Revista Art-emis
Neagoe Basarab (2) PDF Imprimare Email
Simona ?tefania Lupescu & Dan Lupescu   
Miercuri, 12 Decembrie 2012 16:15
Neagoe Basarab Anteu al panromânit??ii ?i ortodoxiei la 1512
Promotor al sinergiei ??rii Române?ti, Balcanilor ?i Mediteranei

Revenind la opera de bazileu ?i voievod-ctitor a lui Neagoe Basarab, se cuvine s? afirm?m cu toat? convingerea c? el a promovat sinergia ??rii Române?ti, a Dun?rii ?i Mediteranei într-un proiect vast ?i statornic de construire ?i sus?inere a bisericilor ortodoxe ?i a sfintelor mân?stiri. O demonstreaz? îns??i antrenarea de me?teri mari, calfe ?i zidari, atât din ?ara Româneasc?, dar ?i din Transilvania, Vene?ia, Elada, Armenia, Serbia ?i Constantinopol, pentru construirea, în timp record, de numai cinci ani, a Bisericii Mân?stirii Curtea de Arge? – apreciat?, la momentul târnosirii sale, 15 august 1517, o minune a ortodoxiei Orientale. Într-unul dintre primele sale eseuri publicate imediat dup? încheierea studiilor superioare, actualul Preafericit P?rinte Patriarh Daniel o descria astfel: „capodoper? a spiritului artistic al poporului român, ea reprezint? resursele f?r? de sfâr?it ale poporului nostru, elegan?a ?i armonia, m?iestria ?i priceperea".

Pornind de la modelul bizantin al Bisericii „Sfântul Nicolae Domnesc" din Curtea de Arge?, ctitorie a str?mo?ilor s?i Basarabi, Voievodul Neagoe purcede la zidirea unei alte capodopere în piatr?: Catedrala din Târgovi?te, a Mitropoliei Ungrovlahiei. Din nefericire, aceasta nu mai exist? în forma sa originar?, din cauza nes?buin?ei arhitectului francez André Lecomte de Nöuy, care a culcat-o la p?mânt ?i a în?l?at alta, din temelii, din care spiritul epocii lui Neagoe Basarab a disp?rut. Este doar una dintre crimele pe care acest francez, din ignoran?? cras? ?i f?r? sim?ul valorilor reale ale trecutului, le-a comis împotriva patrimoniului eclezial românesc. Ctitorii în ?ara Româneasc? ale lui Neagoe Basarab sunt ?i: M?n?stirea Snagov (în?l?at? aproape concomitent cu aceea de la Curtea de Arge?, între 1517-1521), Biserica „Sfântul Gheorghe Suseni" din Târgovi?te, Schitul din Ostrovul C?lim?ne?tilor, la care se adaug? acoperirea cu plumb a Bisericii de la Tismana, sus?inerea financiar? consecvent? a sfintelor a?ez?minte de cult de la: Corbii de Piatr?, Gura Motrului, Bistri?a, Govora, Dealu, Cornet, Bolintin, Glavacioc, Cotmeana, Butoiu – Dâmbovi?a, Vi?ina, B?lteni – Ilfov, Dobru?a, Cricov. La anul 1515, a zidit, dincolo de Carpa?ii Meridionali, în Transilvania, Biserica din Z?rne?ti ?i a sus?inut substan?ial în?l?area Bisericii „Sfântul Nicolae" din ?cheii Bra?ovului.

Din scrierile lui Gavriil Protul re?inem un veritabil pomelnic al bisericilor miluite de Neagoe Basarab – în 31 de zone: „S? zicem denpreun? toate (s. n.) câte sunt în Evrota, în Trachiia, în Elada, în Ahiia, în Eliric, în Cambaniia, în Elispod, în Misiia, în Machidonie, în Tertuliia, în Sermie, în Lugodnie, în Petlangoniia, în Dalma?iia ?i în toate (s. n.) laturile de la R?serit p?n? la Apus ?i de la Amiaz?-zi pân? la Amiaz?-noapte, toate (s. n.) sfintele biserici le hr?nia ?i mult? mil? pretutindenea da". În studiul Un mare ctitor de l?ca?uri sfinte, Alexandru Briciu consemneaz? c?, din cele 95 de acte emise în timpul domniei lui Neagoe Basarab (adic? 10-11 pe an), 50, adic? mai mult de jum?tate, se refer? la biserici. Iar dintre acestea, 34 – deci peste o treime – sunt acte de danie, care privesc fie înt?rirea unor danii mai vechi, fie repararea unor biserici.Trei biserici ortodoxe de la sudul Dun?rii, acolo unde ?i atunci, ?i acum tr?iau/ tr?iesc viguroase comunit??i române?ti, au primit daniile voievodului-bazileu. E vorba de Tescavi?a, Cu?ni?a ?i Cuteasca. În Siria, fortul din Ascalon îl înt?re?te cu o cul? bine înarmat?. Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol, fosta capital? a Bizan?ului, îi d?ruie?te, pe propria-i cheltuial?, un nou acoperi? din plumb. Meteorele de pe Stânca Tesaliei, a?ez?mintele de pe Muntele Sinai ?i din Ierusalim se bucur? de acela?i tratament generos. Protosul athonit Gavriil se întreab? aproape retoric: „Ce vom mai înmul?i cuvintele, spuind toate m?n?stirile pe rând ? C? toate (s. n.) m?n?stirile den sfânt muntele Athosului le-au îmbog??it cu bani, cu sate ?i dobitoace înc? le-au dat ?i multe ziduri au f?cut. ?i fu ctitor mare a toat? Sfetagora". Stârnesc ?i acum uimire daniile anuale în aspri (de argint) – 29.200 ?i taleri de aur – 600 asigurate mân?stirilor de la Muntele Athos: Cutlumus, Zografu, Xenofon, Rusicon, Vatoped, Iviron, Hilandar, Marea Lavr? ?. a.

Autorul primei capodopere a literaturii române

Analiza literar? cea mai nuan?at? a Înv???turilor lui Neagoe Basarab c?tre fiul s?u Theodosie o dator?m regretatului Ion Rotaru, riguros critic ?i istoric literar cu accentuat profil universitar, care consider? aceast? carte de c?p?tâi drept „prima mare capodoper? a literaturii române, redactat? ini?ial în slavone?te", scris? la Curtea de Arge? între anii 1512-1521. Capitolul – de 13 pagini ?i un sfert, pp. 77-90, format B4 – dedicat de Ion Rotaru acestui cap de pod al literaturii noastre, în primul volum din seria O istorie a literaturii române. De la origini pân? la Epoca Luminilor, serie reunit? apoi într-o monumental? carte pe formatul celebrei Istorii... a lui G. C?linescu, pe care o ?i dep??e?te din anumite puncte de vedere, este atât de conving?tor încât ne permitem s?-l ilustr?m printr-o sintetizare extrem?. De re?inut c? Ion Rotaru respect?, în documentare ?i în structurarea materiei, toate criteriile impuse de G. C?linescu, extinse ulterior de discipolul acestuia, Al. Piru. Prima remarc? este aceea c? Înv???turile... constituie o oper? de uz didactic – ad usum Delphini -, care, de?i este foarte diferit?, se aseam?n? pân? la un punct cu Principele lui Nicollo Machiavelli, scris în aceea?i perioad?. Amândou? pornesc de la modele bizantine foarte vechi, din secolele IX-XIV, toate având caracterul de enciclopedii de epoc?.

Ion Rotaru precizeaz? c? p?r?i întinse ale capodopei lui Neagoe Basarab, destul de singular?, misterioas? chiar pân? la un punct, „dezvolt? un misticism tipic medieval, rug?ciuni nesfâr?ite, debitate parc? într-un fel de trans? baroc?". Judecata de valoare a istoricului literar este exprimat? f?r? echivoc: „Înv???turile sunt tipice pentru mentalitatea evului de mijloc, într-un anume chip ?i pentru spiritul românesc al timpului". Anticipând o anume direc?ie a poeziei moderne din secolul al XX-lea, textul Înv???turilor... „intr? în caden?e poematice, în fraz?ri fastuoase, superioare mult altor scrieri vechi similare". Din nou, judecata de valoare a lui Ion Rotaru este categoric? : „Româneasca de aici este aproape perfect?, cu începuturi de întrep?trunderi dialectale, de sintez? a graiurilor din provincii". Faptul denot? o profund? gândire ?i rafinat? sim?ire, semn al unei civiliza?ii ?i culturi remarcabile. Fiorul liric, cuvintele-cheie, retorica subtil?, volutele incantatorii, caden?ele expresive „ne pot da o idee clar? despre ceea ce s-a numit poezia-rug?ciune, concept pur, contemplat în desf??ur?ri de propozi?ii solemne".

În rafinata sa analiz?, Ion Rotaru include compara?ii cu genera?ii de scriitori din veacurile urm?toare celui în care Neagoe Basarb a scris Înv???turile..., punând în relief capacitatea de anticipare, din partea lui Neagoe Basarab, a mersului literaturii noastre na?ionale ?i rolul voievodului muntean de model ?i deschiz?tor de drumuri: „Fiorul liric, mult mai adânc aici decât în cazul chiar al unor Varlaam sau Antim (...), trimite insistent spre marea enigm? a sensului existen?ei umane. Motivul antic al lui ubi sunt, filtrat de Ioan Hrisostomul, îl redescoperim exprimat în române?te în forme cu nimic mai prejos decât cele întâlnite în paginile lui Miron Costin ?i Dimitrie Cantemir".Remarcând ?i destulele pasaje epice – din apologuri, pilde-parabole -, istoricul literar re?ine „un soi de epic descriptiv (...) pe care îl vom întâlni practicat sistematic, pân? la sa?ietate, de Dimitrie Cantemir în Istoria ieroglific?, în alte scopuri îns?, f?r? încrâncen?rile abisale de aici".Minu?ia, acurate?ea ?i for?a imagistic? a artistului cuvântului din Înv???turile lui Neagoe... nu sunt atinse nici de Gavriil Protul, nici de zugravii de biserici care au exprimat, printr-o parabol?, o idee inspirat? de Via?a sfin?ilor Varlaam ?i Ioasaf.

Ion Rotaru consider? c? maximumul de expresivitate în Înv???turi îl constituie paginile con?inând elegiile-bocete când au îngropat a doua oar?, în m?n?stire la Arge?, oasele mume-sei, Doamnei Neag?i, ?i ale coconilor lui, Petru voevod ?i Ioan voevod, ?i Doamnei Anghelinii... Istoricul literar eviden?iaz? c?: „Este prima ?i una dintre cele mai frumoase pagini de poezie în care se exprim? iubirea filial? în arta cuvântului românesc. Puterea de sugestie ?i cuprindere a imaginilor, directitatea ?i omenescul lor (...), foarte personale, asem?n?toare mult cu cele din O, mam?..., elegia funebr? a lui Eminescu, sunt totul."

,,Rafinament aristocratic ?i de curte''

Este dincolo de orice îndoial? c? o ?tiin?? de carte cu totul aparte pentru acea vreme, dincolo de cea pur folcloric? ?i autohton?, a influen?at ?i a f?cut s? rodeasc? pasaje de cea mai înalt? liric?, în autobocetul prin care Neagoe se adreseaz? celor r?ma?i în via??. Una dintre compara?ii, men?ioneaz? Ion Rotaru, cu totul surprinz?toare, imposibil de aflat în folclor, dovede?te rafinament aristocratic ?i de curte, peste marginile experien?ei de ob?te: „C? azi, fe?ii mei, v? desp?r?i?i de la inima mea ca o scântee când sae pre fa?a apei m?rii în adâncurile cele întunecate ?i în valurile cele cumplite". Experimentatul comentator formuleaz? iar??i o judecat? de valoare tran?ant?, apreciind c? aici „sugestia de trecere în neant cap?t? o for?? ?i originalitate în expresie neîntâlnite nic?ieri altundeva". Preluat din Eclesiastul biblic ?i din multe alte izvoare de omiletic? bizantin?, motivul baroc al fortunei labilis este adus de Neagoe Basarab în premier? absolut? în literatura român?. El va fi ilustrat mai târziu de Miron Costin, în poemul filozofic Viia?a lumii, de Dimitrie Cantemir în Divanul... ?i în Istoria ieroglific?, de mul?i al?ii, pân? la marele Eminescu, cel din Memento mori sau Gloss?. Antim Ivireanul, de asemenea, este anticipat cu str?lucire în aceast? prim? capodoper? româneasc?, unde afl?m elogiul Fecioarei de o mare frumuse?e poetic?, adev?rat Ave Maria.

Precursor al lui Cantemir, Eminescu, Blaga, R?dulescu-Motru, D. D. Ro?ca

Analizând partea pur didactic?, direct practic? a Înv???turilor..., istoricul literar gloseaz? astfel: „Contrastul dintre partea lirico-teoretic?, propov?duind de?ert?ciunea lumii ?i chipul cum se poate câ?tiga împ?r??ia cerurilor prin via?a ascetic?, prin renun?area la toate bunurile p?mânte?ti, prin posturi ?i rug?ciuni necurmate, ?i partea pur practic? a scrierii, nu surprinde deloc pe cunosc?torul fenomenului cultural românesc, prin ceea ce ar putea numi filozofia teoretic? ?i filozofia practic?, a?a cum o afl?m configurat? în poezia noastr? popular?, începând cu balada Miori?a (?i, istorice?te, mai de devreme, poate, cu zamolxianismul dacic al dispre?ului fa?? de via?a p?mânteasc? ?i al sfid?rii mor?ii, al?turi de t?ria în lupta pentru ap?rarea ??rii de invazii str?ine), cu operele unor Miron Costin ?i Dimitrie Cantemir, pân? la I. Heliade R?dulescu, Bogdan Petriceicu Hasdeu ?i mai cu seam? Eminescu; pân?, în fine, la filozofia unor Lucian Blaga, C. R?dulescu-Motru sau D. D. Ro?ca, cu necesara observare a tuturor nuan?elor ?i împrejur?rilor cu care, în diferite epoci, aceste manifest?ri ale spiritului na?ional s-au produs de-a lungul istoriei". (Ibid., p. 87)De mare interes, în pagini memorabile, sunt trecute în revist? o multitudine de sfaturi, pentru fiul Theodosie, privind, spre exemplificare, comportamentul domnitorului, care trebuie s? fie, în toate împrejur?rile exemplar, ritualul primirii solilor, organizarea armatei, tactica r?zboaielor ?i mijloacele prin care se poate ob?ine ?i men?ine pacea (capitol studiat de Nicolae B?lcescu înainte de a scrie Istoria românilor sub Mihai Vod? Viteazul).

Despre unul dinre sfaturile date de Neagoe Basarab, care dispunea de experien?? militar? ?i r?zboinic? apreciabil?, Ion Rotaru apreciaz? c?: „ar putea foarte bine s? fie dat mai cu seam? de un general de armate cum fusese ?tefan cel Mare". Merit? re?inut?, evident, judecata de valoare exprimat? de istoricul literar în finalul capitolului, conform c?reia atât versiunea româneasc?, dar ?i cea slavon? originar?, de neînlocuit, „particip? la istoria culturii ?i literaturii noastre na?ionale ?i m?rturisesc despre o epoc? de mare înflorire a lor, de la începutul secolului al XVI-lea pân? în vremea lui Constantin Brâncoveanu". Ceea ce ?i explic? interesul manifestat ast?zi, ca ?i la 1848, fa?? de capodopera Înv???turile lui Neagoe Basarab... „de istoricii, filologii ?i mai to?i c?rturarii interesa?i de evolu?ia spiritului na?ional de-a lungul veacurilor, cristalizat magistral în aceast? capodoper?". La rândul s?u, Al. Piru re?ine, în finalul capitolului s?u despre Înv???turile lui Neagoe Basarab c?tre fiul s?u Theodosie, c? – fa?? de turci - domnitorul recomand? atitudinea ?oimului, care, netemându-se de vultur, îi las?, spre a evita lupta, o parte din vânatul s?u, dar, dac? du?manii vor cu tot dinadinsul r?zboi, num?rul lor oricât de mare nu trebuie s? ne însp?imânte. Istoricul literar apreciaz? la Neagoe Basarab ,,îndemânarea elocven?ei, caden?a de mare vibra?ie retoric?, mai ales când vorbe?te (dup? Ioan Zlataust) despre fragilitatea vie?ii întrerupt? de moarte'', pentru a puncta apoi: ,,Patetic? este plângerea mor?ii fiului Petre, cea mai mi?c?toare pagin? elegiac? din literatura român? în limba slavon?'' (s. n.) Ca niciodat? la Al. Piru, ultimul paragraf las? s? se întrez?reasc?, dincolo de sinteza exemplar?, o und? de vibra?ie uman? aparte, poate chiar o anume înduio?are fa?? de destinul în postumitate al operei marelui voievod-ctitor: ,,Neagoe Basarab a murit în ziua de 15 septembrie 1521. Theodosie, care i-a urmat la tron, a domnit mai pu?in de patru luni ?i a murit la Constantinopol. Al?i doi fra?i, Petru ?i Ion, ?i o fat?, Anghelina, muriser? înainte, iar Stana ?i Ruxandra au devenit so?iile lui ?tef?ni?? al Moldovei ?i respectiv Radu de la Afuma?i. Ca în legenda me?terului Manole, pierit dup? zidirea bisericii episcopale de la Curtea de Arge?, Înv???turile lui Neagoe Basarab c?tre fiul s?u Theodosie ?i-au nimicit autorul, ajungând a fi socotite (pe nedrept) o scriere pseudo-epigraf?, anonim?''. (Op. cit., pp.35-36)

Punte între Europa postbizantin? ?i Europa occidental?

Referindu-se la rolul neamului nostru în Europa bizantin? ?i post-bizantin?, reputatul istoric literar Dan Zamfirescu puncteaz? decisiv: „Românii au sporit aceast? avere, creând în limba de cultur? a întregului R?s?rit, deci pe terenul însu?i al celor cu multe sute de ani în avans, o capodoper? istoriografic? – Letopise?ul de când s-a început cu voia lui Dumnezeu ?ara Moldovei, una hagiografic? – Mucenicia lui Ioan cel Nou de la Suceava – ?i cea mai voluminoas? oper? unitar? scris? vreodat? în limba de cultur? a lui Chiril ?i Metodie: Înv???turile lui Neagoe Basarab c?tre fiul s?u Theodosie". (Locul ?i rolul culturii române în Europa ?i în lume, Ed. Roza Vânturilor, Bucure?ti, 2006, pp. 31-32) Continuându-?i cu fervoare cuceritoarea demonstra?ie, avizatul editor al Înv???turilor lui Neagoe Basarab (împreun? cu Florica Moisil) ?i al unei fundamentale antologii de literatur? român? veche (în colaborare cu G. Mih?il?) sus?ine, cu autoritatea-i recunoscut?, c?, privit din avion, peisajul cultural european rezerv? culturii române un loc cu totul special: „...ea ne apare ca singura cultur? ce respir?, înc? de la început, cu ambii pl?mâni. Este o cultur? pe care mi-am permis s? o definesc în 1973 drept „sintez? european?", dând astfel cu anticipa?ie r?spunsul cerut recent de un confrate occidental scriitorului Nicolae Breban: S?-mi define?ti cultura român? numai în dou? cuvinte".Cu deplin temei, Dan Zamfirescu afirm? c?, aici, la noi, Europa bizantin? ?i Europa occidental? de tradi?ie catolic? ?i limb? latin? „nu numai c? s-au întâlnit pe un fel de punte între Orient ?i Occident, într-un loc de r?scruce de civiliza?ii, ci au conlucrat necontenit spre a configura identitatea unei civiliza?ii ?i unui spirit ce ocup? un loc inconfundabil în ansamblul civiliza?iei europene". (Ibid., p. 33) Într-un paragraf memorabil, redutabilul cercet?tor – care are o licen?? în teologie cu teza Ortodoxie ?i Romano-Catolicism în specificul existen?ei lor istorice (scris? în 1956 ?i publicat? abia în 1992) ?i un doctorat în filologie, sus?inut cu Dan Simonescu, cu teza Neagoe Basarab ?i Înv???turile c?tre fiul s?u Theodosie. Probleme controversate (Ed. Minerva, 1973) – contureaz? un original portret al domnitorului muntean: „Neagoe Basarab, acest împ?rat postbizantin, ocrotitor al întregii Ortodoxii, nu se sfie?te s? trimit? soli cu scrisori la Papa Leon al X-lea, protectorul lui Rafael. El se intereseaz? de ra?iunile urii dintre grecii ortodoc?i ?i catolicii apuseni, primind r?spuns de la Manuil din Corint, dar nu se las? impresionat ?i în Târgovi?tea sa ad?poste?te o m?n?stire franciscan?, de unde afl? despre cultul r?nilor Domnului. Cu aceast? pietate franciscan? ne întâlnim în Înv???turi, altfel cea mai isihast? carte a culturii române".

Efigii în bronz

În final, reiter?m, preluând din Scrisoarea... Î. P. S. Calinic, doar câteva dintre sintagmele – adev?rate efigii în bronz – cu care Neagoe Basarab a fost pus în lumina eternit??ii: „Divinul" îl numea poetul grec Maximos Trivalis, plasându-l la poalele Olimpului; „Domn cu apuc?turi împ?r?te?ti ?i domn cu atâta dor de frumuse?e cum nu mai avusesem altul înainte de dânsul" îl prosl?ve?te Nicolae Iorga; „unul din cei mai cul?i domni ai no?tri din vechime" – îl descrie Ion Bogdan; „Marc Aureliu al ??rii Române?ti, principe artist ?i filosof" – îl consider? enciclopedistul de talie mondial? Bogdan Petriceicu Hasdeu. Pentru ca, mai aproape de noi, în 1981, Mitropolitul Antonie Pl?m?deal? s?-i creioneze un cuprinz?tor portret, din care spicuim: „Domn al culturii române?ti îndeosebi, a realizat, în Înv???turi..., ca ?i în catedral?, o sintez? româneasc? original? între umanism ?i gândirea religioas? a vremii, sintez? care a surprins ?i a concretizat, în forme scrise ?i zidite, tr?s?turile esen?iale ?i fundamentale ale sufletului românesc, iubitor de frumos ?i de bine, realist ?i echilibrat". Respectând structurile canonice, asceza ?i toate rigorile isihasmului, Neagoe Basarab a cucerit armonia – cu Dumnezeu ?i cu neamul s?u, cu obâr?iile daco-romane, cu spiritul românesc al înainta?ilor s?i, de la Basarab I pân? la Vlad ?epe? ?i Radu cel Mare, înrâurind voca?ia unor magnifici urma?i vesti?i în Europa, în lume: Mihai Viteazul – Restitutor Daciae; Constantin Brâncoveanu – Martirul Ortodoxiei, f?urarul primului stil arhitectonic na?ional, care-i ?i poart? numele; Mihai Eminescu – Românul Absolut; Constantin Brâncu?i – Cioplitorul de lumin?, de por?i române?ti ?i de infinire în sculptura mondial?, pe care a întors-o la Esen?e, la izvoarele primordiale, pe cât de române?ti, pe atât de universale; George Enescu – Chintesen?a melosului românesc ridicat la rangul suprem de Muzic?-Bucurie, Muzic?-Imn de slav? lui Dumnezeu înve?nicit în vibranta Biseric? a M?n?stirii Curtea de Arge?. Neagoe Basarab a anticipat, parc?, viziunea de peste veacuri a unui alt erudit, Timotei Cipariu (cleric greco-catolic, pa?optist, fondator al Academiei Române) conform c?reia: „Acolo unde politicul dezbin?, cultura une?te". Prin numeroasele ?i excep?ionalele sale fapte culturale, Neagoe Basarab a unit destinul neamului românesc cu acela al Europei din epoca sa, dar ?i cu acela al Europei din secolele ce i-au urmat.Tocmai de aceea, acum, în zorii mileniului al treilea, episcopul catolic Josef Hommayer, acreditat pe lâng? Uniunea European?, m?rturisea anii trecu?i, dup? o vizit? în ?ara noastr?, cucerit de c?ldura ?i evlavia românilor: „Inima Europei, acum am g?sit-o, aici, la Bucure?ti". Este o realitate care nu ar fi fost posibil? f?r? lucrarea plin? de har a Voievodului Neagoe Basarab, de acum 500 de ani. Doamne, ocrote?te-i pe români ! Doamne, ajut?-ne !

P. S. : V? propun un salt cuantic, pe deplin întemeiat: f?r? aprofundarea vastei opere a lui Neagoe Basarab -, Î. P. S. Calinic, Arhiepiscop al Arge?ului ?i Muscelului, nu l-ar fi dest?inuit în profunzime pe Constantin Brâncu?i. Nu l-ar fi desghiocat din halourile de taine succesive în care este înve?mântat, precum ceapa miraculoas? în zeci de c?m??i m?t?soase. ?i, desigur, nu ar fi devenit un veritabil hermeneut al crea?iei de geniu a Titanului din Hobi?a - purt?tor, împreun? cu Eminescu, Enescu, Eliade, Coand?, Babe?, Gogu Constantinescu, al praporilor spiritului românesc. Spirit european, prin excelen??, f?r? de care b?trânul continent ar fi cu mult, mult mai s?rac. În toate s?rac ?i, mai ales, cu Duhul. footer