Măgureanu, în repetate rânduri. Of, vecinaţiile astea, ce confuzii mai crează: Stan cu Militaru, Cristoiu cu Măgureanu, Roşca Stănescu cu Serghei Mesaros, Băsescu cu Nastase...

Constantin Dobre - La „Ştefan Gheorghiu" printre Trădători şi conspiratori

La începutul verii anului 1985 am fost acostat discret de un student din judeţul Sălaj care mi-a şoptit că eram asteptat de „profesorul" (în realitate era doar asistent) Virgil Măgureanu în sala de lectură a catedrei de „Doctrine politice, filozofice, sociale şi economice contemporane", clădirea veche de la „Ştefan Gheorghiu". După o tiradă de aprecieri, felicitări şi exprimări de admiraţie, că am avut curaj să mă opun „pe faţă tiranului Ceauşescu", în Valea Jiului, în august 1977, brusc m-a întrebat cum de am reuşit să „scot în strada" zeci de mii de mineri răzvratiţi? Necunoscandu-l dar şi bănuindu-l că e unul din zecile de provocatori ai Securităţii care mi-au ieşit în cale, m-am rezumat doar la generalităţi, menţinându-mi teoria spontaneităţii „ieşitului în stradă".
Acea primă întâlnire s-a terminat cu asigurări din partea lui Măgureanu că toată conversaţia noastră va rămâne secretă dar şi cu rugămintea de a ne mai întâlni, „tot secret, din când în când".

La următoarea întâlnire, V. Măgureanu s-a lansat într-o lungă şi elocventă pledoarie împotriva lui Nicolae Ceauşescu şi a familiei acestuia care acaparase întreaga putere politică şi de stat în România şi care chiar de la începutul alegerii acestuia în fruntea partidului şi statului „s-a depărtat de statele frăţeşti" şi ulterior s-a lansat într-un „naţionalism grotesc care n-are nimic de-a face cu marxism-leninismul şi limitele acestuia, alienând astfel şi naţiunile conlocuitoare de la noi". Măgureanu a plusat afirmând că „dictatorul Nicolae Ceauşescu şi-a semnat sentinţa la moarte odată cu condamnarea intervenţiei frăţeşti pentru salvarea comunismaului în Cehoslovacia", din 1968. Sigur pe el, Virgil Măgureanu s-a declarat convins că românii s-au opus şi se opun pe faăţ, „uite exemplul vostru, al minerilor Văii Jiului, nu?", dar şi „pe ascuns aberaţiilor, devierilor si megalomaniei lui Ceauşescu şi a celor care-l înconjoară". L-am ascultat pe Virgil Măgureanu fără a-l întrerupe şi după ce m-am despărţit de el, prima senzaţie care m-a încercat a fost că m-a luat drept idiot sau cel puţin un student oarecare de-al lui spălat pe creier! O nouă întâlnire a fost cea în care Virgil Măgureanu, convins probabil că mă capacitase, mi-a mărturisit despre el şi tovarasii lui care s-au opus şi se opuneau pe ascuns lui Ceauşescu chiar după primul an de la condamnarea invaziei „trupelor frăţeşti" în Cehoslovacia. Ca la început a trebuit să se „identifice", să se „verifice şi să fie verificaţi de cine trebuia", să se „organizeze" şi să acţioneze „unitar şi hotarat" pentru scopul final al „decapitării la varf", „salvarea marxismului autentic" şi „redirecţionarea acestei ţări către marea familie frăţească". Că au fost mai multe tentative de înlăturare a lui Ceauşescu pe cale militară în care a fost implicat, „fireşte", şi cum el „a tremurat de frică în casă" aşteptand să fie ridicat de Securitate în urma complotului militar din ultimii doi ani şi fusese „norocos" că a scapat, „nici eu nu ştiu cum", zicea Virgil Măgureanu.

În toamna aceluiaşi an, 1985, Virgil Măgureanu, radiind de bucurie şi entuziasm, a ţinut să mă coplesească cu o prelegere lungă despre „providenţialul" Gorbaciov şi zisele lui reforme de „glasnost" şi „perestroika" şi cum acestea se potriveau ca o „mănuşa" aceloraşi scopuri şi preocupări de viitor ale lui şi tovarăşilor lui care acţionau „pe ascuns" împotriva „dictatorului" Ceauşescu şi „camarilei" acestuia. Că acum erau mult mai bine organizaţi şi chiar mai puţin vulnerabili pe baza „asigurărilor ferme din afară". Tot atunci mi-a spus ca dorea să mă prezinte unei „persoane foarte importante", când „se va ivi prilejul" şi că acea persoană „luminată" va fi foarte fericită să mă „cunoască" şi să-mi „strângă mâna". Virgil Măgureanu era convins că „sfârsitul tiranului şi a camarilei lui" se apropia „galopant", că „instituţiile de forţă" ale lui Ceauşescu „dau semne de vulnerabilitate" şi devin mai uşor de „penetrat", că acela era momentul pentru „recrutarea" de oameni de „nădejde şi sprijin" atât în aparatul de partid cât şi în cel de stat şi „reactivarea" celor care de-a lungul timpului „au dat semne de opoziţie" faţă de „clanul" Ceauşescu pentru că „vântul decapitării şi schimbării este inevitabil". Trebuia doar „aşteptat semnalul" pentru a scapa „definitiv" de „Ceauşescu şi ai lui".

23 decembrie 1985, sala de lectura din clădirea nouă a bibliotecii Academiei „Ştefan Gheorghiu".

Aceasta a fost data şi locul unde Virgil Măgureanu mi-a oferit cartea „Puterea politică şi sistemul social" cu dedicaţia şi semnătura sa: „Tovarăşului Constantin Dobre, un modest simbol al consideraţiei pe care i-o nutresc şi un memento pentru idealurile noastre comune. Buc. 23.XII-1985, Virgil Magureanu"(vezi foto). Tot atunci mi-a făcut confidenţe despre uciderea Ceauşestilor, cum va arăta şi din cine va fi Virgil Măgureanu - Puterea Politica şi Sistemul Social - Editura Politică, 1985compusă „noua conducere". A fost cea mai lungă, semnificativă şi crucială întâlnire. Virgil Măgureanu mi-a mărturisit că „la vârful" conspiraţiei s-a luat hotarârea ca Ion Iliescu să devină noul preşedinte al României şi „prim-secretar" al C.C. al P.C.R., Nicolae Militaru ministru al Armatei şi Petre Roman prim-ministru. De Ion Iliescu şi Nicolae Militaru auzisem dar nu ştiam cine era Petre Roman şi am fost imediat lamurit: „un universitar foarte deştept, fiu al unui ilegalist de nădejde". Toţi membrii C.P.Ex. al C.C. al P.C.R. urmau să intre la puşcărie iar eu şi Virgil Măgureanu trebuia să organizăm şi să ducem la „bun sfârşit execuţia" cuplului Ceauşescu după care urma să fim numiţi la conducerea „noilor servicii de Securitate Naţională".

În anul 1988, cand din automobilul ambasadei Ungariei la Bucureşti au fost aruncate manifeste anti-Ceauşescu, Virgil Măgureanu era vizil bucuros, îşi curaţa mizeria de sub unghii tot cu unghiile şi zicea: „ăsta-i începutul sfârşitului", şi repeta mereu „aşteptam semnalul". În acelaşi timp, la „Ştefan Gheorghiu", alţi conspiratori şi tradatori jubilau. Nu-si mai ascundeau adevărata faţă. De exemplu Iosif-Ioshka Boda, pro-decan la catedra de „Socialism ştiinţific", îi dădea înainte cu apropourile despre Transilvania care „n-a cam aparţinut României", ca „fără Transilvania România s-ar cam reduce doar la Valahia" şi că „Basarabia ar fi o bună monedă de schimb cu Transilvania".

În prima jumătate a anului 1990 l-am reîntâlnit pe Iosif Boda la Cotroceni în poziţia de consilier prezidenţial, pare-mi-se, pe probleme de minorităţi. A încercat atunci să mă convingă că împreuna cu Dan Iosif şi alţii să infiintăm un nou partid politic. Era nevoie de cât mai multe partide fidele Frontului (F.S.N.). Tot atunci mi-a făcut şi mărturisirea că Virgil Măgureanu îl invitase şi pe el în conspiraţie, ca „să capeţi şi tu niţel capital politic", dar Boda i-ar fi răspuns că el n-avea nevoie de aşa ceva pentru că el avea „vechi state de plată ca disident" în ce priveşte „Transilvania şi alte chestii".

Brrrrr! Ce fauna conspiraţionista şi anti-românească! Ce să fi căutat eu în mijlocul acestor specimene? Numai dacă mi-ar fi luat Dumnezeu minţile! Am ales să fiu de partea cealaltă, unde mi-au fost arătate dovezi incontestabile ca Virgil Măgureanu şi colegii lui de conspiraţie erau vartos conectaţi la K.G.B. şi că adevăratul nume al lui Virgil Măgureanu era Imre Asztalos. Am făcut această alegere cu riscul oricăror consecinţe, de atunci ca şi de acum. M-am considerat şi mă consider a fi român adevarat şi nimeni n-a putut şi nu-mi poate lua acest drept. Atunci, ca şi acum, am acţionat şi acţionez în consecinţă. Aşadar trebuie să se ştie, măcar acum, cum a fost. Lichidarea fizică a Ceauşeştilor a fost hotărâtă cu mult timp înainte de 1989, ăsta-i Adevărul! Restul e doar consecinţa hotărârii de atunci, din 1985, a conspiratorilor ucigaşi, trădători şi uzurpatori!
Constantin Dobre
28 Decembrie 2012
-----------------------------------------------------------------
[1] vezi Ceauşeştii fuseseră condamnaţi la moarte înainte de proces. Bizarul traseu al procurorului Dan Voinea: Iliescu-Basescu-Tismaneanu-Ponta.
[2] Ioan Velica, „Lupeni '77 – Remember".
[3] vezi PiataUniversitatii.com
[4] Dosarul "Cloaca", al agentilor sovietici de la "Stefan Gheorghiu"
[5] vezi conjuratii de pe axa Focsani-Tescani
[6] vezi coautor al unei lucrari de indoctrinare comunista tot cu Virgil Magureanu
[7] vezi la Tescani (100 km de Focsani), la o aniversara, au dat nas in nas cu Andrei Plesu chiar Ion Iliescu si Virgil Magureanu.
[8] vezi Magureanu ar fi jucat dublu
[9] http://independent-al.ro/print/eveniment/eveniment-agenti-au-fost-agenti-sunt-inc.print
[10] vezi declaraţia lui Radu Moraru şi mărturia lui Marius Petrescu despre cum se beau ţuici de împăcare cu scuzele de rigoare, după ce Măgureanu îl inundă pe Cristoiu)

footer