Revista Art-emis
Neagoe Basarab (1) PDF Imprimare Email
Simona ?tefania Lupescu & Dan Lupescu   
Duminică, 02 Decembrie 2012 20:17
Neagoe Basrab
Anteu al panromânit??ii ?i ortodoxiei la 1512

Contemporan cu Erasmus de Rotterdam, Nicollo Machiavelli ?i Martin Luther – embleme ale unui ev deseori luciferic, sângeros, plin de o teribil? cruzime -, uria?ul Voievod-Filosof Neagoe Basarab reprezint?, cu str?lucire european? ?i voca?ie irefragabil?, de o jum?tate de mileniu, Lamura spiritului românesc tinzând spre Absolut.

Format la Bistri?a - sanctuar european

Via?a ?i opera sa, de o importan?? covâr?itoare, sunt dup? chipul ?i asem?narea Prea Bunului Dumnezeu. Chip ?i asem?nare întru Duhul Sfânt, care-?i g?sise potir de aur ?i biseric? umbl?toare, vie, în efemerul trup de hum? al Domnitorului român. D?ruit cu tainice haruri, Neagoe Basarab este întruchiparea cârmuitorului t?cut, în?elept ?i smerit, totdeauna inspirat ?i sigur pe el, ales de Dumnezeu, într-o epoc? anume, drept purt?tor al chivotului tradi?iilor arhaice autohtone. El dispunea de soclul de granit al unei vaste culturi – însu?it? la Academia de talie european? care a func?ionat în cadrul M?n?stirii Bistri?a, din jude?ul Vâlcea, dar ?i din ucenicia nemijlocit? pe lâng? Macarie tipograful, pe lâng? mitropolitul Nifon, care îl considera fiul sufletului s?u, ca ?i pe lâng? succesorul acestuia, Maxim (Gheorghe Brancovici), refugiat din Serbia în ?ara Româneasc?, pentru a nu fi ucis de turci. Focar de cultur? ?i far c?l?uzitor al spiritului ortodox în aceast? parte de lume, M?n?stirea Bistri?a rivaliza în prestigiu ?i importan?? cu surata ei din Moldova, M?n?stirea Neam?. Acad. R?zvan Theodorescu precizeaz?: ,,Craiove?tii sunt cei care (...) fac din Bistri?a un sanctuar paneuropean. Bistri?a este la 1500 (...) locul spre care vine toat? (s. n.) cre?tin?tatea care intra sub Islam. La acel sfânt de epoc? iconoclast?, la Grigorie Decapolitul sunt imense pelerinaje. Bistri?a ?i Oltenia devin locuri în care se recupereaz? ceva din ortodoxia numai p?relnic învins?''. (citat din Diserta?ia rostit? de acad. R?zvan Theodorescu în Sala Albastr? a Universit??ii din Craiova, cu ocazia solemnit??ii de acordare a înaltului titlu de Doctor Honoris Causa, publicat? în Revista Lamura, martie 2003, sub titlul Spiritul Olteniei) „Ca urmare a neobositei munci c?rtur?re?ti desf??urate la Bistri?a – reliefeaz? acad. ?tefan ?tef?nescu -, s-au scris aici frumoase manuscrise, s-au realizat lucr?ri de caligrafie de o înalt? m?iestrie artistic?, s-a format o ?coal? de iscusi?i caligrafi. În atmosfera vie?ii c?rtur?re?ti de la Bistri?a a crescut ?i ?i-a format cultura Neagoe Basarab, cel mai înv??at domn român pân? la Dimitrie Cantemir". În studiul Istoria bisericii oltene, publicat în monumentalul volum Oltenia, cu prilejul S?pt?mânii Olteniei, organizat? la Craiova în octombrie 1943, în plin r?zboi mondial -, T. G. Bulat eviden?ia: „Frumuse?ea de stil ?i înalta înv???tur? din cartea sa îndreptat? c?tre Theodosie, f?tul s?u, se datoresc, f?r? îndoial?, acestei atmosfere de în?l?are spiritual? bistri?ean?". De re?inut c? T. G. Bulat se documentase cu acribie, întrucât teza sa de doctorat avea ca titlu Personalitatea religioas? a voievodului Neagoe Basarab al IV-lea, publicat? la Craiova (f?r? an).

„Ferice vremi de sfin?enie, c?rtur?rie ?i ctitorie!''

Îndr?znim s? avans?m ipoteza c?, al?turi de Macarie, c?ruia îi fu ucenic sârguincios ?i devotat, atât la Bistri?a, cât ?i la Dealu, viitorul domn Neagoe Basarab îndepline?te atribu?iile de editor (în limbajul de acum) al celor dintâi c?r?i tip?rite în ?ara Româneasc?: Liturghierul (1508), Octoihul (1510) ?i Tetraevanghelia (1512). ?ara Româneasc? realiza, astfel, în domeniul nobil al tip?ririi de c?r?i, o premier? absolut? în ortodoxia sud-est ?i est-european?, dac? avem în vedere c? în Serbia acest fapt urma s? se petreac? abia în 1552 (Evanghelia, tip?rit? la Belgrad), iar în Rusia dup? aproape ?ase decenii, în 1564 (Apostolul, imprimat la Moscova). În Scrisoarea adresat? Sfântului Sinod al Mitropoliei Munteniei ?i Dobrogei în 2008 – exact la împlinirea primei jum?t??i de mileniu de la tip?rirea Liturghierului în limba slavon? -, în care argumenta, într-un stil calm-riguros, cu smerit? evlavie, în cel mai expresiv ?i luminat de Dumnezeu studiu scris vreodat? despre Neagoe Basarab, scrisoare prin care cerea împlinirea obliga?iei morale ?i cre?tine?ti de a-l canoniza pe ctitorul Bisericii M?n?stirii Curtea de Arge? -, Înalt Prea Sfin?ia Sa Calinic men?iona: „Neagoe Basarab, din tinere?ile sale, înainte de a ajunge domn al ??rii Române?ti, a crescut în grija înv??atului Macarie de la Bistri?a, a înv??at limbi str?ine, a înjugat la osteneala c?rtur?reasc? ?i duhovniceasc? a tip?ririi celor trei c?r?i de baz? în rânduiala slujbelor biserice?ti ?i a crescut o dat? cu zidirea M?n?stirii Dealu ! Ferice vremi de sfin?enie, c?rtur?rie ?i ctitorie !". Neagoe Basarab r?mâne, totodat?, peste timp, un om cu o preg?tire militar? demn? de orice principe al epocii, un strateg, dar ?i un diplomat des?vâr?it, care în?elegea curgerea vremurilor ?i privea cur?ile monarhice ale Europei de la în?l?imea spiritului s?u enciclopedic. Tocmai de aceea Radu cel Mare are temeritatea de a-i încredin?a, la vârsta fraged? a marilor elanuri, misiunea de ministru de externe ?i îl trimite, în fruntea unor delega?ii cu drepturi depline, s? negocieze în numele ??rii Române?ti prin marile capitale. Dar iat? cum sintetizeaz? acest aspect Î. P. S. Calinic: „R?spundea (n. n. Neagoe) în Cancelaria domnitorului de leg?turile cu lumea extern?, de?i era (n. n. doar) cu ceva trecut de 20 de ani, având preg?tirea cultural? ?i duhovniceasc? necesar? însu?it? în marea ?coal? a timpului, M?n?stirea Bistri?a – Vâlcea, ?tiind graiurile ??rilor vecine, conducând soliile prin ??rile din Occident ?i Orient, ?i cunoscând pe marii gânditori de atunci ?i scrierile lor". Sintetizând mozaicul de informa?ii desprinse din volumul II/3, pp.307-309, din Documente privitoare la istoria românilor din celebra serie a lui Eudoxiu Hurmuzaki, acad. ?tefan ?tef?nescu „traduce" în limbajul contemporan nou?: „Manifestând o mare capacitate de în?elegere a problemelor politice interna?ionale, dându-?i seama de importan?a factorului diplomatic în realizarea obiectivelor politice, Neagoe Basarab ?i-a creat, din elemente locale sau str?ine, un aparat diplomatic bine instruit, la nivelul diploma?iei europene a vremii, a desf??urat o vast? activitate diplomatic? - cu scopul de a asigura ??rii lini?tea necesar? prosperit??ii ei, de a face din ?ara Româneasc? un important factor politic în via?a interna?ional?. El se ar?ta de acord s? participe ?i a militat chiar pentru crearea unei largi coali?ii a statelor cre?tine împotriva turcilor, cu condi?ia, îns?, ca în cazul victoriei, în eventualitatea modific?rii h?r?ii politice europene, s? se ?in? seama de contribu?ia ??rii Române?ti". Cine prive?te cu aten?ie harta Europei de Sud-Est din acele vremuri este aproape imposibil s? nu observe c? spa?iul carpato-danubian netransformat în pa?alâc turcesc – ?ara Româneasc? ?i Moldova –, avansat mult spre Tracia, spre viscerele Imperiului Otoman, pare un bolovan imens, un teribil drob de sare, în fragil echilibru, care ar fi putut oricând s? se rostogoleasc? peste vintrele ?i boa?ele marii puteri din Sudul Dun?rii, ce metamorfozase în pa?alâcuri nu doar toate ??rile din Peninsula Balcanic?, dar ?i frumoasele capitale imperiale Budapesta ?i Viena.

Pisc al cârmuitorilor Europei din 1512-1521

Continuând reformele începute de Radu cel Mare ?i, în fapt, direc?ia politic? impus? anterior de boierii Craiove?ti, Neagoe Basarab a promovat, din calcul diplomatic, supunerea aparent? fa?? de turci, a amplificat rela?iile negustore?ti cu Sibiul ?i Bra?ovul, ora?e-cet??i din Transilvania, a ap?rat negustorimea local? fa?? de presiunile tot mai mari ale concuren?ei str?ine, a pus ordine în domeniul legislativ, prin aplicarea aceluia?i mod de judecat? în întreaga ?ar? Româneasc? ?i acordarea unei ponderi tot mai mari dreptului scris. Ca un demn urma? al lui Mircea cel B?trân, singurul voievod cre?tin care l-a zdrobit pe Baiazid I, a acordat aten?ie maxim? organiz?rii unei o?tiri puternice, realitate confirmat? de actele de cancelarie din vremea lui Neagoe Basarab, în deplin? concordan?? cu principiile înscrise în testamentul s?u monastic ?i moral: Înv???turile... c?tre fiul Theodosie. „Domnia de zece ani a lui Neagoe Basarab - scrie Al. Piru - a continuat politica de centralizare a statului feudal dinvremea lui Radu cel Mare. Autoritar cu boierii fin fac?iunile adverse Craiove?tilor (...), Neagoe scris sibienilor pe un ton trufa?: „O s? vede?i c? sunt domnitor destoinic ?i are ?ara aceasta domnitor'', iar bra?ovenilor chiar amenin??tor: „Voi face ?ara Bârsei a?a, c? nu i se va cunoa?te nici locul". Tr?gea în ?eap? ca ?i Vlad ?epe? ?i tat?l s?u, ?epelu?, pe negustorii necinsti?i, spânzura pe ho?i, ceea ce nu l-a împiedicat, ca ?i pe ?tefan cel Mare (prezentat de Ureche ca v?rs?tor impulsiv de sânge, dar ?i sfânt), s? fie un domnitor religios, cel mai mare ctitor al perioadei feudale''. (Istoria literaturii române de la origini pân? la 1830, Ed. ?tiin?ific? ?i Enciclopedic?, Bucure?ti, 1977, p. 34) A luat toate aceste m?suri, pe plan intern, dar ?i în politica extern?, dup? ce „scanase", din toate punctele de vedere, mersul lucrurilor în Imperiul Otoman, în toate ??rile învecinate – Polonia, Ungaria ?i cele din sudul Dun?rii -, în est pân? la Moscova ?i în vest, pân? dincolo de Vene?ia, Sfântul Scaun ?i Viena.Con?tient c? voca?ia european? a neamului s?u este mo?tenit? direct din substratul daco-roman ?i din Bizan?, Neagoe Basarab a în?eles, ca nimeni altul în vremea sa, c? trebuie s? ?in? strâns în mâini hamurile echilibrului între cele dou? sau trei Europe.Simultan, el a ajuns la concluzia c?, în lucrarea sa de voievod-ctitor, gânditor, moralist ?i artist, se impune a se reg?si sinteza de mare rafinament a poporului român, insul? de latinitate, aflat? la r?scrucea tuturor pohtirilor imperiilor vecine.Cele enun?ate mai sus constituie tot atâtea linii de for??, vectori ai lucr?rii multilaterale a lui Neagoe Basarab, care i-au impus s? fie, din toate punctele de vedere, un pisc al cârmuitorilor din Europa secolului al XVI-lea.

Anteu al românit??ii ?i Ortodoxiei

Aidoma miticului Anteu, cel mai de seam? vl?star al boierilor Craiove?ti, f?urari de ?ar? ?i cultur? eclezial?, are t?lpile bine înfipte în solul fertil al obâr?iilor de opt ori milenare. Slujitor jertfelnic al spiritului locului – spiritus loci -, el p?streaz?, în adâncul sufletului s?u, descifrarea secretului c? spiritus ?i respirare provind din aceea?i r?d?cin?. Spiritul / Duhul este chiar respirarea divin?. Neagoe Basarab a respectat cu sfin?enie leg?mântul de a respira cum se cuvine, cu voluptate, profund ?i revigorant, ca în vârtejul unei hore celeste, convins fiind c?, dac? o singur? clip? nu mai este con?tient de propria-i respira?ie, risc? s?-?i piard? chipul divin. În Neagoe Basarab, permanent, spiritul românesc ?i respira?ia con?tient? întru acest spirit, prin excelen?? european, sunt o monad? de sorginte arhaic?, un spa?iu-matrice pe care se cuvine s?-l înnobileze rapid, contracronometru, prin fapte de voievod-ctitor. C?ci niciodat? nu se ?tie cât mai are timpul r?bdare. Asumându-?i r?d?cinile, timpul ?i spa?iul unicului popor din aceast? parte de lume care nu s-a prip??it din alte z?ri, ci, dimpotriv?, a fost dintotdeauna autohton, adic? al locului, statornicit pentru ve?nicie pe mo?ia mo?ilor, str?mo?ilor, str?-str?-str?mo?ilor lui, de o parte ?i de alta a Dun?rii -, Neagoe Basarab tr?ie?te cu intensitate, cu luciditate dureros de dulce s?rb?toarea r?nii care înseamn? con?tiin?a, viziunea ?i destinul asumat al românit??ii ?i europenit??ii sale. Aici î?i poart? crucea, f?r? încrâncenare ori obid?, dimpotriv?, cu senit?tate christic? ?i bucuria sânger?rii pe Golgota. Aici, în Europa Central?, dar ?i în punctul septentrional al Sud-Estului european, de?i mul?i ageamii ai geografiei ne includ în Peninsula Balnic?, peninsul? ?i lume – admirabile, altfel – ce-?i au ca frontier? nordic? Dun?rea, necum Carpa?ii Meridionali, Transilvania, Maramure?ul, Bucovina, Moldova lui ?tefan cel Mare ?i Sfânt ori ?ara Româneasc? a lui Mircea cel B?trân, Matei Basarab sau Mihai Viteazul. Prin lucrarea sa de Voievod ?i Bazileu luminat, gânditor ?i diplomat poliglot, asem?nat cu împ?ratul roman Marc Aureliu – al c?rui crez primordial era acela c? ,,Violen?a este semnul lipsei de putere" -, Sfântul Neagoe Basarab ?i-a rânduit via?a ?i opera cu m?sur?, ,,ca lumea", adic? în spiritul locului, cu energie, suple?e ?i dinamism, asumate f?r? pic de ostenta?ie, cu serenitate ?i maiestuozitate de Pas?re M?iastr?.

M?n?stirea Arge?ului - copia Catedralei care-i chiar Neagoe Basarab

De?i nu are pereche - în frumuse?ea ?i gra?ia zborului s?u de mireas? a lui Dumnezeu, în parc? sfiosul ?i totu?i vigurosul aer de arhaitate ?i clasicitate, în armonia de Cumin?enie a P?mântului care murmur? o rug?ciune, o colind? surâz?toare Trinit??ii Divine, ?â?nind apoi, prin turlele în?urubate în azur, într-o Simfonie a bucuriei absolute, în aura t?m?duitore, magic?, a duhului acestui p?mânt românesc de la poalele Carpa?ilor matusalemici -, Biserica M?n?stirii Curtea de Arge?/ Catedrala Arhiepiscopal? a Arge?ului ?i Muscelului nu este decât la o privire gr?bit? cea mai ?ocant? realizare a Voievodului Neagoe Basarab. Catedrala cea adev?rat? o constituie chiar via?a ?i lucrarea exemplare ale lui Neagoe Basarab. Trupul s?u s-a stins. Duhul Domnitorului este îns? viu. Urcat la ceruri, în cortul drep?ilor, el vegheaz?, de o jum?tate de mileniu, s? nu ni se sting? f?clia ?i s?mân?a neamului românesc. Numai via?a sa pare s? se fi risipit în zari?tea veacurilor. Faptele au r?mas. Iar una dintre întrup?rile acestor fapte de sorginte divin?, Biserica M?n?stirii Curtea de Arge?, este doar copia, în piatr? g?lbuie de Albe?ti ?i marmor? din preajma Bosforului, a vie?ii ?i operei lui Neagoe Basarab, prin care lamura spiritului românesc ?i european d?inuie peste milenii. „Ctitor a toat? Sfetagora'", Neagoe Basarab a r?mas în istorie, în primul rînd, prin capodopera sa de arhitectur?: Biserica de la Curtea de Arge?, descris? cu minu?iozitate ?i har în Via?a ?i traiul sfântului Nifon, carte scris? în grece?te, la Târgovi?te, între 1517-1519. Dup? opinia celui din urm? istoric literar generalist (specialist, adic?, în toate perioadele), Al. Piru, cea mai interesant? pagin? din acest panegiric este dedicat? acestei capodopere, care, de?i nu este a?a mare ca Sionul, ,,carele îl f?cu Solomon, nici ca Sfânta Sofia, care au f?cut marele împ?rat Iustinian, (...) cu fr?mse?ea este mai pedeasupra acelora''. ,,Dragostea pentru cultur? ?i rafinamentul artistic al lui Neagoe Basarab se deduc nu numai din faptul c? a patronat tip?rirea Evangheliarului slavon al lui Macarie ?i a construit acea capodoper? de arhitectur? care este Biserica episcopal? a Cur?ii de Arge?, dar ?i din ve?mintele pe care le purta (brocart ro?u, cusut cu vulturul de aur bicefal bizantin, coroan? imperial? de bazileu). Comanda de la Bra?ov o blan? de viezure, una de helge ?i un colier de m?rg?ritare ?i respingea ironic o c?delni?? de argint, lucrat? la Sibiu în mod necorespunz?tor'' – re?ine Al. Piru, într-un portret sui generis al domnitorului, dup? care men?ioneaz?, cu un surâs abia perceptibil, mândrindu-se cu superioritatea indubitabil? a înainta?ului s?u: ,,Poetul grec de la curtea sa, Maximos Trivalis, în numea într-o epigram? ,,divinul'' ?i-l a?eza în palatele Olimpului. Între?inea pe chirurgul raguzan Hieronim. Trimitea dogelui Vene?iei un cal în valoare de 200 de duca?i, iar papei Leon X, patronul lui Michelangelo, îi cerea în 1519 s?-i socoteasc? lega?i de el, pe fiul s?u Theodosie ?i pe supu?ii s?i, ,,prin alian?? perpetu?'' cu biserica roman?''. (Id., pp.34-35)

Înscriere în context istoric

Pentru a în?elege mai bine însemn?tatea covâr?itoare a ctitoriilor lui Neagoe Basarab, e obligatoriu s? recurgem la înscrierea într-un context istoric mai larg. Ce se întâmplase, ce se întâmpla în Europa acelor ani ? Ce rol jucau spiritul românesc ?i românitatea pe tabla de valori adev?rate a b?trânului nostru continent ? De la finele veacului al XIV-lea ?i pân? la 1526, când statul ungar, în urma dezastrului de la Mohacs, dispare din istorie pân? la Pacea de la Trianon (1920) -, ??rile române se confrunt? cu primul asalt al puterii otomane, care atinge linia Dun?rii – ce va constitui vreme îndelungat? linia de front dintre Semiluna turceasc? ?i Crucea cre?tin?. Istoricul ?erban Papacostea sintetizeaz? astfel: ,,La rivalitatea ungaro-polon? pentru hegemonie în teritoriile române?ti extracarpatice se ad?uga de acum înainte un al treilea factor: Imperiul Otoman. Cu mijloacele diploma?iei ?i ale rezisten?ei armate, ?ara Româneasc? ?i Moldova reu?esc s?-?i salveze existen?a statal? ?i s? asigure continuitatea unei vie?i politice române?ti autonome"(Istoria României, Ed. Enciclopedic?, Bucure?ti, 1998, p. 164). Cu o ascensiune fulger?toare: ban de Severin (1438-1441), voievod al Transilvaniei (1441-1446), guvernator (1446-1453) ?i c?pitan general al Regatului Ungariei (1453-1456), Iancu de Hunedoara, a c?rui avere o dep??ea cu mult pe aceea a întregului regat, plaseaz? Transilvania – cu sprijinul lui Sigismund de Luxemburg – în planul dintâi al r?zboaielor cu otomanii. Pozi?ionarea trupelor turce?ti la Dun?rea de Jos ?i tendin?a lor feroce de expansiune la nordul acesteia a deschis, în vremea sultanului Baiazid I (1389-1402), una dintre cele mai zbuciumate epoci din istoria românilor. R?stimp de un veac ?i jum?tate (cinci genera?ii), extinderea cotropirii otomanilor la nord de Dun?re ?i în direc?ia Europei Centrale a fost stopat? de rezisten?a izolat? sau coalizat? a ??rilor române ?i a Regatului Ungar. „În tot acest interval – conchide ?erban Papacostea -, Dun?rea, redevenit? un fluviu al confrunt?rii, a fost pentru Imperiul Otoman principalul front european. Opunând o rezisten?? tenace cuceririi otomane, care amenin?a existen?a statelor lor, românii s-au integrat ca factor de prim plan în cruciada târzie. Ac?iunile lor defensive ?i ofensive intr? în circuitul opiniei publice europene ?i for?a lor militar? devine un factor prezent în mai toate proiectele de cruciad? alc?tuite în aceast? vreme".

Iat? ?i câ?iva dintre marii comandan?i de oaste ?i b?rba?i de stat proeminen?i, personalit??i ale Europei din acele timpuri, care s-au situat în linia de foc a rezisten?ei ??rilor române împotriva poten?ialilor cotropitori otomani: Mircea cel B?trân (1386-1418) – cu vestita biruin?? de la Rovine (10 oct. 1394), Dan II (1421-1431), Alexandru Aldea (1431-1436), Vlad Dracul (1436-1447), Vlad ?epe? (1456-1462) – care a p?truns într-o noapte în tab?ra otoman?, în fruntea unei cete, în speran?a de a-l surprinde pe sultan, incursiune ?i fapt? de vitejie uimitoare, care s-au bucurat de o larg? notorietate în Europa. Vreme de aproape o jum?tate de secol, faza urm?toare a rezisten?ei române?ti la Dun?rea de Jos a fost sus?inut? de ?tefan cel Mare ?i Sfânt, domnul Moldovei între 1457-1504. În jum?tatea a doua a veacului al XV-lea ?i în primele decenii din secolul al XVI-lea, între Imperiul Otoman, Ungaria ?i Polonia – cele trei mari puteri vecine cu statele române?ti - se atinge un echilibru de for?e, consacrat prin tratate reînnoite succesiv. Într-un atare context regional, ??rile române scap? de grija invaziilor str?ine de genul celor cu care se confruntaser? în perioada precedent?. Pe de o parte, ?ara Româneasc? ?i Moldova sunt incluse în tratatele de pace ungaro-otomane, iar pe de alt? parte duc propriile lor negocieri, directe, cu Poarta Otoman?, ceea ce le asigur? ani de stabilitate relativ? în rela?iile cu turcii. (Ibid., p. 193)

Niciodat? mai prejos de vremurile sale

Este perioada când familia de mari boieri olteni a Craiove?tilor ?i-a consolidat mult pozi?ia. În cuprinz?torul ?i rigurosul studiu B?nia în ?ara Româneasc? (Ed. ALMA, Craiova, 2009, edi?ia a II-a, rev?zut? ?i ad?ugit?), acad. ?tefan ?tef?nescu precizeaz?: ,,Ajuta?i de turci, Craiove?tii ajunseser? s? fie adev?rata for?? politic? în stat. Însc?unarea pe tronul ??rii Române?ti, dup? moartea lui Vl?du?, a lui Neagoe Basarab venea s? confirme o stare de fapt, ea ar?ta c?, în lupta împotriva domniei, Craiove?tii repurtaser? pentru ei o victorie însemnat?". (p. 85) În scopul de a-?i legitima noul statut dinastic, Neagoe Basarab (1512-1521) a invocat o înrudire cu familia domnitoare legitim? a Basarabilor. Dac? acad. ?tefan ?tef?nescu vede în Domnia lui Neagoe Basarab expresia apogeului puterii Craiove?tilor, ?erban Papacostea apreciaz? c? aceasta s-a caracterizat, pe plan extern, prin continuarea politicii de echilibru, iar pe plan intern printr-un remarcabil avânt cultural. Din aceast? ultim? perspectiv?, acad. ?tefan ?tef?nescu este cât se poate de tran?ant: ,, (...) sub aspectul dezvolt?rii fenomenului cultural, epoca de suprema?ie politic? a Craiove?tilor (n. n. al c?rei triumf maxim l-a reprezentat domnia lui Neagoe Basarab) nu poate fi comparat? decât cu epoca lui Constantin Brâncoveanu când, sub raport cultural, ?ara Româneasc? joac? un important rol interna?ional" (Ibid., p. 105)

Rezisten?a îndelungat? pe care au opus-o expansiunii otomane, posibil? prin îmbinarea luptei cu voca?ia tranzac?ional?, cu negocierile ?i compromisul, a îng?duit ??rii Române?ti ?i Moldovei s?-?i salveze entitatea statal?, amenin?at? direct dup? cucerirea de turci a Peninsului Balcanice. Observa?ia de mai înainte este continuat? de autorii Istoriei României (n. n. al c?rei titlu corect ar fi fost Istoria românilor) cu urm?toarele constat?ri, riguros documentate ?i sus?inute: ,,Lovindu-se de la început la nordul Dun?rii de o foarte tenace rezisten??, temându-se de implica?iile interna?ionale pe care le-ar fi avut instaurarea unei st?pâniri directe în cele dou? ??ri (n. n. române), turcii au fost sili?i s?-?i modereze aspira?iile în raport cu acestea". Monitorizând continuu climatul politic, social, cultural ?i militar din regiune ?i din întreaga Europ?, Neagoe Basarab nu ?i-a permis nicio clip? s? fie mai prejos de vremurile sale. Dimpotriv?, prin tot ceea ce a înf?ptuit, a demonstrat c? ?i-a asumat plenar sentimentul de împlinire a spiritului acelor timpuri, momentul unui kairos românesc.

Practicant al rug?ciunii min?ii

Adept al isihasmului - doctrin? conturat? în Bizan?ul secolului al XIV-lea, conform c?reia ascetismul ?i extazul sunt c?ile prin care omul poate s? recepteze lumina harului, atingând astfel perceperea senzorial? a energiei emanate de Trinitatea Divin? -, Neagoe Basarab î?i impune practicarea zilnic? a rug?ciunii lui Iisus/ rug?ciunea min?ii, prin care atinge o stare de concentrare a min?ii sale în ascensiunea spre Dumnezeu ?i, concomitent, o pace l?untric? atât de profund? încât sufletul i se deschide total fa?? de Sfânta Treime.În asemenea momente de comunicare suprem? cu Dumnezeu, Neagoe prime?te periodic str?lumin?ri, clipe de inspira?ie, impulsuri celeste privind marile sale îndatoriri, obiective ?i priorit??i. F?r? a-?i formula în termeni categorici problema spiritului românesc în istorie, luminatul Domnitor este fr?mântat de aceasta, ca de o fulgura?ie venit? de la creatorul Suprem, o tr?ie?te atât de intens încât ideea de?tept?rii ?i afirm?rii neamului s?u, sentimentul kairotic de acum ori niciodat? – care, se va adeveri în timp din ce în ce mai tare, ne-a salvat mai totdeauna – ?i-l asum? ca pe un ?el de maxim? altitudine ?i amplitudine civic?, moral?, dinastic?. Eviden?iem faptul c? punctul de vedere teologic constituie temelia conceptiei dinastice a lui Neagoe Basarab: domnitoul este ,,uns de Dumnezeu'' (nu-i ales de boieri), ca s? fie tuturor ,,cu dreptate''. A?adar, originea puterii centralizatoare a domnului ?i ra?iunea exercit?rii ei sunt de esen?? divin?, deci absolute. ,,Ideea autorit??ii supreme a domnitorului în statul feudal î?i g?se?te aici întâiul (s. n.) ei teoretician. Dar Neagoe Basarab întrece chiar pe teoreticienii contemporani ai monarhiei absolute (s. n.) printr-o alt? idee care, introducând în concep?ia despre stat factorul popor, atinge r?d?cinile regimului feudal. Venitul domnitorului provenind din munca s?racilor (...) se cuvine s? fie pus la dispozi?ia lor'' (Al. Piru, op. cit., p. 35)

Neagoe Basarab - noul Solomon

În minu?iosul ?i doctul studiu Art? ?i politic? în ??rile române (1400-1700) inclus de acad. R?zvan Theodorescu în volumul Drumuri c?tre ieri (Ed. Funda?iei Culturale Române, Bucure?ti, 1992, pp. 33-45), distinsul profesor analizeaz? raportul dintre artistic ?i politic în spa?iul românesc al celor trei veacuri dintre anii specifica?i în titlu. Acest raport îl reg?sim începând de la o anumit? atitudine militant? a românilor afla?i în lupta pentru p?strarea independen?ei, mai apoi a autonomiei lor statale în fa?a pericolului otoman, pân? la corolarul spiritual al acestei atitudini: permanenta sprijinire ?i ajutorare a unor întinse zone ale R?s?ritului ortodox de c?tre voievozii români; de la eviden?ierea unei continuit??i a ideii dinastice pân? la identificarea unor modele de cârmuire în ideologia româneasc? a timpului; în fine, de la sublinierea unit??ii spirituale impresionante a p?mântului locuit de români pân? la indicarea unui specific cultural anume al marilor provincii istorice, conturat ?i prin consonan?ele felurite ale civiliza?iei române?ti cu stilurile europene postbizanzine ?i postrenascentiste, influen?ate ?i de unele op?iuni politice, într-o Europ? în care, politic ?i economic, românii se implicau tot mai mult la sfâr?itul evului mediu. (p. 34)

Istoricul accentueaz? realitatea c?, dup? c?derea Constantinopolului în mâinile turcilor, singurele ac?iuni antiotomane efective au fost sus?inute, în secolul al XV-lea, de conduc?tori români: Iancu de Hunedoara, Vlad ?epe?, ?tefan cel Mare. Dup? cucerirea turceasc? a Peninsului Balcanice ?i mai ales dup? 1500, domnitorii români au ini?iat o semnificativ? oper? de patronaj cultural, de dimensiuni geografice ?i de însemn?tate moral? ?i material? foarte vaste. Acad. R?zvan Theodorescu precizeaz? c? se refer? la ,,patronarea ortodoxiei sud-est europene ?i orientale de c?tre voievozii români, din secolul al XIV-lea începând – prin munteanul Vladislav I, ctitor ?i protector al m?n?stirii Cutlumuz de la Muntele Athos, continuând în secolul al XV-lea cu ?tefan cel Mare ?i Vlad C?lug?rul - sprijinitori la m?n?stirile athonite Zograf ?i Vatopedi -, în secolul al XVI-lea cu Neagoe Basarab, noul Solomon - ctitor ?i donator la Meteore în Grecia, la Constantinopol, Sinai ?i Ierusalim -, în secolul XVII-lea cu Vasile Lupu, noul Justinian - protector ?i arbitru al patriarhatelor orientale de la Constantinopol ?i Ierusalim, dar ?i al comunit??ii ortodoxe de la Lvov -, sau cu Constantin Brâncoveanu, noul Constantin, sprijinitor al bisericilor din Sinai, Antiohia, Alexandria ?i Alep...''

Patronajul cultural-artistic românesc, reitereaz? acad. R?zvan Theodorescu, constituie, în primul rând, o ac?iune politic?: ,,El se putea deslu?i în ridicarea unor l?ca?uri de cult ortodoxe în Balcani, ca ?i în ajutorarea material? continu? a unor comunit??i din întregul Levant mediteranean, fiind o parte a acelui Bizan? dup? Bizan? pe care Nicolae Iorga l-a intuit magistral ?i care însemna oarecum ?i preluarea vechiului patronaj de natur? imperial? din sfera bizantino-balcanic? de c?tre voievozii români''. În cazul lui Neagoe, noul Basarab, aura genezelor, dorin?a de a marca descinderea sa dintr-un neam dinastic ce d?duse ??rii ctitorii importante, este perfect vizibil? înc? de la debutul domniei, în 1512. ,,Leg?tura sa voit? cu dinastia istoric? a ??rii Române?ti - subliniaz? acad. R?zvan Theodorescu – se f?cea exact în m?sura în care domnul începea, foarte curând dup? urcarea sa în scaun, monumentul de anvergur? sud-est european? – Biserica M?n?stirii Arge?ului, încheiat? în 1517, lâng? vechea re?edin?? de secol XIV a Basarabilor. (...) Mai mult, în pronaosul noii biserici a lui Neagoe Basarab aveau s? fie zugr?vi?i ,,programatic'', la acela?i început de secol XVI, primii voievozi ai ??rii Române?ti, vechii Basarabi, ?i în tot acest spa?iu arhitectonic aveau s? se îngroape, ca într-o nou? necropol? voievodal?, membrii familiei noului Basarab, ra?iune pentru care aceast? parte a l?ca?ului avea s? fie conceput? într-o dezvoltare spa?ial? neobi?nuit? prin supral?rgirea pronaosului ?i dispunerea aici a unor coloane. Aceast? concep?ie de arhitectur? va fi copiat? ulterior în cazuri cu substrat ideologic similar''. footer