Revista Art-emis
Schituri si chilii româneşti de la Muntele Athos (3) PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Adina Berciu-Drăghicescu & Prof. Maria Petre   
Joi, 01 Noiembrie 2012 02:56
Prof. Univ. Dr. Adina Berciu Drăghicescu - art-emisSchitul Prodromu - II

În anul 1901, numărul călugărilor de la Prodromu se ridica la 150, dar în anii următori schitul trecea printr-o perioadă dificilă. În urma cutremurului din 26 octombrie 1905, zidurile falnicei biserici sfinţită în 1866 crăpaseră, cupolele abia se mai ţineau. Fuseseră grav deteriorate şi dependinţele, arhondaricele, magaziile, grajdurile, iar călugării se adăposteau pe unde puteau. Noul stareţ al schitului, Antipa Dinescu,solicita guvernului român ajutor pentru că „noi nu suntem în stare de făcut nimic în astfel de caz, deoarece suntem cu totul lipsiţi de bani, abia putând întâmpina anualele cheltuieli".[65] Dintr-un raport din martie 1908 al aceluiaşi ieromonah Antipa Dinescu rezultă că statul român alocase suma de 48300 lei pentru refacerea schitului, iar comunitatea hotărâse „să facă altă biserică din piatră de marmură cioplită, ... mai mărind-o cât ne permite locul şi planul".[66] Alături de Teodosie Soroceanu, conducătorul Comunităţii fraţilor români de la Muntele Athos, stareţul Antipa Dinescu de la Prodromu va înainta o serie de memorii guvernului şi Bisericii ortodoxe române în care solicita ridicarea schitului la rangul de mânăstire alături de cele 20 de mânăstiri athonite. „Şaptesprezece mânăstiri pentru greci, una pentru ruşi, una pentru sârbi şi una pentru bulgari, socotim că ar putea deocamdată să fie de ajuns, şi ca un omagiu adus Ţărilor Române, să se fi gândit cineva ca să nu fim cum suntem azi, în condiţii umilitoare pentru noi toţi ca naţiune, fără nici o mânăstire acolo".[67]

Statul român şi-a sporit preocuparea pentru îmbunătăţirea situaţiei monahilor români. Războaiele Balcanice au dus la modificarea situaţiei politice din zonă, în luna noiembrie 1912 statul grec lua în stăpânire Peninsula Chalcidică şi introducea starea de asediu. Autorităţile otomane erau înlăturate, dar era garantată păstrarea autonomiei Sfântului Munte. La Conferinţa de la Londra era discutată situaţia călugărilor athoniţi şi se avansau mai multe soluţii: fie rămânerea în cadrul statului otoman cu vechiul regim, fie încorporarea în statul grec cu un regim de autonomie, fie crearea unei organizaţii independente sub garanţie internaţională. Ministrul român de la Londra, N. Mişu, sugera autorităţilor române să se înţeleagă cu Grecia în privinţa obţinerii „a cel puţin un vot în Adunarea de la Careia (Chinotita), fie prin cumpărarea drepturilor autonome ale unei mânăstiri părăsite, sau prin recunoaşterea chiliilor noastre ca mânăstiri independente, ceea ce va fi mai greu".[68] La 3 octombrie 1913 Chinotita de la Careia hotăra păstrarea sistemului existent, transferând drepturile Imperiului Otoman către regatul grec şi respingând ideea internaţionalizării sau neutralităţii Muntelui Athos. Ocazia favorabilă a rezolvării pozitive a solicitărilor monahilor români athoniţi din vara anului 1913, a fost pierdută.

În anul 1914 izbucnea la schitul Prodromu un conflict între o parte a călugărilor şi stareţul Antipa Dinescu, care era acuzat de nerespectarea Regulamentului adoptat în anul 1891. Stareţul era dat afară cu forţa din funcţie şi din schit. Trimis să soluţioneze conflictul, consulul general al României la Salonic, G. C. Ionescu, constata în februarie 1915 că răzvrătirea era condusă de mânăstirea Lavra iar „dezordinea şi necinstea care domneşte în mânăstirile greceşti se va înrădăcina şi la Prodrom".[69] Conflictul de la Prodromu se va derula între anii 1914-1917 şi va reizbucni în martie 1919, deoarece călugării răzvrătiţi, ce fuseseră exilaţi, au fost reinstalaţi în schit cu ajutorul autorităţilor elene. Lavra nu a respectat dorinţa călugărilor prodromiţi de a-l menţine stareţ pe Antipa Dinescu şi a vrut să impună alegerea lui Anichit. În această situaţie călugării l-au ales pe părintele Pimen, însă grecii au impus introducerea în Consiliul Administrativ a lui Cornilie şi Gurie, iar în Consiliul Matur a celorlalţi călugări răzvrătiţi Gordie, Aviv, Arsenie. Călugării prodromiţi solicitau guvernului român să-i apere în faţa abuzurilor mânăstirii Lavra, şi dacă nu se putea obţine independenţa schitului pe cale diplomatică sau prin cumpărare, măcar să se obţină o bucată de pământ în jurul lui care să-i asigure supravieţuirea. De asemenea, sugerau trimiterea odoarelor şi a valorilor schitului în România pentru că existenţa lor în Muntele Athos devenise nesigură. Între timp, din ţară continuau să se facă donaţii către schitul Prodromu. Prin Jurnalul Consiliului de Miniştri nr. 1313, din 9 iunie 1916, schitul era autorizat să primească donaţia defunctului Petrache I Răducănescu din Vălenii de Munte, constând în 46 ha de pământ, în judeţul Prahova.[70] Aflat în ţară la metocul din Bucureşti, Darvari, Antipa Dinescu, transmitea în august 1919 instrucţiuni către Banca Naţională pentru încasarea cupoanelor titlurilor schitului în valoare de 63675 lei.[71]

Din documentele păstrate în fondul Ministerul Cultelor şi Artelor rezultă că în aprilie 1920 călugării de la Prodromu l-au ales stareţ pe protosinghelul Simeon Ciomandra, dar acesta nu a fost recunoscut de mânăstirea Lavra pentru că era născut în Macedonia, iar articolul 4 din singhiliul din 1889 prevedea ca stareţul să fie român născut în România. La 15 decembrie 1921 era ales stareţ Hriostom Apostolache, Antipa Dinescu, aflat la schitul Darvari, îl recunoştea în această funcţie în ianuarie 1922. Simeon Ciomandra ducea schitului, în august 1921, 10 vagoane de alimente, majoritatea cereale precum şi situaţia veniturilor şi cheltuielilor pentru perioada 1913-1921.[72] În iulie 1922 Mitropolitul Primat, Miron Cristea, înainta Ministerului Cultelor un memoriu în care solicita intervenţia pe lângă autorităţile elene pentru obţinerea independenţei schitului şi numirea unui reprezentant în Chinotita de la Careia.[73] În septembrie 1926, printr-o Chartă constituţională semnată de cele 20 de mânăstiri se consfinţea preponderenţa elementului grec la Muntele Athos. Era impusă cetăţenia elenă tuturor monahilor athoniţi, erau prevăzute inalienabilitatea pământului peninsulei, unele avantaje fiscale, precum şi numirea unui guvernator care să supravegheze administraţia.

Instabilitatea de la conducerea schitului şi certurile dintre călugării prodromiţi continuau însă, aducând grave prejudicii imaginii acestuia şi demersurilor autorităţilor române. În iulie 1922, după numai şapte luni, stareţul Hrisostom era înlocuit de o grupare a prodromiţilor cu Anichit Dimitriu. Mitropolia Ungrovlahiei considera alegerea „făcută în mod ilegal" şi primise reclamaţii ale călugărilor prodromiţi „de felul cum au fost terorizaţi cu ameninţări de a li se smulge iscăliturile, iar pe unii care n-au fost de faţă, i-au semnat alţii". Mitropolia constată că „de câţiva ani se petrec nereguli grave în schitul Prodromu – alimentate prin intrigi de străini neiubitori de binele şi progresul schitului şi că instrumentele acestor uneltiri străine sunt monahii Antonie, Cornilie, Gurie şi Aviv, care nu mai încetează provocările de tot felul de a tulbura viaţa din Prodromul" Ministerul Afacerilor Externe era rugat să transmită legaţiei de la Atena, instrucţiuni de a interveni pe lângă guvernul elen pentru trimiterea celor patru călugări în ţară.[74]
În decembrie 1922 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, alarmat de situaţia de la Prodromu, catalogată drept „o mare neorânduială care atinge marginile anarhiei, provocată de câţiva călugări neastâmpăraţi şi care prin intrigile lor şi prin tot soiul de apucături nedemne, ajutaţi de câţiva călugări greci ai Lavrei, au alungat trei stareţi legali instituiţi de noi şi recunoscuţi de Onor Minister", refuza recunoaşterea lui Anichit şi-l socotea „nevrednic de a mai face parte din cinul monahal". Ministerul Cultelor era solicitat să blocheze accesul lui Anichit la averea din ţară a schitului şi să numească o comisie care împreună cu un reprezentant al guvernului să inventarieze această avere.[75]

În ianuarie 1923, prorosinghelul Simeon Ciumandra, conducătorul schitului Icoana-Darvari din Bucureşti, era însărcinat de Mitropolie cu administrarea averii din ţară a schitului.[76] Conflictul călugărilor prodromiţi este ilustrat prin numeroase memorii şi plângeri către Ministerul Cultelor şi Mitropolie, taberele din ţară reprezentând grupările din schit. Unele dintre acestea sunt adevărate strigăte deznădăjduite ale unor venerabili monahi ce „suportaseră osteneli timp de 20 şi 40 de ani în acest locaş". Toţi aşteptau venirea din ţară a unei comisii care să-i salveze.[77] În timp ce procuratorul din ţară al schitului Prodromu, Vasian Oprişan, aducea într-un memoriu către primul ministru Ion I C Brătianu, din anul 1924 ,grave acuzaţii fostului stareţ Antipa Dinescu şi economului schitului Simion Ciomandra şi-l sprijinea pe Anichit Dimitriu, Gammaleil schimonahul îl susţinea pe Antipa Dinescu şi pe Hrisostom. Memoriul cancelarului-contabil Gammaleil descrie situaţia grea a schitului în perioada 1914-1920, când Antipa Dinescu fusese în două rânduri izgonit din schit şi acesta nu mai primise nici un venit din ţară încât „un mare sobor de părinţi ajunsesem a ne primejdui şi de zilnica pâine, pe care am mâncat-o amestecată cu buruieni din pădure şi aceea cumpărată cu împrumuturi de pe la mânăstirile străine, dând procente foarte mari". După plecarea stareţului Antipa, schitul fusese părăsit de mulţi părinţi „mai toţi fiind meşteri buni. ... Cu mare jale privim atelierele lor ce stau pustii, construite cu mari cheltuieli şi sculele lor care stau nelucrătoare, risipindu-se zadarnic". Anichit şi Cornelie erau consideraţi nepregătiţi pentru administrarea schitului şi întreţinerea contabilităţii şi a cancelariei şi din această cauză aduseseră grave prejudicii schitului şi împrăştiaseră banii economisiţi de Antipa Dinescu.[78]

Încercarea Ministerului Cultelor şi Artelor de a se implica în aplanarea conflictului dintre călugării prodromiţi, în problema administrării averilor acestuia din România, a luat sfârşit în mai 1924, când ministerul a recunoscut pe împuternicitul schitului, Andrei Condurache din Iaşi, ca administrator general, în locul protosinghelului Simion Ciomandra, a cărei procură fusese retrasă de schit şi publicată în MO nr. 227 din 19 ianuarie 1923. Întrucât schitul Prodromul „fiind persoană morală şi juridică înscriindu-şi sediul la tribunalul Iaşi, S.I sub nr. 42/1924" singurul drept ce-l putea avea statul român şi Biserica Ortodoxă Română, era acela de a examina dacă persoanele numite de schit ca administrator întruneau condiţiile legale.[79] În noiembrie 1924, stareţul Anichit însoţit de administratorul general Andrei Condurache aduceau la Prodromu 1 vagon de porumb, 6t de grâu, 3t de fasole, 5t de făină, peşte, haine, încălţăminte şi alte materiale. Un nou transport cu cereale şi alte produse era trimis în iunie 1926.[80] Nici soarta stareţului Anichit n-a fost alta decât aceea a înaintaşilor săi. Dintr-un memoriu al acestuia către Sfântul Sinod din martie 1927 rezultă că întors la schitul Prodromul, a fost destituit de un grup de şapte călugări pe care-i numeşte „bandiţi", pentru că erau soldaţi dezertaţi din Regat care „bat pe cei ce se declară contra lor şi-i exilează". Acest grup prodromit a impus ca stareţ pe Ioasaf la 30 noiembrie 1926 şi intenţionau să „ridice efectele ce le au în ţară, a vinde imobilele chiar şi să rupă orice legătură cu România". Fostul stareţ Anichit Dimitriu ruga Ministerul Cultelor şi Artelor să blocheze conturile schitului.[81] Solicitat de minister, inspectorul Gheorghe Popescu arăta într-un raport din mai 1927 că schitul Prodromul îşi administrase averile din ţară până în anul 1924, fără nici un control. După acest an se stabilise că statul putea verifica dacă administratorul averii schitului nu comita abuzuri. Soborul schitului era cel care verifica şi aproba bilanţul şi contul de gestiune, efectua descărcarea de gestiune a consiliului de administraţie, aproba şi modifica bugetul. Copii de pe bilanţ, buget şi cont erau trimise Ministerului Cultelor şi Artelor şi Consiliului Central Bisericesc. Inspectorul Gheorghe Popescu semnala existenţa unor dificultăţi: veniturile şi cheltuielile schitului din Grecia nu puteau fi controlate; cele făcute în ţară trebuiau trimise la Prodromu pentru a fi aprobate; mărfurile cumpărate în ţară nu puteau intra în Grecia decât însoţite de facturile originale şi de acolo nu mai ajungeau în ţară pentru că aducerea lor presupunea costuri în plus. De asemenea, era semnalată continua stare de „răzvrătire, care durează cu mici intermitenţe de zeci de ani". Toate actele justificative de venituri şi cheltuieli nu se aflau la minister, dar puteau fi solicitate administratorului averilor Prodromului, monahul Vasian Oprişan.[82]

În mai 1927, fostul stareţ Anichit Dimitriu descria într-o adresă către minister averea deţinută de schit la Muntele Athos: 5 ha de teren în jurul lui, în majoritate stâncos, în parte plantat cu vie şi grădini de zarzavat şi puţini măslini, iar odoarele din biserică şi cele trei paraclise erau deosebit de valoroase şi nu puteau fi evaluate sumar. La metocul din insula Thassos se afla o biserică, clădiri, teascuri, moară de untdelemn, teren în jurul clădirilor împrejmuit cu zid şi o suprafaţă de 20 de ha din care o parte pădure, 3 ha de vie, 3000 măslini, grădini etc. La malul Mării aveau casă, arsana pentru adăpostul bărcilor şi un dig zidit la mare pentru a apăra arsanaua.[83] Deşi fusese instalat la conducerea schitului în noiembrie 1926, Ioasaf, trimitea un memoriu Ministerului Cultelor abia în septembrie 1927, în care anunţa destituirea lui Anichit, pe care-l învinuia că ocupase metocurile şi proprietăţile din ţară „luându-le veniturile" şi le cheltuia „pentru plăcerile lui", şi-l atrăsese de partea lui şi pe procuratorul averilor, Vasian Oprişan. Solicita ministerului să-l atenţioneze pe Vasian Oprişan să conlucreze direct cu schitul, în caz contrar să i se anuleze procura, de asemenea excluderea din metocuri a lui Anichit Dimitriu.[84] În ianuarie 1928, Sinodul înştiinţa Ministerul Cultelor că „nu recunoşteau şi nici nu stau de vorbă cu asemenea călugări răzvrătiţi şi lipsiţi de cel mai elementar spirit de omenie şi de demnitate faţă de rasa pe care o poartă, faţă de numele de român şi faţă de disciplina cinului călugăresc".[85] Inspectorul Gheorghe Popescu, într-un raport din 6 octombrie 1928, arăta că se întâlnise la Iaşi cu Anichit Dimitriu, care-i arătase două scrisori trimise de la Muntele Athos de părintele Cornilie, din care „se vede situaţia critică în care se găsesc prodromiţii, precum şi apelul pe care-l fac către ţară, ca să le dea o mână de ajutor, neţinând socoteală de fapta inconştientă a unor răzvrătiţi".[86]

În cadrul reformei agrare care a fost făcută în Grecia în anul 1924, s-a trecut şi la exproprierea moşiilor aparţinând mânăstirilor athonite. Numai moşiile mânăstirii sârbeşti Hilandar şi metocul din insula Thassos al schitului Prodromul nu fuseseră încă expropriate. Guvernul grec luase în toamna anului 1927 hotărârea de a expropria şi metocul din insula Thassos, iar inspectorul Popescu aprecia că „acest metoc este absolut necesar căci fără acesta Prodromu este ameninţat a se desfiinţa. Se vede că grecii acest lucru îl doresc". Se aprecia că tentativele făcute de guvernul român de a obţine autonomia schitului „sau de a cumpăra de la greci o mânăstire autonomă cum este Cutlumuşul, care este ctitoria domnitorilor români, sau cumpărarea unei mânăstiri de la greci, nu se va realiza niciodată". De asemenea „tratativele pentru autonomia Prodromului, în forma în care s-au dus, cu temporizări de ani de zile, a deşteptat atenţia grecilor şi în loc de bine ne-am ales cu rău", iar înlocuirea stareţului Anichit şi a lui Cornilie ar fi fost o consecinţă a bănuielii Marii Lavre că aceştia luptau pentru autonomia Prodromului. Mai mult, „chiar exproprierea metocului din insula Thassos „ar fi pusă la cale tot de Marea Lavră, întrucât aceasta ştie că fără această proprietate Prodromu s-ar desfiinţa şi ocazia ar fi binevenită pentru a pune ei mâna pe acest schit". Gheorghe Popescu aprecia că „oricât de nedisciplinaţi ar fi actualii călugări prodromiţi, actualii sau urmaşii lor, se pot îndrepta, totuşi un sentiment de prestigiu naţional trebuie să ne îndemne a face ca, călugării(sic!) români să nu dispară din Sfântul Munte". Inspectorul propunea reluarea tratativelor cu guvernul elen şi autorităţile Sfântului Munte pentru obţinerea autonomiei schitului Prodromu, Lavra să nu se mai amestece în administrarea internă a schitului, stareţul ales de sobor să fie confirmat de Chinotită. Schitul urma să plătească mânăstirii Lavra subvenţia anuală pentru a putea lua în schimb lemne din pădure şi a se putea alimenta cu apă din conducta ei. Inspectorul era convins că până în decembrie 1927, aceste cereri ar fi fost acceptate şi declara că dacă nu se va întâmpla aşa îşi va da demisia.[87] Evenimentele ulterioare nu-i vor confirma optimismul, Gheorghe Popescu îşi va da demisia, însă nu-i va fi acceptată. De data aceasta autorităţile de la Bucureşti au refuzat să-l recunoască pe noul stareţ Ioasaf, un călugăr de peste 70 de ani, fără autoritate în faţa celor patru epitropi, călugări tineri şi însufleţiţi de fanatism religios. Toate transformările care avuseseră loc în Sfântul Munte după primul război mondial, adoptarea noii Charte constituţionale care prevedea obligativitatea cetăţeniei elene pentru toţi monahii athoniţi, exproprierea moşiilor athonite, introducerea noului calendar, politica dusă de greci de a depopula aşezămintele româneşti prin limitarea dreptului de statornicire a noi ucenici şi fraţi care să-i poată înlocui pe cei ce decedau, alimentarea disensiunilor de la schitul Prodromu de Lavra, au dus la scăderea numărului monahilor români şi la decăderea economică a schitului. Călugării de la Prodromu au refuzat să mai primească în schit pelerini români şi au declarat autorităţile religioase române drept eretice, întrucât adoptaseră noul calendar.

În aprilie 1928, ministrul României la Atena, Langa Răscanu, raporta că intervenise pe lângă ministrul elen al Agriculturii pentru a se acorda schitului Prodromu despăgubiri pentru recolta confiscată în anul 1927. În privinţa revenirii asupra exproprierii metocului, ministrul arăta că măsura era generală şi pentru mânăstirile greceşti şi pentru cele minoritare, dar că vor fi plătite despăgubiri pentru proprietăţile expropriate mânăstirilor minoritare, sumele urmând să fie depuse la Banca Naţională a Greciei, pentru a constitui un fond inalienabil al acestor mânăstiri. Langa Răscanu arăta că mânăstirile Sf. Pantelimon (rusă) şi Zografu (bulgară) înaintaseră memorii Societăţii Naţiunilor, însă nu aveau şanse de izbândă.[88] Între timp, în ţară se derula conflictul dintre vechiul administrator al averilor schitului, Simion Ciomandra şi noua administraţie. În iunie 1928, inspectorul Gh. Popescu informa Ministerul Cultelor şi Artelor că monahul Evghenie Dumitrescu de la via Tifeşti, jud. Putna, ce aparţinea schitului Prodromu i-a declarat că „de conivenţă cu părintele Simion Ciomandra fac greutăţi administratorului general, monahul Vasian Oprişan, recunoscut de Sfântul Sinod şi de minister, spre a-l da afară şi de aceea i-au acaparat veniturile acolo unde au putut". Inspectorul arăta că „rolul ministerului nu este ca să fie unealta acestor călugări răi şi neoneşti", care de opt ani nu plătiseră nimic din veniturile schitului „deci procedeul e vechi şi mai are şi alţi ani când n-a dat nici un venit pe motiv că ceea ce produc cele 10 pogoane de vie de abia îi ajung pentru întreţinerea lui şi a oamenilor săi".[89] În urma neregulilor constante în administrarea averii din ţară a schitului, monahul Vasian Oprişan era demis din această funcţie în anul 1929.[90] În noiembrie 1931, dintr-un raport al inspectorului N. Vlădescu, delegatul ministerului, şi preotului, C. Dinescu, delegatul Consiliului Central Bisericesc, rezultă că bunurile aflate în ţară ale schitului Prodromu se ridicau la suma de 6971421 lei. Din verificarea făcută gestiunii acestor bunuri pentru anii 1924-1929 se constataseră numeroase nereguli şi lipsuri, fostul administrator general Vasian Oprişan nu era de găsit şi se propunea instituirea unei administraţii centrale pentru averile din ţară ale schitului. Autorităţile româneşti trec în anul 1931 la o inventariere riguroasă a bunurilor mobile şi imobile ale schitului aflate în ţară. Din acest inventar rezulta următoarea situaţie:

A. Bunuri imobiliare:

- 6 ha de vie în comuna Bucium (Iaşi) şi alte bunuri în valoare de 700000 lei.
- 7 ha de vie în comuna Zanea (Iaşi) în valoare de 400000 lei.
- 4.5 ha vie în comuna Ţifeşti (Putna) în valoare de 500000 lei.
- 5 ha de teren în comuna Bârnova (Iaşi) în valoare de 50000 lei.
- 1 imobil în Iaşi (str. Păcurari nr. 96) în val de 500000 lei (închiriată cu 45000 lei/an).
- 1 loc viran în Iaşi (str Uzinei 51) în valoare de 100000 lei.
- case în Bucureşti (str Dichiu nr 7) în valoare de 1000000 lei (chiria în neregulă).
- casă în Constanţa (str Ştefan cel Mare nr. 5) în valoare de 500000 lei (neînchiriată).
- case în Galaţi (str. Codreanu 27 şi 29 şi str. Pantelimon 5, 7 şi 9) în valoare de 1500000 lei.
- 5 ha teren arabil în comuna Odrăşeni (Orhei) în valoare de 30000 lei.
Total avere imobiliară = 5280000 lei

B. Bunuri mobiliare

1. 26 acţiuni la Banca Românească în posesia lui Anichit Dimitriu. Val=31000
2. Diverse acţiuni şi efecte de stat în păstrarea Mitropoliei Iaşi. Val=124000
3. Efecte de stat depuse la BNR pentru garantarea împrumutului de 166000 lei la 27 VI 1929. Val. = 576000.
4. 70000 l vin recolta pe anul 1930 de la via Bucium (Iaşi). Val=70000.
5. Chirii de încasat pentru imobilele din:
Constanţa 131000
Bucureşti 566000
Galaţi 137375
Iaşi 40000
6. Diverse încasări din cupoanele acţiunilor şi efecte. Val=5000.
T = 212441 lei
Total general = 6971425 lei.[91]

În februarie 1932, Ministerul Cultelor şi Artelor intenţiona instituirea unei comisii centrale pentru administrarea averii din ţară a schitului Prodromu, dar Consiliul de avocaţi constata că legea din 10 august 1924 stabilea că averea mânăstirilor străine se administra de organele acelor mânăstiri cu două condiţii: să aibă autorizare de funcţionare din partea chiriarchului respectiv din ţară şi a Ministerului Cultelor; administrarea să se facă sub controlul ministerului. Numirea unei comisii compusă din reprezentanţii autorităţilor religioase şi civile româneşti echivala cu o confiscare de proprietate, deoarece s-ar fi luat dreptul de administrare. Consiliul de avocaţi aprecia că o astfel de comisie nu ar fi fost legală şi instituirea ei ar fi putut da naştere unui proces din partea reprezentanţilor legali ai schitului Prodromu.[92] Consiliul central bisericesc, la 18 ianuarie 1932 hotăra instituirea unei comisii speciale pentru administrarea averilor din ţară ale schitului Prodromul compusă din delegaţia permanentă a Consiliului, un delegat din partea Ministerului Cultelor (insp N. Vlădescu) şi un jurist din contenciosul Consiliului.

În perioada 1930-1937, administratorul averii din ţară a schitului a fost Anichit Dimitriu; in în 1937 schitul l-a recomandat iar Patriarhia şi Ministerul Cultelor l-au recunoscut ca administrator pe ieromonahul Hrisotom Apostolache. Acesta a preluat administrarea majorităţii proprietăţilor cu excepţia caselor din Galaţi şi Constanţa, care erau administrate din 1930 de Episcopia din Galaţi, respectiv Consiliul central bisericesc. În martie 1943 Hristom Apostolache şi Simion Ciomandra înaintau un memoriu Ministerului Cultelor în care arătau că găsiseră proprietatea de la Bucium (Iaşi) „în stare de pustiire" şi trebuiseră să facă reparaţii, să plătească datorii făcute de Anichit Dimitriu şi să plătească impozitele restante. Viile aflate în proprietatea schitului, erau vechi de peste 30 de ani, nu fuseseră bine îngrijite, nu fuseseră completate lipsurile şi producţia obţinută era mică, încât nu se obţinuse excedent în venituri. Solicitau repunerea în drepturi a schitului în administrarea averilor ce-i aparţineau „căci atâta vreme cât Prodromu are la conducere călugări români din obştea sa şi potrivit rânduielilor vieţii de obşte, interesaţi personal în administraţie, nu este cu nimic îndreptăţit amestecul Consiliului Central Bisericesc, care de 13 ani deţine veniturile imobilelor noastre ce le administrează şi le sustrage astfel destinaţiei lor, hărăzite de a servi la întreţinerea acestui sfânt locaş.[93]

Consiliul Central Bisericesc înştiinţa Ministerul Cultelor şi Artelor că Hrisotom Apostolache era reprezentantul legal al averii din ţară a schitului Prodromu dar că protosinghelul Simeon Ciomandra, stareţ al schitului Darvari, nu avea nici o calitate legală în administrarea acestuia. Eforia Bisericii Ortodoxe Române administra din anul 1937 imobilul din Constanţa al schitului, care se afla în stare de „absolută deteriorare şi cu o mulţime de sarcini fiscale grevând asupra sa". Acelaşi lucru şi pentru imobilele din Galaţi, aflate în administrarea Episcopiei Dunării de Jos. Schitului Prodromul îi putea fi livrat excedentul de 328298 lei.[94]
La 8 octombrie 1942, dintr-un referat privind situaţia contului schitului Prodromu rezulta valoarea de 7255646 lei din care Eforia Bisericii Ortodoxe avea în administrare directă casele din Galaţi în valoare de inventar de 1650000 lei şi din Constanţa cu valoare de 300000 lei, în total 1950000 lei, din administrarea cărora rezultase un excedent de 347091 lei. Ieromonahul Hrisotom Apostolache şi Simeon Ciomandra aveau în administraţie directă celelalte bunuri ale schitului în valoare totală de 4939750 lei şi obţinuseră un excedent de 289 lei pe anul 1941. Se preciza că prezumţia conform căreia beneficiul ar fi fost trimis schitului sub formă de alimente (aşa cum susţinea Simeon Ciomandra) nu era reală pentru că ultimul transport de alimente în valoare de 796715 lei, expediat în anul 1939, fusese rezultatul „cerşitului şi nu al administrării bunurilor", întrucât Comisia de control a preţurilor din 18 noiembrie 1939 din vama Galaţi specifica: „Nu posedă factură, strânse prin danie pentru mânăstirea Prodromul din Sfântul Munte".[95]

La 19 ianuarie 1943, subinspectorul general, preot Gheorghe Ţilea, adresa un raport Ministerului Cultelor şi Artelor în care arăta că administrarea făcută de Hrisotom Apostolache şi Simeon Ciomandra „este detestabilă, întrucât pentru bunuri în valoare de 4934750 lei şi terenuri de 15.5 ha se obţinuse un excedent de numai 289 lei pe anul 1941, „sumă ridicolă". În timp ce în ţară aveau loc dispute în privinţa administrării bunurilor schitului de peste 7 milioane lei, călugării prodromiţi se găseau „într-o stare îngrijorătoare, fiind ameninţaţi de foame, întrucât din alimentele ce le-am trimis la sfârşitul anului 1939 în cantitate de 52 t, sunt pe sfârşite".[96] În toamna anului 1941, ieromonahul Veniamin Popa, locţiitorul stareţului schitului Prodromu îi scria lui Simion Ciomandra: „Pe aicea scumpete mare, nu se mai găseşte nimic de cumpărat, nici un fel de alimente, chiar bani să ai, dar noi care nu avem?"[97] Situaţia lor ajunsese însă deosebit de critică în mai 1942, când într-o altă scrisoare, ieromonahul Veniamin semnala „reducerea porţiei ca să mai ajungă două luni şi dacă nu primim alimente, mâncăm la 2 zile şi la 3 zile până vom isprăvi, şi pe urmă să murim".
Între timp, insula Thassos, unde prodromiţii mai aveau 200 de stupi, fusese ocupată de bulgari, care îi confiscaseră. Simeon Ciomandra era implorat să le trimită alimente pentru a putea supravieţui.[98]

În mai 1943 Simeon Ciomandra solicita de la Ministerul Cultelor şi Artelor, sumele cuvenite pentru chiriile clădirilor schitului din Galaţi şi Constanţa, pentru „acoperirea cheltuielilor necesare procurării de alimente pentru fraţii noştri călugării din Sfântul Munte, care sunt în primejdie să moară de foame".[99]
În iunie 1943 erau expediate schitului 50 t de alimente, dintre care 20 t dăruite de Ion şi Mihai Antonescu, restul cumpărate de administratorii averii, Hrisotom Apostolache şi Simeon Ciomandra. Şi pentru că transportul de la Salonic la arsanaua schitului costa 12000000 drahme „ce întrecea valoarea alimentelor" se solicita intervenţia pe lângă Comandamentul german din Salonic, care avea un post de observaţie în vecinătatea schitului, pe care-l aprovizionau cu un caiac, să împrumute caiacul contra cost.[100] A urmat o perioadă extrem de dificilă pentru călugării români athoniţi în general şi pentru cei de la schitul Prodromu în special. Dependenţa de mânăstirea Lavra, lipsa unui reprezentant în Chinotita de la Careia care să le apere drepturile, exproprierea metocului din insula Thassos, impunerea cetăţeniei elene, conflictele dintre călugări întreţinute de Lavra, disensiunile create de adoptarea noului calendar, proasta administrare a bunurilor din ţară şi apoi ruperea legăturilor cu România după instaurarea regimului comunist, au făcut ca cel mai important schit românesc de la Muntele Athos să decadă economic, iar călugării să dispară unul câte unul,fără să poată aduce ucenici din ţară care să-i înlocuiască.

În luna iunie 1963, când Patriarhul Justinian a participat la festivităţile dedicate mileniului Muntelui Athos, a vizitat şi schitul Prodromu. Grădinile schitului erau bine întreţinute, şi în el vieţuiau 18 călugări, în frunte cu arhimandritul Veniamin Popa, care-i urmase la conducere, ieromonahului Arsenie Mandrea, din anul 1946. Stareţul remarca faptul că Justinian era primul patriarh care vizita schitul, şi solicita ajutor pentru efectuarea reparaţilor necesare clădirilor şi bisericii, precum şi trimiterea de călugări din ţară pentru „împrospătarea personalului monahal".[101] Acest lucru se întâmpla abia peste un deceniu. Arhimandritul Veniamin Popa a condus schitul în perioada 1946-1975 fiind urmat de protosinghelul Ilarion Lupaşcu, în perioada 1975-1984. În anul 1975 soseau în schit patru călugări tineri de la mânăstirea Sihăstria iar în perioada 1978-1985 mai veneau încă 8 monahi. La conducerea schitului începând cu anul 1984 şi până în prezent se găseşte arhimandritul, Petroniu Tănase, remarcabil duhovnic şi teolog athonit.

În anul 1986, schitul era locuit de 16 monahi,dintre care şase aveau peste 50 de ani, iar restul erau monahi tineri, cu vârste între 27 şi 35 de ani. În perioada următoare statul român a donat schitului un tractor cu remorcă şi o maşină de teren. Faţă de vremurile trecute, când schitul dispunea de venituri de la proprietăţile din ţară şi de la metocul din insula Thassos, în prezent este unul dintre cele mai sărace de la Muntele Athos. După anul 1990, cu ajutorul statului român şi al altor donatori, s-au refăcut o parte din atelierele schitului, a fost restaurată biserica principală, biblioteca, brutăria, sinodiconul, corpurile de chilii din partea de sud, de nord şi de apus, arhondaricul, bucătăria şi trapeza, s-a îmbunătăţit sistemul de aprovizionare cu apă, prin instalarea unor conducte metalice şi construirea a două cisterne de apă. A fost construit un drum carosabil între schit şi Marea Lavră.

În prezent, la schitul Prodromu vieţuiesc 27 de călugări români, conduşi de venerabilul arhimandrit Petroniu Tănase. La 23 aprilie 2007, prin Legea nr. 497, s-a instituit cadrul juridic referitor la sprijinul financiar acordat de statul român schitului Prodromu. S-a alocat anual de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor, o sumă în lei echivalentă cu 250.000 de euro, destinată „acoperirii cheltuielilor de restaurare, reparare şi întreţinere a clădirilor de incintă şi a celor 4 biserici, realizării de materiale cu caracter de promovare, precum şi pentru susţinerea activităţilor monahilor acestui schit".[102] La 7 aprilie 2008, Parlamentul României a modificat articolul 4 al acestei legi precizând că această sumă este destinată „restaurării, reparării, întreţinerii şi administrării clădirilor din incintă şi a celor patru biserici; achiziţiei de mijloace fixe pe baza listei de investiţii, avizată conform dispoziţiilor legale în vigoare; activităţilor de întreţinere şi producţie în regie proprie; plăţii unor activităţi de manoperă şi prestări de servicii; susţinerii activităţilor existenţiale şi spirituale ale monahilor, primirii şi cazării pelerinilor; realizării unor materiale destinate promovării schitului".[103] Se reia, astfel, tradiţia, întreruptă timp de o jumătate de secol, de sprijinire a acestui centru de înaltă trăire spirituală .

----------------------------------------------------------------
[65] Adina Berciu-Drăghicescu, Maria Petre, Şcoli şi biserici româneşti din Peninsula Balcanică, Documente 1864-1948, vol.I, Bucureşti, Ed. Universităţii, p.206.
[66] Ibidem, p.216.
[67] Ibidem, p.257.
[68] Adina Berciu-Drăghicescu, Maria Petre, Op. cit, p.39.
[69] Ibidem, p.293.
[70] D..A.N.I.C., fond Ministerul Cultelor. Direcţia Contabilităţii, dosar 4825/1916, f.11.
[71] Ibidem, dosar 3751/1919, f.3.
[72] Ibidem, fond Ministerul Cultelor şi Artelor, dosar 11/1922, f.24.
[73] Ibidem, f.44.
[74] Ibidem, f.52.
[75] Ibidem, f.83.
[76] Ibidem, dosar 9/1925, f.59-60.
[77] Ibidem, dosar 14/1924, f.77.
[78] Ibidem, f.1-3;30-33.
[79] Ibidem, f.91.
[80] Ibidem, dosar 9/1926, f.55,57.
[81] Ibidem, dosar 4/1927, f.7.
[82] Ibidem, f. 18-19.
[83] Ibidem, f. 24-25.
[84] Ibidem, f. 37.
[85] Ibidem, dosar 14/1928, f. 12.
[86] Ibidem, dosar 4/1927, f. 38.
[87] Ibidem, f. 39.
[88] Ibidem, dosar 14/1928, f. 24.
[89] Ibidem, f. 100.
[90] Ibidem, dosar 6/1932, f. 15.
[91] Ibidem, f.43-47.
[92] Ibidem, f.55.
[93] Ibidem, dosar 5/1943, f.16.
[94] Ibidem, f.25.
[95] Ibidem, f.28-29.
[96] Ibidem, f.6.
[97] Ibidem, f.7.
[98] Ibidem, f.9-10.
[99] Ibidem, f.30.
[100] Ibidem, f.33.
[101]Monahul Ignatie ,Gheorghe Vasilescu, Românii şi Muntele Athos, vol. II,Editura Lucman, 2007, p. 210.
[102] „Monitorul oficial," partea I, nr. 298/4 mai 2007, p. 6.
[103] Ibidem, nr.283/11 aprilie 2008,p.2. footer