Revista Art-emis
Peninsula Balcanic? - Mozaic etnico-lingvistic ?i spiritual (1) PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Adina Berciu-Dr?ghicescu & Prof. Maria Petre   
Duminică, 23 Septembrie 2012 21:09
Prof. Univ. Dr. Adina Berciu Dr?ghicescu
Peninsula Balcanic? reuneste popoare de obâr?ii diferite, de limbi ?i de religii diferite, alc?tuind un mozaic etnico-lingvistic extraordinar.

Aceast? convie?uire, unic? în felul ei, s-a f?cut pe un temei geografic care a favorizat circula?ia oamenilor ?i informa?iilor culturale de o parte ?i de alta a lan?urilor muntoase care o str?bat precum ?i de o parte ?i de alta a Dun?rii. Spre nord ea este larg deschis? spre Europa Central?; prin zona Dobrogei ?i Marea Neagr? este deschis? spre Rusia meridional?; Marea Adriatic? o leag? de Italia; insulele Marii Egee o leag? de Asia Mic?[1]. Astfel deasupra Peninsulei Balcanice s-au întâlnit civiliza?ii din trei zone: din Orient, din Occident ?i din Nord. S-au întâlnit ?i s-au amestecat pe solul ei influen?ând mai departe civiliza?ia româneasc? din zona carpato-danubiano-pontic? ?i din zona sud-est european?. Relieful Peninsulei Balcanice este preponderent muntos, favorizând uneori izolarea grupurilor etnice. Se poate grupa în trei mari regiuni: prima este aceea a Alpilor Dinarici, a doua o constituie masivul Rodopi iar ultima este regiunea mun?ilor Albaniei, Greciei ?i Serbiei[2]. Mun?ii sunt acoperi?i cu p?duri, dar în multe locuri sunt lipsi?i de vegeta?ie, ceea ce a f?cut ca a?ez?rile omene?ti s? r?mân? destul de izolate, dar nu au constituit un obstacol pentru circula?ia popula?iei române?ti ?i a ideilor... Regiunea este str?b?tut? în partea nordic? de un sistem hidrografic foarte complex alc?tuit din: Dun?re ?i afluen?ii s?i: Drava, Sava, Morava ?i Iskerul. La acestea se adaug? câteva cursuri de ap? pu?in importante: Vardarul, Struna, Kori?a, Neretva, Drina ?i Shkumbi.

Cu toat? vitregia p?mântului, aspru ?i pu?in ospitalier, în aceste locuri au putut s? tr?iasc? al?turi de greci, sârbi, croa?i, sloveni, bulgari ?i popula?ii descendente din traci: albanezii ?i românii balcanici. Locuitorii de origine romanic? din sudul Dun?rii cunoscu?i sub diverse denumiri precum: aromâni, macedoromâni, vlahi transbalcanici, fâr?ero?i, români epiro?i, megleno-români au constituit un element deosebit din punct de vedere etnic ?i social, dar mai ales cultural în civiliza?ia balcanic?. În documente, cel mai des sunt numi?i români, a?a cum ace?tia în?i?i se autointitulau considerându-se o parte component? a na?iunii române[3]. Despre romanii balcanici ne-au lasat relatari interesante cronicarii bizantini si cei romani; au fost analiza?i ?i de reprezentan?ii ?colii Ardelene; genera?ia pa?optist? ?i post pa?optist? s-a ocupat ?i ea în mod special de românii de la sud de Dun?re[4]. Din a doua jum?tate a secolului al XIX-lea istoria ?i existen?a românilor sud-dun?reni a devenit fie subiect de cercetare, fie obiect de controverse între etnografi, istorici, lingvi?ti. Tot din a doua jum?tate a secolului al XIX-lea de soarta românilor sud-dun?reni se vor interesa istorici, geografi, etnologi ?i litera?i apuseni, care vor c?l?tori în aceast? zon? a Europei, l?sându-ne relat?ri deosebite, impresionante chiar. Via?a lor, sub toate aspectele a stat în centrul istoriografiei occidentale, dar ?i a celei române?ti[5]. Dup? anul 1945 intrând în perioada comunist?, peste soarta ?i istoria comunit??ii române?ti din Peninsula Balcanic? s-a a?ternut o t?cere ?i un dezinteres total. ?colile, liceele ?i bisericile le-au fost desfiin?ate, iar limba interzis?[6]. Situa?ia românilor de peste hotare este considerat? ,,o mare tragedie a secolului XX ?i XXI". Ast?zi în afara grani?elor tr?iesc circa 9-13 milioane de români, din care o bun? parte se afl? situa?i geografic în jurul României.

Românii erau foarte numero?i în Evul Mediu, în epoca modern? ?i în primele decenii ale secolului XX, în Peninsula Balcanic? ocupând teritorii de la Marea Adriatic? la Marea Neagr?[7]. Provinciile locuite de români ?i denumite vlahii erau urm?toarele: Vlahia Mare; Vlahia de Sus (Epir); Vlahia Mic? (Acarnia, Ohrida, Locrida). În Serbia ?i Bulgaria erau: Vlahia Alb?, Vlahia Rodopi, Vlahia Tracic?, Vlahia Sirmium, pe râul Sava: Vlahia B?trân? sau Valahia Veche (Bosnia)[8]. De asemenea în to?i mun?ii ?i în mai toate localit??ile din nordul Greciei continentale se aflau o mul?ime de târguri ?i sate locuite de români. Numeroase familii române?ti se mai aflau în primul deceniu al secolului al XX-lea în Insulele Ionice: Corfu, Zante ?i în Insula Santa Maura. Mai men?ion?m c? grupul de români care se afla a?ezat în jurul Pindului se întindea de la nord-vest de Berat, în Albania, spre sud în Epir ?i dincolo de Kardi?a, în Tesalia r?sfirându-se spre est în Macedonia ?i c?tre sud-vest în regiunile Acarnaniei ?i Aspropotamului. Grupul de aromâni din vilaietul Salonicului, Xeresului, Xantelui ?i Monastirului era format din alte grupuri venite din Mun?ii Gramos, Moscopole ?i Pind, iar prin ?inuturile Meglenei prin Albania ?i prin Macedonia se aflau comune locuite numai de români[9]. Referitor la acest aspect, în anul 1936 cu ocazia discursului de primire în Academia Român? Th. Capidan constata cu satisfac?ie: ,,Ast?zi, uitându-se cineva pe harta etnografic? a Peninsulei Balcanice r?mâne uimit de împr??tierea lor (a românilor – n.n.) extraordinar?, mai ales în p?r?ile de miaz?zi, unde aceste popula?iuni se înf??i?eaz? sub o form? fragmentar? fa?? de blocul unitar ?i indivizibil al românismului din nordul Dun?rii. Prima expresie ce se desprinde din acest aspect, aproape unic în istoria unui popor, este c?, oricât de r?sfirate apar aceste popula?iuni pe cuprinsul Peninsulei Balcanice, originea lor trebuie c?utat? nu numai în ?inutul carpato-dun?rean, dar ?i în Pind"[10].

În zonele ?i localit??ile acestea se vor înfiin?a ?coli ?i biserici prin eforturile comunit??ilor locale, dar mai ales prin sprijinul acordat de statul român, dup? cum se poate observa din documentele prezentului volum. Toponimia este ?i ea o dovad? de necontestat a prezen?ei ?i p?str?rii elementului românesc în Peninsula Balcanic?. ?i ast?zi sunt multe regiuni din Grecia, Bulgaria, Serbia, unde toponimia mai are înc? caracter românesc. Num?rul ?i r?spândirea actual? a românilor balcanici nu se poate stabili cu exactitate. Dup? cercet?torul Max Demeter Peyfuss „nu pare deloc gre?it s? accept?m c? ast?zi, în sud-estul Europei exist? 400.000 de aromâni"[11]. Românii balcanici, popula?ie minoritar? aflat? în sânul popula?iei majoritare grece?ti, bulg?re?ti, sârbe?ti, albaneze au luptat pentru ob?inerea unor deziderate cu caracter na?ional.

Lupta na?ional? a românilor balcanici s-a dus pe trei planuri distincte: înv???mânt în limba na?ional?, organizare bisericeasc? proprie pân? la recunoa?terea unui episcop român, ?i în cele din urm? reprezentare propor?ional?, pe baze etnice în diversele organisme locale. Ac?iunea de trezire a con?tiin?ei na?ionale a început la sfâr?itul secolului al XVIII-lea, culminând în a doua jum?tate a secolului urm?tor cu înfiin?area de ?coli ?i biserici în limba român?[12], cu sprijinul statului român. Aspira?iile na?ionale ale românilor nu au vizat nici alipirea la România ?i nici crearea unui stat propriu în Balcani. Ei doreau drepturi cet??ene?ti egale cu ale celorlalte na?iuni ale Imperiului Otoman ?i autonomie cultural?.

Înv???mântul românesc în Peninsula Balcanic?

Înfiin?area de ?coli în a doua jum?tate a secolului al XIX-lea la românii sud-dun?reni a fost preg?tit? de apari?ia unor lucr?ri cu caracter istorico-lingvistic[13]. Ideea înfiin??rii unor ?coli în limba român? pentru românii din Balcani o observ?m la conduc?torii revolu?iei de la 1848: Nicolae B?lcescu, Dimitrie Bolintineanu, Ion Ghica, Ion Ionescu de la Brad ?.a. care sesizând prezen?a masiv? a românilor în sudul Dun?rii s-au gândit imediat la aspectul educativ ?i religios. Prima interven?ie oficial?, pe lâng? guvernul otoman, privind înfiin?area unei ?coli române?ti pentru românii supu?i otomani a f?cut-o, între anii 1860-1861, Costache Negri în calitatea sa de agent diplomatic al României la Constantinopol. El a insistat pe lâng? sultan ca s? se ia m?suri „pentru sc?parea de la moarte ca na?iune a românilor din Macedonia, Tesalia, Epir, Albania". În anul 1860 a luat fiin?? la Bucure?ti Comitetul Macedoromân, cu misiunea de a preg?ti terenul pentru înfiin?area de ?coli ?i biserici printre românii din Imperiul Otoman: „Comitetul Macedo-Român din Bucure?ti a luat îns?rcinarea a dirija introducerea limbii na?ionale în toate ora?ele ?i târgurile române?ti". S?mân?a fusese aruncat? cu curaj ?i roadele nu vor întârzia s? apar?.

În perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) au ap?rut ?i primele succese în „b?t?lia" pentru înv???mânt românesc în Peninsula Balcanic? În anul 1863, Mihail Kog?lniceanu, prim-ministru al României, hot?ra crearea unui fond din bugetul statului pentru ajutorarea bisericilor ?i ?colilor române din Peninsula Balcanic?. În 29 aprilie 1864 Ministrul Cultelor ?i Instruc?iunii Publice, Dimitrie Bolintineanu propunea ca din fondul de 10.000 de lei prev?zut pentru sus?inerea ?colilor din Imperiul Otoman s? se trimit? cât mai repede acolo o sum? de bani, întrucât acestea sunt „amenin?ate a se închide din lipsa banilor necesari". În acela?i an, primul ministru MihailKog?lniceanu, ministrul Cultelor ?i Instruc?iunii Publice, Dimitrie Bolintineanu ?i secretarul V. A. Urechia au hot?rât ca Ministerul Instruc?iunii Publice s? prevad? un buget de 14.000 lei pentru ajutorarea ?colilor ?i românilor din Balcani[14]. În anul urm?tor s-au acordat 20.000 lei din buget pentru întemeierea unui internat la Bucure?ti, pentru copiii românilor din Balcani.
Dimitrie Atanasescu, proprietar al unui atelier de croitorie la Constantinopol, a aflat despre manifestul Comitetului Macedo-Român din Bucure?ti care-i îndemna pe tinerii români s? vin? la Bucure?ti pentru a se preg?ti s? devin? dasc?li în Macedonia. A sosit în ?ar? ?i, dup? absolvirea studiilor la Liceul ,,Matei Basarab" din Bucure?ti, s-a reîntors în Macedonia unde, la 2 iulie 1864, a deschis în comuna Târnova prima ?coal? româneasc? de la sudul Dun?rii[15].

În 1865 s-a înfiin?at la Bucure?ti Institutul Macedo-român pe lâng? Biserica Sfin?ii Apostoli, condus de arhimandritul Averchie care avea ?i el drept obiectiv înfiin?area de ?coli în Balcani ?i formarea de cadre didactice. Dup? 1878 dezvoltarea înv???mântului s-a f?cut într-un cadru mult mai favorabil creat de Tratatul de la Berlin din 1878 care confirma, printre altele, libertatea de con?tiin?? a locuitorilor Imperiului Otoman. Dar autorit??ile otomane refuzau s? ia hot?râri mai îndr?zne?e cu privire la drepturile românilor. În urma presiunilor românilor, guvernul otoman va aproba, cu toat? opozi?ia grecilor, libera practicare a înv???mântului în limba român?. Marele vizir Savfet Pa?a a emis în septembrie 1878 Ordinul viziral nr. 303 prin care cerea autorit??ilor locale (valiului Salonicului ?i Ianinei, valiul, în epoc?, era guvernatorul unui vilaiet) s? nu împiedice func?ionarea ?colilor române[16]. La elaborarea ?i emiterea acestui act o contribu?ie esen?ial? a avut profesorul Apostol M?rg?rit. Consecin?ele au fost deosebit de importante pentru înv???mântul românesc, num?rul ?colilor a crescut cu câteva zeci în numai câ?iva ani.

Situa?ia ?colilor române din Turcia a fost încredin?at? de c?tre guvernul român unui Inspector General al ?colilor Române din Balcani, func?ie ce va fi de?inut? din 1878 ?i pân? în 1902 de profesorul Apostol M?rg?rit. Sediul Inspectoratului General se afla la Bitolia. Dup? aceea, ministrul Instruc?iunii Publice, Spiru Haret, a decis desfiin?area Inspectoratului ?i înlocuirea acestuia cu Administra?ia ?colilor ?i Bisericilor Române din În anul 1863, Mihail Kog?lniceanu, prim-ministru al României, hot?ra crearea unui fond din bugetul statului pentru ajutorarea bisericilor ?i ?colilor române din Peninsula Balcanic?. În 29 aprilie 1864 Ministrul Cultelor ?i Instruc?iunii Publice, Dimitrie Bolintineanu propunea ca din fondul de 10.000 de lei prev?zut pentru sus?inerea ?colilor din Imperiul Otoman s? se trimit? cât mai repede acolo o sum? de bani, întrucât acestea sunt „amenin?ate a se închide din lipsa banilor necesari". În acela?i an, primul ministru Mihail Kog?lniceanu, ministrul Cultelor ?i Instruc?iunii Publice, Dimitrie Bolintineanu ?i secretarul V. A. Urechia au hot?rât ca Ministerul Instruc?iunii Publice s? prevad? un buget de 14.000 lei pentru ajutorarea ?colilor ?i românilor din Balcani[17]. În anul urm?tor s-au acordat 20.000 lei din buget pentru întemeierea unui internat la Bucure?ti, pentru copiii românilor din Balcani. Dimitrie Atanasescu, proprietar al unui atelier de croitorie la Constantinopol, a aflat despre manifestul Comitetului Macedo-Român din Bucure?ti care-i îndemna pe tinerii români s? vin? la Bucure?ti pentru a se preg?ti s? devin? dasc?li în Macedonia. A sosit în ?ar? ?i, dup? absolvirea studiilor la Liceul ,,Matei Basarab" din Bucure?ti, s-a reîntors în Macedonia unde, la 2 iulie 1864, a deschis în comuna Târnova prima ?coal? româneasc? de la sudul Dun?rii[18].

În 1865 s-a înfiin?at la Bucure?ti Institutul Macedo-român pe lâng? Biserica Sfin?ii Apostoli, condus de arhimandritul Averchie care avea ?i el drept obiectiv înfiin?area de ?coli în Balcani ?i formarea de cadre didactice.
Dup? 1878 dezvoltarea înv???mântului s-a f?cut într-un cadru mult mai favorabil creat de Tratatul de la Berlin din 1878 care confirma, printre altele, libertatea de con?tiin?? a locuitorilor Imperiului Otoman. Dar autorit??ile otomane refuzau s? ia hot?râri mai îndr?zne?e cu privire la drepturile românilor.
-------------------------------------------------------------------------------------
[1] Victor Papacostea, Civiliza?ia româneasc? ?i civiliza?ia balcanic?, Bucure?ti, 1983, p. 17.
[2] Marin Popescu Spineni, Românii din Balcani, Bucure?ti, 1941, p. 80.
[3] Cristea Sandu-Timoc, Tragedia românilor de peste hotare (9-13 milioane). Timi?oara, 1994, p. 24. Referitor la numele sub care sunt cunoscu?i românii din Peninsula Balcanic?, Mihai Eminescu considera c?: ,,Expresia de greco-români este atât de improprie ca ?i afirmarea c? iedul este fiul zimbrului. Nu exist? greco-român precum nu exist? greco-spaniol sau greco-englez. Românii din triunghiul tracic sunt tot atât de români ?i tot a?a de pu?in greci ca cei din Maramure? de exemplu. Ori e cineva grec, ori e român; una din dou?: amândou? deodat? nu poate fi nimeni" – M. Eminescu, Românii din afara grani?elor ??rii ?i unitatea spiritual? na?ional?, Bucure?ti, 1998, p. 104-105.
[4] Nicolae Iorga, Istoria românilor din Peninsula Balcanic?, Bucure?ti, 1913, p. 3; România. Documente str?ine despre români, ed. a 2-a, Bucure?ti, 1992, passim; Românii de la Sud de Dun?re. Documente. Bucure?ti, 1998, p. 111-112 ?i urm.
[5] Relat?rile c?l?torilor str?ini în Peninsula Balcanic? au fost sintetizate de Valeriu Papahagi în lucrarea Românii din Peninsula Balcanic? dup? c?l?torii apuseni din secolul al XIX-lea (publicat? la Ro?iorii de Vede în 1939). Autorul a reprodus, în ordine cronologic? impresiile c?l?torilor apuseni care au scris despre români, atât ,,cei care i-au apreciat ?i l?udat cât ?i cei care au avut cuvinte de ocar?" la adresa românilor dun?reni.
[6] Cristea Sandu-Timoc, op. cit., p. 9 ?i p. 30.
[7] Ibidem, p. 5.
[8] Mihai Virgil Cordescu, Istoria ?coalelor române din Turcia, Sofia ?i Turtucaia din Bulgaria ?i al seminariilor de limb? român? din Lipsca, Viena, Berlin, Bucure?ti, 1906, p. 5-8. În Peninsula Balcanic? prezen?a românilor la sfâr?itul secolului al XIX-lea ?i în primele decenii ale secolului al XX-lea este semnalat? în:
1. Macedonia, cu principalele centre: Bitolia (Monastir), Magarova, Târnova, Nijopole, Gope?, Molovi?te, Cru?ova, Ohrida, Iancov??, Beala de Sus, Beala de Jos, Calive-Istoc, Vlaho-Clisura, Neveasta, Bla?a, Re?na, Belcamen, Pisodei, Negovani, Hrupi?tea, Gramo?tea, Moscopole, Pleasa, Calive-Jarcan, Lunca, Birisl?u, O?ani, Cerna-Reca, Cupa, Huma, Veria, Kokinoplo, Ramna, Turai, Porina, Piscupie, Murmuli?tea ?.a. În partea oriental? a Turciei men?ion?m ora?ele Seres ?i Giulmani, Melnic ?i comunele Ramna, Poroiu, Raslog.
2. În Epir: Samarina, Smicsi, Avela (Avdela), Perivoli, Turia, Furca, Armatia, Breaza, Palioseli, B?iasa (Vuvusa), Cerne?ti, Dobra ?.a.
3. Albania: în districtul Valona (Avlona): Bunavia, Bisani, Levani, Carvunari, Cerveni ?.a.; districtul Musachia ?i Durazzo: Origovizza, C?rbunari, Gr?di?tea, Soacule, Veleani, Cavaia, Gramara, Ciuca, Bedeni, Mardarei ?.a.
4. Mila, Ameru, Vetunosi, Cu?ufani, Paltinu, Doliani, Damasuli ?.a.
[9] Ibidem, p. 9.
[10] Theodor Capidan, Romanitatea balcanic?, discurs rostit la 26 mai 1936 în ?edin?a solemn? a Academiei Române, Bucure?ti, 1936, Extras, p. 53; La aceast? localizare mai ad?ug?m ?i pe aceea destul de recent? întâlnit? în lucrarea lui Max Demeter Peyfuss, Chestiunea aromâneasc?: ,,În Grecia masa principal? a aromânilor tr?ie?te pe v?ile Pindului. În unele localit??i din Tesalia ?i la poalele Olimpului, în zona muntelui Bermion ?i în regiunea dintre Filorma (azi Phlorina), Kastoria (azi Kezriye) ?i Kozana (azi Kozane). În Albania îi g?sim în num?r mare în regiunea Myzeqeja, ca ?i în districtele Priemeti? Kolice (azi Korcea), în Iugoslavia în mai multe sate dintre Ohrida (azi Ohrido) ?i Monastir (azi Bitolia), apoi Kru?evo lâng? Perlepe, câteva sate în apropiere de Struga ?i mai mici a?ez?ri pe Pljackavica, în Macedonia r?s?ritean?. Cei mai mul?i aromâni din Bulgaria s-au str?mutat în 1940 în România, totu?i mai exist? – în afar? de cei din ora?e – a?ez?ri de aromâni în Pirinska Makedonja ?i în mun?ii Rodope. În sfâr?it, în România mul?i aromâni s-au stabilit în Dobrogea (în localit??ile Cobadin, Ovidiu, Mihail Kog?lniceanu ?i mai la nord), al?ii în împrejurimile Bucure?tiului ?i în Banat. În trecutul apropiat mai existau colonii aromâne?ti în Turcia asiatic? ?i în Liban" – M. D. Peyfuss, Chestiunea aromâneasc?. Evolu?ia ei de la origini pân? la pacea de la Bucure?ti (1913) ?i pozi?ia Austro-Ungariei, trad. de N. ?erban Tana?oca, Bucure?ti, 1994, p. 13-14.
[11] Ibidem, p. 13.
[12] Theodor Burada, Cercet?ri despre ?coalele din Turcia, Bucure?ti, 1890, p. 53.
[13] Constantin Ucuta, originar din Moscopole ?i protopop în Posen (Poznan) a fost autorul primului abecedar aromânesc, publicat la Viena în tipografia fra?ilor aromâni Markides Paulian (Marcu Puiu) în a doua jum?tate a secolului al XVIII-lea. În 1808 doctorul Gh. Constantin Roja originar din comuna Monastir a publicat lucrarea: Cercet?ri despre aromânii de dincolo de Dun?re (în limba german? cu text paralel grecesc). În 1809 a editat alta: M?estria ghiov?sirii (cetinrei) române?ti cu litere latine?ti care sunt literele românilor ceale vechi. În 1813 ap?rea la Viena prima gramatic? a dialectului macedo-român editat? de profesorul Mihail G. Boiagi.
[14] M. V. Cordescu, op. cit., p. 13.
[15] Sterie Diamandi, Oameni ?i aspecte din istoria aromânilor, Bucure?ti, 1940, p. 200; M. V. Cordescu, op. cit., p. 13; Ionel Cionchin, „Prima ?coal? româneasc? din Macedonia (2 iulie 1864) înfiin?at? de Dimitrie Atanasescu", în Clio, Timi?oara, an. II, nr. 9, 1993.
[16] Theodor Burada, op. cit., p. 53.
[17] M. V. Cordescu, op. cit., p. 13.
[18] Sterie Diamandi, Oameni ?i aspecte din istoria aromânilor, Bucure?ti, 1940, p. 200; M. V. Cordescu, op. cit., p. 13; Ionel Cionchin, „Prima ?coal? româneasc? din Macedonia (2 iulie 1864) înfiin?at? de Dimitrie Atanasescu", în Clio, Timi?oara, an. II, nr. 9, 1993. footer