Revista Art-emis
Sistemul sovietic de rachete S-2 „SOPKA”, respins de autorităţile române (1961-1964) PDF Imprimare Email
Lt. col.(r) Dr. Petre Opriş   
Duminică, 07 Octombrie 2012 18:53
Sistemul sovietic de rachete, S-2 SOPKAConform indicaţiilor date de mareşalul Andrei Greciko – în cursul vizitei sale în România (februarie 1961) - şi a prevederilor protocolului secret al Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, semnat de generalul Leontin Sălăjan (Moscova, 31 martie 1961), autorităţile române au dezvoltat forţele navale naţionale, fiind achiziţionate în acest scop nouă vedete purtătoare de rachete – dintre care şase nave „Proiect 205", în perioada 1962-1965. Acestea au făcut parte din compunerea unui divizion nou înfiinţat şi s-a prevăzut dotarea lor cu câte patru rachete sovietice P-15 „Termit", de tipul „navă-navă".[1] În aceeaşi perioadă, generalul Leontin Sălăjan a intervenit în mod repetat, atât personal, cât şi prin intermediul subordonatului său, generalul Floca Arhip (adjunct al ministrului Forţelor Armate pentru pregătirea de luptă), pentru a nu fi importat din URSS un divizion de rachete „sol-navă" de tipul S-2 „SOPKA" (SSC-2b „Samlet", în codul N.A.T.O.) deoarece relieful dobrogean de la Marea Neagră permitea utilizarea eficace a sistemului menţionat doar în proporţie de 50%.[2]

În cadrul reuniunii activului de partid din armată (Bucureşti, 4-6 mai 1964), contraamiralul Grigore Marteş a menţionat despre propunerea sovietică privind cumpărarea complexului de rachete S-2 „SOPKA" de către autorităţile române, astfel: „Aşa, de exemplu, este cunoscut faptul că ni s-a recomandat uneori să achiziţionăm tehnică militară care nu se prezintă la nivelul tehnicii mondiale. Chiar nouă, marinarilor, ni s-a propus să achiziţionăm complexul SOPKA. Eu personal am fost trimis să discut problema aceasta la Sevastopol şi când am arătat că nu sunt împuternicit să discut asemenea problemă (sic!), au căutat să mă convingă că este un complex foarte bun, că l-au luat şi bulgarii".

Declaraţia comandantului Marinei Militare a fost întreruptă brusc de generalul Leontin Sălăjan, care a dorit să prezinte mai multe detalii ale problemei respective, astfel: „De ce e vorba, tovarăşi, de SOPKA. E o baterie de rachete de coastă, însă a[le] cărei caracteristici nu corespundea[u]. Ea corespundea pentru locuri unde aveau un mal mai înalt. Ea atunci putea fi folosită cu toată capacitatea ei, cu toate caracteristicile. Ori, la noi ştiţi, malul este oricum totuşi destul de jos. Şi noi am spus treaba asta [...] «tovarăşi, totuşi nu corespunde, nu-i păcat, poate că în altă parte lipseşte». Ne-am dus la tovarăşul Hruşciov, când ne-a primit, însă cu un an înainte, iarăşi: «a, avem un armament extraordinar Sokasa (corect: SOPKA – nota P. Opriş)» şi pe toate căile m-a prelucrat. Până la urmă am spus «nu luăm!» şi n-am luat. Dar când ne-a oferit navele alea (tov. Marteş [...] «Elefant»), nişte nave vechi, care ne-ar fi mâncat banii şi submarine cam tot de felul acesta, vechi, pe care noi le-am dat la fier vechi, că erau nişte sicrie plutitoare. Alea le-au dat bulgarilor, pe care îi costă câteva milioane de lei numai întreţinerea şi repararea lor şi nu-s bune de nimic, sunt cu totul întârziate, înapoiate".

Opiniile critice privind unele iniţiative militare sovietice au fost exprimate public de generalul Leontin Sălăjan şi contraamiralul Grigore Marteş la câteva zile după încheierea Plenarei lărgite a C.C. al P.M.R. (15-22 aprilie 1964) – în cursul căreia a fost adoptată celebra „Declaraţie de independenţă" a României. La prima vedere, declaraţia generalului Leontin Sălăjan referitoare la respingerea sistemului sovietic de rachete S-2 „Sopka" poate fi considerată un act de patriotism, însă la aceeaşi reuniune cu activul de partid din armată, ministrul Forţelor Armate a menţionat şi despre modul de achiziţionare a aparatele sovietice IL-10 pentru forţele aeriene române, precum şi problemele cu care s-au confruntat aviatorii români după aceea, astfel: „«IL-10», la îndemnul tovarăşilor sovietici, «tovarăşi, luaţi un avion», şi am luat, bată-le Dumnezeu, vreo 200 de bucăţi, 240 de bucăţi, când de acuma IL-ul ăsta nu mai avea nici o valoare, e o namilă care nu avea viteză, avea un consum extraordinar şi mai lua şi foc în aer, când de-acuma se terminase, «hai, cumpăraţi». Asta nu acum, acum 10 ani, deci nu e vorba aci de nişte chestii care acum au început (subl.n.)".

Ceea ce a omis să amintească ministrul Forţelor Armate la reuniunea din 4-6 mai 1964 de la Bucureşti a fost faptul că el era şeful Marelui Stat Major român în momentul importării din URSS a 30 de avioane IL-10 (în anul 1951). Decizia Marelui Stat Major al armatei sovietice a fost acceptată atât de generalul Leontin Sălăjan, cât şi de membrii delegaţiei române care au participat la Consfătuirea reprezentanţilor ţărilor de democraţie populară şi ai U.R.S.S. (Moscova, 9-12 ianuarie 1951), în cursul căreia Iosif Stalin a spus: „Trebuie să creaţi, în doi-trei ani, în ţările de democraţie populară, armate moderne şi puternice care la sfârşitul perioadei de trei ani să fie complet gata de luptă. Acesta este scopul consfătuirii noastre. Atrag atenţiunea că această consfătuire este neoficială şi strict secretă (subl.n.)"[3].

În concluzie, în analiza istorică trebuie să avem în vedere ansamblul tuturor acţiunilor săvârşite de liderii comunişti români în perioada Războiului Rece, nu doar anumite chestiuni punctuale favorabile actorilor politici care, din diferite motive (inclusiv din meschinărie), au încercat să convingă masele cu ajutorul unui patriotism „de paradă", trecând sub tăcere o serie de fapte grave pe care le-au comis şi exagerând pe altele – la fel cum procedează în zilele noastre politicienii români din toate partidele.
-------------------------------------------------------------
[1] Arhivele Naţionale Istorice Centrale (în continuare: A.N.I.C.), fond C.C. al P.C.R. – Secţia Administrativ-Politică, dosar nr. 11/1961, f. 15. La începutul anului 1964 a ajuns în România prima vedetă purtătoare de rachete („Şoimul"), iar un an mai târziu au fost aduse din URSS încă patru vedete de acelaşi tip (două dintre acestea fiind botezate „Eretele" şi „Albatrosul").
[2] A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Secţia Administrativ-Politică, dosar nr. 3/1962, f. 7; idem, fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 35/1962, f. 33.
[3] Alexandru Oşca, Vasile Popa, Stalin a decis: lagărul socialist se înarmează, în „Document. Buletinul Arhivelor Militare Române", an I, nr. 2-3/1998, p. 72. footer