Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Matei Udrea   
Miercuri, 12 Decembrie 2012 16:32
Rusofobia-romanilorDe ce am ajuns s? îi urâm pe ru?i[1]

1878 este anul în care „cauza Rusiei în România a fost pierdut? pentru totdeauna". Tensiunile au ap?rut când românii ?i-au dat seama c? „ap?r?torii ortodoxiei" voiau, de fapt, s?-i transforme în gubernie Momentul zero al sentimentului de ostilitate pe care românii îl încearc? fa?? de ru?i a fost, dup? toate probabilit??ile, r?zboiul dintre ace?tia ?i turci din 1806-1812, „?ase ani în care p?mântul Principatelor avea s? slujeasc? din nou de câmp de b?t?lie. ?i dac?, în saloanele din Bucure?ti ?i din Ia?i, doamnele vor înv??a valsul, iar b?rba?ii vistul ?i faraonul (jocuri de c?r?i - n.r.), la ?ar? mizeria, jaful ?i ho?iile vor atinge un nivel nemaicunoscut pân? atunci"[2]. Ironia e c?, ini?ial, românii i-au întâmpinat cu entuziasm pe „eliberatorii" ru?i. „În timpul r?zboiului din 1768-1774, boierii moldoveni, în marea lor majoritate, îmbr??i?aser? cu înfl?c?rare cauza Sfintei Rusii, care, punându-se în fruntea unei noi cruciade împotriva necredincio?ilor, avea s? scape popoarele cre?tine de sclavia în care erau ?inute de secole. O mul?ime de c?lug?ri ru?i, sosi?i în Principate, în Transilvania ?i în toat? Peninsula Balcanic?, preg?tiser? de mult terenul, dovedindu-se propagandi?tii cei mai eficace ai acestor mi?c?ri populare ?i de simpatie fa?? de «Rusia pravoslavnic?». Mii de volintiri (voluntari - n.r.) din Moldova ?i Muntenia se angajaser? în armata rus?; la sfâr?itul r?zboiului, erau 12.000" [3], ceea ce înseamn? c? peste 1% din popula?ia b?rb?teasc? se înrolase la ru?i.

În toiul iernii, un sat întreg alungat pe câmp

Românii ?i-au dat îns? destul de repede seama c? se în?elaser?, iar „eliberatorii" ru?i nu erau ap?r?torii cre?tin?t??ii, ci doar solda?ii unui alt imperiu, mai vorace chiar decât îngrozitorii turci. „Pe m?sur? ce adev?ratele planuri ale ?arilor se d?deau pe fa??, marii boieri începuser? s? intre la b?nuial?. Pe de alt? parte, comportamentul trupelor ruse?ti de ocupa?ie din timpul r?zboiului din 1787-1791 întunecase mult imaginea Rusiei în ochii poporului". Din epoc? ne-au r?mas m?rturii zguduitoare ale cruzimii la care se dedau ru?ii pe teritoriul Moldovei ?i al Munteniei. Contele francez Louis Langeron, general în armata rus? la sfâr?itul secolului al XVIII-lea, nota în „Memoriile" sale un episod petrecut în Moldova în timpul campaniei din iarna anului 1788: „Iat? un exemplu, dintr-o mie, de ce era în stare cruzimea ru?ilor". Enervat pentru c? o furtun? îi afectase armata, generalul rus Kamenski a poruncit s? fie decapita?i prizonierii t?tari, iar un evreu suspect s? fie legat gol de un stâlp ?i stropit cu ap? la minus zece grade Celsius, l?sându-l s? moar? înghe?at. Apoi a dat foc unui sat întreg ?i i-a alungat pe locuitori pe câmp, în ger ?i z?pad?, l?sându-i s? moar? de frig ?i de foame. În final, Carol I ?i ?arul Alexandru al II-leaacest general Kamenski a dat ordin ca toate animalele care nu fuseser? ucise s? fie strânse ?i trimise în Rusia, pe mo?iile sale.

De?i lefegiu în armata ?arului, nobilul francez nu împ?rt??ea metodele pe care le foloseau colegii s?i ru?i: „Am putut judeca groz?viile la care ofi?erii no?tri se dedau prea adesea în Moldova ?i, chiar dac? n-a? fi fost martor, a? fi putut judeca ?i dup? teama cumplit? de care este cuprins, dintr-o dat?, un ??ran moldovean când vede c?-i intr? în cas? o uniform? ruseasc?. R?mâne împietrit ?i nu mai este în stare nici s? zic?, nici s? fac? ceva. Degeaba îi ceri, îl rogi, îi dai bani ca s?-?i fac? vreun serviciu oarecare, moldoveanul nu mai e bun de nimic ?i r?mâne ca o stan? de piatr?. [...]". Deja, în timpul r?zboiului ruso-turc din 1806-1812, boierii din ??rile române nu le mai erau favorabili ru?ilor, pe care-i priveau cu team? ?i-i suspectau (justificat) c? vor „uita" s? mai plece. Iat? ce scria un alt francez în timpul r?zboiului ruso-turc din 1787-1791: „Nu s-a mai pomenit o situa?ie precum a oamenilor ace?tia, b?nui?i de ru?i c? i-ar prefera pe austrieci, în timp ce ace?tia îi cred mai lega?i de turci; de fapt, ei doresc plecarea celor dintâi la fel de mult cum se tem de întoarcerea celor din urm?. [...] Împrejur?rile în care s-a aflat Rusia în 1812 ne-au silit s? nu cerem decât Prutul".[4]

Napoleon Bonaparte i-a salvat pe români

Prima dat? când Rusia a fost foarte aproape de a anexa ??rile române s-a întâmplat în 1812. La cap?tul unui r?zboi de ?ase ani, tratativele dintre ru?i ?i turci se împotmoliser? pentru c? primii doreau anexarea Principatelor. Precipitarea evenimentelor pe plan european, unde împ?ratul francez Napoleon Bonaparte a invadat Rusia, a fost întâmplarea providen?ial? de care aveau nevoie în acea clip? românii. Încol?i?i, ru?ii s-au mul?umit cu pu?in. Dar dedesubturile p?cii de la Bucure?ti, din 1812, în urma c?reia România a pierdut Basarabia, sunt neclare ?i ast?zi, dup? 200 de ani. Invazia francez? în Rusia era iminent? ?i nu exist? explica?ii logice pentru care marele vizir Ahmet-pa?a ?i marele dragoman Moruzi (secretar de stat la ministerul de externe al turcilor) au acceptat o pace dezavantajoas?. Actele s-au semnat pe 28 mai 1812. Trei s?pt?mâni mai târziu, Napoleon intra în Rusia. S-a vorbit îndelung de tr?dare. Opiniile istoricilor sunt împ?r?ite. Dar turcii n-au avut dubii. Dup? întoarcerea la Istanbul, vinova?ii au fost judeca?i, marele vizir - destituit ?i exilat, marele dragoman Dimitrie Moruzi - decapitat împreun? cu fratele s?u, Panait. Era îns? tardiv. Pe de alt? parte, b?nuielile românilor se dovediser? întemeiate. Comentariul contelui de Langeron ar?ta adev?rata ?int? a ru?ilor: „Împrejur?rile în care s-a aflat Rusia în 1812 ne-au silit s? nu cerem decât Prutul, ?i înc? am fost foarte mul?umi?i c? am c?p?tat aceast? frontier?".

Ru?ii, mai corup?i decât turcii

În materie de administra?ie, ru?ii s-au dovedit mai hr?p?re?i decât turcii. Cit?m din nou din memoriile lui Langeron în cartea „Între Orient ?i Occident": „Generalul Zass, îns?rcinat la Craiova cu supravegherea comer?ului între Vidin ?i Ardeal, dublând taxa pe fiecare balot de marf?, a izbutit s?-?i însu?easc? sume fabuloase ?i a fost g?sit, la întoarcere, la carantila de la Nicolaiev, cu 60.000 de duca?i de aur, ascun?i în dou? butoaie. La Bucure?ti, generalii Engelhart ?i Isaiev vindeau autoriza?iile de tranzit ale m?rfurilor, iar cazacii ?i colonelul Melentiev luau bac?i?uri pentru trecerea m?rfurilor în contraband?".[5] Dup? retragerea ru?ilor, în 1812, ??rile române au r?mas în haos. Un ministru al Saxoniei la Constantinopol raporta, pe 10 septembrie 1812: „To?i c?l?torii care sosesc din ?inuturile acelea spun c? Principatele sunt cu totul pustiite de armatele care le ocup? de ?ase ani ?i c? va fi nevoie de mult? munc? ?i de grij? ca s? arate iar a?a cum erau înainte".

La 1830, românii se s?turaser? de „fra?ii cre?tini".

„Atâtea nenorociri adunate, din vina, direct? sau indirect?, a ocupantului, aveau s? exacerbeze în ?ar? sentimentul antirusesc ?i, fapt nou, de acum înainte, avea s? fie un sentiment generalizat în toate p?turile popula?iei". [6] Teama c? ru?ii nu vor mai pleca este ilustrat? de Saint-Marc Girardin (scriitor ?i politician francez) printr-o replic? amuzant? dat? de un ??ran boierului s?u: „Cona?ule, îi v?d ducându-se, venind înapoi ?i întorcându-?i spatele unii altora, ca la joc. Ca s? plece, ar trebui s? se întoarne cu spatele c?tre noi, to?i deodat?!".

?arul Alexandru al II-lea la Ploie?ti„R?zboiul" alia?ilor ruso-români de la 1877-1878

Consolidarea „simpatiei" pe care poporul român avea s-o nutreasc? fa?? de ru?i s-a produs dup? încheierea R?zboiului de Independen??, în 1878. Gravele incidente dintre Principatele Unite ?i Rusia, petrecute dup? înfrângerea Turciei, sunt prea pu?in cunoscute. Dup? ce a fost salvat? de la înfrângere de interven?ia armatelor române conduse de Principele Carol (devenit ulterior Regele Carol I al României), Rusia n-a mai recunoscut ??rii noastre statutul de participant la negocierile de pace. Mai mult, a anexat trei jude?e din Basarabia de Sud care apar?ineau Principatelor în acel moment, în ciuda opozi?iei disperate a domnitorului Carol ?i a clasei conduc?toare, în frunte cu I.C. Br?tianu ?i Mihail Kog?lniceanu.

Românii, buni în fa?a Plevnei, „uita?i" la tratative

A fost un duel dur pe teren diplomatic, iar evenimentele au degenerat, în prim?vara lui 1878, pân? în pragul r?zboiului între fo?tii alia?i. Pacea dintre Turcia ?i Rusia s-a încheiat la San Stefano (Turcia), în 19 februarie 1878, f?r? participarea României. Istoricul Sorin Liviu Damean descrie, în „Carol I al României", modul în care au procedat „alia?ii" ru?i: „Guvernul de la Bucure?ti a luat cuno?tin?? de con?inutul respectivului document abia pe 9 martie, prin intermediul «Jurnalului de St. Petersburg» trimis de generalul Iancu Ghica. Acest act «de uimitoare nerecuno?tin?? a Rusiei fa?? de aliata sa» consacra, printre altele, independen?a României, îns? cu dureroase sacrificii. Articolul 19 preconiza c? Sublima Poart? va ceda sangeacul Tulcea (Dobrogea), Delta Dun?rii ?i Insula ?erpilor c?tre Rusia, care, la rândul s?u, î?i rezerva dreptul de a le schimba cu sudul Basarabiei. Totodat?, spre disperarea cercurilor conduc?toare de la Bucure?ti, se stipula dreptul de trecere pe teritoriul românesc, timp de doi ani, a trupelor ruse?ti care sta?ionau în Bulgari".[7]

Ru?ii asediaz? Bucure?tii

Aceste întâmpl?ri au adus armatele celor dou? ??ri pe picior de r?zboi. „V?dit nemul?umit de atitudinea protestatar? a Guvernului de la Bucure?ti, (cancelarul rus - n.r.) Gorceakov ?inea s?-i precizeze generalului Iancu Ghica atitudinea intransigent? a cercurilor politice de la Petersburg în privin?a dreptului de trecere a trupelor ruse?ti. Mai mult, cancelarul sublinia c?, în eventualitatea în care autorit??ile de la Bucure?ti se opun unei asemenea ac?iuni, ?arul «va ordona ocuparea României ?i dezarmarea armatei române»".[8] România n-a cedat ?i s-a preg?tit de r?zboi. „O asemenea stare de spirit era evocat? ?i de reprezentantul britanic la Bucure?ti, colonelul Mansfield, care 1977 - Intrarea ru?ilor în Bucure?ticoncluziona c? «sentimentul antirus în aceste Principate a ajuns la apogeu»", se consemneaz? în lucrarea numit? mai sus. „[...] trupele ruse?ti au primit ordin s? ocupe România. Bucure?tii au fost asedia?i. În fa?a acestei primejdii, Br?tianu îl convinge pe Carol I s? ias? din capital? ?i s? se pun? în fruntea o?tilor române?ti din Oltenia. Ne aflam atunci în pragul unui conflict militar cu Rusia dintr-o pozi?ie avantajoas?, pentru prima ?i singura dat? în istorie"[9].

„Prietenia pentru Rusia era sfâr?it?"

Interven?ia marilor puteri europene, iritate de expansiunea Rusiei c?tre Bosfor ?i Marea Mediteran?, a pus cap?t acestei situa?ii dramatice prin Congresul de la Berlin. România a pierdut Basarabia, primind în schimb Delta Dun?rii ?i Dobrogea.
În planul percep?iei populare, Rusia devenise îns?, o dat? pentru totdeauna, inamicul public num?rul unu. Constantin Bacalba?a (1856-1935, om politic ?i ziarist) concluziona: „Din ceasul acesta, prietenia românilor pentru Rusia era sfâr?it?. În ?ar? na?te, deodat?, sim?irea antirus?. Ru?ii sunt de acum privi?i cu r?ceal? sau cu du?m?nie. Conflicte zilnice se întâmpl? în toat? ?ara cu militarii ru?i. Ingratitudinea ruseasc?, cât ?i c?lcarea f?r? pudoare a angajamentelor luate formal prin conven?iunea din 4 aprilie 1877 revolt? toate sufletele române?ti. Cauza Rusiei în România este pierdut? pentru totdeauna". Evenimentele din 1877-1878 sunt identificate astfel: „Comportamentul politic necinstit al Rusiei, dar mai ales devast?rile, incendierile, furturile, violurile ?i umilin?ele aduse românilor de c?tre armatele ?ariste au produs o distrugere decisiv? a imaginii vecinului de la R?s?rit. [...] Anul 1878 este pragul de la care în mentalul colectiv românesc se instaleaz? fenomenul rusofob, pe un puternic fond na?ionalist. A doua tr?dare, cea din Primul R?zboi Mondial, ?i apoi infiltra?ia comunist? în presa ?i politica româneasc? de pân? în Al Doilea R?zboi Mondial vor duce la apari?ia sentimentului solid de ur? împotriva Rusiei, ur? care a purtat trupele române dincolo de Nistru, care n-a sl?bit nici sub regimul comunist, producând o incredibil? expulzare a trupelor sovietice din ?ar? în 1958, ?i care func?ioneaz? ?i ast?zi la acelea?i dimensiuni aparent interminabile"[10].

Atentate, tr?dare, tezaur, Basarabia, Bucovina

Incidentele ruso-române nu s-au oprit la conflictul din 1878. Prim-ministrul I.C. Br?tianu ?i fiul s?u, Ionel I.C. Br?tianu, au fost ?inta a numeroase atentate organizate de ru?i. Sabina Cantacuzino, fiica lui I. C. Br?tianu, nota într-o scrisoare: „Rusia era înver?unat? împotriva tatei ?i a fost ini?iatoarea acelor atentate contra lui". În baza documentelor studiate, rezult? c? mi?c?rile ??r?ne?ti din 1888 ?i 1907 au fost ini?iate de instigatori ai ru?ilor, care aveau în plus ?i agen?i de influen?? în politic? ?i în pres?.[11] Evenimentele din Primul R?zboi Mondial, în care armata rus? a fugit de pe câmpul de lupt? în 1917, iar tezaurul n-a mai fost returnat de Moscova, urmate de lungul conflict cu bol?evicii pentru Basarabia, ultimatumul din 1940, în care U.R.S.S. a anexat din nou Basarabia ?i Bucovina, au alimentat tensiunile. Au urmat Al Doilea R?zboi Mondial, ocupa?ia rus? din perioada 1944-1958, împreun? cu jafurile, violurile, violen?ele de tot felul ?i impunerea cu for?a a comunismului.

Dup? 1990, instalarea în fruntea statului a lui Ion Iliescu, comunist instruit la Moscova, precum ?i ostilitatea Rusiei în (eterna) problem? a Basarabiei nu au fost de natur? s? atenueze sentimentele românilor fa?? de vecinii din R?s?rit.
Fric?iunile între România ?i Rusia continu? ?i acum. Imperiul din Est a reac?ionat agresiv la intrarea ??rii noastre în N.A.T.O. ?i U.E., iar rela?iile dintre cele dou? p?r?i sunt caracterizate de speciali?ti ca fiind „tensionate".

Grafica - Ion M?ld?rescu
--------------------------------------------------------------
[1] Adevarul.ro, 4 noiembrie 2012 http://www.adevarul.ro/actualitate/istorie-rusia-romania-rusofobi-conflict-razboi-Carol-Bratianu-adevarul_0_803319812.html#
[2] Neagu Djuvara
[3] Ibidem, „Între Orient ?i Occident"
[4] Prin?ul francez Joseph de Ligne
[5] Contele Louis Langeron, general în armata ?arist?
[6] Ibidem
[7] Dimitrie Onciu, „Din istoria României"
[8] Ibidem
[9] Ibidem
[10] Alex Mihai Stoenescu, „E?ecul democra?iei române - Istoria loviturilor de stat în România, volumul II"
[11] Ibidem, „Istoria loviturilor de stat" footer