Revista Art-emis
Din culisele lui decembrie 1989 PDF Imprimare Email
Valentin Vasilescu   
Luni, 17 Decembrie 2012 00:29
Decembrie 1989Timp de 23 de ani, a existat un interes major din partea autorilor războiului secret, purtat prin operaţiuni sub acoperire pentru distrugerea cu orice preţ a socialismului la nivel global, de a-l ascunde, atât cât a fost posibil sau de a se confecţiona măcar o imagine idilică, de epopee, a câtorva aspecte esenţiale ale evenimentelor din decembrie 1989, considerate punctul zero al startului României spre democrație. Prin urmare, rămâne şi azi de actualitate menținerea poporului român şi a armatei sale în minciună".[1] Ar fi bine să reamintesc că pentru legitimarea aparentului proces revoluţionar şi al emanaţilor din decembrie 1989 (ambele fiind creaţii ale Războiului Secret purtat prin operaţiuni sub acoperire împotriva ţării noastre, prin care s-a reuşit distrugerea inamicului - poporul român la el acasă) au fost necesare 5.205 victime, dintre care 1.116 de morţi (663 dintre aceştia fiind militari) şi 4.089 de răniţi. Din cei 1.116 de morţi, pe 22 decembrie, la ora 12:09, când Ceauşescu a „fugit" din sediul CC, erau înregistrați 126, toţi civili.

Pentru necunoscători, trebuie să spun că orice Hotărâre a comandantului de la cel mai mic eşalon tactic până la cel strategic nu se lua înainte de 1990 şi nu ia nici azi în orb, urmărind programul Televiziunii Române Libere, ci în baza unui algoritm introdus pentru prima dată în manualul de ştiinţă şi artă militară numit „Vom Kriege" - Despre război) de generalul prusac Carl Philipp Gottlieb von Clausewitz (1780-1831), valabil ad-litteram şi în zilele noastre. Această Hotărâre are formă grafică, adică se
reprezintă prin semne convenţionale şi tabele justificative pe o hartă militară, aşa cum prevedeau regulamentele operativ-strategice AN-1 şi AN-2, întrucât era şi este un act juridic, care te trimite direct în faţa plutonului de execuţie. Pe hartă apar, plasate cu precizie, poziţiile de luptă, zonele de foc sau dispozitivele de marş ale tuturor unităţilor şi subunităţilor proprii.

Regulamentele prevedeau ca poziţiile respective să fie actualizate permanent de către echipele de stat major, pe timpul derulării operaţiei. Una din primele probleme de rezolvat înaintea elaborării Hotărârii era stabilirea structurii Conducerii în care sunt stabilite fluxurile de transmitere a ordinelor, dispoziţiilor şi informaţiilor, în mod obligatoriu în formă secretizată, pe cale ierarhică şi în concordanță doar prin mijloacele de telecomunicaţii de tip militar, existente în înzestrare. Orice om cu puţină experienţă în domeniu îşi dă seama că sediul Comitetului Central nu asigura condiţiile minime exercitării atribuţiilor de comandă. Cu ocazia transmisiei aşa-zisei revoluţii în direct n-am văzut decât un general de operetă, fără stat major, dotat cu un simplu telefon şi care teoretic avea sub comanda sa: 4 armate de arme întrunite ca forţe terestre, două mari unităţi de Apărare AA, 2 divizii de aviaţie cu peste 20 de baze aeriene, două divizii de marină militară, una la litoral şi
cealaltă de-a lungul fluviului Dunărea. Aşadar, piesa de teatru jucată în sediul C.C. de către generalul-maior Ştefan Guşe, șeful Marelui Stat Major, în noaptea de 22/23.12.1989, n-are nimic comun cu arta militară şi nu poate fi numită
conducere militară.

În vara anului 1988, armata a 2-a română a organizat şi executat o aplicație demonstrativă de forţare a cursului fluviului Dunărea cu efectivele unei divizii mecanizate la Stelnica (lângă Feteşti). Circa 250 de TAB-uri şi MLI-uri au traversat fluviul Dunărea prin 4 sectoare de forţare amenajate genistic, susţinute cu foc de un divizion de nave blindate, 1 batalion de paraşutişti a fost lansat din avioane în spatele „inamicului" pentru învăluirea dispozitivului advers, 3 escadrile de elicoptere au executat sprijin cu foc şi transportul unui batalion de desant aerian, 2 escadrile de aviaţie vânătoare au acoperit aerian zona operaţiilor, angajând lupta aeriană cu „inamicul". Pontonierii au asamblat contra-cronometru 2 poduri de pontoane peste fluviu, 1 regiment de tancuri şi alte categorii de tehnică grea, fiind transportate cu portiţe (un fel de bacuri). Pentru comparaţie, după 1990, nici o aplicaţie n-a mai depăşit eşalonul companie, iar forţări de cursuri de apă nu au mai avut loc, toate unităţile de pontonieri fiind desfiinţate, portiţele fiind „împrumutate" de generalul Eugen Bădălan omului de afaceri Tărâţă Culiţă pentru exploataţia sa agricolă din balta Brăilei. Prin urmare, în decembrie 1989 nu a fost vorba despre înfruntarea unui inamic, superior pregătit în guerilă urbană şi dispunând de mijloace performante de diversiune radio-electronică, aşa cum se afirmă. Pentru că în acei ani, trupele
româneşti erau bine organizate, înzestrate şi pregătite pentru a respinge o agresiune externă. Însă erau total descoperite în cazul trădării lor, comise cu cinism, de o mulţime de oameni, de mult angajaţi în obţinerea victoriei împotriva României în războiul secret, colonei şi generali, numiţi să le conducă în luptă.

Notă: Valentin Vasilescu, pilot de aviaţie, licenţiat în ştiinţă militară la Academia de Înalte Studii Militare din Bucureşti-promoţia 1992, fost comandant adjunct al Aeroportului Militar Otopeni.
--------------------------------------------------
[1] Vezi: „România, ţinta celei mai mari operaţiuni de spionaj economic din ultimii 40 de ani". footer