Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Adina Berciu-Dr?ghicescu & Prof. Maria Petre   
Sâmbătă, 13 Octombrie 2012 21:02
Adina Berciu+Dr?ghicescu-art-emisConform tradi?iei, originile vie?ii monahale athonite s-ar afla în timpul împ?ra?ilor Constantin cel Mare (313-337) ?i Teodosie (408-434), când se crede c? s-au a?ezat aici primii c?lug?ri. Dup? ocuparea Palestinei (638) ?i Egiptului (640) de c?tre arabi, unii c?lug?ri din aceste ??ri s-au refugiat la Muntele Athos, iar în secolele VIII-IX, în timpul disputelor iconoclaste, al?i c?lug?ri din Imperiul bizantin s-au retras tot aici. Cea mai veche mân?stire este Marea Lavr?, întemeiat? de Atanasie Athonitul (963), urmat? de Iviru (972), Vatoped, Filoteu, toate datând înainte de anul 1000. În secolul al XI-lea iau fiin?? mân?stirile Esfigmenu, Dohiar, Xenofon, Xiropotam, Caracalu, Costamonitu ?i Zografu, în secolul al XII-lea Rusicon ?i Hilandar, iar în secolul al XIV-lea Cutlumu?, Pantocrator, Sfântul Pavel, Grigoriu, Simonpetra. În decursul vremii, num?rul mân?stirilor a variat, dup? cum au evoluat evenimentele istorice. În timp ce unele au disp?rut, altele au fost asimilate iar ordinea lor ierarhic? s-a schimbat. În prezent la Athos sunt aceste 20 de mân?stiri mari, c?rora le apar?ine teritoriul ?i conducerea. Pe lâng? acestea se mai g?sesc 8 schituri, circa 200 de chilii, multe colibe ?i câteva mici sih?strii. Schiturile, chiliile, colibele ?i celelalte a?ez?ri monahale se g?sesc sub controlul ?i administra?ia mân?stirilor pe teritoriul c?rora se afl?.. Ele nu dispun liber de averea lor ?i nici nu particip? la conducerea Sfântului Munte.

Condus? pân? în secolul al XVII-lea de un Protos, comunitatea athonit? începe s? fie îndrumat? treptat de adunarea colectiv? a celor 20 de egumeni ai marilor mân?stiri, denumi?i ini?ial proisto?i ?i apoi epista?i. Ace?tia, împ?r?i?i în cinci grupe de c?tre patru epista?i, a alc?tuit Epistasia, care exercit? conducerea prin rota?ie, în fiecare an de la 1 iunie pân? la sfâr?itul lunii mai a anului urm?tor. Cei patru epista?i ai fiec?rui grup, aleg din sânul lor un pre?edinte care ?ine cârja Primatului ?i poart? titlul de Protoepistat sau Protosul Sfântului Munte. Ca organ administrativ permanent superior Epsitasiei, func?ioneaz? Adunarea Extraordinar? sau Sfânta Sinax?, format? din reprezentan?ii celor 20 de mân?stiri, iar ca organ legislativ ?i judec?toresc, Dubla Adunare Bianual? sau Sinaxa Dubl? Extraordinar?, care se întrune?te de dou? ori pe an în or??elul Careia, capitala Athosului. Comunitatea athonit? s-a bucurat din secolul al IX-lea ?i pân? la cucerirea Constantinopolului de c?tre otomani (1453), de autonomie teritorial? ?i administrativ? din partea împ?ra?ilor bizantini. Sultanii otomani au confirmat ?i au înt?rit aceste privilegii iar cele 8 tipicoane I (972), II (1046), III (1394), IV (1406), V (1574), VI (1783), VII (1810), VIII (1911), au asigurat autonomia administrativ?, politic? ?i religioas? a Sfântului Munte. Dup? cucerirea Constantinopolului în anul 1453 ?i pân? la mijlocul secolului al XIX-lea, sus?inerea Muntelui Athos a revenit ??rilor Române. F?r? ajutorul masiv material ?i moral al românilor, a?ez?mintele Sfântului Munte, cu toat? autonomia dat? de turci nu s-ar fi putut men?ine.

Evenimentele politice din a doua jum?tate a secolului al XIX-lea ?i prima jumatate a secolului al XX-lea au adus problema Sfântului Munte în aten?ia Conferin?elor de pace europene. Astfel prin Tratatul de pace de la Berlin (1878), se înt?reau privilegiile Sfântului Munte. Situa?ia a r?mas neschimbat? pân? la R?zboaiele Balcanice (1912-1913). În noiembrie 1912 armata greac? a ocupat Muntele Athos iar puterile europene ?i-au rezervat dreptul de a decide asupra Statutului acestuia în cadrul Conferin?ei de pace de la Londra. În noiembrie 1913, Muntele Athos era declarat autonom, independent ?i neutru. Primul R?zboi Mondial a împiedicat aplicarea hot?rârilor Conferin?ei de la Londra. Guvernul grec a instalat la Careia func?ionari de poli?ie pentru asigurarea ordinii. În anul 1918 Chinotita de la Careia în colaborare cu un consilier grec, întocmea un Statut în care se specifica autonomia, neutralitatea ?i independen?a în condi?iile stipulate de Tratatul de la Londra din anul 1913. Grecia recuno?tea autonomia Muntelui Athos ?i prin Tratatul de la Sčvres (1920) iar la Conferin?a de la Lausanne (iulie 1923), în urma r?zboiului greco-turc, Muntele Athos r?mânea sub administra?ie elen? cu titlu de teritoriu sub mandat. La începutul anului 1924 o comisie alc?tuit? din cinci c?lug?ri greci a alc?tuit Statutul Muntelui Athos, semnat la 10 mai 1924 de reprezentan?ii a 19 mân?stiri athonite, mân?stirea rus? Sfântul Pantelimon refuzând s?-l semneze. În anul 1925, Patriarhia de la Constantinopol, ?i-a dat adeziunea asupra statutului iar guvernul elen emitea la 16 septembrie 1926, decretul-lege intitulat Despre ratificarea regulamentului Sfântului Munte Athos. Prin acest statut, schiturile, chiliile ?i colibele athonite erau declarate anexe ale celor 20 de mari mân?stiri; se stabilea num?rul mân?stirilor mari la 20, se refuz? dreptul de proprietate al celorlalte a?ez?minte, cu excep?ia celor 20; se prevedea obligativitatea cet??eniei grece?ti pentru to?i monahii athoni?i indiferent de na?ionalitate; se declarau schiturile, chiliile, colibele, proprietate neînstr?inabil? a mân?stirilor tutelare; se interziceau transformarea schiturilor în mân?stiri sau a chiliilor în schituri ?i a colibelor în chilii; se oprea vânzarea chiliilor ?i colibelor f?r? aprobarea prealabil? a mân?stirilor tutelare, care erau declarate primul cump?r?tor; se limita la trei num?rul monahilor cu drept de mo?tenire asupra unei chilii.

Constitu?ia elen?, elaborat? în anul 1926 proclama suveranitatea statului grec asupra Muntelui Athos ?i interzicea orice modificare a sistemului administrativ în ceea ce prive?te num?rul mân?stirilor ?i regulile ierarhice sau raportul lor cu a?ez?mintele dependente de ele. Statul elen era reprezentat de un guvernator iar puterea judec?toreasc? era exercitat? de autorit??ile mân?stire?ti ?i Chinotit?. De?i constitu?ia Greciei a suferit dup? anul 1926 mai multe modific?ri, statutul Muntelui Athos a r?mas neschimbat. Astfel Constitu?ia elen? din iunie 1975 stabile?te c? Muntele Athos reprezint? o regiune care se autoadministreaz?, dar face parte din statul grec. Din punct de vedere spiritual, Muntele Athos se afl? sub jurisdic?ia direct? a Patriarhiei Ecumenice, iar monahii athoni?i primesc cet??enia greac?. Statul elen asigur? men?inerea ordinii ?i securit??ii publice în Sfântul Munte. Prin urmare prerogativele civile, politice ?i biserice?ti ale organelor de conducere ale Sfântului Munte au fost transferate în competen?a statului grec care le exercit? de fapt.

Schitul Lacu

Cel dintâi schit românesc înfiin?at la Muntele Athos a fost Schitul Lacu, pe mo?ia mân?stirii Sf?ntul Pavel, in secolul al XVIII-lea. Dup? unele informa?ii el a fost întemeiat de câ?iva c?lug?ri de la mân?stirile Neam?, C?ld?ru?ani, Cernica ?i de la câteva mân?stiri din Basarabia. În anul 1760 a fost reînnoit de ieromonahul moldovean Daniil. În acea perioad? schitul avea în componen?a sa peste 30 de chilii, în care vie?uiau 80 de c?lug?ri. În secolul al XIX-lea c?lug?rii basarabeni, ieromonahul Nicolae ?i schimonahul Iustin, revigorat schitul. Între dichiii ?i duhovnicii care au vie?uit în acest schit în secolul al XVIII-lea s-au distins ieromonahii Daniil ?i Nicolae ?i schimonahii Iustin, Anastasie, Dositei ?i Valasie, iar în secolul al XIX-lea duhovnicii Leontie, Dionisie ?i Luchian. Al?turi de c?lug?rii basarabeni, c?lug?rii moldoveni de la mân?stirea Neam? construia chilii noi la începutul secolului al XIX-lea ?i au strâns în jurul lor noi ucenici, promovând un curent de reînnoire duhovniceasc?. Astfel, duhovnicul Leontie ?i ucenicii s?i au zidit o chilie de piatr? cu hramul Adormirea Maicii Domnului pe marginea unei pr?pastii.[1] Stilul de via?? în acest schit era cel idioritmic. Fiecare chilie î?i avea superiorul ei ?i se între?ineau din rocodelie (confec?ionarea de obiecte de cult). Unele chilii aveau paraclis, altele nu. Duminica ?i la s?rb?tori to?i membrii schitului participau la slujbe în biserica central?, care avea hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. În fiecare an, dintre membrii lui, î?i alegeau un dichiu, care coordona activit??ile comune ajutat de un num?r de epitropi. Schitul pl?tea anual un bir mân?stirii Sfântul Pavel, iar c?lug?rii prestau un num?r de zile de clac?.

Începând cu a doua jum?tate a secolului al XIX-lea, documentele privind acest schit încep s? furnizeze informa?ii concrete. Astfel, la 11 iulie 1867 Ministerul Afacerilor Str?ine îi cerea gerantului Agen?iei României la Constantinopol s?-i comunice date despre schitul românesc Lacu de la Muntele Athos. Aceasta în urma unei peti?ii a dichiului acestui schit, monahul Dionisie, c?tre Ministerul Cultelor ?i Instruc?iunii Publice, în care ar?ta c? schitul se afl? pe proprietatea mân?stirii Sfântul Pavel, are 46 de monahi ?i, pentru c? nu are niciun venit, „soborul sufer? cea mai mare lips? ?i biserica se afl? neterminat? înc?", în care privin?? cere a se acorda schitului o subven?ie. În adres? se specifica faptul c? Ministerul Cultelor nu avea „nici o cuno?tin?? despre zisul schit".[2] La 26 august 1867, Ministerul Afacerilor Str?ine, informa printr-o not? Agen?ia României la Constantinopol c? Ministerul Cultelor ?i Instruc?iunii Publice, în urma datelor furnizate de aceasta despre schitul Lacu, avea s? prevad? în bugetul pentru anul 1868 o subven?ie pentru acesta.[3] În raportul din 17 septembrie 1867 al Agen?iei de la Constantinopol se ar?ta c? mijloacele de comunica?ie cu Muntele Athos nu erau sigure, iar „situa?ia acelui schitule? român între cinobii mari, eterogene, de a c?ror amici?ie sincer? nu am avut înc? ocaziunea de a fi încredin?a?i", o determin? s? propun? venirea la Constantinopol, la un interval de ?ase luni, a unu sau doi c?lug?ri ai schitului Lacu, având o împuternicire a dichiului pentru a ridica subven?ia. Din lista cu numele celor 46 de monahi ai schitului Lacu rezult? c? în anul 1867 dichiu era monahul Dionisie. Existau ?ase preo?i ?i duhovnici slujitori: ieromonahii Teofilact, Nicanor, Nil, Serapion, Leontie ?i Athanasie. Dichiul anterior fusese ieromonahul Anania. Cite?i ?i cânt?re?i erau: schimonahul Varsanufie ?i monahii Inochentie ?i Constandie. Restul erau schimonahi ?i monahi, precum ?i patru fra?i.[4]
La 7 decembrie, Ministerul Afacerilor Str?ine, în?tiin?a Agen?ia de la Constantinopol c? ,Ministerul Cultelor ?i Instruc?iunii Publice, prev?zuse în proiectul de buget pe anul 1868 o subven?ie de 3.200 de lei pe an, care urma s? fie votat? în Camera Legiuitoare.[5]

La 21 martie 1872 Agen?ia de la Constantinopol anun?a conducerea schitului Lacu s? ridice subven?ia pe anul 1871, in valoare de 1.173,15 lei. A?adar, suma de 3.200 de lei propus? de minister, nu fusese acceptat?.[6] La 13 august 1873, dichiu era monahul Serapion, care-l împuternicea pe monahul Nil s? ridice de la Agen?ia din Constantinopol subven?ia pe anul în curs. Suma acordat? era tot de 1.173,15 lei, dar urma s? fie încasat? abia în aprilie 1874.[7]
Subven?ia pe anul 1874 era încasat? la 18 iunie 1875 de monahul Zosima, iar la 14 mai 1876, Ministerul Cultelor ?i Instruc?iunii Publice, comunica Agen?iei de la Constantinopol c? subven?ia schitului Lacu pe anul 1875 nu fusese solicitat?. Prin urmare, ministerul a omis trimiterea ei ?i ruga s? se transmit? schitului c? suma se va reporta pentru anul 1876 ?i c? din acel an subven?ia „este desfiin?at? din bugetul ministerului".[8] Nu ?tim care a fost cauza acestei m?suri, dar la 25 martie 1878, epitropii schitului Lacu eliberau o împuternicire superiorului schitului, ieroschimonahul Varsanufie, pentru a veni la Bucure?ti la Ministerul Cultelor ?i Instruc?iunii Publice s? ridice „subven?iunea ce a binevoit înaltul guvern al României de a ne milui pentru între?inerea în bun? stare a comunit??ii noastre".[9]
În februarie 1881, ieromonahul Ghimnasie ?i monahul Ghedeon de la schitul Prodromu, împuternici?i de superiorul schitului Lacu, schimonahul Laz?r, încasau subven?ia de 1.134 de lei a schitului. De altfel, monahul prodromit Ghedeon elabora la 8 iunie 1881 un memoriu asupra situa?iei schitului Lacu. Dup? ce descria locul arid de pe mo?ia mân?stirii Sfântul Pavel, pe care era situat schitul, monahul aprecia c? grecii acceptaser? a?ezarea c?lug?rilor români „fiindc? este cu greu de locuit de alte na?iuni ?i mai cu seam? de greci". ?i pentru c? monahii români pl?teau bir anual mân?stirii Sfântul Pavel, Ghedeon continua: „în tot anul îl vinde românilor acest loc ?i el tot grecesc este".[10] Monahul prodromit descria situa?ia de „cl?ca?i grece?ti" a monahilor români de la schitul Lacu, care vie?uiau în 50 de case construite de ei. Unii locuiau singuri, al?ii câte doi, trei sau patru. Cele 50 de case formau fiecare „o st?pânire" ?i erau supuse mân?stirii Sfântul Pavel, care, „numai ea este în drept a-i judeca ?i a hot?rî pentru dân?ii cum voie?te". Mân?stirea chiriarhic? recuno?tea dintre ei pe unul ca „reprezentant sau dichiu ?i doi membri, îns? anual". Ace?ti reprezentan?i ai schitului erau obliga?i s? respecte învoiala cu mân?stirea chiriarhic? „iar nu cu interesul na?ionalit??ii din care se compune acest loc". Prin urmare, monahul prodromit deplânge lipsa de autonomie a monahilor români de la schitul Lacu „?i, într-un cuvânt, st?pânire româneasc? nu este acolo, ci greceasc?". ?i el demonstra în continuare „cum acest loc se vinde ?i niciodat? nu este vândut".

Era explicat sistemul care func?iona la Muntele Athos în rela?iile dintre cele 20 de mân?stiri independente ?i schiturile ?i chiliile dependente de ele. ?i monahii chiliilor care alc?tuiau schitul Lacu le cump?rau de la Mân?stirea Sfântul Pavel, c?reia îi pl?teau un bir anual, iar dac? vindeau, o treime din pre?ul încasat revenea mân?stirii. Dac? titularul chiliei deceda ?i nu avea mo?tenitori (diadohi), chilia revenea mân?stirii, iar dac? avea diadoh, acesta pl?tea mân?stirii a treia parte din valoarea chiliei. Mai mult, era semnalat faptul c? „nimeni nu are voie s? aib? mai mul?i ucenici, ci numai unul sau cel mult doi", fapt ce determina într-adev?r vinderea ?i cump?rarea chiliilor în mod repetat, aducând venituri mân?stirii chiriarhice.
Se specifica faptul c? monahii schitului nu puteau „avea nicio rela?ie cu vreo autoritate bisericeasc? ?i politiceasc? în numele lor sau al na?iunii lor, ci numai în numele monastirii celei grece?ti". Urmarea acestei lipse de autonomie era c?, „ori?icând ar vrea acea monastire a desfiin?a acest schit Lacu ?i a-l transforma în grecesc poate prea bine, pentru c? numele lui este schitul Lacu al monastirii Sfântul Pavel, iar nu al românilor ?i, de?i se nume?te ast?zi de noi, de români, schitul Lacu Românesc, este numai un nume simplu, iar nu propriu, dat ?i recunoscut de monastirea suprem? Sfântul Pavel sau de vreo alt? autoritate".[11]
În privin?a modului de între?inere a c?lug?rilor schitului se ar?ta c? unii dintre ei veneau cu bani din România, din care se între?ineau, al?ii confec?ionau linguri ?i cruci, „îns? cu to?ii, în genere, sunt datori a s?pa viile mân?stirii grece?ti ?i a le culege alunii ?i olivii". Aceste îndatoriri ale c?lug?rilor schitului c?tre mân?stirea chiriarhic? erau ap?s?toare ?i le îngreuna peste m?sur? existen?a. Monahul Ghedeon aprecia faptul c? monahii trebuiau s? dea dovad? de umilin??, îns? „eu zic umilit fie, dar înaintea lui Dumnezeu ?i a lep?d?rii de pofte", iar nu umilit prin interzicerea manifest?rii na?ionalit??ii lui ?i a „progresului spiritual cuvenit na?iunii lui, niciodat? la aceasta nu trebuie umilit, ci s? fie egal". Prin urmare, c?lug?rul prodromit, care vie?uia la cel?lalt schit românesc, care ducea o lupt? îndelungat? cu mân?stirea Lavra, pentru recunoa?terea unor raporturi echitabile în rela?iile dintre schituri ?i mân?stiri, ar?ta care sunt urm?rile lipsei de egalitate în drepturi ?i ale suprema?iei monahilor greci athoni?i.

Monahul Ghedeon ar?ta c? majoritatea c?lug?rilor schitului Lacu erau s?raci ?i nu aveau cu ce pl?ti birul anual. În acest scop, pentru a-i ajuta, statul român le d?dea subven?ia anual? de 1.200 de lei. Se ar?ta ?i cum foloseau ei subven?ia: pentru plata birului tuturor c?lug?rilor c?tre mân?stirea Sfântul Pavel, pentru repara?ii „la trebuin?ele comune ale lor, adic? biserici ?i mori", pentru acoperirea cheltuielilor f?cute la s?rb?toarea hramului Sfântului Dimitrie „?i s? nu mai umble cu talerul pe la greci din mân?stire în mân?stire, cerând", iar atunci când mai r?mâneau bani, se d?deau celor mai s?raci dintre ei. Stare?ul ?i epitropii prezentau un raport la sfâr?itul fiec?rui an,înaintea soborului schitului, asupra modului cum fusese folosit? subven?ia. Se constata c? unii c?lug?ri voiau ca subven?ia s? fie împ?r?it? de la început între ei, lucru care ar fi dus la situa?ia ca „tot cel care are mai mult s? ia mai mult ?i cel ce nu are, s? ia mai pu?in sau deloc ?i s? fie silit a-?i pl?ti birul de unde ?tie ?i când are nevoie de repara?ii ?i cheltuieli comune s? umble cu talerul pe la u?ile grecilor". A?adar, se considera c? modul cum era folosit? subven?ia era corect. Din memoriu reiese c? monahul Ghedeon nu cuno?tea conduita noului dichiu al schitului, dar existau zvonuri despre ni?te neîn?elegeri între c?lug?ri asupra modului de întrebuin?are a subven?iei. Dichiul depusese subven?ia schitului pe anul 1880 la schitul Prodromu, ob?inând o dobând? de 5% pe an, fie pentru „neîn?elegerile între ei sau nu au avut trebuin?? neap?rat? acum de bani".

În încheierea memoriului ,monahul prodromit,sugera guvernului român s? le „ordoneze s?-i întrebuin?eze dup? cum am zis mai sus ... Iar, de g?se?te guvernul de cuviin??, s?-i împ?r?easc? între ei, apoi împ?rt??easc?-i, ?i când au necesit??i comune, umble cu talerul pe la u?ile str?inilor, dac? le face onoare."[12]
Constat?m îns? din raportul noului stare? al schitului Lacu, Serapion, din 24 iulie 1881, c? se anexeaz? „contul pentru distribuirea sumei de 1.172 de lei noi, reprezentând subven?ia pe anul 1880" (conform ordinului Consulatului General al României la Salonic, nr. 469 din 20 noiembrie 1880). Din acesta rezult? c? 225 de lei au fost cheltui?i pentru repararea bisericii, 270 de lei pentru plata birului anual c?tre mân?stirea Sfântul Pavel ?i 676 de lei au fost împ?r?i?i celor „58 de p?rin?i s?rmani, vie?uitori în schit, pentru între?inerea vie?ii".[13] În afara noului dichiu, schimonahul Serapion, raportul era semnat de arhimandritul Lavrentie, de ieromonahii Anatolie, Calinic, Atanasie ?i de monahii Iustin ?i Zosima, epitropi.
La 24 martie 1883, într-un memoriu înaintat consulului român la Salonic, dichiul Iustin împreun? cu to?i p?rin?ii ?i fra?ii schitului Lacu, în num?r de 67, se plâng c? „ne afl?m în mare strâmtorare, împila?i întru toate dinspre Sfânta Monastire, lemnele ce le-am avut prin gr?dini ni le-am t?iat". Mai mult, birul anual, care fusese pân? atunci de 12 lire, fusese m?rit la 25 de lire otomane „?i cei mai mul?i dintre noi nu sunt în stare ca s?-?i scoat? pâinea zilnic?", fiind nevoi?i s? cear? c?lug?rilor ru?i de la mân?stirea Sfântul Pantelimon „câte pu?ini posmagi". Aceasta, explic? ei, din cauza faptului c? fuseser? secularizate mân?stirile închinate din România în decembrie 1863, iar monahii greci, sup?ra?i, îi înfruntau, spunându-le: „duce?i-v? la guvernul vostru, c? el ne-a luat mo?iile noastre!" Mai mult decât atât, biserica era într-o avansat? stare de degradare, încât era „rezemat? în lemne, st? s? cad? ?i voie de a se reînnoi nu ni se d?".[14] Consulul era rugat „de a nu fi trecu?i cu vederea, chibzui?i precum Dumnezeu v-a lumina, ar?ta?i unde se cuvine ca s? ne mai u?ur?m de aceast? nevoie".[15]
În perioada urm?toare, schitul primea subven?ia din partea statului român uneori cu întârziere, îns? situa?ia lui era precar? fa?? de situa?ia schitului Prodromu. La 12 mai 1905, într-un memoriu adresat ministrului Cultelor ?i Instruc?iunii Publice, arhimandritul Antipa Dinescu, stare?ului schitului Prodromu eviden?ia situa?ia monahilor români de la schitul Lacu, care au cerut mân?stirii chiriarhice Sfântul Pavel s? recl?deasc? biserica Sf. Dimitrie care se ruinase, pe aceea?i temelie. „Li s-a dat voie, îns? cu condi?iune ca suma de bani necesar? s? se dea în mân?stire, iar grecii s? tocmeasc? me?teri zidari ?i tâmplari la lucrarea bisericii ?i s? fie pl?ti?i tot de ei, din banii aduna?i din milostenie cu condic?, de monahii români, îndatorându-i a face oarecare îmbun?t??iri ?i în biserica mân?stirii. Încânta?i de multe laude ?i promisiuni, le-au luat cu încetul atâ?ia bani, încât au f?cut tâmpla de piatr? de marmur?, multe iconostase ?i alte îmbun?t??iri în interiorul bisericii catedrale a mân?stirii, plus cadouri particulare". ?i arhimandritul ar?ta c? noua biseric? a schitului Lacu a ajuns s? coste „îndoit ?i pentru aceast?, c?ci banii se depuneau în mâna grecilor ?i ei îi speculau dup? cum voiau". Când au voit s? sfin?easc? noua biseric?, grecii le-au cerut monahilor români de la schitul Lacu înc? 500 de lire turce?ti „în folosul mân?stirii, cu un cuvânt s? o r?scumpere înc? o dat?. Neavând ?i nici voind a le mai da bani li s-au dat voie s? slujeasc? Sfânta Liturghie numai cu Sfântul Antimis. Vom vedea în viitor ce va mai urma".[16]

În urma cutremurului din 26 octombrie 1905, biserica ?i chiliile schitului au suferit stric?ciuni importante. Arhitectul trimis de Consulatul României la Salonic a evaluat pagubele la suma de 5.000 de franci. Într-un memoriu adresat la 1 decembrie 1913 ministrului Cultelor ?i Instruc?iunii Publice, superiorul Ioanichie schimonahul ar?ta c?, de?i a cerut ajutor din ?ar?, schitul Lacu nu a primit nimic, în timp ce schitul Prodromu ?i chilia Sfântul Ioan Botez?torul, Cucuvinu au primit ajutor s?-?i refac? cl?dirile deteriorate de cutremur. Datorit? a?ez?rii sale într-o zon? greu accesibil?, la schitul Lacu ajungeau cu dificultate pelerinii, deci ?i ajutoarele. În afara subven?iei de 1.400 de lei anual , cei 80 de c?lug?ri ai schitului vie?uiau în anul 1913 în 24 de chilii, dintre care 17 cu paraclise ?i 7 f?r? biseric?. În total erau 17 biserici plus biserica mare, Sfântul Dimitrie, cu un paraclis ?i biserica din cimitirul unde erau îngropa?i c?lug?rii. Dintre cei 80 de monahi, 13 erau preo?i ?i 4 diaconi din România, Transilvania ?i Basarabia, iar ca mod de organizare duceau via?? ascetic?, între?inându-se din rocodelie. Cheltuiala schitului se ridica la 150 de lire otomane pe an, iar haraciul c?tre mân?stirea Sfântul Pavel era de 30 de lire anual. Soborul schitului solicita ajutor pentru construirea a dou? arhondarice, a unei buc?t?rii precum ?i pentru repararea morii, a trapezei ?i acoperirea cu plumb a bisericii principale.[17]

La 11 noiembrie 1914 dichiul schitului, Ruvim schimonahul, solicita ministrului Cultelor ?i Instruc?iunii Publice ajutor pentru refacerea zidului care ap?ra biserica ?i o parte dintre chilii ?i care fusese deteriorat de ploile abundente care inundaser? schitul în luna septembrie. În timpul primului r?zboi mondial, schitul Lacu, nu a mai primit niciun ajutor din ?ar?. Dintr-un memoriu adresat primului ministru, I.I.C. Br?tianu, la 21 iulie 1919 ,rezult? c? în schit vie?uiau 70 de monahi „care tr?im cum numai un singur Dumnezeu ?tie" ?i care, din cauza marilor greut??i materiale, î?i amanetaser? chiliile. Ace?tia solicitau ajutor de la „patria noastr? mum? ?i la sfetnicii ei, de a se milostivi asupra noastr? cu ceea ce vor binevoi". Semnau dichiul, ieromonahul Nicolai ?i epitropii, Sava R?dulescu ?i ieromonahul Iosif.[18]
La 10 august 1920, dichiul Ioanichie monahul, împreun? cu epitropii, acordau o împuternicire ieroschimonahului Damaschin „pronumit M. Beju", român din Transilvania, proprietar al chiliei Buna Vestire care f?cea parte din schitul Lacu, pentru a primi din partea guvernului român subven?ia pentru perioada 1915-1920. În locul banilor, dichiul solicita „s? ne dea grâu" ?i alte lucruri ce erau necesare vie?uitorilor schitului „fiindc?-n ?ara greceasc? este scump ?i banii române?ti nu umbl?".[19] Din referatul întocmit pe împuternicire rezulta c? nu se eliberase nimic pentru perioada 1915-1920, în bugetul pe anul 1920 figura cu 1.400 de lei, iar pentru 1917-1919 fondul fusese reportat.

La 15 martie 1922, dichiul chiliei Sfântul Ierarh Nicolae din schitul Lacu, Eftimie monahul, îi scria Episcopului de Arge?, Visarion Puiu, c? a achitat datoriile pe care le avea, totu?i mân?stirea chiriarhic? Sfântul Pavel „nu-mi îng?duie a mai tr?i aici, invocând fel de fel de motive cu totul neserioase. Mi-a ordonat s? vând casa, ceea ce eu n-am f?cut înc?. M-a anun?at acum c? va veni cu chinoul s? m? dea afar? cu ucenicii împreun?." Monahul athonit se hot?râse împreun? cu ucenicii, „v?zând atâtea turbur?ri, nesiguran?a ?i lipsa de orice sprijin în str?in?tatea aceasta", s? se retrag? într-un schit din Basarabia, „unde nu vom mai fi socoti?i ca sarea în ochi ?i vom sc?pa de a mai robi streinilor". Îl rugau pe Visarion Puiu „ca dup? cum alt?dat? ne-a?i ar?tat toat? bun?voin?a ?i tot sprijinul ... ?i vom fi toat? via?a recunosc?tori celui ce ne va sc?pa din robia strein? în care ne afl?m, unde cel ce judec? condamn? ?i execut?, neavând cui ne plânge durerea".[20]
Monahul Eftimie Movil?, superiorul chiliei Sfântul Nicolae din acela?i schit, îi scria aceluia?i episcop, Visarion Puiu, ?i-l recomanda pe schimonahul Inochentie de la chilia În?l?area Domnului, unde era stare? ieromonahul Ioachim, ca fiind „c?lug?r cu via?? bun? ?i cu ajutorul lui Dumnezeu ... s?-l binecuvânteze ?i s?-l ajute s? vad? Episcopia Arge?ului ?i alte mân?stiri". Monahul Eftimie inten?iona s? viziteze ?i el ?ara „dac? se vor mai alina evenimentele prin care treceau ... În Muntele Athos domin? o scumpete ?i o criz? nemaipomenit? la toate, nu ?tiu pân? când."[21]

Dup? anul 1924, când monahismul athonit intr? în criz?, schitul Lacu decade spiritual ?i material. Monahii b?trâni se sting din via?? unul câte unul. Tineri nu mai vin, în primul rând din cauza piedicilor puse de autorit??ile elene. Chiliile se pustiesc ?i se ruineaz?. Procesul se accentueaz? dup? anul 1945, când regimul comunist a întrerupt orice leg?tur? cu Muntele Athos ?i când ajutoarele ce mai veneau din partea credincio?ilor români au încetat cu totul. În anul 1975 schitul Lacu mai avea doar 4 monahi b?trâni în frunte cu egumenul Neofit Negar?. În anul 1976 soseau din ?ar? 3 c?lug?ri tineri: ieromonahul Iulian Laz?r, monahul Meletie Ifrim de la mân?stirea Sih?stria ?i monahul Melchisedec Ghi?un de la Mân?stirea Putna.[22]
În prezent Schitul Lacu mai are 10 chilii ?i alte câteva în ruin?, ?i este locuit de 40 de c?lug?ri români:
Cea mai important? dintre ele, chilia Buna Vestire, are 9 monahi în frunte cu stare?ul ?tefan Ni?escu;
Chilia Sfântul Artemie - 8 monahi, stare? p?rintele Pimen;
Chilia Sfântul Prooroc Ilie - 2 monahi, stare? p?rintele Sofronie;
Chilia Întâmpinarea Domnului - 4 monahi, stare? p?rintele Paisie;
Chilia Sfântul Ierarh Nicolae - 5 monahi, stare? p?rintele Rafael;
Chilia Acoper?mântul Maicii Domnului – 3 monahi, stare? p?rintele Isidor;
Chilia Sfântul Antonie cel Mare - 4 monahi, stare? p?rintele Nichifor;
Chilia Intrarea în Biseric? a Maicii Domnului - stare? monahul Pimen Vlad.
Pentru între?inerea schitului, statul român ar trebui s? reînceap? acordarea unei subven?ii, a?a cum a procedat în 2007 cu cel?lalt schit românesc, Prodromu, pentru c? ?i monahii isiha?ti din chiliile schitului Lacu duc aceea?i via?? a sfin?eniei, prin ascultare, nevoin?? ?i rug?ciune.

----------------------------------------------------
[1] Gh. Vasilescu, Monahul Ignatie, Românii ?i Muntele Athos, Vol. II, Bucure?ti, Editura Lucman, 2007, p. 241.
[2] AMAE, fond Constantinopol, vol. 276, nepaginat.
[3] Ibidem.
[4] Ibidem.
[5] Ibidem.
[6] Ibidem.
[7] Ibidem.
[8] Ibidem.
[9] Ibidem.
[10] Ibidem.
[11] Ibidem.
[12] Ibidem.
[13] Ibidem.
[14] Ibidem, fond Problema 15, vol. 21, f. 31.
[15] Ibidem.
[16] Ibidem.
[17] DANIC, fond Ministerul Cultelor, Direc?ia Contabilit??ii, dosar 4314/1914, ff. 6; 13.
[18] Ibidem, dosar 956/1919, f. 1.
[19] Ibidem, dosar 1001/1920, f. 4.
[20] Ibidem, fond Visarion Puiu, dosar 9, f. 17.
[21] Ibidem, f. 22.
[22] Gh. Vasilescu, Monahul Ignatie, op. cit., p.241. footer