Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
General Marcel Olteanu   
Miercuri, 26 Septembrie 2012 23:37
1919 - Budapesta, Opinca româneasc? pe drapelul Ungariei
Povestea opincii române?ti arborate pe cl?direa Parlamentului din Budapesta, în 1919[1]


Povestea opincii atârnate, în 1919, de drapelul Ungariei deasupra cl?dirii Parlamentului din Budapesta este real?. Despre acele momente importante pentru istoria românilor scrie generalului Marcel Olteanu, fost guvernator al Budapestei în timpul ocupa?iei române?ti a Ungariei din august - noiembrie 1919, în cartea sa „Huzarul negru" (1926). Cum au atârnat militarii români opinca se poate citi ?i în reeditarea c?r?ii generalului Gheorghe M?rd?rescu, „Campania pentru desrobirea Ardealului ?i ocuparea Budapestei" (1922), realizat? de Editura Marist sub titlul „Campania pentru desrobirea Ardealului ?i ocuparea Budapestei - ?i alte m?rturii" (2010).

Ordin de zi No. 56, din 5 August 1919

„Bravi osta?i ai Comandamentului trupelor din Transilvania,
Acum câteva zile, v? g?sea?i pa?nici pe malul stâng al Tisei, formând cu piepturile voastre zid de ap?rare pentru suflarea omeneasc? de dincoace de Tisa. În diminea?a zilei de 20 iulie, du?manul nelegiuit, care tulbura lini?tea inimii Europei, v-a atacat în mod furios. Vrajma?ul, mare în num?r ?i mijloace, a trecut pe stânga Tisei, ?i, ame?it de izbânda împingerii perdelii noastre de acoperire, a înaintat ca o vijelie spre r?s?rit, în primele zile ale b?t?liei, atras fiind de frumuse?ea ?i bog??ia Ardealului, aceast? podoab? a neamului românesc. Cel de Sus îns?, care împarte dreptatea ?i vegheaz? la înf?ptuirea sfintei noastre n?zuin?i, a f?cut ca bucuria inamicului s? fie vremelnic?; în adev?r, sosind momentul intr?rii în lupt? a grosului trupelor noastre, du?manul a fost aruncat peste cap, dincolo de Tisa, cu mari pierderi în oameni ?i material de r?zboi. De ast? dat? îns?, punerea Tisei între noi ?i vr?jma? nu mai era destul. Inamicul, care ne atacase în mod îndr?zne?, trebuia îngenunchiat, zdrobit în a?a m?sur? ca s? se poat? dobândi în mod sigur lini?tea noastr? ?i a întregului apus. Sprijinit pe voi, bravi osta?i ai Comandamentului trupelor din Transilvania, Înaltul comandament a hot?rât trecerea pe dreapta Tisei ?i continuarea opera?iunilor pân? la sfâr?it; dar, dincolo de Tisa, inamicul care sim?ise b?rb??ia loviturii noastre, n-a mai fost în stare s? opun? nici o rezisten?? ?i, diviziile lui dezorganizate în urma b?t?liei de pe stânga Tisei, au fost capturate una câte una. Astfel, în curs de 16 zile numai, inamicul a fost cu des?vâr?ire distrus, iar în ziua de 4 august, orele 18, trupele noastre au ocupat Budapesta, ducând cu ele lini?tea tuturor cet??enilor pa?nici ai Ungariei ?i prin aceasta risipirea norilor din centrul Europei.

Faptul str?lucit de arme s?vâr?it de voi, va r?mâne pe vecie în cartea Neamului ?i în Istoria omenirii; deci, v? pute?i mândri de roadele ostenelilor voastre, ?i când v? ve?i înapoia la vetrele voastre, pute?i spune tuturor, cu senin?tate, c? v-a?i f?cut pe deplin datoria fa?? de neam, ?ar? ?i MM. LL, care, în momentele grele ale b?t?liei, au venit în mijlocul nostru ?i a urm?rit de aproape bravura voastr?.
Sunt nespus de mândru c? v-am comandat; ?i adânc recunosc?tor tuturor pentru inima ce-a?i pus în înf?ptuirea izbândei, v? mul?umesc la fiecare în parte ?i v? zic:
S?n?tate ?i totdeauna voie bun?, bravi osta?i ai Comandamentului Trupelor din Transilvania.
Comandantul Trupelor din Transilvania
Generalul M?rd?rescu."

„Majest??ii Sale Regelui
Am onoarea a raporta, c? ieri, 4 august, orele 18, trupele au ocupat Budapesta f?r? rezisten??. Dup? luarea m?surilor de men?inerea ordinii, am trecut în revist? ?i am primit defilarea (o brigad? din divizia I de vân?tori, un divizion a 3 baterii ?i un divizion din Brigada a 4-a de ro?iori) pe Andrasystrasse.
Guvernator al Budapestei l-am numit pe Generalul Holban. Popula?ia a primit trupele noastre în mod simpatic.

Comandantul trupelor din Transilvania, General M?rd?rescu
?ef de stat-major, General Panaitescu"

„Dar am s? chibzuiesc în a?a fel ca s? r?mân? de pomin? ?i s? fie ?i talpa României r?zbunat?...".General Marcel Olteanu-Huzarul negru

...?i-au intrat trupele noastre în Budapesta la începutul lunii august 1919. Palatul Parlamentului maghiar a fost pus sub paza unui pluton de vân?tori. ?eful g?rzii de la intrarea principal? era sergentul Iordan, un oltean de la Craiova, potrivit de stat, negru, uscat ?i foarte vioi. Deasupra palatului a v?zut Iordan cum fâlfâia în vânt flamura ungureasc?, ro?u-verde-alb. Faptul acesta nu l-a sup?rat prea tare, dar nici nu i-a pl?cut... Dându-?i capela pe ceaf? ?i sc?rpinîndu-se dup? ureche ?i-a zis: „S? dau jos steagul unguresc ?i s? pun fanionul de la companie?... Asta ar ?ti ?i madama de la popota domnilor ofi?eri s-o fac?... Dar am s? chibzuiesc în a?a fel ca s? r?mân? de pomin? ?i s? fie ?i talpa României r?zbunat?...". Zis ?i f?cut.

Chemând pe c?prarul Bivolaru, s-au suit în norii Budapestei ?i au coborât steagul în lungul sforii, drept la jum?tatea steajerului ?i, luând apoi opinca r?suflat? a c?prarului, s-a urcat ca un pui de urs ?i a pus-o drept c?ciul? în capul steajerului, l?sându-i noji?ele s-atârne-n vânt. ?i a?a a fâlfâit mult? vreme în cerul Budapestei steagul maghiar cu opinca româneasc? deasupra lui...

- Cine oare s? fi f?cut aceast? tragic? glum?? îmi zise tovar??ul meu de preumblare, domnul Ferency, un distins avocat pe care îl cunoscusem în metropola maghiar?; ?i zicând, îmi ar?t? cu mâna priveli?tea original? ?i nea?teptat?, care oprea în drum ?i întorcea capetele ?i altor trec?tori, ca fiind cel mai caracteristic ?i ironic simbol al îngrozitoarei realit??i, al catastrofalei pr?bu?iri a unui organism orgolios ?i despotic, tocmai sub c?lcâiul acelui organism pe care ?inuse genunchiul de fier atît amar de vreme, pe care întotdeauna l-a considerat nevrednic de lumina soarelui ?i de care totu?i o via??-ntreag? s-a temut...".

- Cine oare s? fi dat vântului ?i s? fi ilustrat cu atîta m?iestrie ?i atît de dureros dezastrul iremediabil al regatului Sfîntului ?tefan?", mai rosti domnul Ferency, cu privirea trist?, pierdut? în v?zduh, întrebînd parc? cerul unguresc, dezolant de senin în ziua aceea. Apoi se întoarse cu privirea spre mine, ?i de?i nu mai zicea nimic, am în?eles c? ar vroi o l?murire. Îmi era mil? de el, c?ci era un om distins la sim?ire.
- M? voi interesa, domnule doctor", îi zisei cu o nuan?? de înduio?are ?i, apropiindu-m? de santinel?, îi spusei s? strige pe ?eful g?rzii.
- Este chiar acolea, domnule general", îmi r?spunse vân?torul mic ?i îndesat, încordîndu-se ?i f?când cu capul un gest despre cheiul Dun?rii.
- Cum îl cheam??
- Don sergent Iordan.
- Dar tu ?tii cine a dat ordin de s-a aciuat opinca ceea deasupra steagului unguresc?
- Da, domnule general, chiar don sergent a dat ordin azi diminea?? ?i tot dânsul a ?i executat ordinul... acum st? de un ceas acolo s? vad? ce-o s? zic? lumea ?i tot în cer se uit? ca s? îndemne ?i pe al?ii...
M?-ntorc pu?in spre stânga ?i nu departe z?resc un sergent ?i un c?prar, care, f?r? s? m? bage în seam?, gustau cu frenezie roadele ispr?vii lor - ilustra?ia magistral? a unui moment istoric. Priveau când la trec?torii enerva?i ?i sanchii, când la opinca impertinent? ?i, pe fe?ele lor tuciurii ?i asprite de viforul vremilor se l?murea cea mai des?vâr?it? satisfac?ie. P?reau ni?te inspira?i ?i ni?te draci geniali. Întreaga oaste româneasc?, întreaga na?ie mi s-au p?rut c? se oglindesc în ace?ti doi zdren??ro?i, sublimi chiar prin gradul de perfec?iune la care poate ajunge o zdrean??... De-a? fi fost singur! O! i-a? fi privit ceasuri întregi f?r? s? m? satur... ?i poate, i-a? fi luat de gât ?i i-a? fi s?rutat. Dar... le-am f?cut semn s? se apropie ?i, ar?tând domnului Ferency pe sergent, i-am zis încet, foarte încet: „Acesta este glume?ul, care f?r? o inten?ie r?ut?cioas?, desigur, ?i cu toat? naivitatea unui pozna?, te-a f?cut poate s? suferi...". ?i domnul Ferency, sc?ldându-?i ochii între genele-i umede, mi-a replicat cu adânc? melancolie: „Dac? din sufletul ?i mintea unui simplu ??ran ca acesta s-a desprins o asemenea pozn?, atunci nu m? mir c? sunte?i aici...".

„E lucru mare, domnule general... dar... am auzit?r? c? mai e ?i o Vien?!...".

În dup?-amiaza aceleia?i zile, m-am îndreptat din nou spre Palatul Parlamentului. M? sim?eam dator fa?? de Iordan; trebuia s?-i General Gheorghe M?rd?rescudau ceea ce în fa?a durerii domnului Ferency, nu i-am putut da. L-am chemat. Era nedesp?r?it de Bivolaru, mi-a povestit cum i-a dat în gând ?i cum a înf?ptuit isprava lui. L-am l?udat ?i mi-am plimbat mâna mult pe fa?a lui supt? ?i radioas? ?i i-am dat un pachet de ?ig?ri regale. ?i nu ?tiu cum, m-am pomenit c? iau de nas pe c?prarul Bivolaru, care se tot apropia de mine ?i pe care, cu cât îl priveam, cu atât mai mult punea st?pânire pe firea mea. Era mic de statur?, fa?a îi era smead? ?i foarte pârlit? de soare ?i vânt; în fundul capului purta ni?te ochi mici, c?prui ?i sc?p?r?tori. Avea din?i m?run?i, albi ?i frumo?i, ?i peste buza ars? de frigurile ostenelilor abia mijea o musta?? ro?covan? - un vulpoi de Mehedin?i. Purta capela pe sprâncean?, iar în ce prive?te îmbr?c?mintea p?rea înf??urat cu totul într-un covor de petice, c?ruia expresia lui îi d?dea ceva din prestan?a unor od?jdii de samurai japonez fanatic. O crest?tur? adânc? îi st?pânea obrazul stâng ?i alta mai lat? se r?sf??a pe gât sub urechea dreapt?; mai în sus de mân?, pe antebra?ul stâng, se z?rea o cicatrice respectabil?.

L-am întrebat unde a fost r?nit. Mi-a r?spuns cu naivitate ?i scurt: „Peste tot, domnule general". ?i desf?când repede o moletier?, mi-a ar?tat o ran? de schij?, abia vindecat?, la pulpa dreapt?; apoi, descheind singurul nasture pe care îl mai avea la veston, puse degetul pe o dâr? de baionet? în lungul coastelor din dreapta care se vedea în întregime printre cele câteva ?uvi?e de pânz? destr?mat? ce alc?tuiau c?ma?a lui Bivolaru. ?i era gata s?-mi mai arate, dar l-am întrerupt: „Bine, bine... v?d c? e?ti crestat ca un r?boj; dar unde ai c?p?tat r?nile? În ce lupte?"
?i iar??i cântecul lui: „Peste tot, domnule general. În Carpa?i, la R??inari, la Olt, la Siret, la Oituz ?i chiar pe Tisa în aprilie, c? eu, domnule general, am fost poate în patruzeci de atacuri mari ?i, în adev?r, eu sunt r?bojul ispr?vilor regimentului nostru... pe mine sunt crestate toate de la 1916 încoace ?i nu m? las nici mort!..."
- Ei, ?i acum î?i pare bine c? f?cur?m România Mare ?i c? faci de gard?, tu, c?praru Bivolaru de la Mehedin?i, tocmai aci la Budapesta?
?i el, încordându-se ?i privindu-m? sold??e?te drept în lumina ochilor, îmi r?spunse sf?tos ?i cu mândrie: „E lucru mare, domnule general... dar... am auzit?r? c? mai e ?i o Vien?!...".

Acestui nebun în toate min?ile, acestui prototip al zdren?elor noastre glorioase de la 1917, care î?i da seama perfect pân? unde se poate întinde fizice?te România Mare, nu-i intra totu?i în cap c? numai pentru ce vedea s-a ostenit el ?i atâ?ia au albit meleagurile cu oasele lor. El, Bivolaru, sinteza neamului s?u, elegant la sim?ire ?i la gândire, f?r? s? poat? exprima, în?elegea totu?i numai una: „faima ?i duhul românesc cât mai departe, ?i peste România-Mare, România spiritual?, România f?r? hotare".

Bibliografie (surs?): Gheorghe M?rd?rescu, „„Campania pentru desrobirea Ardealului ?i ocuparea Budapestei - ?i alte m?rturii", Editura Marist, 2010
-------------------------------------------------------------------
[1] Cum au pus românii opinca pe Parlamentul de la Budapesta în 1919. Acest episod este unul real. Descrierea f?cut? de Generalul Marcel Olteanu - fost guvernator al Budapestei în timpul ocupa?iei române?ti a Ungariei, între august ?i noiembrie 1919 - este edificatoare, în „Huzarul negru". De asemenea, în reeditarea c?r?ii generalului Gheorghe M?rd?rescu „Campania pentru desrobirea Ardealului ?i ocuparea Budapestei", 1922, realizat? de Editura Marist sub titlul „Campania pentru desrobirea Ardealului ?i ocuparea Budapestei - ?i alte m?rturii", 2010 https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/ocuparea-budapestei/ footer